Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 4116/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 4116/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-05-2014 în dosarul nr. 3987/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 4116 R
Ședința publică din data de 23.05.2014
Completul constituit din:
Președinte - R. M. V.
Judecător - I. F.
Judecător – S. P.
Grefier - C. I. Ș.
Pe rol se află soluționarea cererilor de recurs formulate de recurentul-reclamant B. P. A., prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor ”Pro Lex” și de recurentul-pârât M. A. INTERNE împotriva sentinței civile nr. 2740/17.05.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX- a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-reclamant, prin avocat C. M., cu împuternicire avocațială, pe care o depune la dosar și intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, prin consilier juridic cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legală îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin Serviciul Registratură, la data de 12.11.2013 și 03.03.2014 intimații au depus întâmpinare.
Curtea, le comunică părților prezente, prin reprezentant, câte un exemplar de pe întâmpinările depuse la dosar.
Părțile prezente, prin reprezentanți, arată că nu doresc termen, întrucât au luat cunoștință de întâmpinări.
Nemaifiind cererii prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Recurentul-reclamant, prin avocat, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Pe recursul formulat de MAI, solicită admiterea acestuia.
Intimata-pârâtă, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului formulat de recurentul-reclamant și admiterea celui formulat de recurenta-pârâtă.
Constatând cauza în stare de judecată, Curtea reține dosarul în pronunțare.
CU R T E A,
Deliberând asupra recursurilor de față, reține:
Prin sentința civilă nr. 2740/17.05.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul cu nr._ s-a respins cererea de chemare în judecată privind pe reclamantul BESLEAGĂ P. A., prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor „PRO LEX” în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și M. A. INTERNE, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul și pârâtul MAI.
În motivare, recurentul-reclamant, B. P. A., prin Sindicatul N. al Polițiștilor si Vameșilor București, ”Pro Lex”, a arătat că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, deoarece evaluarea a fost făcuta ., netemeinic si fara obiectivitate, necorespunzand activității desfășurate in perioada evaluata.
Astfel, acesta a reluat aspectele de nelegalitate privitoare la lipsa ghidului de evaluare, necesar pentru susținerea interviului, ceea ce conduce la anularea fisei de evaluare, după cum a contestat temeinicia măsurii în lipsa argumentelor, a motivelor pentru care reclamantului i-a fost acordat un calificativ atât de scăzut fata de activitatea desfășurata.
A insistat recurentul asupra nelegalității mențiunilor din fisă, pornind de la înlăturarea de către Comisia care a analizat contestația a calificativului acordat inițial pentru punctul B7, din „satisfăcător" in „bine", după cum a reluat critica caracterului mult prea general al indicativilor, cu prioritate menționându-i pe cei de la punctele B1, B2, B8 sau C.
A mai menționat acesta că reclamantul a obținut calificativul "satisfăcător" la Secțiunea B, care nu privesc in mod direct exercitarea atribuțiilor de serviciu, în timp ce, la celelalte puncte, în legătura directa cu fisa postului, a primit calificativul „bine".
Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii.
In drept, au fost invocat art. 304 indice 1 cpc.
Recurentul-pârât M. A. Interne, reprezentat prin Direcția Generală Juridică, a criticat hotărârea prin prisma greșitei respingeri a excepției lipsei calității sale procesuale pasive.
În motivare, a reluat argumentele prezentate instanței de fond, privitoare la incidența art. 12 alin. (1) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, cu modificările și completările ulterioare, unde se arată că Direcția Generală de Poliție a Municipiului București este o „unitate cu personalitate juridică" ce face parte din structura organizatorică a Inspectoratului General al Poliției Române, care, potrivit art. 7 din același act normativ, „...reprezintă unitatea centrală a Poliției Române, cu personalitate juridică și competență teritorială generală, care conduce, îndrumă și controlează activitatea unităților de poliție subordonate...".
Întrucât actul administrativ individual atacat a fost emis de către D.G.P.M.B., iar acest lucru nu a determinat nașterea vreunui raport juridic de drept administrativ între intimatul-reclamant și M. A. Interne, rezultă că participarea instituției recurente nu se justifică.
Analizând sentința prin prisma criticilor formulate, Curtea va respinge recursurile, ca nefondate pentru considerentele ce urmează:
- Recursul promovat de pârâtul M. A. Interne vizează calitatea sa procesuală pasivă într-o acțiune având ca obiect anularea calificativului din fișa de evaluare a unui angajat din subordine.
Contrar susținerilor acestuia, Curtea constată că în mod corect a fost respinsă excepția invocată atât pentru argumentele judecătorului fondului, cât și pentru acelea ce se regăsesc în înscrisul de la f. 35, 36 dosar nr._ al Curții de Apel, din cuprinsul cărora rezultă, în esență, că raportul de serviciu al polițistului – indiferent de structura în care este încadrat sau de corpul profesional din care face parte – se naște cu M. Administrației și Internelor – autoritate a administrației publice centrale în cadrul căreia funcționează ca unități aflate în subordine toate structurile și instituțiile în care se află funcții prevăzute a fi ocupate de polițiști.
Aceasta și pentru că exercitarea funcției de management al serviciilor și resurselor financiare și umane se realizează, potrivit art. 2 lit. e din OUG nr. 30/2007, de către M. Administrației și Internelor. Astfel, competența acordării gradelor profesionale și a gestionării evenimentelor relative la cariera polițiștilor (avansare în grade profesionale, numire în funcție, modificarea ori încetarea raporturilor de serviciu, aplicarea sancțiunilor disciplinare) se realizează de către conducerea structurilor din subordinea MAI pe baza delegării de competențe, stabilite prin ordine ale ministrului administrației și internelor.
În acest context, văzând obiectul dosarului – contestarea unui calificativ, aspect ce ține de cariera polițistului, dat fiind că unitatea angajatoare a reclamantului este M. Administrației și Internelor, calitatea sa procesuală pasivă în prezenta cauză se justifică.
- Recursul recurentului-reclamant nu este fondat.
În mod corect instanța de fond a reținut că la dosarul cauzei se regăsește tabelul nominal cu polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică – f. 14 (din care face parte și recurentul) care au participat la interviul susținut cu ocazia evaluării profesionale pe anul 2011, iar la poziția 25 se regăsește semnătura recurentului, fapt care atestă susținerea interviului care are caracter confidențial.
Prin urmare, reclamantului i s-a dat posibilitatea să ia cunoștință de evaluarea efectuată și să își prezinte punctul de vedere față de aceasta, astfel că susținerile privind netemeinicia soluționării contestației nu pot fi primite.
Calificativele acordate sunt susținute materialul probator administrat la judecata în primă instanță, precum caracterizarea întocmită de către șeful nemijlocit, comisar-șef de poliție T. I., recurentului, unde se procedează la o scurtă caracterizare atât a rezultatelor profesionale, cât și a calităților personale ale polițistului evaluat.
Astfel, în cuprinsul acestuia se consemnează că polițistul nu a depistat persoane sau bunuri urmărite în temeiul legii în perioada supusă evaluării, nu a obținut nicio informație materializată, nu a avut nicio preocupare pentru identificarea unor bunuri provenite din comiterea unor infracțiuni și recuperare de prejudicii, toate acestea în principal, datorită lipsei de implicare în teren (f. 87, 88 dosar fond).
Recurentul, pe linia aplicării de sancțiuni contravenționale este sub media pe compartiment, adică cea de 125 de sancțiuni, acesta având doar 78 de sancțiuni contravenționale aplicate. Iar, privitor la starea și practica disciplinară, se menționează că polițistul evaluat a ridicat unele probleme, în sensul că în anul 2011 a fost găsit cu ocazia unor controale la dispozitivul de ordine publică fără unele din materialele din dotare, a întârziat la program și în general are o atitudine pasivă pe timpul executării serviciului, nefiind receptiv la dispozițiile primite din partea șefilor ierarhici. În continuare, se arată că polițistul nu a dat dovadă întotdeauna de echilibru și stăpânire de sine, intrând frecvent în dispute verbale cu superiorii pentru motive puerile, amplificând prin atitudinea sa anumite conflicte care puteau fi prevenite, toate aceste aspecte fiind prezentate în nota-raport privind contestația formulată de reclamant față de calificativul acordat (f. 20-25 dosar nr._/3/2012 al Tribunalului București).
Mai mult decât atât, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, recurentul a fost apreciat cu „satisfăcător" și în anii 2007 și 2008.
Curtea mai reține că fișa postului recurentului, înregistrată cu nr. l896538/2011, i-a fost adusă la cunoștință, iar în aceasta se descriu pe larg cerințele postului, condițiile specifice de muncă, sarcinile, îndatoririle și responsabilitățile postului, precum și standardele de performanță asociate acestuia. Or, evaluarea activității a vizat tocmai comportarea conformă fișei postului și specificului activității desfășurate.
Pentru toate aceste considerente și dat fiind că instanța nu are posibilitatea de se substitui unității angajatoare în evaluarea personalului său, încălcându-se altfel atribuțiile puterii judecătorești, pentru că reclamantul doar s-a mulțumit a afirma netemeinicia calificativului acordat, fără a proba în concret o altă stare de fapt decât cea reținută de pârâtă, în condițiile în care instanța de fond a argumentat pe larg, temeinic și legal, care sunt argumentele respingerii acțiunii, iar recurentul-reclamant s-a rezumat la o reluare a celor din cuprinsul acțiunii, fără a combate în vreun fel considerentele primei instanțe, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 teza a II-a C. proc., civ., va respinge și recursul acestuia, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate, recursurile formulate de recurentul-reclamant B. P. A. și de recurentul-pârât M. A. EXTERNE împotriva sentinței civile nr. 2740/17.05.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX- a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.05.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. M. V. I. F. S. P.
GREFIER,
C. I. Ș.
Red./tehnored./ 2 ex./ V.R.M../09.07.2014
Tribunalul București – Secția a IX- a C. Administrativ și Fiscal
Judecător de fond: I. M.
← Pretentii. Decizia nr. 4649/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
---|