Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 1091/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1091/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-03-2013 în dosarul nr. 1251/2/2013
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECTIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.1091
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 22.03.2013
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: M. - C. I.
GREFIER: D. Ș.
Pe rol se află spre soluționare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta B. V. în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR având ca obiect „suspendare executare”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta B. V. prin avocat G. I. în baza împuternicirii avocațiale ._/2013 aflată la fila 11 din dosar și pârâta A. NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR prin consilier juridic R. R. în baza delegației de reprezentare pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință care învederează Curții faptul că la data de 15.03.2013 s-au depus din partea reclamantei note scrise.
Reprezentantul pârâtei depune la dosar întâmpinare și actele care au stat la baza emiterii ordinului, un exemplar al acestora i se comunică și apărătorului reclamantei.
Apărătorul reclamantei depune la dosar un înscris prin care se arată că și soțul reclamantei a fost detașat. Totodată învederează că nu mai sunt alte cereri de formulat.
Curtea încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri și nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de chemare în judecată.
Apărătorul reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, a se dispune suspendarea executării Ordinului nr.306/09.01.2013, modificat prin Ordinul nr.408/11.02.2013 până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității și temeiniciei actului administrativ unilateral contestat. În susținerea cererii de suspendare solicită a se avea în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea 554/2004, acest ordin a fost emis în perioada concediului medical pe care l-a avut reclamanta, fiind emis cu încălcarea dispozițiilor legale. De asemenea Ordinul a fost emis de fostul președinte A.N.S.V.S.A, astfel că instituția detașării nu funcționează în speță.
Reprezentantul pârâtei solicită respingerea cererii de suspendare ca nefiind întemeiată și nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de disp.art. 14 din Legea 554/2004. Solicită a se avea în vedere că în ordin s-a arătat că detașarea va începe după ce încetează incapacitatea temporară de muncă a reclamantei, iar reclamanta nu a dovedit și nici nu a invocat vreun motiv pentru a nu se face detașarea. Totodată mai precizează că pe perioada detașării au fost asigurate toate condițiile prevăzute de lege.
Apărătorul reclamantei, în replică, solicită a se avea în vedere că detașarea se poate face numai pe funcție de execuție nu și pe funcția de conducere.
Curtea, față de dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal la data de 14.02.2013 reclamanta B. V. în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR a formulat cerere de suspendare a executării Ordinului nr.306/09.01.2012 emis de pârâtă până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității și temeiniciei actului administrativ unilateral atacat.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că deține calitatea de funcționar public, ocupând funcția publică de conducere de director executiv DSVSA Ilfov.
Prin ordinul a cărui suspendare a executării o solicită, pârâta ANSVA a dispus detașarea sa începând cu data emiterii ordinului, pe funcția publică de conducere temporar vacantă de director executiv grad II, clasa de salarizare 80, la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) G., cel mult până la revenirea titularului postului, dar nu mai mult de 6 luni.
Motivele pentru care a solicitat revocarea și pentru care cere și instanței de fond anularea ordinului ca nelegal, sunt mai mult decât obiective, cele importante fiind legate de faptul că:
- Ordinul de detașare a fost emis în perioada în care se afla în concediu medical, astfel cum rezultă din dovezile atașate;
- Ordinul de detașare a fost emis cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor Legii nr.188/1999 actualizată, republicată, în vigoare la momentul emiterii actului administrativ unilateral, cu privire la modificarea raporturilor de muncă ale funcționarului public prin detașare.
Cu privire la cel de-al doilea motiv, este cât se poate de evident că în cazul vacantării unei funcții publice de conducere, nu funcționează instituția detașării, nefiind aplicabile dispozițiile art. 87 și 89 din lege, în baza cărora a fost emis Ordinul de detașare.
Cu privire la cazurile bine justificate, acestea sunt definite potrivit dispozițiilor art. 2 lit.t din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, astfel cum a fost modificată prin legea nr.262/2007, ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Ori, față de cele arătate, nelegalitatea actului contestat este mult mai prezumată, fiind aproape evidentă.
Suspendarea este justificată și pentru aceea că, punerea în aplicare a ordinului, ar îngrădi posibilitatea oferită de legiuitor funcționarului public de a refuza justificat detașarea și astfel sunt încălcate direct dispozițiile art. 89 care reglementează instituția detașării sub aspect procedural și substanțial.
Cu privire la paguba iminentă, definită de art. 2 alin 1 lit. ș din Legea nr.554/2004, respectiv prejudiciul material viitor și previzibil, sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public arată că:
Punerea în executare imediată a Ordinului de detașare, chiar începând cu data emiterii sale, arată reclamanta, că ar prejudicia-o în mod evident, în condițiile în care nu s-a dispus nimic prin ordin cu privire la cazarea sa în G., indemnizația de detașare, cheltuielile de deplasare, etc, neținându-se cont nici de situația sa familială.
Și mai important însă s-ar crea o perturbare previzibilă și gravă a funcționării instituției pe care o conduce, prin întreruperea chiar și temporară a urmare a exercitării funcției de director executiv, presupune realizarea unor criterii de performanță înscrise în fișa postului, cu relevanță direct asupra evaluării anuale a sa.
Precizează că detașarea sa, chiar și dacă prin absurd ar fi fost considerată legală, este total inoportună și vădit șicanatoare, scopul urmărit de fapt fiind determinarea, forțarea sa de a-și da demisia din postul pe care îl ocupă, ca urmare a schimbărilor politice intervenite după alegerile din toamnă.
Prin întâmpinarea formulată în cauză de către pârâta A. NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR se solicită respingerea ca neîntemeiată a cererii de suspendare a executării Ordinului nr.306/09.01.2013 emis de Președintele A.N.S.V.S.A.
În motivare se arată că legea definește cazul bine justificat ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Precizează instanței că prin Ordinul nr. 3.06/09.01.2013 emis de A.RS.V.S.A., s-a dispus detașarea reclamantei pe funcția publică conducere temporar vacantă de director executiv, gradul II, clasa de salarizare 80 la D.S.V.S.A. G., cel mult până la revenirea titularului postului, dar nu mai mult de 6 luni.
Reclamanta critică ordinul a cărui suspendare o solicită arătând că acesta a fost emis în perioada în care se afla în concediu medical și că, la emiterea acestuia, au fost încălcate flagrant dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată (r2) cu modificările și completările ulterioare, în sensul că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 87 și 89 din acest act normativ.
Învederează pârâta că primul motiv de nelegalitate invocat de reclamantă este neîntemeiat raportat la faptul că instituția pârâtă, după ce a fost informată de către D.S.V.S.A. Ilfov, prin adresa nr. 1073/30.01.2013 despre starea de incapacitate temporară de muncă în care se afla, a emis Ordinul nr. 408/11.02.2013 prin care art. 1 din Ordinul nr. 306 din 09.01.2013 a fost modificat după cum urmează:
"La data încetării concediului medical, respectiv a stării de incapacitate temporară de muncă, doamna V. Brumam, director executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ilfov, se detașează pe funcția publică de conducere temporar vacantă de director executiv, gradul II, clasa de salarizare 80 la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor G., cel mult până la revenirea titularului postului, dar nu mai 6 luni. "
Arată instanței că nici cel de-al doilea motiv de nelegalitate invocat de reclamantă și anume că "în cazul vacantării unei funcții publice de conducere nu funcționează instituția detașării, nefiind aplicabile dispozițiile art. 87 și 89 din Lege, în baza cărora a fost emis Ordinul de detașare" și că ""legiuitorul a prevăzut în cazul funcției publice vacante ori temporar vacante:. o altă instituție, respectiv cea a promovării, reglementată prin dispozițiile ort. 92 din Legea nr. ¡88/1999 rep." este neîntemeiat raportat la următoarele;
In primul rând, precizează că funcția publică conducere de director executiv al D.S.V.S.A. G. este temporar vacantă și nu vacantă, așa cum susține reclamanta, raportul de serviciu ăl titularului acestui post fiind suspendat de drept.
Față de susținerea reclamantei în sensul că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 87 și 89 din Legea nr. 188/1999 în cazul vacantării unei funcții publice de conducere ori în cazul în care aceasta este temporar vacantă, caz în care se aplică instituția promovării prevăzută de art. 92 din același act normativ.
Din; redactarea art. 89 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 rezultă că detașarea se poate dispune dacă pregătirea profesională a funcționarului public corespunde atribuțiilor și responsabilităților funcției publice cu respectarea categoriei, clasei și gradului profesional al I funcționarului public, fiind singura condiție pe care o impune legea.
Teza a II a a art. 89 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 -„Detașarea se poate dispune și pe o funcție publică de conducere, cu aplicarea dispozițiilor art. 92 alin. .(2), dacă funcționarul public îndeplinește condițiile de studii și vechime în specialitatea studiilor și dacă nu există în cadrul autorității sau instituției publice funcționari publici care să exercite cu caracter temporar funcția publică"- are în vedere situația în care detașarea se face de pe o funcție publică de execuție pe o funcție publică de conducere.
In aceeași adresă, A.N.F.P. concluzionează: ucondiția impusă de teza a Il-a a alin. (2) a art. 89 din Legea nr. 188/1999 republicată, cu modificările si completările ulterioare, este aplicabilă în cazul detașării funcționarilor publici de execuție, fiind necesară aplicarea dispozițiilor art. 92 alin. (2) din actul normativ intenționat pe cale de consecință, în cazul funcționarului public titular al unei funcții publice de conducere se poate dispune detașarea pe o altă funcție de conducere* în situația în care pregătirea profesională a acestuia corespunde atribuțiilor si responsabilităților funcției publice de conducere pe care va fi detașat"
Așa cum s-a arătat mai sus, prin ordinul a cărui suspendare se solicită, s-a dispus detașarea de pe o funcție publică de conducere, pe o altă funcție publică de conducere, astfel încât, susținerea reclamantei în sensul că "în cazul funcției publice de conducere este exclusă detașarea" și că în cazul vacantării unei funcții publice de conducere vacante ori temporar vacante se aplică instituția promovării prevăzută de art. 92 din același act normativ, este neîntemeiată și trebuie respinsă.
Prin adresa nr. 4392/15.02.2013, i s-a comunicat reclamantei că plângerea acesteia este neîntemeiată raportat la faptul că textul de lege pe care și-a întemeiat refuzul (art. 89 alin. (3) lit f și d din Legea nr. 188/1999), prevede fără echivoc faptul că un funcționar public poate refuza detașarea numai dacă aceasta se face într-o localitate în care nu i se asigură condiții corespunzătoare de cazare sau/și din motive familiale temeinice și că, în plângerea prealabilă nu este invocat nici un motiv familial care să o împiedice sa dea curs detașării și nici nu preciza care sunt condițiile de cazare pe care le aprecia ca fiind necorepunzătoare, limitându-se doar la a refuza detașarea, fără să motiveze în vreun fel acest refuz.
Reclamanta precizează că "punerea în executare imediată a Ordinului de detașare, chiar începând cu data emiterii sale, ar prejudicia-o în mod evident, în condițiile în care nu s-a dispus nimic prin Ordin cu privire la cazarea sa la G. indemnizația de detașare, cheltuielile de deplasare, etc, neținându-se cont nici de situația sa familială."
Această susținere a reclamantei este neîntemeiată și este contrazisă de art. 2 din Ordinul a cărui suspendare o solicită în care s-a prevăzut textual:
, "Începând cu aceeași dală, doamna V. B. beneficiază de un salariu de bază brut lunar stabilit conform prevederilor legale în vigoare, precum și a prevederilor art. 89 alin. (4) din Legea nr. 188/1999 (r2) cu modificările și completările ulterioare și totodată beneficiază de costul integral al transportului, dus si întors, cel puțin o dată de lună, al cazării si al indemnizației de detașare."
Rezultă că detașarea dispusă prin Ordinul nr. 306/09.01.2013 nu are cum să fie păgubitoare pentru reclamantă de vreme ce aceasta beneficiază, conform art. 2 din Ordin, de toate drepturile prevăzute de art. 89 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, în sensul că își păstrează funcția publică și salariul și totodată beneficiază de costul integral al transportului, dus și întors, cel puțin o dată pe lună, al cazării și al indemnizației de detașare.
Nu este întemeiată nici susținerea reclamantei în sensul că detașarea dispusă prin Ordinul nr. 306/09.01.2013 este „total inoportună și vădit șicanatoare, scopul urmărit de fapt fiind determinarea, forțarea mea de a-și da demisia din postul pe care-l ocup, ca urmare a schimbărilor politice intervenite după alegerile din toamnă ", raportat la următoarele:
Așa cum s-a dovedit mai sus instituția pârâtă a emis Ordinul nr. 306/09.01.2013, nu din motive de "șicană" sau pentru a o determina pe reclamantă să-și dea demisia, ci pentru eficientizarea activității instituției publice la care s-a dispus detașarea, al cărei director executiv este suspendat de drept.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de temeiurile de drept incidente în cauză, Curtea a respins cererea reclamantei pentru următoarele considerente:
Curtea a constatat în fapt ca prin ordinul a cărui suspendare a executării o solicită, pârâta ANSVA a dispus detașarea sa începând cu data emiterii ordinului, pe funcția publică de conducere temporar vacantă de director executiv grad II, clasa de salarizare 80, la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) G., cel mult până la revenirea titularului postului, dar nu mai mult de 6 luni.
Suspendarea executării actului administrativ este o operațiune de întrerupere temporară a efectelor unui act administrativ, care intervine la cererea părții interesate sau din oficiu. Ea este o măsură de excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire ar produce consecințe greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul ar fi ulterior anulat prin hotărâre judecătorească.
Suspendarea executării actului administrativ poate fi dispusă numai cu îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege: existența unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente. Acestor două condiții li se adaugă o a treia, de ordin procedural, dedusă din interpretarea logică a prevederii analizate, și anume condiția ca reclamantul să facă dovada declanșării procedurii prealabile administrative . Jurisprudența a cristalizat conținutul condiției „cazului bine justificat” anterior modificării Legii nr.554/2004 prin Legea nr. 262/2007, care a introdus, în premieră, definiția legală a noțiunii, în art. 2 alin.1 litera t).
Existența unui caz bine justificat poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative. Alte criterii ce pot fi avute în vedere în identificarea cazului bine justificat sunt: natura propriu- zisă a măsurii dispuse de autoritatea publică, conduita ulterioară a destinatarului actului, posibilele efecte asupra unor raporturi juridice conexe.
Paguba iminentă este definită de art. 2 alin.1 lit.ș ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Analiza indeplinirii conditiilor impuse de art.14 din Legea nr. 554/2004 presupune numai efectuarea unei cercetări sumare a aparenței dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevazute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul litigiului.
În considerentele deciziei nr.257 din 14 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 366 din 26 aprilie 2006, Curtea Constituțională a reținut, în esență, că suspendarea actelor administrative poate fi dispusă numai în condițiile expres prevăzute de lege și reprezintă o situație de excepție, întrucât acestea se bucură de prezumția de legalitate. De asemenea, a reținut că „părțile beneficiază de toate garanțiile unui proces echitabil, inclusiv în ceea ce privește soluționarea cererii de suspendare a actelor administrative și a recursului împotriva soluției de suspendare a acestor acte”, în sensul art. 21 alin. 1 și 2 din legea fundamentală.
Prin hotărârea din 19 iunie 1990, pronunțată în cauza The Queen contra Secretary of S. for Transport, ex parte: Factortame LTD ș.a., soluționând cererea formulată în temeiul art. 177 din Tratatul CEE de către Camera Lorzilor, pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare privind interpretarea dreptului comunitar, referitoare la competența instanțelor naționale de a ordona măsuri provizorii atunci când sunt în cauză drepturi recunoscute de normele comunitare, Curtea a decis că dreptul comunitar trebuie interpretat în sensul că instanța națională care, sesizată cu un litigiu privind dreptul comunitar, consideră că singurul obstacol ce o impiedică să dispună măsuri provizorii este o normă a dreptului național, trebuie să înlăture aplicarea acestei norme. În acest sens, Curtea a reținut că instanțelor naționale le revine obligația de a asigura protecția juridică ce decurge pentru justițiabili din efectul direct al dispozițiilor dreptului comunitar, fiind incompatibilă cu cerințele inerente înseși naturii dreptului comunitar, orice practică legislativă, administrativă sau judiciară care ar avea ca efect îngrădirea puterii judecătorului de a face tot ceea ce este necesar pentru a înlătura dispozițiile legislative naționale ce ar putea împiedica, chiar și numai temporar, aplicarea deplină a normelor comunitare.
Cu privire la cazul justificat, Curtea a apreciat ca prin ordinul a cărui suspendare se solicită, s-a dispus detașarea de pe o funcție publică de conducere, pe o altă funcție publică de conducere, în speță nefiind încălcate dispoziții legale.
Cu privire la paguba iminentă, Curtea nu a identificat aspecte de fapt care să constituie dovezi cu privire la paguba potențială pentru petentă, deoarece ocupă o funcție de conducere.
Curtea a constatat că practica secției de contencios administrativ și fiscal a ICCJ face referire la cazul justificat în sensul „existenței unui argument juridic aparent valabil față de nelegalitatea actului” (Decizia nr. 1380/2008), „împrejurarea de fapt și de drept care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ” (Decizia nr. 1837/2008). În plus, „condițiile cazului bine justificat și pentru prevenirea unei pagube iminente se impune a fi îndeplinite în mod cumulativ; aceste condiții se determină reciproc, logic, neputându-se vorbi despre caz bine justificat fără a exista pericolul producerii unei pagube și invers, despre iminența pagubei, în absența caracterului bine justificat al cazului” (Decizia nr.2954/2006).
Pentru aceste motive, Curtea a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile legale de suspendare a executării actului atacat și va respinge cererea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamanta B. V. cu domiciliu ales în București, Splaiul Unirii, nr.41,.,. în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR cu sediul în București, Piața Presei Libere, nr.1,sector 1, ca nefondată.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.03.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. - C. I. D. Ș.
Red. M.C.I
Tehnodact.D.Ș. /4ex
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 506/2013. Curtea de... | Despăgubire. Sentința nr. 1985/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
