Pretentii. Decizia nr. 1810/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1810/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-04-2013 în dosarul nr. 76822/3/2011
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.1810
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 22.04.2013
CURTEA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE M. - C. I.
JUDECĂTOR O. S.
JUDECĂTOR V. N.
GREFIER D. Ș.
Pe rol se află spre soluționare cererea de recurs formulată de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.93/10.01.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal în contradictoriu cu intimata reclamantă B. Z. și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții că intimata chemată în garanție nu a fost citată cu un exemplar al motivelor de recurs și că din partea recurentei pârâte s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform disp.art. 242 pct 2 Cod procedură civilă.
Nemaifiind alte cereri de formulat, precum și cererea de judecare a cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului din prezenta cauză:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal la data de 16.12.2011 sub nr._ reclamanta B. Z., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2 a solicitat restituirea sumei de 2901 lei, achitată cu titlu de taxă pe poluare.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a devenit proprietarul auto marca Opel, iar pentru a-l putea înmatricula a fost nevoită să achite taxa în sumă de 2901 lei, pe care o apreciază ca fiind ilegal încasată deoarece dispozițiile OG nr. 50/1998 contravin dispozițiilor Tratatului de instituire a CE. A menționat reclamanta că a formulat cerere de rstituire a taxei, însă pârâta i-a comunicat că nu poate restitui taxa.
În drept, au fost invocate dispozițiile legii nr. 554/2004.
Au fost atașate acțiunii, în copie, răspunsul pârâtei la cererea de restituire, certificat de înmatriculare.
Legal citată, pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 2 prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, învederând că între părți nu există un raport juridic fiscal, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâta a formulat și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru mediu, solicitând ca în cazul în care va cădea în pretenții să fie obligată a aceasta la plata sumei solicitate de reclamantă.
Legal citată, chemata în garanție, Administrația fondului pentru mediu nu a formulat întâmpinare și nici nu a fost reprezentată la dezbateri.
A fost încuviințată proba cu înscrisuri.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta AFP Sector 2 tribunalul a reținut că este neîntemeiată, întrucât calitatea procesuală pasivă presupune identitatea între persoana chemată în judecată și aceea obligată în raportul juridic dedus judecății. Din această perspectivă, s-a constatat că o astfel de calitate este justificată în privința pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 2, întrucât între aceasta și reclamantă există raporturi juridice fiscale urmare a încasării de către pârâtă a taxei pe poluare, în temeiul art. 2 din O.U.G. nr. 50/2008.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta a achiziționat în anul 2010 un autoturism second hand marca Opel, an de fabricație 2007, înmatriculată pentru prima dată în 02.02.2007, astfel cum rezultă din decizia de calcul al taxei, fila 21, iar pentru înmatricularea acestuia în România a plătit la Administrația Finanțelor Publice Sector 2, taxa pe poluare în cuantum de 2901 lei.
Ulterior, reclamanta s-a adresat pârâtei AFP Sector 2 cu cerere de restituire, la care s-a răspuns cu adresa aflată la fila 4, în sensul refuzului de restituire, pe care tribunalul o apreciază ca fiind neîntemeiată.
În acest sens, tribunalul a constatat că problema dedusă judecății constă în a lămuri dacă taxa de poluare, a cărei plată este prevăzută ca obligatorie de dispozițiile OUG nr. 50/2008, contravine Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene-art. 90, paragraful 1, urmând ca analiza acestor dispoziții, privitoare la problema dedusă judecății, să aibă în vedere și dispozițiile art. 11 și 148 din Constituția României, Legii nr. 157/2005 și jurisprudenței Curții de Justiție Europene.
Astfel, s-a constatat că, în reglementarea internă, taxa de poluare a fost introdusa prin OUG nr. 50/2008 cu modificările ulterioare și din analiza acestor dispoziții rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe această taxă pe poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să reducă introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cumpărătorii fiind astfel orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule deja înmatriculate în România, iar aceasta tendință este cu atât mai evidență cu cât, prin adoptarea OUG nr. 218/2008, a fost înlăturată taxa pe poluare pentru autoturismele noi Euro 4, capacitate cilindrică mai mică de 2000 cm cubi, fiind cunoscut faptul că în România se fabrică autoturisme cu aceste caracteristici, dacă acestea se înmatriculează aici pentru prima dată în perioada 15.12._09, protejându-se astfel producția internă de automobile.
Totodată, tribunalul a constatat că în conformitate cu art. 90 par. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Se constată de asemenea, că normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 alin. 1 și 2 din Constituție, „ Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 ”.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Chiar dacă statul român a adoptat, prin OUG nr. 50/2008 modif., norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, se constată că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiul, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CJE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.
Este de menționat și că asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament între produsele interne și cele importate din alte state ale UE, s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995 cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F.G. Roders BV s.a, c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen( discriminarea între vinurile din Luxemburg și vinurile din fructe provenite din alte state membre) sau prin hotărârea din 7 mai 1987 cauza 184/85 Comisia c. Italia.
În aceste condiții, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare în România contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin. 1 și art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, republicată, pentru ca reclamanta să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea anulării actului vătămător, recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând și prevederile art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 republicată, s-a admis, în parte, acțiunea și s-a obligat pârâta AFP Sector 2 la restituirea către reclamantă a sumei de 2901 lei achitată cu titlu de taxă pe poluare și a dobânzii calculată de la data formulării cererii de restituire și până la data restituirii efective.
Față de împrejurarea că potrivit art. 5 alin. 4 din OUG nr. 50/2008 taxa de poluare se „ plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu” și potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008 aceasta se ”constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu”, tribunalul a apreciat că cererea de chemare în garanție formulată de pârâta AFP Sector 2 este întemeiată astfel că a admis-o și, pe cale de consecință, va obliga chemata în garanție AFM să plătească pârâtei AFP Sector 2 suma de 2901 lei achitată cu titlu de taxă pe poluare și a dobânzii calculată de la data formulării cererii de restituire de către reclamantă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI prin care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului se arată că hotărârea este netemeinică și nelegală fiind dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct 9 Cod procedură civilă) și totodată solicită a se avea în vedere în mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice sector 2.
Astfel, având în vedere faptul că taxa de poluare achitată de către intimatul petent nu se face venit la bugetul de stat aflat în administrarea organului fiscal Administrației Finanțelor Publice sector 4, între instituția recurentă și reclamantă nu există nici un raport juridic fiscal, privind încasarea acestei taxe de poluare, motiv pentru care se solicită admiterea acestui motiv de recurs și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerea acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fondul recursului se arată că motivarea instanței în sensul ca prin instituirea acestei taxe de poluare s-a produs o încălcare a Tratatului de aderare a României este nefondată, întrucât analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, se apreciază că, în speță, nu sunt încălcate dispozițiile art. 110 din Tratatul de instituirea a Comunităților Europene.
Astfel, potrivit dispozițiilor enunțate anterior, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similar.
În speță, intimata reclamantă nu se încadrează nici în situațiile de excepție prevăzute de art. 3 alin 2 din OUG 50/2008 și ca atare obligația de plată a taxei de poluare îi revine ca fiind legal datorată.
Așadar, taxa se aplică tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate în România, fie românești, fie străine. Prin modificările aduse Codului fiscal de către Legea 343/2006 s-a respectat principiul neretroactivității legii, întrucât aceste acte normative nu puteau dispune referitor la autovehiculelor anterior înmatriculate în România. În acest caz, legislația arătată se aplică, iar taxa este percepută, pentru o primă înregistrare a autovehiculului în țară și pentru utilizarea pe teritoriul statului și nu pentru ca acesta tranzitează o frontieră.
Mai arată recurenta pârâtă că existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a se dispune restituirea ei.
În cauză intimații nu au formulat întâmpinare.
Analizând cererea de recurs prin prisma criticilor invocate, Curtea a respins, ca nefondat, recursul formulat de recurenta pârâtă, pentru următoarele considerente:
Curtea a reținut în fapt că reclamanta a devenit proprietarul auto marca Opel, iar pentru a-l putea înmatricula a fost nevoită să achite taxa în sumă de 2901 lei, pe care o apreciază ca fiind ilegal încasată deoarece dispozițiile OG nr. 50/1998 contravin dispozițiilor Tratatului de instituire a CE. A menționat reclamanta că a formulat cerere de rstituire a taxei, însă pârâta i-a comunicat că nu poate restitui taxa.
Curtea consideră că important este de reținut că taxa specială nu este percepută și pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și care în urma vânzării suferă o nouă înmatriculare, ci numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale Comunității Europene și reînmatriculate în România după aducerea acestora în țară. Procedându-se astfel se constată existența unui regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană și reînmatriculate în țara noastră, în situația în care acestea au fost înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe. În conformitate cu art. 25 din Tratatul Comunității Europene, între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal. De asemenea, potrivit art. 28 CE „între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent”. Prin aceste dispoziții legale Comunitatea Europeană statuează unul dintre principiile fundamentale de funcționare a acesteia, și anume libertatea de circulație a mărfurilor. Tocmai pentru respectarea acestui principiu prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. noțiunea de taxă cu efect echivalent rezultă din jurisprudența Curții care constată ca fiind orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia (a se vedea în acest sens hotărârile din 17 iulie 1997, Haahr Petroleum, C-90/94, R..p.I-4085, punctul 20, din 2 aprilie 1998, Outokumpu, C-213/96, R..p.I-1777, punctul 20, precum și cea din 5 octombrie 2006, Nadasdi și Nameth, C-290/05 și C-333/05, încă nepublicată în Recueil, punctul 399). Potrivit dispozițiilor art. 90, paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene „Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție”. Mai mult decât atât, Curtea a statuat deja că art. 90 CE reprezintă în cadrul Tratatului Comunității Europene o completare a dispozițiilor privind suprimarea taxelor vamale și a taxelor cu efect echivalent. Această dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (vezi hotărârile din 15 iunie 2006 Air Liquide Industries Belgium C-393/04 și C-41/05 încă nepublicată în Recueil, punctul 55 și jurisprudența citată, precum și Nadasdi ., punctul 45). Potrivit hotărârii CJCE în cauza T. (C 402/09), cu referire la viziunea Curții asupra acestui gen de taxe, "rezultă că un sistem precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008" (paragraf 47), "cu toate acestea, din dosarul prezentat Curții rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre" (paragraf 58). În cauza N. Curtea a respins cererea de limitare în timp a efectelor hotărârii. Pe cale de consecință, efectul hotărârilor interpretative este foarte bine precizat în par. 32 din hotărârea N. (hotărârea din 7 iulie 2011): “În conformitate cu o jurisprudență constantă, interpretarea unei norme a dreptului Uniunii dată de Curte în exercitarea competenței pe care i‑o conferă articolul 267 TFUE lămurește și precizează semnificația și domeniul de aplicare al acestei norme, astfel cum trebuie sau cum ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la .“. a. Conform unei jurisprudențe stabile a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european [afacerea 199/82, San Giorgio, Culegere 1983, p. 3595, par. 12; afacerea C-62/93, BP Soupergaz, Culegere 1995, p. I-1883, par. 40; afacerile reunite C-441/98 și C-442/98, Michailidis, Culegere 2000, p. I-7145, par. 30]. Rațiunea acestui drept este aceea că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european [Opinia Avocatului General Fennelly în afacerile reunite C-397/98 și C-410/98, Metallgesellschaft și Hoechst]. În principiu, statele membre trebuie să ia măsuri pentru restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european [afacerile reunite C-192/95 și C-218/95, Comateb și alții, în Culegere 1997, p. I-165, par. 20]; b. Potrivit jurisprudenței Curții, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului comunitar sunt regulile naționale. Aceste reguli trebuie să respecte însă principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practică imposibilă exercițiul drepturilor conferite de dreptul european) [afacerea C-228/96, Aprile, în Culegere 1998, p. I-7141, par. 18]. Conform Deciziei ICCJ în interesul legii nr. 24/2011: 1. Acțiunea având ca obiect obligarea instituției prefectului prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, și fără parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzute de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, este admisibilă; 2. Procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod. Văzând disp. art. 304 pct.9 cpciv., art. 304/1 cpciv., art. 305 cpciv., art. 312-316 cpciv., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.93/10.01.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal în contradictoriu cu intimata reclamantă B. Z. și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.04.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M.-C. I. O. S. V. N.
GREFIER, D. Ș.
Jud.fond. TB 9
D. S.
The.red.M.C.I
Tehnodact 2 ex/D.Ș.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1717/2013. Curtea de... | Suspendare executare act administrativ. Încheierea nr. 17/2013.... → |
|---|
