Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 1746/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1746/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-04-2013 în dosarul nr. 48359/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.1746
Ședința publică de la 18.04.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - G. D.
JUDECĂTOR - A. Ș.
JUDECĂTOR - I. M.
GREFIER - C. A.
Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de recurenta reclamantă O. A.-M. împotriva sentinței civile nr.262/18.01.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul pârât C. M. din România – Comisia Superioară de Disciplină.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 11.04.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 18.04.2013.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IX-a C. administrativ și fiscal sub nr._, reclamanta O. A.-M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C. M. din România – Comisia Superioară de Disciplină, suspendarea executării Deciziei nr. 105/2012 adoptată de Comisia Superioară de Disciplină a Colegiului M. din România.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin decizia contestată, Comisia Superioară de Disciplină a hotărât admiterea contestației și anularea, din motive de ordin procedural, a Deciziei nr. 1292/2012 din data de 23.02.2012, iar pe fond a decis sancționarea sa cu interdicția de a practica profesia pe o durată de 1 an.
În ceea ce privește îndeplinirea condiției cazului justificat, reclamanta a susținut că decizia contestată este vădit nelegală și netemeinică. În primul rând, a arătat că soluția este nelegală, întrucât, conform art. 119 din Statutul Colegiului M. din România, nu putea fi adoptată soluția dată de Comisie. Un al doilea motiv de nelegalitate îl reprezintă nerespectarea termenului de 6 luni stabilit de prevederile art. 106 din Statut, plângerea formulată de petentul D. A. fiind tardivă. În al treilea rând, Comisia a adoptat o soluție fără a ține seama de o . înscrisuri existente la dosarul disciplinar, din a căror analiză rezultă că nu a existat un diagnostic de tumoră mamară cu suspiciune ecografică de degenerare malignă, iar reclamanta a extirpat formațiunea tumorală nodulară în scop diagnostic, fără depășirea competențelor sale. În al patrulea rând, a arătat că nu există legătură de cauzalitate între actul chirurgical de excizie efectuat de reclamantă și decesul pacientei D. R.-A..
Cu privire la paguba iminentă, reclamanta a arătat că prin imposibilitatea exercitării profesiei de medic, este lipsită de drepturile salariale, îi este afectată imaginea și prestigiul profesional și iremediabil cariera sa universitară.
A mai solicitat reclamanta să se țină cont de legislația europeană în materie, respectiv de Recomandarea Comitetului de Miniștri privind protecția provizorie acordată de instanță pe probleme administrativ.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 14 Legea nr. 554/2004, Legea nr. 95/2006, Statutul Colegiului M. din România, Regulamentul organizării și desfășurării activității comisiilor de disciplină, aprobat prin Decizia nr. 60/2005 a Consiliului Național al Colegiului medicilor din România, Recomandările Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei.
Pârâtul a depus la dosar întâmpinare, prin care a arătat că nu se opune cererii de suspendare.
Prin sentința civilă nr. 262/18.01.2013 a fost respinsă cererea de suspendare ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Prin decizia nr. 105/2012, Comisia Superioară de Disciplină a Colegiului M. din România, a hotărât admiterea contestației formulate de reclamantă și anularea, din motive de ordin procedural a deciziei nr. 1292/2012 din data de 23.02.2012 adoptată de Comisia de Disciplină a Colegiului medicilor București, iar pe fond, a decis sancționarea reclamantei cu interdicția de a practica profesia pe o durată de 1 an, sancțiune prevăzută de art. 447 alin. 1 lit. e din Legea nr. 95/2006 și art. 100 alin.(1) lit. e) din Statutul Colegiului M. din România.
Pentru aplicarea acestei sancțiuni, Comisia de Disciplină a Colegiului M. București a reținut că reclamanta a efectuat la data de 12.08.2009 o intervenție chirurgicală pacientei D. R., cu mare suspiciune de neoplasm de sân, limitându-se la o exereză redusă cantitativ, al cărei rezultat histopatologic nu a fost apreciat prin examen extemporaneu, ci doar prin histologia la parafină, cu timp îndelungat de executare, privând în acest fel pacienta de o posibilă și necesară intervenție necesară. S-a reținut că intervenția chirurgicală a fost făcută în scop terapeutic și nu diagnostic, că medicul nu a depus toate diligentele diagnostice pentru a realiza o intervenție chirurgicală completă iar patologia chirurgicală a tumorilor benigne și maligne ale glandei mamare nu intră în aria de competență a reclamantei.
Din interpretarea art.14 din legea 554/2004 rezultă că pentru suspendarea executării unui act administrativ trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, două condiții, respectiv existența unor cazuri bine justificate și a unei pagube iminente.
Cazurile bine justificate sunt definite de art. 2 lit. t) din același act normativ ca fiind „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ;”
Paguba iminentă este definită de art. 2 lit.) din lege ca fiind „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public;”
Tribunalul a constatat că în cauză, cele două condiții specifice prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 (cazul bine justificat și paguba iminentă), nu sunt îndeplinite.
Pornind de la definiția legală dată la art. 2 alin. 1 lit. t din Legea nr. 554/2004, existența unui caz bine justificat poate fi reținută dacă din împrejurările legate de starea de fapt și de drept rezultă o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actului administrativ.
Or, în cauză nu rezultă o astfel de îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate a actului contestat.
Astfel, în ceea ce privește motivul de nelegalitate constând în încălcarea de către Comisia de Disciplină a Colegiului M. București a prevederilor art. 119 din Statutul Colegiului M. din România, în sensul ca rejudecarea în fond a cauzei nu se regăsește între soluțiile expres și limitativ prevăzute la art. 119 din Statut, reclamanta a arătat, prin concluziile scrise că renunță la invocarea acestui motiv, întrucât s-a aflat în eroare cu privire la conținutul acestui articol, având în vedere fostul art. 119 din Statutul Colegiului M. din România, care fost abrogat. Instanța a reținut că în mod corect reclamanta a renunțat la invocarea acestui motiv, întrucât în conformitate cu prevederile art. 115 lit. c) din Statutul Colegiului M. din România, Comisia de Disciplină a Colegiului M. București a procedat legal, aceasta având posibilitatea de a admite, în tot sau în parte, contestația și de a dispune anularea, în tot sau în parte, a deciziei pronunțate la nivel teritorial, pronunțându-se pe fond asupra obiectului plângerii.
Cu privire la caracterul tardiv al formulării plângerii de către petentul D. A., soțul pacientei, instanța a reținut că, potrivit art. 102 din Statutul Colegiului M. din România, acțiunea disciplinară poate fi pornită în termen de cel mult 6 luni de la data săvârșirii faptei sau de la data cunoașterii consecințelor prejudiciabile.
În timp ce reclamanta a arătat că data cunoașterii consecințelor prejudiciabile este chiar data menționată de către petent ca fiind reprezentată de data confirmării diagnosticului de neoplasm mamar - 12.02.2010, astfel încât plângerea formulată de către petent la data de 16.11.2010 este tardivă, Comisia de Disciplină a Colegiului M. București a reținut în cuprinsul deciziei contestate că prejudiciul creat prin intervenția chirurgicală efectuată de medic a fost decesul pacientei produs la data de 27.06.2010, plângerea fiind astfel formulată în termen.
Instanța a reținut, la fel ca și Comisia de Disciplină a Colegiului M. București că aparent, data cunoașterii consecințelor prejudiciabile în cauză este data la care a intervenit decesul pacientei, astfel încât plângerea a fost formulată în termen. Stabilirea cu certitudine a acestui moment, este însă o chestiune ce nu poate fi analizată decât de instanța de fond, neputându-se reține în acest moment o încălcare evidentă a prevederilor legale incidente.
În ceea ce privește al treilea și al patrulea motiv de nelegalitate invocate de reclamantă, constând în neluarea în considerare de către Comisie a înscrisurilor existente la dosarul cauzei și lipsa unei legături de cauzalitate între actul chirurgical de excizie efectuat de reclamantă și decesul pacientei D. R.-A., tribunalul a reținut că aceste motive invocate de reclamantă reprezintă aspecte de fapt care necesită verificări de fond (constituind atributul instanței care va examina acțiunea în anularea actului în discuție), fără a releva indicii vădite de nelegalitate a actului administrativ contestat.
Reclamanta a susținut că nu au fost luate în considerare înscrisurile existente la dosar, respectiv buletinul ecografic din data de 11.08.2009, întocmit de dl. doctor Parviz Rezadoust, ecografia mamară din data de 11.08.2009 efectuată de dl. M. Lesaru și buletinul anatomo-patologic nr._-585 din data de 03.09.2009 și că nu s-a stabilit legătura de cauzalitate între actul chirurgical de excizie efectuat de reclamantă și decesul pacientei D. R.-A.
Analizând conținutul deciziei contestate, tribunalul a constatat că au fost analizate înscrisurile menționate de către reclamantă, Comisia concluzionând însă că reclamanta nu depus suficiente diligențe pentru stabilirea diagnosticului, intervenția chirurgicală nefiind suficient investigată preoperator. Totodată, Comisia a reținut că medicul a procedat incorect, ceea ce dus la o diagnosticare târzie a pacientei, la o evoluție rapidă a afecțiunii si la decesul pacientei într-un timp scurt de la diagnosticare.
Având de analizat doar aparența de legalitate a actului contestat, fără antamarea fondului, tribunalul a reținut că decizia Comisiei este în mod pertinent argumentată, justețea motivelor invocate de reclamantă în apărarea sa, stabilirea corectitudinii modului în care aceasta a procedat și a legăturii de cauzalitate între fapta acesteia și decesul pacientei fiind chestiuni ce nu pot fi analizate decât pe fondul cauzei.
Totodată, tribunalul a constatat că reclamanta nu a făcut nici dovada pagubei iminente, determinată în mod direct de actul administrativ a cărui suspendare o solicită.
Măsura prevăzută de art. 14 Legea nr. 554/ 2004 este o măsură excepțională, a cărei aplicare se justifică în condițiile unui prejudiciu material, cu consecințe grave pentru cel care solicită suspendarea executării actului administrativ.
În cauză nu este îndeplinită această condiție, întrucât eventuala producere a unei pagube trebuie să fie o consecință a executării actului administrativ, iar nu însăși executarea actului administrativ atacat cum este cazul lipsirii reclamantei de drepturile salariale, iar prejudiciul de imagine invocat, constând în afectarea prestigiului profesional, nu este un prejudiciu material și previzibil.
Cât privește susținerile reclamantei privind legislația europeană în materie, pe de o parte, tribunalul a reținut că Recomandarea Comitetului de Miniștri privind protecția provizorie acordată de instanță pe probleme administrative nu are efect obligatoriu în dreptul intern, iar pe de altă parte, legislația internă prevede căile procedurale adecvate în acest sens, acestea fiind reprezentate de chiar art. 14 și art. 15 Legea nr. 554/2004.
Tribunalul a mai reținut că cererea dedusă judecății presupune analiza îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, astfel încât poziția pârâtei, care a arătat că nu se opune suspendării actului administrativ contestat, este lipsită de relevanță.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și, în consecință, suspendarea executării actului administrativ individual reprezentat de Decizia nr. 105/2012 adoptată de Comisia Superioară de Disciplină a Colegiului M. din România.
Recurenta reclamantă consideră că hotărârea pronunțată de Tribunalul București este netemeinică și nelegală, în esență, pentru următoarele considerente:
1. Tribunalul București, în soluționarea cererii de suspendare a executării actului administrativ individual reprezentat de Decizia nr. 105/2012, adoptată de Comisia Superioară de Disciplină a Colegiului M. din România în soluționarea dosarului nr. 33/2012, a făcut abstracție de principiul disponibilității, ca principiu de bază al legii procesual civile.
Așa cum literatura de specialitate a reținut în mod constant, de la acest principiu specific procedurii civile nu s-ar putea deroga, pe temeiul rolului activ al judecătorului, fără să existe dispoziție legală expresă.
Or, în cauză, pârâtul a fost de acord cu suspendarea executării actului administrativ emis, acest acord al său reprezentând, în realitate, o achiesare la pretențiile subsemnatei, supuse spre soluționare Tribunalului București, prin cererea de suspendare.
În acest sens, în motivarea hotărârii, instanța apreciază că „poziția pârâtei, care a arătat că nu se opune suspendării actului administrativ contestat, este lipsită de relevanță."
Consideră că o asemenea apreciere este total greșită și că, în toate cazurile, instanța ar fi trebuit să aibă în vedere poziția procesuală a pârâtului, care a înțeles să fie de acord cu suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea cauzei pe fond, cu atât mai mult cu cât, însăși instanța, în motivarea soluției dispuse în speță, face referire, în mod repetat, la necesitatea verificării fondului cauzei.
Arată că a făcut dovada îndeplinirii condițiilor expres impuse de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, actul administrativ individual fiind, în mod evident, vătămător și nu a solicitat realizarea unor verificări de fond/ci numai verificarea aparenței de legalitate a actului administrativ individual, prin raportare la întregul material probator, în baza căruia a fost pronunțată decizia Comisiei Superioare de Disciplină, neexistând niciun motiv pentru care cererea de suspendare să fie respinsă.
Solicită a se avea în vedere că primul termen de judecată stabilit de instanță pentru judecarea cererii prin care a atacat Decizia nr. 105/2012, a fost fixat pentru data de 9 ianuarie 2014. Aceasta înseamnă că, la momentul judecării fondului cauzei, toate efectele vătămătoare ale aplicării sancțiunii de către Comisia Superioară de Disciplină a Colegiului M. din România vor fi produse, respingerea cererii de suspendare și împrejurarea de fapt a aglomerării rolului instanțelor de judecată făcând ca aplicarea sancțiunii disciplinare să o prejudicieze în mod iremediabil.
Apreciază că instanța de fond era obligată să dea eficiență principiului disponibilității și să coreleze poziția procesuală a pârâtului cu actele de natură medicală și științifică care concluzionează în favoarea sa și care precizează expres că nu există o culpă în conduita medicală, de natură a conduce la decesul unei persoane.
2. În al doilea rând, respingerea cererii de suspendare a actului administrativ individual de către Tribunalul București a fost, în principal, motivată prin aceea că „în cauză, cele două condiții specifice prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 (cazul bine justificat și paguba iminentă) nu sunt îndeplinite”.
Așa cum reține și instanța, cazurile bine justificate sunt definite de art. 2 lit. t) din același act normativ, ca fiind „ împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.”
Or, în cauză, a făcut dovada că, în speță, condiția cazului bine justificat este îndeplinită. Astfel, în motivarea cererii, a indicat, pe de o parte, o . împrejurări legate de starea de drept ce creează o îndoială serioasă în ceea ce privește legalitatea actului administrativ, mai precis:
a. Tardivitatea formulării plângerii de către petent, respectiv nerespectarea termenului de 6 luni, în cadrul căruia petentul ar fi putut formula plângerea în fața Comisiei de Disciplină din cadrul Colegiului M. București, termen stabilit de dispozițiile art. 106 din Statutul M. din România, coroborate cu art. 449 din Legea 95/2006;
Dar și o . împrejurări de fapt apte a pune sub semnul întrebării legalitatea actului administrativ, respectiv:
i. Neluarea în considerare, de către Comisia Superioară de Disciplină, a înscrisurilor medicale existente la dosarul disciplinar, respectiv: a buletinului ecografic din data de 11.08.2009, întocmit de dl. dr. Parviz Rezadoust, a ecografiei mamare din data de 11.08.2009, efectuate de dl. dr. M. Lesaru și - cel mai important - a buletinului anatomo-patologic nr._ -585 din data de 03.09.2009, astfel cum a fost completat la data de 13.03.2012, precum și a opiniilor specialiștilor chemați chiar la solicitarea Comisiei Superioare să își expună părerile profesionale cu privire la conduita sa medicală.
În ceea ce privește tardivitatea formulării plângerii de către petent, consideră că în mod neîntemeiat Tribunalul București a considerat că data cunoașterii consecințelor prejudiciabile este data la care a intervenit decesul pacientei.
De altfel, inclusiv Comisia de Jurisdicție din cadrul Colegiului M. din România apreciază că plângerea petentului este tardiv formulată. Comisia de Jurisdicție, analizând datele speței, a ajuns la următoarea concluzie: „Comisia a constatat, în ceea ce privește motivele de procedură invocate în contestație, legate de tardivitatea plângerii formulate împotriva medicului, că plângerea este tardiv formulată, reclamația a fost depusă în data de 16 Noiembrie 2010 (nr. CMB 3656) data săvârșirii faptei fiind data efectuării intervenției chirurgicale (12 August 2009) iar data cunoașterii consecințelor prejudiciabile este 20 Ianuarie 2010 - data internării la Institutul Oncologic București. În aceste circumstanțe, față de dispozițiile art. 449 alin. 1 din legea nr. 95/2006, plângerea este tardiv formulată, având ca și consecință juridică decăderea petentului din dreptul de a mai solicita soluționarea pe fond a reclamației."
Or, faptul că există o contradicție evidentă între concluziile Comisiei de Jurisdicție din cadrul Colegiului M. din România și decizia Comisiei Superioare de Disciplină, creează o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ individual a cărei suspendare se solicită.
Cât privește împrejurările de fapt ce pun sub semnul întrebării legalitatea actului administrativ individual, semnalează faptul că neluarea în considerare de către Comisia Superioară de Disciplină a unei serii întregi de înscrisuri apte să conducă la ideea lipsei oricărei culpe medicale, chiar în condițiile în care, așa cum a reținut și Tribunalul București „decizia Comisiei este în mod pertinent argumentată”, nu poate conduce la ideea că această decizie este legală.
În acest sens, atrage atenția asupra faptului că Decizia nr. 105/2012, adoptată de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Colegiului M. din România a fost adoptată cu ignorarea tuturor mijloacelor de probă ce îi erau favorabile, a actelor puse la dispoziție, respectiv a opiniilor științifice ale specialiștilor - dl. Conf. Dr. A. C. R., dl. Dr. V. S. C., care au răspuns chiar Ia solicitarea Comisiei Superioare de Disciplină.
Consideră că, în condițiile în care, din înscrisurile depuse la dosar, fără excepție, toate referatele conținând opinii științifice indică faptul că nu a comis erori în procedurile medicale desfășurate și că a acționat conform procedurilor medicale în vigoare la acel moment, se pune problema legalității actului administrativ, dar și problema legalității sentinței pronunțate de Tribunalul București.
Prin cererea de suspendare formulată a solicitat instanței să verifice legalitatea actului administrativ reprezentat de Decizia nr. 105/2012, prin raportare la întreg materialul probatoriu administrat de Comisia Superioară de disciplină, în cauza disciplinară. Într-adevăr, decizia pronunțată de forul disciplinar a fost argumentată, însă cu ignorarea tuturor probelor ce îi erau favorabile, prin extragerea de susțineri din context, ceea ce consideră că ridică serioase semne de întrebare în privința legalității actului administrativ.
Or, în realitate, motivarea Tribunalului București în sensul că neluarea în considerare a înscrisurilor existente la dosarul cauzei [...] ar fi „un aspect de fapt care necesită verificări de fond, nerelevând indicii vădite de nelegalitate a actului administrativ contestat", este complet eronată.
Instanța ce se pronunță asupra suspendării actului administrativ are competența de a verifica aparența dreptului, respectiv cel puțin competența de a analiza dacă susținerea în sensul că din referatele conținând opiniile specialiștilor solicitate de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Colegiului M., în dosarul disciplinar, rezultă, în unanimitate, lipsa oricărei culpe medicale, este adevărată sau nu.
În speță, Tribunalul București nu a analizat aparența dreptului, neluând în considerare niciuna dintre opiniile avizate ale specialiștilor în domeniu-opinii care îi erau favorabile, ci s-a mulțumit să rețină faptul că sunt necesare verificări de fond, ce „constituie atributul instanței care va examina acțiunea în anularea actului în discuție".
Or, nu a solicitat efectuarea verificărilor de fond, ci numai verificarea legalității deciziei prin care Comisia Superioară de Disciplină s-a pronunțat în speță, prin raportare la o . înscrisuri care îi erau indubitabil favorabile și care au fost trecute cu vederea de forul disciplinar superior.
În acest sens, cu titlu de exemplu, menționează, ca făcând parte din . documente a căror relevanță nu a fost analizată nici de Comisia Superioară de Disciplină și nici de Tribunalul București, următoarele:
- Buletinul ecografic din data de 11.08.2009 întocmit de dl. Dr. Parviz Rezadoust, precum și ecografia mamară din data de 11.08.2009 efectuată de dl. Dr. M. Lesaru cuprind mențiunea expresă „Fără adenopatii axilare bilaterale";
- Examenul histopatologic la parafină - examen cu valoare predictivă de certitudine a confirmat absența elementelor maligne și prezența doar a unor leziuni benigne;
- Recitirea lamelor la data de 13.03.2012 a menținut acest rezultat și a reieșit că nu sunt prezente elemente maligne sau pe cale de malignizare;
- Opiniile medicale au arătat că atitudinea diagnostică și terapeutică adoptată de către d-na O. A.-M. a fost corectă și nu are legătură cu carcinomul mamar diagnosticat ulterior. În acest sens, dl. Conf. Dr. A. C. R., prin opinia înregistrată la C. M. din România sub nr. 8444/05.10.2012, a statuat fără echivoc faptul că între cele două evenimente (procedura medicala realizată de către d-na Dr. O. si decesul pacientei) nu există o relație de tip cauză-efect: „În concluzie, conform datelor existente în dosarul pe care l-am avut la dispoziție, atitudinea diagnostică și terapeutică adoptată de Dr. O. A. M. în cazul bolnavei D. R., cu toate neajunsurile pe care le-am semnalat, a fost corectă și nu are legătură cu carcinomul mamar diagnosticat ulterior la această pacientă și care a dus, în mod regretabil, la decesul ei. Faptul că sectorectomia efectuată pentru o leziune benignă a fost urmată, la 10 luni de decesul pacientei prin cancer mamar, nu înseamnă neapărat că cele două evenimente sunt legate cauzal, Aceasta este o judecată de tip post hoc ergo propter hoc care duce la o concluzie greșită. Luând în considerare elementele din actele medicale ale cazului pe de-o parte si principiile și practica oncologiei pe de alta, nu putem conchide altfel decât că între cele două evenimente nu există o relație de tip cauză efect."
- De asemenea, în opinia prezentată de dl. dr. V. S. C. se arată că: „Toate elementele de mai sus conduc la ideea unui cancer mamar extrem de agresiv, slab diferențiat, care a evoluat rapid cu metastaze multiple, deși mărimea tumorii și absența adenopatiilor axilare inițial nu ar fi presupus acest lucru. Un posibil rol în agresivitatea acestui cancer l-a avut și influența hormonală datorată situației în care se găsea pacienta naștere și postpartum. Procedurile diagnostice imagistice, precum și procedura chirurgicală au fost formal corecte. Nu se pot reproșa absența mamografiei sau a examenului histopatologic intraoperator".
În ceea ce privește cea de-a doua condiție ce trebuie îndeplinită pentru a se putea dispune suspendarea executării unui act administrativ individual, conform dispozițiilor art. 14 din Legea 554/2004, respectiv condiția dovedirii pagubei iminente, subliniază faptul că în motivarea cererii a arătat faptul că efectele actului administrativ a cărei suspendare a solicitat-o constau în imposibilitatea exercitării profesiei de medic pentru o perioadă de timp de 1 an de zile, acesta fiind ceea ce Tribunalul București apreciază a reprezenta „executarea actului administrativ". Paguba nu este reprezentată de însăși executarea actului administrativ, respectiv de imposibilitatea exercitării profesiunii medicale, ci este reprezentată de consecințele aplicării sancțiunii, respectiv:
- Lipsirea de drepturile salariale (prejudiciu ce este, în mod indubitabil, atât material cât și previzibil).
În condițiile în care, așa cum a arătat prin cererea de suspendare, starea sa civilă este de persoana divorțată cu un minor în îngrijire, lipsirea de drepturile salariale are implicații directe asupra posibilității de a-și asigura mijloacele de subzistență.
- Afectarea iremediabilă a carierei sale universitare.
Consideră că Tribunalul București a încadrat acest prejudiciu în categoria „prejudiciului de imagine, care nu este un prejudiciu material și previzibil”, în mod complet eronat. Desigur, afectarea iremediabilă a carierei universitare îi produce inclusiv un prejudiciu previzibil si material dacă se are în vedere faptul că, în calitate de șef de lucrări în cadrul Catedrei de chirurgie plastică si microchirurgie reconstructivă a UMF C. D. București, este remunerată, conform legii.
- Afectarea imaginii și a prestigiului său profesional.
Și în această privință, instanța a reținut că acest tip de prejudiciu nu este nici material, nici previzibil, cu toate că, în profesiunea medicală, o astfel de pagubă are și efecte materiale, previzibile, directe, asupra oricăror activități urmează să le desfășoare. Cu titlu exemplificativ, precizează că o asemenea afectare a prestigiului profesional, determinată de aplicarea sancțiunii disciplinare are consecințe directe asupra veniturilor sale reprezentând drepturi de autor la care este îndreptățită ca urmare a publicării diferitelor articole în reviste de specialitate.
În final, precizează că practica judecătorească a reținut (Curtea de Apel C., Secția de C. Administrativ și Fiscal, decizia nr. 119 pronunțată în ședința publică din data de 19.05.2008), următoarele:
i. Cele două condiții prevăzute de art. 14, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă sunt reciproc determinate, m sensul că pericolul producerii unei pagube iminente determină cazul bine justificat.
ii. Ca principiu, în dreptul administrativ operează prezumția de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu.
iii. Instituția suspendării unui act administrativ reprezintă creația legislativă, in baza căreia judecătorul investit cu soluționarea unei astfel de cereri apreciază dacă sunt întrunite cele două condiții și vizează tocmai posibilitatea suspendării unui act administrativ, până la pronunțarea instanței, dată la care este consfințită legalitatea sau nelegalitatea acesteia.
iv. Cazul bine justificat derivă din faptul că executarea, mai înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei măsurii dispuse, poate crea prejudicii materiale și morale funcționarului.
v. Soluția suspendării, actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o . obligații.
vi. Suspendarea pronunțată de instanță nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiției pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicționale.
3. Un alt argument ce susține ideea că sentința civilă nr. 262/18.01.2013 pronunțată de Tribunalul București în prezentul dosar este nelegală și netemeinică, este acela că instanța, în soluționarea cauzei, nu a avut în vedere faptul că prin actul administrativ se suspendă dreptul de exercitare a profesiei pentru un medic ce profesează în specialitatea chirurgie plastică reconstructiva, (consecința aplicării sancțiunii disciplinare fiind aceea că nu mai poate profesa în specialitatea oncologie), în ciuda faptului că decesul pacientei a intervenit ca urmare a unui neoplasm mamar diagnosticat ulterior și că acest diagnostic se circumscrie specialității oncologie.
Arată că nu este specialist în oncologie. Or, din certificatul constatator al decesului pacientei D. R.-A. rezultă că, în speță, cauzele decesului au fost: stop cardio-respirator, insuficiență hepatică și neoplasm mamar stâng cu metastaze hepatice, metastaze osoase, metastaze neurale și metastaze peritoneale, starea morbidă inițială, respectiv cauza determinată a morții fiind neoplasmul mamar cu diferite metastaze, ce reprezintă un diagnostic circumscris specialității oncologie.
Mai mult decât atât, legalitatea actului administrativ individual este pusă sub semnul întrebării și din perspectiva faptului că din simpla analiză a înscrisurilor prezente la dosarul cauzei, rezultă că decesul pacientei s-a produs după trecerea unui interval de timp suficient de mare, raportat la momentul intervenției chirurgicale efectuate, împrejurare aptă să ridice serioase semne de întrebare cu privire la legătura de cauzalitate dintre extirparea formațiunii tumorale benigne și decesul de la Institutul Oncologic București.
Consideră că aparența de legalitate a actului administrativ este viciată și din punctul de vedere al verificărilor realizate cu privire la persoanele care, în baza unei prezumții simple, ar fi avut legătură cu actul medical, respectiv cu privire la persoanele ce au realizat terapie și tratament oncologic, pentru pacientă. Or, în condițiile în care a efectuat o simplă biopsie care, prin raportare la situația de fapt este o chestiune complementară și anterioară, consideră că există suficiente argumente de fapt și de drept care să creeze o îndoială rezonabilă privind legalitatea actului administrativ individual a cărui suspendare a solicitat-o.
Apreciază că în mod greșit, este sunt subiectul actului administrativ prin care i s-a aplicat sancțiunea, în speță, medicul curant al ultimei boli a decedatei fiind cel împotriva căruia plângerea petentului ar fi trebuit să fie îndreptată,
4. Un ultim argument în sprijinul ideii că sentința pronunțată de Tribunalul București în prezenta cauză este netemeinică și nelegală este acela al ignorării totale, de către instanță, a legislației europene în materie, invocate prin cererea de suspendare, respectiv a Recomandării nr. R (89) 8 a Comitetului de miniștri din cadrul Consiliului Europei către statele membre privind protecția provizorie acordată de instanță pe probleme administrative, precum și a Recomandării nr. 16/2003 a Comitetului de miniștri din cadrul Consiliului Europei către statele membre privind executarea deciziilor administrative și jurisdicționale în materia dreptului administrativ, care stabilesc în sarcina statelor membre principiul „protecției jurisdicționale provizorii în materie administrativă", care împuternicește autoritatea judiciară competentă să ia măsuri adecvate de protecție provizorie, dacă execuția unei decizii administrative poate cauza o daună severă persoanei private Ia care se referă.
Este adevărat faptul că actele comunitare de tipul recomandărilor și avizelor nu au forță juridică obligatorie pentru statele membre, dar, cu toate acestea, așa cum se arată în literatura de specialitate, CJ.C.E afirmă că „jurisdicțiile naționale trebuie să o (n.n.: „recomandarea”) utilizeze ca instrument de interpretare a măsurilor naționale adoptate pentru punerea lor în aplicare”.
Or, în practica ultimilor ani, instanțele române, în astfel de litigii în materia dreptului administrativ, au ținut seama de aceste două recomandări, atunci când erau incidente în speță, în niciun caz nu le-au respins, pentru simplul motiv că nu au forță juridică obligatorie.
Astfel, Curtea de Apel G., în motivarea deciziei nr. 1219/05.03.2012, deși a respins recursul, apreciind că soluția primei instanțe a fost dată cu aplicarea corectă a legii și că cele două recomandări nu au incidență, în respectiva cauză, prin raportare la situația de fapt, nu a statuat faptul că legislația europeană nu are forță juridică obligatorie, ci a reținut următoarele: „Preocupări în plan juridic, cu privire la suspendarea executării actelor administrative au existat și la nivel european, prin perspectiva acestora ( ex. R (89) 8, referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă), instanța putând acorda asemenea măsuri, în raport cu ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente, atunci când executarea actului este de natură a cauza pagube grave, dificil de reparat, și când există un argument aparent valabil de nelegalitate a acestuia.”
Rezultă că existența unui singur argument aparent valabil de nelegalitate este suficient pentru a putea fi dispusă suspendarea executării unui act administrativ individual.
În același sens s-a pronunțat și Curtea de Apel C., Secția de C. Administrativ și Fiscal, în motivarea deciziei nr.119/19.05.2008.
Mai mult decât atât, inclusiv practica Înaltei Curți de Casație și Justiție se pronunță în sensul că „suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient, pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată, în vederea respectării principiului legalității: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta să nu își producă efectele asupra celor vizați” (Decizia nr. 38/07.01.2011), motiv pentru care consideră că admiterea acțiunii prin care cerea suspendarea ar fi fost soluția legală, în speță, prin raportare la împrejurările cauzei.
În drept, recurenta reclamanta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 3041 C.pr.civ. și art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul reclamant a reiterat susținerile formulate în dosarul instanței de fond, arătând că nu se opune admiterii cererii formulate de către recurenta reclamantă. Precizează că nu se opune admiterii cererii de suspendare a executării deciziei până la soluționarea cauzei pe fond, întrucât consideră că respingerea cererii ar fi de natură a îngrădi drepturile constituționale ale reclamantei privind accesul la justiție, precum și dreptul conferit de legea specială care reglementează modul de exercitare a profesiei de medic, respectiv art. 451 din Legea nr. 95/2006, care conferă dreptul medicului de a formula contestație în anulare împotriva deciziei Comisiei Superioare de Disciplină.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de recurs formulate și din oficiu, în limitele prevăzute de art.3041 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale.
Legea nr. 554/2004 prevede la art. 14 atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt supuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispus autoritățile publice în contextul puterii lor discreționare.
Art. 14 din legea menționată impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condiției existenței unui caz bine justificat și a iminenței unei pagube, conform definițiilor legale cuprinse în art. 2 alin. 1 lit. ș și t din același act normativ.
Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.
În speță, prin Decizia nr. 105/2012, a cărei suspendare face obiectul cauzei, s-a decis de către Comisia Superioară de Disciplină a Colegiului M. admiterea contestației formulate de reclamantă și anularea, din motive de ordin procedural, a deciziei nr. 1292/23.02.2012 adoptată de Comisia de Disciplină a Colegiului M. București, iar pe fond, s-a decis sancționarea reclamantei cu interdicția de a practica profesia pe o durată de 1 an, sancțiune prevăzută de art. 447 alin. 1 lit. e din Legea nr. 95/2006 și art. 100 alin. 1 lit. e) din Statutul Colegiului M. din România.
În ceea ce privește critica recurentei reclamante vizând tardivitatea formulării plângerii prealabile de către petentul D. A., soțul pacientei, în mod corect instanța de fond a reținut, raportat la prevederile art. 102 din Statutul Colegiului M. din România, că la acest moment nu există o încălcare evidentă a acestor dispoziții, întrucât aparent, data cunoașterii consecințelor prejudiciabile în cauză este data la care a intervenit decesul pacientei, urmând ca stabilirea cu certitudine a acestei date să revină instanței de fond învestite cu judecarea acțiunii în anulare a actului contestat.
De asemenea, nu pot fi reținute susținerile recurentei reclamante privind neluarea în considerare de către Comisia Superioară de Disciplină a anumitor înscrisuri medicale existente în dosarul disciplinar și lipsa unei legături de cauzalitate între intervenția chirurgicală efectuată de aceasta și decesul pacientei, de natură să conducă la ideea lipsei oricărei culpe medicale a reclamantei, întrucât aspectele invocate țin de temeinicia actului administrativ contestat, și nu relevă indicii vădite de nelegalitate a acestuia, fiind susțineri strâns legate de fondul cauzei, astfel încât, instanța învestită cu soluționarea cererii de suspendare nu le poate analiza, deoarece s-ar pronunța pe fondul litigiului.
Cu privire la aspectele reținute de Comisia Superioară de Disciplină în decizia atacată, în sensul că patologia chirurgicală a tumorilor benigne și maligne ale glandei mamare nu intră în aria de competență a specialității chirurgie plastică și reparatorie, din înscrisurile medicale depuse de recurenta reclamantă în faza procesuală a recursului (filele 25-26 din dosar), rezultă însă existența unui dubiu sub aspectul competenței profesionale a acesteia pentru efectuarea unei intervenții chirurgicale de natura celei supuse analizei în cauză.
Astfel, în susținerea constatării menționate, Comisia Superioară de Disciplină a avut în vedere curriculumul de pregătire al recurentei reclamante în specialitatea chirurgie plastică și reparatorie, documentele care cuprind tematica pentru concursul de ocupare de post în specialitatea chirurgie plastică și reparatorie și documentul semnat de șeful clinicii în care reclamanta își desfășoară activitatea, Prof. Dr. D. D. I..
Curtea constată că în cuprinsul documentului semnat de Prof. Dr. D. D. – I., șeful Clinicii de Chirurgie Plastică - Microchirurgie Reconstructivă din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București (filele 136 verso-137 din dosarul instanței de fond), este prezentat domeniul de activitate al chirurgiei plastice - microchirurgie reconstructivă, cu indicarea subcapitolelor acestui domeniu și a părților moi suprascheletale a căror rezolvare chirurgicală se circumscrie domeniului respectiv.
În combaterea celor reținute de Comisia Superioară de Disciplină, recurenta reclamantă a depus la dosarul instanței de recurs, adresa nr. 16/04.01.2013 eliberată de Comisia de Chirurgie Plastică - Microchirurgie Reconstructivă a Ministerului Sănătății, care, ca răspuns la adresa nr._/21.11.2012 a Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, prin care s-au solicitat precizări privind încadrarea în limitele competenței unui medic primar Chirurgie Plastică - Microchirurgie Reconstructivă a unei intervenții chirurgicale efectuate la Spitalul Universitar de Urgență București la data de 12.08.2012 (sau probabil 12.08.2009), a comunicat că abordarea chirurgicală a tumorilor mamare este inclusă în sfera de competență a specialității Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă.
De asemenea, aceeași concluzie rezultă din adresa nr._/10.01.2013 emisă de Ministerul Sănătății ca răspuns la aceeași solicitare a Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, precizându-se în plus faptul că medicul la care se face referire în adresa menționată poate efectua, potrivit specializării, intervenții de extirpare chirurgicală a tumorilor mamare.
În sensul arătat este și referatul semnat de Conf. Dr. D. P., în calitate de membru al C.M.R., din cadrul Clinicii de Chirurgie Plastică și Reconstructivă a Spitalului Clinic de Urgență Sf. Spridon Iași, care la solicitarea Colegiului M. din România de a confirma dacă recurenta reclamantă avea competență să ia în tratament și să practice actul chirurgical supus analizei, a răspuns că doctorul O. A. - M. are competență să ia în tratament și să practice sectorectomia pentru o tumoră mamară, indiferent de perioada fiziologică în care se află pacienta (filele 121 verso și 123 din dosarul instanței de fond).
Pe de altă parte, Curtea constată că dispozițiile art. 9, art. 25 (2), art. 27 și art. 28 din Codul de Deontologie Medicală, reținute în cuprinsul deciziei contestate ca fiind încălcate de către recurenta reclamantă, se referă în principal la obligațiile etice și deontologice ale medicului, stabilind cu titlu general obligația acestuia de a acționa potrivit specialității, competențelor și practicii pe care le are, cu excepția unor cazuri de urgență vitală.
În consecință, contradicția existentă între conținutul înscrisurilor depuse la dosar în faza procesuală a recursului și cel al documentelor avute în vedere de către Comisia Superioară de Disciplină pentru reținerea depășirii de către recurenta reclamantă a competenței profesionale în cazul pacientei D. R., creează un dubiu cu privire la competența profesională a recurentei reclamante pentru efectuarea intervenției chirurgicale respective, de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalității deciziei contestate, aspect care conduce la reținerea în cauză a existenței unui caz bine justificat.
În ceea ce privește condiția pagubei iminente, Curtea constată că îndeplinirea acesteia rezultă din faptul că prin interdicția de a practica profesia pe o durată de 1 an, recurenta reclamantă este lipsită de un venit prin care să îi fie asigurată existența în contextul situației sale familiale. Este previzibil că prin lipsirea de drepturile salariale, reclamanta va suferi un prejudiciu material viitor, datorită lipsei mijloacelor de subzistență necesare creșterii și educării minorului pe care îl are în întreținere, având în vedere starea civilă de persoană divorțată.
De asemenea, sancțiunea aplicată recurentei reclamante prin decizia contestată este de natură a-i afecta atât cariera universitară, producându-i un prejudiciu previzibil și material, prin lipsirea de remunerația încasată în calitate de șef de lucrări în cadrul Catedrei de chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă a UMF C. D. București, cât și imaginea și prestigiul profesional, cu consecințe directe asupra activităților pe care urmează să le desfășoare.
În consecință, Curtea reține că sunt îndeplinite cumulativ cele două cerințe impuse de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării deciziei contestate până la pronunțarea instanței de fond.
Curtea are în vedere faptul că recurenta reclamantă, care a beneficiat de asistență juridică, a solicitat prin cererea dedusă judecății instanței de fond, inclusiv prin concluziile scrise depuse la dosar la data de 17.01.2013, suspendarea executării Deciziei nr. 105/2012, în temeiul art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, până la soluționarea dosarului de fond înregistrat pe rolul Tribunalului București – Secția a IX-a C. administrativ și fiscal, sub nr._/3/2012.
Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004, „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond /.../”.
Pe de altă parte, acțiunea în anulare a Deciziei nr. 105/2012 a fost formulată de reclamantă, prin avocat, și înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 14.12.2012, sub nr._/3/2012, iar prezenta cerere de suspendare a fost înregistrată pe rolul instanței la aceeași dată, astfel că, recurenta reclamanta avea cunoștință despre acțiunea în anulare înregistrată pe rolul instanței și termenul acordat și avea posibilitatea de a invoca în drept, în motivarea cererii de suspendare, dispozițiile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. 2 și 3 C.pr.civ., Curtea va admite recursul și va modifica sentința recurată, în sensul admiterii cererii reclamantei și suspendării executării Deciziei nr. 105/2012 până la pronunțarea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta reclamantă O. A.-M., împotriva sentinței civile nr.262/18.01.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul pârât C. M. din România – Comisia Superioară de Disciplină.
Modifică sentința recurată în sensul că admite cererea reclamantei și suspendă executarea Deciziei nr.105/2012 până la pronunțarea instanței de fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 18.04.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. D. A. Ș. I. M.
GREFIER
C. A.
Red. M.I./13.05.2013
Tehnodact. A.C./ 2 ex.
Tr. București – O.D. P.
| ← Litigiu privind achiziţiile publice. Hotărâre din 29-01-2013,... | Despăgubire. Decizia nr. 3244/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
