Pretentii. Decizia nr. 5428/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5428/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-12-2013 în dosarul nr. 5181/87/2012
Dosar nr._ .
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a C. ADMINISTRATIV și FISCAL
Decizia civilă nr. 5428
Ședința publică din data de 02.12.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. B.
JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: D. M. D.
GREFIER: M. B.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ROȘIORII DE VEDE împotriva sentinței civile nr. 50/18.01.2013 pronunțate de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. V. și cu intimata-chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, în cauza având ca obiect restituire taxă pentru emisii poluate.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu răspund părțile
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că intimatul-reclamant a depus la dosar, în data de 29.11.2013, prin serviciul registratură, întâmpinare și concluzii scrise în două exemplare, faptul că în cauză s-a solicitat judecata în lipsă, precum și împrejurarea că intimatul-reclamant nu a depus cererea de restituire a taxei pentru emisii poluante și răspunsul primit de la organul fiscal competent, astfel cum i s-a pus în vedere prin citație, după care:
Curtea constată că, potrivit reorganizării dispuse prin OUG nr. 74/2013, HG nr. 520/2013 și OPANAF nr. 2211/2013, AFP Roșiori de Vede s-a reorganizat în Serviciul fiscal municipal Roșiori de Vede din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești, motiv pentru care dispune rectificarea citativului, cu indicarea denumirii actuale a recurentei.
Curtea constată că intimatul-reclamant nu a depus la dosar cererea de restituire a taxei pentru emisii poluante și răspunsul primit de la organul fiscal competent.
Nefiind cereri formulate, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cererea de recurs în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra prezentului recurs, constată următoarele:
1. C. procesual.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman la data de 05.11.2012, reclamantul D. V. a solicitat obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Roșiori de Vede, precum și a chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu la restituirea sumei de 954 lei.
În motivare, reclamantul a arătat în sinteză că taxa pentru emisii poluante, percepută în dreptul intern prin Legea nr. 9/2012, este contrară art. 110 paragraful 1 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, fiind indirect discriminatorie.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția inadmisibilității, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
De asemenea, pârâta a chemat în garanție Administratia F. pentru Mediu, motivat de faptul că taxa pe poluare se face venit la bugetul F. pentru mediu, gestionat de această instituție.
2. Soluția instanței de fond.
Prin sentința civilă nr. 50/18.01.2013, a fost respinsă ca nefondată excepția inadmisibilității, a fost admisă acțiunea și au fost obligați pârâta și chemata în garanție la restituirea către reclamant a sumei de 954 lei, precum și la plata dobânzii calculate potrivit art. 124 din Codul de procedură fiscală, până la plata efectivă.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în esență că taxa pentru emisii poluante, percepută în dreptul intern prin Legea nr. 9/2012, este contrară art. 110 paragraful 1 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, fiind indirect discriminatorie.
3. Cererea de recurs și întâmpinarea.
Împotriva acestei sentințe, la data de 01.03.2013, a formulat recurs pârâta, prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, recurenta a arătat că în mod greșit instanța de fond a respins excepția inadmisibilității, deși reclamantul nu a făcut dovada procedurii prealabile administrative, conform art. 207 din Codul de procedură fiscală.
De asemenea, a susținut că taxa pentru emisii poluante, percepută în dreptul intern prin Legea nr. 9/2012, este conformă art. 110 paragraful 1 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, nefiind discriminatorie, astfel cum în mod greșit a reținut instanța de fond
Intimatul-reclamant a depus întâmpinare la data de 29.11.2013, prin care a precizat că nu a formulat plângere prealabilă, întrucât această procedură nu este obligatorie atunci când este vorba de o cerere în pretenții. Totodată, a învederat că nu a contestat decizia de calcul, întrucât anularea deciziei nu ar produce practic niciun efect juridic și procedura contestației îndreptate împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare nu reprezintă un "recurs efectiv" în sensul art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. De asemenea, a arătat că, prin decizia nr. 24/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că „procedura de contestare prevăzută de art. 7 din OUG nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxe de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod."
A arătat că, potrivit jurisprudenței Curții europene, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului comunitar sunt regulile naționale. Aceste reguli trebuie să respecte însă principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practică imposibilă exercițiul drepturilor conferite de dreptul european).
A precizat că din analiza pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în afacerea Metallgesellschaft și Hoechst rezultă că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor (par. 105-106). Cu alte cuvinte, Curtea a menționat că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
4. Soluția instanței de recurs.
Examinând cererea de recurs, prin prisma dispozițiilor art. 304 și 304¹ din Codul de procedură civilă, Curtea constată că aceasta este întemeiată, soluția instanței de fond fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii, astfel încât devine incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, urmând a fi admis recursul și a se modifica în tot sentința recurată, în sensul respingerii acțiunii principale ca inadmisibilă și a cererii de chemare în garanție ca rămasă fără obiect.
Instanța de fond nu a avut în vedere împrejurarea că reclamantul nu a adresat organului fiscal competent o cerere de restituire a taxei pentru emisii poluante, întemeiată pe dispozițiile art. 117 lit. d din Codul de procedură fiscală, omisiune care a condus la admiterea în mod nelegal a acțiunii. În acest sens, Curtea a constatat că la dosarul de fond nu a fost depusă cererea de restituire adresată de reclamant organului fiscal competent, o atare cerere nefiind depusă nici în recurs, cu toate că s-a dispus citarea intimatului-reclamant cu o asemenea mențiune. Mai mult, prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant a arătat că nu a adresat organului fiscal o cerere de restituire, aceasta nefiind obligatorie.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Art. 2 alin. 1 lit. c definește actul administrativ drept actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.
De asemenea, art. 2 alin. 2 prevede că se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.
Refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri reprezintă exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane (art. 2 alin. 1 lit. i), iar nesoluționarea în termenul legal reprezintă faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen.
Pornind de la aceste dispoziții legale, Curtea reține că specificul unei acțiuni în contencios administrativ constă în existența fie a unui act administrativ tipic, fie a unuia asimilat, reclamantul neputând formula o acțiune în fața instanței atâta timp cât nu s-a adresat în prealabil autorității cu o cerere, pentru a fi în măsură să învestească ulterior instanța de contencios administrativ cu o acțiune întemeiată fie pe invocarea unor cauze de nulitate a actului administrativ emis, fie pe motivul nesoluționării cererii în termenul legal, fie pe motivul nejustificat de rezolvare a cererii.
Or, în cauză, reclamantul nu a făcut dovada că anterior introducerii acțiunii a depus la organul fiscal competent o cerere de restituire a taxei pentru emisii poluante, întemeiată pe dispozițiile art. 117 din Codul de procedură fiscală, ba mai mult, prin întâmpinarea depusă la dosar, acesta a arătat că nu a adresat organului fiscal o cerere de restituire.
Nu se poate primi interpretarea că o astfel de cerere nu ar mai fi necesară, față de decizia în interesul legii nr. 24/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât Curtea nu a solicitat reclamantului să facă dovada parcurgerii procedurii prealabile obligatorii, ci să depună cererea adresată în prealabil pârâtei, prin care a pretins restituirea taxei pentru emisii poluante, cerere care nu se confundă cu procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și nici cu procedura de contestare prevăzută de art. 7 din OUG nr. 50/2008 raportat la dispozițiile art. 205-218 din Codul de procedură fiscală.
Este adevărat că prin decizia ÎCCJ nr. 24 din 14.11.2011 s-a admis recursul în interesul legii și s-a statuat că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din OUG nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei pe poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d CPF, însă această soluție nu este aplicabilă în prezentul litigiu, întrucât reclamantul nu a formulat o cerere de restituire a taxei, în baza art. 117 din Codul de procedură fiscală, anterior formulării acțiunii, ci s-a adresat direct instanței de contencios administrativ, ceea ce este inadmisibil, întrucât aceasta poate fi învestită doar a cenzura legalitatea unui act administrativ tipic sau asimilat (tardivitatea, refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri).
Neadresând în prealabil o cerere de restituire organului fiscal competent, care să fi fost respinsă, reclamantul nu poate învesti în mod legal instanța de contencios administrativ, nefiind vorba în cauză despre existența unui refuz nejustificat de soluționare a cererii de restituire, care să poată fi analizat, din prisma excesului de putere, prin raportare la compatibilitatea legislației naționale cu prevederile art. 110 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene.
Curtea constată că, potrivit jurisprudenței CJCE/CJE (în prezent CJUE), regulile privind rambursarea de la buget a sumelor prelevate cu încălcarea dreptului comunitar sunt regulile naționale, care însă trebuie să respecte principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practică imposibilă exercițiul drepturilor conferite de dreptul european), principii ce sunt respectate în cauză.
Față de aceste considerente, având în vedere că reclamantul nu a înaintat în prealabil pârâtei o cerere de restituire a taxei pentru emisii poluante, motiv de ordine publică care a fost invocat și analizat din oficiu, în baza art. 306 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica în tot sentința recurată, în sensul că va respinge acțiunea principală ca inadmisibilă, în cauză nefiind vorba despre un act administrativ tipic sau asimilat specific acțiunii în contencios administrativ, iar cererea de chemare în garanție ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta-pârâta Serviciul fiscal municipal Roșiori de Vede din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești împotriva sentinței civile nr. 50/18.01.2013 pronunțate de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. V. și cu intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Modifică în tot sentința recurată, în sensul că respinge cererea principală ca inadmisibilă și chemarea în garanție ca rămasă fără obiect.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.12.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. B. C. P. D. M. D.
fiind în concediu de odihnă,
semnează președintele secției
GREFIER
M. B.
Red/thred. jud. DDM/ 2 ex/ 23.12.2013.
Jud. fond: Z. L., Tribunalul Teleroman.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 3468/2013. Curtea de... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 5145/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
