Suspendare executare act administrativ. Încheierea nr. 17/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 17/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 5537/2/2013
Dosar nr._ .
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a C. ADMINISTRATIV și FISCAL
Încheiere
Ședința publică din data de 17 octombrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. M. D.
GREFIER: M. G.
Pe rol fiind soluționarea cererii de suspendare executare act administrativ-fiscal, formulate de reclamantul C. R. PENTRU ADMINISTRARE A DREPTURILOR ARTIȘTILOR INTERPREȚI în contradictoriu cu pârâtele AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI și ADMINISTRAȚIA SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde reclamantul, prin avocat M. I. N., cu împuternicire avocațială la fila 405 din dosar, și avocat T. B., care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind pârâtele.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, la data de 08.10.2013, prin serviciul registratură, reclamantul a depus la dosar înscrisuri, în patru exemplare, după care:
Apărătorul reclamantului depune dovada comunicării înscrisurilor către pârâte și, la interpelarea Curții, arată că nu mai are alte înscrisuri de depus sau cereri de formulat.
Curtea ia act că, potrivit întâmpinării depuse la filele 415-419, Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice București este reprezentată în proces de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, care are și calitatea de pârâtă, depunând întâmpinare la dosar și în nume propriu (filele 406-409).
Curtea pune în discuție excepția inadmisibilității, invocată prin întâmpinare de pârâta Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice București, prin Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București.
Apărătorul reclamantului solicită respingerea excepției inadmisibilității, având în vedere că prezenta acțiune este întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar nu art. 15, cum în mod greșit a reținut pârâta. Prin urmare, a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 14, la filele 340-357 din dosar aflându-se contestația depusă împotriva actelor fiscale, conform art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală.
Curtea respinge excepția de inadmisibilitate, invocată prin întâmpinare de pârâta Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice București, prin Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, având în vedere că prezenta acțiune este întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar nu art. 15, cum în mod greșit a reținut pârâta. Prin urmare, nu este necesară dovada introducerii acțiunii în anulare, ci doar dovada sesizării organului fiscal competent, care a fost făcută în cauză, la filele 340-357 din dosar fiind depusă contestația formulată de reclamant împotriva deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală, a căror suspendare a executării se solicită în prezenta cauză.
Curtea acordă părții prezente cuvântul asupra probelor.
Apărătorul reclamantului solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Curtea, în baza art. 258 alin. 1 raportat la art. 255 alin. 1 din Codul de procedură civilă, încuviințează părților proba cu înscrisuri.
Curtea, în baza art. 244 alin. 1 din Codul de procedură civilă, constată cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul asupra excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a ANAF și DGRFP București (în nume propriu), invocate de aceste pârâte prin întâmpinare, precum și asupra cererii de suspendare a executării, urmând ca excepțiilor de procedură să li se dea o dezlegare prioritară.
Apărătorul reclamantei solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, având în vedere că, în cazul litigiilor fiscale, nu se aplică codul de procedură civilă și Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ci se aplică cu prioritate Codul de procedură fiscală și HG nr. 520/2013 privind reorganizarea ANAF. Învederează că art. 17 alin. 3 din Codul de procedură fiscală prevede că Statul R. este reprezentat de Ministerul Finanțelor, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, motiv pentru care aceasta din urmă are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză. Totodată, arată că în același sens sunt și dispozițiile art. 7 lit. A pct. 32 din HG nr. 520/2013. Precizează că, în majoritatea litigiilor, ANAF formulează recurs, prin care atacă soluția de admitere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, cu toate că ea invocase această excepție.
De asemenea, solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București (în nume propriu), având în vedere că art. 17 alin. 3 din Codul de procedură fiscală prevede că Statul R. este reprezentat de Ministerul Finanțelor, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale subordonate cu personalitate juridică, iar la art. 13 alin. 13 din HG nr. 520/2013 se menționează că doar Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București are personalitate juridică, administrațiile sectoarelor neavând o astfel de personalitate.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării, solicită admiterea acesteia și suspendarea executării deciziei de impunere nr. F-S1 120/12.07.2013 și a raportului de inspecție fiscală nr. F-S1 98/12.07.2013, până la pronunțarea instanței de fond, arătând că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și art. 215 alin. 2 din Codul de procedură fiscală.
Astfel, a făcut dovada contestării pe cale administrativă a deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală, precum și a consemnării cauțiunii de_ lei, prin depunerea la fila 488 a recipisei nr._/25.09.2013.
În ceea ce privește cerința cazului bine justificat, arată că în materia TVA-ului și în materia impozitului pe profit, din art. 21 și art. 145 din Codul fiscal rezultă regula deductibilității. Cu alte cuvinte, orice cheltuială a contribuabilului care are legătură cu veniturile impozabile sau cu operațiunile impozabile sunt deductibile. Nedeductibilitatea este o excepție, ceea ce înseamnă că sarcina probei, într-o astfel de situație, revine organului fiscal. În cazul de față, atât la impozitul pe profit, cât și la TVA, probele sunt simple deducții, neexistând nicio probă materială, din care să concluzioneze că respectiva cheltuială este nedeductivilă. În acest sens, un motiv al aparenței nelegalității este faptul că organul fiscal și-a nesocotit obligația legală cu privire la sarcina probei față de cheluitelile nedeductibile.
Un alt motiv de aparență de nelegalitate este unul extrinsec actelor administrative atacate și privește conduita organului administrativ. Astfel, la fila 60 din dosar a fost depus raportul de inspecție fiscală, prin care a fost stabilită o datorite fiscală în cuantum de peste 5.000.000 lei, iar la filele 427-428 au fost depuse titlul executoriu și somația, prin care s-a început executarea asupra sumei de 2.160.252 lei, cu mult mai mică decât cea stabilită prin raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere.
Mai arată că în mod greșit echipa de inspecție fiscală a considerat că activitatea de colectare a drepturilor conexe drepturilor de autor este o activitate economică realizată în scopul obținerii de venituri, supusă regimului activităților economice specifice organizațiilor non-guvernamentale, prevăzut la art. 15 alin. 3 din Codul fiscal. Această interpretare este neconcordantă cu Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și cu statutul reclamantului, ambele conducând la concluzia încadrării comisionului obținut în urma activității de colectare în categoria contribuțiilor bănești sau în natură ale membrilor sau ale simpatizanților prevăzute la art. 15 alin. 2 lit. b din Codul fiscal.
Precizează că organele de inspecție fiscală au stabilit un impozit pe profit suplimentar în cuantum de 111.035 lei și majorări și penalități de întârziere în cuantum de 63.824 lei, respectiv 13.840 lei. Raționamentul organelor de control pornește de la o neînțelegere a modului în care este organizat sistemul gestiunii colective a drepturilor de autor în România și în întreaga lume. Arată că, deși reclamantul este o organizație non-profit, care participă la îndeplinirea unor obligații legale ale unor debitori, modul de funcționare și organizare al acestei activități fiind stabilit prin lege, totuși organele de control au considerat că acesta desfășoară o activitate economică, realizată în scopul obținerii de venituri, supusă regimului activităților economice specifice organizațiilor non-guvernamentale, prevăzut la art. 15 alin. 3 Cod fiscal, interpretare neconcordantă cu Legea 8/1996 privind drepturile de autor și cu Statutul CREDIDAM. În realitate, cota de administrare este o cotizație a membrilor, prin care aceștia participă la cheltuielile comune ale asociației. Sumele provenite din remunerațiile colectate de CREDIDAM sunt repartizate direct deținătorilor de drepturi, artiști interpreți sau executanți, proporțional cu utilizarea reală a prestațiilor proprii, reținându-se o cotă de administrare pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare.
CREDIDAM nu are rolul unei societăți de colectare a unor creanțe, societate care are ca obiect de activitate achiziționarea unor creanțe scadente și neachitate la un preț mai mic, pentru a genera un profit prin recuperarea lor la prețul inițial. Este o asociație care, prin efectul legii, prestează un serviciu unei anumite categorii de contribuabili, apropiindu-se astfel mai mult de un organism care prestează un serviciu public. În concluzie, echipa de inspecție a interpretat în mod eronat comisionul reținut de reclamant în temeiul Statutului și al Legii 8/1996 ca fiind rezultatul unei activități economice, acesta reprezentând în realitate o formă de contribuție bănească a membrilor impusă de Legea 8/1996, pe care CREDIDAM nu o poate elimina din propriul Statut și de care depinde desfășurarea activității sale, fiind singura sursă de venit din care acoperă toate cheltuielile ce țin de funcționarea asociației.
În continuare, arată că decizia de impunere emisă de către organele fiscale, stabilește un cuantum suplimentar al impozitului pe venitul nerezidenților bazat, în principal pe argumentul necesității aplicării unui procent de 16% și nu a unuia de 10%, considerând că aceste venituri, provenite tot din drepturile de proprietate intelectuală, ar beneficia de o cotă diferită prin raportare la naționalitatea beneficiarilor. Echipa de inspecție fiscală a considerat în mod nelegal că, pentru sumele repartizate către artiștii nerezidenți sau către mandatarii lor, ar fi trebuit să fi reținut la sursă un impozit pe venit de 16%, nu de 10%. Din prevederile art. 118 alin. 1 Cod fiscal și din cuprinsul convențiilor de evitare a dublei impuneri încheiate cu statele către care au fost transmise sumele repartizate, reiese că impozitul nu poate depăși 10% din cuantumul sumelor transmise. Astfel că, având în vedere că în speță este vorba despre sume transmise unor beneficiari din state membre ale Uniunii Europene, se va aplica cota cea mai favorabilă, respectiv cea de 10%.
Arată că nu există niciun argument care să justifice colectarea TVA pentru operațiuni din perioada anterioară lunii septembrie 2005, având în vedere că reclamantul a devenit plătitor de TVA la data de 01.09.2005, prin depășirea plafonului stabilit de Codul fiscal.
Precizează că, prin decizia de impunere, inspectorii fiscali au reținut că reclamantul ar trebui să achite suma de 2.106.995 lei reprezentând rețineri la sursă pentru remunerațiile transmise titularilor de drepturi conexe. Arată că a efectuat plățile, conform evidențelor contabile, sumele stabilite suplimentar de către organul de inspecție nefiind datorate, ci numai nedeclarate din cauza sistemelor electronice ale ANAF. Efectuarea plăților conform calculelor inspectorilor este confirmată chiar de inspectorii fiscali în cuprinsul raportului de inspecție, astfel încât nu se justifică integrarea acestora în cuprinsul deciziei de impunere, ca sume stabilite suplimentar. Fișa sintetică totală la data de 06.02.2013 atestă că a achitat cu 3.956.729 lei mai mult decât ceea ce este declarat, această diferență incluzând și cei 2.106.995 lei identificați de inspectori. Subliniază că disfuncționalitățile sistemului de declarare electronică au fost aduse la cunoștința AFP Sector 1 de către reclamant, cu adresa înregistrată sub nr. 507.672/28.09.2012, însă nu s-a primit niciun răspuns. Pentru aceste sume, ar fi trebuit ca organele de inspecție să fi constat intervenția compensării cu sumele existente în contul bugetului de stat, conform art. 116 alin. 5 și 6 din Codul de procedură fiscală.
Cu privire la cerința pagubei iminente, apărătorul reclamantului arată că și aceasta este îndeplinită, raportat la cuantumul ridicat al sumei în discuție (5.454.186 lei), la faptul că deja s-au emis titlul executoriu și somația, la faptul că activitatea CREDIDAM implică colectarea remunerațiilor datorate artiștilor interpreți, astfel cum aceasta este impusă de Legea 8/1996, neobținând venituri proprii, ci doar comisioane pentru acoperirea propriilor cheltuieli. Precizează că prin executarea sumelor respective s-ar perturba întregul sistem de repartiție a drepturilor de autor, existând posibilitatea ca artiștii să revoce mandatele date CREDIDAM din cauza unei interpretări eronate a dispozițiilor legale de către organele fiscale
CURTEA
Având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronunțarea, sens în care
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 24 octombrie 2013.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 octombrie 2013.
PREȘEDINTEGREFIER
D. M. D. M. G.
Dosar nr._ .
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a C. ADMINISTRATIV și FISCAL
Sentința civilă nr. 3243
Ședința publică din data de 24 octombrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. M. D.
GREFIER: M. G.
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de suspendare executare act administativ-fiscal, formulate de reclamantul C. R. PENTRU ADMINISTRAREA DREPTURILOR ARTIȘTILOR INTERPREȚI în contradictoriu cu pârâtele AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 BUCUREȘTI.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 17 octombrie 2013, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte din prezența sentință, însă Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când a hotărât următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra prezentei cereri de suspendare, constată următoarele:
- Cererea de suspendare a executării.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 08.08.2013, reclamantul C. R. PENTRU ADMINISTRAREA DREPTURILOR ARTIȘTILOR INTERPREȚI (CREDIDAM) a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA REGIONALĂ G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, suspendarea executării deciziei de impunere nr. F-Sl 120/12.07.2013 și a raportului de inspecție fiscală nr. F-Sl 98/12.07.2013.
În motivare, reclamantul a arătat că, prin raportul de inspecție fiscală și prin decizia de impunere, organele de control au stabilit în mod nelegal obligații fiscale suplimentare reprezentând impozit pe profit, TVA și contribuții privitoare la veniturile membrilor, fără a ține cont de următoarele împrejurări: activitatea desfășurată de CREDIDAM, organism de gestiune colectivă, este reglementată de Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și veniturile obținute sunt venituri din proprietate intelectuală, datorate de utilizatori titularilor de drepturi conexe dreptului de autor; anumite sume considerate a fi datorate, reprezentând mai mult de jumătate din cele stabilite prin decizia de impunere, au fost deja achitate de, inspectorii fiscali constatând acest fapt chiar în raportul de inspecție fiscală; CREDIDAM ar fi îndreptățit a recupera o sumă totală în valoare de 543.666 lei, sumă care, la rândul ei, a generat dobânzi.
Reclamantul a arătat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, prezentând următoarele argumente:
În ceea ce privește condiția existenței unui caz bine justificat, a arătat că din împrejurările cauzei rezultă o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, actele administrativ-fiscale contestate fiind emise cu încălcarea normelor de drept fiscal substanțial, întrucât CREDIDAM (a) nu datorează impozit pe profit suplimentar, (b) nu datorează impozit pe venitul nerezidenților suplimentar, (c) a calculat și achitat în mod corect TVA datorată, și (d) a achitat contribuțiile sociale reținute la sursă pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală.
(a) Organele de inspecție fiscală au stabilit un impozit pe profit suplimentar în cuantum de 111.035 lei, majorări în cuantum de 63.824 lei și penalități de întârziere în cuantum de 13.840 lei, raționamentul acestora pornind însă de la o neînțelegere a modului în care este organizat sistemul gestiunii colective a drepturilor de autor.
Astfel, echipa de inspecție a considerat că activitatea de colectare a drepturilor conexe drepturilor de autor este o activitate economică realizată în scopul obținerii de venituri de către CREDIDAM, supusă regimului activităților economice specifice organizațiilor non-guvernamentale, prevăzut la art. 15 alin. 3 din Codul fiscal, interpretare care însă este neconcordantă cu Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și cu Statutul CREDIDAM, ambele conducând la concluzia încadrării comisionului obținut în urma activității de colectare în categoria contribuțiilor bănești sau în natură ale membrilor sau ale simpatizanților, prevăzute la art. 15 alin. 2 lit. b din Codul fiscal.
Din coroborarea art. 124 cu art. 127 din Legea nr. 8/1996 rezultă că, prin efectul legii,
CREDIDAM are dreptul să încaseze un cotă de administrare (comision) pentru a acoperi cheltuielile de funcționare (cheltuielile comune ale asociației), care este diferită de taxa de aderare (aceasta este modică și se plătește la înregistrarea unui nou membru). Așadar, sumele provenite din remunerațiile colectate de CREDIDAM sunt repartizate direct deținătorilor de drepturi, artiști interpreți sau executanți, proporțional cu utilizarea reală a prestațiilor proprii, reținându-se doar un comision pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare, procentul maxim al acesteia fiind prevăzut de art. 134 alin. 2 lit. b din Legea nr. 8/1996.
Prin urmare, CREDIDAM nu desfășoară o activitatea economică, caracterizată de obținerea de profit. Codul Fiscal definește activitatea ca orice activitate desfășurată de către o persoană, în scopul obținerii de venit. Spre deosebire de o simplă activitate, activitatea economică este caracterizată de scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate (art. 127 alin. 2 din Codul fiscal). Chiar dacă această definiție este utilizată preponderent în materie de TVA, ceea ce caracterizează o activitate economică în toate ariile fiscale, spre deosebire de o simplă altă activitate, este scopul continuității obținerii de venituri. Însă, nu poate exista activitate economică din moment ce este impusă de o prevedere legală. CREDIDAM nu are rolul unei societăți de colectare a unor creanțe, ci este o asociație care, prin efectul legii, prestează un serviciu unei anumite categorii de contribuabili, apropiindu-se astfel mai mult de un organism care prestează un serviciu public. Oprirea unui comision pentru a acoperi cheltuielile de funcționare nu este o activitate economică. Această contribuție nu este un venit generat de o activitate economică, ci este modalitatea impusă de lege membrilor pentru a sprijini activitatea organismului de gestiune colectivă.
Pe lângă argumentele de mai sus, raportul de inspecție cuprinde și o . constatări eronate: nu s-a depus Declarația 101, deoarece nu se obțin venituri din activitatea economică; inspectorii fiscali au considerat cheltuieli nedeductibile sumele aferente facturilor emise pentru utilitățile sediului închiriat; inspectorii fiscali au considerat că sumele achitate cu titlul de cotizații în cadrul unor organisme de gestiune colectivă din străinătate nu sunt deductibile peste suma de 4000 euro, considerând că aceste cheltuieli reprezintă participații la organisme profesionale; inspectorii fiscali au considerat că nu sunt deductibile cheltuieli de protocol peste limita a 2%.
(b) Organele de inspecție fiscală au stabilit un impozit pe venitul nerezidenților suplimentar, bazat, în principal, pe argumentul necesității aplicării unui procent de 16%, și nu de 10%, considerând că aceste venituri, provenite tot din drepturile de proprietate intelectuală, ar beneficia de o cotă diferită, prin raportare la naționalitatea beneficiarilor.
Or, din prevederile art. 118 alin. 1 Cod fiscal și din cuprinsul convențiilor de evitare a dublei impuneri încheiate cu statele către care au fost transmise sumele repartizate, reiese că impozitul nu poate depăși 10% din cuantumul sumelor transmise. Aflându-ne în situația unor sume transmise unor beneficiari din state membre ale Uniunii Europene, se va aplica cota cea mai favorabilă, respectiv cea de 10%.
De altfel, un tratament al procentului de impozitare diferențiat între cetățenii români și cei ai Uniunii Europene ar reprezenta o încălcare a principiului libertății de prestare a serviciilor și de circulație a persoanelor. Știind că veniturile din România sunt impozitate cu 16%, și nu cu 10%, din simplul fapt că nu sunt rezidenți în România, artiștii interpreți din spațiul european ar înceta transmiterea drepturilor de difuzare către spațiul românesc. În cauza C-290/04 FKP Scorpio Konzertproduktionen GmbH, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că, în materia impozitului pe venitul datorat pentru prestații artistice, simpla existență a unei proceduri de reținere la sursă pentru veniturile nerezidenților, care nu este aplicabilă rezidenților, reprezintă o încălcare a libertății de prestare a serviciilor prevăzute de Tratatele Uniunii Europene.
Dincolo de lipsa unei baze legale pentru aplicarea unei cote de 16%, inspectorii fiscali au reținut o . fapte care sunt neconcordante cu situația reală. Inspectorii fiscali au reținut în mod eronat că, în lunile ianuarie 2010, august 2012 și decembrie 2012, CREDIDAM ar fi achitat sume către nerezidenți, în timp ce extrasele de cont atașate atestă nerealitatea acestor susțineri (de exemplu, în luna ianuarie 2010, nu s-a efectuat nicio plată externă către persoanele juridice nerezidente, în sumă de 140.212 lei, așa cum precizează în mod eronat organul de control în raportul de inspecție la pag. 56/122).
(c) Inspectorii fiscali au stabilit un cuantum la TVA suplimentar de 1.025.173 lei, la care ar trebui să se adauge majorări de 731.922 lei și penalități de întârziere de 153.776 lei. Raționamentul inspectorilor fiscali s-a bazat, în ceea ce privește TVA colectată, pe lipsa unei înțelegeri corecte a momentului la care intervine faptul generator și exigibilitatea TVA, considerând că acestea sunt dependente de emiterea unei facturi, și nu de prestarea efectivă de servicii. În ceea ce privește TVA deductibilă, lipsa unei înțelegeri corecte a rolului CREDIDAM și a modului de funcționare al activității de recuperare a drepturilor conexe datorate titularilor acestora, a condus la eliminarea unor cheltuieli care fuseseră efectuate în vederea unor operațiuni taxabile. În condițiile în care operațiunile de colectare și repartizare sunt efectuate în baza unui mandat legal transmis de membrii săi, din punctul de vedere al TVA, CREDIDAM acționează similar unui comisionar care recuperează sumele datorate clienților săi, pentru a le vira ulterior către aceștia. Astfel, operațiunile efectuate de către CREDIDAM sunt operațiuni taxabile, deoarece acestea ar fi operațiuni taxabile și în situația în care ar fi efectuate direct de către membri.
Echipa de inspecție a eliminat de la deducere, în mod nelegal, cuantumul TVA stabilit de documentele justificative, cele mai importante nereguli referindu-se la: eliminarea TVA aferent cheltuielilor denumite generic „de protocol", contrar jurisprudenței comunitare care stabilește că orice activitate preparatorie desfășurării operațiunii taxabile poate da naștere unui drept de deducere, elementul definitoriu fiind scopul acelei acțiuni; eliminarea TVA în cazul în care lipsește factura în original, contrar jurisprudenței comunitare care stabilește expres că originalul facturii nu este necesar dacă există o copie și dacă realitatea operațiunii reiese și din alte elemente de fapt obiective; eliminarea TVA aferentă unor lucrări de renovare, în situația în care a făcut dovada achiziției unor lucrări de renovare prin efectivitatea existenței acestora; eliminarea TVA aferentă unor servicii prestate în folosul membrilor Consiliului Director și în folosul directorului general; eliminarea TVA aferentă unor servicii prestate în folosul terților colaboratori.
De asemenea, determinarea TVA colectată suplimentar s-a realizat cu nerespectarea prevederilor legale, echipa de inspecție considerând în mod eronat că următoarele sume sunt datorate suplimentar: 984.724 lei aferentă unor facturi emise pentru remunerațiile aferente unei perioade anterioare înregistrării ca plătitor de TVA; 21.285 lei aferentă unor facturi transmise către agenți economici aflați în insolvență, care ar fi trebuit să conțină TVA din perspectiva echipei de inspecție.; 2.174 lei aferentă unor facturi emise către corespondentul său din Danemarca, Asociația GRAMEX.
(d) Inspectorii fiscali au reținut că trebuie achitate următoarele contribuții reprezentând rețineri la sursă pentru remunerațiile transmise titularilor de drepturi conexe: 1.625.578 lei CAS venituri profesionale și 321 lei penalități întârziere, 73.292 lei contribuție șomaj venituri profesionale și 15 lei penalități întârziere, 265.983 lei CAS proprietate intelectuală și 142.142 lei sănătate proprietate intelectuală.
Aceste sume în valoare totală de 2.106.995 lei au fost, în realitate, achitate la bugetul de stat, dar, din cauza unor disfuncționalități ale sistemului de declarare electronică (Declarație 112), nu au putut fi înregistrate în declarații. Diferența existentă între valoarea totală contabilă, confirmată de inspectorii fiscali, și cea totală din declarații este cauzată de programul informatic furnizat de ANAF pentru întocmirea și transmiterea declarațiilor fiscale, care a permis înregistrarea lunară doar a unui număr maxim de 1.500 persoane-contribuabili de impozite și taxe, dintr-un număr total de circa_ persoane-membri.
Cu toate acestea, CREDIDAM a efectuat plățile conform evidențelor contabile, sumele stabilite suplimentar de către organul de inspecție nefiind datorate, ci numai nedeclarate, din cauza sistemelor electronice ale ANAF. Efectuarea plăților conform calculelor inspectorilor este confirmată de însăși inspectorii fiscali (pag. 70 din raportul de inspecție), astfel încât nu se justifică integrarea acestora în cuprinsul deciziei de impunere, ca sume stabilite suplimentar. Fișa sintetică totală la data de 06.02.2013 atestă faptul că s-a achitat cu 3.956.729 lei mai mult decât ceea ce este declarat, această diferență incluzând și cei 2.106.995 lei identificați de inspectori.
Disfuncționalitățile sistemului de declarare electronică au fost aduse la cunoștința AFP Sector 1, cu adresa înregistrată sub nr. 507.672/28.09.2012, însă nu s-a primit niciun răspuns, lucru menționat expres în RIF de inspectorii fiscali.
În ceea ce privește condiția pagubei iminente, reclamantul a arătat că și aceasta este îndeplinită, raportat la cuantumul foarte ridicat al sumei în discuție de (5.454.186 lei, aprox. 1.230.000 euro) și la faptul că activitatea CREDIDAM implică colectarea remunerațiilor datorate artiștilor interpreți, astfel cum aceasta este impusă de Legea nr. 8/1996, astfel încât nu are posibilitatea de a achita această sumă, cu consecința creșterii obligațiilor accesorii.
Contextul în care trebuie achitată această sumă este delimitat și de următoarele realități: CREDIDAM nu deține venituri proprii care să poată acoperi din decizia de impunere, întrucât sumele pe care le încasează de la utilizatorii drepturilor de proprietate intelectuală sunt destinate, conform legii, distribuirii către titularii de drepturi, astfel că nu se află la dispoziția sa; activitatea CREDIDAM are la bază colectarea sumelor datorate de utilizatori titularilor de drepturi, astfel că plata unei astfel de sume din veniturile proprii (maxim 15% din sumele colectate și repartizate) ar conduce la blocarea activității și la imposibilitatea derulării activității impuse de prevederile legale; blocarea posibilității de a colecta sumele datorate de utilizatori va conduce la pierderi importante pentru titularii de drepturi, prin imposibilitatea urmăririi utilizatorilor, atât în ceea ce privește monitorizarea utilizării drepturilor, cât și în ceea ce privește acțiunile judiciare de recuperare a sumelor datorate; o mare parte din sumele presupus a fi datorate au fost deja achitate, dublarea plății lor creând un blocaj financiar pe o perioadă nedeterminată, putând conduce chiar la lichidarea CREDIDAM.
A mai arătat că în acest moment are 45 de angajați, ale căror salarii ajung la suma de 75.713 lei, la care se mai adaugă cel puțin următoarele cheltuieli: taxe și impozite aferente salariilor de 59.151 lei, chirii pentru sediul principal și pentru sediile secundare de 11.350 lei, alte cheltuieli (datorii către diverși furnizori care participă la activitatea de colectare - repartiție etc)de 33.596 lei, sume necesare pentru buna funcționare, din punctul de vedere al activității de zi cu zi (monitorizare media, costuri echipamente etc) de 12.964 lei. Toate aceste sume, totalizând aproximativ 200.000 lei, trebuie să fie disponibile lunar, și fac imposibilă plata sumelor stabilite de organele de inspecție fiscală din comisionul de administrare reținut, CREDIDAM neputând lua bani din cei 85% colectați și care reprezintă sume cuvenite artiștilor interpreți membri și nemembri, români și străini. A mai precizat că o astfel de plată i-ar bloca activitatea pentru cel puțin 24 de luni.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2005, art. 215 alin. 2 din Codul de procedură fiscală.
În dovedire, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar acte, în copie certificată pentru conformitate cu originalul (filele 25-391).
Cererea a fost timbrată cu 50 lei taxă judiciară de timbru (fila 24).
- Întâmpinările.
Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 26.08.2013 (filele 410-413), pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, cu motivarea că actele a căror suspendare a executării se solicită în cauză sunt emise de AFP Sector 1, aceasta fiind singura instituție care poate sta în judecată în calitate de pârâtă
În drept, pârâta a invocat art. 205 din Codul de procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 22.08.2013 (filele 406-409), pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București (în nume propriu) a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, cu motivarea că actele a căror suspendare a executării se solicită în cauză sunt emise de AFP Sector 1, aceasta fiind singura instituție care poate sta în judecată în calitate de pârâtă. A precizat că DGRFP București administrează doar persoanele juridice contribuabili mijlocii cu domiciliul fiscal în București, conform ordinului președintelui ANAF nr. 2731/2010, ceea ce nu este cazul reclamantului, acesta fiind un contribuabil mic, aflat în administrarea AFP sector 1. Pârâta a mai arătat că nu este nici organ de soluționare a contestației, în raport de debitul contestat devenind incidente dispozițiile art. 209 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură fiscală, potrivit cărora contestația reclamantului trebuie soluționată de Direcția generală de soluționare a contestațiilor din cadrul ANAF.
În drept, pârâta a invocat OG nr. 92/2003 și Legea nr. 554/2004.
Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 30.08.2013 (filele 415-419), pârâta Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice București, reprezentată prin Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, a invocat, în principal, excepția inadmisibilității, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării ca neîntemeiată.
În susținerea excepției inadmisibilității, pârâta a arătat că, față de dispozițiile art. 15 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora "cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond", reclamantul nu a făcut dovada contestării până în prezent a deciziei de impunere nr. F-S1 120/12.07.2013 și a raportului de inspecție fiscală nr. F-S1 98/12.07.2013.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării, pârâta a arătat că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, în ceea ce privește cazul bine justificat, a arătat că reclamantul a invocat veritabile motive de nelegalitate, care nu pot fi invocate decât în cadrul acțiunii în anulare. Cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului. În caz contrar, s-ar anticipa soluția ce va fi dată pe fondul cauzei, ajungându-se propriu-zis la o prejudecare a fondului, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Referitor la prevenirea unei pagube iminente, pârâta a arătat că nici această condiție nu a fost dovedită. În cazul actelor administrativ-fiscale, prin care se dispune în sarcina persoanei pretins vătămate plata unei sume de bani, îndeplinirea condiției prevenirii unei pagube iminente nu este demonstrată prin simpla susținere că plata sumei respective conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, întrucât s-ar ajunge la concluzia că această cerință este presupusă în cazul tuturor actelor administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepție al instituției suspendării executării actelor administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004.
În drept, pârâta a invocat art. 205 și urm. din Codul de procedură civilă, Legea nr. 554/2004, OG nr. 92/2003, HG nr. 1050/2004.
- Răspunsul la întâmpinări.
Prin răspunsul la întâmpinările formulate de pârâte, depus la dosar în data de27.09.2013 (filele 443-449), reclamantul a solicitat respingerea excepțiilor inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive a ANAF și DGRFP București (în nume propriu), precum și admiterea cererii de suspendare a executării.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității, a arătat că aceasta este neîntemeiată, întrucât la data de 06.08.2013 a fost înregistrată contestația nr._/05.08.2013 atât la ANAF-Direcția G. de Soluționare a Contestațiilor, cât și la AFP Sector 1 (file 340-357).
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a ANAF și DGRFP București în nume propriu, a arătat că și acestea sunt neîntemeiate, având în vedere că decizia de impunere nr. F-Sl 120/12.07.2013 și raportul de inspecție fiscală nr. F-Sl 98/12.07.2013 au fost emise de către Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice, departament din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București, la rândul ei, o direcție din cadrul ANAF.
Astfel, din cuprinsul prevederilor art. 13 alin. 2 din HG 34/2009 privind organizarea Ministerului Finanțelor, reiese că în subordinea acestuia se organizează ANAF, organ de specialitate al administrației publice centrale, instituție publica cu personalitate juridica, finanțata de la bugetul de stat și din venituri proprii, în condițiile legii. Atribuțiile ANAF sunt enumerate la art. 7 lit. A pct. 32 din HG 520/2013, printre care și aceea că „reprezintă statul în fața instanțelor și a organelor de urmărire penală, ca subiect de drepturi și obligații privind raporturile juridice fiscale și vamale, precum și orice alte raporturi juridice rezultate din activitatea Agenției, direct sau prin direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, în baza mandatelor transmise".
De asemenea, conform art. 13 din HG 520/2013, începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se înființează în subordinea Agenției direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, instituții publice cu personalitate juridica. Același articol 13 detaliază și modul în care aceste structuri se vor organiza intern: în cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice funcționează, ca structuri fără personalitate juridică, direcții regionale vamale; administrații județene ale finanțelor publice; servicii fiscale municipale și orășenești, precum și birouri fiscale comunale; birouri vamale de interior și de frontieră. În ceea ce privește organizarea DGRFP București, alin. 13 al art. 13 detaliază că în cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București funcționează, ca structuri subordonate, fără personalitate juridică, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov, precum și administrațiile sectoarelor 1-6 ale finanțelor publice și Administrația fiscală pentru contribuabili mijlocii.
Prin urmare, din cuprinsul actelor de organizare și funcționare ale ANAF, reiese că singurele entități cu personalitate juridică sunt ANAF și DGRFP București. Deși este adevărat că, în litigiile de contencios administrativ, pot sta ca pârâte și entitățile fără personalitate juridică, ca emitente ale actelor administrativ-fiscale atacate, această posibilitate nu implică dispariția calității procesuale a singurelor entități cu personalitate juridică.
Conform art. 17 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, „subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, definite potrivit Legii administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, contribuabilul, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport." Potrivit alin. 3, statul este reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale subordonate cu personalitate juridică.
În ceea ce privește solicitarea pârâtelor de respingere a cererii de suspendare ca neîntemeiată, reclamantul a arătat că a probat existența cazului bine justificat și a pagubei iminente, reiterând cele arătate în cererea introductivă.
Suplimentar, reclamantul a mai arătat că suma totală impusă prin RIF și decizia de impunere este de 3.914.612 lei, iar la data de 06.02.2013, din Fișa sintetică totală, CREDIDAM avea plătită și nedistribuită de ANAF suma de 3.956.729 lei, adică cu 42.117 lei mai mult decât s-a stabilit de inspectorii fiscali ca fiind obligații principale de plată. Toate accesoriile calculate de organele de inspecție, în cuantum total de 1.539.574 lei, sunt calculate la sume ce au fost achitate la termenele impuse de legislația fiscală, dar care, din diverse motive, ce țin, în principal, de imposibilitatea ANAF de a gestiona un număr mare de plăți de la același contribuabil, nu au putut fi distribuite către conturile bugetare corespunzătoare.
A mai arătat că, astfel cum reiese din adresa ORDA nr. 6533/05.09.2013, niciun organism de gestiune colectivă nu poate fi considerat a desfășura o activitate economică, comercială, având în vedere că activitatea acestora este impusă de lege, iar scopul nu este obținerea de profit, ci respectarea prevederilor legale privitoare la organizarea colectivă a gestiunii repertoriului interpreților.
Reclamantul a menționat că, la data de 13.09.2013, organele de control au demarat procedura de executare silită, transmițând titlul executoriu nr._ din 05.09.2013. Din cuprinsul procesului-verbal încheiat la 23.09.2013 de Serviciul Colectare și Executare Silită, reiese că ANAF urmărește sumele neîncasate ale clienților, nefăcând distincția între sumele proprii CREDIDAM și cele care sunt deținute în numele interpreților, urmând a fi create pagube și artiștilor, care contează pe aceste venituri ca principală sursă de existență.
Aparența de nelegalitate a situației create este atât mai evidentă, față de împrejurarea că organele fiscale au controlat activitatea CREDIDAM, potrivit mențiunilor din Registrul unic de control și a notei de constatare . nr._ din 13.04.2010 întocmită de Garda Financiară-Comisariatul General, iar constatările (cel puțin pentru perioada 01.01._10) sunt diametral opuse celor din raportul de inspecție fiscală.
Reclamantul a depus la dosar înscrisuri (filele 450-482, 496-508).
- Soluția instanței.
4.1.soluția asupra excepțiilor de procedură invocate de pârâte prin întâmpinări.
În ședința din 17.10.2013, Curtea a respins excepția de inadmisibilitate, invocată prin întâmpinare de pârâta Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice București, prin Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, având în vedere că prezenta cerere este întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar nu art. 15, cum în mod greșit a reținut pârâta. Prin urmare, nu este necesară dovada introducerii acțiunii în anulare, ci doar dovada sesizării organului fiscal competent, care a fost făcută în cauză, la filele 340-357 din dosar fiind depusă contestația formulată de reclamant împotriva deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală, înregistrată la ANAF-Direcția generală de soluționare a contestațiilor sub nr._/06.08.2013 și la AFP sector 1 sub nr._/06.08.2013.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală și Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București(în nume propriu), Curtea o va admite, cu consecința respingerii cererii formulate în contradictoriu cu aceste două pârâte ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală.
Astfel, atât raportul de inspecție fiscală nr. F-Sl 98/12.07.2013, cât și decizia de impunere nr. F-Sl 120/12.07.2013 au fost emise de Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice București, care trebuie să stea în proces în calitate de pârâtă, conform art. 1 și 13 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Împrejurarea că această administrație funcționează ca o structură subordonată, fără personalitate juridică, în cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București, conform art. 13 alin. 13 din HG nr. 520/2013, nu este de natură a conferi legitimitate procesuală în cauză nici Agenției Naționale de Administrare Fiscală, nici Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București (în nume propriu), întrucât în litigiile de contencios administrativ și fiscal nu interesează personalitatea juridică, specifică dreptului privat, ci capacitatea de drept public/administrativă.
Or, Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice București are capacitate administrativă, fiind emitenta actelor administrativ-fiscale a căror suspendare a executării o solicită reclamantul în prezenta cauză, neavând relevanță că este lipsită de personalitate juridică. De altfel, față de dispozițiile art. 17 alin. 3 din Codul de procedură fiscală, invocate de reclamant prin răspunsul la întâmpinare, Curtea constată că Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București a menționat, prin întâmpinarea depusă la dosar în data 30.08.2013 (fila 415), că stă în proces în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice București.
4.2.soluția asupra cererii de suspendare a executării.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, prin prisma susținerilor părților și dispozițiilor legale incidente, Curtea constată că prezenta cerere este întemeiată, urmând a fi admisă și a se dispune suspendarea executării deciziei de impunere nr. F-Sl 120/12.07.2013 și a raportului de inspecție fiscală nr. F-Sl 98/12.07.2013, până la pronunțarea instanței de fond.
Astfel, în urma inspecției fiscale desfășurate asupra contribuabilului CREDIDAM, inspectorii fiscali din cadrul AFP Sector 1 au întocmit raportul de inspecție fiscală nr. F-Sl 98/12.07.2013 (filele 60-181), în baza căruia s-a emis decizia de impunere nr. F-Sl 120/12.07.2013 (filele 27-58), prin care s-a stabilit în sarcina reclamantului anumite obligații fiscale de plată, printre care: impozit pe profit suplimetar de_ lei, dobânzi/majorări de întârziere de_ lei și penalități de întârziere de_ lei; impozit suplimetar pe veniturile obținute din România de persoane juridice nerezidente de_ lei, dobânzi/majorări de întârziere de_ lei și penalități de întârziere de 6222 lei; TVA de_ lei, dobânzi/majorări de întârziere de_ lei și penalități de întârziere de_ lei; contribuții reprezentând rețineri la sursă pentru remunerațiile transmise titularilor de drepturi conexe (_ lei CAS venituri profesionale și 321 lei dobânzi/majorări de întârziere,_ lei șomaj venituri profesionale și 15 lei dobânzi/majorări de întârziere,_ lei CAS proprietate intelectuală și_ lei sănătate proprietate intelectuală).
Împotriva acestor acte administrativ-fiscale, reclamantul a depus contestație administrativă, ce a fost înregistrată la ANAF-Direcția generală de soluționare a contestațiilor sub nr._/06.08.2013 și la AFP sector 1 sub nr._/06.08.2013 (filele 340-357), iar la data de 08.08.2013 a formulat prezenta cerere de suspendare a executării, întemeiată pe dispozițiile art. 215 din Codul de procedură fiscală și art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 215 alin. 1 și 2 din OG nr. 92/2003 republicată, cu modificările și completările ulterioare, „introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ-fiscal, dar contribuabilul poate cere suspendarea executării acestui act, în condițiile Legii nr. 554/2004 și sub condiția depunerii unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate”.
Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, “în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.
Din analiza coroborată a acestor texte legale, Curtea reține că, pentru admiterea unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ-fiscal, trebuie ca reclamantul să facă dovada îndeplinirii cumulative a următoarelor condiții speciale:
(1) formularea contestației, conform art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală;
(2) consemnarea unei cauțiuni în cuantumul fixat de instanță, care nu poate fi mai mare de 20% din cuantumul sumei contestate;
(3) dovedirea existenței unui caz bine justificat, definit de art. 2 alin. 1 lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind “împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”;
(4) dovedirea unei pagube iminente, definită de art. 2 alin. 1 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind “prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public”.
De asemenea, din cuprinsul reglementării edictate prin art. 14 din Legea nr. 554/2004, se reține că suspendarea executării actului administrativ reprezintă o măsură excepțională de protecție provizorie a subiectului de sezină, ce poate fi dispusă în condițiile în care prezumția de legalitate inerentă oricărui act administrativ este îndoielnică (o atare concluzie urmând a se desprinde printr-o analiză sumară a cauzei, ce nu presupune dezlegarea criticilor privitoare la legalitatea actului, specifice acțiunii în anulare), și, desigur, pentru a se preîntâmpina expunerea subiectului de sezină la producerea unei pagube iminente.
Curtea constată că reclamantul a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 215 alin. 2 din Codul de procedură fiscală și art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, pentru a obține suspendarea executării deciziei de impunere nr. F-Sl 120/12.07.2013 și a raportului de inspecție fiscală nr. F-Sl 98/12.07.2013 până la pronunțarea instanței de fond.
(1) Astfel, în ceea ce privește declanșarea procedurii administrative prealabile, Curtea constată că reclamantul, la data de 06.08.2013, a înregistrat, în temeiul art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală, o contestație, prin care a solicitat anularea deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală, atât la ANAF-Direcția generală de soluționare a contestațiilor, cât și la AFP sector 1 (filele 340-357).
(2) De asemenea, prin depunerea la dosar a recipisei nr._/25.09.2013 (fila 488), reclamantul a făcut dovada consemnării sumei de_ lei (1% din debitul contestat), cu titlu de cauțiune, astfel cum a fost fixată de instanță prin rezoluția din data de 20.09.2013.
(3) Reclamantul a dovedit existența în cauză a unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității deciziei de impunere nr. F-Sl 120/12.07.2013 și a raportului de inspecție fiscală nr. F-Sl 98/12.07.2013.
Astfel, reclamantul a susținut în esență că actele administrativ-fiscale contestate au fost emise cu încălcarea normelor de drept fiscal substanțial, întrucât nu datorează nici impozit pe profit suplimentar, nici impozit pe venitul nerezidenților suplimentar, a calculat și achitat în mod corect TVA datorată și a achitat contribuțiile sociale reținute la sursă pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală.
La o analiză sumară a acestor susțineri și fără a antama fondul cauzei, Curtea constată, în primul rând, că, deși raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere prevăd obligații fiscale de plată în cuantum total de_ lei, totuși titlul executoriu nr._ și somația nr. 40/_ /_ au fost emise la data de 05.09.2013 pentru suma de_ lei, cu_ lei mai puțin decât debitul înscris în titlul de creanță (filele 427-428).
Organul fiscal emitent al acestor acte administativ-fiscale nu a oferit nicio explicație a acestei situații, cu toate că s-ar fi impus cu prisosință. Observând natura obligațiilor fiscale înscrise în titlul executoriu nr._/05.09.2013, Curtea constată, la o primă analiză, că nu au mai fost puse în executare contribuțiile reprezentând rețineri la sursă pentru remunerațiile transmise titularilor de drepturi conexe (spre exemplu,_ lei CAS venituri profesionale,_ lei șomaj venituri profesionale,_ lei CAS proprietate intelectuală și_ lei sănătate proprietate intelectuală, precum și accesoriile), în legătură cu care reclamantul a susținut constant că au fost plătite, fiind doar nedeclarate, din cauza disfuncționalităților sistemului de declarare electronică al ANAF, care permite înregistrarea lunară a maxim 1500 persoane-contribuabili.
Chiar și dacă s-ar admite că organul fiscal a ales să nu mai execute sumele reprezentând contribuții CAS venituri profesionale și proprietate intelectuală, șomaj venituri profesionale sau sănătate proprietate intelectuală, Curtea constată că, la pct. 4.4 din acțiune, reclamantul a arătat că aceste contribuții totalizează_ lei.
Or, titlul executoriu și somația au fost emise pentru o sumă cu_ lei mai puțin decât debitul înscris în titlul de creanță, astfel încât, în lipsa unei explicații din partea organului fiscal emitent, Curtea nu poate stabili, mai ales în acest cadru procesual, ce obligații fiscale nu a mai înțeles AFP sector 1 să pună în executare. În acest context, apare ca întemeiată susținerea reclamantului, potrivit căreia “situația creează aparența unei neconcordanțe inexplicabile, ceea ce pune la îndoială legalitatea deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală, ca acte constatatoare a unei creanțe fiscale reale” (fila 483).
În plus, Curtea apreciază că unele dintre împrejurările prezentate de reclamant în cererea introductivă, la o analiză prima facie, constituie, de asemenea, indicii temeinice de nelegalitate, suficiente pentru a permite instanței constatarea îndeplinirii cerinței cazului bine justificat, astfel cum acesta este definit de art. 2 alin. 1 lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, organele de inspecție fiscală au stabilit un impozit pe profit suplimentar în cuantum de_ lei, majorări în cuantum de_ lei și penalități de întârziere în cuantum de_ lei, considerând că activitatea de colectare a drepturilor conexe drepturilor de autor este o activitate economică, realizată în scopul obținerii de venituri, supusă regimului activităților economice specifice organizațiilor non-guvernamentale, prevăzut la art. 15 alin. 3 din Codul fiscal, interpretare care însă, la o analiză sumară, este în neconcordanță cu statutul reclamantului de asociație cu scop nelucrativ, respectiv organism de gestiune colectivă a drepturilor conexe, care are ca obiect de activitate colectarea și repartizarea remunerațiilor cuvenite titularilor de drepturi, artiști interpreți sau executanți, români sau străini, ale căror prestații sunt utilizate pe teritoriul României.
Organele de inspecție fiscală au apreciat că veniturile obținute de reclamant ca urmare a încasării comisionului prelevat procentual din sumele percepute în numele membrilor, precum și din dobânzile aferente drepturilor de autor gestionate, respectiv diferențe de curs valutar, nu se încadrează în categoria veniturilor scutite de la plata impozitului pe profit, considerându-le venituri obținute din activități economice.
Însă, dincolo de statutul reclamantului de asociație cu scop nelucrativ, Curtea reține că, din coroborarea art. 124 cu art. 127 din Legea nr. 8/1996, rezultă că, prin efectul legii, CREDIDAM are dreptul să încaseze o cotă de administrare (comision) pentru a acoperi cheltuielile de funcționare (cheltuielile comune ale asociației), procentul maxim al acesteia fiind de 15%, conform art. 134 alin. 2 lit. b din Legea nr. 8/1996.
În acest context, la o analiză sumară, Curtea apreciază că reclamantul nu desfășoară o activitate economică, care, potrivit art. 127 alin. 2 din Codul fiscal, este caracterizată de scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate, întrucât CREDIDAM nu are rolul unei societăți de colectare a unor creanțe, ci este o asociație care, prin efectul legii, prestează un serviciu unei anumite categorii de contribuabili, iar comisionul perceput nu este un venit generat de o activitate economică, ci este o cotă-parte impusă prin Legea nr. 8/1996 membrilor pentru a sprijini activitatea organismului de gestiune colectivă.
În altă ordine de idei, organele de inspecție fiscală au stabilit un impozit pe venitul nerezidenților suplimentar, bazat, în principal, pe argumentul necesității aplicării unui procent de 16%, și nu de 10%, întrucât reclamantul nu a făcut dovada respectării art. 118 din Codul fiscal, respectiv nu a prezentat certificatul de rezidență fiscală a nerezidenților.
Reclamantul a contestat această impunere, susținând că din prevederile art. 118 alin. 1 Cod fiscal și din cuprinsul convențiilor de evitare a dublei impuneri încheiate cu statele către care au fost transmise sumele repartizate reiese că, aflându-ne în situația unor sume transmise unor beneficiari din state membre ale Uniunii Europene, se va aplica cota cea mai favorabilă, respectiv cea de 10%.
Dincolo de aspectul formal invocat de organul fiscal privind nedepunerea certificatului de rezidență fiscală a nerezidenților, urmând a se analiza de instanța de fond consecințele în plan fiscal pe care le naște lipsa unui atare certificat, Curtea reține în acest cadru procesual că stabilirea unui procent de impozitare diferențiat între cetățenii români și cei ai Uniunii Europene reprezintă o încălcare a principiului libertății de prestare a serviciilor, în acest sens pronunțându-se punctual Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Astfel, în cauza C-290/04 FKP Scorpio Konzertproduktionen GmbH, Curtea a stabilit că, în materia impozitului pe venitul datorat pentru prestații artistice, simpla existență a unei proceduri de reținere la sursă pentru veniturile nerezidenților, care nu este aplicabilă rezidenților, reprezintă o încălcare a libertății de prestare a serviciilor.
În ceea ce privește apărările reclamantului față de împrejurarea că inspectorii fiscali au stabilit TVA suplimentar de_ lei, la care se adaugă majorări de_ lei și penalități de întârziere de_ lei, Curtea apreciază că acestea nu pot fi analizate în cadrul de față, presupunând o analiză și un probatoriu complex, precum și o interpretare riguroasă a dispozițiilor legii fiscale interne și a jurisprudenței europene în materia TVA, care nu se pot realiza decât în cadrul acțiunii în anulare.
Astfel, reclamantul a susținut că echipa de inspecție a eliminat de la deducere, în mod nelegal, cuantumul TVA stabilit de documentele justificative, cele mai importante nereguli referindu-se la: eliminarea TVA aferent cheltuielilor denumite generic „de protocol", contrar jurisprudenței comunitare care stabilește că orice activitate preparatorie desfășurării operațiunii taxabile poate da naștere unui drept de deducere, elementul definitoriu fiind scopul acelei acțiuni; eliminarea TVA în cazul în care lipsește factura în original, contrar jurisprudenței comunitare care stabilește expres că originalul facturii nu este necesar dacă există o copie și dacă realitatea operațiunii reiese și din alte elemente de fapt obiective; eliminarea TVA aferentă unor lucrări de renovare, în situația în care a făcut dovada achiziției unor lucrări de renovare prin efectivitatea existenței acestora; eliminarea TVA aferentă unor servicii prestate în folosul membrilor Consiliului Director și în folosul directorului general; eliminarea TVA aferentă unor servicii prestate în folosul terților colaboratori.
De asemenea, reclamantul a susținut că determinarea TVA colectată suplimentar s-a realizat cu nerespectarea prevederilor legale, echipa de inspecție considerând în mod eronat că următoarele sume sunt datorate suplimentar: 984.724 lei aferentă unor facturi emise pentru remunerațiile aferente unei perioade anterioare înregistrării ca plătitor de TVA; 21.285 lei aferentă unor facturi transmise către agenți economici aflați în insolvență, care ar fi trebuit să conțină TVA din perspectiva echipei de inspecție; 2.174 lei aferentă unor facturi emise către corespondentul său din Danemarca.
Or, având în vedere aceste argumente prezentate de reclamant cu referire la nelegalitatea obligației suplimentare de plată TVA, Curtea constată că realitatea constatărilor și aprecierilor inspectorilor fiscali nu poate fi analizată în cadrul verificării sumare specifice cererii de suspendare a executării, fiind evident că s-ar ajunge la prejudecarea fondului, ceea ce nu este permis, întrucât cazul bine justificat nu se referă la critici de nelegalitate a actului administrativ, ci la împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ (indicii de nelegalitate).
Oricum, împrejurările prezentate mai sus, cu privire suma înscrisă în titlul executoriu, impozitul pe profit și cel pe venitul nerezidenților, constituie suficiente indicii temeinice de nelegalitate, pentru a permite instanței constatarea îndeplinirii cerinței cazului bine justificat, astfel cum acesta este definit de art. 2 alin. 1 lit. t) din Legea nr. 554/2004.
(4) De asemenea, din înscrisurile depuse la dosar și din ansamblul circumstanțelor cauzei, Curtea constată că rezultă și îndeplinirea cerinței pagubei iminente.
Astfel, prejudiciul este material, raportat la cuantumul ridicat al sumei impuse și la împrejurarea că reclamantul nu deține venituri proprii, întrucât sumele pe care le încasează de la utilizatorii drepturilor de proprietate intelectuală sunt destinate, conform legii, distribuirii către titularii de drepturi, astfel că nu se află la dispoziția sa, iar comisionul de maxim 15% se percepe pentru acoperirea propriilor cheltuieli de funcționare. Plata din acest comision a sumei impuse poate conduce la imposibilitatea desfășurării activității impuse de Legea nr. 8/1996, cu consecința blocării posibilității de a colecta sumele datorate de utilizatori și creării unor pierderi importante pentru titularii de drepturi, prin imposibilitatea urmăririi utilizatorilor, atât în ceea ce privește monitorizarea utilizării drepturilor, cât și în ceea ce privește promovarea unor acțiuni judiciare de recuperare a sumelor datorate.
De asemenea, reclamantul a arătat, probând prin înscrisurile depuse la dosar, că în acest moment are 45 de angajați, ale căror salarii ajung la suma de_ lei, la care se mai adaugă cel puțin următoarele cheltuieli: taxe și impozite aferente salariilor de_ lei, chirii pentru sediul principal și pentru sediile secundare de_ lei, alte cheltuieli (datorii către diverși furnizori care participă la activitatea de colectare-repartiție etc) de 33.596 lei, sume necesare pentru buna funcționare, din punctul de vedere al activității de zi cu zi (monitorizare media, costuri echipamente etc) de_ lei. Toate aceste sume, totalizând aprox._ lei, trebuie să fie disponibile lunar și fac imposibilă plata sumei stabilite de organele de inspecție fiscală din comisionul de administrare reținut, CREDIDAM neputând lua bani din cei 85% colectați, întrucât acestea reprezintă sume cuvenite artiștilor interpreți membri și nemembri, români și străini.
Cu referire la acest ultim aspect, Curtea reține că, din cuprinsul procesului-verbal încheiat la 23.09.2013 de Serviciul Colectare și Executare Silită (fila 461), reiese că organul fiscal intenționează să urmărească sumele neîncasate ale clienților, nefăcând distincție între sumele proprii CREDIDAM și cele care sunt colectate în numele artiștilor.
Pe de altă parte, prejudiciul material este iminent, întrucât la data de 05.09.2013 au fost emise titlul executoriu nr._ și somația nr. 40/_ /_ pentru suma de_ lei (filele 427-428), iar măsurile de executare silită au început deja (fila 461).
Dacă, din punct de vedere economic, aceste dificultăți financiare sunt echivalente cu o pagubă, din punct de vedere juridic, paguba reprezintă o diminuare ilicită a patrimoniului, întrucât stabilirea unora dintre obligațiile fiscale contestate în cauză se fundamentează pe o aplicare îndoielnică a dispozițiilor Codului fiscal, astfel cum s-a arătat anterior.
Față de aceste considerente, constatând că reclamantul a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor speciale prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și art. 215 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, Curtea va admite cererea și va suspenda executarea deciziei de impunere nr. F-Sl 120/12.07.2013 și a raportului de inspecție fiscală nr. F-Sl 98/12.07.2013, până la pronunțarea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a ANAF și DGRFP București (în nume propriu) și respinge cererea formulată în contradictoriu cu aceste pârâte ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală în cauză.
Admite cererea formulată de reclamantul C. R. PENTRU ADMINISTRAREA DREPTURILOR ARTIȘTILOR INTERPREȚI, cu sediul în București, .. 15-17, ., sectorul 1, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., sectorul 1, reprezentată prin DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, . Gerota nr. 13, sectorul 2.
Suspendă executarea deciziei de impunere nr. F-Sl 120/12.07.2013 și a raportului de inspecție fiscală nr. F-Sl 98/12.07.2013 până la pronunțarea instanței de fond.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a se depune la Curtea de Apel București-Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 octombrie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
D. M. D. M. G.
Red/thred. jud. DDM/ 6 ex/ 05.12.2013.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1810/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 5190/2013.... → |
|---|
