Conflict de competenţă. Sentința nr. 2805/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2805/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-09-2013 în dosarul nr. 8687/303/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2805
Ședința din Camera de Consiliu din data de 25 septembrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - G. I. C.
GREFIER - A. C.
Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Cornetu – Secția Civilă și Judecătoria Sectorului 6 București în soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de petenta . SRL în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A, având ca obiect „plângere contravențională”.
În lipsa părților, în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. 5 din Codul de procedură civilă.
CURTEA,
Deliberând în condițiile art. 260 Cod proc. civilă asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 2411 din data de 08.04.2013 pronunțată în dosarul nr._/1748/2012, Judecătoria Cornetu a admis excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.
Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria Cornetu a reținut că prin cererea înregistrată sub nr._/1748/2012 la data de 14.12.2012 petenta . SRL a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/19.12.2011 întocmit de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.
Analizând actele și lucrările dosarului raportat la excepția invocată, instanța reține următoarele:
Conform art.159 pct. 3 Cod proc.civ. „necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura”.
Deși în general competența teritorială este alternativă, există anumite cazuri, printre care și cel expres reglementat de art. 32 alin. 1 din OG 2/2001, în care competența este exclusivă și absolută. Astfel, potrivit art. 32 alin.1 din OG nr. 2/2001, “plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția”.
Având în vedere . data de 15.02.2013, a Legii nr.2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, lege publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.89 din 12.02.2013, instanța constată că, în raport de noile prevederi înscrise în actul normativ enunțat, respectiv cele ale art. III din cuprinsul Secțiunii 2 - Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal -, coroborate cu cele ale art. XXIII alin.(1) din Capitolul III – Dispoziții tranzitorii și finale, Judecătoria Cornetu nu mai este competentă a judeca prezenta cauză, întrucât sediul petentului din cauza dedusă judecății se afla in localitatea București ..5 Sector 6, acesta fiind în circumscripția Judecătoriei Sectorului 6 București.
Pentru stabilirea competenței instanța a avut în vedere și dispozițiile Hotărârii de Guvern nr. 337 din 09 iulie 1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, instanța apreciază că o interpretare contrară a prevederilor anterioare, interpretare ce poate deriva din distincția înscrisă în Secțiunea 2 a Legii nr.2/2013 - Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal, potrivit căreia materia contravențională nu este inclusă în sfera contenciosului administrativ și fiscal, nu ar fi în concordanță cu scopul avut în vedere de legiuitor.
Astfel, în cazul dat, sunt incidente dispozițiile art. XXIII alin.(1) din Legea nr.2/2013, întrucât, prin interpretarea literală a textului normativ, se observă că acesta face trimitere, pe de o parte, la „procesele în primă instanță, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal investite”, iar, pe de altă parte, la „căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal investite”, ambele teze conformându-se, însă, regulii potrivit căreia ele „se judecă de instanțele devenite competente să le judece”, legiuitorul dorind astfel să asigure un mecanism prin care să se realizeze degrevarea instanțelor de judecată atât pe orizontală, cât și, implicit, pe verticală. În acest sens, instanța apreciază că legiuitorul, în vederea realizării dezideratului propus, respectiv echilibrarea încărcăturii instanțelor în materie contravențională prin dispersarea la nivel național a plângerilor contravenționale având ca obiect plata tarifului de utilizare a rețelei drumurilor naționale din România(a se vedea mențiunile de la pct. 2.1. al Expunerii de motive la Legea nr.2/2013), a urmărit, prin folosirea sintagmei cu caracter general „procesele în primă instanță”, să circumscrie acestei noțiuni, alături de materia contenciosului administrativ și fiscal, inclusiv materia contravențională.
De altfel, acest aspect este elocvent și din perspectiva dispozițiilor Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, deoarece, în opinia instanței, folosirea în cuprinsul art. XXIII alin.(1), prima teză, Capitolului III - Dispoziții finale și tranzitorii – din Legea nr.2/2013, a ambelor noțiuni, materie contravențională și, respectiv, materia contencios administrativ și fiscal, ar fi fost redundantă, întrucât normele înscrise într-un astfel de capitol cuprind, potrivit art. 54 alin.(1) și art. 55 alin.(1) din Legea 24/2000, atât măsurile ce se instituie cu privire la derularea raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări care urmează să fie înlocuită de noul act normativ, cât și măsurile necesare pentru punerea în aplicare a actului normativ, astfel că, prin natura lor, normele ce se înscriu în capitolul - Dispoziții finale și tranzitorii - au atributul de a îngloba toate ipotezele regăsite în actul normativ la care se referă, o reiterare a ipotezelor din dispozițiile de fond ale actului normativ în cuprinsul dispozițiilor finale și tranzitorii ale aceluiași act normativ fiind superfluă. În acest context, este evident de ce legiuitorul a optat pentru folosirea unei sintagme cu caracter general, respectiv „procesele în primă instanță”.
În aceeași ordine de idei, instanța apreciază că dacă s-ar putea vorbi de o limitare a aplicării dispozițiilor art. XXIII alin.(1) din Legea 2/2013, în raport de distincția materie contravențională / materia contencios administrativ și fiscal, această limitare se poate referi exclusiv la teza a II-a a art. XXIII alin.(1) („ ,precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, „), în sensul că doar instanțele, astfel învestite, ce judecă în materia contenciosului administrativ și fiscal, și nu și cele care judecă, în căile de atac, în materie contravențională, pot dispune potrivit art. XXIII alin.(4) din Legea nr.2/2013. Însă, și sub acest aspect, instanța apreciază că dispozițiile art. 34 alin.(2) din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, sunt lămuritoare.
Față de aceste considerente, în baza art. 158 C.pr.civ., Judecătoria Cornetu a admis excepția lipsei competenței teritoriale și, în consecință, a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.
Pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București cauza a fost înregistrată sub nr._ la data de 14.12.2013.
Prin Sentința civilă nr. 6213 pronunțată la data de 19.06.2013 în Dosarul nr._, Judecătoria Sectorului 6 București a admis la rândul său excepția de necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Constatând ivit conflict negativ de competență, Judecătoria Sectorului 6 București a înaintat dosarul Curții de Apel București în vederea soluționării conflictului.
Cu privire la excepția necompetenței teritoriale, Judecătoria Sectorului 6 București a reținut următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . 11, nr._/19.12.2011, fila 13, petenta S.C. C. S. S.R.L. a fost a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei, în temeiul art. 8 al. 2 din OG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 al. 1 din același act normativ.
S-a reținut în sarcina petentei faptul că la data de 11.07.2011, orele 06,28, pe Autostrada A2 km12+450m, Glina, jud. Ilfov, vehiculul categoria A aparținând petentei, cu numarul de înmatriculare_, a circulat fără rovignetă valabilă.
Din cuprinsul procesului verbal contestat rezultă că locul săvârșirii contravenției este A2km 12+450m, localitatea localitatea Glina, jud. Ilfov, localitate care, potrivit H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Cornetu.
Astfel, având în vedere că a fost sesizată cu o plângere prin care se contestă un proces-verbal de constatare a contravenției, instanța reține că, potrivit art. 32 alin.2 din OG nr. 2/2001, act normativ care reglementează regimul juridic al contravențiilor, competența de soluționare a plângerilor împotriva proceselor verbale de constatare a contravenției, aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, normele citate având un caracter imperativ, de la care nu se poate deroga.
Or, cum în speță, în cuprinsul procesului-verbal sus menționat, se indică drept loc al săvârșirii faptei contravenționale, A2km 12+450m, localitatea localitatea Glina, jud. Ilfov, în considerația textelor legale menționate, prin care legiuitorul a instituit o competență teritorială exclusivă, de la care părțile nu pot deroga, astfel cum decurge din prevederile art. 159 alin.1 Cod procedură civilă, instanța constată că excepția necompetenței teritoriale, este întemeiată.
Pe cale de consecință, întru respectarea textelor legale sus menționate, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale și în temeiul art. 158 și art. 159 pct. 3 Cod procedură civilă va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu, în circumscripția căreia a fost săvârșită fapta contravențională despre care se face mențiune în procesul verbal de constatare a contravenției . 11, nr._/19.12.2011.
În drept, instanța reține că potrivit art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor (a căror aplicabilitate este determinată de prevederile art. 10 din O.G. nr. 15/2002), instanța competentă să soluționeze plângerea contravențională este judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Din cuprinsul procesului verbal contestat rezultă că locul săvârșirii contravenției este A2km 12-450m, localitatea localitatea Glina, jud. Ilfov, localitate care, potrivit H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Cornetu.
Referitor la art. 101 din OG 15/2002, potrivit căruia “prin derogare de la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea, însoțită de copia procesului - verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul”, instanța reține că aceste dispoziții legale au intrat în vigoare ulterior sesizării instanței de judecată (la data de 14.12.2012).
Astfel, se va reține că aceste dispoziții legale ce stabilesc competența teritorială exclusivă a instanței de la domiciliul petentului pentru soluționarea plângerilor împotriva proceselor verbale prin care se constată contravenții incriminate prin OG nr. 15/2002 nu retroactivează, fiind introduse prin art. III din Legea nr. 2 din 1 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, lege publicată în Monitorul Oficial nr. 89 din 12 februarie 2013.
Dispozițiile ar. XXIII din același act normativ, Legea nr. 2 din 1 februarie 2013, potrivit cărora „alin. 1 procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi”, nu se referă și la materia plângerilor contravenționale, date spre soluționare judecătoriilor, după cum reiese din alin. 2 și 3 ale aceluiași act normativ.
Astfel aceste ultime două alineate în continuarea primului deja menționat, dar și în interpretarea sa, fac referiri la cauzele aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție (care se trimit la curțile de apel) și, respectiv, curților de apel (care se trimit la tribunale).
De asemenea, instanța se raportează și la denumirea secțiunii nr. 2 din acest act normativ, secțiune prin care s-a reglementat în mod distinct în materie contravențională și în materie de contencios administrativ și fiscal.
Având în vedere aceste considerente, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București și și-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe petenta S.C. C. S. S.R.L. împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . 11, nr._/19.12.2011, în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Analizând prevederile legale incidente și considerentele prezentate de instanțele aflate în conflict negativ de competență, Curtea reține următoarele:
Interpretarea dispozițiilor art. XXIII din Legea 2/2013 făcută de către Judecătoria Cornetu este eronată întrucât aceste dispoziții au caracter special, derogatoriu de la regula generală prev. de art. 725 alin. 2 din codul de procedură civilă potrivit căreia „procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanțe”.
Prin urmare, dispozițiile art. XXIII trebuie interpretate restrictiv în sensul că se aplică numai situațiilor expres reglementate în acest articol.
Or, în alin. 1 al art. XXIII din Legea 2/2013 se prevede că modificarea de competență se aplică doar proceselor în curs de judecată în primă instanță, precum și în căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal.
Prin urmare, regula derogatorie prevăzută de acest articol se aplică doar în cazul litigiilor din materia contenciosului administrativ, din care nu fac parte și litigiile din materie contravențională, având în vedere că Legea 2/2013 face o distincție clară între cele două tipuri de litigii, aspect ce reiese din denumirea secțiunii a 2-a a legii intitulată „modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal”.
De asemenea, Curtea reține că dispozițiile alin. 1-4 ale art. XXIII din legea 2/2013 trebuie interpretate corelat, între prevederile celor 4 alineate existând o strânsă legătură, iar în urma unei astfel de interpretări rezultă că modificarea de competență se aplică doar litigiilor în curs de judecată aflate în recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție sau în fond la curțile de apel, iar trimiterea dosarelor nu se face prin declinare de competență ci pe cale administrativă.
Față de cele arătate mai sus, Curtea apreciază că schimbarea de competență realizată prin Legea 2/2013 în ceea ce privește soluționarea plângerilor formulate împotriva proceselor verbale de contravenție întocmite în baza OG nr. 15/2002, nu se aplică litigiilor în curs de judecată la data schimbării competenței, acestea urmând să fie judecate în continuare de instanța competentă potrivit art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001, și anume de judecătoria de la locul săvârșirii contravenției, care în cazul de față este Judecătoria Cornetu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de petenta . SRL cu sediul în București, sector 6, .. 5, . în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A cu sediul în București, sector 6, ., nr. 401A, în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 25 septembrie 2013.
Președinte, Grefier,
G. I. C. A. C.
Red. Jud G.I.C/ 2 ex.
Tehnored. A.C.
| ← Pretentii. Decizia nr. 626/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Decizia nr. 525/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
