Pretentii. Decizia nr. 4649/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4649/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-06-2014 în dosarul nr. 462/87/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 4649
Ședința publică de la 05.06.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: O. D. P.
JUDECĂTOR: C. M. C.
JUDECĂTOR: A. L. D.
GREFIER: C. O.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta – pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN împotriva sentinței civile nr. 602/08.04.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflict de Muncă,Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant Z. R..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și reține recursul spre soluționare.
CURTEA ,
Prin sentința civilă nr. 602/18.04.2013, Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul Z. R. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice A. și a obligat pe pârâta să restituie reclamantului suma de 2620 lei, achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante conform chitanței . nr._/28.12.2012 și la plata dobânzii calculată potrivit art. 124 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (r3), cu modificările și completările ulterioare, până la data efectivă.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că scopul art. 110 din Tratatul Comunității Europene este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din statele membre.
Aceasta nu înseamnă că statele membre ale Uniunii Europene trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci impune acestora ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminarea produselor similare importate.
Tratatul interzice taxele vamale la import și la export, precum și taxele cu efect echivalent, iar aceste din urmă prevederi ar fi lipsite de conținut dacă produsele străine ar putea fi supuse unui regim fiscal mai sever față de produsele interne ulterior traversării frontierei statului membru a acestor produse, dezavantajându-se prin acest procedeu produsele importate aflate în raport de concurență cu produsele indigene. Art.110 TFUE are tocmai rolul de a împiedica acest aspect, în doctrină arătându-se faptul că această normă impune o neutralitate totală a fiscalității interne în cea ce privește produsele naționale și cele importate.
Instanța de la Luxemburg a reiterat faptul că, în ceea ce privește serviciile fiscale aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie, rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri.
Astfel de aprecieri, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie să fie lipsite de efectul mai sus descris.
În jurisprudența Curții Europene de Justiție noțiunea de „impozit intern” are accepție diferită de cea din dreptul intern deoarece Curtea Europeană de Justiție a statuat că sistemul general de taxe interne trebuie să fie aplicat sistematic diferitelor categorii de produse cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor iar criteriul primei înmatriculări nu poate fi o cerință pe deplin obiectivă deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor ci duce în anumite cazuri la discriminări între produsele naționale și produsele importate cu scopul declarat de protejare a industriei naționale și locurilor de muncă.
Începând cu 1 ianuarie 2007 până la 31 iunie 2008, dispozițiile art.214/1 Cod fiscal au instituit taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxă datorată ca urmare a primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Unul dintre principalele aspecte problematice ale acestei taxe a fost faptul că aceasta se aplică autovehiculelor second hand importate fără a se aplica și autovehiculelor aflate pe piața internă.
Comisia Europeană a demarat etapele inițiale a procedurii de infrigement față de statul român ca urmare a nerespectării dispozițiilor art.110 TFUE, Guvernul adoptând o nouă reglementare respectiv OUG nr.50/2008 instituirea taxei de poluare pentru autovehicule.
Art.3 pct.1 și art.4 lit.a din OUG nr.50/2008 prevăd că autovehiculele din categoriile M1 – M 3 și N 1 – N 3, cu ocazia primei înmatriculări în România, li se aplică taxa de poluare.
Art. 3 pct. 1 și art. 4 lit. a din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehiculele din categoriile M 1 – M 3 prevăd că obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca textul să facă distincția între autovehiculele produse în România și cele din afara acesteia sau între autoturismele noi și cele second-hand.
Astfel, taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară.
Conform art. III al O.U.G. nr. 218/2008 pentru modificarea O.U.G. nr. 50/2008, autovehiculele cu norma de poluare Euro 4 sau Euro 3, a căror capacitate cilindrică nu depășește 2000 cmc precum și toate autovehiculele M 1 cu norma de poluare Euro 4 sau Euro 3 care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în state membre ale UE în perioada 15.12.2008 – 15.12.2009 inclusiv se exceptează de la obligația de plată a taxei de poluare pentru autovehicule stabilită potrivit OUG 50/2008.
Autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 sau Euro 3, a căror capacitate cilindrică nu depășește 2000 cmc precum și tuturor autovehiculelor M 1 cu norma de poluare Euro 4 sau Euro 3 înmatriculate pentru prima dată în afara Uniunii Europene și care se înmatriculează în România, li se aplică taxele prevăzute în anexele 1 și 2.
În noua reglementare, O.U.G. nr. 50/2008 modificată prin O.U.G. 218/2008 rezultă că diferența plătită în plus, sub incidența Codului Fiscal – art. 2141 – 2143, se restituie contribuabilului .
În această modalitate de reglementare, prin modul în care este formulată legislația românească, se urmărește un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi.
Art.214/1 Cod fiscal (1 ianuarie 2007 – 31 iunie 2008) reglementează taxa de primă înmatriculare în vigoare în vigoare în perioada în care reclamantul a solicitat înmatricularea și a achitat taxa, 30.03.2007 .
În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții de Justiție Europene, statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale.
În urma cerinței de „primă înmatriculare” toate mașinile noi înmatriculate în perioada 15.12._09, care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din România, circulă fără să fie impuse taxei de poluare.
Pe de altă parte, autovehiculele de o calitate asemănătoare care urmează să fie înregistrate în România, în aceeași perioadă, dar nu pentru prima dată și care intră în concurență directă cu produsele naționale, vor fi supuse unei taxe substanțiale.
OUG nr. 50/2008 îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 110 din Tratatul Comunității Europene. Astfel, există o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al UE și care se înmatriculează în România și autoturismele second-hand deja înmatriculate în România precum și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare creată de legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de liberă circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului din cadrul Uniunii Europene .
Ulterior pronunțării hotărârii preliminare de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C 402/09, I. T. contra Statului Român prin care instanța de contencios european a statuat că reglementarea internă în vigoare la acel moment(respectiv OUG nr.50/2008) este contrară art.110 TFUE, jurisprudența constatată a fost a reținerii caracterului contrar a OUG nr.50/2008 față de art.110 TFUE.
La data de 6 ianuarie 2012 a intrat în vigoare Legea nr.9/2012. Deși inițial destinată a se aplica și la înmatricularea autovehiculelor naționale cu privire la care nu s-a achitat taxa specială prevăzută de art.214/1 Cod fiscal sau taxa de poluare prevăzută de OUG nr.50/2008, norma care prevedea aplicarea taxei pentru emisiile poluante și cu privire la autovehiculele naționale aflate în situația menționată a fost suspendată prin OUG nr.1/2012 până la data de 1 ianuarie 2013.
În această perioadă, între reglementarea anterioară (OUG nr.50/2008 modificată prin OUG nr.218/2009) și Legea nr.9/2013 nu există nici o diferență de natură juridică.
Potrivit Legii nr.9/2012, tranzacțiile de autovehicule interne sunt favorizate față de importuri atâta timp cât cele interne care privesc autovehiculele pentru care nu s-a achitat nici o taxă de poluare pot efectua cu ușurință transferul de proprietate astfel ca și taxa să fie achitată în defavoarea autovehiculelor importate pentru care actele de transfer de proprietate nu se pot ocoli în mod legal.
La data de 1 ianuarie 2013 au reintrat în vigoare dispozițiile suspendate ale Legii nr.9/2012 care prevedeau faptul că obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturism și autovehicule prevăzute de art.214/1 Cod fiscal și nici taxa de poluare prevăzută de OUG nr.50/2008 cu modificările internaționale.
Din considerentele ce preced rezultă caracterul și efectul discriminator al reglementării interne în raport de produsele importate precum și corelativul efect favorizant al produselor interne în raport de produsele importate.
Reclamantul Z. R., ca proprietar al autoturismului marca Ford tip Focus număr identificare wfosxxgcds8g30688 în regim second hand, înmatriculat la 9 mai 2008 (an fabricație 2008) a achitat cu chitanța . 7 nr._ a achitat suma de 2620 lei (taxă de primă înmatriculare).
Prevederile legale în vigoare la data la care reclamantul a solicitat și efectuat înmatricularea erau dispozițiile art.214/1 Cod fiscal (în vigoare în perioada 1 ianuarie 2007 – 31 iunie 2008).
Acțiunea are ca obiect restituire taxă de poluare iar cererea formulată de reclamant se încadrează în dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din Codul de procedură fiscală.
Instanța, în raport de dispozițiile art.110 TFUE și legislația internă reține că se face o evidentă diferențiere de regim între bunuri, o persoană interesată preferând să cumpere o anumită marcă de mașină second hand din România pentru care nu va mai plăti taxa de poluare în locul unei mașini identice dintr-un alt stat al Comunității Europene pentru care ar trebui să plătească taxa de poluare, dezavantajarea acestora din urmă fiind evidentă atât în reglementarea din codul fiscal,art. 214/1 cât și prin adoptarea OUG nr.50/2008 (în toate formele existând diferențe de regim al taxei), abrogată prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, de asemenea contrară art.110 din TFUE, fiind destinată să diminueze introducerea în țară a unor autoturisme deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului A. invocând în drept disp. art.304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În motivarea cererii de recurs a arătat că sentința criticata este pronunțata după data de 14 noiembrie, data la care Înalta Curte de Casație si Justiție s-a pronunțat prin Decizia nr. 24/2011. Considera ca din acest motiv instanța de fond a apreciat ca ilegala decizia de calcul al taxei pe poluare si a dispus restituirea taxei, fara a tine cont ca reclamantul a sesizat instanța înaintea indeplinirii procedurii prevăzute de Legea nr. 9/2012 care permite recalcularea taxei si restituirea diferenței de bani.
Atat acțiunea formulata de reclamant, cat si sentința criticata dezbat in favoarea reclamantului aspecte de drept european, insa instanța ar fi trebuit sa tina cont de următoarele aspecte:
Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu s-a pronunțat decât in cadrul procedurii preliminare in doua cauze cu care a fost sesizata: T. si N., ca atare, nu se poate institui cu putere de lege ca taxa colectata in temeiul O.U.G. nr. 50/2008 contravine dreptului comunitar;
Daca aspectele de drept erau lămurite, Institutul N. al Magistraturii s-ar fi pronunțat ferm in aplicarea corecta a legii, îndrumând spre respectarea principiului unitar, insa, cu ocazia dezbaterii pe tema aplicării hotărârii preliminare a C.J.U.E. in cauza C-402/09, T., dezbatere ce a avut loc la București, in data de 10 mai 2011, s-a opinat ca pana si CJUE a fost reticenta in ceea ce privește taxa instituita prin O.U.G. nr.50/2008, soluția pronunțata „contrastând puternic cu alte dispozitive din hotărâri preliminare de tipul ,,art.110 trebuie interpretat in sensul ca se opune ca un stat membru sa..."(B. Andresan - Dezbatere pe tema aplicării preliminare a CJUE in cauza C-402/09,T.) pentru ca in cuprinsul dispozitivului cauzei C-402/09 s-a inserat conjuncția „daca", ceea ce conduce la analiza pe caz si nu la admiterea acțiunilor in temeiul discriminării.
Practica instanței de fond este aproape unitara si in sensul omiterii aplicării legii noi in raport cu cererea reclamantului, Legea nr. 9/2012 prevede un termen in care plătitorii acestei taxe cărora li s-a aplicat O.U.G. nr. 50/2008 beneficiază de recalcularea taxei si restituirea diferenței, iar instanța de fond le atribuie, prin exonerarea totala de plata taxei pe poluare un drept pe care in realitate nu il au, ajungandu-se astfel ca hotărârea judecătoreasca sa aiba efecte peste prevederile legale in materie.
In loc sa lămurească soluționarea spetelor privind contestarea taxei auto, Decizia 24/2011 a I.C.C.J. conduce instanțele de fond spre admiterea tuturor acțiunilor formulate impotriva deciziilor de calcul al taxei pe poluare, desi din argumentația expusa, studiul ar trebui individualizat si nu aplicat in sensul admiterii acțiunilor, in special in aceasta speța in care reclamantul nu a respectat legea noua in materie solicitând restituirea taxei la A.F.P. A. conform Legii 9/2012 privind calculul taxei pe poluare.
Potrivit art. 1-33alin.1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005:,,Legea cadru europeana este un act legislativ care obliga stat membru destinatar in ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lasand in același timp autorităților naționale competenta in ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor." Taxa in cauza a fost instituita in scopul asigurării protecției mediului, reprezentând opțiunea legiuitorului național. Curtea de Justiție Europeana, prin jurisprudenta sa, a statuat in mod constant ca tratatul nu este incalcat prin instituirea unei astfel de taxe in momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal taxa intra in regimul intern de impozitare, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre. Nivelul taxelor este corelat cu vechimea, rulajul mediu anual si starea generala standard reprezentând reflecția in plan fiscal a principiului „poluatorul plătește", principiu acceptat unanim la nivelul Uniunii Europene.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304 ind. 1 C.p.c., Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Taxa a cărei restituire o solicită reclamantul prin prezenta acțiune a fost achitată la data de 28.12.2012, în temeiul Legii 9/2012 privind taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule.
Conform art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 9/2012, (1) obligatia de plata a taxei intervine:
a) cu ocazia inscrierii in evidentele autoritatii competente, potrivit legii, a dobandirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de catre primul proprietar din Romania si atribuirea unui certificat de inmatriculare si a numarului de inmatriculare;
b) la repunerea in circulatie a unui autovehicul dupa incetarea unei exceptari sau scutiri prevazute la art. 3 si 8;
c) la reintroducerea in parcul auto national a unui autovehicul, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul auto national, i s-a restituit proprietarului platitor valoarea reziduala a taxei, in conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligatia de plata a taxei intervine si cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in Romania, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul inmatricularii.
Art. 1 din OUG nr. 1/2012 prevede că începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013.”
Prin suspendarea aplicării dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea 9/2012, până la data de 1.01.2013, se revine la aceeași reglementare cuprinsă în O.U.G. 50/2008, care este contrară dreptului comunitar.
În acest sens, Curtea are în vedere faptul că potrivit art.267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene(TFUE), Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor.
Prin Hotărârea din 07.07.2011, CJUE s-a pronunțat în cauza C-263/10 I. N. asupra interpretării art.110 TFUE(fostul art.90 din TCE) statuând că acesta trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
S-a apreciat că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 prin OUG 208/2008, OUG 218/2008, OUG 7/2009 și OUG 119/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
CJUE a reținut că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa de poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
CJUE a arătat că art. 110 TFUE se opune unui regim de impozitare precum cel instituit prin OUG 50/2008 și a apreciat că nu este necesar să fie limitate în timp efectele acestei hotărâri deoarece din datele prezentate de Guvernul României nu s-a putut concluziona că economia românească riscă să fie serios afectată de repercusiunile acestei hotărâri, Guvernul menționând că există un număr mare de cereri de rambursare a taxei de poluare.
Art. 110 TFUE a fost interpretat în același sens de CJUE și în Hotărârea pronunțată la 07.04.2011 în cauza T. C 402/2009 în care s-a precizat că acest articol obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie națională și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare, OUG 50/2008 având ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărare în alte state membre.
Astfel, taxa de poluare instituită de OUG 50/2008 contravine art. 110 TFUE, reclamantul fiind îndreptățit la restituirea acesteia.
Potrivit art. 148 alin.2 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Instanța a avut, așadar, obligația de a aplica cu prioritate normele comunitare în cazul în care există contradicție între acestea și normele interne.
Un alt argument în reținerea caracterului nefondat al recursului îl reprezintă și Ordonanța CJUE (Marea Cameră) din 3.02.2014, pronunțată în cauzele conexate C – 97/13 și C – 214/13, având ca obiect cereri de decizie preliminară formulate în temeiul art. 267 TFUE, care privesc interpretarea art. 110 TFUE.
Prin această Ordonanță, Marea Cameră stabilește că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule, de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
S-a reținut că asemenea O.U.G. 50/2008, Legea 9/2012 supunea vehiculele de ocazie importate taxei pe poluare.
Legea 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul 2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă.
O.U.G. nr. 1/2012 a privat articolul 4 alin. 2 menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale avea, asemenea celui instituit prin O.U.G. 50/2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Prin adoptarea O.U.G. 1/2012, guvernul român a menținut în vigoare o reglementare națională pe care Curtea o declarase deja incompatibilă cu articolul 110 TFUE în Hotărârea T., citată anterior. Prin urmare, acest guvern nu poate invoca în mod util finalitatea urmărită de legiuitorul național.
În plus, potrivit jurisprudenței constante a Curții, o limitare în timp a posibilității de a invoca o dispoziție astfel cum a fost interpretată de Curte nu poate fi admisă decât în hotărârea care se pronunță cu privire la interpretarea solicitată (Hotărârea din 6 martie 2007, Meilicke și alții, C-292/04, Rep., p. 1-1835, punctul 36).
Astfel, este necesar să existe un moment unic de stabilire a efectelor în timp ale interpretării solicitate pe care Curtea o dă unei dispoziții a dreptului Uniunii. În această privință, principiul potrivit căruia o limitare nu poate fi admisă decât în hotărârea care se pronunță cu privire la interpretarea solicitată garantează egalitatea de tratament a statelor membre și a celorlalți justițiabili în fața acestui drept și îndeplinește astfel cerințele care decurg din principiul securității juridice (Hotărârea Meilicke și alții, citată anterior, punctul 37).
La punctul 33 din prezenta ordonanță Curtea reiterează interpretarea pe care o oferise deja în Hotărârile citate anterior T. și N.. Întrucât Curtea nu a dispus, în acele hotărâri, o limitare în timp a efectelor interpretării menționate, și aceasta în pofida faptului că o astfel de limitare fusese de altfel solicitată de guvernul român în cauza N., o limitare în timp nu poate fi admisă în cadrul prezentei ordonanțe, care este adoptată în temeiul articolului 99 din Regulamentul de procedură.
Prin urmare, nu este necesar să fie limitate efectele prezentei ordonanțe.
Rezultă cu claritate din interpretarea acestor considerente că reclamantul a achitat taxa a cărei restituire o solicită, în temeiul unei reglementări pe care CJUE o declarase deja incompatibilă cu art. 110 TFUE în Hotărârea T., astfel că este îndreptățit la restituirea în integralitate a acestei taxe, cum în mod corect a apreciat instanța de fond.
Invocarea aspectelor discutate în cadrul unor dezbateri organizate de INM pe tema aplicării hotărârii preliminare a CJUE în cauza C-402/09 T., la data de 10.05.2011, este irelevantă în soluționarea cauzei, din moment ce instanța trebuie să-și întemeieze soluția pe care o pronunță pe dispozițiile legale aplicabile în materie și nu pe opinii exprimate în cadrul unor dezbateri organizate de INM.
Față de aceste considerente, constatând că sentința este legală, nefiind incident motivul de casare prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă invocat de recurentă, Curtea în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta – pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN împotriva sentinței civile nr. 602/08.04.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflict de Muncă,Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant Z. R., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.06.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
O. D. P. C. M. C. A. L. D.
GREFIER,
C. O.
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 9084/2014.... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
