Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 2256/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Sentința nr. 2256/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-07-2013 în dosarul nr. 3851/2/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR.2256

Ședința publică de la 05.07.2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: judecător B. C.

GREFIER - G. P.

Pe rol cererile conexate în contencios administrativ și fiscal, înregistrate sub nr._ ,_ și_, formulate de reclamantele F. DE P. ADMINISTRAT PRIVAT BCR (BCR F. P.) administrat de BCR P. – Societate de Administrare a Fondurilor de P. Private SA și F. DE P. FACULTATIVE BCR PLUS (BCR PLUS F. P.) administrat de SAI BCR P., R. E. PARTENERS COOPERATIEF U.A. (REPC) și B. C. FOR ROMANIA – OPPORTUNITY FUND COOPERATIEF U.A., în contradictoriu cu pârâta A. DE S. FINANCIARĂ, având ca obiect „suspendare executare act administrativ”.

Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data 27.06.2013, fiind consemnate în cuprinsul încheierii de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru 28.06.2013, iar apoi la 05.07.2013.

CURTEA,

I. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal, sub dosar nr._ la data de 28.05.2013, reclamantele F. de P. Administrat Privat BCR și F. de P. Facultative BCR Plus, administrate de BCR P. – Societate de Administrare a Fondurilor de P. Private SA, au solicitat în contradictoriu cu pârâta A. de S. Financiară, ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța să dispună suspendarea executării atestatului CNVM nr. 37/16.04.2013, precum și a ordonanței CNVM nr. 103/16.04.2013, a ordonanței CNVM nr. 104/16.04.2013, respectiv a ordonanței CNVM nr. 105/16.04.2013, până la soluționarea în primă instanță a acțiunii în anularea respectivelor acte administrative; cu cheltuielile de judecată.

În motivare, au arătat părțile reclamante că prin intermediul Atestatului CNVM „a luat act de faptul că: (i) Fondurile de P. și alți șase acționari ai SIF Oltenia S.A. ar acționa în mod concertat în relația cu SIF Oltenia S.A. și că Grupul de Acționari ar intra sub incidența prevederilor art. 286¹ din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, coroborate cu prevederile art. 2 alin. (1) pct. 23 și pct. 22 lit. a) din același act normativ. Pentru a-și justifica emiterea actului în discuție, CNVM a invocat o . elemente de fapt care, în opinia sa, ar face ca Grupul de Acționari să cadă sub incidența prezumțiilor legale de acționare în mod concertat reglementate de art. 2 alin.1) pct. 23 coroborat cu pct. 22 lit. a) din Legea nr. 297/2004.

Subsecvent Atestatului, CNVM a emis următoarele Ordonanțe: (i) Ordonanța 103 prin intermediul căreia, în esență, a dispus Depozitarului Central să înregistreze în evidențele sale suspendarea exercitării drepturilor de vot pentru acțiunile SIF Oltenia deținute de Grupul de Acționari ce depășesc 5% din totalul drepturilor de vot; (ii) Ordonanța 104, prin intermediul căreia, în esență, a dispus Consiliului de Administrație al SIF Oltenia să adopte măsurile necesare astfel încât, în cadrul Adunării Generale a Acționarilor SIF Oltenia convocate pentru data de 19/20.04.2013, Grupul de Acționari să nu își poată exercita dreptul de vot aferent acțiunilor SIF Oltenia ce depășesc 5% din totalul drepturilor de vot; (iii) Ordonanța 105, prin intermediul căreia, în esență, a statuat că: Grupul de Acționari are obligația de a vinde acțiunile SIF Oltenia care depășesc limita de deținere în termen de 3 luni de la data emiterii actului individual, precum și că în caz de nerespectare o obligațiilor menționate, CNVM va dispune măsuri sancționatorii, conform prevederilor Legii nr. 297/2004.

Fondurile de P. au formulat contestație împotriva Atestatului și a Ordonanțelor, transmisă la CNVM la data de 16.05.2013.

În aceste condiții reclamantele solicită, în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actelor CNVM până la soluționarea în primă instanță a acțiunii în anularea acestor acte administrative.

În drept, arată reclamantele că potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, reprezintă caz bine justificat „împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoiala serioasă în privința legalității actului administrativ”. Literatura de specialitate reține în mod constant faptul că existența unor suspiciuni privind legalitatea actelor administrative echivalează cu demonstrarea „cazului bine justificat”.

Actele CNVM sunt în mod evident lovite de nulitate absolută, fiind afectate atât de vicii de procedură, cât și de vicii de fond.

Astfel, actele CNVM nu sunt motivate corespunzător.

Atestatul nu este motivat, căci o motivare corespunzătoare presupune ca CNVM să demonstreze incidența prezumțiilor de concertare invocate în legătură cu și prin aplicare clară la elementele de fapt indicate în Atestat (spre exemplu, din sursa X rezultă că acționarul A a încheiat un contract de cooperare comercială cu acționarul B, fapt care face aplicabilă prezumția legală de acționare în mod concertat prevăzută de norma Y). Atestatul nu cuprinde astfel de motivări. Actul în discuție enumera un șir de date și raporturi bilaterale (inclusiv relații de administrare, dețineri minoritare sau existența unor raporturi comerciale) fără a le încadra, în mod punctual, în vreuna din prezumțiile de concertare invocate; practic, Atestatul nu cuprinde o motivare referitoare la faptul că fiecare membru al grupului de acționari se prezumă a acționa în mod concertat cu fiecare dintre ceilalți membri ai grupului respectiv - aspect esențial pentru existența unei motivări corespunzătoare din punct de vedere legal.

Susțin reclamantele că nici ordonanțele nu sunt motivate. Astfel, Ordonanțele și Atestatele reprezintă acte individuale distincte, cu funcții și roluri specifice și distincte, fiecare din aceste acte trebuind să indice în mod clar și complet motivele de drept și de fapt care au fundamentat adoptarea acestora și a măsurilor/constatărilor dispuse/realizate în baza acestora. Ordonanțele se limitează la a menționa în preambul că emiterea acestora s-a realizat în considerarea Atestatului; practic, prin preambulul Ordonanțelor se realizează o „trimitere” la prevederile Atestatului. Or, un atare mecanism „de trimitere” la prevederile Atestatului nu echivalează cu o motivare, Ordonanțele fiind astfel lovite de nulitate absolută. De altfel, chiar asumând, ad absurdum, faptul că mecanismul de trimitere la prevederile Atestatului ar fi valid, Ordonanțele tot nu ar fi motivate corespunzător, argumentele menționate în precedent privind nemotivarea Atestatului aplicându-se mutatis mutandis în ceea ce privește motivarea Ordonanțelor.

Arată reclamantele că lipsa motivării atrage nulitatea actelor CNVM, căci motivarea este o condiție esențială pentru validitatea actelor administrative, iar lipsa motivării ar lăsa locul arbitrariului, dând posibilitatea autorității să emită acte abuzive, în regim de putere publică. În plus, câtă vreme actul administrativ individual nu este motivat, subiectului de drept potențial afectat de măsurile dispuse prin actul administrativ în cauză îi va fi afectată posibilitatea de a contesta respectivul act administrativ.

Față de caracterul actelor CNVM, de acte administrative individuale, lipsa motivării va atrage nulitatea absolută a acestor acte.

Mai susțin reclamantele că măsurile din Ordonanța 105 exced sferei cazurilor legale de emitere a ordonanțelor, față de art. 9 alin. (2) din OUG nr. 25/2002. Legea reglementează de o manieră expresă și limitativă cazurile când pot fi emise ordonanțele, ca acte individuale ale CNVM, dar, în speță, măsurile dispuse prin intermediul Ordonanței nu sunt circumscrise sferei situațiilor prevăzute de lege pentru emiterea unor ordonanțe. Prin urmare, Ordonanța nr. 105 a fost emisă de CNVM în mod eronat, ceea ce atrage incidența unui caz de nulitate absolută.

Atestatul nu indică nici calea de atac și nici termenul de contestare, deși are natura juridică a unui act administrativ individual. Or, ca o garanție a dreptului subiectului vizat de actul administrativ, de a contesta respectivul act, acesta ar trebui să indice în mod expres calea de atac și termenul de contestare. Prin urmare, lipsa menționării căii de atac și a termenului de contestare va atrage nulitatea absolută a Atestatului.

Au mai arătat reclamantele că Fondurile de pensii nu intră în sfera prezumțiilor de concertare invocate.

După cum s-a arătat în precedent, Atestatul nu motivează în care dintre prezumțiile de acționare în mod concertat indicate în preambul se încadrează raportul juridic invocat (Fondurile de P., precum și restul membrilor Grupului de Acționari).

Totuși, din rațiuni ce țin de susținerea cererii de suspendare, exclusiv pentru scopul formulării de apărări, argumentele reclamantelor pornesc de la premisa că CNVM a considerat, în fapt, că EGB/BCR acționează concertat cu Fondurile de P., precum și că BCR F. P. acționează concertat cu BCR Plus F. P., respectiv cu fiecare din ceilalți membri ai Grupului de Acționari fie (a) în baza unei presupuse relații de afiliere (conform art. 2 alin (1) pct. 23 lit. b) din Legea nr. 297/2004); fie (b) în baza unei presupuse relații de control (conform art. 2 alin (1) pct. 23 lit. a) coroborat cu pct. 22 lit. a) din Legea nr. 297/2004); fie (c) în baza incidenței prezumției speciale privind fondurile de pensii de la art. 2 alin (1) pct. 23 lit. d) din Legea nr. 297/2004 (conform cu care acționează concertat „o societate comercială cu fondurile ei de pensii și cu societatea de administrare a acestor fonduri”).

a) reclamantele arată că Fondurile de P. nu sunt filiale ale BCR/EGB

EGB (direct sau indirect) nu deține (și nu poate deține în mod legal) nicio participare în vreun fond de pensii, situație în care nu există premisa existenței unei relații de afiliere între EGB/BCR și Fondurile de P. pe un eventual motiv al deținerii majorității titlurilor „cotei de capital” (și, implicit, al calificării EGB/BCR drept „societate-mamă”).

Mai mult, având în vedere că deținerea de personalitate juridică (și, în plus, calificarea drept „societate comercială”) sunt cerințe impuse de lege pentru ca o entitate să poată avea statut de filială conform legislației relevante (a se vedea art. 2 alin. (1) pct. 6 din Legea nr. 297/2004), Fondurile de P., care au natura unor societăți de drept civil (lipsite deci de personalitate juridică), nu pot fi considerate filiale ale vreunei entități.

b) Fondurile de P. nu sunt entități controlate de BCR/EGB/aflate sub controlul comun al acestora.

Conform pct. 23 lit. a) coroborat cu pct. 22 lit. a), cu pct. 21, cu pct. 16 lit. b) și cu pct. 27 din art. 2 alin (1) din Legea nr. 297/2004, pentru ca o entitate să poată face obiectul controlului în sensul Legii nr. 297/2004 aceasta trebuie să aibă în primul rând personalitate juridică (și apoi să se califice drept societate comercială). Or, așa cum s-a menționat mai sus, fondurile de pensii nu au personalitate juridică. Mai mult, în cazul de față nu sunt întrunite nici premisele de bază ale unei relații teoretice de control, anume deținerea de participații (EGB/BCR nu dețin și nu pot deține legal direct sau indirect participații în Fondurile de P.).

c) Prezumția specială de acționare în mod concertat din materia fondurilor de pensii nu este aplicabilă în speță. Conform art. 2 alin (1) pct. 23 lit. d) din Legea nr. 297/2004 sunt prezumate că acționează în mod concertat: ,,d) o societate comercială cu fondurile el de pensii și cu societatea de administrare a acestor fonduri”. Astfel, acest text prezumă existența unui lanț de acționări în mod concertat între: (i) o societate comercială și fondurile sale de pensii de pensii (adică fondurile de pensii create pentru angajații respectivei societăți); și între (ii) aceeași societate comercială și administratorul fondurilor de pensii respective.

Or, în speță nu suntem în ipoteza unei societăți comerciale care investește într-un emitent (SIF Oltenia), emitent în care investesc în același timp și fondurile sale de pensii și/sau administratorul acestor fonduri și, pe cale de consecință, această prezumție nu poate fi incidentă.

d) Fondurile de pensii nu pot face obiectul unei prezumții de acționare în mod concertat cu acționarul majoritar al administratorului lor.

Fondurile de pensii, în ceea ce privește activitatea lor pe piața de capital și modul de administrare aferent acestei activități, sunt vehicule pur investiționale, similare, din această perspectivă, cu un fond de investiții. Or, cu privire la fondurile de investiții, CNVM a emis Decizia CNVM nr. 962/2007 care stabilește că, în lipsa unor dovezi care să fundamenteze existența unui acord de implementare a unei politici comune cu privire la un emitent, nu pot fi aplicate prezumții de acționare în mod concertat în ceea ce privește relația dintre fonduri și administratorul lor, precum și relația dintre fondurile care au un administrator comun. În speță, se remarcă o similitudine a mecanismului juridic de organizare și funcționare a fondurilor de investiții și a fondurilor de pensii. Ambele sunt societăți civile la care aderă investitori/participanți, având politica investițională guvernată de prevederile prospectului aferent și limitele prudențiale prevăzute de lege și sunt administrate de către societăți de administrare autorizate și supravegheate de autoritatea reglementare specifică - în prezent ASF. În consecință, prevederile Deciziei CNVM nr. 962/2007 ar trebui aplicate, pentru identitate de rațiune, și în cazul unei societăți de administrare a fondurilor de pensii private și a fondurilor de pensii administrate de aceasta; ca atare, dacă fondurile de pensii nu pot face obiectul unei prezumții de acționare în mod concertat cu administratorul lor (BCR Administrare P.), a fortiori acestea nu pot face obiectul unei astfel de prezumții în legătură cu acționarul majoritar al administratorului lor - entitate cu care „legătura” este mult mai îndepărtată (BCR sau EGB - ca entitate ce controlează BCR).

Ca atare, având în vedere inaplicabilitatea prezumțiilor de concertare invocate în ceea ce privește relația dintre EGB/ BCR și BCR F. P., respectiv BCR Plus F. P., rezultă că nici BCR F. P. și nici BCR Plus F. P. nu pot fi prezumate a acționa în mod concertat între ele și/sau cu oricare dintre membrii Grupului de Acționari.

Au arătat reclamantele că suspendarea este necesară pentru prevenirea unei pagube iminente.

În definirea noțiunii, reclamantele au făcut trimitere la disp. art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, dar și la Recomandarea nr. R (89) 8 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei la 13.09.1989, referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.

În speță, apreciază reclamantele că toate aceste elemente sunt îndeplinite.

Astfel, în lipsa acordării suspendării, executarea actelor CNVM va aduce o atingere gravă dreptului de proprietate al Fondurilor de pensii asupra acțiunilor deținute în SIF Oltenia.

Prin Ordonanța 105, emisă în baza Atestatului, CNVM a dispus în sarcina Grupului de Acționari obligația de a vinde pachetul de acțiuni pretins a fi deținut contrar prevederilor art. 286¹ din Legea nr. 297/2004. În consecință, entitățile incluse în Grupul de Acționari sunt obligate să își reducă participațiile deținute în SIF Oltenia, astfel încât participația totală la nivelul Grupului de Acționari (actualmente de 8,7802%) să ajungă la 5%. Prin urmare, BCR F. P. va fi obligată să procedeze la vânzarea unei cote din deținerile în SIF Oltenia; similar, BCR Plus F. P. va fi și obligată să procedeze la vânzarea unei cote din deținerile în SIF Oltenia.

În lipsa suspendării, Fondurile de P. ar fi forțate să procedeze la vânzarea participațiilor, în condițiile descrise în paragraful precedent. În ipoteza neconformării cu prevederile Ordonanței 105 (în sensul înstrăinării participațiilor în termenul relevant de 3 luni), Fondurile de P. s-ar expune unor sancțiuni de o gravitate deosebită. În acest sens, prin art. 2 din Ordonanța 105, CNVM dispune că neconformarea cu obligația de vânzare va atrage „măsuri sancționatorii în conformitate cu prevederile art. 271, 272 alin. (2) lit. f) și art. 273 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 297/2004 cu modificările și completările ulterioare”. Potrivit normelor legale invocate de CNVM, nerespectarea obligației de vânzare se sancționează cu amendă contravențională într-un cuantum cuprins între 0,1 și 10% din cifra de afaceri a contravenientului. Raportat la cifra de afaceri a Fondurilor de P., aceasta ar presupune suportarea unei amenzi uriașe.

O atare vânzare a participației în baza unor acte administrative ar reprezenta o veritabilă vânzare „forțată”, consimțământul vânzătorului fiind exprimat exclusiv pentru implementarea Actelor CNVM, iar nu ca urmare a unei decizii proprii. Practic, vânzarea (forțată) a Participațiilor ar conduce la o atingere gravă a dreptului de proprietate al Fondurilor de P., drept fundamental ocrotit deopotrivă de către Constituția României și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Situația creată prin vânzarea (forțată) a Participațiilor ar conduce și la o încălcare a Tratatului de la Lisabona din 13.12.2007, ce consacră inviolabilitatea dreptului de proprietate.

Din această perspectivă, prin efectul vânzării Participațiilor, dreptul de proprietate al Fondurilor de P. ar fi iremediabil afectat, fiind astfel încălcate grav prevederile menționate mai sus.

Situația este similară prin raportare la efectul Ordonanței 103, respectiv al Ordonanței 104, emise în baza Atestatului. Prin Ordonanțele 103 și 104 CNVM a dispus Depozitarului Central și, respectiv, conducerii SIF Oltenia operarea în evidențele proprii a suspendării drepturilor de vot aferente Participației pretins deținute cu încălcarea prevederilor art. 286¹ din Legea nr. 297/2004. Practic, prin efectul ordonanțelor sus-menționate, CNVM lipsește Fondurile de P. de un atribut esențial conferit de acțiunile aferente Participațiilor, anume dreptul de vot. Sunt deci aplicabile mutatis mutandis aspectele prezentate anterior.

Vânzarea Participațiilor ar determina pierderi financiare considerabile pentru fondurile de pensii.

Acțiunile societăților listate (precum SIF Oltenia) se pot vinde doar prin mecanismele bursei, la prețul de piață din ziua respectivă; nimeni nu poate anticipa cu certitudine care va fi prețul acțiunilor SIF Oltenia în următoarea perioadă. Fiind ținute de respectarea termenului de vânzare impus de CNVM, Fondurile de P. nu sunt libere să aleagă un moment care să le avantajeze în ceea ce privește prețul de piață al Participațiilor. În aceste condiții, Participația ar putea să fie vândută la un preț semnificativ inferior prețului de achiziție, în cazul unei scăderi a prețului acțiunilor SIF Oltenia pe perioada în care trebuie efectuată vânzarea. O atare situație ar produce o pierdere financiară semnificativă, antrenată exclusiv de actele profund nelegale emise de CNVM (aspect dezvoltat în secțiunea II de mai sus). Sub un prim aspect, riscul sus-menționat, de suferire a unei pierderi financiare semnificative cauzate de vânzarea Participațiilor într-un moment nepropice, datorită termenului limită impus de CNVM, este agravat în contextul actual, caracterizat prin fluctuații ale prețului și volumului de tranzacționare în ceea ce privește acțiunile SIF Oltenia. În acest sens, este relevant faptul că prețul acțiunilor SIF Oltenia a fluctuat în mod constant, de la începutul anului constatându-se niveluri mai scăzute sau mai ridicate ale prețului per acțiune. În plus, volumele de acțiuni SIF Oltenia tranzacționate pe B. de Valori București au înregistrat același trend fluctuant.

Sub un al doilea aspect, riscul în discuție este accentuat de împrejurarea că informația relevantă, cu privire la faptul că, în baza Ordonanței 105, un pachet semnificativ de acțiuni SIF Oltenia ar trebui vândut pe piață de către membrii Grupului de Acționari, are caracter public. Pachetul menționat implică 21.931.424 acțiuni, reprezentând 3,7802% din capitalul social al SIF Oltenia, cu o valoare de aproximativ 7 milioane Euro, conform prețului de referință (mediu) pentru data de 22.05.2013 publicat pe website-ul BVB. În acest context, se poate anticipa în mod rezonabil că tranzacționarea unui pachet atât de important de acțiuni SIF Oltenia (antrenând o creștere semnificativă a ofertei de vânzare de acțiuni SIF Oltenia) va duce la o scădere semnificativă a prețului per acțiune. O atare concluzie este susținută chiar de o analogie cu variația prețului per acțiune anterior/ulterior emiterii Actelor CNVM. Conform informațiilor de pe website-ul BVB, în intervalul 1 ianuarie 2013 - 1 aprilie 2013 (înainte de emiterea Actelor CNVM) prețul minim per acțiune a variat între 1,4200 lei - 1,4380 (adică o variație de 0,018 lei). Ulterior emiterii actelor CNVM, prețul minim a coborât la 1,35 (adică o variație de 0,088). Raportat la întregul pachet ce ar trebui vândut, variația sus-menționată (i.e. 0,088 Lei) s-ar traduce într-o pierdere de aprox. 2 milioane Lei (aprox. 500.000 Euro).

Sub un al treilea aspect, în lipsa admiterii cererii de suspendare, pierderea patrimonială în discuție ar fi una iremediabilă. Astfel, o anulare ulterioară a Actelor CNVM intervenită ulterior momentului înstrăinării Participațiilor nu va repune Fondurile de P. în situația anterioară. Practic, o pierdere suferită în condițiile descrise în această secțiune va fi ireversibilă, acțiunile vândute nemaiputând fi redobândite ca efect al invalidării Actelor CNVM; mai mult, în cazul achiziției unui pachet similar, este foarte probabil ca o atare achiziție să se realizeze prin raportare la un alt preț de piață.

În concluzie, reclamantele susțin că toate argumentele prezentate demonstrează nelegalitatea Actelor CNVM, precum și faptul că respectivele consecințe ale executării actelor administrative în discuție ar produce efecte grave și chiar ireversibile.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În dovedire, a fost solicitată administrarea probei cu înscrisuri.

Aferent cererii formulate s-a achitat o taxă de timbru în cuantum de 10 lei și s-au atașat timbre judiciare de 0,3 lei.

La data de 10.06.2013, prin serviciul registratură, a fost depusă la dosar întâmpinarea formulată de partea pârâtă A. de S. Financiară (A.S.F.), succesoare în drepturi a Comisie Naționale a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.).

A solicitat pârâta ca instanța să dispună: 1) pe cale de excepție, respingerea cererii ca fiind formulată de persoane fără capacitate procesuală de folosință; 2) pe cale de excepție, conexarea prezentului dosar la dosarul nr._, aflat pe rolul Curții de Apel București - Secția a Vlll-a C. Administrativ și Fiscal, completul nr. 9 fond, în conformitate cu art. 139 NCPC; 3) respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă (în ceea ce privește suspendarea Atestatului nr. 37/16.04.2013, Ordonanței nr. 103/16.04.2013 și Ordonanței nr. 104/16.04.2013) și, în subsidiar, ca neîntemeiată, respectiv ca neîntemeiată (în ceea ce privește Ordonanța nr. 105/16.04.2013).

În primul rând, pârâta a solicitat respingerea cererii ca fiind formulată de persoane fără capacitate procesuală de folosință. Astfel, capacitatea de folosință reprezintă alături de capacitatea procesuală de exercițiu o condiție de exercițiu a acțiunii civile în lipsa căreia procesul civil nu poate fi început sau continuat.

Potrivit art. 56 NCPC asociațiile și societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată că pârâte dacă au organe proprii de conducere. În acest context aceste asociații sau societăți nu pot acționa ca reclamante, ele putând avea doar calitate de pârâte, în condițiile stabilite de legiuitor.

În speță, sunt incidentele prevederile art. 56 NCPC întrucât reclamantele F. de P. Administrat Privat BCR și F. de P. Facultative BCR Plus sunt administrate de BCR P. - Societate de Administrare a Fondurilor de P. Private S.A., reclamantele neavând personalitate juridică.

Se invocă totodată și definiția fondului de pensii, astfel cum este cuprinsă la art. 2 pct. 18 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat. Aceste fonduri au natura unor societăți de drept civil, dar care nu au personalitate juridică, și nu pot fi considerate filiale ale vreunei entități. Potrivit art. 2 pct. 8) din aceeași lege, fondurile de pensii sunt administrate de un administrator, societatea comercială pe acțiuni constituită în conformitate cu dispozițiile legislației în vigoare și cu prevederile legii, denumită societate de pensii, care are ca obiect exclusiv de activitate administrarea fondurilor de pensii și, opțional, furnizarea de pensii private. Potrivit dispozițiilor art. 9 pct.1) din Legea nr. 411/2004 fondul de pensii este reprezentat în raporturile cu terții, inclusiv în fața instanțelor judecătorești, numai de către administratorul acestuia.

Reclamante în cauză sunt F. de P. Administrat Privat BCR și F. de P. Facultative BCR Plus, persoane care nu au capacitate de folosință și nici personalitate juridică. Aceste două fonduri sunt administrate de BCR P. - Societate de Administrare a Fondurilor de P. Private S.A. Invocând dispozițiile art. 56 NPCP coroborate cu art. 9 pct.1) din Legea nr. 411/2004, cea care era îndreptățită legal să promoveze acțiunea împotriva actelor administrative a căror suspendare se solicită era BCR P. - Societate de Administrare a Fondurilor de P. Private S.A.

Faptul că fondurile de pensii (reclamatele) nu au personalitate juridică este recunoscut inclusiv de acestea la fila 8 din acțiune, punctul 29. Pe cale de consecință, potrivit prevederilor NCPC anterior invocate acestea nu au capacitate de folosință și nici nu pot avea calitatea de reclamante.

A mai solicitat pârâta conexarea prezentului dosar la dosarul nr._ , aflat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII - a C. Administrativ și Fiscal, completul nr. 9 fond, în conformitate cu art. 139 NCPC. Astfel, suspendarea acelorași acte administrative individuale emise de C.N.V.M., contestate în cadrul prezentei acțiuni, respectiv Atestatul nr. 37/16.04.2013, Ordonanța nr. 103/16.04.2013, Ordonanța nr. 104/16.04.2013 și Ordonanța nr. 105/16.04.2013, a fost solicitată de asemenea în fața aceleiași în dosarul nr._, reclamante fiind ERSTE GROUP BANK AG și BANCA COMERCIALĂ R. SA, în contradictoriu cu A. de S. Financiară. Obiectul dosarului nr._ este identic cu obiectul prezentului dosar, reclamantele solicitând suspendarea acelorași acte administrative individuale emise de CNVM.

A apreciat pârâta că se impune respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, în ceea ce privește suspendarea Atestatului nr. 37/16.04.2013, a Ordonanței nr. 103/16.04.2013 si a Ordonanței nr. 104/16.04.2013, și, în subsidiar, ca neîntemeiată, respectiv ca neîntemeiată, în ceea ce privește Ordonanța nr. 105/16.04.2013.

În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de suspendare a executării actelor administrative individuale, art. 14 din Legea nr. 554/2004 prevede că pentru a se putea dispune suspendarea unui act administrativ unilateral, este necesar în primul rând ca actul atacat să fie susceptibil de executare, iar mai apoi reclamantul să dovedească existența și incidența următoarelor două motive: existența unui caz bine justificat, avându-se în vedere prevederile art. 2 alin. (1) lit. t) din legea nr. 554/2004; măsura suspendării să fie justificată de prevenirea unei pagube iminente.

Față de conținutul actelor administrative individuale a căror suspendare se cere, se poate observa că numai unul dintre acestea, respectiv Ordonanța C.N.V.M. nr. 105/16.04.2013, impune o conduită în sarcina reclamantelor și a persoanelor împreună cu care acestea acționează în mod concertat (înstrăinarea deținerilor care depășesc 5% din capitalul social al emitentului SIF Oltenia S.A.), raportat la care reclamantele ar putea justifica un interes personal și direct, în sensul legii, privind o eventuală suspendare a executării.

În ceea ce privește celelalte 3 acte administrative individuale, se impune a se observa: 1) pe de o parte, Atestatul C.N.V.M. nr. 37/16.04.2013 nu are vocație executorie și, ca urmare, nu se poate pune problema executării acestuia; din chiar definiția acestui tip de act administrativ rezultă că atestatele sunt acte administrative prin care CNVM confirmă sau recunoaște anumite situații, constatări nesusceptibile de executare; 2) pe de altă parte, Ordonanțele nr. 103 și 104/16.04.2013 conțin dispoziții în sarcina altor entități (Depozitarul Central, respectiv Consiliul de Administrație al SIF Oltenia SA), dispoziții care au vizat conduita acestora în contextul desfășurării AGOA SIF Oltenia S.A. din data de 19/20 aprilie 2013, care și-au produs efectul cu această ocazie și raportat la care reclamantele nu pot susține un interes actual, personal și direct. În acest context, se impune respingerea ca inadmisibilă a cererii de suspendare cu privire la aceste 3 acte.

În ceea ce privește temeinicia cererii de suspendare, pârâta apreciază că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de legea contenciosului administrativ.

În fapt, SIF OLTENIA SA este o societate admisă la tranzacționare pe B.V.B., categoria I, piața principală REGS începând cu data de 01.11.1999, căreia îi sunt incidente, în consecință, prevederile Legii nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale actelor administrative cu caracter normativ emise de C.N.V.M. în aplicarea acesteia.

În data de 05.03.2013, în conformitate cu prevederile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 coroborate cu prevederile art. 113 A alin. (1) lit. a) și b) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006, raportul curent aferent hotărârii CA SIF OLTENIA SA din data de 05.03.2013 privind convocarea AGOA pentru data de 19/20.04.2013 și convocării adunării generale menționate a fost transmis la operatorul de piață și la C.N.V.M. Convocatorul a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 1263 din data de 07.03.2013.

În urma investigațiilor realizate în acest context de către C.N.V.M., anterior desfășurării AGOA SIF Oltenia S.A., au fost emise actele administrative individuale a căror suspendare se solicită în prezenta cauză, în considerarea cadrului legal incident detaliat în continuare: 1. Prevederi legale referitoare la limitele de dețineri la Societățile de Investiții Financiare (SIF) - Art. 286¹) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare; Instrucțiunea C.N.V.M. nr. 6/2012 emisă în aplicarea prevederilor art. 286¹ din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital – art. 2 alin. 1 și 2, art. 3 alin. 6, art. 4 alin. 1 – 4, art. 5 alin. 1 și 2; 2. Prevederi legale incidente acțiunii concertate Legea nr. 297/2004 – art. 2 alin. 1 pct. 22 și 23, art. 2 alin. 3, art. 1 din Decizia CNVM nr. 962/18.06.2007, Statutul C.N.V.M., aprobat prin OUG nr. 25/2002, cu modificările și completările ulterioare - art. 7, art. 9.

Astfel, cu privire la grupul reținut a acționa în mod concertat în legătură cu emitentul SIF Oltenia S.A. în cuprinsul Atestatului C.N.V.M. nr. 37/16.04.2013 și care a depășit pragul maxim de 5% dețineri din capitalul social al acestuia, s-au reținut următoarele aspecte care au fundamentat emiterea actului administrativ individual:

Potrivit informațiilor existente în raportul anual aferent anului 2012 al Erste Group publicat pe website-ul www.erstegroup.. menționate mai jos sunt deținute în procent de 100 % sau procent majoritar de către acest grup, după cum urmează: B. C. FOR ROMANIA-OPPORTUNITY FUND - 77,73%, R. E. PARTNERS COOPERATIEF U.A - 66,67%, BANCA COMERCIALA R. S.A.- 93,3%, ERSTE ASSET MANAGEMENT GmbH - 100%, BCR P., SOCIETATE DE ADMINSITRARE A FONDURILOR DE P. PRIVATE S.A.- 93,3%, EGB CEPS HOLDING GMBH - 100 %, .,9 %, SAI ERSTE ASSET MANAGEMENT SA- 100 %. BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ este deținută în proporție de 93,5708 % de EGB CEPS HOLDING GMBH (potrivit informațiilor furnizate de ORC) care la rândul său este deținută în proporție de 100 % de ERSTE GROUP BANK AG (potrivit informațiilor publicate pe site-ul BCR). F. DE P. ADMINISTRAT PRIVAT BCR și F. DE P. FACULTATIVE BCR PLUS sunt administrate de BCR P., SOCIETATE DE ADMINISTRARE A FONDURILOR DE P. PRIVATE S.A. care este deținută în proporție de 99 % de . SA. In ceea ce privește FDI BCR DINAMIC și FDI BCR EXPERT se fac următoarele precizări: aceste fonduri sunt administrate de SAI ERSTE ASSET MANAGEMENT SA al cărei acționar majoritar este ERSTE ASSET MANAGEMENT GmbH (99,_%); din informațiilor furnizate de SAI ERSTE ASSET MANAGEMENT SA, referitor la deținerile persoanelor fizice /juridice în cadrul celor doua fonduri se remarcă: pentru FDI BCR DINAMIC cei mai importanți deținători de unități de fond sunt BCR ASIGURĂRI DE VIAȚĂ - BCR FORTE - 53, 34 % și .,04 %; pentru FDI BCR EXPERT cei mai importanți deținători de unități de fond sunt BCR ASIGURĂRI DE VIAȚĂ - BCR FORTISSIMO - 29,91 % și BCR EUROPA AVANSAT - 4,44 %. În ceea ce privește societatea BCR ASIGURĂRI DE VIATA, principalul investitor al acestor două fonduri, se fac următoarele precizări: structura acționariatului este formată din VIENNA INSURANCE GROUP AG WIVERSICHERUNG GRUPPE - 92,3621 % și B.C.R. - 5,4072 %; conform Raportului Anual aferent anului 2012 al ERSTE GROUP "Erste Group Bank AG and Vienna Insurance Group AG Wiener Versicherung Gruppe ("V.") are parties to a General Distribution Agreement concerning the framework of the cooperation of Erste Group and V. in Austria and CEE with respect to bank and insurance products.".

În aceste condiții s-a apreciat că FDI BCR DINAMIC, FDI BCR EXPERT și ERSTE GROUP BANK AG acționează în mod concertat față de SIF OLTENIA SA, în această speță nefiind aplicabile prevederile Deciziei nr. 962/18.06.2007 privind inexistența acțiunii concertate între un SAI si fondurile sale.

Potrivit declarației F. Deschis de Investiții BCR Expert F. Deschis de Investiții BCR Dinamic prin SAI Erste ASSET Management SA nu acționează în mod concertat cu alte persoane în ceea ce privește SIF OLTENIA SA.

Potrivit declarației BCR P., SOCIETATE DE ADMINISTRARE A FONDURILOR DE P. PRIVATE S.A., prin L. A. - Director general, ca și administrator al FONDULUI DE P. ADMINISTRAT PRIVAT BCR și al FONDULUI DE P. FACULTATIVE BCR PLUS a declarat că nu acționează concertat cu alte persoane în ceea ce privește emitentul SIF OLTENIA SA.

Având în vedere aspectele menționate, precum și informațiile referitoare la relațiile de concertare existente între membrii grupului Erste, în conformitate cu prevederile art. 286¹ din Legea nr. 297/2004 cu modificările și completările ulterioare coroborate cu art. 2 alin.(1) pct. 22 lit. a), b) din aceeași lege, entitățile menționate mai sus sunt prezumate că acționează în mod concertat în ceea ce privește emitentul SIF OLTENIA SA deținând 8,7802 % din capitalul social, context în care au fost emise de către C.N.V.M. actele administrative individuale contestate prin prezenta cerere, respectiv: Atestatul nr. 37/16.04.2013, Ordonanța nr. 103/16.04.2013, Ordonanța nr. 104/16.04.2013 și Ordonanța nr. 105/16.04.2013.

A contestat partea pârâtă existența unui caz bine justificat în cauza de față.

Astfel, unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative îl constituie prezumția acestora de legalitate. Atâta timp cât această prezumție se păstrează și nu sunt indicate împrejurări din care ar rezulta o îndoială evidentă cu privire la legalitatea actului administrativ, actul administrativ trebuie să-și păstreze puterea executorie, adică el trebuie executat întocmai, în condițiile și termenele prevăzute în cuprinsul său sau în lege. Ca atare, pentru a se dispune măsura suspendării, nu este suficient ca reclamantul să critice pentru nelegalitate actul administrativ, ci este necesar ca instanța de contencios administrativ să constate ea însăși că există o situație în care prezumția de nelegalitate a actului administrativ este serios pusă sub semnul întrebării.

Este evident că instanța de contencios administrativ nu va putea, în cadrul cererii de suspendare, să se pronunțe cu privire la legalitatea actului administrativ, adică să antameze fondul litigiului, ci va putea cel mult să facă un examen sumar al legalității actului a cărui suspendare se solicită, doar o aparență justificată de nelegalitate a actului administrativ putând determina suspendarea efectelor acestuia.

În speță, actele a căror suspendare se solicită conțin descrierea faptelor constatate de CNVM, precum și motivele de fapt și de drept care au condus la emitere și au fost emise de către CNVM ca urmare a unei activități de analiză a faptelor constatate, în conformitate cu prevederile art. 286¹ din Legea nr. 297/2004, raportat la art. 7 din Statut.

Analizând actele administrative cu luarea în considerare a aspectelor mai sus prezentate, ele întrunesc toate condițiile cerute de lege pentru încheierea lor valabilă (ad validitatem), respectiv: sunt emise de către o autoritate publică, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ; sunt emise în vederea executării legii ori a organizării legii, în speță în temeiul Legii nr.297/2004 privind piața de capital și a Statutului CNVM adoptat prin O.U.G. nr.25/2002, aprobată și modificată prin Legea nr.514/2002; sunt emise în temeiul competențelor de supraveghere cu care CNVM a fost învestită, în conformitate cu prerogativele acestei autorități, confirmate prin Statutul său, aprobat prin OUG nr. 25/2002 cu modificările și completările ulterioare și prin Legea nr. 297/2004 privind piața de capital; sunt motivate atât în fapt - în cuprinsul lor sunt menționate elementele care au fost reținute de către CNVM în fundamentarea acțiunii concertate, cât și în drept - textele legale în baza cărora au fost emise; au fost comunicate persoanelor vizate.

Actele administrative a căror suspendare se solicită au fost emise potrivit dispozițiilor specifice pieței de capital, după cum urmează:

-emiterea Atestatului CNVM nr. 37/16.04.2013 a fost întemeiată pe dispozițiile art. 2, art. 7 alin.4), alin.10) și art. 9 alin.3) din Statutul CNVM adoptat prin OUG nr. 25/2002, aprobată și modificată prin Legea nr.514/2002 modificat și completat prin Legea nr. 297/2004 privind piața de capital cu modificările și completările ulterioare; ale art. 286¹ din Legea nr. 297/2004 și a reglementărilor emise în aplicarea acestuia, ale art. 4 alin.3) și alin.4) din Instrucțiunea CNVM nr.6/2012 emisă în aplicarea prevederilor art. 286¹ din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital cu modificările și completările ulterioare;

-emiterea Ordonanței CNVM nr. 103/16.04.2013 a fost întemeiată pe dispozițiile art. 2, art. 7 și art. 9 alin.2) din Statutul CNVM adoptat prin OUG nr. 25/2002, aprobată și modificată prin Legea nr.514/2002 modificat și completat prin Legea nr. 297/2004 privind piața de capital cu modificările și completările ulterioare; ale art. 286¹ din Legea nr. 297/2004 și a reglementărilor emise în aplicarea acestuia, ale art. 4 alin.3) din Instrucțiunea CNVM nr.6/2012 emisă în aplicarea prevederilor art. 286¹ din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital cu modificările și completările ulterioare;

-emiterea Ordonanței CNVM nr. 104/16.04.2013 a fost întemeiată pe dispozițiile art. 2, art. 7 și art. 9 alin.2) din Statutul CNVM adoptat prin OUG nr. 25/2002, aprobată și modificată prin Legea nr.514/2002 modificat și completat prin Legea nr. 297/2004 privind piața de capital cu modificările și completările ulterioare; ale art. 286¹ din Legea nr. 297/2004 și a reglementărilor emise în aplicarea acestuia, ale art. 5 alin.2) din Instrucțiunea CNVM nr.6/2012 emisă în aplicarea prevederilor art. 286¹ din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital cu modificările și completările ulterioare;

-emiterea Ordonanței CNVM nr. 105/16.04.2013 a fost întemeiată pe dispozițiile art. 2, art. 7 și art. 9 alin.2) din Statutul CNVM adoptat prin OUG nr. 25/2002, aprobată și modificată prin Legea nr.514/2002 modificat și completat prin Legea nr. 297/2004 privind piața de capital cu modificările și completările ulterioare; ale art. 286¹ din Legea nr. 297/2004 și a reglementărilor emise în aplicarea acestuia, ale Instrucțiunii CNVM nr.6/2012 emisă în aplicarea prevederilor art. 286¹ din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital cu modificările și completările ulterioare.

Contrar afirmațiilor din cuprinsul acțiunii, legalitatea emiterii Atestatului CNVM nr. 37/16.04.2013 rezultă fără putință de tăgadă, având în vedere: art. 1, art. 2, art. 7 alin. 1 și 4, art. 9 alin. 3 din Statutul CNVM aprobat prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 25/2002 modificată și aprobată prin Legea nr. 514/2002; art. 2 alin. 5 din Legea nr. 297/2004.

În consecință, emiterea acestor acte administrative individuale de către CNVM s-a impus ca urmare a constatării încălcării dispozițiilor specifice pieței de capital de către grupul de acționari astfel cum este indicat și, de asemenea, în virtutea prerogativelor sale fundamentale de protecție a investitorilor pe piața de capital.

În ceea ce privește susținerea reclamantelor conform căreia "atestatul nu este motivat corespunzător, iar lipsa motivării atrage nulitatea actului", se observă că în preambulul Atestatului CNVM nr. 37/16.04.2013 este precizat cadrul legal aplicabil, pe care CNVM și-a întemeiat actul administrativ individual, precum și motivele de fapt pe care s-a fundamentat emiterea actului.

În ceea ce privește afirmația reclamantelor potrivit căreia ,,atestatul nu indică calea de atac și termenul de contestare”, ceea ce atrage "nulitatea absolută a actului", având în vedere definiția legală a atestatului și încadrarea acestui tip de act individual în categoria actelor administrative ce pot fi emise de către CNVM (art. 7 alin. 1 și alin. 4 din OUG nr. 25/2002 privind aprobarea Statutului CNVM), este indubitabil faptul că modalitatea de contestare, precum și termenul legal în care se poate exercita această contestație sunt prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Mai mult, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 prevede expres competența Curții de Apel București - Secția C. Administrativ si Fiscal de a se pronunța cu privire la legalitatea actelor administrative emise de C.N.V.M. Pe de altă parte, nu există un asemenea motiv de nulitate absolută în cazul actelor administrative similar cazului deciziilor de sancționare din dreptul muncii, de exemplu.

Referitor la afirmația reclamantelor potrivit căreia "măsurile din Ordonanța nr. 105 exced sferei cazurilor legale de emitere a ordonanțelor", măsura dispusă se circumscrie cazurilor expres prevăzute în cadrul definiției legale.

A invocat pârâta disp. art. 1 alin. 3 și art. 254 și 255 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare.

În concluzie, atât atestatul emis de CNVM, cât și ordonanțele contestate îndeplinesc condițiile pe care trebuie să le îndeplinească manifestarea de voință a autorității publice pentru a putea deveni act administrativ, respectiv forma cerută ad validitatem pe care trebuie să o îmbrace actul juridic civil pentru a fi valabil în materia contenciosului administrativ, se referă la îndeplinirea anumitor condiții, cum ar fi: actul să fie adoptat sau emis de organul competent cu luarea în considerare atât a competenței teritoriale, cât și a celei materiale; actul trebuie adoptat și emis pe baza și în vederea executării legii; actul trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au condus la emiterea acestuia; actul să fie adoptat sau emis pentru a produce efecte juridice pentru viitor; actul să fie emis în formă scrisă; actul să cuprindă elementele de formă care să probeze că actul a fost adoptat sau emis de organul competent (semnat, ștampilat); actul să fie adus la cunoștința celor interesați.

Analizând actele administrative a căror suspendare se solicită cu luarea în considerare a aspectelor mai sus prezentate, ele întrunesc toate condițiile pentru încheierea valabilă a acestora. Astfel, actele individuale în discuție: sunt emise de către o autoritate publică, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ; sunt emise în vederea executării legii ori a organizării legii, în speță în temeiul Legii nr.297/2004 privind piața de capital și a Statutului C.N.V.M. adoptat prin O.U.G. nr.25/2002, aprobată și modificată prin Legea nr.514/2002; sunt emise în temeiul competențelor de supraveghere și investigare cu care CNVM este învestită; sunt motivate atât în fapt - în cuprinsul acestora sunt menționate faptele care au fost reținute, cât și în drept - actele cuprind textele legale în baza cărora au fost emise; au fost comunicate părților vizate.

Dincolo de încercarea reclamantelor de a argumenta contrariul, chiar Legea organică nr. 297/2004 a pieței de capital, cu modificările și completările ulterioare, interzice deținerea individuală sau în mod concertat de acțiuni peste pragul de 5% și prevede că drepturile de vot aferente deținerilor care depășesc acest prag sunt suspendate ope legis, la fel cum tot legea prevede obligația de vânzare a acțiunilor care depășesc acest prag de deținere. Mai mult, aceeași lege definește conceptele și stabilește o . prezumții legale care au incidență în cazul de față.

Astfel, pentru a facilita sarcina probei în situația în care două sau mai multe persoane acționează în mod concertat în legătură cu un emitent, legiuitorul a instituit la art. 2 alin. (1) pct. 23 din Legea nr. 297/2004 o . prezumții în această materie, detaliate în cuprinsul art. 2 alin. 3 din Regulamentul CNVM nr. 1/2006.

Prezumțiile sunt reglementate de NCPC, care, la art. 327 și 328, le definește ca fiind „consecințele ce legea sau magistratul le trage dintr-un fapt cunoscut la un fapt necunoscut”. Din economia dispozițiilor art. 327 și 328 NCPC, rezultă faptul că legea face distincție între două categorii de prezumții: prezumțiile legale și prezumțiile simple. Conform art. 328 C.civ., prezumțiile legale sunt cele determinate de lege, în această categorie încadrându-se și prezumțiile prevăzute la art. 2 alin. 1) pct. 23 - cu trimitere la pct. 22 din Legea nr. 297/2004. Întrucât în cazul prevăzut de textul de lege de mai sus este permisă proba contrarie, rezultă existența unor prezumții legale relative, care pot fi combătute prin orice mijloc de probă admis de lege. Codul civil și codul de procedură civilă nu reglementează declarația pe propria răspundere ca mijloc de probă prin care se poate dovedi un fapt (cum este cazul pentru înscrisuri, martori, prezumții, mărturisirea uneia dintre părți, expertiza, cercetarea la fața locului). Prin urmare, declarațiile persoanelor participante la adunarea generală a acționarilor sunt simple declarații pe proprie răspundere și nu constituie mijloace de probă admise de lege. Cu totul altfel ar fi stat lucrurile în situația în care acționarii ar fi declarat că acționează în mod concertat (fapt pozitiv), caz în care declarația acestora ar fi avut natura juridică a unei mărturisiri extrajudiciare, mijloc de probă prevăzut la art. 350 NCPC.

În cazul celor 2 fonduri, acceptând declarația în sens contrar drept probă în măsură să înlăture ipso facto o prezumție legală, prevăzută ca atare de art. 2 alin. 1 pct. 23 lit.d) din Legea nr. 297/2004, s-ar ajunge în situația în care sarcina probei ar fi răsturnată.

Constatarea relațiile de concertare de către CNVM în cuprinsul actelor administrative contestate nu este făcută în mod arbitrar, ci bazându-se pa documente și informații publice, unele emanând chiar de la persoanele juridice vizate.

Astfel, la baza analizei ce a permis constatarea încadrării în ipoteza prezumției legale privind acțiunea concertată a reclamantelor, după cum reiese și din Anexele depuse odată cu întâmpinarea, au stat informațiile din Raportul anual al Erste Group (informații publice care se regăsesc pe site-ul www.erstegroup.. acționariatul BCR SA, BCR P., SAI Erste Asset Management furnizate de către Registrul Comerțului, informații publicate pe website, relații furnizate de persoanele din grup în urma solicitărilor CNVM, raportările deținerilor care depășesc 5% la emitenții de pe piața de capital ale persoanelor din grup care demonstrează politica investițională comună, informațiile transmise de S.C. DEPOZITARUL CENTRAL S.A. cu privire la situația deținerilor la emitentul SIF OLTENIA SA.

Fiind în prezența unor prezumții legale, beneficiarul acestora nu trebuie să "demonstreze" decât faptul că situația de fapt se încadrează în ipoteza prezumției avută în vedere de legiuitor. O eventuală probă contrară (deoarece este vorba de o prezumție relativă) trebuie făcută de partea interesantă printr-unul dintre mijloacele de probă admise de lege, iar nu prin declarații și/sau afirmații în sens contrar celor cuprinse în prezumție.

Astfel, Decizia CNVM nr.962/18.06.2007 stipulează la art.1 că, în ceea ce privește relația unei societăți de administrare a investițiilor (S.A.I.) cu organismele de plasament colectiv și cu deținătorii de portofolii individuale de investiții pe care le administrează, se prezumă că acestea nu acționează în mod concertat, doar până la proba contrară. Menționăm că, prezumția relativă instituită de Decizia CNVM nr. 962/18.06.2007 poate fi răsturnată prin orice mijloc de probă.

Prezumția relativă instituită de Decizia CNVM nr. 962/18.06.2007 a fost răsturnată prin probe contrarii, dovedindu-se, în primul rând că fondurile menționate în Atestatul CNVM nr. 37/16.04.2013 sunt entități asociate Grupului Erste, fiind persoane care în derularea unor operațiuni economice utilizează resurse financiare având aceeași sursă, iar în al doilea rând, faptul că aceste fonduri sunt administrate de către BCR P. - SOCIETATE DE ADMINISTRARE A FONDURILOR DE P. PRIVATE SA si, respectiv de SAI ERSTE ASSET MANAGEMENT S.A - societăți controlate de ERSTE GROUP BANK AG și prezumate a acționa în mod concertat cu acest grup.

În acest sens, solicită pârâta a se observa că:

- B. C. FOR ROMANIA-OPPORTUNITY FUND COOPERATIEF U.A. este deținută în procent de 77,73% de ERSTE GROUP BANK AG;

- R. E. PARTNERS COOPERATIEF U.A. este deținută în procent de 66,67% - de ERSTE GROUP BANK AG;

- BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A. are ca acționar majoritar EGP CEPS HOLDING GMBH (93,57%) - societate care este deținută în procent de 100% de către ERSTE GROUP BANK AG, deci conform art. 2 alin. 1 pct. 22 lit. a) din Legea 297/2004 cele două societăți se prezumă că acționează concertat și nu intră sub incidența prevederilor Deciziei CNVM nr. 962/18.06.2007;

- F. DE P. ADMINISTRAT PRIVAT BCR si F. DE P. FACULTATIVE BCR PLUS sunt administrate de BCR P. - SOCIETATE DE ADMINISTRARE A FONDURILOR DE P. PRIVATE SA - societate care este deținută în procent de 93,3% de către ERSTE GROUP BANK AG;

- F. DE P. BCR DINAMIC și F. DE P. BCR EXPERT sunt administrate de SAI ERSTE ASSET MANAGEMENT S.A. - societate care este deținută în procent de 100% de ERSTE GROUP BANK AG.

Prezumția relativă instituită de Decizia CNVM nr. 962/18.06.2007 este de strictă interpretare și aplicare, subiectul acestei prezumții fiind fondurile de investiții administrate de o societate de administrare a investițiilor, subiecte de drept reglementate de legislația pieței de capital (Legea nr. 297/2004 și reglementările subsecvente) și diferite de fondurile de pensii private, respectiv societățile de administrare a acestora, reglementate de Legea nr. 411/2004.

Încadrarea reclamantelor F. de P. Administrat Privat BCR și F. de P. Facultative BCR Plus în prezumția legală prevăzută de art. 2 alin. (1), pct. 23, lit. d) din Legea nr. 297/2004 este evidentă, având în vedere următoarele: F. DE P. ADMINISTRAT PRIVAT BCR și F. DE P. FACULTATIVE BCR PLUS sunt administrate de BCR P. - SOCIETATE DE ADMINISTRARE A FONDURILOR DE P. PRIVATE SA - societate care este deținută în procent de 93,3% de către ERSTE GROUP BANK AG.

Având în vedere aspectele menționate, în conformitate cu prevederile art. 286¹ din Legea nr. 297/2004 cu modificările și completările ulterioare coroborate cu art. 2 alin.(1) pct. 22 lit. a), b) din aceeași lege, entitățile menționate mai sus sunt prezumate că acționează în mod concertat în ceea ce privește emitentul SIF OLTENIA SA deținând 8,7802 % din capitalul social, context în care au fost emise de către C.N.V.M. actele administrative individuale contestate prin prezenta cerere, respectiv: Atestatul nr. 37/16.04.2013, Ordonanța nr. 103/16.04.2013, Ordonanța nr. 104/16.04.2013 și Ordonanța nr. 105/16.04.2013.

Față de cele de mai sus, este evident că nu se poate reține de către instanță nici unul dintre argumentele invocate de reclamante în susținerea „aparenței de nelegalitate” a actelor administrative a căror suspendare se solicită; astfel, în mod subsecvent, nu este întrunită în speță condiția cazului bine justificat, conform art. 14 din Legea nr. 554/2004.

A mai contestat pârâta și existența pagubei iminente.

Deși reclamantele se raportează global la cele 4 acte administrative în susținerea cererii de suspendare, numai unul singur dintre acestea, respectiv Ordonanța CNVM nr. 105/2013 este susceptibilă, prin conținutul său, să producă eventuale pagube în patrimoniul acestora.

Suspendarea drepturilor de vot (Ordonanțele nr. 103 și 104/2013) nu constituie o pagubă materială iminentă în sensul legii contenciosului administrativ și, în orice caz, nu își are izvorul în actele administrative contestate, ci în temeiul legii, ea operând ope legis (art. 286¹ alin. 2 din Legea nr. 297/2004).

Același este cazul reiterării în actul administrativ a obligației reclamantelor la înstrăinarea participațiilor care depășesc limita prevăzută de lege, obligație care își regăsește izvorul tot în lege, fiind o sancțiune care are în vedere tocmai revenirea la legalitate și a cărei respectare C.N.V.M./A.S.F. are obligația de a o urmări, potrivit prerogativelor sale legale.

Nu se poate pune problema imposibilității întoarcerii executării, întrucât reclamantele pot oricând vinde sau cumpăra acțiuni SIF Oltenia S.A. de pe piața de capital, acestea fiind printre titlurile cele mai lichide aflate la tranzacționare.

Prejudiciul reclamat de reclamante nu este previzibil, pentru că nimeni nu poate prevedea care va fi prețul viitor al acțiunilor și în felul acesta nu se poate determina dacă o vânzare urmată de o cumpărare ar fi profitabilă sau generatoare de pierdere.

În fond, reclamantele se plâng de o problemă imaginară și nu reală, atâta timp cât nu s-a făcut vreo dovadă că vreuna dintre reclamante ar fi încercat să pună în executare dispozițiile actelor administrative criticate și nu ar fi reușit să facă acest lucru din cauza condițiilor pieței; în lipsa unei asemenea dovezi, alegațiile reclamantelor rămân la stadiul de simple afirmații, nefiind prin ele însele capabile să demonstreze vreun prejudiciu care s-ar putea produce.

De asemenea, în stabilirea termenului de 90 de zile stipulat de Legea nr. 297/2004 și preluat în cadrul Ordonanței CNVM nr. 105/2013, legiuitorul a luat în considerare și eliminarea unor potențiale impedimente de tipul celor invocate de reclamante, ce ar influența negativ evoluția prețului aferent acțiunilor emise de SIF Oltenia S.A.

În concluzie, pârâta susține că reclamantele nu au probat îndeplinirea cumulativă a condițiilor cerute de Legea nr. 554/2004 pentru admiterea cererii de suspendare.

În drept, pârâta a invocat dispozițiile Legii nr. 554/2004, OUG nr. 25/2002, Legii nr. 297/2004, Noului Cod de procedură civilă și celorlalte acte normative incidente.

În dovedire, a propus administrarea probei cu înscrisuri.

La data de 18.06.2013, reclamantele au depus la dosar răspuns la întâmpinare.

Au arătat reclamantele că se impune respingerea excepției lipsei capacității procesuale, sens în care invocă art. 56 alin. 2) NCPC, text potrivit căruia orice entitate poate sta în judecată dacă a fost constituită în mod legal. Or, în această materie funcționează o prezumție că orice entitate menționată în registrele de evidență ale instituțiilor competente este constituită „potrivit legii”. De altfel, împrejurarea că reclamantele sunt entități constituite potrivit legii nu se contestă în prezenta cauză de către pârâtă.

Concret, arată reclamantele că textului legal în discuție i se atribuie, de către ASF, conținutul art. 41 alin. (2) din vechiul C.pr.civ., care se referea la entități fără personalitate juridică, ce puteau sta în judecată in calitate de pârâte, în situația în care aveau organe proprii de conducere.

Mai mult, afirmația pârâtei în sensul că acțiunea ar fi trebuit să fie formulată de către societatea care administrează BCR F. P. și BCR Plus F. P. ignoră condițiile de exercitare a acțiunii civile. Astfel, una dintre aceste condiții este existența calității procesuale active, adică cerința ca titularul acțiunii să fie titularul dreptului dedus judecății. Or, entitatea care administrează reclamantele nu este entitatea direct vătămată prin emiterea actelor administrative a căror suspendare se solicită. În această situație, respectiva entitate nu și-ar justifica calitatea procesuală activă, ci are doar dreptul de a reprezenta interesele reclamantelor, ca și administrator. Prin urmare, în mod corect acțiunea a fost formulată de către BCR F. P. și BCR Plus F. P..

A arătat partea reclamantă că se impune respingerea excepției conexării, dată fiind celeritatea unei cereri de suspendare întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv faptul că în dosarul nr._ acționează ca reclamante alte părți.

Au mai apreciat reclamantele că se impune și respingerea excepției de inadmisibilitate, poziția ASF fiind eronată.

În accepțiunea Legii nr. 554/2004, noțiunea de „executară” se referă la efectele produse. Astfel, textul legal respectiv permite, conform alin. (1) suspendarea actului administrativ, la solicitarea persoanei vătămate prin efectele respectivului act. Este relevant, în acest context, un paralelism cu situația actelor emise în domeniul fiscal. Obiectul unei contestații în domeniul administrativ fiscal îl reprezintă atât raportul de inspecție fiscală întocmit cu prilejul unui control, cât și decizia de impunere emisă ca urmare a constatărilor din respectivul raport. Or, obligația de plată a unei sume de bani rezultă din decizia de impunere, iar nu din raportul de inspecție fiscală.

Atestatul reprezint un act administrativ unilateral care stă la baza emiterii celor trei ordonanțe la care se referă. În consecință, este un act administrativ care, în sine, este susceptibil să producă (și, de altfel, produce) efecte juridice, în „aplicarea” sa emițându-se celelalte acte administrative menționate.

În măsura în care s-ar fi solicitat și acordat doar suspendarea Ordonanțelor, deși acestea ar fi suspendate, Atestatul fiind însă menținut, această ultimă împrejurare (adică producerea de efecte juridice de către Atestat) ar conduce la efecte juridice opuse celor obținute ca urmare a suspendării Ordonanțelor. Astfel, în baza efectelor juridice produse de Atestat, ASF ar putea emite noi acte similare Ordonanțelor.

Sub un al doilea aspect, în ceea ce privește Ordonanța nr. 103 și Ordonanța nr. 104, contrar celor susținute de către pârâtă, Legea nr. 554/2004 nu condiționează obținerea unei suspendări de existența unui act administrativ care să stabilească obligații în sarcina celui lezat de actul respectiv. Aspectul esențial avut în vedere de legiuitor este acela de a da posibilitatea tuturor persoanelor vătămate să conteste actul respectiv și, totodată, să beneficieze de posibilitatea suspendării efectelor sale [art. 14 coroborat cu art. 2 lit. a) din Legea nr. 554/2004].

Concluzia în sensul de mai sus este confirmată de însăși abordarea pârâtei, care nu face referire, în „argumentația” sa, la niciun text legal care să îi susțină poziția.

În ceea ce privește susținerea pârâtei, în sensul că Ordonanța nr. 103 și Ordonanța nr. 104 și-ar fi produs efectele, și aceasta este eronată. Practic, prin efectul Ordonanțelor în discuție, societățile au fost și sunt lipsite de un atribut esențial conferit de acțiunile aferente participațiilor deținute, anume dreptul de vot. Faptul că deja a avut loc o adunare generală în cadrul căreia a operat suspendarea menționată (și anume Adunarea Generală Ordinară a SIF Oltenia din data de 19/20.04.2013) nu are decât semnificația că prejudiciul a început să se producă; acesta continuă să se producă și pe viitor (și implicit, continuă să își producă efectele cele două Ordonanțe). În consecință, și pe viitor, toate aspectele circumscrise dreptului de vot sunt afectate, în lipsa suspendării Ordonanțelor respective.

Pe fond, arată reclamantele că în cuprinsul acțiunii introductive au prezentat pe larg argumente care justifică îndeplinirea cerințelor necesare pentru a se dispune suspendarea.

Apreciază reclamantele că poziția ASF privind neîndeplinirea cerinței pagubei iminente nu poate fi primită.

O primă apărare formulată de ASF se referă la faptul că măsurile din actele contestate ar rezulta din lege, situație în care nu s-ar justifica suspendarea respectivelor acte. Dacă s-ar admite raționamentul eronat al ASF, ar rezulta că niciodată nu s-ar putea dispune admiterea unei cereri de suspendare (deși legiuitorul a prevăzut expres o atare posibilitate, prin art. 14 și, respectiv, prin art. 15 din Legea nr. 554/2004) pe motiv că întotdeauna un atare act va conține măsuri ce decurg din lege.

O a doua apărare a ASF se referă la împrejurarea că, ulterior momentului anulării actelor contestate, reclamantele ar putea achiziționa acțiuni la SIF Oltenia, peste pragul de 5%. Sub un prim aspect, achiziționarea unor noi acțiuni, la un preț ce nu poate fi estimat, ulterior anulării actelor contestate, nu echivalează cu o repunere a părților în situația anterioară; în ipoteza vizată de ASF, există o situație juridică distinctă, fiind achiziționate noi acțiuni, la un preț diferit decât cel la care au fost dobândite participațiilor a căror înstrăinare s-a dispus de către autoritate. Achiziționarea unor noi acțiuni se va produce în limitele disponibilului existent la acel moment pe piață. Este imposibil, din punct de vedere juridic, ca un atare prejudiciu să fie anihilat prin faptul că s-ar obține anularea actelor administrative în discuție, soluție ce ar interveni ulterior momentului la care ar avea loc vânzarea. În consecință, există un prejudiciu iremediabil (imposibilitatea repunerii părților în situația anterioară), a cărui evitare se impune prin admiterea cererii de suspendare.

Sub un al doilea aspect, în ceea ce privește prețul la care s-ar realiza vânzarea, împrejurarea esențială este aceea că se impune vânzarea, acesta fiind elementul care justifică pe deplin incidența unei pagube iminente.

O a treia apărare a ASF se referă la faptul că prejudiciul reclamantelor nu ar fi unul previzibil.

Societățile au demonstrat incidența riscului menționat. Impunerea unei măsuri cum este cea a înstrăinării unei cote de participație reprezintă o situație clară în care este afectat dreptul de proprietate - din moment ce se impune înstrăinarea. Totodată, până la momentul înstrăinării nu se poate exercita, cu privire la respectiva cotă de participație, dreptul de vot - adică un atribut esențial ce decurge din calitatea de titular al unei cote de participație.

În condițiile în care sunt forțate să înstrăineze cote din participații și nu pot oricum, până la acel moment, să beneficieze de dreptul de vot, atribut esențial al proprietății asupra unor acțiuni, rezultă că s-a demonstrat paguba previzibilă a cărei producere este urmărită.

În plus, din cauza contextului existent (vânzare forțată ce urmează să se consume într-un anumit interval), reclamantele sunt expuse riscului unei vânzări care să atragă o pierdere patrimonială (prin raportare la prețul de achiziție).

O a patra apărare a ASF se referă la faptul că nu s-a făcut dovada că au încercat să înstrăineze respectivele cote de deținere și nu ar fi reușit, „din cauza condițiilor pieței”. În această materie, nu se pune problema unei încercări de a vinde și a unui prejudiciu ce ar decurge din împrejurarea că nu se reușește vânzarea; riscul iminent rezultă din însuși faptul că se impune o înstrăinare „forțată” și, de asemenea, din faptul că nu pot exercita dreptul de vot corespunzător respectivelor cote de participație. La momentul aplicării actelor administrative în discuție, vânzarea se va produce automat, situație în care apărarea ASF este străină de pricina de față.

În fine, subliniază reclamantele că ASF nu aduce, prin întâmpinare, vreun contraargument în ceea ce privește existența vânzării „forțate” și a faptului că sunt împiedicate să exercităm dreptul de vot; dimpotrivă, ASF a urmărit să accentueze aspecte irelevante.

Au mai apreciat reclamantele că poziția pârâtei față de aparența de legalitate este eronată.

Sub un prim aspect, pârâta susține în mod greșit în întâmpinare că, în prezentul cadru procesual, instanța nu ar trebui să verifice aparența de nelegalitate a actelor contestate. În realitate, o atare poziție este profund eronată întrucât instanței de judecată îi revine chiar obligația de a realiza o examinare a cauzei sub acest aspect, în baza art. 14 coroborat cu art. 1 lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În speță nu se pune problema soluționării fondului aspectelor deduse judecății cu privire la legalitatea actelor administrative, ci a obligației de a efectua acele verificări necesare pentru stabilirea incidenței sau nu a aparenței de nelegalitate a actelor administrative a căror suspendare se solicită. Literatura de specialitate reține în mod constant faptul că existența unor suspiciuni privind legalitatea actelor administrative echivalează cu demonstrarea „cazului bine justificat”. Or, în cuprinsul acțiunii s-a argumentat, pe larg, evidența unor unor vicii de procedură și de fond ale actelor CNVM.

Mai subliniază reclamantele că, spre deosebire de argumentația lor, în care reflectă punctual motivele ce justifică aparența de nelegalitate a actelor CNVM respective, ASF se rezumă la enumerarea unor texte legale, poziția sa fiind una generală și nefundamentată.

Sub un al doilea aspect, argumentele BCR F. P. și BCR Plus F. P. din acțiunea introductivă se referă la faptul că prezumțiile de concertare invocate de CNVM nu sunt aplicabile. Or, pârâta se referă exclusiv la ideea răsturnării unei prezumții legale, fără a indica vreun argument din care să rezulte incidența acestor prezumții. ASF nu a combătut în vreun fel argumentele menționate în acțiune, ci s-a rezumat să prezinte aspecte irelevante din perspectiva argumentelor și textelor legale pe care se bazează poziția reclamantele - și anume elemente legate de distribuția capitalului social și de faptul că reclamantele nu ar fi răsturnat o prezumție. Or, argumentele reclamantelor nu se referă la răsturnarea unei prezumții, ci la împrejurarea că nu este incidentă vreo prezumție de tipul celei la care se referă actele administrative în discuție.

În fine, sub un al treilea aspect, în ceea ce privește susținerile ASF privind Decizia CNVM nr. 962/2007, argumentația reclamantelor se referă la faptul că această decizie impune ca, în lipsă de alte dovezi care să fundamenteze existența unei politici investiționale comune, nu pot fi aplicate prezumții de acționare în mod concertat bazate exclusiv pe relația dintre fonduri și administratorul lor, precum și dintre fondurile care au un administrator comun. În concluzie, s-a argumentat că a fortiori prezumția de concertare nu li se poate aplică, prin raportare la situația concretă. Pârâta nu a contraargumentat faptul că raționamentul de mai sus nu li s-ar aplica, ci s-a rezumat să reitereze aspectele privind „răsturnarea unei prezumții”, adică un aspect străin de cele deduse judecății.

In fine, nici susținerile privind aspectele de formă ale actelor administrative în discuție nu pot fi reținute. Astfel, pârâta se rezumă să indice că termenul și calea de atac ce poate fi exercitată de partea vătămată decurg din lege. Or, împrejurarea că există un text legal care menționează aceste elemente nu acoperă viciul în discuție. Aspectul este confirmat de faptul că Ordonanțele în discuție, spre deosebire de Atestat, menționează aceste elemente.

În ceea ce privește argumentele reclamantelor privind împrejurarea că Ordonanțele în discuție nu sunt motivate, acestea doar se limitează să indice că emiterea a avut loc în baza Atestatului, pârâta nu indică vreun contraargument concret.

În concluzie, reclamantele apreciază că susținerile ASF din întâmpinare nu pot fi reținute.

II. Prin încheierea din data de 26.06.2007 pronunțată în dosarul nr._ , s-a dispus conexarea dosarului nr._ la dosar nr._, în cond. art. 139 NCPC.

În dosarul nr._, s-a înregistrat cererea formulată de reclamanta R. E. Partners Cooperatief U.A. în contradictoriu cu pârâta A. de S. Financiară, prin care s-a solicitat suspendarea, pana la soluționarea in prima instanța a cererii in anularea actelor administrative emise de CNVM, anume: (a) Atestatul CNVM nr. 37/16.04.2013; (b) Ordonanța CNVM nr. 103/16.04.2013; (c) Ordonanța CNVM nr. 104/16.04.2013 și (d) Ordonanța CNVM nr. 105/16.04.2013; cu cehltuieli de judecată.

În motivarea cererii, a fost prezentată, în mod similar cererii formulate în dosarul nr._, situația de fapt privind emiterea actelor litigioase și s-au invocat, în esență, aceleași motive care susțin existența unui caz bine justificat și a necesității prevenirii pagubei iminente.

A susținut astfel partea reclamantă că actele CNVM nu sunt motivate corespunzător, atât în cazul Atestatului, cât și al Ordonanțelor, respectiv că Atestatul nr. 37 nu menționează calea de atac și termenul de contestare.

A mai subliniat reclamanta că prezumțiile de concertare invocate prin actele CNVM nu sunt aplicabile REPC.

Așa cum a arătat mai sus, reclamanta a apreciat că motivarea necorespunzătoare a Atestatului nr. 37 determina nulitatea acestuia și, pe cale de consecința, și a Ordonanțelor CNVM emise in considerarea acestuia.

Totuși, din considerente de rigoare, reclamanta arată că argumentează faptul că prezumțiile de concertare invocate prin actele CNVM nu sunt aplicabile REPC.

Astfel, singura mențiune privind circumstanțele de fapt care justifica concertarea REPC cu ceilalți acționari incluși in Grupul Concertat se regăsește in Considerentul nr. 1 din Preambulul Atestatului nr. 37, in baza căruia CNVM pare a argumenta concertarea prin faptul ca EGB ar deține, direct sau indirect, un procent majoritar in fiecare din membrii Grupului Concertat (inclusiv in REPC).

Legea nr. 297/2004 nu reglementează vreo prezumție de concertare bazata per se pe orice dețineri in entități (adică simplul fapt ca o entitate deține participații in alta entitate nu creează automat o prezumție de acțiune in mod concertat). Astfel, legislația pieței de capital dă efect unor astfel de dețineri numai pentru acele dețineri care conferă statut de „filiala” sau determina „raporturi de control”.

Din aceasta perspectivă, și având in vedere prezumțiile legale invocate de CNVM prin Atestatul nr. 37, concertarea REPC cu Grupul Concertat ar putea fi fundamentată (la nivel strict teoretic): (1) pe o pretinsa relație de afiliere REPC- EGB; sau, dupa caz (2) pe un pretins raport de control intre REPC - EGB (mai exact, pe faptul ca EGB ar controla REPC).

In realitate, între REPC si EGB nu exista nici relații de afiliere, nici raporturi de control, in sensul legislației pieței de capital.

REPC a fost înființata ca si cooperativa (cooperatiefs), in conformitate cu legislația olandeza. Deși are personalitate juridica, REPC nu este „societate comerciala” in sensul legislației romane și europene, fiind similara, ca natura, cu fondurile de investiții reglementate de legea română. Or, potrivit legislației române relevante, problematica existenței unor relații de afiliere sau, dupa caz, a unor raporturi de control se pune exclusiv intre entități organizate ca „societăți comerciale”.

Mai mult, conform prevederilor statutare aplicabile la nivelul REPC, deși EGB deține majoritatea participației in REPC, in fapt nu se poate vorbi de un control exercitat de EGB asupra REPC. Astfel, EGB are calitatea de membru al REPC; in aceasta calitate, EGB nu deține suficiente pârghii pentru a direcționa activitatea REPC. Adunarea Generala a Membrilor este formata din membrii REPC. Alături de EGB, exista si membri ai REPC care sunt entități terțe de Grupul Erste. Desi EGB deține majoritatea participațiilor, regulile statutare de majoritate decizionala nu sunt de natura sa permită adoptarea unei decizii fara votul favorabil al altor membri (EGB deține 66,67% din REPC, iar deciziile se iau cu 75% din participațiile totale - clauza 21.3 din Statutul REPC). Mai mult, activitatea investiționala a REPC este asigurata de un Management Board (Consiliu de Administrație), supravegheat de un Supervisory Board (Consiliul de S.) si cu implicarea unui Investment Commitee (Comisia de Investiții); membrii REPC nu sunt implicați in procesul decizional. Pe de alta parte, candidații pentru Management Board sunt nominalizați exclusiv de entități terțe fata de Grupul Erste (clauzele 12.3 si 12.5. din Statutul REPC).

Pe cale de consecința, deși EGB deține majoritatea participațiilor in REPC, prin prisma prevederilor statutare relevante rezultă că în fapt EGB nu exercită controlul asupra REPC.

A susținut totodată partea reclamantă existența unei pagube iminente, dezvoltând argumentarea în sens similar celor arătate de reclamantele Fonduri de P. în dosarul nr._ .

In drept, reclamanta a invocat expres prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În dovedire, a propus administrarea probei cu înscrisuri.

Aferent cererii formulate s-a achitat o taxă de timbru în cuantum de 40 lei și timbru judiciar de 1,5 lei.

La data de 17.06.2013, prin serviciul registratură, a fost depusă la dosar întâmpinarea formulată de partea pârâtă A. de S. Financiară (A.S.F.), succesoare în drepturi a Comisie Naționale a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.).

A invocat partea reclamantă excepția de conexitate cu dosarul nr._ și a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de suspendare a Atestatului CNVM nr. 37/2013 și a Ordonanțelor nr. 103/2013 și nr. 104/2013, iar în subsidiar ca nefondată, iar cu privire la Ordonanța nr. 105/2013 a susținut caracterul nefundat al cererii. În motivarea în fapt și în drept, partea pârâtă a dezvoltat aceleași argumente ca și în întâmpinarea depusă în dosarul nr._, astfel cum s-au consemnat mai sus.

La data de 26.06.2013, reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

A arătat partea reclamantă că se impune respingerea excepției conexării, dat fiind faptul că dosarul nr._ a fost soluționat la 25.06.2013, respectiv faptul că în dosarul nr._ acționează ca reclamante alte părți.

A mai apreciat reclamanta că se impune și respingerea excepției de inadmisibilitate, poziția ASF fiind eronată.

Legea nr. 554/2004 prevede posibilitatea suspendării actului administrativ dacă sunt îndeplinite cerințele privind urgența și aparența de legalitate, conform art. 14 și art. 2 alin. (1) lit. t și ș. În consecință, contrar celor susținute de pârâtă, nu există o a treia cerință, pentru a se dispune suspendarea actului administrativ vătămător, și anume ca acesta să fie „susceptibil de executare”. Câtă vreme efectele actului în discuție justifică riscul producerii unui prejudiciu, iar în legătură cu acel act instanța constată aparența de nelegalitate, soluția va fi de admitere a cererii de suspendare (cu consecința suspendării „efectelor actului”), chiar dacă respectivul act „nu este susceptibil de executare”). Cele trei ordonanțe în discuție, emise de către pârâtă, au la bază Atestatul CNVM nr. 37/16.04.2013. În lipsa suspendării inclusiv a Atestatului CNVM nr. 37/16.04.2013, ar fi posibil ca pârâta să emite noi ordonanțe de sancționare.

Aceeași concluzie se impune și în ceea ce privește Ordonanțele CNVM nr. 103 și 104 din 16.04.2013. In această materie este irelevant dacă un act administrativ stabilește obligații în sarcina unui terț sau a destinatarului, câtă vreme cele două cerințe ce condiționează măsura suspendării sunt îndeplinite.

Împrejurarea că este înregistrată măsura suspendării dreptului de vot în registrele publice și că reclamanta nu a votat cu ocazia unei adunări generale nu reprezintă dovezi în sensul că prejudiciul a încetat să se producă. Dimpotrivă, aceste elemente demonstrează ca prejudiciul a început și continuă să se producă, perspectivă din care este utilă acordarea suspendării.

Pe fond, reclamanta arată că pârâta se rezumă, în esență, ca prin întâmpinare să reproducă textul mai multor dispoziții legale, aspect care nu este de natură să conducă la o concluzie contrară celei din acțiunea introductivă a REPC. Pârâta se referă pe larg la situația unor entități diferite de REPC (și anume F. Deschis de Investiții BCR Expert, F. Deschis de Investiții BCR Dinamic), concentrându-și motivarea pe pretinsul raport de concertare al acestora cu Erste Group.

În ceea ce privește aparența de legalitate, s-a demonstrat, în acțiunea introductivă, că aceasta este de partea REPC, atât din perspectiva unor vicii de formă, cât și din perspectiva viciilor de fond. Astfel, apărările pârâtei privind aspectele de formă ale actelor administrative în discuție nu pot fi reținute.

A. de S. Financiară se rezumă să indice că termenul și calea de atac ce poate fi exercitată de partea vătămată decurg din lege. Or, existența unui text legal care menționează aceste elemente nu acoperă viciul referit în acțiunea introductivă, ce vizează Atestatul CNVM nr. 37/16.04.2013. Este relevant și faptul că toate ordonanțele cuprind respectivele elemente.

În plus, pârâta se limitează să afirme că actele administrative în discuție ar conține o motivare în fapt și în drept. Insă, în concret, nu sunt furnizate niciun fel de detalii legate de elementele luate în considerare de autoritate pentru a conchide că fiecare membru al grupului acționează concertat cu ceilalți membri. Or, motivarea în fapt și drept reprezintă o cerință esențiala pentru validitatea oricărui act administrativ. Absența motivării actelor administrative lasă loc abuzurilor.

Prin întâmpinare, pârâta se referă în mod profund eronat la „răsturnarea unei prezumții legale”. Or, prin acțiunea introductivă reclamanta se referă la un aspect diferit, anume faptul că prezumțiile de concertare invocate de CNVM nu sunt aplicabile REPC (situație în care nu se punea problema răsturnării acestora). S-a demonstrat prin acțiunea introductivă că intre REPC si EGB nu exista nici relații de afiliere, nici raporturi de control, în sensul legislației pieței de capital. Problema unei relații de afiliere ori a unor raporturi de control se ridică exclusiv între entități organizate ca „societăți comerciale”. REPC a fost înființată însă ca și cooperativă (cooperatiefs), în conformitate cu legislația olandeză. Directiva 2009/101/CE definește conceptul de „societate comercială” în S. Membre UE. EGB nu poate oricum exercita controlul asupra REPC, concluzie ce rezultă din examinarea sumară a Statutului REPG

În concluzie, pârâta doar s-a rezumat ca, prin întâmpinare, să prezinte aspecte irelevante.

În ceea ce privește susținerile pârâtei privind Decizia CNVM nr. 962/2007 și acestea sunt eronate. Nu s-a făcut referire în cuprinsul acțiunii introductive la această decizie, context în care probabil poziția pârâtei este rezultatul unei confuzii.

În ceea ce privește pretinsa neîndeplinire a cerinței pagubei iminente, reclamanta subliniază că se află în prezența unei vânzări forțate, care aduce atingere însuși dreptului de proprietate. Vânzarea se produce automat, la momentul aplicării actelor administrative în discuție; faptul că măsurile din actele contestate ar rezulta din lege, nu justifică poziția pârâtei. În caz contrar, niciodată nu s-ar putea dispune admiterea unei astfel de cereri, pe motiv că întotdeauna actul a cărui suspendare este vizată va conține (cel puțin teoretic) măsuri ce decurg din lege. Nici susținerea în sensul lipsei prejudiciului pe considerentul că s-ar putea achiziționa din nou acțiuni la SIF Oltenia nu poate fi primită. Posibilitatea de a cumpăra noi acțiuni în situația în care actele litigioase ar fi anulate (fără a fi suspendate în prealabil) nu reprezintă o repunere a părților în situația anterioară, ci o situație juridică nouă.

De asemenea, până la momentul înstrăinării nu pot exercita nici dreptul de vot, atribut esențial al dreptului de proprietate asupra unui pachet de acțiuni; REPC este expusă riscului unei vânzări în pierdere, prin raportare la prețul de achiziție.

III. Prin încheierea din data de 26.06.2007 pronunțată în dosarul nr._ , s-a dispus conexarea dosarului nr._ la dosar nr._, în cond. art. 139 NCPC.

În dosarul nr._, s-a înregistrat cererea formulată de reclamanta B. C. For Romania – Opportunity Fund Cooperatief U.A. în contradictoriu cu pârâta A. de S. Financiară, prin care s-a solicitat suspendarea, pana la soluționarea in prima instanța a cererii in anularea actelor administrative emise de CNVM, anume: (a) Atestatul CNVM nr. 37/16.04.2013; (b) Ordonanța CNVM nr. 103/16.04.2013; (c) Ordonanța CNVM nr. 104/16.04.2013 și (d) Ordonanța CNVM nr. 105/16.04.2013; cu cheltuieli de judecată.

A susținut astfel partea reclamantă că actele CNVM nu sunt motivate corespunzător, atât în cazul Atestatului, cât și al Ordonanțelor, iar Ordonanța nr. 105/2013 este emisă în mod abuziv, cu încălcarea prevederilor Statutului CNVM.

A mai subliniat reclamanta că prezumțiile de concertare invocate prin actele CNVM nu sunt aplicabile reclamantei.

Totuși, din considerente de rigoare, reclamanta arată că argumentează faptul că prezumțiile de concertare invocate prin actele CNVM nu îi sunt aplicabile. Se pare ca CNVM fundamentează pretinsa concertare a Fondului Opportunity cu Acționarii Concertați (inclusiv cu R. E. Partners Cooperatief U.A.) fie (i) pe o pretinsa relație de afiliere cu Banca Comerciala R./Erste Group Bank AG, fie (ii) pe o pretinsa relație de control in raport cu BCR/EGB (i.e. BCR ar controla F. Opportunity).

Între F. Opportunity, pe de o parte, si BCR/EGB, pe de alta parte, nu exista nici relații de afiliere, nici raporturi de control.

Potrivit art. 2 alin. (1) pct. 6 din Legea nr. 297/2004, „filiala” înseamnă „societate comerciala in cadrul căreia exista un asociat sau un acționar aflat . prevăzute la pct. 27”. F. Opportunity este o entitate cu personalitate juridica înființata ca si „cooperativa" (cooperatiefs) si care funcționează conform legislației olandeze. Din aceasta perspectiva, F. Opportunity nu se califica drept „societate comerciala”, in sensul Directivelor UE relevante.

Pentru motive similare celor de mai sus (i.e. F. Opportunity nu se califica drept societate comerciala), rezulta ca nu poate fi reținuta nici prezumția bazata pe „control” (i.e. care, in mod similar, presupune ca entitățile implicate sa fie „societăți comerciale”).

Pe de alta parte, in speța nu sunt îndeplinite nici cerințele de fond pentru incidența prezumției bazate pe control. Există situații când, deși o entitate deține majoritatea capitalului/titlurilor de participare ale unei alte entități, nu exista totuși control din cauza unor restricții/prevederi statutare speciale. F. Opportunity nu este controlat in fapt de EGB/BCR. Aceasta întrucât, potrivit statutului Fondului Opportunity, Adunarea Generala a Membrilor fondului (A. Fondului) are atribuții extrem de limitate, iar BCR - in calitate de membru al fondului, nu poate influența activitatea acestuia.

Prin prisma funcțiilor și obiectului de activitate, F. Opportunity are o natura similara fondurilor de investiții (OPC-urilor) din România. Prin Decizia nr. 962/2007 chiar CNVM a statuat ca, in lipsa unor dovezi clare de natura sa evidențieze concertarea, nu pot fi prezumate a acționa in mod concertat fondurile de investiții si administratorul acestora, precum si fondurile de investiții cu același administrator. Așa fiind, a fortiori nu ar putea fi prezumați a acționa în mod concertat fondul si membrii săi.

Or, pentru identitate de rațiune, aceeași abordare ar trebui să existe și in cazul entităților de tipul Fondului Opporunity

A susținut totodată partea reclamantă existența unei pagube iminente, dezvoltând argumentarea în sens similar celor arătate de reclamantele Fonduri de P. în dosarul nr._ .

In drept, reclamanta a invocat expres prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În dovedire, a propus administrarea probei cu înscrisuri.

Reclamanta B. C. For Romania – Opportunity Fund Cooperatief U.A. nu a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

IV. Prin încheierea de la termenul din data de 27.06.2013, Curtea a dispus:

1) respingerea excepției lipsei capacității procesuale de folosință invocată de partea pârâtă cu privire la reclamante F. DE P. ADMINISTRAT PRIVAT BCR (BCR F. P.) și F. DE P. FACULTATIVE BCR PLUS (BCR PLUS F. P.), ca nefiind fondată, în raport de dispozițiile art.56 NCPC, text potrivit căruia pot sta în judecată asociațiile, societățile sau alte entități fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii. Or, părțile reclamante sunt rezultatul unor contracte de societate civilă și, deși nu au personalitate juridică, nu este combătut și nici dovedit că nu ar fi constituită potrivit legii, date fiind și dispozițiile art.2 alin. 1 pct. 18 și art. 10 din Legea nr. 411/2004. În plus, după cum se observă din cererea de chemare în judecată și din împuternicirea avocațială depuse la dosar, Fondurile rezultă a acționa prin administrator BCR P. Societate de Administrare a Fondurilor de P. Private S.A.

2) respingerea excepției conexității privind dosarul nr._ cu dosarul nr._ aflat pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII contencios administrativ și fiscal – completul 9 fond, ca rămasă fără obiect, dat fiind că acest din urmă dosar a fost reținut anterior spre pronunțarea soluției.

3) respingerea excepției inadmisibilității, ca nefondată, apreciind că argumentele expuse de partea pârâtă nu pot conduce la un fine de neprimire cu privire la cele 3 acte litigioase, respectiv Atestatul CNVM nr.37/16.04.2013 și Ordonanțele CNVM nr.103/16.04.2013 și nr.104/16.04.2013. Ca noțiune, în materie procesuală, inadmisibilitatea este, în mod corespunzător, ‹‹sancțiunea›› procesuală care intervine în cazul efectuării unui act procedural pe care legea îl exclude, nu-l prevede ori îl interzice, sau în cazul exercitării unui drept procesual nerecunoscut ori care a fost epuizat pe o altă cale procesuală, fiind, prin urmare, o cauză de respingere a cererii (de chemare în judecată, de recuzare, de încuviințare a unor probatorii, de apel, de recurs etc.) prin care acestea se valorifică, dar fără a se intra în cercetarea fondului. În ce privește Atestatul CNVM nr. 37/2013, pârâta interpretează eronat disp. art. 14 din Legea nr. 554/2004, căci pleacă de la premisa eronată că textul ar viza suspendarea de executare silită; or, norma juridică prin suspendarea de executare are în vedere efectele generate de un act administrativ. Cum respectivul Atestat este susceptibil de a produce efecte juridice, Ordonanțele contestate apărând și ca o consecință a acestui atestat, nu se poate reține că nu ar fi incidentă instituția suspendării reglementate la art. 14. În ce privește Ordonanțele nr. 103/2013 și 104/2013, argumentele invocate nu constituie motive pentru declararea cererii ca inadmisibilă, deoarece se recunoaște faptul că actele contestate produc efecte, dar se afirmă că acelea s-ar fi epuizat, ceea ce nu privește însă inadmisibilitatea astfel cum este înțeleasă noțiunea în procedura civilă. Referitor la persoana căreia i se adresează Ordonanțele CNVM nr. 103 și nr. 104 din 2013, Curtea constată că efectele acelor acte administrative vizează drepturile părților reclamante, fie sub aspectul dreptului de vot în A. SIF Oltenia, fie sub aspectul formelor de publicitate corespunzătoare, astfel încât, date fiind și disp. art. 1 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, teza ASF este lipsită de temei legal.

Curtea a încuviințat prin aceeași încheiere administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, ca fiind admisibilă potrivit legii și aptă a duce la soluționarea procesului, potrivit dispozițiilor art. 258 NCPC raportat la art.255 NCPC.

Părțile reclamante au învederat oral faptul că nu mai solicită cheltuieli de judecată.

Analizând proba cu înscrisurile atașate la dosar și observând în determinarea competenței generale, materiale și teritoriale disp. art.14 alin.1 rap. la art. 10 alin. 1 și 3 din Legea nr. 554/2004 și art. 2 alin. 3 din Legea nr. 297/2004, Curtea reține următoarele:

La data de 16.04.2013, a fost emis Atestatul nr. 37 de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM), prin care CNVM ia act de faptul că grupul de acționari format din Erste Group Bank AG, B. C. For Romania – Opportunity Cooperatief U.A., R. E. Partners Cooperatief U.A., Banca Comercială Română S.A., F. de P. Administrat Privat BCR administrat de BCR P. – Societate de Administrare a Fondurilor de P. Private S.A., FDI BCR Dinamic administrat de SAI Erste Asset Management SA, FDI BCR Expert administrat de SAI Erste Asset Management SA, F. de P. Facultative BCR Plus administrat de BCR P. – Societate de administrare a fondurilor de pensii private S.A. acționează în mod concertat, intrând sub incidența prev. art. 286¹ din Legea nr. 297/2004 cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu art. 2 alin. 1) pct. 22 lit. a) și pct. 23 din aceeași lege și având obligațiile prevăzute de dispozițiile art. 286¹ din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea Atestatului nr. 37/2013, CNVM a invocat disp. art. 2, art. 7 alin. 4 și 10, art. 9 alin. 3 din Statutul CNVM adoptat prin OUG nr. 25/2002, aprobată și modificată prin Legea nr. 514/2002, modificat și completat prin Legea nr. 297/2004, Hotărârile Parlamentului nr. 2/2010, nr. 18/2011 și nr. 10/2012.

A mai reținut CNVM că în conformitate cu prev. art. 286¹ din Legea nr. 297/2004, art. 2 alin. 1 pct. 22 lit. a), pct. 23 din aceeași lege, acționarii Erste Group Bank AG, B. C. For Romania – Opportunity Cooperatief U.A., R. E. Partners Cooperatief U.A., Banca Comercială Română S.A., F. de P. Administrat Privat BCR administrat de BCR P. – Societate de Administrare a Fondurilor de P. Private S.A., FDI BCR Dinamic administrat de SAI Erste Asset Management SA, FDI BCR Expert administrat de SAI Erste Asset Management SA, F. de P. Facultative BCR Plus administrat de BCR P. – Societate de administrare a fondurilor de pensii private S.A. sunt prezumați că acționează în mod concertat în ceea ce privește emitentul SIF Oltenia deținând 8,7802% din capitalul social al SIF Oltenia la data de 22.03.2013 a AGOA acestei societăți convocată pentru 19/20.04.2013, în considerarea următoarelor aspecte: potrivit informațiilor existente în raportul anual aferent anului 2012 al Erste Group publicat pe website-ul www.erstegroup.. menționate sunt deținute, direct sau indirect, în procent de 100 % sau procent majoritar de către Erste Group Bank AG, după cum urmează: 1) BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ este deținută în proporție de 93,5708 % de EGB CEPS HOLDING GMBH, societate deținută în proporție de 100 % de ERSTE GROUP BANK AG; 2) F. DE P. ADMINISTRAT PRIVAT BCR și F. DE P. FACULTATIVE BCR PLUS sunt administrate de BCR P., SOCIETATE DE ADMINISTRARE A FONDURILOR DE P. PRIVATE S.A. care este deținută în proporție de 99 % de . SA; 3) FDI BCR DINAMIC și FDI BCR EXPERT sunt administrate de SAI ERSTE ASSET MANAGEMENT SA al cărei acționar majoritar este ERSTE ASSET MANAGEMENT GmbH (99,_%); din informațiilor furnizate de SAI ERSTE ASSET MANAGEMENT SA, cei mai importanți deținători de unități de fond ai FDI BCR Dinamic sunt BCR ASIGURĂRI DE VIAȚĂ - BCR FORTE - 53, 34 % și .,04 %, iar pentru FDI BCR EXPERT cei mai importanți deținători de unități de fond sunt BCR ASIGURĂRI DE VIAȚĂ - BCR FORTISSIMO - 29,91 % și BCR EUROPA AVANSAT - 4,44 %; structura acționariatului BCR ASIGURĂRI DE VIATA, principalul investitor al acestor două fonduri, este formată din VIENNA INSURANCE GROUP AG WIVERSICHERUNG GRUPPE - 92,3621 % și B.C.R. - 5,4072 %; conform Raportului Anual aferent anului 2012 al ERSTE GROUP "Erste Group Bank AG and Vienna Insurance Group AG Wiener Versicherung Gruppe ("V.") are parties to a General Distribution Agreement concerning the framework of the cooperation of Erste Group and V. in Austria and CEE with respect to bank and insurance products.", „Erste Group Bank AG and V. are furthermore parties to an Asset Management Agreement, pursuant to which Erste Group undertakes to manage certain parts of V.´s and its group companies´ securities assets”. (filele 31 – 33 din dosar nr._, vol.2).

La aceeași dată – 16.04.2013, CNVM a emis și Ordonanțele nr. 103, nr. 104 și nr. 105.

Prin Ordonanța nr. 103/16.04.2013, CNVM a dispus ca . are obligația să dispună măsurile necesare pentru a înregistra în evidențele sale suspendarea exercitării drepturilor de vot pentru acțiunile emise de SIF Oltenia SA ce depășesc 5% din drepturile de vot și care sunt deținute de Erste Group Bank AG, B. C. For Romania – Opportunity Cooperatief U.A., R. E. Partners Cooperatief U.A., Banca Comercială Română S.A., F. de P. Administrat Privat BCR administrat de BCR P. – Societate de Administrare a Fondurilor de P. Private S.A., FDI BCR Dinamic administrat de SAI Erste Asset Management SA, FDI BCR Expert administrat de SAI Erste Asset Management SA, F. de P. Facultative BCR Plus administrat de BCR P. – Societate de administrare a fondurilor de pensii private S.A. (filele 34 – 35 din dosar nr._, vol. 2)

Prin Ordonanța nr. 104/16.04.2013, CNVM a dispus în sarcina Consiliului de Administrație al SIF Oltenia SA obligația de a adopta măsurile necesare în cadrul adunării generale a acționarilor convocată pentru data de 19/20.04.2013, astfel încât grupul format din acționarii Erste Group Bank AG, B. C. For Romania – Opportunity Cooperatief U.A., R. E. Partners Cooperatief U.A., Banca Comercială Română S.A., F. de P. Administrat Privat BCR administrat de BCR P. – Societate de Administrare a Fondurilor de P. Private S.A., FDI BCR Dinamic administrat de SAI Erste Asset Management SA, FDI BCR Expert administrat de SAI Erste Asset Management SA, F. de P. Facultative BCR Plus administrat de BCR P. – Societate de administrare a fondurilor de pensii private S.A., prezumat că acționează în mod concertat în legătură cu emitentul SIF Oltenia SA să nu poată exercita drepturile de vot aferent poziției deținute cu nerespectarea art. 286¹ alin. 1) din Legea nr. 297/2004 cu modificările și completările ulterioare. (filele 36 – 37 din dosar nr._, vol. 2)

Prin Ordonanța nr. 105/16.04.2013, CNVM a dispus în sarcina grupului format din acționarii Erste Group Bank AG, B. C. For Romania – Opportunity Cooperatief U.A., R. E. Partners Cooperatief U.A., Banca Comercială Română S.A., F. de P. Administrat Privat BCR administrat de BCR P. – Societate de Administrare a Fondurilor de P. Private S.A., FDI BCR Dinamic administrat de SAI Erste Asset Management SA, FDI BCR Expert administrat de SAI Erste Asset Management SA, F. de P. Facultative BCR Plus administrat de BCR P. – Societate de administrare a fondurilor de pensii private S.A., prezumat că acționează în mod concertat în legătură cu emitentul SIF Oltenia SA, obligația de a se încadra în prevederile art. 286¹ din Legea nr. 297/2004 cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Instrucțiunii CNVM nr. 6/2012, în termen de 3 luni de la data emiterii actului individual. (filele 38 - 39 din dosar nr._, vol. 2)

În motivarea fiecăreia dintre cele 3 Ordonanțe indicate mai sus, de o manieră similară, CNVM a invocat disp. art. 2, art. 7 și art. 9 alin. 2 din Statutul CNVM adoptat prin OUG nr. 25/2002, aprobată și modificată prin Legea nr. 514/2002, modificat și completat prin Legea nr. 297/2004, Hotărârile Parlamentului nr. 2/2010, nr. 18/2011 și nr. 10/2012, disp. art. 286¹ din Legea nr. 297/2004, precum și Instrucțiunile CNVM nr. 6/2012; s-a făcut totodată trimitere la Atestatul CNVM nr. 37/16.04.2013, precum și la celelalte două Ordonanțe emise la 16.04.2013, arătându-se totodată că Erste Group Bank AG, B. C. For Romania – Opportunity Cooperatief U.A., R. E. Partners Cooperatief U.A., Banca Comercială Română S.A., F. de P. Administrat Privat BCR administrat de BCR P. – Societate de Administrare a Fondurilor de P. Private S.A., FDI BCR Dinamic administrat de SAI Erste Asset Management SA, FDI BCR Expert administrat de SAI Erste Asset Management SA, F. de P. Facultative BCR Plus administrat de BCR P. – Societate de administrare a fondurilor de pensii private S.A., acționând în mod concertat în ceea ce privește emitentul SIF Oltenia, dețin 8,7802% din capitalul social al SIF Oltenia SA.

Părțile reclamante au formulat contestații împotriva Atestatului și a celor trei Ordonanțe, solicitând CNVM revocarea acestora (filele 37 și urm. din dosar nr._, vol. 1; filele 20 și urm. din dosar nr._ ; filele 23 și urm. din dosar nr._ ).

În temeiul art. 25 din OUG nr. 93/2013, succesoarea în drepturi a CNVM este A. de S. Financiară (ASF).

În drept, reține Curtea că potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, „(1) În cazuri bine justificateși pentru prevenirea unei pagube iminente, dupăsesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral”.

Potrivit art. 2 alin. 1 lit. (ș) și (t) din Legea nr. 554/2004, prin pagubă iminentăse înțelegeprejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, iar prin cazuri bine justificate, legiuitorul a înțeles împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Pe cale de consecință, bucurându-se de prezumția de legalitate, întemeiată pe prezumțiile autenticității și veridicității, actul administrativ este susceptibil de a-i fi suspendată executarea doar ca o situație de excepție, în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege, implicând, astfel, coexistența cumulativă a unui (1)caz bine justificatși a necesității prevenirii unei (2)pagube iminente coroborat cu aflarea în curs a (3)procedurii plângerii prealabile prin care se solicită autorității publice revocarea actului administrativ litigios în tot sau în parte.

Preliminar, date fiind și disp. art. 7 alin. 4 și 5, respectiv disp. art. 9 din OUG nr. 25/2002 privind Statutul CNVM, Curtea apreciază că actele litigioase – atestat și ordonanțe emise de CNVM - au natură juridică de act administrativ, întrunind cerințele art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, fiind deci un actul unilateral cu caracter individual emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea executării în concret a legii, care dă naștere unor raporturi juridice.

A. În cauza de față, constată Curtea că părțile reclamante s-au adresat deja emitentului Atestatului nr. 37/2013 și al Ordonanțelor nr. 103, 104 și 105/2013 cu contestații împotriva actelor litigioase (filele 37 și urm. din dosar nr._, vol. 1; filele 20 și urm. din dosar nr._ ; filele 23 și urm. din dosar nr._ ).

Pe cale de consecință, rămâne de analizat dacă reclamantele au făcut dovada îndeplinirii cumulative și a celorlalte două condiții instituite de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

B. În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, Curtea reamintește că prin această sintagmă legiuitorul a înțeles împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Chiar dacă soluționarea cererii de suspendare a executării unui act administrativ unilateral nu implică o analiză specifică fondului, adică afirmarea unui caz concret de nelegalitatea a actului litigios, totuși configurarea îndoielii asupra legalității acestuia, cu atât mai mult cu cât îndoiala trebuie să fie serioasă, presupune ca instanța învestită cu cererea de suspendare să „pipăie fondul cauzei”, apreciind în favoarea căreia dintre părți este aparența dreptului afirmat, în lipsa căreia soluția nu ar putea fi decât susceptibilă de arbitrar. Deci, instanța învestită cu soluționarea unei cereri de suspendare a executării unui astfel de act administrativ trebuie să verifice dacă la emiterea actului s-a creat în realitatea juridică o aparență de legalitate, care să dea forța juridică a executării imediate și din oficiu, iar pentru aceasta trebuie să se raporteze și la aspecte de fond ale cauzei, fără însă a-l antama în totalitate.

Aparența de nelegalitate a unui act administrativ trebuie să rezulte din acele împrejurări de fapt sau de drept care se constituie în „indicii de nelegalitate” și care rezultă dintr-o simplă analiză, fără a presupune dovedirea unor motive de nelegalitate.

Observă Curtea că părțile reclamante au susținut existența mai multor pretinse indicii de nelegalitate.

Preliminar, Curtea arată că nu poate primi ca fiind de natură a genera o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative litigioase acele apărări expuse de părțile reclamante ținând de (1) omisiunea indicării în conținutul Atestatului a căii de atac ce poate fi exercitată împotriva lui, precum și a termenului de exercitare, (2) pretinsa depășire a sferei cazurilor legale de emitere a ordonanțelor de către CNVM cu raportare la Ordonanța nr. 105/2013 și (3) lipsa motivării ordonanțelor prin folosirea trimiterii la un alt act administrativ.

Referitor la prima dintre apărările expuse de părțile reclamante, Curtea constată că acestea nu au indicat vreun text legal din care să rezulte faptul că menționarea căii de atac și a termenului de exercitare constituie condiții de validitate a atestatelor emise de CNVM sub sancțiunea nulității absolute exprese. În cauză nu se decelează o aparență de nelegalitate a actului litigios, de natură a justifica existența unui caz bine justificat, cu atât mai mult cu cât părțile reclamante nu au indicat nici vătămare suferită în contextul pretinsei omisiuni a părții pârâte, reținând și că ele au recurs la procedura de drept comun în materie, formulând contestație în cadrul unei proceduri administrative prealabile vizând revocarea actului în discuție, fără a rezulta că le-ar fi fost opusă tardivitatea.

Nici cea de-a doua apărare invocată nu determină vreo îndoială serioasă asupra legalității Ordonanței nr. 105/2013.

Astfel, art. 9 alin. 2 din OUG nr. 25/2002 prevede că „Ordonanțele sunt acte prin care C.N.V.M. dă dispoziții privind prezentarea de documente, situații și informații, audieri, impune interdicții sau suspendări de autorizații ori activități, dispune anchete sau alte investigații, măsuri conservatorii, precum ridicarea și depunerea de documente sau titluri, indisponibilizarea unor bunuri sau fonduri, aplică sancțiuni disciplinare și administrative”. Textul trebuie însă interpretat coroborat cu art. 7 alin. 3¹ din același act normativ, care arată că „C.N.V.M. este competentă să ia măsuri pentru impunerea respectării legislației pieței de capital și să aplice sancțiunile legale în cazurile de nerespectare a acestora”. Or, art. 286¹ alin. 4 din Legea nr. 297/2004 obligă pe acționarii aflați în situația vizată de acest articol, ca în termen de 3 luni de la data depășirii limitei de 5% din capitalul social al societăților de investiții financiare, să vândă acțiunile care depășesc limita de deținere.

Pe cale de consecință, date fiind și disp. art. 7 alin. 3, dar și ansamblul art. 9 din OUG nr. 25/2002 privind actele individuale emise de CNVM, Curtea apreciază că interpretarea art. 9 alin. 2 din același act normativ trebuie a fi făcută de o manieră logică și sistematică, motiv pentru care apărarea expusă de reclamante nu determină vreo aparență de nelegalitate cât privește Ordonanța nr. 105/2013.

Lipsită de temei pentru a reține existența unui caz bine justificat este și cea de-a treia apărare. Astfel, art. 9 alin. 5 din OUG nr. 25/2002 cere ca ordonanțele emise de CNVM să conțină motivațiile de drept care au condus la luarea măsurilor respective. Or, sunt indicate în Ordonanțe temeiurile în drept pe care s-au întemeiat măsurile dispuse, astfel că la nivel de aparență cerința legală expresă apare, la acest moment procesual, a fi îndeplinită. Pe de altă parte, esențial este ca partea și, eventual, instanța de judecată, în măsura în care se ajunge la o acțiune în contencios administrativ, să înțeleagă rațiunile care au stat la baza emiterii actului. Astfel, nu poate fi exclusă, mai ales în ce privește situația de fapt, motivarea prin trimitere la un alt act administrativ, cu atât mai mult cu cât acesta este cunoscut părții respective. Or, în cauza de față, Atestatul nr. 37/2013 la care se face trimitere în Ordonanțe este cunoscut părților reclamante.

Cu toate acestea, Curtea apreciază ca fiind de natură a genera o îndoială serioasă asupra legalității actelor litigioase, critica implicând motivarea necorespunzătoare a Atestatului nr. 37/2013 și a Ordonanțelor nr. 103, 104 și 105/2013, coroborat cu aceea prin care părțile reclamante contestă incidența prezumției legale invocată de CNVM.

Mai întâi, Curtea arată că simplul fapt că părțile reclamante nu sunt de acord cu interpretarea rezultată din fiecare dintre dispozițiile legale invocate de CNVM sau din interpretarea lor coroborată, astfel cum a fost efectuată de autoritatea publică, nu înseamnă că actul administrativ nu este și motivat.

Totuși, simpla lectură a Atestatului nr. 37/2013 relevă existența unui viciu evident în motivarea sa, dacă este să se observe totodată și poziția procesuală a părții pârâte din întâmpinare. Astfel, autoritatea publică omite să menționeze aspecte detaliate în legătură cu acționarii B. C. For Romania – Opportunity Fund Cooperatief U.A. și R. E. Partners Cooperatief U.A., reclamante în dosarele conexate nr._ și nr._ .

Se observă că CNVM a indicat motive privind Banca Comercială Română S.A., F. de P. Administrat Privat BCR și F. de P. Facultative BCR Plus administrate de BCR P. – Societate de administrare a fondurilor de pensii private S.A., FDI BCR Dinamic și FDI BCR Expert administrate de SAI Erste Asset Management SA, arătând modalitatea în care pretinde că acestea sunt deținute, direct sau indirect, în procent de 100% sau procent majoritar de către Erste Group Bank AG. Cu toate acestea, despre cele 2 reclamante menționate imediat în precedent nu prezintă în concret ceea ce a avut în vedere, ci se limitează doar la afirmația generală făcută cu privire la toți acționarii din grup că ar fi „deținute, direct sau indirect, în procent de 100% au procent majoritar de către Erste Group Bank AG”.

În plus, câtă vreme participațiile celor 2 reclamante - B. C. For Romania – Opportunity Fund Cooperatief U.A. și R. E. Partners Cooperatief U.A. - au fost avute în vedere de CNVM pentru determinarea cotei de 8,7802%, deținute de grupul de acționari, prezumat de autoritatea publică pârâtă ca acționând în mod concertat, rezultă că autoritatea trebuia să detalieze și în cazul acestora aspectele avute în vedere, la fel ca și în cazul celorlalți acționari.

Pe cale de consecință, viciul se repercutează și asupra Ordonanțelor nr. 103, 104 și 105/2013, deoarece, după cum s-a văzut, pârâta recurge la metoda de motivare prin trimitere, astfel încât din moment ce actul la care se trimite prezintă un caracter deficitar, aceeași natură o va avea și cel ulterior în care se valorifică primul, dat fiind că omisiunea respectivă nu este complinită în actul subsecvent.

În al doilea rând, Curtea apreciază că inclusiv maniera în care partea reclamantă recurge la expunerea prezumției legale de concertare prin prisma situației de fapt este de natură a genera o îndoială serioasă asupra legalității actului.

Observă Curtea că CNVM indică procentele ce rezultă a fi deținute de Erste Group Bank AG, direct sau indirect, în cazul fiecărui acționar din grupul în discuție, făcând vorbire totodată și despre art. 2 alin. 1 pct. 22 lit. a) și pct. 23 din Legea nr. 297/2004. Pe cale de consecință, CNVM înțelege să valorifice în justificarea actului administrativ litigios prezumții legale relative rezultate din disp. Legii nr. 2972/004, iar nu să demonstreze o altă situație decât cea prezumată de lege. Cu toate acestea, CNVM nu justifică în concret premisele care atrag incidența prezumțiilor legale invocate.

Textele amintite dispun: „ art. 2 alin. 1 - În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: (…) pct. 22. persoane implicate: a) persoane care controlează sau sunt controlate de către un emitent sau care se găsesc sub un control comun; (…) pct. 23.persoane care acționează în mod concertat - două sau mai multe persoane, legate printr-un acord expres sau tacit, pentru a înfăptui o politică comună în legătură cu un emitent. Până la proba contrară, următoarele persoane sunt prezumate că acționează în mod concertat: a) persoanele implicate; b) societatea-mamă împreună cu filialele sale, precum și oricare dintre filialele aceleiași societăți-mamă între ele; c) o societate comercială cu membrii consiliului său de administrație și cu persoanele implicate, precum și aceste persoane între ele; d) o societate comercială cu fondurile ei de pensii și cu societatea de administrare a acestor fonduri;”.

În cauză, nefiind făcute niciun fel de corelări de către CNVM între textele de lege și situația de fapt, nu rezultă în mod cert dacă autoritatea publică a avut în vedere doar art.2 alin. 1 pct. 23 rap. la pct. 22 lit. a) din Legea nr. 297/2004, deci ipoteza persoanelor implicate înțelegând prin aceasta persoane care controlează sau sunt controlate de către un emitent sau care se găsesc sub un control comun, ori, dimpotrivă, a avut în vedere toate ipotezele reglementate la pct. 23, adică lit. a) – d), iar trimiterea făcută la pct. 22 vizează identificarea cazului de persoane implicate reținut.

Totodată, Curtea observă că noțiunea de controleste definită la art. 2 alin. 1 pct. 16 lit. b) din Legea nr. 297/2004 ca fiind relația dintre societatea-mamă și o filială sau o relație similară între orice persoană fizică sau juridică și o societate comercială; orice filială a unei filiale va fi considerată o filială a societății-mamă, care este în fapt entitatea care controlează aceste filiale; se consideră legătură strânsă și situația în care două sau mai multe persoane fizice sau juridice sunt legate permanent de una și aceeași persoană printr-o relație de control.

În plus, date fiind și celelalte definiții legale existente la art. 2 alin. 1 pct. 6 și 27 privind filialași societatea-mamă, CNVM nu a justificat cum prezumția legală este susceptibilă de a se aplica în cazul unor entități care nu au natura juridică a unor societăți comerciale, având în vedere în acest sens reclamantele din cauza de față, atât Fondurile de P., expresia unor contracte de societate civilă, cât și cele două entități înregistrate în condițiile legii olandeze, având forma de organizare „cooperatiefs”.

Analiza legalității actului, în cazul reclamantelor Fonduri de P., implica în sarcina CNVM să indice dacă a avut în vedere prezumția instituită de pct. 23 lit. d) sau prezumția de la pct. 23 lit. a) rap. la pct. 22 lit. a) ori o altă situație, deoarece fiecare dintre acestea implică premise de fapt diferite.

De asemenea, în cazul reclamantelor B. C. For Romania – Opportunity Fund Cooperatief U.A. și R. E. Partners Cooperatief U.A., Curtea are în vedere, că la nivel de aparență, EGB AG nu ar exercita un control deplin asupra acestor entități, căci clauza 23 din acordul de asociere al REPC cere o majoritate de 75% pentru anumite măsuri (fila 100 din dosar nr._ ), în timp ce EGB AG deține potrivit aspectelor indicate de părți doar 66,67%, iar clauza 23.1 din acordul de asociere al BCFROPC vorbește de o majoritate de 85% pentru anumite măsuri (fila 89 din dosar nr._ ), deși EGB AG deține 77,73%.

Curtea subliniază că pentru a se putea reține incidența unui caz bine justificat este suficient ca partea interesată să dovedească, potrivit art. 14 alin. 1 rap. la art. 2 alin. 1 lit. (t) din Legea nr. 554/2004, împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; altfel spus, partea interesată trebuie să dovedească doar o îndoială serioasă în privința legalității, iar nu însăși nelegalitatea actului administrativ, aceasta din urmă făcând obiectul acțiunii în anulare, iar nu al celei de suspendare executare.

Apreciază Curtea că față de cele arătate mai sus, condiția cazului bine justificat este îndeplinită, căci se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat.

C. Cât privește cea din urmă condiție impusă de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, respectiv cea a prevenirii unei pagube iminente, înțelegând prin aceasta prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, Curtea o apreciază ca fiind justificată doar în ceea ce privește Atestatul nr. 37/2013 și Ordonanța nr. 105/2013.

Subliniază Curtea ca fiind previzibil ca vânzarea în termen scurt de către părțile reclamante, în executarea Atestatului nr. 37/2013 și a Ordonanței nr. 105/2013, a unui număr semnificativ de acțiuni ale SIF Oltenia SA, în raport de tranzacțiile obișnuite ale acestora pe piață, să determine o scădere a prețului și o pierdere patrimonială suferită de acționarii vizați de CNVM. Deși, într-adevăr, nu se poate pleca de la premisa anticipării exacte a evoluției cursului de tranzacționare privind aceste acțiuni, piața de capital fiind una caracterizată de aleatoriu, totuși regulile economice de bază indică faptul că o creștere a ofertei de bunuri de același fel într-o piață unică este foarte posibil să determine scăderea prețului lor de vânzare. Pe cale de consecință, rezultă perspectiva unui prejudiciu material viitor și previzibil generat de vânzarea acțiunilor ce depășesc limita de 5% și a căror valoare totală necontestată se ridică la aproximativ 7 milioane de euro la cotația actuală. În plus, după cum corect arată reclamantele, acest prejudiciu nu este susceptibil de reparare printr-o „întoarcere a executării” în caz de anulare irevocabilă a actelor administrative respective, căci achiziționarea aceluiași număr de acțiuni va depinde nu doar de prețul lor, ci și de măsura în care se tranzacționează în număr suficient pe piață.

Nu poate fi primită apărarea pârâtei cum că nu a rezultat că ar fi intervenit dificultăți în înstrăinarea acțiunilor, deoarece acesta este un aspect nerelevant în cauză, prejudiciul fiind asociat nu imposibilității de înstrăinare, ci tocmai efectelor oferirii spre tranzacționare pe piață a acelor acțiuni.

Curtea apreciază că justificarea cerinței necesității prevenirii unei pagube iminente corespunde nu doar Ordonanței nr. 105/2013, ci și Atestatului nr. 37/2013, căci obligația de vânzare incumbând acționarilor rezultă direct din lege în cond. art. 286¹ alin. 4 din Legea nr. 297/2004, astfel încât simpla producere de efecte juridice în continuare de către Atestat ar putea constitui un temei suficient pentru impunerea în sarcina părților reclamante a obligației de vânzare a acelor acțiuni excedentare limitei de 5%.

Totuși, Curtea nu apreciază că a fost justificată de părțile reclamante condiția necesității prevenirii pagubei iminente și în legătură cu Ordonanțele nr. 103/2013 și nr. 104/2013, ce produc efecte asupra drepturilor de vot ale părților reclamante în Adunarea generală a SIF Oltenia SA, în sensul suspendării lor.

Părțile reclamante s-au limitat să invoce în mod generic atributele dreptului de proprietate asupra acestor acțiuni, arătând că unul dintre acele atribute îl constituie dreptul de vot, fără însă a justifica în mod concret în ce ar consta paguba iminentă în caz de nesuspendare a Ordonanțelor CNVM nr. 103/2013 și nr. 104/2013. Astfel, după cum rezultă din definiția legală de la art. 2 alin .1 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă implică prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Nu au indicat însă reclamantele în ce ar consta nici respectivul prejudiciu material și nici perturbarea previzibilă gravă a funcționării autorității publice sau a serviciului public. Nu a rezultat nici că interesele acestor părți ar putea fi afectate semnificativ de ceilalți acționari, prin imposibilitatea de exercitare a drepturilor de vot pentru acțiunile ce depășesc plafonul de deținere legal, iar prezența lor în adunările generale ale SIF Oltenia SA este permisă în considerarea celorlalte acțiuni, a căror însumare se înscrise sub limita de 5%, astfel încât pot asista în mod direct la chestiunile dezbătute și votate.

De altfel, în raport de contextul cauzei de față, existând doar îndoieli serioase referitoare la legalitatea actelor administrative litigioase, iar nu certitudini în acest sens câtă vreme nu se va soluționa irevocabil acțiunea în anulare, Curtea apreciază ca fiind proporțional prin prisma intereselor aflate în concurs ca măsurile privind suspendarea dreptului de vot să își producă efectul juridic până la clarificarea situației de fapt prin hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat. Se asigură astfel un just echilibru între interesele părților reclamante, care sunt libere să dispună prin vânzare de respectivele acțiuni atunci când doresc pe durata suspendării, respectiv interesele pieței de capital, care nu se vede astfel afectată de conduita unor entități asupra cărora există suspiciunea că acționează concertat.

Față de toate cele arătate în precedent, observând disp. art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, Curtea: va admite în parte cererile formulate de reclamantele F. de P. Administrat Privat BCR și F. de P. Facultative BCR Plus, administrate de BCR P. – Societate de Administrare a Fondurilor de P. Private SA, respectiv de reclamantele B. C. For Romania – Opportunity Fund Cooperatief U.A. și R. E. Partners Cooperatief U.A., în contradictoriu cu pârâta A. de S. Financiară, astfel cum au fost înregistrate în dosarele conexate nr._, nr._ și nr._ ; în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 suspendă executarea actelor administrative reprezentate de Atestatul CNVM nr. 37/16.04.2013 și Ordonanța CNVM nr. 105/16.04.2013, în ceea ce le privește pe reclamantele F. de P. Administrat Privat BCR și F. de P. Facultative BCR Plus, administrate de BCR P. – Societate de Administrare a Fondurilor de P. Private SA, respectiv reclamantele B. C. For Romania – Opportunity Fund Cooperatief U.A. și R. E. Partners Cooperatief U.A., până la pronunțarea instanței de fond; respinge în rest cererile conexate de suspendare executare cu privire la Ordonanțele CNVM nr. 103/2013 și 104/2013 ca nefiind întrunite cumulativ condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004. De asemenea, va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererile formulate de reclamantele F. de P. Administrat Privat BCR și F. de P. Facultative BCR Plus, administrate de BCR P. – Societate de Administrare a Fondurilor de P. Private SA, cu sediul în București, Calea Victoriei, nr. 15, Podium, Aripa S-SE, etaj 3, sector 3 și sediul ales la SCA T. Z. și Asociații în București, ..4+8, Clădirea America House Aripa de Vest, sector 1, respectiv de reclamantele B. C. For Romania – Opportunity Fund Cooperatief U.A. cu sediul ales la C..Av. H. I. în București, ., ., ., sector 6 și R. E. Partners Cooperatief U.A. cu sediul ales la SCPA S. C. și Asociații în București, .. 1, etaj 2, ., în contradictoriu cu pârâta A. de S. Financiară, cu sediul în București, ., sector 3, astfel cum au fost înregistrate în dosarele conexate nr._, nr._ și nr._ .

În temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 suspendă executarea actelor administrative reprezentate de Atestatul CNVM nr. 37/16.04.2013 și Ordonanța CNVM nr. 105/16.04.2013, în ceea ce le privește pe reclamantele F. de P. Administrat Privat BCR și F. de P. Facultative BCR Plus, administrate de BCR P. – Societate de Administrare a Fondurilor de P. Private SA, respectiv reclamantele B. C. For Romania – Opportunity Fund Cooperatief U.A. și R. E. Partners Cooperatief U.A., până la pronunțarea instanței de fond.

Respinge în rest cererile conexate de suspendare executare cu privire la Ordonanțele CNVM nr. 103/2013 și 104/2013 ca nefiind întrunite cumulativ condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare, ce se poate depune la Curtea de Apel București.

Pronunțată în ședință publică, azi 05.07.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. C. P. G.

Red.tehnored.jud.BC/7ex./29.07.2013

← Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti. Art.24...		Conflict de competenţă. Sentința nr. 2364/2013. Curtea de... →

Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 2256/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 2256/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI