Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 3830/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3830/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-09-2013 în dosarul nr. 1938/122/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.3830
Ședința publică de la data de 30 septembrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - B. C.
JUDECĂTOR - V. H.
JUDECĂTOR - O. D. P.
GREFIER - G. P.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI G. PRIN PREFECT - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULĂRI VEHICULE, împotriva sentinței civile nr.428/C./02.10.2012, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. S. C., având ca obiect „refuz soluționare cerere”.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-reclamant prin avocat B. C. Laurenți cu delegație de substituire nr.178/30.09.2013 pentru avocat T. E., cu împuternicire avocațială B772519/2013, pe care le depune la dosar, lipsind recurentul-pârât.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că părțile au solicita judecarea în lipsă conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Intimatul-reclamant prin avocat depune la dosarul cauzei precizări cu privire la obiectul cauzei, învederând instanței că potrivit noilor reglementări legislative în vigoare, prin abrogarea Legii nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenind de la autovehicule și . Legii 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, se impune modificarea obiectului cauzei, avându-se în vedere denumirea taxei așa cum a fost precizată în OUG nr.9/2013, iar nu potrivit Legii nr. 9/2012, fapt ce ar lipsi decizia instanței de efectele juridice, neputând fi astfel pusă în executare.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recursul formulat.
Intimatul-reclamant prin avocat solicită respingerea recursului, arătând că taxa percepută este nelegală și contrară art.90 din Tratatul C.E. așa cum a fost interpretat de Curtea de Justiție Europeană. Consideră că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică, solicitând respingerea recursului. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Curtea pune în discuție motivul de recurs invocat de recurentul – pârât privind raportarea primei instanțe la dispozițiile OUG nr. 50/2008, deși refuzul pârâtei se întemeia pe Legea nr. 9/2012.
Intimatul – reclamant prin avocat apreciază că prima instanță a analizat aspectele relevante cauzei.
Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționarea recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
I. Prin sentința civilă nr. 428/C./02.10.2012 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul G. – Secția civilă a admis cererea formulată de reclamantul D. S. C. în contradictoriu cu pârâta Instituția P. G. - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Autovehiculelor și în consecință a obligat pârâtul să procedeze la înmatricularea autovehiculului marca Opel Vectra cu nr. de identificare W0I0JBF68W7005499, fără plata taxei de poluare.
În considerentele hotărârii, a reținut Tribunalul că prin cererea înregistrată sub nr._, reclamantul D. S. C. prin mandatar D. M. C. a chemat în judecată pe pârâta Instituția P. G. - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Autovehiculelor, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei să înmatriculeze autovehiculul marca OPEL, fabricat în anul 1998, având nr. de înmatriculare 5588 DVH, nr. de identificare W0L0JBF68W7005499 fără plata taxei de poluare.
A mai arătat Tribunalul că, în motivarea cererii, reclamantul a susținut că la data de 12.01.2006 a cumpărat din Spania autoturismul second - hand marca OPEL, cu nr. de identificare W0L0JBF68W7005499, iar ulterior, reclamantul a formulat o cerere de înmatriculare fără plata taxei de poluarea, adresându-se în acest Instituției P. G.. Conform răspunsului Instituției P. G., atașat cererii, a fost refuzată înmatricularea autovehiculului fără plata taxei de poluare. A mai arătat reclamantul că taxa de poluare a fost stabilită în mod ilegal, prin aplicarea eronată a prevederilor legale stabilite prin OUG 50/2008. Potrivit hotărârilor CJUE din cauzele C-402/09 (T.) și C-263/10 (N.), articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fapt ce contravine legislației europene. Or, potrivit art. 148 alin. (2) din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare. Pentru aceste motive, s-a solicitat înmatricularea autovehiculului fără plata taxei de poluare calculată în mod discriminatoriu și nelegal, prin încălcarea dispozițiile art. 110 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene. A mai arătat reclamantul că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule („taxa de prima înmatriculare”), prevăzută de art. 214/1- 314/3 Cod fiscal este contrară art. 90 din Tratatul C.E., întrucât discriminează autoturismele second - hand provenind din alte state membre ale Uniunii Europene (în speță Spania). În același sens s-a pronunțat și Curtea de Justiție Europeană, în cauze contra Ungariei (Nadasdi și N., hotărârea din 5.10.2006) și Poloniei (Brzezinski, hotărârea din 18.01.2007), iar Comisia Europeana a atenționat România la data de 21.03.2007 că această „taxă” este ilegală. După cum precizează adeseori Curtea de Justiție Europeană, „statele membre trebuie să își exercite competența fiscală cu respectarea dreptului comunitar”. Aceasta obligație revine atât autorității legiuitoare, cât și organelor fiscale și instanțelor judecătorești. În cazul în care o anumită stare de fapt este reglementată atât de dreptul comunitar cât și de cel național, se pune problema prevalenței uneia dintre categoriile de norme care intră în coliziune. Pentru asigurarea aplicării și valabilității unitare a dreptului comunitar pe întreg teritoriului Uniunii Europene, este de importanță vitală aplicarea dreptului comunitar cu prioritate față de dreptul național. Curtea de Justiție Europeană a pus bazele principiului rangului prioritar al dreptului comunitar (în speța art. 90 paragraf 1 din Tratatul CE.) față de dreptul național (în speță, art. 214/1 - 214/3 Cod Fiscal), în hotărârea C. c. ENEL din 1964. Ulterior, în cadrul afacerii Internaționale Handelsgesellschaft, Curtea a accentuat acest principiu și a indicat că în fața dreptului comunitar nu beneficiază de prioritate nici măcar normele de drept constituțional naționale. După cum s-a indicat în literatura de specialitate, cea mai gravă problemă juridică pe care o generează taxa de prima înmatriculare, în cazul autoturismelor second - hand care sunt pentru prima dată înmatriculate în România, este încălcarea dreptului comunitar. Astfel, din jurisprudența Curții de Justiție Europene se impune cu forța evidenței o concluzie: problema juridică nu este reprezentată de existența accizei (taxei) sau de cuantumul ei, instituirea unui impozit sau a unei taxe intrând în prerogativele suverane ale statelor membre ale U.E., problema juridică este reprezentată de posibilitatea ca o asemenea acciză să aibă ca efect o discriminare între produsele naționale și produsele similare importate ori protejarea producției interne, în contradicție cu prevederile art. 90 din Tratatul CE. În temeiul legislației române taxa aplicată autovehiculelor uzate nu este redusă proporțional cu valoarea de depreciere reală a unor autovehicule similare deja înmatriculate pe piața națională. Dimpotrivă, valoarea taxei crește numai prin baza vechimii autovehiculului. Având în vedere că taxa de înmatriculare auto din România este percepută numai la . din România, autovehiculele cele mai impozitate sunt, implicit cele la mâna a doua importate, inclusiv cele din alte state membre. În opinia Comisiei, asemenea modalități de aplicare a taxei sunt contrare art. 90 din Tratatul CE., astfel cum a fost interpretat de Curtea de Justiție Europeană. De asemenea, comisia consideră că sistemul de impozitare contestat, din România nu reușește să răspundă preocupărilor legate de protecția mediului. Numai factorul referitor la vechime nu reușește să reflecte în mod corespunzător performanța ecologică a diferitelor autovehicule și sporește exclusiv taxa aplicată autovehiculelor uzate care provin din alte state membre. În temeiul dreptului comunitar, statele membre pot încuraja acțiunile care conduc la o mai bună protecție a mediului. Cu toate acestea, criteriile aplicate în acest sens trebuie să fie obiective și pertinente pentru a evita orice discriminare împotriva mărfurilor care provin din alte state membre. Legislația română privind taxa de primă înmatriculare auto nu reușește să îndeplinească standardul de neutralitate completă și, astfel, trebuie modificată pentru a fi în conformitate cu Tratatul CE. Deși notificarea a fost transmisă autorităților române la 21 martie 2007, până în prezent nu s-a reușit reglementarea taxei de prima înmatriculare într-o formă care să nu constituie o încălcare a dreptului comunitar. Oricum, chiar în ipoteza în care legiuitorul ar fi modificat sau ar intenționa să modifice Codul fiscal, taxele speciale colectate până la data la care survin modificările trebuie restituite, întrucât ele au fost percepute cu încălcarea dispozițiilor art. 90 paragraf 1 din Tratatul CE. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 148 Constituția României, art.90 paragraf 1 din Tratatul C.E., art.234 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene, art.1 alin.1, art. 2 alin. 1 lit. h, art. 2 alin. 2, art. 7 alin. 1, art. 8 alin. 1, art.10, art.11, art.12, art.17, art.18, art.28, art.30 din Legea nr. 554/2004 și dispozițiile Codului de procedură civilă.
A mai reținut Tribunalul că pârâta Instituția P. G. - Serviciul Public Comunitar Regim Permise Conducere și Înmatriculări Autovehicule a depus la dosar note scrise, solicitând instanței respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nefondată.
În motivare a arătat pârâta că solicitarea reclamatului este vădit neîntemeiată și nefondată. Refuzul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule este pe deplin justificat atâta vreme cât reclamantul nu a făcut dovada achitării taxei speciale de primă înmatriculare, iar art. 7, al. 1, lit. i din Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, modificat, prevede faptul că înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară se efectuează pe baza următoarelor documente: cererea solicitantului, fișa de înmatriculare a vehiculului, cartea de identitate a vehiculului, dovada dreptului de proprietate, actul de identitate al solicitantului, dovada efectuării inspecției tehnice periodice, copia documentului de asigurare obligatorie de răspundere civilă, dovada efectuării formalităților vamale de import definitiv sau temporar, dovada plății taxei de înmatriculare, stabilită potrivit legii, dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, dovada plății contravalorii certificatului de înmatriculare, dovada plății contravalorii plăcuțelor cu umărul de înmatriculare, certificatul de autenticitate al vehiculului și procura specială, dacă este cazul. Obligativitatea achitării acestei taxe își are temeiul, așadar, în prevederile art. 4, lit. a) din O.U.G. nr. 50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care dispune că această taxă se achită cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca legiuitorul să distingă între autovehiculul nou sau achiziționat second - hand. Mai mult decât atât, reclamantul nu se regăsește în niciuna din situațiile de scutire de la achitarea acestei taxe, exhaustiv prevăzute în cuprinsul art. 9 din O.U.G. nr. 50/2008. Scopul adoptării O.U.G. nr. 50/2008 a fost acela de a asigura protecția mediului prin realizarea unor programe și proiecte de îmbunătățire a calității aerului, ținându-se cont de necesitatea adoptării măsurilor necesare pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar. Așadar, acest act normativ stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare în condițiile în care nu s-a constatat neconstituționalitatea prevederilor O.U.G. nr. 50/2008 în condițiile prevăzute de art. 2, al. 1 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, iar justificările de nelegalitate întemeiate pe legislația europeană exced cadrului legal actual. O.U.G. nr. 50/2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul Fondului pentru Mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România. Referitor la compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, în speță nu sunt încălcate dispozițiile art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunităților Europene. Astfel, potrivit prevederilor legale enunțate anterior, niciun stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Or, taxa de poluare instituită de dispozițiile OUG nr. 50/2008 nu poate fi asimilată impozitelor interne, aceasta taxă fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România, înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind, astfel, la poluarea mediului. Aceasta taxă nu este percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze un autoturism second - hand, importat din Uniunea Europeană, ci tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze un autoturism, indiferent de proveniența sau de vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei. Caracterul taxei ca fiind o taxă de poluare rezultă și din dispozițiile art. 1 alin. 2 din O.U.G. nr. 50/2008, care enumera categoria de programe și proiecte pentru protecția mediului care urmează a fi finanțate din sumele colectate potrivit actului normativ. Prin urmare, condiționarea înmatriculării autoturismului de plata acestei taxe nu este de natură să o transforme într-o taxă de prima înmatriculare așa era prevăzută de dispozițiile art. 214 ind. 1 Cod fiscal și apreciată ca nelegală de către alte instanțe. Mai mult decât atât a arătat pârâta că, nu trebuie omis nici faptul ca instituirea acestei taxe a fost rezultatul negocierilor dintre România si Comisia Europeană, astfel încât nu se poate aprecia ca ar contraveni legislației comunitare. În drept, au fost invocate disp. art. 146 Cod procedură civilă.
În motivarea efectivă a soluției pronunțate, Tribunalul a arătat că reclamantul D. S. C. a achiziționat din Spania autoturismul marca Opel, an de fabricație 1998, la data de 12.01.2006, însă pentru a-l înmatricula în România i se impune achitarea taxei de poluare prevăzută in OUG nr. 50/2008, cu modificările ulterioare. Autoturismul în cauză are capacitatea cilindrică 1598 cm3 si norma de poluare euro 3, a fost fabricat în anul 1998.
Reclamantul s-a adresat pârâtei cu solicitarea de a-i înmatricula autoturismul, fără a plăti această taxă, solicitarea sa nefiind primită, motiv pentru care reclamanta s-a adresat instanței de judecată cu prezenta acțiune.
Problema care se pune în speța de față, este de a se stabili dacă norma internă în baza căreia s-a pretins de poluare, respectiv OUG nr. 50/2008 este contrară normei comunitare reprezentată de art. 90 din Tratat.
Tribunalul reține că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate.
Ulterior, prin adoptarea OUG nr. 50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, actul normativ conținând reguli cu privire la autovehiculele ce intră sub incidența acestei taxe cât și a condițiilor de percepere a acesteia.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant și a plății taxei de poluare, respectiv art. 4 lit. a din OUG nr. 50/2008 „Obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România…”.
Prin urmare, taxa de poluare pentru autovehicule se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autovehicul. Tribunalul observă că această taxă nu este percepută pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară.
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste.
Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie, aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa de poluare impusă autovehiculului reclamantului, autovehicul cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Astfel, pentru a aprecia asupra incidenței acestui text în privința taxei de poluare, astfel cum a fost aceasta reglementată în legislația națională, se impune mai întâi analiza jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene în cauze privind reglementări similare ale altor state membre (Cauza C-345/93 Nunes Tadeu, Cauza C-393/98 Gomez Valente).
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie și, prin urmare interzisă la impunere în statele membre, în sensul art.90 paragraful 1 din Tratat, s-a decis, între altele, în cauzele C-290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Németh I. unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât această taxă este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru.
Pentru a verifica compatibilitatea reglementării naționale în materie cu prevederile art. 90 alin.1 din Tratat, prin prisma jurisprudenței CJCE, trebuie, în concret, să se compare valoarea întreagă a taxei cu valoarea reziduală a aceleiași taxe după trecerea unei perioade de depreciere a autovehiculului.
Or, la o simplă comparație se poate observa că taxa de poluare, astfel cum este stabilită potrivit legislației române, nu doar că nu descrește odată cu deprecierea ei în timp, ci ea crește direct proporțional cu aceasta, ceea ce o face nevalabilă.
Această taxă de poluare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 01.01.2007, fiind percepută exclusiv, pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, ceea ce demonstrează că această taxă se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și este o taxă cu echivalent taxelor vamale la import.
Din această perspectivă, reclamanta are dreptul de a i se înmatricula autovehiculul cumpărat din spațiul comunitar, fără achitarea taxei de poluare instituită în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare, în astfel de situații, Curtea de Justiție decizând că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
Pentru toate considerentele expuse, tribunalul obliga pârâta să procedeze la înmatricularea autovehiculului marca Opel Vectra cu nr. de identificare W0I0JBF68W7005499, fără plata taxei de poluare.
II. Împotriva acestei sentințe, ce i-a fost comunicată la 25.02.2013, a declarat recurs partea pârâtă Instituția P. Județului G. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că prin cererea de chemare în judecată reclamantul D. S. C. a solicitat obligarea Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule din cadrul Instituției P. - jud. G. la înmatricularea autovehiculului marca Opel, cu numărul de identificare WOLOJBF68W7005499 fără plata „taxei de poluare” prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008.
Prin sentința civilă nr. 428/C./02.10.2012 pronunțată de Tribunalul G. instanța a admis acțiunea reclamantului, dispunând obligarea Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculări Vehicule din cadrul Instituției P. - jud. G. la înmatricularea autovehiculului marca Opel, cu numărul de identificare WOLOJBF68W7005499 fără plata „taxei de poluare” prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008.
Instanța de fond a pronunțat sentința anterior menționată cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, refuzul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculări Vehicule a fost pe deplin justificat atâta vreme cât reclamantul nu a făcut dovada achitării taxei speciale de primă înmatriculare, iar art. 7, al. 1, lit. i din Ordinul MAI. nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, modificat, prevede faptul că înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară se efectuează pe baza următoarelor documente: cererea solicitantului, fișa de înmatriculare a vehiculului,cartea de identitate a vehiculului, dovada dreptului de proprietate, actul de identitate al solicitantului, dovada efectuării inspecției tehnice periodice, copia documentului de asigurare obligatorie de răspundere civilă, dovada efectuării formalităților vamale de import definitiv sau temporar, dovada plății taxei de înmatriculare, stabilită potrivit legii, dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, dovada plății contravalorii certificatului de înmatriculare, dovada plății contravalorii plăcuțelor cu umărul de înmatriculare, certificatul de autenticitate al vehiculului și procura specială, dacă este cazul.
Mai mult decât atât, instanța preia afirmația eronată a reclamantului conform căreia taxa de înmatriculare este stabilită de către O.U.G. nr. 50/2008, acest act normativ fiind abrogat prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Conform art. 4, al. 2 din Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
La momentul sesizării instanței de către reclamant alineatul 2 citat anterior era însă suspendat prin dispozițiile O.U.G. nr. 1/2012 până la data de 01.01.2013.
În aceste condiții, instanța de fond procedează totuși la analiza compatibilității taxei prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 cu dispozițiile art.90 din Tratatul Comunității Europene, conform căruia „niciun stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor stat membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Având în vedere faptul că actul normativ aplicabil în speța de față este Legea nr. 9/2012, s-ar fi impus analiza compatibilității dispozițiilor acestui act normativ cu prevederile art. 90 din Tratatul Comunității Europene, situație în care instanța ar fi ajuns la concluzia că prin textul de lege invocat anterior nu se încalcă dreptul comunitar.
În opinia literaturii de specialitate, scopul dispozițiilor art. 90 din Tratat este acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 23/25 din TCA, respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice. Astfel, dacă art. 23 interzice în relațiile dintre statele membre taxele vamale de import și de export și orice alte taxe cu efect echivalent, art. 90 interzice taxarea internă discriminatorie.
Procedând la adoptarea Legii nr. 9/2012, statul român, în calitatea sa de stat membru al Comunității Europene, nu mai supune direct sau indirect autovehicule produse în alte țări europene membre ale comunității unor impozite interne superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor interne similare, de vreme ce taxa pentru emisii poluante este datorată și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România, asupra unui autovehicul rulat, și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme sau autovehicule sau taxa de poluare pentru autovehicule, iar nu numai pentru înmatricularea unor autovehicule rulate importate.
Totodată, taxa pentru emisii poluante prevăzută de Legea nr. 9/2012 este percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autovehicule care, prin înmatricularea acestora în România, înțeleg să utilizeze teritoriul statului român și astfel contribuie la poluarea mediului. Taxa nu este percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze în România autoturisme second hand importate din Uniunea Europeană, ci tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze și implicit să utilizeze un autoturism, indiferent de proveniența sau de uzura acestuia, pe principiul „poluatorul plătește”, astfel că nu se susține caracterul discriminatoriul al taxei.
Faptul că legiuitorul a găsit formula de încasare a taxei de poluare odată cu înmatricularea vehiculului nu este de natură a o transforma în taxă de primă înmatriculare, apreciată ca nelegală de anumite instanțe. Așa cum rezultă din dispozițiile art. 3 și 4 din Legea nr. 9/2012, taxa se aplică în mod nediscriminatoriu tuturor autovehiculelor, noi sau second hand, la prima înmatriculare ori transcriere a dreptului de proprietate în România, indiferent de proveniență, deci inclusiv celor deja înmatriculate în România și înstrăinate ulterior.
Având în vedere aspectele învederate anterior, nu se mai poate susține un efect discriminatoriu indirect al taxei stabilite prin legea nr. 9/2012, ca în cazul celei prevăzute de O.U.G. nr. 50/2008, care de fapt a și fost declarată necomunitară de Curtea de la Luxemburg.
Față de toate aceste aspecte, a solicitat recurenta admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, procedând la rejudecarea cauzei, respingerea acțiunii formulate de reclamant ca neîntemeiată.
În drept, au fost invocate disp. art. 304 al. 9 C.pr.civ., Legea nr. 554/2004, Ordinul MAI. nr. 1501/2006; s-a solicitat judecata în lipsă.
Aferent cererii de recurs s-a achitat o taxă de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar de 0,3 lei potrivit art. 11 rap. la art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997 și art. 3 din Og nr. 32/1995.
La data de 17.06.2013, intimatul – reclamant a depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivare, s-a arătat că taxa percepută cu titlu de taxă pentru emisiile poluante solicitată la înmatricularea autoturismului in România este nelegala, fiind contrară art.90 din Tratatul CE, întrucât discriminează autoturismele provenind din alte state membre ale Uniunii Europene.
In același sens s-a pronunțat și Curtea de Justiție Europeana, în cauze contra Ungariei (Nadasdi și N., hotărârea din 5.10.2006) și Poloniei (Brzezinski, hotărârea din 18.01.2007), iar Comisia Europeană a atenționat România la data de 21.03.2007 că această „taxă” este ilegală.
După cum precizează adeseori Curtea de Justiție Europeană, „statele membre trebuie să iși exercite competența fiscală cu respectarea dreptului comunitar”. Aceasta obligație revine atât autorității legiuitoare, cât și organelor fiscale și instanțelor judecătorești.
Astfel, din jurisprudența Curții de Justiție Europene se impune cu forța evidenței o concluzie: problema juridică nu este reprezentată de existența accizei (taxei) sau de cuantumul ei, instituirea unui impozit sau a unei taxe intrând în prerogativele suverane ale statelor membre ale U.E., problema juridică este reprezentată de posibilitatea ca o asemenea acciză să aibă ca efect o discriminare între produsele naționale și produsele similare importate ori protejarea producției interne, în contradicție cu prevederile art. 90 din Tratatul CE.
În esență, acestea au fost și argumentele pe baza cărora CE a declanșat o acțiune în constatarea încălcării obligațiilor asumate de România prin ratificarea tratatelor comunitare.
Pentru aceste considerente, a solicitat intimatul respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinica și legală a sentinței recurate.
În drept, a invocat disp. art. 302 C.pr.civ., art. 90 par. 1 TCE, art. 148 din Constituția României, art. 115 și urm. C.pr.civ.
Asupra recursului formulat, constatând că este competentă să procedeze la soluționare în condițiile art. 3 pct. 3 și art. 299 C.pr.civ.(1865) rap. la art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate și observând disp. art. 3041 C.pr.civ. (1865), reține următoarele:
Preliminar, Curtea subliniază că obiectul căii de atac nu îl mai constituie pretenția concretă a părții, ca în cazul cererilor de învestire a primei instanțe, ci hotărârea judecătorească despre care se pretinde că nu este legală sau temeinică; pe cale de consecință, obiectul și cauza cererii de chemare în judecată sunt configurate încă de la momentul formulării și înregistrării acesteia, față de disp. art. 112 pct. 3 și 4 C.pr.civ. (1865), iar în cond. art. 316 rap. la art. 294 C.pr.civ. (1865) în căile de atac nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. Astfel, cererea precizatoare formulată de intimatul – reclamant D. S. C. în fața instanței de recurs cu referire la timbrul de mediu instituit de OUG nr. 9/2013 nu poate determina legala învestire a instanței de control judiciar cu astfel de obiect și cauză a cererii de chemare în judecată.
În ce privește recursul formulat, acesta este fondat.
În acest sens, Curtea reține că art. 312 alin. 3 C.pr.civ. (1865) – aplicabil față de art. 24 și 25 din noul Cod de procedură civil (Legea nr. 134/2010) și art. 3 din Legea nr. 76/201- prevede că „Modificarea hotărârii atacate se pronunță pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9, iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct., 2, 3, 4 și 5, precum și în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi. Dacă sunt găsite întemeiate mai multe motive, dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanța de recurs va casa în întregime hotărârea atacată pentru a se asigura o judecată unitară”. Totodată, disp. art. 3041 C.pr.civ. prevăd că „Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele”.
Mai reține Curtea că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art.261 C.pr.civ.(1865), are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.
Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în cond. art. 261 pct. 5 C.pr.civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești, față de disp. art. 261 alin. 1 pct. 5 și 6 C.pr.civ.(1865).
În cauză, apreciază Curtea că analiza sentinței civile recurate denotă o nerespectare a disp. art. 261 C.pr.civ. (1865), rezultată dintr-o percepere eronată de către judecătorul de fond a obiectului acțiunii.
În acest sens, se observă că partea reclamantă a solicitat obligarea pârâtului la înmatricularea autoturismului marca Opel, fabricat în anul 1998, nr. de identificare WOLOJBF68W7005499, invocând un pretins conflict între obligația de plată a taxei pe poluare și dreptul Uniunii Europene. Observă Curtea că în motivarea cererii reclamantul a făcut referire atât la dispozițiile OUG nr. 50/2008, cât și la cele ale art. 2141 – 2143 Cod fiscal.
Mai constată Curtea că prin adresa nr._/29.05.2012, emisă de Instituția P. Județului G. – Serviciul Public Comunitar Regim P.C. și I.V., în soluționarea cererii de înmatriculare, i se arată mandatarului părții reclamante că, pentru a înmatricula pentru prima dată în România autovehiculul marca Opel, în conformitate cu prevederile Legii nr. 9/2012, este necesar să se achite contravaloarea taxei pentru emisiile poluante. (fila 14 din dosarul tribunalului).
Pe cale de consecință, Curtea concluzionează că acțiunea formulată de reclamant este îndreptată împotriva unui refuz pretins nejustificat al părții pârâte de înmatriculare a unui autoturism second – hand, despre care se arată că a fost înmatriculat inițial în Spania, cauza refuzului P. Județului G. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor fiind lipsa dovezii plății taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, impusă de Legea nr. 9/2012. Astfel, revenea judecătorului de fond să analizeze, în raport de referirile părții reclamante la dreptul european, compatibilitatea taxei pentru emisiile poluante cu dispozițiile art. 110 TFUE.
Analizându-se sentința civilă recurată, se observă însă că judecătorul de fond nu a analizat obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum se configurează din acțiunea formulată, considerentele expuse în motivarea sentinței pronunțate tratând un alt aspect decât cel litigios.
Arată Curtea că, din lectura sentinței civile nr. 428/C./2012, rezultă că prima instanță a analizat compatibilitatea taxei pe poluare instituită de OUG nr. 50/2008 cu dreptul Uniunii Europene, deși în discuție, ca motiv al poziției pârâtei, era o altă taxă, anume cea instituită de Legea nr. 9/2012, care abroga OUG nr. 50/2008.
În acest context, apare faptul că prima instanță s-a pronunțat asupra a altceva decât cererea de chemare în judecată, aspect pe care în mod temeinic l-a susține recurentul – pârât în cererea de recurs raportat la taxa analizată de judecătorul de fond.
Revenea astfel judecătorului de fond să observe cauza refuzului pretins nejustificat provenit de la partea pârâtă, operând distincția care se impunea între, pe de o parte, taxa reglementată în precedent de art. 2141 și urm. Cod fiscal și taxa pe poluare reglementată în precedent de OUG nr. 50/2008, ambele abrogate la data cererii de înmatriculare a părții reclamante, prima de OUG nr. 50/2008, iar a doua de Legea nr. 9/2012, iar, pe de altă parte, taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, în vigoare potrivit Legii nr. 9/2012 la data relevantă pentru judecarea cauzei, respectiv între regimul juridic și condițiile propriei acestor taxe, căci doar într-o astfel de ipoteză putea interveni o raportare reală la obligațiile rezultate pentru statul român față de dreptul Uniunii Europene în materie și jurisprudența relevantă a Curții de Justiție de la Luxemburg.
Apreciază astfel Curtea că se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei în integralitate pentru rejudecare la Tribunal, lipsind practic o soluționare a fondului cauzei. Pe cale de consecință, Curtea nu va mai realiza și o analiză a celorlalte motive de recurs expuse de partea recurentă, întrucât acestea sunt subsecvente, implicând o antamare a fondului cauzei, ceea ce nu poate însă interveni în fața instanței de recurs față de disp. art. 312 alin. 3 C.pr.civ.(1865) rap. la art. 312 alin. 5 C.pr.civ.(1865), care impun trimiterea cauzei spre rejudecare, atunci când procesul s-a soluționat de prima instanță fără a se intra în cercetarea fondului cauzei.
În consecință, date fiind disp. art. 312 alin. 1-3 și 5 C.pr.civ.(1865), Curtea va admite recursul, va casa sentința civilă nr. 428/C./02.10.2012, trimițând cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond – Tribunalul G. Secția civilă, în fața căreia se va lămuri inclusiv chestiunea temeiului de drept pe care se întemeiază partea reclamantă în cererea formulată, câtă vreme din probele administrate rezultă că temeiul refuzului de înmatriculare emanat de la pârâtă l-a reprezentat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule în cond. Legii nr. 9/2012, iar nu taxa pe poluare reglementată de OUG nr. 50/2008, abrogată de Legea nr. 9/2012, sau taxa specială de înmatriculare prevăzută de art. 2141 și urm. din Codul fiscal, abrogată de OUG nr. 50/2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul-pârât INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI G. PRIN PREFECT - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULĂRI VEHICULE, împotriva sentinței civile nr.428/C./02.10.2012, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. S. C..
Casează sentința civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
B. C. H. V. O. D. P.
GREFIER
G. P.
Red.tehnored. Jud. B.C. – 2 ex./ 22 oct. 2013
Tribunalul G. - Secția Civilă – jud.G. T.
| ← Pretentii. Decizia nr. 5157/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Conflict de competenţă. Sentința nr. 2696/2013. Curtea de... → |
|---|
