Alte cereri. Decizia nr. 7885/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2014

Decizia nr. 7885/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-10-2014 în dosarul nr. 22241/3/2012*

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 7885

Ședința publică de la 27 octombrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: S. O.

JUDECĂTOR: I. M. C.

JUDECĂTOR: S. D. G.

GREFIER: F. V. M.

Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurentul reclamant N. G. E. împotriva Sentinței civile nr. 1352/15.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatele pârâte AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ și AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ – CENTRUL JUDEȚEAN ARGEȘ.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 06.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta Decizie civilă când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 13.10.2014, 20.10.2014 și apoi la 27.10.2014, când a reținut următoarele:

CURTEA

Deliberând, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a IX-a, C. Administrativ și Fiscal, sub nr._, revizuentul N. G. E. în contradictoriu cu intimatele Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA Central) și cu Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Centrul Județean Argeș (APIA Argeș), a formulat cerere de revizuire a sentinței civile nr. 220/20.01.2011 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a în dosarul nr._./3/2008, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, revizuentul a arătat că cererea este admisibilă, existând înscrisuri doveditoare noi, respectiv hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă nr. 1613/11.04.2012 a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr._/3/2010 având ca obiect furnizarea de informații de interes public și înscrisurile comunicate în baza acestei hotărâri, respectiv înscrisul nr._/11.05.2012 emis de APIA Central și CD-ul care-l însoțește conținând manuale de proceduri ale APIA, scrisoarea de atenționare a Comisiei Europene din data de 06.07.2009 și Acordul cadru încheiat de APIA cu APDRP. A arătat revizuentul că aceste înscrisuri au fost obținute urmare a hotărârii nr. 1613/11.04.2012 a Curții de Apel București pronunțată în dosarul nr._/3/2010 având ca obiect furnizare informații de interes public și reprezintă înscrisuri noi, întrucât demersurile în vederea obținerii acestora au fost inițiate anterior datei de 20.01.2011, data când a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat. Reținerea de către partea adversă a înscrisurilor menționate este evidentă în condițiile existenței procesului având ca obiect –refuz furnizare informații de interes public, înscrisurile fiind totodată determinante pentru cauză.

Revizuentul a arătat, în esență, că sentința civilă nr. 220/20.01.2011 a fost dată cu încălcarea concluziilor și rapoartelor de audit ale UE, care au pus în evidență neremedierea deficiențelor sistemului LPIS. A solicitat să se facă aplicarea art. 68 alin. 1 din Regulamentul CE nr. 796/2004, fermierul putând fi declarat nevinovat dacă situația de supradeclarare se datorează unor acte sau fapte juridice ce nu au ținut de voința sa. A precizat revizuentul că în cazul său supradeclararea s-a datorat erorilor din hărțile APIA. Astfel, conform înscrisurilor noi menționate, sistemul LPIS, instrument folosit pentru localizarea și controlul parcelelor declarate de către fermieri, conținea numeroase deficiențe iar conform deciziilor UE de penalizare a României, hărțile APIA conțineau incorectitudini și erori. Revizuentul a arătat prin cererea de chemare în judecată și pe tot parcursul procesului ca erorile privind suprafețele declarate s-au datorat impreciziilor hărților Apia, însă instanța nu a ținut cont de acest aspect, înscrisurile noi menționate cuprinzând explicit o . deficiențe, precum neexcluderea din blocurile fizice a suprafețelor neeligibile, utilizarea în delimitarea blocurilor fizice a unor limite nestabile în timp. Toate acestea demonstrează vinovăția Apia, excluzând astfel vinovăția reclamantului cu privire la identificarea suprafețelor pentru care revizuentul a solicitat și i s-a respins plata subvențiilor.

Pe cale de consecință, revizuentul a arătat că este necesară reaprecierea probelor, fiind necesară încuviințarea probei cu martori și a probei cu expertiză topografică pentru validarea/invalidarea hărților APIA, astfel încât revizuentul a solicitat și reformarea unor încheieri de ședință pronunțate în cauză.

În susținere, revizuentul a depus un set de înscrisuri.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei și timbru judiciar în cuantum de 0,3 lei.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 129, art. 322 pct.5, art. 324 pct.4 și urm. Cod proc.civ., disp. Regulamentului CE nr. 1782/2003, 796/2004 și 1973/2004 OUG nr. 125/2006.

Revizuentul a formulat completare a cererii de revizuire (f.41), solicitând ca intimatele să fie obligate să comunice informațiile existente în baza de date cu privire la hărți, informații cu privire la actualizarea în anul 2010, în urma efectuării unui control pe teren a limitei estice a blocului fizic_-728, întrucât în acest . forestieră (jnepenis), care nu ar fi trebuit inclusă în acel . în format electronic se află în baza de date APIA, aspect care rezultă din nota internă nr. 1041/19.07.2012 transmisă de APIA Central către APIA Argeș.

Intimata Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA aparat central) a formulat întâmpinare (f.45), prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă și neîntemeiată.

În motivare, intimata a arătat că cererea de chemare în judecată care a format obiectul dosarului nr._/3/2008, prin care revizuentul a solicitat să se constate dreptul său de a primi subvenția pentru suprafață pentru anul 2007, obligând APIA la revizuirea deciziei nr._/28.05.2008, a fost respinsă de Tribunalul București prin sentința civilă nr. 220/20.01.2011 și ulterior de către Curtea de Apel București prin decizia civilă nr. 1606/09.04.2012, cele două instanțe reținând în mod corect legalitatea deciziei nr._/28.05.2008.

În ceea ce privește aplicarea art. 68 alin. 1 alin. 1 din Regulamentul CE nr. 796/2004, instanța de control judiciar a analizat criticile formulate prin prisma acestor prevederi, stabilind că revizuentul nu se încadrează în ipoteza vizată. Cu privire la informațiile primite de la APIA, pârâta a arătat că revizuentul interpretează în mod greșit informațiile primite de la APIA, întrucât deficiențele constatate de Comisia Europeană nu au operat în cazul gestionării cererii de acordare a sprijinului financiar formulată de revizuent în campania 2007. A mai precizat că argumentul privind incorectitudinea hărților APIA a fost soluționat irevocabil de instanțe, sancționarea revizuentului datorându-se supradeclarării ce a rezultat din propriile declarații. Reducerile și sancțiunile aplicate fermierilor în cazul în care s-au constatat supradeclarări sunt cele prevăzute de actele normative comunitare și nu de manualele de proceduri APIA, care sunt norme interne de procedură.

În drept, au fost invocate disp. art. 115-118, art. 326 alin.(2) Cod proc.civ.

Intimata Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Centrul Județean Argeș (APIA Argeș) a formulat întâmpinare (f.57), prin care a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă și neîntemeiată.

În motivare, a arătat că cererea nu este admisibilă întrucât pe de o parte, înscrisurile noi invocate de reclamant nu existau la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire s-a solicitat iar pe de altă, parte nu au un caracter determinant, întrucât nu ar fi schimbat soluția ce s-a pronunțat întrucât astfel cum s-a reținut de către instanțe sancțiunea s-a aplicat revizuentului urmare a supradeclarării cauzată de propria sa declarație și propria sa acțiune de retragere a unei suprafețe importante (84,09 ha), urmare a întâlnirii dintre solicitanții din blocurile fizice în cauză.

A mai arătat intimata că cererea este neîntemeiată întrucât instanța de control judiciar a analizat criticile formulate prin prisma aplicării disp. art. 68 alin. 1 alin. 1 din Regulamentul CE nr. 796/2004,stabilind că revizuentul nu se încadrează în ipoteza vizată. Cu privire la informațiile primite de la APIA, pârâta a arătat că revizuentul interpretează în mod greșit informațiile primite de la APIA, întrucât deficiențele constatate de Comisia Europeană nu au operat în cazul gestionării cererii de acordare a sprijinului financiar formulată de revizuent în campania 2007. A mai precizat că argumentul privind incorectitudinea hărților APIA a fost soluționat irevocabil de instanțe, sancționarea revizuentului datorându-se supradeclarării ce a rezultat din propriile declarații. Reducerile și sancțiunile aplicate fermierilor în cazul în care s-au constatat supradeclarări sunt cele prevăzute de actele normative comunitare și nu de manualele de proceduri APIA, care sunt norme interne de procedură.

În drept, au fost invocate disp. art. 115-118, art. 326 alin.(2) Cod proc.civ.

Ulterior, revizuentul a formulat precizări cu privire la anumite erori materiale (f.56) în sensul că înscrisul nou invocat are nr._/11.05.2012 și nu nr._/11.05.2012, cererea de revizuire este îndreptată împotriva sentinței civile nr. 220/20.01.2011 a Tribunalului București și nu împotriva deciziei civile nr. 1606/09.04.2012 a Curții de Apel București, și a formulat o nouă completare (f.81), prin care, în esență, a arătat că instanța de fond nu a aplicat dreptul comunitar, încălcând art. 11, 20, 21 și 148 din Constituția României, întrucât nu a făcut o aplicare efectivă a prevederilor art. 68 alin.1 din Regulamentul CE nr. 796/2004 și a art. 20 din Regulamentul CE nr. 1782/2003. A mai arătat că nu s-a respectat principiul proporționalității întrucât sancțiunea a fost aplicată pentru o identificare greșită și nu pentru o supradeclarare, neexistând nici un text de lege care să penalizeze identificarea greșită.

Intimata Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA aparat central) a formulat întâmpinare la cererea completatoare (f.110), prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Revizuentul a formulat cerere pentru asigurarea dovezilor (f.137), solicitând constatarea cu maximă urgență a stării de fapt a vegetației existente în blocurile fizice_-728,_-732 și_-733 (numerotare APIA 2007, 2008 și 2009) sau_-728 și_-739 (numerotare actuală), blocuri fizice ce cuprind partea estică a muntelui Găinațul M. și partea vestică a munților B., Măra M., Măra M. și Țefeleica, cerere ce a fost respinsă ca neîntemeiată prin încheierea de ședință din data de 07.12.2012 (f.206)

Prin încheierea de ședință din data de 08.02.2013, a fost respinsă pentru autoritate de lucru judecat cererea de asigurare dovezi înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpulung la data de 08.11.2012, ce a format obiectul dosarului nr._, dosar ce a fost declinat la Tribunalul București, fiind atașat la prezenta cauză.

La dosar a fost anexat dosarul nr._./3/2008 al Tribunalului București.

Revizuentul a formulat concluzii scrise.

Deliberând asupra admisibilității cererii de revizuire formulată de revizuent, tribunalul reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 220/20.01.2011 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._./3/2008, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul N. G. E., prin care acesta a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA Central) și cu Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Centrul Județean Argeș (APIA Argeș) să se constate dreptul său de a primi subvenția pentru suprafața pentru anul 2007, obligând APIA la revizuirea deciziei nr._/28.05.2008, sa se stabilească drepturile sale bănești care i se cuvin potrivit legii (_,82 euro pentru cele 263,26 ha de pășune utilizate, suma ce va fi actualizata la data efectuării plății), precum și să fie obligate intimatele la plata sumei de_ euro despăgubiri materiale și morale.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că cererea de sprijin financiar înregistrată de reclamant la Apia Centrul Județean Argeș pentru campania 2007 a fost respinsă, urmare a constatării unei diferențe între suprafața declarată de reclamant în cerere și cea constatată în urma controlului administrativ. Astfel reclamantul a declarat suprafața de 264,71 ha, iar ulterior, urmare a constatării in cadrul unor blocuri fizice a unor supradeclarări, reclamantului i s-au solicitat clarificări, acesta modificându-și cererea, retrăgând suprafața de 84,09 ha din blocul fizic nr. 728 (Argeș-Rucăr). Rezultând o diferență procentuală de 46,56 % între suprafața declarată și cea constatată, fermierul a fost exclus de la plata sprijinului pentru campania 2007, conform Regulamentului CE nr. 1973/2004.

Cu privire la cauzele care au determinat această supradeclarare, instanța a reținut că aceasta nu s-a datorat hărților greșite ale APIA, ci culpei reclamantului, care cunoștea din actul de închiriere și contractul de vânzare-cumpărare că suprafața de teren în acte este de 211,26 ha, deci prin urmare știa că nu folosește o suprafață de 264,71 ha, cât a declarat.

Prin Decizia civilă nr. 1606/09.04.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel București, a fost respins recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 220/20.01.2011 pronunțată de Tribunalul București, fiind menținută aceasta ca temeinică și legală. În esență, s-a reținut că aparține reclamantul culpa pentru supradeclarare, neputându-se justifica supradeclararea pe erorile din hărțile APIA, de vreme ce atât declarația inițială cât și declarația de schimbare a suprafeței au fost date de reclamant în baza acelorași hărți APIA, reclamantul având obligația de a se asigura că suprafața declarată este suprafața reală pe care o utilizează și pentru care deține documente de folosință. Nu poate fi justificată declararea unei suprafețe mai mari decât cea utilizată pe baza unor ,,incorectitudini” ale hărților APIA, incorectitudini ce nu pot justifica decât eventual o greșită identificare a suprafețelor cu privire la amplasamentul acestora pe hartă, dar în nici un caz o eroare de declarare a suprafeței de 46,56 %.

Împotriva sentinței nr. 220/20.01.2011 pronunțată de Tribunalul București, irevocabilă, a fost formulată prezenta cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct.5 Cod procedură civilă, de către revizuentul N. G. E..

Conform art.326 Cod procedură civilă, cererea de revizuire se judecă potrivit dispozițiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, dezbaterile fiind limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Potrivit art.322 pct.5 teza I Cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri se poate cere „dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.”

Astfel, pentru a se putea invoca acest motiv de revizuire, este necesar să fie întrunite, sub aspectul admisibilității cererii, o . condiții, in mod cumulativ, respectiv: partea interesată să prezinte un înscris nou, ce nu a fost folosit in procesul finalizat prin hotărârea atacată, dar care să fi existat la data pronunțării respectivei hotărâri; înscrisul să nu fi putut fi invocat in acel proces deoarece a fost reținut de partea potrivnică sau să nu fi putut fi depus la dosar dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, împrejurare pe care partea interesata trebuie insă să o dovedească; înscrisul să aibă forță probantă prin el însuși și să fie determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut cu ocazia judecării fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată.

Dacă una dintre aceste condiții nu este îndeplinită, cererea de revizuire nu este admisibilă.

În prezenta cauză nu este îndeplinită nici condiția ca înscrisurile invocate să fi fost reținute de partea potrivnică sau să nu fi putut fi depuse la dosar dintr-o împrejurare mai presus de voința părților și nici condiția ca acestea să fi fost determinante pentru cauză.

Înscrisurile noi invocate de către revizuent sunt hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă nr. 1613/11.04.2012 a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr._/3/2010 având ca obiect furnizarea de informații de interes public și înscrisurile comunicate în baza acestei hotărâri, respectiv înscrisul nr._/11.05.2012 emis de APIA Central și CD-ul care-l însoțește conținând manuale de proceduri ale APIA, scrisoarea de atenționare a Comisiei Europene din data de 06.07.2009 și Acordul cadru încheiat de APIA cu APDRP nr. P47/04.10.2007 (f. 15-37).

Prin înscrisul nr._/11.05.2012 emis de APIA Central, s-au comunicat revizuentului informații privind corecțiile financiare aplicate de Comisia Europeană pentru perioada 2007-2009 pentru constatarea unor deficiențe în funcționarea LPIS-GIS, informații privind sancțiunile aplicate României urmare a implementării Sistemului Integrat de Administrare și Control (IACS), informații privind valoarea penalităților aplicate pentru supradeclarare în anii 2007 -2009 și manualele de proceduri utilizate de APIA în format electronic.

Prin cererea completatoare, revizuentul a mai invocat ca înscrisuri noi, informațiile din baza de date a APIA cu privire la hărți, respectiv cu privire la actualizarea în anul 2010 a limitei estice a blocului fizic nr._.728, înscrisuri probate prin nota internă nr. 1041/19.07.2012 transmisă de APIA Central către Apia Argeș (f.44).

În ceea ce privește condiția ca aceste înscrisuri să fi fost reținute de partea potrivnică și să nu fi fost posibilă înfățișarea lor in instanță, tribunalul constată că această condiție nu este îndeplinită în cauză.

În acest sens, tribunalul reține că pentru a fi îndeplinită condiția mai sus menționată, este necesar ca înscrisurile invocate să fi existat la data judecății, dar nevalorificarea lor în proces să se fi datorat conduitei culpabile a părții adverse (care le-a reținut) sau împrejurării mai presus de voința părții ( împrejurare care a împiedicat administrarea).

Or, în prezenta cauză, având în vedere că înscrisurile noi reprezintă, în esență, o . date, informații și documente, pe care intimatele Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA Central) și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Centrul Județean Argeș (APIA Argeș) le dețineau în cursul judecării procesului în care a fost dată hotărârea atacată, tribunalul constată că revizuentul avea posibilitatea de a solicita înfățișarea acestora ca probe în cadrul acelui proces. Împrejurarea că revizuentul a demarat un proces distinct având ca obiect furnizarea de către pârâte a informațiilor cuprinse în aceste înscrisuri, nu îl împiedica cu nimic pe acesta să solicite încuviințarea probei cu aceste înscrisuri și obligarea pârâtelor să le înfățișeze în cadrul procedurii judiciare desfășurate, în măsura în care le considera relevante pentru soluționarea cauzei. Prin urmare, atât timp cât revizuentul a avut posibilitatea de a solicita înfățișarea acestor înscrisuri în chiar cadrul procesului finalizat prin hotărârea atacată și nu a uzat de ea, nu se poate reține că aceste înscrisuri au fost reținute de partea adversă sau a existat o împrejurare mai presus de voința părții de a le înfățișa.

Funcția revizuirii, de cale extraordinară de atac, nu este aceea de a conduce la reevaluarea judecăților irevocabile în afara condițiilor strict reglementate procedural.

În caz contrar, dacă procurarea unui simplu mijloc de probă (fără ca partea să dovedească împrejurările excepționale, mai presus de voința sa, care au împiedicat-o să-l înfățișeze în cadrul procesului) ar fi suficientă pentru retractarea unei hotărâri, atunci stabilitatea juridică și puterea de lucru judecat de care trebuie să se bucure hotărârile ar rămâne fără nici un fel de eficiență.

Totodată, tribunalul reține că nu este îndeplinită nici condiția ca aceste înscrisuri să fie determinante pentru cauză.

Din analiza sentinței civile nr. 220/20.01.2011 pronunțată de Tribunalul București, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1606/09.04.2012 a Curții de Apel București, rezultă că motivele care au stat la baza respingerii cererii reclamantului au vizat în principal stabilirea vinovăției acestuia cu privirea la supradeclararea suprefeței, culpă care nu s-a datorat erorilor hărților APIA. S-a reținut de către instanță că reclamantul a declarat o suprafață mai mare decât cea pe care o deținea în acte, împrejurare cunoscută de către acesta, astfel încât nu poate fi justificată supradeclararea suprefeței prin existența unor incorectitudini ale hărților APIA, având în vedere și existența unei diferențe semnificativ între suprafața declarată și cea utilizată.

Prin înscrisurile invocate, revizuentul arată că s-au constatat o . deficiențe cu privire la sistemul LPIS și la hărțile APIA, Comisia Europeană aplicând României o . corecții financiare și sancțiuni pentru deficiențele constatate în funcționarea sistemului LPIS-GIS și a sistemului IACS. Prin înscrisul reprezentat de nota internă nr. 1041/19.07.2012 transmisă de APIA Central către APIA Argeș, revizuentul tinde să dovedească existența unor modificări cu privire la blocul fizic_-728, în sensul că în acest . forestieră (jnepenis), care nu ar fi trebuit inclusă în acel .> Or, față de considerentele ce au stat la baza pronunțării sentinței civile nr. 220/20.01.2011 pronunțată de Tribunalul București, în sensul reținerii vinovăției revizuentului pentru că a știut că declară o suprafață mai mare decât cea deținută în acte și nu a luat masuri pentru clarificarea situației, culpa nedatorându-se erorilor din hărțile APIA, rezultă că o eventuală constatare a unor deficiențe și incorectitudini ale hărților APIA, ar fi lipsită de consecințe juridice cu privire la situația revizuentului.

În concluzie, instanța a reținut că înscrisurile invocate de revizuent nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 322 pct.5 Cod procedură civilă, cererea fiind astfel inadmisibilă.

În ceea ce privește solicitarea revizuentului formulată prin concluziile scrise cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire față de motivul prevăzut de art. 21 alin. 2 Legea nr. 554/2004, constând în nerespectarea dreptului comunitar, tribunalul nu poate reține incidența acestuia, cât timp art. 21 alin 2 Legea nr. 554/2004 a fost abrogat, nefiind prevăzut de legislația în vigoare la momentul formulării cererii de revizuire un astfel de motiv de revizuire. Nu pot fi reținute susținerile revizuentului în sensul de a se aplica prevederile legale de la momentul sesizării instanței cu cererea inițială de chemare în judecată, întrucât normele care reglementează motivele pentru care se poate formula o cerere de revizuire sunt norme de procedură și sunt de imediată aplicare, astfel încât cererii de revizuire formulate în cauză i se aplică prevederile legale în vigoare la data formulării sale. Cum la data formulării sale, motivul de revizuire constând în nerespectarea dreptului comunitar nu era prevăzut de dispozițiile legale în vigoare, cererea formulată în baza acestui motiv este inadmisibilă.

Față de toate aspectele învederate instanța, în temeiul art. 322 pct.5 C.pr.civ, a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul N. G. E..

În motivarea cererii de recurs, reclamantul N. G. E. a învederat următoarele:

In drept, și-a întemeiat recursul pe prev. art. 24-27 Cod procedură civilă (C.), pe art. 105-108, 129, 299 și urm. Cod procedură civilă de la 1865 (C.-1865), pe prevederile Regulamentelor CE 1782/2003, 796/2004 și 1973/2003 așa cum au fost ele modificate până la momentul aplicării acestora pentru campania de acordare a subvențiilor pe suprafață aferente anului 2008 și pe prevederile OUG 125/2006 aprobată prin Legea 139/2007 și pe orice alte texte legale menționate în prezenta cerere de recurs.

"(...) revizuirea se întemeiază pe împrejurări de natură "a ruina credibilitatea probelor" administrate sau pe "mijloacele necinstite" folosite de partea câștigătoare" (I. L., Tratat de drept procesual civil, Ediția a IV-a, Editura CH B., București, pagina 741)

În temeiul art. 304 punctul 9 și al art. 304¹ din codul de procedură civilă de la 1865, consideră că sentința nr. 1352, pronunțată la data de 15.03.2013 (și comunicată în data de 18.06.2013), de către Tribunalul Municipiului București, Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ este nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:

Considerații generale:

"Supradeclararea" unei suprafețe de teren în vederea obținerii de subvenții este în fapt o infracțiune prevăzută explicit și distinct în Legea nr. 78/2000 la art. 18¹ sub forma "prezentare de declarații inexacte, care are ca rezultat obținerea, pe nedrept, de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene".

Elementul material al laturii obiective al acestei infracțiuni este acțiunea de "prezentare de declarații inexacte". Prezentarea de declarații inexacte, în speța de față, nu se referă însă la declararea altei valori, mai mari, a ariei unei suprafețe de teren decât cea reală, ci, având în vedere procedura de solicitare a subvenției, în "prezentarea de declarații inexacte" cu privire la limitele (perimetrul) unei suprafețe de teren, pentru ca ulterior prin măsurare să rezulte o suprafață mai mare. Astfel, fermierul trebuie să poziționeze limitele parcelelor sale pe hărțile APIA, iar apoi să măsoare (singur dacă este posibil) cu programul LPIS, aria determinată în mod unic de acel perimetru construit din limitele arătate de fermier.

Prin urmare, acțiunea "infracțională" a fermierului (elementul meterial al laturii obiective) constă în arătarea altor limite decât cele reale pentru a obține o suprafață mai mare și implicit o subvenție mai mare. Simpla declarare a unei suprafețe mai mari în cererea de subvenție nu ar avea niciun efect, deoarece, imediat, urmare a controlului vizual efectuat de funcționarul APIA (pas procedural obligatoriu în procesul de solicitare și obținere a subvențiilor) s-ar constata neconcordanța între valoarea ariei trecută în cererea de subvenție și valoarea ariei rezultate în urma măsurătorilor pe hărțile APIA.

Proba cu privire la procedurile APIA o face prin intermediul a trei înscrisuri (existente la dosar din stadiul procesual fond), respectiv Manualul de Proceduri pentru Crearea și întreținerea Sistemului de Identificare al Parcelelor - Versiunea 2.1, Manualul Instrucțiuni generale pentru primul an de IACS - Versiune 4.0 și Ghidul Fermierului.

Proba 1: "Calculele suprafețelor și în consecință plățile, se efectuează pe baza limitelor blocului fizic, ca atare este esențial ca suprafața blocului fizic să aibă un caracter cât de actual posibil." (Manual de Proceduri pentru Crearea și întreținerea Sistemului de Identificare al Parcelelor - Versiunea 2.1, pag. 23/88).

Proba 2: "Pentru obținerea sprijinului în cadrul schemelor de plată pe suprafață, fermierii care utilizează o suprafață (...) trebuie să depună (...), formularele cererii de plată pe suprafață completate și însoțite de hartă cu blocurile fizice pe care au fost schițate parcelele agricole declarate în cererea de plata și culturile amplasate în interiorul parcelelor. Atenție! Acest material grafic este parte integrantă din cererea de plată pe suprafață.

(...) Fiecare fermier va primi alături de formular și hărțile în format A3 ce conțin blocurile fizice în care acesta utilizează teren și va schița parcelele agricole în interiorul blocului fizic cu sprijinul specialiștilor, dacă este cazul.

(...) In afară de completarea formularului cererii de plată, fermierul trebuie să delimiteze parcelele agricole pe materialul grafic pentru perimetrele în care acesta utilizează teren agricol. (...)

Atenție! Limitele parcelelor desenate de agricultor trebuie să corespundă cu declarația de suprafață a acestuia din cererea de plată pe suprafață.

(...) Fermierul identifică vizual pe hartă, în cadrul fiecărui . pe care le utilizează. Ulterior va schița cu culoare roșie conturul fiecărei parcele agricole la scara planului (1:5 000 - 1 cm plan = 50 m teren și 1:10 000 - 1 cm plan = 100 m teren). Când o parcelă agricolă se identifică cu blocul fizic (ocupă întreaga suprafață a blocului fizic), fermierul va încercui cu pix roșu numărul blocului fizic fără a mai delimita poligonul. " (Manualul Instrucțiuni generale pentru primul an de IACS - Versiune 4.0, paginile 49-51/104). Proba 3: "...Nu se recomandă folosirea planurilor cadastrale pentru identificarea parcelelor întrucât aceasta poate genera numeroase erori... Se va declara suprafața agricolă reală netă a parcelei. Deținătorul parcelei va măsura pe cât posibil sinsur . trecute în actele de proprietate..."(vag.. 20 din Ghidul Fermierului).

Având în vedere toate aspectele arătate mai sus se poate observa că pentru solicitarea subvenției era esențial ca fermierul fără a tine seama de cifrele trecute în actele de proprietate, să poziționeze pe hărțile APIA limitele parcelei sale, iar apoi, pe baza perimetrului obținut să calculeze aria suprafeței din interiorul respectivului perimetru. Când fermierul considera că . . numărul blocului fizic și completa cererea de plată cu suprafața determinată de APIA cu programul LPIS pentru acel . că suprafața determinată cu ajutorul hărților și cea din cererea de plată sunt identice.

1. Motivul de recurs cu privire la greșita interpretare a instanței de fond referitoare la caracterul nedeterminant al înscrisurilor invocate.

Instanța de fond a făcut o greșită apreciere a situației de fapt, motiv de recurs care se circumscrie prevederilor art. 304¹ Cod procedură civilă, având în vedere că este vorba de un recurs fără apel, urmare a prevederilor legii.

1.1. În primul rând, prin înscrisul nr._/11.05.2012, emis de APIA Central, nu i-au fost furnizate doar manualele de proceduri și informațiile despre corecțiile financiare aplicate de Comisia Europeană, României, ca urmare a activității defectuoase a APIA, ci, fapt deosebit de important, în cuprinsul său sunt nominalizate greșelile din hărțile APIA (care în totalitatea lor compun sistemul LPIS-GIS) pentru care instituția menționată a fost penalizată: includerea în blocurile fizice de suprafețe neagricole (cazul parcelei din BF_-728), existența în blocurile fizice a unor suprafețe nesolicitate la plată de fermier (cazul parcelei din BF_-415) și existența unor limite de blocuri fizice care nu au stabilitate în timp (cazul tuturor parcelelor din cuprinsul golului montan Găinațul M.).

Evidențierea în concret a respectivelor greșeli reprezintă o interpretare oficială a Comisiei Europene (emitenta regulamentelor 1782/2003 și 796/2004) și arată nelegalitatea procesului de identificare a parcelelor (prin raportare la art. 20 din Reg. CE 1782/2003 în teza neasigurării preciziei cerute de norma legală), nelegalitate care se răsfrânge, în temeiul art. 68 din Reg. (CE) 796/2004, dar și al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și asupra actului administrativ contestat. Caracterul determinant al înscrisului_/11.05.2012 nu era dat informațiile despre valoarea corecțiilor financiare alpicate de CE României, ci de către informațiile prin care erau nominalizate greșelile pentru care APIA a fost penalizată.

Dar în acest litigiu, procedeul ignorării aspectelor (probelor) favorabile subsemnatului de către instanțe sau atunci când respectivele aspecte/probe nu au putut fi ignorate, INVENTAREA de fapte/probe care să le contrazică (cazul instanței de recurs în dosarul_ ), a constituit mai degrabă regula soluționării menționatului litigiu.

Având în vedere aspectele arătate mai sus, înscrisurile sunt determinante pentru cauză, ele arătând fără dubiu că (cel puțin cu privire la reprezentarea ca pășune a unor zone de vegetație forestieră și includerea în blocurile fizice de zone nesolicitate la plată) hărțile APIA au conținut erori, fapt nelegal, încălcându-se în mod flagrant dispoziția legală instituită prin art. 20 alin. (1) din Reg. (CE) 1782/2003 ce prevede asigurarea unei precizii cartografice echivalente cu cea a unei hărți scara 1:10.000. Faptul arătat este nelegal dar și vătămător pentru subsemnatul, identificarea corectă pe o hartă incorectă fiind un non-sens (de altfel, în accepțiunea Comisiei Europene o condiție esențială pentru localizarea corectă a parcelelor de către fermier este legată de informațiile corecte și utile care li se oferă agricultorilor, enunț care se regăsește în ancheta AA/2008/24 -filele 552-558 din dosarul_./3/2008, voi. II).

Înscrisurile arătate indică faptul că susținerile subsemnatului au fost corecte, susțineri în contradictoriu cu cele ale APIA din stadiul procesual fond, în care aceștia afirmau că hărțile care mi-au fost puse la dispoziție sunt corecte și au fost auditate de Uniunea Europeană și că în cazul blocurilor fizice solicitate la plată de subsemnatul nu s-ar fi înregistrat erori precum cele semnalate în cuprinsul selecțiunilor puse la dispoziție de APIA, din ancheta AA/2008/24 a Comisiei Europene. Susținerile subsemnatului sunt astfel, probate, fapt care nu mai constituie un impediment în acceptarea lor, după cum a arătat instanța de fond în penultimul paragraf al considerentelor sentinței civile nr. 220/20.01.2011: "(...) Tribunalul apreciază că susținerile reclamantului nu au fost întărite cu probe (...) care să demonstreze că susținerile reclamantului din cererea de chemare în judecată și din cererile precizatoare sunt întemeiatei.

Consideră că înscrisurile invocate ruinează în mod fundamental credibilitatea probelor și susținerilor APIA, cu privire la legalitatea hărților (și implicit a deciziei de plată emisă pe baza lor). Ele sunt producătoare de efecte juridice în mod direct și nemijlocit după cum voi arăta în cele ce urmează.

1.2. Într-o primă ipoteză a considerat ca fiind corect raționamentul instanței de fond cu privire la vinovăția subsemnatului în sensul supradeclarării.

Supradeclararea găsită de instanța de fond ca fiind corect calculată de APIA a fost de 84,09 ha / 179,36 ha + 1,26 ha = 46,56%, după cum se poate observa din decizia de plată nr._/28.05.2008. Cele 84,09 ha au fost toate retrase din blocul fizic_-728, suprafața totală declarată inițial diminuându-se de la 264,71 ha (263,45+1,26 ha) la 180,62 ha (-84,09 ha). Respectiva suprafață de 263,45 (aferentă golului montan Găinațul M., conform identificării inițiale) a fost obținută prin însumarea suprafețelor blocurilor fizice_-323 (91,64 ha),_-327 (42,72 ha) și_-728 (129,09 ha), pe baza informațiilor furnizate de programul LPIS.

În blocul fizic_-728 a fost însă introdusă o suprafață de vegetație forestieră subalpină de circa 31 ha, reprezentată pe hărțile APIA ca fiind pășune (precis determinată, grație nuanței de verde distinct cu care este evidențiată pe pozele satelitare color - pe pozele alb-negru nuanța distinctă nu este identificabilă). Dovada existenței acesteia era dată de nuanța diferită de verde de pe hărțile satelitare (APIA și Google). în dosarul_./3/2008, susținerile APIA cu privire la apariția nuanței diferite de verde era așa cum am și menționat mai sus, aceea că respectiva suprafață este pășune și că hărțile APIA sunt corecte fiind auditate de UE. Or, nota internă 1041/19.07.2012 arată tocmai faptul că cel puțin din anul 2010, când s-a realizat un control pe teren, APIA Argeș A ASCUNS faptul că hărțile APIA sunt greșite, neintroducând în calculator datele respectivului control. Ascunderea respectivelor date consideră că a fost deliberată și se constituie ca infracțiune (cercetată la acest moment într-un dosar penal) distinctă de ajutor/favorizare a unor persoane de a obține fonduri din bugetul CE (art. 18¹din legea 78/2000) pentru suprafețe neeligibile (suprafețe neagricole). De altfel, caracterul deliberat și complicitatea pot fi dovedite și prin faptul că pentru o parte din suprafața cu vegetație forestieră care în continuare apare ca pășune pe hărțile APIA, începând cu anul 2011, s-a derulat o campanie de defrișare (fapt care poate fi dovedit cu poze la fața locului, imagini satelitare și prin cercetare la fața locului). Practic ascunderea datelor cu privire la existența vegetției forestiere a permis obținerea de subvenții agricole, pe timp de cinci ani pentru suprafețe neagricole. De aici provine și înverșunarea funcționarilor APIA de a susține fapte care nu au niciun corespondent în realitatea de pe teren (este însă curioasă înverșunarea instanțelor, și în special a celei de recurs din dosarul_, care nu s-a dat la o parte de a inventa FAPTE INEXISTENTE pentru a motiva o soluție contrară subsemnatului - de altfel acest aspect face obiectul unei plângeri penale împotriva respectivilor judecători).

Revenind însă la importanța existenței vegetației forestiere în cuprinsul blocului fizic_-728, dacă din cele 129,09 ha am scădea cele 31 ha de vegetație forestieră subalpină am obține o suprafață de 98,09 ha pentru blocul fizic_-728. Cum în concret elementul material al laturii obiective al infracțiunii de prezentare de declarații inexacte în scopul obținerii pe nedrept de fonduri din bugetul CE (acțiunea infracțională propriu-zisă care îmi este pusă "în cârcă") a fost poziționarea eronată a limitelor golului montan deținut, indicându-se cele trei blocuri fizice în integralitatea lor ca aparținând de golul montan arătat, o diminuare a suprafeței unuia din respectivele blocuri fizice are în mod evident influență asupra suprafeței supradeclarate. Supradeclararea nu putea să se producă direct, prin menționarea suprafeței, deoarece procedura APIA nu permitea acest lucru, ea fiind posibilă doar prin poziționarea incorectă a limitelor.

În concret, în loc de 1,26+91,64+42,72+129,09 ha = 264,71 ha, a fost reținut 1,26+91,64+42,72+98,09 ha = 233,71 ha. Supradeclararea va fi în acest caz de 233,71-180,62 ha = 53,09 ha sau de 29,39% exprimată procentual.

Valoarea procentuală de 29,39% este cuprinsă în intervalul 3-30% și în conformitate cu art. 138 alin. (1) din Reg. (CE) 1973/2004, ar fi ablicabilă o sancțiune egală cu de două ori suprafața supradeclarată ceea ce ar echivala cu plata a 74,44 ha (180,62- 2x53,09 ha) adică a unei sume de circa 6.900 EUR.

1.3. Existența zonei de vegetație forestieră în cuprinsul blocului fizic_-728 (reprezentată ca pășune) a avut nu numai influența directă și nemijlocită arătată la punctul 1.2.. Reprezentarea zonei de vegetație forestieră ca pășune a fost de natură să creeze impresia că întreaga limită estică a golului montan Găinațul M. este poziționată mai spre est, mai ales că respectiva "eroare" este prezentă și în blocurile fizice situate la nord de blocul fizic_-728 (blocuri fizice care cuprind suprafețe din munții M. M., B. și Păpușa). Lipsa liniilor de cotă, coroborat cu reprezentarea ca pășune a vegetației forestiere au fost cei doi factori care au condus la extinderea către est a identificării eronate. Ambele erori sunt de natura neasigurării preciziei cartografice impuse de art. 20 din Reg. 1782/2003 și sunt de natură a produce efecte juridice în sensul determinării nevinovăției fermierului (în conformitate cu art. 68 din Reg. 796/2004), în condițiile în care este un non-sens să soliciți realizarea unei identificări corecte pe o hartă incorectă.

1.4. În cea de-a doua ipoteză raționamentul instanței de fond cu privire la existența situației de supradeclarare este contrazis chiar de înscrisul_/11.05.2012. Astfel, respectivul înscris arată că nesolicitarea la plată de fermieri a unor zone din cuprinsul blocurilor fizice constituie culpă/vină a APIA (pentru care România a fost penalizată). De altfel prin materialele de promovare (înscrisuri existente și la dosar) APIA își asuma obligația de a acorda sprijin în identificarea corectă a parcelei ("Te ajutăm să-ți identifici corect . față, din cuprinsul golului montan Găinațul M. nu a fost solicitată la plată o suprafață de circa 75 ha, aflată în cuprinsul mai multor blocuri fizice vecine cu cele trei care au fost solicitate la plată pentru golul montan Găinațul M.. Suprafața cea mai mare, nesolicitată la plată a fost cea din blocul fizic_-415 (circa 64 ha), . conformitate cu hărțile APIA se află în componența altei localități (Lerești), decât cea pe care se afla golul alpin Găinațul M. (Valea M. P.). Eroarea hărții APIA, constând în atribuirea respectivei suprafețe unei alte localități a fost de altfel principalul motiv pentru care nu am solicitat la plată și acea parcelă. Această eroare constituie de asemenea o lipsă de precizie cartograficcă a hărților APIA, în sensul articolului 20 din Regulamentul (CE) 1782/2003. Respectiva parcelă se află în cuprinsul golului montan Găinațul M. (constituindu-se în fapt în partea de nord-nord-est acestuia), fapt observabil pe hărți, prin poziționarea limitelor din contractul de închiriere. Astfel, respectiva parcelă are la nord-nord-vest munții Păpușa, G. și G.-Sud (Găinațul M.), la vest muntele G.-Sud (Găinațul M.) de care este despărțit de valea superioară a Argeșelului, iar la est munții B. și M. M. (ultima limita constituind în același timp și granița dintre localitățile Rucăr și Valea M. P. și limita dintre suprafețele obștilor de moșneni din Nămăiești, respectiv Rucăr-Dâmbovicioara). Toate reperele arătate pot fi identificate pe hărțile zonei, existente la dosar.

Așa cum a arătat mai sus, nesolicitarea la plată a unor suprafețe agricole existente în blocurile fizice constituie de asemenea vină a APIA. Deși paradoxal la prima vedere, acest fapt este pe deplin explicabil. Pentru a arăta de ce este APIA vinovată în acest caz voi menționa câteva cauze de unde poate proveni nesolicitarea la plată: a) din faptul că respectivul teren a fost definit de APIA ca teren agricol, când în realitate acesta nu era teren agricol, fapt cunoscut de fermier, care nu a cerut niște fonduri care nu i se cuveneau; b) din faptul că respectivul teren, deși agricol nu este exploatat (trebuie ca APIA să-i atribuie în acest caz codul pentru teren abandonat; c) din faptul că hărțile APIA nu erau suficient de precise, fermierul neputând să-și identifice terenul pe hărți incorecte sau lipsite de precizia cartografică cerută de textul legal (în acest caz ne aflăm în speța de față), etc.

Prin urmare, în acest caz (al nesolicitării la plată a unei parcele agricole dintr-un . Comisia Europeană ca eroare a APIA, aceasta ar fi trebuit, în conformitate cu propriile proceduri și cu prevederile din Reg. CE 796/2004 cu privire la controale, luând cunoștință de contestarea fermierului, să efectueze un control pe teren, în vederea clarificării situației apărute, iar în cazul în care situația arătată de fermier se dovedea corectă să procedeze la corectarea erorilor din hărți, iar pe baza alin. (1) și a paragrafului 3 al art. 68 din Reg. CE 796/2004 să constate că ne aflăm în situația "datelor faptice corecte" (infirmate însă de hărțile incorecte ale APIA, până la cunoașterea rezultatelor controlului pe teren) și să modifice cererea de subvenție astfel încât aceasta să reflecte situația reală ori să constate inexistența vinovăției fermierului ca urmare a imposibilității realizării unei identificări corecte pe hărți incorecte. Acest lucru era posibil și perfect legal, având în vedere art. 57-59 din preambulul, Reg. 796/2004, care arată în mod explicit că parcelele subdeclarate pot fi compensate cu parcelele supradeclarate. In acest sens este și art. 49-51 din Reg. CE 796/2004 care arată că supradeclararea nu se calculează la nivel de .-a procedat în prezenta speță), ci la nivel de grup de cultură și exploatație.

În concret, înscrisul_/11.05.2012 arată că nesolicitarea de către fermier a unei suprafețe neagicole este vină ce trebuie reținută în sarcina APIA, caz care este existent în speța de față, după cum o arată poziționarea corectă a limitelor din contractul de închiriere și inexistența cererii de subvenție pentru cele circa 75 ha din blocurile fizice vecine cu cele trei solicitate (integral sau în cazul blocului_-728 doar parțial), procedura aplicabilă fiind cea prevăzută de art. 58 din preambulul Reg. CE 796/2004 (compensarea) și de cea din art. 68 alin. (1) și paragraful 3 din Reg. CE 796/2004 (modificarea cererii de subvenție pentru a reflecta situația reală, respectiv exploatarea efectivă a terenului, în ciuda identificării sale greșite pe hărți). Având în vedere operațiunea de compensare, pe care APIA ar fi trebuit să o realizeze, în fapt și în drept, nu avem o situație de supradeclarare la nivelul exploatației, deoarece supradeclararea blocului fizic_-728 se compensează cu subdeclararea din celei ate blocuri fizice:_-322 (2,68 ha),_-328 (1,68 ha),_-589 (0,31 ha),_-732 (1,92 ha) și_-415 (64,08 ha), la care adăugam BF_-728 cu alte + 6,8 ha față de cele 45 ha.

1.5. Consideră că ținând cont de situația de fapt arătată mai sus (existența unor erori majore ale hărților APIA), în conformitate cu art. 129 Cod procedură civilă, instanța ar trebui să constate că este necesară administrarea unui probatoriu suplimentar, respectiv proba cu experiza topografică, probă ce ar trebui să stabilească în mod exact realitatea din teren și modul în care aceasta era reflectată în hărțile APIA, precum și posibilitatea (mai degrabă imposibilitatea) ca fermierul să-și identifice corect . cu cele arătate mai sus, la punctul în care am arătat de ce sunt determinante pentru cauză înscrisurile invocate.

1.6. În plus, în temeiul art. 105-108 CPP-1865, coroborat cu art. 18¹ din Legea nr. 78/2000 și cu art. 197 alin. (1), (2) și (3) Cod procedură penală, a invocat și a arătat că se impune constatarea nulității tuturor judecăților instanțelor de contencios administrativ cu privire la "vinovăția" sa. Astfel, "supradeclararea" unei suprafețe de teren în vederea obținerii de subvenții este în fapt o infracțiune prevăzută explicit și distinct în Legea nr. 78/2000 la art. 18¹ sub forma "prezentare de declarații inexacte, care are ca rezultat obținerea, pe nedrept, de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene".

Constatările cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia, în conformitate cu art. 22 Cod procedură penală pot avea loc doar în cadrul unei proceduri penale, unde prezența procurorului precum și a unui avocat, pentru apărarea învinuitului (având în vedere că maximul pedepsei este de 15 ani, adică peste 5 ani) erau obligatorii, lipsa acestora constituind motiv de nulitate absolută a actelor îndeplinite în respectivele condiții, în conformitate cu art. 197 CPP. In fapt, având în vedere existența textului penal arătat mai sus, instanța de contencios administrativ ar fi trebuit să suspende judecata și să trimită cauza către secția penală pentru a se stabili vinovăția sau nevinovăția subsemnatului.

Vătămarea produsă este în mod evident lipsa de apărare a subsemnatului într-o cauză de natură penală, greșit calificată ca fiind cauză de natura contenciosului administrativ (vinovăția în acest caz nu poate fi decât de natură penală, urmare a existenței infracțiunii definite la art. 18¹ din Legea nr. 78/2000), precum și neadministrarea probatoriului în condițiile prevăzute de Codul de procedură penală.

Prin urmare, nicio judecată a instanței de contencios administrativ cu privire la vinovăția sa nu poate avea în aceste condiții autoritate de lucru judecat, deoarece a fost dată fără respectarea formelor procedurale caracteristice materiei penale, acesta fiind răspunsul la afirmația instanței de fond (dosarul_ ) care în penultima pagină a considerentelor din sentința civilă nr. 1352/15.03.2013 consideră că "Funcția revizuirii, de cale extraordinară de atac, nu este aceea de a conduce la reevaluarea judecăților irevocabile (...). In caz contrar, dacă procurarea unui mijloc de probă (...) ar fi suficientă pentru retractarea unei hotărâri, atunci stabilitatea juridică și puterea de lucru judecat de care trebuie să se bucure hotărârile ar rămâne fără niciun fel de eficiență." (aș remarca aici grija instanței de fond cu privire la puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile respetiv, sentința civilă nr. 220/20.01.2011, dar nu manifestă o aceeași grijă pentru puterea de lucru judecat a unei alte sentințe judecătorești cu putere de lucru judecat, respectiv sentința civilă definitivă și irevocabilă prin neapelare nr. 245/26.11.1932 a Tribunalului Județului Muscel).

2. Motivul de recurs cu privire la greșita interpretare a instanței de fond referitoare la nereținerea de către partea adversă a înscrisurilor invocate.

2.1. Consideră că instanța de fond se află în eroare cu privire la solicitările sale făcute în cadrul acestui litigiu (dosar_./3/2008), considerând că nu au existat demersuri pentru a obține înscrisurile invocate ca noi și reținute de partea adversă, în cererea de revizuire. Or atât reclamantul cât și instanța de fond a acționat în sensul de a obține respectivele înscrisuri, APIA ascunzând însă documente relevante, precum și părți importante din rezultatele anchetelor CE, care arătau explicit deficiențele sistemului de hărți LPIS-GIS, deficiențe pentru care România a fost penalizată începând cu anul 2010 (pentru campanile 2007-2008). Astfel, se pune întrebarea de ce APIA Central nu a prezentat și concluziile anchetei CE, cu privire deficiențele LPIS-GIS la momentul la care acestea au fost cerute, punându-le la dispoziția subsemnatului abia după ce am obținut o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. De altfel rațiunea demarării procesului cu APIA pe motivul refuzului acesteia de a comunica informații de interes public a fost tocmai acela de a obține informații despre care reprezentanții APIA afirmau în mod mincinos că sunt informații care se supun unui anumit regim de confidențialitate, fapt infirmat prin decizia civilă nr. 1613/11.04.2012.

Faptul că prin înscrisul cu nr._/11.05.2012 al APIA Central, această instituție a venit cu un plus de informație, în raport cu selecțiunile din ancheta CE cu nr. AA/2008/24, relevă cât se poate de clar că în stadiul procesual fond și recurs, în litigiul_./3/2008, APIA a ascuns respectivele date, a căror importanță am arătat-o mai sus, când am discutat de ce respectivele înscrisuri sunt determinante.

Este de remarcat că APIA a mințit la momentul 2010, precum și în 2012, arătând că a pus la dispoziția subsemnatului toate documentele care au legătură cu litigiul, inclusiv acele selecțiuni relevante ale rapoartelor de audit ale UE, fapt contrazis de chiar înscrisul_/11.05.2012, care arată noi informații, respectiv erorile concrete ale sistemului LPIS-GIS pentru care România a fost penalizată.

În temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004, reclamantul a solicitat, la aproape fiecare termen de judecată, iar instanța a aprobat, în stadiul procesual fond, toate documentele care pot concura la soluționarea cauzei, fapt care poate fi probat prin încheierile de ședință din perioada ianuarie 2010-ianuarie 2011, existente la dosar, precum și prin adresele adresate APIA, pentru a pune la dispoziție acele documente. între aceste documente au fost solicitate explicit și manualele de proceduri, precum și scrisorile de atenționare și documentele UE cu privire la auditul și neregulile constatate de Comisia Europeană. Atitudinea reprezentanților APIA a fost însă una obstrucționistă, pe parcursul întregului litigiu ce a făcut obiectul dosarului_./3/2008 (renumérotât în recurs_ ), amânând furnizarea informațiilor solicitate până în ultimul moment, respectiv acela în care instanța le punea în vedere că se va trece la amendarea conducerii instituției.

Manualele de proceduri deși au statutul de acte administrative cu caracter normativ nu au fost prezentate decât la cererea explicită a instanței, după ce aceasta i-a pus în vedere consilierului juridic al APIA că va urma amendarea directorului instituției.

În ceea ce privește scrisorile de atenționare și rapoartele de audit ale UE, instanța de asemenea a aprobat prezentarea acestora, APIA venind cu selecțiuni dintr-o astfel de anchetă și argumentând că restul datelor au caracter confidențial, în temeiul reglementărilor europene sau că nu au relevanță pentru cauză.

Pentru a stărui în demersul meu ar fi fost necesar să demonstrez instanței că respectivele înscrisuri nu au caracter confidențial și că sunt utile cauzei, fapt pe care l-am putut realiza doar prin soluționarea litigiului încheiat prin pronunțarea deciziei civile nr. 1613/11.04.2012. Practic, pentru a putea stărui în cererea mea ca APIA să prezinte înscrisurile cerute, ar fi trebuit să cunosc în amănunt conținutul acelor înscrisuri și să constat că nu au fost depuse toate lămuririle necesare cauzei. Or se poate constata faptul că APIA a avut o atitudine duplicitară, depunând o parte din înscrisurile cerute, dar nedepunând (ascunzând) tocmai acele aspecte din ancheta de audit a CE care îi arătau vinovăția, respectiv erorile care au fost considerate ca fiind culpă a APIA: "(...) neexcluderi din blocuri fizice de suprafețe neeligibile: construcții, păduri etc., terenurile potențial abandonate prezente în LPIS, utilizarea în delimitarea blocurilor fizice a unor limite nestabile în timp), precum și deficiențe în ceea ce privește controalele administrative (existența în blocurile fizice a unor suprafețe agricole nesolicitate la plată (...).

Prin urmare, existența cererilor reclamantului și aprobarea lor de către instanța de fond care a judecat în dosarul_./3/2008 probează fără echivoc demersurile pentru obținerea acelor înscrisuri. în schimb, răspunsul parțial al APIA din stadiul procesual fond, și cel primit prin înscrisul_/11.05.2012, aceste din urmă informații venind în completarea celor relevate în timpul stadiului procesual fond în dosarul_./3/2008, probează că la acel moment APIA a prezentat instanței doar o parte din documentele relevante cerute, lăsând impresia că toate informațiile relevante au fost aduse și prezentate instanței.

Consideră că este evident că nu avea cum să cunoască rezultatele concrete ale anchetei Comisiei Europene cu privire la deficiențele LPIS, în condițiile în care niciun document public nu făcea referire la respectivele rezultate concrete. Aș fi putut să cunosc aceste rezultate în concret, pentru a le indica innstanței într-un mod la fel de concret și a le explica utilitatea, doar dacă aș fi lucrat în cadrul APIA Central sau a Ministerului Agriculturii (ceea ce nu este cazul) sau dacă aș fi putut să le obțin prin alte mijloace (în principal nelegale) ceea ce ar fi condus la imposibilitatea utilizării lor ca probă în instanță.

2.2. În ceea ce privește ascunderea rezultatelor controlului efectuat de APIA în anul 2010, prin care o parte din vegetația forestieră a fost eliminată din blocul fizic_-728, înscrisul 1041/19.07.2012 (nota internă) arată fără echivoc ascunderea respectivelor rezultate.

În plus, consideră că nu ar fi putut să solicite în cadrul procesului, rezultatele unui control care de fapt nu au fost înregistrate în sistemul de date LPIS-GIS, adică niște rezultate despre care nu aveam cunoștință că ar exista? Dacă nu aș avea în vedere faptul că acest litigiu este unul foarte tehnic și că doamna judecător de la fond era tânără (și deci nu cu foarte multă experiență) aș putea concluziona că aceasta încearcă "să-i scoată basma curată", pe funcționarii APIA care au ascuns datele controlului din 2010.

Învederează că ar fi putut afla despre acel control în momentul în care datele ar fi fost introduse în sistemul LPIS-GIS. Or tocmai că APIA Argeș nu a introdus datele acelui control, decât în momentul în care am sesizat DNA-ul și DLAF-ul cu faptul că suprafețe de vegetație forestieră apar în hărțile APIA ca pășuni, pentru care se și acordă subvenție (la sfârșitul anului 2012). Consideră că mărturisirea APIA făcută în cadrul înscrisului 1041/19.07.2012, prin care aceasta recunoaște că limitele blocului fizic_-728 nu au fost actualizate în urma controlului din 2010 este cea mai concludentă probă. Prin urmare, este evident că nu avea cum să solicite niște rezultate ale unui control în condițiile în care nu știa de existența lor.

3. Motivul de recurs cu privire la respingerea acțiunii reclamantului întemeiată pe art. 21 alin. 2 din Legea 554/2004.

În ceea ce privește motivul respingerii acțiunii întemeiată pe art. 21 alin. 2 din Legea 554/2004 de către instanța de fond, consideră că ne aflăm în cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 în teza "aplicarea greșită a legir.

3.1. Astfel, instanța de fond decide că "art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a fost abrogat, nefiind prevăzut de legislația în vigoare la momentul cererii de revizuire un astfel de motiv de revizuire". Deși afirmația instanței de fond este corectă sub acest aspect, ea nu este legală și nici motivată în drept.

Instanța de fond nu arată care sunt textele de lege care fac inadmisibilă cererea de revizuire pe baza unui motiv de revizuire care a fost abrogat după pronunțarea hotărârii, lipsa motivării în drept și motivarea sumară că "normele care reglementează motivele pentru care se poate formula o cerere de revizuire sunt norme de procedură și sunt de imediată aplicare", arătând în fapt, că instanța de fond nu a procedat la o interpretare sistematică a textelor de lege incidente în materia revizuirii unei hotărâri pronunțate în contencios administrativ, cu consecința aplicării greșite a legii.

Deși art. 725 din Codul de procedură civilă de la 1865 (cu modificările și completările ulterioare), prin alin. (1) instituie principiul aplicării imediate a dispozițiilor legii noi de procedură, la alin. (3) al art. 725 din Codul de procedură civilă se precizează în mod clar că "hotărârile pronunța te înainte de . legii noi rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate. Art. 725 alin. (3) din Codul de procedură civilă nu face distincția între căi ordinare sau extraordinare de atac și nici între hotărâri definitive și hotărâri irevocabile, condiția impusă de textul legal fiind doar aceea ca hotărârea să fi fost pronunțată. Prin urmare, nici instanța de judecată nu poate face distincție. In acest sens este și doctrina și jurisprudența: "Normele de procedură propriu-zisă sunt, în principiu, de imediată aplicare. (...) Ca o expresie a principiului constituțional al neretroactivității legii, normele de procedură propriu-zisă nu retroactivează (...). Hotărârea judecătorească este supusă condițiilor de fond și formă ale legii sub imperiul căreia a fost pronunțată, neavând importanță data la care părțile au pus concluzii în fond. Ca atare, chiar dacă legea în vigoare la momentul exercitării căii de atac nu mai prevede acea cale de atac (...) se va ține cont de reglementarea din vechea lege." (Codul de procedură civilă - comentat și adnotat cu legislație, jurisprudența și doctrină, Ediția a Il-a revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2008, autori Prof. Dr. M. T. - Judecător la ÎCCJ și Dr. G. B. - Judecător la ÎCCJ).

În cazul de față hotărârea judecătorească atacată în calea extraordinară de atac a revizuirii a fost pronunțată în data de 20.01.2011, moment la care art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 ce prevedea motivul de revizuire cu privire la neaplicarea cu prioritate a dreptului comunitar era în vigoare, abrogarea acestuia intervenind abia la data de 25 decembrie 2011 (. legii 299/2011 producându-se la trei zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial, conform art. 78 din Constituția României). în urma exercitării căii ordinare de atac a recursului ea a devenit irevocabilă în data de 09.04.2012, urmare a deciziei de respingere a recursului nr. 1606/09.04.2012 a C., S8. Mai mult, prin hotărârea pronunțată la data de 13.12.2012, în dosarul_, aflat pe rolul Curții de Apel București, Secția a 8-a C. Administrativ și Fiscal s-a statuat în mod irevocabil faptul că decizia civilă nr. 1606/09.04.2012 a C., S8 nu a evocat fondul (deși greșită, după opinia mea, respectiva decizie are autoritate de lucru judecat, cu privire la acest aspect, considerentul respectiv fiind temeiul de respingere a revizuirii hotărârii nr. 1606/09.04.2012). Prin urmare, prin respingerea recursului și neevocarea fondului, hotărârea judecătorească pronunțată de instanța de fond, la data de 20.01.2011 își menține întreaga sa autoritate: "(...) soluția de respingere a recursului face ca hotărârea atacată să-și mențină întreaga sa autoritate, puterea de lucru judecat a acesteia consolidându-se în mod definitiv.""(Tratat de drept procesual civil, autor Prof. Dr. loan L., Ediția a IV-a, Editura CH B., 2008).

Având în vedere aspectele arătate mai sus, este următoarea situație de fapt: sentința civilă nr. 220/2011 a TMB S9 a fost pronunțată în data de 20.01.2011; era necesară trecerea unei perioade de timp pentru a deveni irevocabilă fie prin neexercitarea recursului - sentința devenind irevocabilă în 15 zile - fie prin exercitarea recursului și pronunțarea oricăreia din soluțiile specifice acestei căi de atac - respingerea ca nefondat sau nul ori ca perimat, ori admiterea sa; în cuprinsul acestui interval de timp, dintre pronunțarea sa și dobândirea calității de "irevocabilă", momente în mod evident disticte, calea de atac a revizuirii pentru motivul încălcării priorității dreptului comunitar a fost abrogată; raportat însă la prevederile art. 725 alin. (3) C., hotărârile judecătorești sunt supuse căilor de atac prevăzute de legile în vigoare la momentul pronunțării lor, neavând importanță că între momentul pronunțării și cel al introducerii căii de atac prevederile legale s-au modificat (CA. București, s. a IV-a civ., deciziile nr. 322 și 356/2002).

3.2. Prevederile Legii nr. 554/2004 instituie însă prin derogare de la dreptul procesual comun, un regim și mai favorabil cu privire la situația de fapt arătată, care oricum este acoperită pe deplin din punct de vedere legal, în cazul de față de prevederile legii procesuale civile.

Astfel, art. 27 prevede: "Cauzele aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a prezentei legi vor continua să se judece potrivit legii aplicabile în momentul sesizării instanței.".

Legea 554/2004 a intrat în vigoare la data 10 decembrie 2004 (la trei zile după publicarea în Monitorul Oficial). Legea 554/2004 a suferit mai multe modificări și completări, una dintre acestea fiind cea prevăzută de Legea nr. 299/2011. Prin urmarea Legea nr. 554/2004 a intrat în vigoare, în forma modificată (prevăzută prin Legea nr. 299/2011) la data de 25.11.2011. Or momentul sesizării instanței este cu mult anterior datei în care a intrat în vigoare Legea 554/2004 modificată (la data de 25.11.2011).

Astfel, prezenta cauză a fost înregistrată pe rolul instanțelor de judecată la data de 21 noiembrie 2008 (data poștei fiind 19 noiembrie 2008). Ea a parcurs mai multe faze procesuale: fond între 19 noiembrie 2008 - 17 octombrie 2011; recurs între 23 februarie_12; revizuire 18.04.2012 - prezent. Prin urmare, momentul sesizării instanței în cauza de față este 19 noiembrie 2008. De asemenea momentul sesizării instanței de recurs este 23 februarie 2011.

Caracterul derogatoriu al procedurii de judecată în contenciosul administrativ, comparativ cu dreptul procesual civil se evidențiază de altfel, nu numai prin aspectul arătat mai sus, ci prin multe alte reguli procedurale (inclusiv a unora care au legătură cu exercitarea căilor de atac) cum ar fi de exemplu caracterul suspensiv al recursului, termenele mai scurte de prescripție a exercitării unor drepturi procesuale, posibilitatea exercitării căilor extraordinare de atac doar împotriva hotărârilor definitive și irevocabile (și nu doar a celor definitive, cum este posibil în cazul revizuirii în dreptul procesual civil) etc.

Având în vedere toate cele arătate mai sus solicită instanței admiterea recursului, casarea hotărârii 1352/15.03.2013 a TMB S9 și retrimiterea acesteia către prima instanță pentru judecarea cererii de revizuire așa cum a fost formulată, completată și precizată.

În cazul în care instanța admite recursul și decide că nu este necesară trimiterea către prima instanță solicită instanței judecarea cererii de revizuire așa cum a fost formulată, completată și precizată.

Intimata pârâtă AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ – CENTRUL JUDEȚEAN ARGEȘ a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond.

Intimata pârâtă AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond.

Analizând recursul declarat în cauză prin prisma motivelor de recurs invocate și ținând cont de incidența în cauză a prevederilor art 304 ¹ din C. curtea reține că recursul este nefondat,urmând a fi respins ca atare.

Potrivit art 322 punctul 5 din C. revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere;

Din analiza acestor dispoziții legale, care constituie temeiul de drept al cererii de revizuire formulate, rezultă, așadar, că, pentru a fi admisibilă cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 punctul 5 din C., este necesară îndeplinirea cumulativă a cinci condiții de admisibilitate:

(1) partea interesată să se bazeze pe un înscris probator, un înscris nou, care să nu fi fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată;

(2) înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se cere;

(3) înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților;

(4) înscrisul invocat pentru revizuire să fie determinant, adică, dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării pricinii soluția ar fi putut fi alta decât cea pronunțată;

(5) înscrisul nou trebuie prezentat de partea care exercită revizuirea.

Curtea reține că în prezenta cauză nu este îndeplinită condiția ca înscrisurile invocate să fi fost reținute de partea potrivnică sau să nu fi putut fi depuse la dosar dintr-o împrejurare mai presus de voința părților și nici condiția ca acestea să fi fost determinante pentru cauză.

În ceea ce privește condiția ca aceste înscrisuri să fi fost reținute de partea potrivnică și să nu fi fost posibilă înfățișarea lor in instanță, curtea constată că această condiție nu este îndeplinită în cauză.

În mod legal și temeinic instanța de fond a reținut că a fi îndeplinită condiția mai sus menționată, este necesar ca înscrisurile invocate să fi existat la data judecății, dar nevalorificarea lor în proces să se fi datorat conduitei culpabile a părții adverse (care le-a reținut) sau împrejurării mai presus de voința părții ( împrejurare care a împiedicat administrarea).

Împrejurarea că revizuentul a demarat un proces distinct având ca obiect furnizarea de către pârâte a informațiilor cuprinse în aceste înscrisuri, nu îl împiedica cu nimic pe acesta să solicite încuviințarea probei cu aceste înscrisuri și obligarea pârâtelor să le înfățișeze în cadrul procedurii judiciare desfășurate, în măsura în care le considera relevante pentru soluționarea cauzei. Prin urmare, atât timp cât revizuentul a avut posibilitatea de a solicita înfățișarea acestor înscrisuri în chiar cadrul procesului finalizat prin hotărârea atacată și nu a uzat de ea, nu se poate reține că aceste înscrisuri au fost reținute de partea adversă sau a existat o împrejurare mai presus de voința părții de a le înfățișa.

Funcția revizuirii, de cale extraordinară de atac, nu este aceea de a conduce la reevaluarea judecăților irevocabile în afara condițiilor strict reglementate procedural.

Totodată, în mod legal și temeinic tribunalul a reținut că nu este îndeplinită nici condiția ca aceste înscrisuri să fie determinante pentru cauză.

Or, în sensul art. 322 punctul 5 din C. un înscris înfățișat cu ocazia revizuirii este apt să conducă la admiterea acestei căi de atac, în măsura în care este vorba de „un înscris doveditor, reținut de partea potrivnică sau care nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părții”.

Așadar, trebuie ca respectivul înscris să fi existat la data judecății, dar nevalorificarea sa în proces să se fi datorat conduitei culpabile a părții adverse (care l-a reținut) sau împrejurării mai presus de voința părții (care, de asemenea, a împiedicat administrarea).

Or, Curtea constată că, în speță, înscrisurile prezentate de către recurentul-revizuient nu îndeplinesc condițiile menționate anterior.

Prin cererea de recurs revizuientul-reclamant a învederat pe larg care este substanța și conținutul situație de fapt pe care o atestă înscrisurile depuse în susținerea cererii de revizuire,însă instanța nu va da eficiență juridică înscrisurilor menționate anterior întrucât acestea nu îndeplinesc cumulativ condițiile prevăzute de 322 punctul 5 din C. .

Curtea reiterează faptul că potrivit art. 322 punctul 5 din C. un înscris înfățișat cu ocazia revizuirii este apt să conducă la admiterea acestei căi de atac, în măsura în care este vorba de un înscris doveditor, reținut de partea potrivnică sau care nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părții .

În esență ,curtea învederează că revizuire nu reprezintă o prelungirea a probatoriului administrat întru-un proces civil finalizat printr-o hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă,prelungirea probatoriului în aceste condiții este de natură să încalce în mod flagrant principiul autorității lucrului judecat a acelei decizii și s-ar nesocoti și principiul securității raporturilor juridice, consacrat în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului ca o componentă esențială a dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 din CEDO și de art. 21 alin. 3 din Constituția României.

În ce privește înscrisurile care au fost depuse în susținerea cererii de revizuire, recurentul reclamant nu a arătat în concret care a fost imposibilitatea înfățișării acestor înscrisuri în cadrul soluționării dosarului în care s-a pronunțat hotărârea definitivă și irevocabilă suspusă revizuirii în prezenta cauză, respectiv nu a arătat în concret dacă aceste înscrisuri au fost reținute de partea potrivnică sau dacă aceste înscrisuri nu a putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părții.

Astfel,din întreaga construcție juridică a cererii de recurs formulată în prezenta cauză nu rezultă nicio critică efectivă cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate ale revizuirii prevăzute de art 322 punctul 5 din C.,or analiza fondului acestor înscrisuri este o operațiune juridică subsecventă îndeplinirii condițiilor de admisibilitate ale cererii de revizuire.

Analizând cererea de recurs formulată în cauză curtea reține că recurentul-reclamant a înțeles să devoaleze conținutul înscrisurilor depuse în susținerea cererii de revizuire,considerând îndeplinite,de plano, condițiile de admisibilitate ale cererii de revizuire prevăzute de art 322 punctul 5 din C..

Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât este vorba despre înscrisuri care sunt anterioare pronunțării ..01.2011 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a în dosarul nr._./3/2008, obiect al cererii de revizuire și care, deci, putea fi procurate și înfățișate în cadrul procedurii judiciare desfășurate, în măsura în care era considerată relevantă pentru obținerea de consecințe juridice.

Curtea reamintește că nu este întrunită ipoteza textului de lege și nu este permisă revizuirea atunci când asemenea înscrisuri sunt procurate de parte ulterior finalizării procesului, pentru că, într-o asemenea situație, s-ar ajunge la repunerea în discuție a unei hotărâri irevocabile, intrată în puterea lucrului judecat.

Mai mult, dacă s-ar proceda în acest mod și s-ar reanaliza cele statuate definitiv, prin decizia atacată, de instanța judecătorească evocată nu doar că s-ar contraveni, în mod flagrant, principiului autorității lucrului judecat a acelei decizii, ci s-ar nesocoti și principiul securității raporturilor juridice, consacrat în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului ca o componentă esențială a dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 din CEDO și de art. 21 alin. 3 din Constituția României.

Astfel, este de notat că, de exemplu, în Hotărârea din data de 22 decembrie 2004 în Cauza A. c. România, publicată în Monitorul Oficial nr. 875/29.09.2005, Curtea de la Strasbourg a reamintit (par. 44) că „în conformitate cu jurisprudența sa constantă, dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe judecătorești, garantat de art. 6 alin. 1, se interpretează conform preambulului Convenției, care enunță supremația dreptului ca element din patrimoniul comun al statelor contractante” și că „unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care implică, între altele, ca soluția definitivă dată de instanțe cu privire la orice litigiu să nu mai fie repusă în cauză”.

Cu alte cuvinte, Curtea apreciază că funcția revizuirii, de cale extraordinară de atac, nu este aceea de a conduce la reevaluarea judecăților irevocabile în afara condițiilor strict reglementate procedural.

În sens contrar, dacă procurarea unui simplu mijloc de probă – fără ca partea să dovedească împrejurările excepționale, mai presus de voința sa, care au împiedicat-o să-l înfățișeze în cadrul procesului –, ar fi suficientă pentru retractarea unei hotărâri, atunci stabilitatea juridică și puterea de lucru judecat de care trebuia să se bucure hotărârile, ar rămâne fără niciun fel de eficiență.

Or,această situație de fapt și de drept se întâlnește în prezenta cauză, întrucât recurentul-revizuient nu a dovedit împrejurările excepționale, mai presus de voința acestuia, care l-au împiedicat să le înfățișeze înscrisurile invocate în susținerea cererii de revizuire în cadrul procesului în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită în prezenta cauză.

Așadar, nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art 322 punctul 5 din C. ,curtea nu este abilitată să procedeze la analiza fondului acestor înscrisuri.

În mod legal și temeinic instanța de fond a respins ca inadmisibilă solicitarea revizuentului formulată prin concluziile scrise cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire față de motivul prevăzut de art. 21 alin. 2 Legea nr. 554/2004, constând în nerespectarea dreptului comunitar, tribunalul nu poate reține incidența acestuia, cât timp art. 21 alin 2 Legea nr. 554/2004 a fost abrogat, nefiind prevăzut de legislația în vigoare la momentul formulării cererii de revizuire un astfel de motiv de revizuire.

Așadar, nu pot fi reținute susținerile revizuentului în sensul de a se aplica prevederile legale de la momentul sesizării instanței cu cererea inițială de chemare în judecată, întrucât normele care reglementează motivele pentru care se poate formula o cerere de revizuire sunt norme de procedură și sunt de imediată aplicare, astfel încât cererii de revizuire formulate în cauză i se aplică prevederile legale în vigoare la data formulării sale. Cum la data formulării sale, motivul de revizuire constând în nerespectarea dreptului comunitar nu era prevăzut de dispozițiile legale în vigoare, cererea formulată în baza acestui motiv este inadmisibilă.

Pentru aceste motive curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurentul reclamant N. G. E. împotriva Sentinței civile nr. 1352/15.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatele pârâte AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ și AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ – CENTRUL JUDEȚEAN ARGEȘ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 27.10.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

S. O. I. M. S. D.

C. G.

GREFIER,

F. V. M.

Red,dact, Judecător O. S.

Jud fond O.D. P.

Tribunalul București

← Pretentii. Decizia nr. 2432/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Pretentii. Decizia nr. 1337/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Alte cereri. Decizia nr. 7885/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte cereri. Decizia nr. 7885/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI