Anulare act administrativ. Decizia nr. 9349/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9349/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-12-2014 în dosarul nr. 1061/3/2013
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.9349
Ședința publică de la 15.12.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - P. C. F.
JUDECĂTOR – I. M. C.
JUDECĂTOR - Z. G. L.
GREFIER - A. P.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-reclamant A. O. C., împotriva sentinței civile nr. 906/10.02.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. DE D. A FILIALEI BUCUREȘTI -UNIUNEA NAȚIONALĂ A PRACTICIENILOR ÎN INSOLVENȚĂ DIN ROMÂNIA, având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul-reclamant, personal, lipsind intimata-pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, la data de 15.12.2014 intimata a depus concluzii scrise, după care:
Recurentul-reclamant A. O. C., personal, depune dovada achitării taxei judiciare de timbru și concluzii scrise.
Curtea procedează la anularea chitanței, reținând achitată taxa judiciară de timbru, astfel cum a fost stabilită prin rezoluția de primire a cererii de recurs, după care nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat ori probatorii de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Recurentul-reclamant A. O. C., personal, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, apreciind că instanța de fond nu a luat în considerare art. 26 din Anexa nr. 3 la Statutul UNPIR în care se precizează faptul că orice persoană fizică sau juridică se reabilitează de drept în termen de un an de la terminarea executării sancțiunii. Astfel, în vederea reabilitării de drept, a solicitat în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006 în vigoare la acea dată, redobândirea dreptului de membru deplin al UNPIR și încetarea tuturor interdicțiilor împotriva sa, începând cu data de 18.11.2011. De asemenea, mai precizează că până în prezent, nu a primit nici un răspuns de la conducerea UNPIR. Pentru considerentele expuse și pentru cele dezvoltate în scris solicită admiterea recursului, și anularea în integralitatea sa a sentinței nr. 906/10.02.2014.
CURTEA,
Prin acțiunea înregistrată sub nr._/301/2011 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, reclamantul A. O. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C. de D. a Filialei București a Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România să se dispună constatarea reabilitării acestuia și deciziei nr. 5/18.08.2010 emisă de către aceeași pârâtă.
Prin sentința civilă nr._/20.06.2012 a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 3 București, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, SCAF, avându-se în vedere disp. art. 76 alin. 6 din OUG nr. 86/2006.
Prin sentința civilă nr. 7029/10.12.2012 a a fost admisă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București unde dosarul a fost înregistrat sub nr._ .
Prin sentința civilă nr.906/10.02.2014, Tribunalul București a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul A. O. C. în contradictoriu cu pârâta C. DE D. A FILIALEI BUCUREȘTI-UNIUNEA NAȚIONALĂ A TRACTICIENILOR ÎN INSOLVENȚĂ DIN ROMÂNIA.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul București a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția inadmisibilității capătului de cerere privind constatarea aplicării art. 26 din statutul UNPIR tribunalul constată că este neîntemeiată. Solicitarea reclamantului de a se constata „existența și valabilitatea juridică a art. 26 din statutul UNPIR” nu este un veritabil capăt de cerere, ci doar un argument pentru admiterea capătului de cerere privind anularea deciziei nr. 5/18.08.2010.
Pe fondul cauzei tribunalul a constatat că prin decizia nr. 5/18.08.2010 emisă de către pârâta C. de disciplină, Filiala București a UNPIR, reclamantul a fost sancționat disciplinar cu suspendarea pe timp de trei luni a calității de practician în insolvență.
La data de 14.11.2011 reclamantul s-a adresat Comisiei de D. a UNPIR, Filiala București solicitând acesteia constatarea intervenirii reabilitării de drept a acestuia pentru sancțiunea aplicată prin decizia nr. 5/2010 începând cu data de 18.11.2011, conform art. 26 din statutul UNPIR.
Tribunalul a constatat că nu există un refuz nejustificat a pârâtei de soluționare a cererii reclamantului. Pentru a fi in prezenta unui refuz nejustificat, în accepțiunea data acestei sintagme de art. 2 alin. 1 lit. i) teza I din Legea nr. 554/2004, este necesar ca refuzul de a soluționa cererea să se bazeze pe depășirea limitelor dreptului de apreciere, adică pe exces de putere, conform definiției date acestei sintagme de prevederile art. 2 alin. 1 lit. n) din Legea nr. 554/2004.
În cauza autoritatea publică pârâtă a demonstra că omisiune de a soluționa cererea este rezultatul unei imposibilități obiective. Prin decizia nr. 4/01.04.2011 emisă de către pârâta C. de disciplină Filiala București a UNPIR, reclamantul a fost sancționat disciplinar cu excluderea definitivă din UNPIR și pierderea calității de practician în insolvență, iar prin Decizia nr. 19/17.06.2011 C. superioară de disciplină a UNPIR a respins contestația reclamantului.
Rezultă deci că la data de 04.11.2011, când reclamantul a formulat cererea de constatare a reabilitării de drept, exista o altă sancțiune disciplinară, deci nu există un refuz nejustificat de constatare a reabilitării.
Reclamantul solicită în prezenta cauză anularea deciziei nr. 5/18.08.2010 ca efect al reabilitării de drept. Însă cauzele de nulitate ale unui act administrativ pot fi doar anterioare sau concomitente emiterii acestuia, iar nu ulterioare. O pretinsă reabilitate nu afectează valabilitatea actului de sancționare, ci este un eveniment ulterior care poate eventual să împiedice punerea în aplicare a sancțiunii, iar nu un motiv de nulitate a actului. De altfel analiza legalității deciziei nr. 5/18.08.2010 nu poate face obiectul prezentei judecăți, având în vedere faptul că prin sentința civilă nr. 7322/05.12.2011 a C. (fila 50 dosar Judecătoria Sectorului 3) a fost respinsă acțiunea reclamantului prin care a solicitat anularea acestei decizii și a deciziei nr. 22/06.11.2010 a Comisiei superioare de disciplină a UNPIR prin care fusese respinsă contestația sa.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, tribunalul a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul-reclamant A. O. C. prin care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat și a se constata că sentința civilă atacată este nelegală.
În motivarea recursului, în esență, s-a arătat că deși a probat toate afirmațiile cu înscrisuri care există depuse la dosar, totuși instanța de fond nu a ținut seama și nu a luat în considerare existența și valabilitatea art. 26 din Anexa 3 la Statutul UNPIR, respectiv din Regulamentul privind procedura disciplinară.
Arată că a solicitat în scris prin cererea înregistrată la UNPIR sub nr.2121/14.11.2011 că începând cu data de 18.11.2011 să fie reabilitat de drept „ prin efectul legii”, respectiv să-și dobândească drepturile de membru deplin al UNPIR și de încetare a tuturor interdicțiilor împotriva sa, dar nici după cele 30 de zile legale de primire a răspunsului și nici până la data prezentei nu a primit răspunsul cuvenit de la UNPIR la cele solicitate, după care s-a adresat instanței pentru a i se rezolva cazul.
De aici rezultă că UNPIR a săvârșit o faptă abuzivă la adresa sa și nu și-a respectat nici propria lege, iar instanța de fond a săvârșit, de asemenea, un abuz în serviciu foarte grav, de care de face răspunzătoare penal.
Având în vedere motivele de recurs invocate în scris, solicită a se dispune casarea în totalitate a sentinței civile recurate pronunțată de instanța de fond, precum și anularea acesteia, ca nefondată în integralitatea sa.
Solicită a se admite recursul astfel cum a fost formulat precum și despăgubiri materiale și morale din partea UNPIR, în sumă de_ lei pentru faptul că i s-au adus acuzații nefondate și inventate, că l-a privat de dreptul de a munci ultimii 3 ani de zile, provocându-i daune morale și materiale incomensurabile ceea ce a însemnat încălcarea prevederilor exprese din Constituția României, privind dreptul la existența și muncă, precum și drepturile omului din Carta Drepturilor Omului, care sunt sacrosante într-un stat ce se pretinde de drept.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii 85/2006, art. 26 din Anexa nr.3 la Statutul UNPIR, art. 482, 483 al 3 și 488 din Noul Cod de Procedură Civilă, Constituția României, art. 1 al Protocolului nr.1 al CEDO.
În cauză intimata pârâtă C. DE D. A FILIALEI BUCUREȘTI -UNIUNEA NAȚIONALĂ A PRACTICIENILOR ÎN INSOLVENȚĂ DIN ROMÂNIA nu a formulat întâmpinare.
Analizând cererile de recurs prin prisma criticilor invocate, Curtea a respins recursul formulat de recurentul reclamant pentru următoarele considerente:
În fapt, prin decizia nr. 5/18.08.2010 emisă de către pârâta C. de disciplină, Filiala București a UNPIR, reclamantul a fost sancționat disciplinar cu suspendarea pe timp de trei luni a calității de practician în insolvență.
Deși suspendat, recurentul a continuat exercitarea profesiei, emițând facturi în acest sens (facturile nr.12/08.12.2010, nr. 14/24.01.2011, nr.15/24.01.2011). Prin decizia nr.4/01.04.2011 C. de D. a Filialei C. UNPIR a decis excluderea definitivă a reclamantului și radierea din Tabloul UNPIR.
Recurentul-reclamant a solicitat aplicarea art. 26 din Anexa nr.3 la Statutul UNPIR în sensul intervenirii unei reabilitări de drept (persoana fizică sau juridică se reabilitează de drept în termen de 1 an de la terminarea executării sancțiunii).
Terminarea executării primei sancțiuni de suspendare pe 3 luni a activității se producea la 18.11.2010, iar termenul de 1 an necesar reabilitării se împlinea la 18.11.2011. Însă în acest interval era necesar ca petentul să nu fie din nou sancționat, ceea ce s-a întâmplat prin continuarea exercitării profesiei în perioada de suspendare și aplicarea sancțiunii de excludere în 01.04.2011, până la intervenirea reabilitării de drept.
Aplicarea sancțiunii de excludere din profesie înainte de împlinirea termenului de reabilitare a împiedicat intervenirea reabilitării de drept, recurentul fiind deja exclus la momentul pe care îl invocă.
De asemenea, prin decizia nr. 5089/2012 pronunțată de ICCJ în dosarul nr._, Secția de C. și Fiscal a arătat în cazul său că „s-a dovedit fără echivoc că sancțiunea disciplinară cu excludere definitivă din Uniune, însoțită de pierderea calității de practician în insolvență a fost aplicată recurentului-reclamant cu respectarea normelor statutare emise în exercitarea dreptului de autoreglementare recunoscut U.N.P.I.R. prin art. 46 din O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență”.
Aserțiunea recurentului că „începând cu 18.11.2011 să fie reabilitat de drept prin efectul legii” vine în contradicție cu ideea de reabilitare introdusă prin art. 26 din Anexa 3 la Statutul UNPIR ce presupune ca și condiții premisă în primul rând deținerea calității de practician în insolvență la momentul împlinirii termenului și în al doilea rând lipsa oricăror alte abateri săvârșite în cadrul perioadei de reabilitare.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 cpciv., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A. O. C., împotriva sentinței civile nr. 906/10.02.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. DE D. A FILIALEI BUCUREȘTI -UNIUNEA NAȚIONALĂ A PRACTICIENILOR ÎN INSOLVENȚĂ DIN ROMÂNIA, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 15.12.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
P. C. F. I. M. C. Z. G. L.
GREFIER
A. P.
Red. jud. IMC/2 ex./… .01.2015
Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal
Judecător – R. E. M.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1337/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 8924/2014.... → |
|---|
