Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 1862/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1862/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 5110/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.1862
Ședința publică de la 25 aprilie 2013
Curtea constituită din:
Președinte: D. C. V.
Judecător: D. G. S.
Judecător: I. R.
Grefier: E. Chirănuș
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât M.M.F.P.S. DIRECȚIA GENERALĂ AUTORITATEA DE MANAGEMENT PENTRU PROGRAMUL OPERAȚIONAL SECTORIAL PENTRU DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE împotriva sentinței civilei nr.1186/06.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ /2013, în contradictoriu cu intimata-reclamantă FUNDAȚIA NAȚIONALĂ A TINERILOR MANAGERI, având ca obiect „suspendare executare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recurentul-pârât nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar.
Având în vedere că recurentul-pârât nu a achitat taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar stabilite prin rezoluție, deși a fost citată cu această mențiune, Curtea invocă din oficiu, excepția netimbrării recursului și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.
CURTEA,
Deliberând, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a IX-a in data de 06.02.2013, reclamanta Fundația Națională a Tinerilor Manageri a chemat in judecata pe pârâtul M.M.F.P.S. - Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, sa dispună:
1.Suspendarea executarii procesului verbal nr.1275/DGAMPOSDRU/23.01.2013, până la pronunțarea instanței de fond pe o eventuala acțiune in anularea procesului verbal, in baza art.14 din Legea nr.554/2004.
In fapt, reclamanta a afirmat că prin procesului verbal nr.1275/DGAMPOSDRU/23.01.2013, incheiat in baza OUG nr.66/2011, i s-a retinut in sarcina obligația de restituire a următoarelor sume, considerate neeligibile:
-20.969 lei, reprezentând comision plătit de reclamanta catre ITM in baza Legii nr.130/1999.
-1.014,11 lei reprezentând comisioane bancare aferente operațiunilor bancare de plată a unor cheltuieli eligibile.
Reclamanta a susținut că împotriva procesului verbal de mai sus a formulat plângere prealabilă înregistrată de pârât sub nr.2204/06.01.2013.
Aceasta a afirmat că cele două categorii de cheltuieli sunt eligibile, in conditiile HG nr.759/2006 si ale Ordinului nr.3/2008.
Reclamanta a mai afirmat că pârâta s-a pronunțat anterior asupra comisionului ITM, in cadrul procesului verbal de constatarenr.E7801/AZ/30.09.2010 in care a retinut că aceste plăți au fost eligibile, existând așadar doua puncte de vedere contradictorii ale aceluiași pârât, asupra aceluiași aspect.
Reclamanta a susținut că procesul verbal atacat reprezintă titlu de creanță, cu scadența la 30 de zile de la data comunicării (23.01.2013) si că neplata la scadență atrage dobânda și recuperarea potrivit OUG nr.66/2011, având astfel ca efect producerea unei pagube iminente.
Prin sentința civilă nr.1186/06.03.2013, Tribunalul București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de suspendare și a dispus suspendarea executării procesului verbal nr.1275/DGAMPOSDRU/23.01.2013 până la soluționarea pe fond a unei eventuale acțiuni în anularea acestuia.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul M.M.F.P.S. - Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, solicitând, în principal, casarea sentinței recurate și soluționarea cauzei potrivit competenței curții de apel, iar în subsidiar, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii.
La termenul din data de 25.04.2013 Curtea a invocat, din oficiu, excepția netimbrării recursului.
Deliberând asupra excepției netimbrării recursului, Curtea constată că recurentul nu și-a îndeplinit obligația de plată a taxei de timbru și a timbrului judiciar, așa cum a fost stabilită prin rezoluție, deși acesta a fost citat cu mențiunea îndeplinirii obligației de plată a taxelor menționate, împrejurare ce rezultă din dovada de comunicare atașată la dosarul cauzei (fila 27).
Față de această împrejurare și văzând disp. art. 20 al. 1, 3 din Legea nr. 146/1997, Curtea va admite excepția netimbrării și va anula recursul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează recursul formulat de recurentul-pârât M.M.F.P.S. DIRECȚIA GENERALĂ AUTORITATEA DE MANAGEMENT PENTRU PROGRAMUL OPERAȚIONAL SECTORIAL PENTRU DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE împotriva sentinței civilei nr.1186/06.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ /2013, în contradictoriu cu intimata-reclamantă FUNDAȚIA NAȚIONALĂ A TINERILOR MANAGERI, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 aprilie 2013.
PREȘEDINTEJUDECĂTORJUDECĂTOR
D. C. VladDaniel G. SeverinIonel R.
GREFIER
E. Chirănuș
Red.DV, tehnored.EC/2ex.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 2543/2013. Curtea de... | Custodie publică - prelungire. Sentința nr. 1172/2013. Curtea... → |
|---|








