Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti. Art.24 Legea nr.554/2004. Sentința nr. 2808/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 2808/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-10-2014 în dosarul nr. 1922/2/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI-SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2808

ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN 21.10.2014

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE: H. P.

GREFIER: E. S. M.

Pe rol se află soluționarea cererii de contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta C. I. în contradictoriu cu pârâții C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR și PREȘEDINTELE C. NAȚIONALE PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, GEROGE B., având ca obiect „amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătorești”.

La prima strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că lipsește dosarul nr._, solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar la data de 24.09.2014, prin serviciul registratură, pârâta a depus note de ședință, în 2 exemplare. Totodată, se arată că la data de 16.10.2014, G. B., președintele C. Naționale pentru Compensarea Imobilelor a depus întâmpinare și înscrisuri, în 2 exemplare, iar la data de 21.10.2014, reclamanta a depus precizările solicitate, într-un exemplar, după care,

Curtea lasă dosarul la sfârșitul ședinței de judecată, urmând a fi strigat în camera de consiliu.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu au lipsit părțile.

Curtea, verificând actele dosarului, constată că prin încheierea de ședință din data de 23.09.2014 i s-a pus în vedere reclamantei să-și precizeze poziția în raport de emiterea deciziei de compensare nr. 1008/10.04.2014, iar precizarea a fost depusă la data de 21.10.2014.

Totodată, Curtea, având în vedere că prin acțiune s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, iar prin cererea precizatoare s-a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, reține cauza spre soluționare.

CURTEA,

Asupra cauzei civile de față, constată că prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, reclamanta C. I. a chemat în judecată pe pârâta C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, solicitând aplicarea unei amenzi civile în cuantum de 20% din salariul minim brut pe zi de întârziere în sarcina conducătorului autorității publice pârâte, începând cu data de 10.06.2013 și la plata unei penalități cuprinse între 100-1000 lei pe zi de întârziere.

În motivarea în fapt a cererii reclamanta arată în esență că, prin sentința civilă sentința civilă nr. 1649/2012 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în cauza cu dosar nr._ pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligată să desemneze un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în vederea stabilirii de măsuri reparatorii prin echivalent aferent Dispoziției nr. 8077/2006.

Sentința a devenit definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 1962/10.05.2013 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal.

Hotărârea definitivă trebuia pusă în executare, conform art. 24 alin. 1 teza finală din Legea nr. 554/2004, până la data de 10.06.2013. Potrivit art. 24 alin. 2 "In cazul in care termenul nu este respectat, se aplica conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amenda de 20% din salariu/ minim brut pe economie pe zi de "întârziere, iar reclamantul are dreptul la penalități, in condițiile art. 894 din Codul de procedura civila." Art. 894 din vechiul Cod de procedură civilă are corespondent articolul 905 din actualul Cod de procedură civilă. Facem următoarele mențiuni:

-C. Națională pentru Compensarea Imobilelor a preluat atribuțiile C. Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor conform art. 18 alin. 3 din Legea nr. 165/2013.

-obligația desemnării evaluatorului făcea parte din procedura instituită de Legea nr. 247/2005 privind emiterea titlului la despăgubire.

-obligațiile privind emiterea titlului la despăgubire, stabilite prin hotărâri judecătorești definitive se execută, conform art. 41 alin. 5 din Legea nr. 165/2013, în condițiile art. 21 din lege.

-conform art. 21 pct. 6 din lege "Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării in vigoare a prezentei legi de către Secretariatul C. Naționale si se exprima in puncte. Un punct are valoarea de un leu".

Reclamanta a invocat în susținerea cererii cauza Ș. contra României, cauză în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că: "Administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art.6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi". Curtea a concluzionat că, prin refuzul de a executa sentința, autoritățile naționale au lipsit reclamantul de un acces efectiv la justiție în faza de executare, fiind încălcat art.6 alin. l din Convenție.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 18 alin. 3, art. 21 pct. 6, art. 41 alin. 5 din Legea 165/2013, art.24 din Legea 554/2004,, art. 905 C. proc. civ., art. 6 din CEDO.

Prin întâmpinare pârâta CNCI a invocat excepția viciului citării președintelui C. Naționale pentru Compensarea Imobilelor, arătând că începând cu data de 29 mai 2012, prin Decizia Primului Ministru nr. 307 din data de 29 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 363/29.05.2012, a fost numit în funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, cu rang de secretar de stat, domnul G. B..

De asemenea, având în vedere . Legii nr. 165/2013, învederăm onoratei instanțe că atribuțiile C. Centrale au fost preluate de către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, iar din economia dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 25 din același act normativ reiese că sancțiunea amenzii nu poate fi aplicată altcuiva decât personal conducătorului autorității publice obligată prin hotărâre la una din prestațiile expres prevăzute la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin urmare, se impune ca instanța, în baza art. 129 Cod procedură civilă și art. 161 din Legea nr. 554/2004 să pună în discuția părților introducerea în cauză a domnului G. B. în calitate de președinte al ANRP, iar ulterior să dispună conceptarea și citarea acestuia pentru a-i da astfel posibilitatea formulării apărărilor necesare și invocării eventualelor excepții.

Pe fond, pârâta solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că la data la care a sentința civilă nr. 1649/07.03.2012 pronunțată de către Curtea de Apel București, Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, a rămas irevocabilă erau în vigoare dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, potrivit cărora emiterea titlului de despăgubire era dispusă de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Ulterior, procedura de evaluare și emitere a deciziilor reprezentând titlul de despăgubire a fost suspendată în temeiul O.U.G. nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012. Această perioada de suspendare a fost menținută până la data de 15.05.2013.

Prevederile O.U.G. nr. 4/2012 au fost aplicabile în toate situațiile în care procedura de evaluare și emitere a deciziilor reprezentând titlul de despăgubire nu se realizase, incluzând situația hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile, în care CCSD a fost obligată la emiterea titlului de despăgubire.

Instanța supremă, în spețe similare, s-a pronunțat, în mod constant, în sensul respingerii acțiunii întemeiate pe dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, tocmai având în vedere . O.U.G. nr. 4/2012.

2. După publicarea Legii nr. 165/2013, în aplicarea prevederilor art. 17 alin. (2) și (3), președintele ANRP a inițiat demersurile în vederea stabilirii componenței nominale a C. Naționale.

Prin Decizia nr. 229 emisă de Primul Ministrul al României, publicată în Monitorul Oficial nr. 314 din 30 mai 2013, a fost stabilită componența C. Naționale pentru Compensarea Imobilelor.

În urma publicării acestei decizii, a fost organizată prima ședință a C. în data de 6 iunie 2013. Pe ordinea de zi a figurat întocmirea regulamentului C. și o analiză a tipurilor de dosare de soluționat. în cea de-a doua ședință din data de 13 iunie 2013, a fost aprobat proiectul de regulament al C..

În Monitorul Oficial al României nr. 371 din 21 iunie 2013 a fost publicată Decizia nr. 249 a Primului Ministru de aprobare a Regulamentului privind organizarea și funcționarea C. Naționale pentru Compensarea Imobilelor.

Până în momentul de față, instanțele au pronunțat peste 700 de hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, prin care CCSD a fost obligată la soluționarea dosarelor de despăgubiri.

Pentru ca aceste hotărâri să fie puse în executare, în cel mai scurt timp, conducerea A.N.R.P a luat măsura ordonării cronologice a hotărârilor rămase definitive și irevocabile ce stabilesc în sarcina CCSD obligația de a face.

În acest context, pe ordinea de zi a ședinței din data de 13 iunie a.c. a figurat și situația hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile prin care C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligată la emiterea titlurilor de despăgubire în cuantumul stabilit de instanță.

Cu privire la acest subiect, membrii prezenți în ședința CNCI au hotărât, în unanimitate, ca la ședința stabilită în data de 20 iunie a.c. să se ia o decizie cu privire la aceste dosare, dată fiind necesitatea respectării obligațiilor stabilite de instanțele judecătorești.

C. Națională pentru Compensarea Imobilelor a decis, în ședința din data de 20 iunie, să emită, în temeiul articolului 41 din Legea nr. 165/2013, titluri de despăgubire, pentru a pune în executare hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Dintre dosarele aflate pe ordinea de zi a ședinței au fost aprobate o parte, conform ordinii cronologice a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârilor judecătorești. în cazul acestora, s-a decis, prin vot, emiterea titlurilor de despăgubire, situația detaliată a dosarelor aprobate urmând a fi publicată pe site-ul A.N.R.P.

Celelalte dosare au fost amânate, întrucât, după deciziile definitive și irevocabile pe care petenții le-au obținut, au cerut și, de asemenea, au obținut executarea conturilor A.N.R.P. întrucât pe rolul instanțelor figurează contestații ale Autorității în legătură cu aceste executări, s-a decis să se înainteze cereri de urgentare a termenelor, titlurile urmând a fi emise după obținerea hotărârilor irevocabile.

În ședința CNCI din 27.06.2013 a fost aprobată emiterea titlurilor de despăgubire pentru aproape toate dosarele de despăgubire în care au fost identificate hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care instanța a stabilit cuantumul măsurilor reparatorii. Excepție au făcut dosarele în care, astfel cum am precizat, erau deja demarate executări silite față de ANRP și, totodată, retrase sumele de bani din conturile instituției.

De asemenea, președintele C. Naționale pentru Compensarea Imobilelor a convocat și la date ulterioare, respectiv la data de 27 iunie, 11 iulie, 18 iulie, 25 iulie, 21 august, 28 august, 05 septembrie, 12 septembrie, 23 septembrie, 03 octombrie, 10 octombrie, 17 octombrie, 24 octombrie, 30 octombrie, 14 noiembrie, 21 noiembrie, 5 decembrie, 18 decembrie 2013, 23 ianuarie, 12 februarie, 27 februarie, 13 martie și 27 martie 2014 ședințe ale C., pentru a fi continuată procedura de soluționare a dosarelor în care instanțele de judecătorești au obligat CCSD la emiterea titlurilor de despăgubire.

Cu privire la punerea în executare a Sentinței civile nr. 1649/07.03.2012 pronunțată de către Curtea de Apel București, în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1962/10.05.2013 a Curții de Apel București, în dosarul nr._ *, se arată că, în raport de dispozițiile art. 41 din Legea nr. 165/2013, dosarele aflate pe rolul CCSD și care în momentul de față sunt tratate cu prioritate se împart în 3 categorii, respectiv: dosare de despăgubire în care instanțele judecătorești au dispus prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile obligarea CCSD la emiterea titlurilor de despăgubire, stabilind și cuantumul despăgubirilor ce vor fi acordate; dosare de despăgubire aprobate de CCSD, dar în care nu au fost emise titluri de despăgubire; dosare de despăgubire în care instanțele judecătorești au dispus prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile obligarea CCSD la emiterea titlurilor de despăgubire, fără stabilirea cuantumului acestora.

Noua comisie a finalizat procedura de soluționare a dosarelor din prima categorie menționată, în momentul de față fiind în derulare procedura de soluționare a dosarelor din celelalte două categorii.

Astfel, în cadrul fiecărei ședințe stabilite săptămânal, sunt pregătite, în mod echitabil, câte un număr de dosare din fiecare categorie, fiind astfel puse pe ordinea de zi și supuse aprobării C. Naționale pentru Compensarea Imobilelor.

În speța de față, emiterea noului act administrativ, așa cum a dispus Curtea de Apel Alba Iulia prin Sentința civilă nr. 1649/07.03.2012, se va efectua în concordanță cu dispozițiile art. 41 alin. (5) coroborat cu art. 21 din Legea nr. 165/17.04.2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 368/2013.

Dosarul de despăgubire nr._/CC a fost introdus pe ordinea de zi a ședinței C. Naționale pentru Compensarea Imobilelor din data de 14.11.2013.

În această ședință, C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, în aplicarea prevederilor art. 21 din Legea nr. 165/2013, a dispus completarea dosarului cu următoarele:

- identificarea imobilului obiect al Dispoziției nr. 8077/20.04.2006 emisă de către Primăria Municipiului C., pentru care s-a propus acordarea măsurilor reparatorii, în sensul menționării componenței acestuia și a suprafețelor. Facem precizarea că aceste informații sunt necesare întrucât, potrivit art. 17 alin. 1 lit. a din Legea nr. 165/2013, C. Națională pentru Compensarea Imobilelor va proceda la validarea/invalidarea, în tot sau în parte a deciziei emise de primăria amintită.

-copia legalizată a certificatului de moștenitor întocmit în urma decesului domnului E. M. (fostul proprietar) sau negație privind dezbaterea succesiunii de pe urma acestuia, obținută de la Camera Notarilor Publici de pe raza căreia defunctul a avut ultim domiciliu.

-fișă imobil lizibilă,

-acte de identitate valabile ale persoanelor îndreptățite.

Astfel, a fost întocmită adresa nr._/CC/03.12.2013 ce a fost înaintată atât Primăriei Municipiului C. cât și reclamantei.

Ulterior, au fost primite documentele solicitate, motiv pentru care dosarul de despăgubire nr._/CC va intra în următoarea ședință a CNCI din data de 10.04.2014 cu propunerea Secretariatului C. Naționale de validare a Dispoziției nr. 8077/20.04.2006 emisă de către Primarul Municipiului C. în favoarea doamnei C. I. pentru imobilul notificat sub nr. 711/N/2001, situat în Municipiul C., ., pentru imobilul compus din teren în suprafață de 360 mp și construcție demolată în suprafață de 110,56 mp.

În situația în care această propunere a Secretariatului C. Naționale va fi aprobată de către C. Națională, se va proceda la emiterea deciziei de compensare potrivit art. 25 din Legea nr. 165/2013. Menționăm că decizia de compensare se motivează în termenul legal de 60 de zile (art. 25 alin. 2 din Legea nr. 165/2013).

Prin urmare, pârâta solicită să se constatate faptul că nu se poate reține vreo culpă în sarcina CNCI din moment ce, imediat după expirarea perioadei de suspendare, au fost efectuate toate diligentele și inițiate toate demersurile necesare punerii în executare a tuturor hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile prin care CCSD era obligată, inclusiv a Sentinței civile nr. 1649/07.03.2012 pronunțată de către Curtea de Apel București, în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1962/10.05.2013 a Curții de Apel București, în dosarul nr._ *.

Referitor la solicitarea reclamantei de obligare la plata unei penalități cuprinse între 100 -1000 lei pe zi de întârziere, în raport de dispozițiile art. 905 alin. 2 din Noul Cod de procedură Civilă, începând cu data de 10.06.2013, reclamanta arată că această solicitare este neîntemeiată.

Atașat întâmpinării pârâta a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

La data de 23.09.2014 pârâta CNCI a depus la dosarul cauzei Note de ședință, prin care a învederat că în Dosarul de despăgubire nr._/CC a fost emisă Decizia de compensare nr.1008/10.04.2014 de către CNCI, fiind atașată în copie, iar pentru aprecierea modului în care au fost puse în executare cele 700 de hotărâri, se arată că analiza dosarelor s-a făcut cu respectarea strictă a ordinii rămânerii irevocabile a acestora.

La data de 16.10.2014 pârâtul G. B., în calitate de președinte al CNCI G. B., a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate, reiterând apărările formulate prin întâmpinare de către CNCI.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea urmează să respingă acțiunea ca neîntemeiată, neputând reține îndeplinite condițiile art.24 pentru amendarea conducătorului CCSD, ulterior conducătorului CNCI, pentru următoarele considerente:

La data de 10.05.2013 a rămas irevocabilă sentința civilă nr.1649/07.03.2012, iar în speță nu fusese finalizată procedura de evaluare, întrucât prin dispozitivul sentinței CCSD fusese obligată să desemneze un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în vederea stabilirii de măsuri reparatorii prin echivalent în dosarul aferent Dispoziției nr.8077/2006 și să emită decizia privind titlul de despăgubire.

Începând cu data de 15.03.2012 a intrat în vigoare prevederile OUG nr.4/2012, când au fost suspendate prin lege procedurile de emitere a titlurilor de despăgubire, prin urmare, nu se poate susține nici preluarea de către președintele CCSD a unei neexecutări culpabile a sentinței din partea președintelui CCSD anterior.

La data de 20.05.2013, adică la 10 zile de la data rămânerii irevocabile a sentinței, a intrat în vigoare Legea nr.165/2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, care, potrivit art.4, se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Dosarul de despăgubire nr._/CC a fost transmis C. Naționale pentru Compensarea Imobilelor, care a emis Decizia de compensare nr. 1008/10.04.2014, în favoarea reclamantei C. I., astfel încât nu se poate reține o neexecutare culpabilă a președintelui CNCI, întrucât decizia de compensare a fost emisă imediat după ce au fost derulate ședințele de constituirea a C., când au hotărât emiterea de titluri în executarea hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile, după cum rezultă din procesele-verbale atașate la dosarul cauzei.

Față de aceste considerente, Curtea urmează să respingă capătul de cerere privind aplicarea unei amenzi președintelui CNCI, pârâtului G. B., în temeiul art.24 din Legea nr.554/2004.

În ceea ce privește capătul de cerere privind plata unei penalități cuprinse între 100-1000 lei pe zi de întârziere, Curtea îl apreciază ca fiind neîntemeiat, în contextul în care nu s-a putut reține o neexecutare culpabilă din partea autorității pârâte și a conducătorului acesteia în perioada cuprinsă între transmiterea dosarului către CNCI și data emiterii Deciziei de compensare nr. 1008/10.04.2014.

Față de aceste considerente, Curtea urmează să respingă cererea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulată de reclamanta C. I., cu domiciliul ales la av. D. V. R., în București, sector 5, .-138, Corp B, parter, în contradictoriu cu pârâții C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR și PREȘEDINTELE C. NAȚIONALE PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, GEROGE B., ambii cu sediul în București, sector 1, Calea Florească, nr. 202, ca neîntemeiată.

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21.10.2014.

Președinte, Grefier,

H. P. E. S. M.

Red. H.P./5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti. Art.24 Legea nr.554/2004. Sentința nr. 2808/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI