Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 3582/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3582/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-11-2013 în dosarul nr. 28417/3/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3582
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 18.11.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. M. P.
GREFIER - A. M. C.
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta T. D. în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică la ordine au răspuns reclamanta prin avocat E. S. cu împuternicire avocațială la dosarul Tribunalului București - fila 4 și pârâta prin consilier juridic R. C. care depune delegație de reprezentare la dosar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea invocă din oficiu excepția necompetenței materiale.
Reclamanta prin avocat arată că este de acord, competența de soluționare a respectivei cauze aparține Tribunalului București.
Pârâta prin consilier juridic învederează că întrucât se atacă un act administrativ cu caracter individual, după ultimele reglementări apărute la începutul anului și anume Legea nr. 2/2013, competența aparține Tribunalului București.
Curtea reține cauza în pronunțarea asupra excepției necompetenței materiale.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub nr._/2/2013 la data de 21.08.2013, reclamanta T. D. a chemat în judecată pe pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: (1) suspendarea Ordinului nr. 2172/13.08.2013 privind eliberarea sa din funcție, emis de Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, până la soluționarea irevocabilă a cererii de anulare a acestuia; (2) numirea reclamantei în mod direct, conform dispozițiilor art. 100 alin. 1 și 2 din Legea nr. 188/1999 (r2), în noua funcție publică de conducere de director al Direcției de audit public intern, care a rezultat ca urmare a reorganizării Direcției generale de audit public intern în cadrul căreia am deținut funcția de director general.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, Legea nr. 188/2009 privind Statutul funcționarilor publici, Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, iar în dovedire, a anexat înscrisuri.
În cauză pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, a formulat la data de 03.09.2013 întâmpinare, iar la data de 10.09.2013 reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 4480/26.09.2013 Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, motivat în esență de împrejurarea că se contestă un act emis de o autoritate centrală, iar în drept având în vedere disp. art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Cauza a fost înregistrată în consecință pe rolul prezentei instanțe sub același număr,_, la data de 07.11.2013, cu termen de judecată 18.11.2013.
La primul termen de judecată, Curtea a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale și a reținut cauza în pronunțare asupra acestui aspect, precum și asupra sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea eventualului conflict negativ de competență.
Analizând actele dosarului sub aspectul excepțieinecompetenței materiale, Curtea constată următoarele:
În fapt, reclamanta T. D. solicită suspendarea Ordinului nr. 2172/13.08.2013 privind eliberarea sa din funcție și numirea în mod direct în noua funcție publică de conducere de director al Direcției de audit public intern, care a rezultat ca urmare a reorganizării Direcției generale de audit public intern în cadrul căreia a deținut funcția de director general.
Prin obiectul cererii de chemare în judecată, reținând deopotrivă motivele de fapt și de drept expuse de reclamantă, Curtea constată cu prioritate că prezentul demers judiciar vizează o situație intervenită în privința raporturilor de serviciu ale reclamantei cu angajatorul său, Agenția Națională de Administrare Fiscală, litigiu privind funcționarii publici.
În raport de aceste aspecte, în drept, Curtea reține prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, astfel cum acest text a fost modificat prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă:
„Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe”.
În raport de acest text legal, competența în primă instanță de soluționare a cauzei revine tribunalului, împrejurarea că Agenția Națională de Administrare Fiscală este o autoritate centrală fiind lipsită de relevanță.
Este de asemenea lipsită de relevanță împrejurarea că cererea este una de suspendare act, nu anulare act, pe de o parte întrucât ceea ce prezintă importanță este ca respectiva cauză să aibă ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, iar pe de altă parte instanța competentă a soluționa o cerere în anulare va avea competența de a soluționa și o cerere în suspendarea aceluiași act, atât în temeiul principiului „cine poate mai mult poate și mai puțin”, dar și în raport de dispozițiile exprese ale art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Totodată, în analiza aceluiași text legal, Curtea reține și faptul că nu există o dispoziție legală care să stabilească expres competența altei instanțe de soluționare a prezentei cauze, excepția necompetenței materiale invocată din oficiu fiind prin urmare întemeiată.
Pentru aceste considerente, având în vedere deopotrivă și opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție – existând mai multe soluții pronunțate în acest sens în Plenul judecătorilor, apreciind deci că prezenta acțiune este de competența tribunalului în primă instanță, dar și întrucât excepția de necompetență invocată este de ordine publică, potrivit art. 129 alin. 2 pct. 2 din N.C.pr.civ., Curtea urmează a o admite și, în raport de disp. art. 132 din N.C.pr.civ., a declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.
Deopotrivă, fiind cea de-a doua instanță care își declină competența, Curtea va constata intervenit conflictul negativ de competență și va înainta cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite excepția necompetenței materiale invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a acțiunii promovată de reclamanta T. D. cu domiciliul ales la C.. Av. S.C.A. V., G. și Asociații cu sediul în București, ., .. 3, ., sector 3, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ cu sediul în București, ., sector 5, în favoarea Tribunalului București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.
Fără cale de atac.
Constată intervenit conflictul negativ de competență și înaintează cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.11.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. M. P. A. M. C.
Red. MMP – 2 ex. – 19.11.2013
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 2297/2013. Curtea de Apel... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 4052/2013. Curtea de... → |
|---|
