Anulare act administrativ. Sentința nr. 2632/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2632/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-09-2013 în dosarul nr. 1691/2/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2632
Ședința publică din 18.09.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - M. I.
GREFIER - B. ANIȘOARA
********************
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta C. C. în contradictoriu cu pârâta C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că reclamanta a depus la dosar, prin serviciul registratură la data de 12.09.2013, o notă de probatorii prin care solicită în dovedirea cererii administrarea probei testimoniale constând în audierea martorei Schiop A..
Curtea deliberând asupra probei testimoniale, solicitată în scris de reclamantă, o respinge, apreciind că nu este necesară audierea în cauză a martorei Schiop A., având în vedere că aceasta a dat o declarație autentificată cu privire la aspectele învederate de reclamantă, declarație care se regăsește la fila 16 dosar.
Totodată, având în vedere faptul că reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în raport și de înscrisurile depuse la dosar, Curtea constată cauza în stare de judecată declarând dezbaterile închise în temeiul art. 394 alin. 1 Cod procedură civilă, republicat, și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta C. C. în contradictoriu cu pârâta C. de P. a Municipiului București, a solicitat anularea Hotărârilor nr._/342 și nr._/343 din 07.01.2013 emise de pârâtă, prin care i-au fost respinse cererile de acordare a drepturilor ce i se cuvin, atât în nume propriu, cât și în calitate de soție supraviețuitoare, ca urmare a statutului de refugiat pe motive etnice.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că a solicitat pârâtei, prin cererile înregistrate sub nr._ și_ la data de 06.12.2012, acordarea drepturilor ce i se cuvin ca urmare a statutului de refugiat pe motive etnice, în baza Legii nr. 189/2000, atât pentru sine, cât și pentru soțul său decedat. De asemenea, a anexat toate actele de care a înțeles să se folosească în dovedire, conform legii, respectiv acte de stare civilă, adeverința de la primăria localității de naștere prin care se atestă părăsirea satului devenit localitate de frontieră după Dictatul de la Viena și în completare, declarații autentificate ale martorilor.
Reclamanta menționează că la data de 21.12.2012 a primit câte o adresă pentru fiecare dosar, prin care pârâta a solicitat suplimentarea probatoriului cu acte emise de Arhivele Naționale ale Statului. Ca urmare, a depus la pârâtă dovada îndeplinirii demersului către aceasta din urmă instituție încă din data de 03.12.2012, precum și răspunsul acesteia în sensul posibilității de depășire a termenului de răspuns, solicitând o amânare a soluționării până la depunerea dovezii solicitate.
Cu toate acestea, pârâta a soluționat cererile, deși avea posibilitatea, dar și obligația de a suspenda soluționarea până la îndeplinirea diligentelor impuse suplimentar ca fiind considerate necesare.
Reclamanta apreciază că hotărârile contestate sunt nelegale, atât pentru cele mai sus menționate, cât și pentru faptul că înscrisurile depuse la dosar erau suficiente și concludente pentru dovedirea calității invocate.
Astfel, arată că în conformitate cu prevederile O.G. nr. 105/1999, completată prin Legea nr. 319/2002, cererea este admisibilă chiar și în situația în care nu mai este posibilă procurarea unor acte oficiale, dacă este dovedită prin orice alt mijloc de probă admis de lege. Ori, pe lângă declarațiile martorilor anexate cererii, reclamanta invocă și faptul dovedit al nașterii sale în zona aflată sub regimul hortist, precum si notorietatea atrocităților comise asupra populației de origine română, pentru a motiva netemeinicia hotărârilor atacate. Mai mult, a depus și adeverința eliberată de Primăria Comunei M., care atestă refugierea masivă, totală a populației satelor din zona frontalieră, iar acest act are valoare probatorie suficientă, conform art. 4 alin. 1 din Normele de aplicare ale O.G. nr. 105/1999.
În drept, reclamanta își întemeiază acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 319/2002, cu modificările și completările ulterioare.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând, în esență, că reclamanta nu a dovedit persecuția etnică, invocată conform prevederilor art. 4 alin. 1 din H.G. nr. 127/2002. Menționează că prin adresa nr._/07.12.2012, Comisia de Aplicare a Legii nr. 189/2000 i-a adus la cunoștința petentei că, pentru a intra în drepturi începând cu luna următoare depunerii cererii, are obligația de a depune odată cu cererea și acte emise de către Arhivele Naționale ale Statului, ce atestă persecuțiile invocate de către d-nul C. I. - în original, obligație pe care aceasta nu a îndeplinit-o.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de temeiurile de drept incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin Hotărârile nr._/342 și nr._/343 din 07.01.2013 emise de C. de P. a Municipiului București - Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000, au fost respinse cererile formulate de reclamantă, cu motivarea că nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.189/2000, întrucât din actele depuse de petentă la dosar, nu rezultă persecuția suferită în sensul clar și prevăzut în mod expres în prevederile legii, conform art. 6.
Conform art. 1 lit. c din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6.09.1940 până la 6.03.1945 din motive etnice, aprobată și modificată prin Legea nr.189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate din motive etnice, respectiv 1940 până la 6.03.1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv „a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate”.
Potrivit art. 2 din Normele de aplicare a prevederilor O.G. nr. 105/1999 aprobate prin H.G. nr. 127/2002, modificată și completată, „prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, sau refugiate, precum și cele care au făcut obiectul schimbului de populații ca urmare a unui tratat bilateral”.
Art. 4 alin. 1 din Normele de aplicare prevede, cu caracter exemplificativ, actele cu care se efectuează dovada încadrării în situațiile reglementate de art. 1 din O.G. nr. 105/1999, iar alin. 2 al aceluiași articol stabilește că „în lipsa actelor oficiale dovada persecuției etnice se poate face prin declarație cu martori”.
Or, în cauză, din declarațiile autentice ale martorilor Schiop A. și B. F., rezultă că după naștere, reclamanta s-a mutat cu familia în localitatea M., județul Cluj, iar în timpul Regimului hortist, ca urmare a Dictatului de la Viena, din cauza persecuțiilor pe motive etnice, s-a refugiat împreună cu familia sa în perioada octombrie 1940 – februarie 1945, din localitatea respectivă, unde avea domiciliul, în localitatea Scrind – Frăsinet, județul Cluj, după care s-a întors în localitatea de domiciliu.
De asemenea, potrivit actelor de stare civilă depuse la dosar, reclamanta s-a născut la data de 01.06.1926 în satul Ciuleni, ., iar adeverința nr. 4892/11.11.2012 eliberată de Primăria Comunei M., județul Cluj, atestă că în perioada anilor 1940 – 1945, populația din localitățile de frontieră s-a refugiat în satele învecinate, fără a exista la Primăria M. evidența persoanelor refugiate.
Prin urmare, din probele administrate în cauză se desprind elemente esențiale care conduc la concluzia certă că reclamanta a fost refugiat în perioada octombrie 1940 – februarie 1945, fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1 lit. c din Legea nr. 189/2000.
Pe cale de consecință, reclamanta se poate considera vătămată în drepturile sale prin emiterea Hotărârilor nr._/342 și nr._/343 din 07.01.2013, urmând ca în baza art. 1 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, să fie admisă acțiunea, să se anuleze aceste acte administrative și să fie obligată pârâta la emiterea unei noi hotărâri prin care să se stabilească încadrarea reclamantei în prevederile art. 1 lit. c din Legea nr. 189/2000.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta C. C., cu domiciliul în București, . C., nr. 15, .. 1, ., în contradictoriu cu pârâta C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, Calea V., nr. 6, sector 3.
Anulează Hotărârile nr._/342 din 07.01.2013 și nr._/343 din 07.01.2013 emise de pârâtă.
Obligă pârâta la emiterea unei noi hotărâri prin care să se stabilească încadrarea reclamantei în prevederile art. 1 lit. c din Legea nr. 189/2000.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.09.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. I. B. ANIȘOARA
Red. M.I./01.10.2013
Tehnoredact. B.A./4 ex.
| ← Pretentii. Decizia nr. 5751/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1628/2013. Curtea de... → |
|---|
