Despăgubire. Decizia nr. 4245/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4245/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 7665/2/2012*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 4245
Ședința publică de la 17.10.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – J. A.
JUDECĂTOR - P. A.
JUDECĂTOR - C. R. I.
GREFIER - S. I.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, împotriva sentinței civile nr. 6715/26.11.2012 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți P. C. și . SA.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, iar recurenta-pârâtă CNCI a depus la dosar, prin serviciul registratură, note de ședință prin care invocă excepția prematurității cererii de chemare în judecată, după care:
Curtea constată că părțile au solicitat judecarea cererii de recurs în lipsa lor și nemaifiind alte cereri de formulat reține recursul în pronunțare atât pe excepția prematurității cererii de chemare în judecată invocată de recurenta-pârâtă, cât și pe fondul cererii de recurs.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 6715/26.11.2012 Curtea de Apel București a respins excepția prematurității invocată de pârâtă, ca fiind neîntemeiată, a admis în parte acțiunea promovată de reclamantele P. C. și S.C. R. G. INVEST S.A., în contradictoriu cu pârâta C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, obligând pârâta ca în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri și în condițiile prevăzute de OUG nr. 4/2012, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 117/2012, să transmită dosarul nr._/CC unui evaluator autorizat în vederea întocmirii raportului de evaluare, iar în termen de 30 de zile de la data depunerii raportului de expertiză de către evaluatorul desemnat să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire pe numele reclamantelor și a respins în rest acțiunea ca fiind neîntemeiată, respingând cererea reclamantelor de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca fiind neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că numitul Traca Origen este beneficiarul Dispoziției nr. 8464/09.07.2007 emisă de Primăria Municipiului București prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 514,76 mp situat în București, fosta Parcelare Stăvilar – C. Crângași, identificat ca fosta stradă Andrășești nr. 31, sector 6, imposibil de restituit persoanei îndreptățite (f. 23).
Reclamanta P. C. este moștenitoarea defunctului Traca Origen, conform sentinței civile nr. 4897/26.03.2009 a Judecătoriei Sectorului 1 București (f. 21-22), iar reclamanta S.C. R. G. Invest S.A. este beneficiarul unei cote de 15% din drepturile la măsurile reparatorii, conform contractului de cesiune autentificat sub nr. 2366/15.11.2011 (f. 14-16).
În raport de aceasta, în drept, prima instanță a avut în vedere disp. art. 16 din Legea nr. 247/2005 – Titlul VII în raport de care a constatat coroborat cu susținerile părților, că singurul motiv invocat de pârâtă în cererea sa de respingere a acțiunii a fost reprezentat de instituirea unui termen până la care se suspendă obligațiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, conform disp. OUG nr. 4/2012, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 117/2012. Tot din aceeași întâmpinare rezultă neechivoc reluarea aducerii la îndeplinire a obligațiilor legale după încetarea perioadei de suspendare.
A reținut instanța de fond că prin această atitudine procesuală pârâta a achiesat practic la pretențiile reclamantelor, solicitând însă respectarea unui termen legal incident obligațiilor ce-i incumbă.
Prin raportare la dispozițiile OUG nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII și în raport de situația de fapt reținută, instanța de fond a concluzionat că nu există niciun motiv temeinic pentru respingerea cererii de chemare în judecată.
Pe cale de consecință, a obligat pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri și în condițiile prevăzute de OUG nr. 4/2012, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 117/2012, să transmită dosarul nr._/CC unui evaluator autorizat în vederea întocmirii raportului de evaluare, iar în termen de 30 de zile de la data depunerii raportului de expertiză de către evaluatorul desemnat să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pe numele reclamanților.
Apreciind că dreptul reclamantelor este recunoscut și ocrotit de lege, este exercitat în limitele sale externe (de ordin material și juridic) și interne (potrivit scopului economic și social), este exercitat cu bună credință și este actual, iar, referitor la acest din urmă aspect că numai executarea obligației corelative dreptului nu poate fi adusă la îndeplinire mai devreme de 15.05.2013 prin voința legiuitorului, prima instanță a respins excepția prematurității invocată de pârâtă ca fiind neîntemeiată.
Referitor la legalitatea respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, pârâta a arătat prin întâmpinare că dosarul a fost analizat și din acest punct de vedere și a depus o notă internă în sensul că dosarul este complet. Pe cale de consecință, nu se mai impune obligarea pârâtei la efectuarea analizei de legalitate, considerent pentru care prima instanță nu a admis în tot acțiunea reclamantelor.
În plus, a mai observat că s-au formulat critici cu privire la dispozițiile OUG nr. 4/2012, reclamantele arătând că acestea sunt contrare dispozițiilor art. 6 din Convenția EDO și art. 1 din Protocolul 1 la Convenție.
Prin urmare, acțiunea a fost admisă în parte și în sensul că pârâta a fost obligată să facă ceva cu respectarea termenului prev. de OUG nr. 4/2012, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 117/2012, act contestat de reclamanți.
Prima instanță a apreciat neîntemeiate argumentele reclamantelor pe aspectul neconvenționalității ordonanței, considerând că termenul instituit prin dispozițiile legale interne nu aduce atingere substanței dreptului, dar și că acesta este unul adecvat în raport de împrejurările concrete ale speței și de motivele avute în vedere de legiuitor la momentul adoptării respectivei reglementări, astfel cum rezultă din expunerea de motive elaborată la momentul adoptării OUG nr. 4/2012 și respectiv a Legii nr. 117/2012.
În consecință, a fost respinsă în rest acțiunea ca fiind neîntemeiată.
În sfârșit, în ce privește cererea reclamantelor de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată în temeiul disp. art. 274 C.pr.civ., pentru motivul că nu s-a făcut dovada efectuării de astfel de cheltuieli.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (actuală CNCI), solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii, ca neîntemeiate a acțiunii promovate de către reclamantă.
În motivarea cererii de recurs recurenta a arătat că instanța de fond a reținut în mod greșit existența unui refuz nejustificat de a continua și finaliza procedura prevăzută de Titlul VII,.
În acest sens, a arătat că în cazul intimaților etapa analizei legalității restituirii în natură a fost respinsă, iar în ceea ce privește etapa evaluării, aceasta este condiționată de trecerea perioadei de suspendare.
În privința termenului de suspendare prevăzut de OUG nr. 4/2012 recurenta a arătat că suspendarea nu a urmărit doar amânarea momentului în care se vor emite titlurile de despăgubire, ci și blocarea acestor operațiuni pentru intervalul de timp necesar pentru reformarea legislației în domeniu și pentru găsirea resurselor financiare aferente plăților. De asemenea, OUG nr. 4/2012 a fost emis în vederea pregătirii cadrului normativ pentru implementarea măsurilor dispuse de CEDO în cauza M. A. împotriva României.
La data de 16.10.2013 recurenta a depus note de ședință prin care a invocat excepția prematurității acțiunii prin raportare la dispozițiile OUG nr. 4/2012.
Ulterior aceeași excepție a fost invocată și prin raportare la dispozițiile Legii nr. 165/2013, motivată de aceea că odată cu apariția acestui act normativ, care instituie un termen de soluționare a dosarelor aflate pe rolul Secretariatului Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, cererile de genul cele formulate de intimații-reclamanți sunt premature până la expirarea acestui termen.
În cauză a fost introdusă, în calitate de recurentă-pârâtă, C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, care a preluat calitatea procesuală de la C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în temeiul Legii nr. 165/2013.
Analizând cererea de recurs prin prima motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
1/ Cu privire la reținerea, de către instanța de judecată, în mod eronat a existenței unui refuz nejustificat de soluționare, prin raportare la dispozițiile art. 304 pct. 9 C., Curtea va constata că dosarul de despăgubiri al intimaților reclamanți a fost înregistrat pe rolul Secretariatului CCSD la data de 28.09.2011, sub nr._/CC.
Așa cum a susținut și recurenta-pârâtă la fond, din acel moment dosarul a parcurs etapa analizei legalității respingerii cererii de restituire în natură, fără a mai parcurge și etapa următor, a evaluării.
La data de 18.03.2012 a intrat în vigoare OUG nr.4/2012, prin care „se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII” .
OUG nr. 4/2012 a fost ulterior modificată prin Legea nr. 117/2012,când termenul de suspendare a fost prelungit până la data de 15.05.2013.
În raport de aceste dispoziții legale Curtea urmează a aprecia dacă termenul scurs de la momentul înregistrării dosarului de despăgubiri pe rolul Secretariatului -28.09.2011 – și până la momentul suspendării procedurii în temeiul OUG nr. 4/2012, timp în care a fost a fost parcursă doar prima etapă prevăzută de Legea nr. 247/2005, a reprezentat un termen rezonabil de soluționare a cererii, respectiv dacă refuzul de a finaliza procedura până . OUG nr. 4/2012a reprezentat un refuz nejustificat de soluționare.
Analizând aceste aspecte, Curtea va concluziona că, în fapt, de la sesizarea recurentei – pârâte și până la impedimentul legal intervenit în soluționarea cererii, reprezentat de OUG nr. 4/2012, au trecut doar 6 luni, iar în acest interval dosarul nu a rămas în nelucrare, ci a fost verificat sub aspectul legalității soluționării cererii de restituire în natură.
Fiind de notorietate numărul mare de dosare înaintate CCSD în vederea parcurgerii procedurii specifice, prevăzută de Legea nr. 247/2005 precum și faptul că, în mod echitabil, este necesar ca etapele prevăzute de lege să fie parcurse în ordinea înregistrării dosarelor, Curtea va aprecia că termenul de 6 luni indicat anterior reprezintă un termen rezonabil, iar nefinalizarea procedurii până la sesizarea instanței de judecată nu poate fi apreciată c un refuz nejustificat de soluționare.
Pe cale de consecință, în mod corect instanța de fond nu a reținut existența unui astfel de refuz, raportându-se doar la aceea că atâta timp cât dreptul reclamanților nu a fost contestat acesta poate fi recunoscut după expirarea perioadei de suspendare.
De asemenea, se va aprecia că în mod corect instanța de fond a dispus finalizarea procedurilor după expirarea termenului prevăzut de OUG nr. 4/2012, având în vedere caracterul de acțiune preventivă a cererii de chemare în judecată, în sensul art. 110 C..
Astfel, se va avea în vedere că, în raport de textul invocat, reclamanții erau îndreptățiți la obținerea unei hotărâri prin care recurenta pârâtă să fie ținută la îndeplinirea unei obligații „pentru a preîntâmpina o pagubă însemnată pe care reclamanții ar putea-o încerca dacă ar aștepta împlinirea termenului” chiar înainte de împlinirea termenului prevăzut de OUG nr. 4/2012.
Cu toate acestea, Curtea nu va putea face abstracție de faptul că, între timp, au intrat în vigoare dispozițiile Legii nr. 165/2013, prin care a fost modificată întreaga procedură și au fost stabilite noi termene limită de soluționare a dosarelor aflate pe rolul Comisiei.
În raport de noile prevederi legale, Curtea va constata că măsurile de remediere solicitate – obligarea la evaluare și la emiterea deciziei care să conțină titlul de despăgubire – nu mai pot fi executate.
Astfel, se vor avea în vedere disp. art.4 din legea nr. 165/2013, conform cărora „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.”
Prin urmare, se constată că aceste dispoziții legale au devenit aplicabile inclusiv situației reclamanților, cărora deși nu li se neagă dreptul la acordarea măsurilor compensatorii, li se impune respectarea unei alte proceduri administrative de soluționare.
Nu în ultimul rând, urmează a fi avute în vedere și dispozițiile art. 41 din lege, care prevăd că „plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de . prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014. (…) (5) Obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21.”
Analizând textul de lege, Curtea va reține că, și în cazul existenței unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a dispus deja obligarea CCSD la emiterea titlului de despăgubire, executarea acesteia are loc tot în condițiile art.21 deci, cu atât mai mult, în cazul în care nu există o hotărâre irevocabilă procedura din art.21 se impune cu necesitate.
Ori, art. 21 pct. 5 – 9 din legea nr. 165/2013 prevede că „Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante. (6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu. (7) Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6). (8) Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, C. Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7). (9) În cazul validării deciziei entității învestite de lege, C. Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv”.
A fost introdusă așadar o nouă etapă, a verificării dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului, etapa evaluării se realizează într-o procedură diferită de cea anterioară, s-a introdus obligativitatea validării și a stabilirii punctajului și, tot cu titlu de noutate, se emite decizie de compensare prin puncte.
Curtea va constata așadar că, deși unele etape ar putea fi echivalate prin raportare la noua procedură, aceasta conține și dispoziții cu caracter de noutate care trebuie respectate, interzicând recurentei - pârâte să emită direct decizia de despăgubire.
Pe cale de consecință, instanța va constata că intervenția legii noi a lipsit de efecte nu doar hotărârile de primă instanță cu privire la emiterea titlurilor de despăgubire, ci chiar hotărârile irevocabile, titularii cererilor fiind obligație să parcurgă noua procedură, așa cum prevăd dispozițiile art. 41.
Prin urmare, Curtea constată că solicitările reclamanților – intimați cu privire la obligarea recurentei –pârâte la transmiterea dosarului le evaluator și emiterea titlului de despăgubire nu mai sunt recunoscute de lege, iar o eventuală modificare a obiectului cererii în raport de noile prevederi legale nu poate avea loc în recurs, conform dispozițiilor art. 316 rap. la art. 294 C..
În concluzie, prin raportare la dispozițiile art. 312 și art. 304 pct. 9 C. urmează a admite recursul și va modifica sentința recurată, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.
2/În ceea ce privește excepția de prematuritate, invocată de recurentă prin raportare atât la dispozițiile OUG nr. 4/2012 cât și la dispozițiile Legii nr. 165/2013, Curtea urmează a o respinge, pentru aceea că, așa cum s-a expus anterior, caracterul cererii de chemare în judecată este dat de dispozițiile art. 110 C., conform căruia condiția actualității dreptului nu este necesară și, pe de altă parte, actualitatea nu poate fi raportată nici la norme de drept intrate în vigoare ulterior formulării cererii, cum este cazul prevederilor Legii nr. 165/2013.
3/ În ceea ce privește modalitatea de soluționare a celorlalte capete de cerere, care au fost respinse de instanța de fond, se va constata că soluția asupra acestora nu a fost recurată și, în consecință, va menține această soluție care a intrat în puterea lucrului judecat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În majoritate:
Respinge excepția prematurității.
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, împotriva sentinței civile nr. 6715/26.11.2012 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți P. C. și . SA.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că respinge în totalitate acțiunea ca neîntemeiată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.10.2013.
JUDECĂTOR JUDECĂTOR
P. A. C. R. I.
GREFIER
S. I.
Red. ..11.2013
Opinia separată a domnului judecător A. J., în sensul că:
Admite recursul.
Modifică sentința atacată în sensul că admite în parte acțiunea și obligă CNCI să evalueze despăgubirile și să emită decizia de compensare,în condițiile și termenele prevăzute de Legea nr. 165/2013, cu considerarea ca îndeplinită a etapei verificării legalității.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.10.2013.
PREȘEDINTE,
J. A.
Opinie separata
Apreciez ca solutia care se impunea a fi pronuntata in cauza era aceea de respingere a exceptiei prematuritatii ca neintemeiata si de admitere a recursului, de modificare a sentintei recurente in sensul obligarii Comisiei Nationale pentru Compensarea Imobilelor la evaluarea despagubirilor si la emiterea deciziei de compensare pana la expirarea termenului prevazut de Legea nr.165/2013, dupa procedura prevazuta de aceasta lege, cu considerarea ca indeplinita a etapei verificarii legalitatii dosarului.
Pentru urmatoarele argumente:
I.C. legal general
1.Legea nr. 18/1991 le-a recunoscut fostilor proprietari si mostenitorilor acestora dreptul la restituirea partiala a terenurilor agricole. Cea mai importanta modificare a acestei legi a fost introdusa prin Legea nr. 1/2000 care a crescut suprafata de teren ce putea fi restituita pana la 50 de hectare de persoana pentru terenurile arabile si pana la 100 de hectare de persoana pentru pasuni. In lipsa restituirii, beneficiarii aveau dreptul la despagubire.
2.In ceea ce priveste imobilele nationalizate, in lipsa unei legislatii speciale care sa defineasca regimul juridic al acestor bunuri, instantele s-au considerat, ., competente sa analizeze problema legalitatii actelor de nationalizare si sa dispuna, in cazul in care constata ilegalitatea lor, restituirea bunurilor in discutie.
3.. Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului, a permis vanzarea acestor imobile catre chiriasi. Restituirea lor catre fostii proprietari sau catre mostenitorii acestora nu era posibila decat daca locuiau acolo in calitate de chiriasi sau daca aceste locuinte erau libere. In lipsa restituirii, fostii proprietari puteau solicita o despagubire care era plafonata.
4.In ceea ce priveste imobilele care apartinusera organizatiilor minoritatilor nationale si cultelor religioase, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au apartinut comunitatilor cetatenilor apartinand minoritatilor nationale din Romania si Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au apartinut cultelor religioase din Romania prevedeau restituirea lor sau, in caz contrar, acordarea unei reparatii.
5.Legea nr. 10/2001 a consfintit principiul restituirii imobilelor in discutie. In cazul in care restituirea nu mai era posibila, fostii proprietari sau mostenitorii lor puteau solicita o reparatie neplafonata.
6.Legea nr. 1/2009 pentru modificarea si completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 prevede ca imobilele vandute in baza Legii nr. 112/1995 nu mai pot face obiectul unei restituiri, ci numai al altor masuri de reparatie. Posibilitatea de a alege intre actiunea in revendicare si procedura speciala de restituire prevazuta de Legea nr. 10/2001 a fost eliminata in favoarea acestei din urma proceduri.
7.Pe langa bunurile vizate de prevederile legislative mentionate mai sus, statul se obliga sa ii despagubeasca pe fostii proprietari sau pe mostenitorii lor care au pierdut imobile, terenuri ori recolte abandonate pe anumite teritorii in urma modificarilor granitelor survenite inainte si in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Prevazuta de legile nr. 9/1998 privind acordarea de compensatii cetatenilor romani pentru bunurile trecute in proprietatea statului bulgar in urma aplicarii Tratatului dintre Romania si Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, nr. 290/2003 privind acordarea de despagubiri sau compensatii cetatenilor romani pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, retinute sau ramase in Basarabia, Bucovina de Nord si Tinutul Herta, ca urmare a starii de razboi si a aplicarii Tratatului de P. intre Romania si Puterile Aliate si Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947 si nr. 393/2006 privind acordarea de compensatii cetatenilor romani pentru bunurile trecute in proprietatea fostului Regat al Sarbilor, Croatilor si Slovenilor, in urma aplicarii Protocolului privitor la cateva insule de pe Dunare si la un schimb de comune intre Romania si Iugoslavia, incheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, si a Conventiei dintre Romania si Regatul Sarbilor, Croatilor si Slovenilor, relativa la regimul proprietatilor situate in zona de frontiera, semnat la Belgrad la 5 iulie 1924 si coordonata de ANRP, procedura administrativa de despagubire pentru aceste bunuri este diferita de cea prevazuta pentru bunurile imobile nationalizate, iar fondurile necesare provin de la bugetul de stat.
II. Procedura prevazuta de Legea nr. 247/2005 pentru stabilirea cuantumului despagubirilor
8.Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile justitiei si proprietatii a modificat substantial legile anterioare referitoare la despagubiri, stabilind in mod special o procedura administrativa unificata pentru cererile referitoare la bunuri ce intra sub incidenta legilor nr. 1/2000 si nr. 10/2000 si a ordonantelor de urgenta ale Guvernului nr. 83/1999 si nr. 94/2000.
9.Aceasta prevede ca, in lipsa restituirii, beneficiarii masurilor de reparatie pot alege intre compensarea creantei lor prin bunuri si servicii si plata unei despagubiri calculate conform "practicii si standardelor interne si internationale in materie de despagubire pentru imobile si case preluate abuziv de catre stat".
10.Rolul principal in punerea in aplicare a acestei legi a fost incredintat celor doua structuri nou-infiintate: C. Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor (C. Centrala) si Autoritatea N. pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP).
11.Au fost acordate noi termene pentru introducerea cererilor de restituire sau de despagubire, si anume 60 de zile pentru terenurile agricole si 6 luni pentru bunurile imobile care au apartinut cultelor religioase si organizatiilor minoritatilor nationale.
12.Deciziile autoritatilor locale prin care se acorda sau se propune acordarea de despagubiri trebuie sa faca obiectul unui control al legalitatii din partea prefectului, care este insarcinat apoi cu transmiterea lor catre C. Centrala.
13.Prevederile ce reglementeaza controlul legalitatii au fost precizate prin Hotararea Guvernului nr. 128/2008. Potrivit acestor prevederi, daca prefectul considera ca decizia primarului sau a celorlalte autoritati administrative locale este ilegala, o poate contesta pe calea contenciosului administrativ in termen de un an de la data deciziei.
14.La primirea dosarului, C. Centrala trebuie sa verifice legalitatea refuzului de restituire a bunului imobil, apoi sa transmita dosarul la "evaluatori agreati" pentru ca acestia sa stabileasca cuantumul despagubirii. Pe baza raportului de evaluare, C. Centrala elibereaza un "titlu de despagubire" sau trimite dosarul la autoritatile locale pentru reexaminare.
15.Legea nr. 247/2005 nu stabileste nici termenele, nici ordinea in care C. Centrala trebuie sa examineze dosarele. La data de 28 februarie 2006, C. Centrala a hotarat ca ordinea de analizare a dosarelor sa fie aleatorie. La data de 16 septembrie 2008, aceasta a revenit asupra hotararii sale si a stabilit ca dosarele trebuie examinate in ordinea inregistrarii lor.
16.Prin OUG nr.4/13.03.2012, procedura emiterii titlurilor de despagubire a fost suspendata pe o perioada de 6 luni, in vederea consolidarii cadrului normativ.
17.Prin Legea nr.117/2012, suspendarea emiterii titlurilor de despagubire a fost prelungita pana in data de 15.05.2013, in vederea reglementarii unei proceduri care sa duca la o despagubire certa, sigura si posibil a fi platita.
III. Prin Legea nr. 247/2005, s-a introdus un mecanism si pentru plata despagubirilor, acesta fiind nerelevant in speta, avand in vedere ca nu a fost depasita prima etapa, a stabilirii cuantumului despagubirilor.
IV.Procedura prevazuta de Legea nr.165/17.05.2013 pentru stabilirea cuantumului despagubirilor.
18.Legea nr. 165/2013 pentru finalizarea procesului de restituire, in natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist in Romania, a stabilit o noua procedura administrativa unificata pentru cererile referitoare la bunuri ce intra sub incidenta legilor nr. 1/2000 si nr. 10/2001 si a ordonantelor de urgenta ale Guvernului nr. 83/1999 si nr. 94/2000.
19.Noua lege, aplicabila in prezent, recunoaste prioritatea principiului restituirii in natura a imobilelor si, in subsidiar, in masura in care restituirea in natura nu este posibila, dreptul la masuri reparatorii constand in compensarea in puncte valorificabile potrivit unei proceduri speciale.
20.In vederea punerii in aplicare a acestei legi, a fost infiintat un nou organism, C. N. pentru Compensarea Imobilelor care a preluat atributiile fostei Comsii Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor.
21.Se mentine obligatia autoritatilor locale de a transmite deciziile prin care se acorda sau se propune acordarea de despagubiri catre Secretariatul Comisiei Nationale.
22.Secretariatul Comisiei Nationale, in baza documentelor transmise de autoritatile locale, procedeaza la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existentei dreptului persoanei care se considera indreptatita la masuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Nationale poate solicita documente in completare entitatilor investite de lege, titularilor dosarelor si oricaror altor institutii care ar putea detine documente relevante.
23.Ulterior verificarii legalitatii deciziei, se face evalaarea imobilului ce face obiectul deciziei, prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrarii in vigoare a prezentei legi de catre Secretariatul Comisiei Nationale si se exprima in puncte. Un punct are valoarea de un leu.
24.Ulterior verificarii si evaluarii, la propunerea Secretariatului Comisiei Nationale, C. N. valideaza sau invalideaza decizia entitatii investite de lege si, dupa caz, aproba punctajul stabilit.
25.In cazul validarii deciziei entitatii investite de lege, C. N. emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat in mod abuziv.
26.Decizia de compensare emisa de C. N. se comunica persoanelor indreptatite, in termen de 45 de zile de la data emiterii, iar Decizia de invalidare emisa de C. N. se motiveaza si se comunica atat titularilor, cat si entitatilor investite de lege, in termen de 60 de zile de la data emiterii.
27.Noua lege instituie un termen maxim pentru solutionarea dosarelor deja inregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, de 60 de luni de la data intrarii in vigoare a legii, cu exceptia dosarelor de fond funciar, care vor fi solutionate in termen de 36 de luni.
28. Deciziile emise in cadrul procedurii pot fi atacate de persoana care se considera indreptatita la sectia civila a tribunalului in a carui circumscriptie se afla sediul entitatii, in termen de 30 de zile de la data comunicarii.
29.Dispozitiile noii legi se aplica si proceselor aflate in curs la data intrarii ei in vigoare, indiferent de stadiul procesual al acestora.
V.Consideratii cu privire la cadrul general de mai sus.
30.Toate legile in baza carora au fost emise de catre autoritatile locale decizii administrative prin care se acorda sau se propune acordarea de despagubiri prevedeau expres ca autoritatile trebuie sa stabileasca identitatea imobilului a carui restituire se solicita, sa verifice daca solicitantul sau autorii sai au fost proprietarii imobilului a carui restituire se solicita, ceea ce implica atat verificarea actelor de proprietate, cat si dovedirea calitatii de mostenitor, daca imobilul a fost preluat abuziv de stat si daca imobilul putea fi restituit in natura sau nu, caz in care se stabilea dreptul la despagubiri prin echivalent.
31.De asemenea, toate legile de mai sus ofereau posibilitatea contestarii legalitatii deciziilor administrative in instanta, de catre persoanele nemultumite, inclusiv posibilitatea exercitarii unui control al legalitatii din partea prefectului, stabilindu-se termene precise pentru exercitarea actiunilor in justitie.
31.Ca atare, odata cu expirarea acestor termene sau odata cu solutionarea irevocabila a litigiilor in instanta, respectivele decizii sau hotararile judecatoresti deveneau irevocabile, ridicandu-se problema efectelor pe care acestea le produc.
32.In ceea ce priveste deciziile administrative definitive prin care se recunoaste dreptul la despagubiri, fara a se preciza in concret cuantumul despagubirilor, trebuie analizat daca ele au constitut drepturi in favoarea destinatarilor, mai precis daca aceste decizii reprezinta un bun aflat in patrimoniul acestora in sensul art.1 din Protocolul aditional nr.1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
33.In ceea ce priveste deciziile autoritatilor administrative locale de admitere a unei cereri de restituire sau de despagubire in temeiul Legii nr. 10/2001, Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat ca acestea au dat nastere la drepturi patrimoniale pentru persoana indreptatita si ca, prin urmare, ele nu puteau fi revocate sau anulate de autoritatea administrativa locala ori de C. Centrala (deciziile nr. 6.723 din 17 octombrie 2007 si nr. 6.812 din 10 noiembrie 2008 ale Sectiei civile a Inaltei Curti de Casatie si Justitie). Solutia de principiu a Inaltei Curti se aplica pentru identitate de ratiune si in privinta hotararilor comisiilor judetene emise in baza Legii nr.18/1991.
34.In Hotararea Viasu contra Romaniei, paragrafele 59-60, Curtea Europeana a retinut ca o decizie administrativa, emisa in baza Legii nr.1/2000, prin care autoritatile locale recunoscusera in favoarea reclamantului dreptul la despagubiri pentru un teren de 16,63 ha, fara a stabili cuantumul despagubirilor, a dat nastere in patrimoniul reclamantului unui "interes patrimonial" suficient de bine stabilit in dreptul intern, cert, irevocabil si exigibil, care intra in sfera de aplicare a notiunii de bun in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie. Prin urmare, nerestituirea terenului pana in prezent, in lipsa acordarii oricarei despagubiri, constituie o ingerinta in dreptul reclamantului la respectarea bunurilor sale.
35.Aceasta jurisprudenta este reiterata si confirmata in Hotararea pilot M. A. contra Romaniei, paragraful 108, Curtea reamintind „in mod special faptul ca, in cauza Viasu (hotararea mentionata mai sus, §§ 59-60), a apreciat ca o decizie administrativa a autoritatii locale competente prin care i se recunoaste partii interesate un drept la reparatie este suficienta pentru a crea un "interes patrimonial" aparat de art. 1 din Protocolul nr. 1 si ca, prin urmare, neexecutarea unei astfel de decizii constituie o ingerinta in sensul primei fraze din primul alineat al acestui articol (a se vedea si M. si G. R. impotriva Romaniei, nr. 15.851/06, §§ 20-22, 27 mai 2010)”.
36.Ca atare, fiind protejata de art.1 din Protocolul nr.1, orice interventie ulterioara a Statului asupra unei decizii care constata dreptul la despagubiri va constitui o ingerinta si trebuie analizata din perspectiva aceluiasi articol, trebuind sa indeplineasca cele 3 conditii enumerate constant in jurisprudenta CEDO: ingerinta sa fie prevazuta de o lege clara, precisa si previzibila in ceea ce priveste sensul si aplicarea ei, sa fie justificata de un scop legitim si sa fie proportionala.
37.Prima interventie asupra dreptului la despagubiri consacrat de deciziile administrative s-a facut prin Legea nr.247/2005 care conferea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor dreptul de a verifica legalitatea deciziei, dar numai sub aspectul imposibilitatii restituirii in natura.
In general, asupra acestei interventii nu au existat contestatii din partea beneficiarilor, fiind acceptat ca scopul urmarit de legiuitor, acela de a acorda prioritate restituirii in natura acolo unde ea era posibila (ceea ce, in principiu, ar fi dus la o repunere in situatia anterioara si ar fi raspuns solicitarilor initiale ale persoanelor indreptatite) si de a limita impactul asupra bugetului statului, este unul legitim.
In ceea ce priveste proportionalitatea masurii, in special in ceea ce priveste durata verificarii legalitatii, aceasta urmeaza a fi analizata distinct, prin raportare la stadiul actual al procedurii.
38.A doua interventie asupra dreptului la despagubiri consacrat de deciziile administrative s-a facut prin Legea nr.165/2013 care conferea Comisiei Nationale pentru Compensarea Imobilelor dreptul de a verifica legalitatea deciziei din punctul de vedere al insesi existentei dreptului persoanei care se considera indreptatita la masuri reparatorii.
Cu alte cuvinte, noua lege inlatura caracterul definitiv al dreptului la despagubiri, transformandu-l dintr-un drept cert, pur si simplu, ., supus unei conditii suspensive, mai exact conditionandu-l de emiterea de catre C. N. a deciziei de validare.
Indeplinind conditia de a fi prevazuta de lege, ingerinta nu indeplineste insa conditia de a fi justificata de un interes public legitim, in conditiile in care Statul nu a justificat in niciun fel necesitatea reanalizarii legalitatii acestor decizii administrative.
O eventuala sustinere in sensul ca un astfel de control ar fi justificat de faptul ca in practica s-a constatat ca exista decizii care au fost emise fara indeplinirea conditiilor legale prevazute de legile de restituire sub imperiul carora au fost elaborate, nu ar putea fi primita, Statul neoferind niciun fel de date statistice care sa confirme o astfel de sustinere (ex.numarul deciziilor anulate in instanta in raport cu numarul total al deciziilor emise). In plus, pana in prezent, Statul nu a avut la dispozitie un cadrul legal care sa ii permita sa verifice legalitatea sub toate aspectele, ci doar in privinta imposibilitatii de restituire in natura, astfel incat eventualele constatari de nelegalitate efectuate pana in prezent, doar in fapt, cu depasirea si in afara oricaror atributii legale, nu ar putea fi primite drept argument.
Adoptarea Legii nr.165/2013 a fost justificata in esenta de Stat prin necesitatea de a urgenta rezolvarea definitiva a problemei restituirilor si de a pune in aplicare Hotararea pilot M. A. contra Romaniei.
Insa hotararea de mai sus nu prevede sub nicio forma repunerea in discutie a unor vechi drepturi la despagubire, ci cuantificarea lor cat mai rapida, urmata de valorificarea drepturilor astfel stabilite, fiind evident ca prelungirea incertitudinii asupra existentei dreptului la despagubiri nu raspunde unei nevoi sociale.
39.In plus, chiar daca s-ar aprecia ca scopul legii ar fi unul legitim, ingerinta prevazuta de Legea nr.165/2013 nu indeplineste, in principiu, nici conditia proportionalitatii intre scopul urmarit si mijloacele utilizate.
Astfel, dupa cum s-a aratat mai sus, reverificarea vizeaza decizii emise cu multi ani in urma (uneori chiar peste 10 ani), tot de catre autoritati legitime ale statului, in urma unor proceduri administrative complexe ce au implicat deja un numar mare de persoane, decizii care au putut parcurge procedura contestarii in instanta de catre persoanele nemultumite si care au fost deja supuse controlului de legalitate de catre prefect.
In plus, noua lege stabileste un termen maxim indelungat, de 60 luni sau 36 de luni, pentru verificarea legalitatii deciziilor, termen care se adauga la cele deja foarte lungi scurse pana in prezent.
Mai mult, Legea nr.165/2013 ignora inclusiv hotararile judecatoresti pronuntate pana la ., prin care s-a recunoscut dreptul la despagubiri (fie ca sunt pronuntate in prima instanta, fie in ultima instanta), prevazand ca si in cazul acestora se va aplica procedura prevazuta de art.21 din lege, procedura care implica inclusiv verificarea integrala a legalitatii deciziilor administrative anterioare.
De asemenea, noua lege nu tine seama de stadiul in care se afla dosarul de despagubiri in fata Comisiei Centrale, la data intrarii ei in vigoare, nerecunoscand niciuna din etapele deja parcurse sub imperiul vechii legi, Legea nr.247/2005, in optica legiuitorului procedura de stabilire a cuantumului despagubirilor fiind reluata de la inceput, integral, mergandu-se chiar pana la punerea in discutie a insasi dreptului de a primi despagubiri.
Or, obligarea fiecarei persoane indreptatite la despagubiri, la suportarea unei noi proceduri administrative cu final incert in special in ceea ce priveste insasi dreptul sau la despagubiri, reprezinta in mod evident o sarcina excesiva si disproportionata.
40.O analiza separata comporta procedura evaluarii despagubirilor.
In lipsa cuantificarii, dreptul la despagubiri nu confera dreptul de a primi o anumita suma determinata, ramanand la latitudinea statului sa aleaga cuantumul final, cu conditia ca el sa fie . cu valoarea bunului.
Ca atare, instituirea unei proceduri de evaluare atat prin Legea nr.247/2005, cat si prin Legea nr.165/2013, nu este de natura sa ridice probleme in raport cu art.1 din Protocolul nr.1 la CEDO.
Nici chiar faptul ca procedurile de evaluare stabilite de cele doua legi au fost diferite (raport de evaluare la nivelul pietei sau evaluare pe baza de grila notariala) nu ridica probleme, atat timp cat legea noua se aplica doar pentru viitor, adica numai imobilelor care nu au fost evaluate inca.
Probleme apar in situatia imobilelor deja evaluate la nivelul pietei sub imperiul Legii nr.247/2005, imobile ce ar trebui reevaluate sub imperiul Legii nr.165/2013 pe baza grilei notariale fixe.
Mai exact se pune problema daca evaluarea anterioara, neurmata insa de emiterea titlului de despagubire, a generat sau nu pentru beneficiari un drept de despagubire la un cuantum determinat, mai exact o creanta certa si lichida.
Opinam in sensul ca, in principiu, simpla evaluare, neurmata de emiterea titlului de despagubiri nu a generat automat un drept de creanta cert, deoarece potrivit art.16, alin.7 din Legea nr.247/2005, dupa primirea raportului de evaluare, C. Centrala putea dispune reevaluarea, nefiind obligata sa emita imediat titlul de despagubiri.
Cu toate acestea, desi legea nu o prevedea, cum orice drept trebuie exercitat cu buna credinta, in vederea atingerii scopului economico-social pentru care a fost stabilit, dreptul de a dispune reevaluarea nu putea fi exercitat discretionar de C. Centrala, cu unicul scop de a tergiversa emiterea titlului de despagubiri, ci trebuia motivata de imprejurari obiective de genul unor incalcari ale normelor de evaluare de catre expert si, in niciun caz, nu putea fi cauzata de propria sa culpa (cum este cazul atunci cand reevaluarea se solicita doar pentru ca a trecut mult timp de la prima evaluare, fara ca autoritatea publica sa emita titlul de despagubire si se punea problema modificarii valorii de piata a imobilului).
Ca atare, apreciem ca simpla intarziere in emiterea titlului de despagubiri nu putea justifica reevaluarea imobilului (in esenta, persoana indreptatita avea dreptul de a obtine valoarea initiala presupus mai mare a imobilului, inca de la data primei evaluari si de a se bucura de uzufructul banilor in acest interval), astfel incat se poate considera ca, in lipsa altor motive de reevaluare, prima evaluare a generat o creanta certa, determinata, emiterea titlului de despagubiri reprezenta doar o formalitate administrativa, cu unicul rol de a fixa cuantumul creantei ., acesta fiind si motivul pentru care in mod constant instantele judecatoresti au obligat C. Centrala sa emita titlul de despagubire la valoarea stabilita de raportul de evaluare.
Ar rezulta deci ca in situatiile in care evaluarea s-a facut in baza Legii nr.247/2005 si C. nu a invocat niciun motiv pertinent pentru reevaluare, noua procedura de evaluare impusa de Legea nr.165/2013, prin aplicarea unei grile notariale, ar constitui o ingerinta asupra cuantumului deja fixat al despagubirilor.
41.Se ridica deci problema de a stabili daca aceasta ingerinta indeplineste cele 3 conditii desprinse din jurisprudenta CEDO.Mai exact daca ea este justificata de un interes legitim public si daca este proportionala, caci prevazuta de lege este in mod evident.
Desi Legea nr.165/2013 nu o prevede expres, se poate accepta ca reevaluarea despagubirilor prin aplicarea unei grile notariale unice ar urmari asigurarea unei evaluari corecte si unitare la nivel national, prin eliminarea discrepantelor dintre valorile propuse de rapoartele de evaluare efectuate de diferiti evaluatori, ceea ce ar face in esenta evaluarea mult mai previzibila, chestiune ce tine de interesul public.
De asemenea, se poate accepta ca prin aplicarea unei astfel de grile nu s-ar inregistra abateri exagerat de mari de la valorile propuse prin rapoartele de evaluare anterioare si ca sumele rezultate ar fi relativ apropiate de valorile de piata ale imobilelor, astfel incat ar exista o proportie rezonabila intre scopul urmarit si mijloacele utilizate.
Ca atare, ingerinta ar indeplini conditiile conventionale, neputand atrage raspunderea statului.
VI.Consecintele Legii nr.165/2013 asupra proceselor in curs, mai exact asupra hotararilor judecatoresti pronuntate in prima instanta sub imperiul Legii nr.247/2005 si aflate in recurs sub imperiul noii legi.
42.Cum, prin ipoteza, actiunile in justitie in discutie au fost initiate sub imperiul Legii nr.247/2005, ele aveau in general ca obiect obligarea Comisiei Centrale fie direct la emiterea titlului de despagubire, fie etapizat, la efectuarea controlului de legalitate, apoi la evaluarea despagubirilor si in final la emiterea titlului de despagubiri.
In marea majoritate a cazurilor, aceste actiuni au fost admise in prima instanta, retinandu-se depasirea termenului rezonabil de efectuare a operatiunilor adminisrative de mai sus.
In prezent, aceste procese se afla in faza recursului, situatie in care devin aplicabile prevederile legii noi, Legii nr.165/2013.
43.Problema care s-a ridicat in practica a fost aceea de a stabili daca obiectul actiunii, astfel cum a fost el stabilit in fata primei instante, mai este realizabil in recurs.
Aparent, raspunsul ar fi negativ, tinand seama ca in prezent operatiunea verificarii legalitatii deciziilor autoritatilor locale presupune verificari suplimentare, ca operatiunea evaluarii nu se mai face de evaluatori, ci prin grila notariala, iar operatiunea emiterii deciziei finale continand cuantumul despagubirii nu se consta in emiterea unui titlu de despagubire, ci in emiterea unei decizii de compensare. Ca atare, operatiunile administrative prevazute de Legea nr.247/2005 nu s-ar mai putea realiza in prezent, ceea ce ar impune solutia admiterii recursurilor si a modificarii sentintelor de fond in sensul respingerii actiunilor.
Cu toate acestea, trebuie observat ca in esenta, operatiunile administrative prevazute de Legea nr.165/2013 au acelasi scop cu cele prevazute de Legea nr.247/2005, ele urmarind in ordine verificarea legalitatii, evaluarea si emiterea deciziei administrative ce fixeaza cuantumul despagubirilor.
Ceea ce se modifica este doar denumirea unor operatiuni administrative si modalitatea concreta in care ele se vor indeplini, finalitatea lor fiind aceeasi.
Pe de alta parte, ceea ce urmareste reclamantul prin introducerea unei actiuni in contencios administrativ nu este efectuarea unei operatiuni sau emiterea unui act administrativ cu o anumita denumire, aceasta din urma fiind doar o chestiune de convenienta, pur formala si absolut indiferenta, ci urmareste realizarea unei anumite finalitati, mai precis realizarea sau recunoasterea dreptului sau subiectiv.
Or, operatiunea verificarii legalitatii are ca finalitate constatarea definitiva a dreptului la despagubire, operatiuna evaluarii are ca finalitate stabilirea definitiva a cuantumului creantei, iar operatiunea emiterii deciziei administrative finale are ca finalitate fixarea ., autentic a cuantumului definitiv al creantei.
Ca atare, se poate afirma ca obiectul actiunii introduse sub imperiul vechii legi, se mentine si sub legea noua.
In plus, nu se poate reprosa reclamantului ca pe parcursul judecatii, legiuitorul a schimbat denumirea, modalitatile si formele in care se va realiza obiectul actiunii, fiind in mod evident extrem de excesiv si injust a-l obliga pe acesta sa recurga la o noua actiune (imposibila de altfel in prezent) pentru a obtine aceleasi finalitati sub imperiul legii noi.
Ca atare, apreciem ca instantele de recurs ar trebui, fie sa intepreteze obiectul actiunii ca vizand realizarea operatiunilor prevazute de legea noua, fie sa permita recurentilor sa isi precizeze obiectul in acest sens, nefiind vorba, dupa cum s-a aratat mai sus, de o veritabila modificare a obiectului actiunii, ce ar fi desigur interzisa in recurs.
VII.In ceea ce priveste situatia concreta din speta de fata.
Prin Dispozitia nr.8464/09.07.2007 emisa de Primaria Municipiului Bucuresti, a fost recunoscut dreptul intimatilor-reclamanti la despagubiri pentru imobilul-teren in suparafata de 514,76 mp, din Bucuresti, fosta parcelare Stavilar-C. Crangasi, identificat ca fosta ., sector 6, imposibil de restituit in natura.
In vederea stabilirii in concret a cuantumului despagubirii, reclamantul a urmat procedura prevazuta de Legea nr.247/2005-Tilul VII, dosarul administrativ fiind inaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despgubirilor, unde a fost inregistrat sub nr._/CC.
C. Centrala a exercitat controlul de legalitate, cu privire la imposibilitatea de restituire in natura.
Ulterior, C. Centrala avea obligatia de a inainta dosarul la evaluator.
P. in prezent, dosarul reclamantilor nu a mai parcurs nicio etapa.
In consecinta, reclamantii detin o decizie administrativa definitiva care le confera dreptul la despagubiri . emisa in anul 2007.
Cu toate acestea, in prezent, reclamantii se vad pusi in situatia in care la 6 ani de la data recunoasterii dreptului de despagubire nu detin inca o decizie administrativa finala care sa ii stabileasca cuantumul creantei.
In consecinta, fata de considerentele de principiu expuse mai sus cu privire la incidenta noii legi asupra proceselor in curs, apreciz ca este posibila obligarea paratei C. N. pentru Compensarea Imobilelor la trecerea la urmatoarele doua etape administrative, respectiv la evaluarea despagubirilor si la emiterea deciziei administrative finale, sub imperiul noii legi, in termenele prevazute de Legea nr.165/2013, cu considerarea ca indeplinita deja a etapei verificarii legalitatii dosarului.
Judecator A. J.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 5887/2013. Curtea de Apel... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 319/2013. Curtea... → |
|---|
