Anulare act administrativ. Decizia nr. 7020/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7020/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-10-2014 în dosarul nr. 39056/3/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 7020/2014
Ședința publică de la 2.10.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – A. P.
JUDECĂTOR - C. R. I.
JUDECĂTOR - J. A.
GREFIER - P. M.
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, recurentele-pârâte C. M. și F. I. D. și recurenta-pârâtă DGFPMB - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 împotriva sentinței civile nr. 785/24.02.2012 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. M. și intimatul-intervenient S. NAȚIONAL AL FUNCȚIONARILOR PUBLICI, precum și intimații-pârâți S. M. și G. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: intimata-reclamantă C. M. reprezentată de avocat G. M. cu delegație la dosar, intimații-pârâți: S. M. reprezentată de avocat Patit V. cu delegație la dosar, intimatul reclamant G. M. personal și asistat de avocat Patit V. cu delegație la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Curtea constatând că nu mai sunt cereri de formulat, probe de administrat, și excepții de invocat, apreciază recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul intimatei-reclamante C. M., cu privire la recursul formulat de recurenta-reclamantă, solicită respingerea acestuia ca nefondat, pentru considerentele expuse pe larg în cuprinsul întâmpinării, și care țin de fapt de o nuanțare a ideii de încetare a activității;. Arată că legea vorbește foarte clar despre încetarea definitivă a activității și care sunt condițiile în care aceasta se produce. Recurenta nuanțează această încetare definitivă a activității în încetare fiscală a activității care de fapt nu există nici din punct de vedere legal și nici practic. Există doar noțiunea de încetare definitivă a activității, iar în speța de față s-a făcut dovada că notarul a rămas în continuare notar, nu a încetat activitatea în mod definitiv, iar forma de asociere este o continuare a desfășurării activității. Pentru aceste considerente, apreciază că recursul este nefondat.
Cu privire la motivul de recurs invocat de către instanță din oficiu, referitor la lipsa calității procesuale pasive a părților persoane fizice în raport de primul capăt de cerere privind constatarea nulității actelor fiscale, apreciază că nu persoanele fizice puteau să fie obligate la anularea acestor acte, ci persoana juridică. Sub aspectul întregii spețe, actele care se solicită a fi anulate au fost întocmite și semnate de persoane fizice, iar față de această legătură dintre persoanele fizice și persoana juridică, apreciază că nu este un motiv întemeiat de recurs, motiv pentru care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Apărătoarea intimaților-pârâți S. M. și G. M. arată că în speță sunt în discuție două probleme de drept: prima se referă la legea aplicabilă în anul 1996 și mai târziu, când s-au înființat Cabinetele notariale și la posibilitatea de a achiziționa fără a se plăti impozit bunuri mobile și imobile pentru dotarea cabinetelor.
Verificarea organelor fiscale s-a efectuat sub auspiciile Legii vechi, și privește momentul în care se modifică forma juridică. În această situație legea prevede că trebuie să plătești, considerându-se că s-a încetat activitatea și se impune a se achita acel impozit. Este adevărat că de la momentul constatării și până la emiterea deciziei a trecut o perioadă de timp și legea s-a schimbat, însă aplicabilă este legea în vigoare la data constatării. Sub acest aspect apreciază că recursul formulat de cele două autorități publice este întemeiat.
Cu privire la persoanele fizice pe care le reprezintă, aceștia sunt funcționari publici protejați de OUG nr. 93/2003 privind aplicarea Codului de Procedură Fiscală și art. 76 alin. 3 din Legea 188/1999. În situația de față este clar că decizia de imputare a fost omologată și verificată de cei îndrituiți și chiar dacă a fost semnată și de funcționarul public, cel care a decis este superiorul din cadrul organului fiscal. Față de aceste aspecte apreciază că se impune a fi admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a funcționarilor publici G. M. și S. M., admiterea recursului, desființarea sentinței de fond și obligarea reclamantei C. M. la ceea ce datorează. Solicită cheltuieli de judecată față de C. M. în raport de dovezile care sunt depuse la dosar.
În replică, apărătorul intimatei recurente C. M., arată că art. 14 din Legea organizării notarilor publici prevede că, prin asociere, notarul public nu-și pierde dreptul la biroul notarial individual. Prin urmare notarul nu și-a pierdut acest drept, a făcut doar parte dintr-o asociere.
La interogarea de către instanță cu privire la legea aplicabilă situației constatate, conform opiniei proprii, apărătorul intimatei-reclamante arată că este aceiași lege de la înființare, lege care n-a suferit nicio modificare și care este în aceeași formă și în prezent.
Apărătoarea intimaților-pârâți G. M. și S. M. arată că este vorba de legea specială care s-a aplicat ca un ajutor, fiind o dispoziție specială de strictă aplicabilitate.
Curtea reține cauza pentru soluționare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 785/24.02.2012 a Tribunalului București a fost admisă, în parte, cererea astfel cum a fost formulată și modificată de reclamanta C. M. în contradictoriu cu pârâții AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, S. M. (consilier în cadrul Administrației Finanțelor Publice a Sectorului 1), G. M. (referent în cadrul Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1), C. M. (director coordonator Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București) și F. I. D. (sef serviciul Soluționare Contestații din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București) și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 1 BUCUREȘTI și intervenientul S. NAȚIONAL AL FUNCȚIONARILOR PUBLICI, fiind anulate:
- Decizia nr. 96/22.03.2010 emisa de Directia Generala a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti,
- Decizia de impunere nr._/31.05.2007 emisa de Administratia Finantelor Publice Sector 1 Bucuresti.
A fost admisă cererea de interventie in interesul paratilor G. M. si S.
M. formulata de intervenientul S. N. AL FUNCTIONARILOR PUBLICI.
A fost respinsă cererea de obligare a pârâților, în solidar, la plata daunelor morale.
Pronunțând această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că în baza Raportului de inspecție fiscala nr._/28.05.2007 întocmit de parata S. M., si de paratul G. M., a fost emisa Decizia de impunere nr._/31.05.2007 privind impozitul pe venit stabilit suplimentar de plata pe anul 2001, prin care in sarcina contribuabilului BNP C. M. s-a stabilit in plus o diferența de impozit pe venitul anual in suma de 35.030 lei si majorări de întârziere aferente in suma de 45.480 lei
Decizia de impunere pentru această sumă a fost emisă de pârâta S. M. avizata de numitul I. T., in calitate de sef al Serviciului Inspectie Fiscala Persoane Fizice si aprobata de numitul G. S..
Reclamanta a formulat contestație împotriva deciziei de impunere, care a fost respinsă ca nefondată prin Decizia nr. 96/22.03.2010 emisa de DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
Reține instanța de fond că decizia de soluționare a contestației a fost semnata de parata C. M., in calitate de director coordonator al paratei DGFPMB, si de parata I. D. F. in calitate de sef al Serviciului Soluționare Contestații.
Tribunalul a înlăturat critica reclamantei privind stingerea prin prescripție a dreptului organului fiscal de a stabili obligații fiscale si a creanțelor fiscale corelative obligațiilor stabilite prin decizia de impunere, motivat de aceea că în conformitate cu raportul de inspecție fiscală nr._/28.05.2007, perioada supusă inspecției a fost 01.01._01, iar scopul controlului a fost verificarea modului de aplicare a dispozițiilor O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit.
Conform dispozițiilor legale in vigoare in perioada obținerii venitului - 01.01._01, respectiv art. 21 alin. 1 lit. a) din O.G. nr. 70/1997 privind controlul fiscal, „dreptul organelor de control fiscal [...] de a stabili diferențe de impozite și majorări de întârziere pentru neplata în termen a acestora [...] pentru o perioadă impozabilă, se prescrie [...] in termen de 5 ani de la data la care a expirat termenul de depunere a declarației pentru perioada respectivă”.
Potrivit prevederilor art. 59 alin. 1 din O.G. nr. 73/1999, „Contribuabilii au obligația să completeze și să depună la organul fiscal în raza căruia își au domiciliul o declarație de venit global, precum și declarații speciale, în mod eșalonat până la data de 31 martie a anului următor celui de realizare a venitului [...]”.
Reține instanța de fond că O.G. nr. 73/1999 a ieșit din vigoare la data de 01.01.2002, odată cu . Legii nr. 7/2001 privind impozitul pe venit, iar conform dispozițiilor art. 62 alin. 1 din Legea nr. 7/2001, „Contribuabilii au obligația să completeze și să depună la organul fiscal competent o declarație de venit global, precum și declarații speciale până la data de 31 martie a anului următor celui de realizare a venitului”.
Potrivit articolului unic al O.U.G. nr. 53/2002 pentru modificarea termenului de depunere a declarațiilor de venit pe anul 2001, „Termenul de depunere a declarației de venit global si a declarațiilor speciale pe anul 2001, prevăzut la art. 62 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 7/2001 privind impozitul pe venit, [...] se proroga pana la data de 31 mai 2002”.
Din interpretarea coordonata a prevederilor legale anterior redate, rezulta ca termenul de prescripție a dreptului organului fiscal de a stabili diferențe de impozit pe venit pentru venitul realizat in anul 2001 și majorări de întârziere pentru neplata în termen a acestui impozit a început să curgă la data de 31.05.2002 și s-a împlinit la data de 31.05.2007.
În privința nelegalității deciziilor contestate, Tribunalul a reținut următoarele:
Art. 16 din O.G. nr. 73/1999 stabilește regula generala de determinare a venitului net din activitati independente supuse impozitarii, respectiv ca diferenta dintre venitul brut si cheltuielile aferente deductibile.
Normele metodologice de aplicare a art. 16 din O.G. nr. 73/1999, aprobate prin H.G. nr. 1066/1999 stabilesc, la pct. 1 alin. 1, 3 si 4 ca „In venitul brut se includ toate veniturile în bani și în natură, cum sunt: [...] venituri din vânzarea sau închirierea bunurilor din patrimoniul afacerii și orice alte venituri obținute din exercitarea activității [...], ca „in cazul încetării definitive a activității sumele obținute din valorificarea bunurilor din patrimoniul afacerii, înscrise în Registrul-inventar (mijloace fixe, obiecte de inventar etc.), sunt incluse în venitul brut”, respectiv ca „in cazul în care bunurile din patrimoniul afacerii trec în patrimoniul personal, din punct de vedere fiscal se consideră o înstrăinare, evaluarea urmând a se face la prețurile practicate pe piață, iar suma reprezentând contravaloarea acestora se include în venitul brut al afacerii”.
Reține Tribunalul că în speță nu a avut loc o încetare definitiva a activitatii, ci doar o modificare a formei de organizare in care reclamanta isi exercita profesia de notar public, in acord cu prevederile art. 14 alin. 1 din Legea notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/_, potrivit carora „Activitatea notarilor publici se desfășoară în cadrul unui birou, în care pot funcționa unul sau mai mulți notari publici asociați [...]”.
Mai mult, prevederile speciale cuprinse in art. 23-24 din Legea nr. 36/1995 enumera in mod limitativ cazurile in care calitatea de notar (si, prin urmare, activitatea desfasurata in aceasta calitate) inceteaza, respectiv cazurile in care exercitiul functiei de notar public se supenda, schimbarea formei de exercitare a profesiei neregasindu-se printre aceste cazuri. Transformarea unei forme de exercitare a profesiei nu conduce la vreun transfer patrimonial asupra bunurilor afectate exercitiului profesional, titularii dreptului de proprietate asupra bunurilor afectate unei forme de exercitare in comun a profesiei rămânând notarii publici care fac parte din forma asociativa.
Pe cale de consecință, instanța de fond a admis primele doua petite ale cererii introductive, dispunând anularea deciziilor atacate, prin care s-a constatat în mod nelegal existența obligației de plată a unei sume suplimentare ca efect al încetării activității biroului notarial individual, în urma asocierii și, pe cale de consecință, al transferului de bunuri în patrimoniul propriu.
Referitor la cererea privind plata daunelor morale, Tribunalul a reținut că pentru acordarea acestora trebuie analizat ce a pierdut persoana vatamata pe plan fizic, psihic, social, profesional și familial, importanta prejudiciului moral depinzand de valoarea nepatrimoniala lezata, de însemnatatea ei pentru persoana vatamata, de masura în care a fost lezata și de intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii.
Reține instanța de fond că în cauza nu se poate retine ca actiunile ilicite imputate paratelor au fost apte sa aduca atingere unor interese vrednice de protectie juridica, sub forma acordarii de despagubiri materiale. Sustinerile reclamantei in sensul ca toti paratii persoane fizice s-ar face vinovati de aplicarea gresita a legii, prin emiterea deciziilor atacate cu incalcarea principiului neretroactivitatii legii, cu intentie, nu pot fi retinute.
Atat decizia de impunere, cat si decizia de solutionare a contestatiei au fost motivate, in drept, prin indicarea prevederilor legale active in perioada realizarii venitului, respectiv art. 16 din O.G. nr. 73/1999 si Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 73/1999, aprobate prin H.G. nr. 1066/1999.
Apreciază instanța de fond că ilegalitatea deciziilor atacate nu este expresia intentiei paratelor persoane fizice de a o prejudicia pe reclamanta, ci este rezultatul unei erori de interpretare a prevederilor legale anterior mentionate, eroare indusa de autoritatea ierarhic superioara (Ministerul Finantelor Publice - Directia Generala Legislatie Impozite Directe), prin exprimarea punctului de vedere incorporat in adresa nr._/02.05.2006 (emisa ca urmare a solicitarii paratei 1 in vederea lamuririi modului de aplicare a prevederilor pct. 1 din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor art. 16 din O.G. nr. 73/1999 ., respectiv transformarea formei de exercitare a profesiei de avocat) si perpetuata ca urmare a refuzului nejustificat al aceleiasi autoritati de a da curs favorabil nenumaratelor demersuri intreprinse de DGFPMB în vederea sesizarii comisiei fiscale centrale cu dezbaterea spetei.
Pentru a obține angajarea răspunderii administrativ-patrimoniale a autoritatii publice, singura sau in solidar cu funcționarul care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului administrativ ilegal, persoana vatamata trebuie sa demonstreze existenta unei legături de cauzalitate directe si lineare intre efectele actului si paguba suferita. Ori, în cauza, faptele imputate paraților constând in pretinsul comportament jignitor adoptat pe parcursul desfasurarii inspectiei fiscale, excede sferei efectelor deciziei de impunere atacate sau, altfel spus, efectele juridice ale deciziei in discutie, chiar ilegala fiind, sunt lipsite de rol cauzal in producerea pretinsului prejudiciu suferit ca urmare a faptelor imputate acestor parate, atat vreme cat conduita reprosata paratelor nu reprezinta, in sine, un motiv de ilegalitate a actului.
Împotriva sentinței civile nr. 785/24.02.2012 a Tribunalului București au formulat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 și pârâții persoane fizice F. I. și C. M..
1/ În susținerea recursului formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, se solicită în temeiul art. 304 pct. 9 C. modificarea în parte a hotărârii de fond, aceasta fiind în parte netemeinica si nelegala, fiind data cu încălcarea si aplicarea greșita a legii (art.304 pct.9 Cod Procedura Civila).
Arată recurenta că problema în discuție vizează legalitatea măsurii de a include in venitul brut a contravalorii obiectelor de inventar si a mijloacelor fixe, înscrise in registrul-inventar în condițiile în care schimbarea formei de organizare a activității independente a fost considerata ca o încetare definitiva a activității respective.
Arată că Biroul notarial individual "C. M." începând cu data de 16.08.2001, s-a asociat cu doamna L. M. G.. Asocierea s-a făcut in condițiile stipulate in contractul de asociere depus la dosar, sediul asocierii fiind stabilit în București, .-49. . sector 1, denumirea asocierii fiind Societatea Civila LIBRA Birou Notarial - Notari Asociați.
Veniturile contribuabilei au fost reîntregite, ca efect al controlului efectuat, cu suma de 87.576 RON, reprezentând valoarea bunurilor mobile si imobile din patrimoniul Biroului notarial individual "C. M.", pe motiv ca doamna notar si-a încetat activitatea in cadrul Biroului notarial individual "C. M.", iar aceste mijloace fixe si obiecte de inventar au fost transferate Societătii Civile LIBRA Birou Notarial - Notari Asociați".
Urmare reîntregirii veniturilor cu suma de 87.576 lei, prin Decizia de impunere privind impozitul pe venit stabilit suplimentar de plata pe anul 2001 s-a stabilit in plus o diferența de impozit pe venitul anual in suma de 35.030 lei si majorări de întârziere aferente in suma de 45.480 lei.
Arată recurenta că în cauză sunt aplicabile disp. Ordonanței Guvernului nr.73/1999 privind impozitul pe venit, care la art.16 prevede că „venitul net din activități Independente se determina în sistem real, pe baza datelor din contabilitatea în partida simpla. Venitul net din activități independente se determina ca diferența între venitul brut si cheltuielile aferente deductibile. Venitul brut cuprinde sumele încasate si echivalentul în lei al veniturilor în natura. Nu sunt considerate venituri brute sumele primite sub forma de credite. "
Prin Normele metodologice pentru aplicarea art.16 din Ordonanța Guvernului nr.73/1999 privind impozitul pe venit s-a precizat că în venitul brut se includ toate veniturile în bani si în natura, cum sunt: venituri din vânzarea de produse si de mărfuri, venituri din prestarea de servicii si executarea de lucrări, venituri din vânzarea sau închirierea bunurilor din patrimoniul afacerii si orice alte venituri obținute din exercitarea activității, precum si veniturile din dobânzile primite de la banei pentru disponibilitățile bănești aferente afacerii, din alte activități adiacente si altele asemenea.
In cazul încetării definitive a activității sumele obținute din valorificarea bunurilor din patrimoniul afacerii, înscrise în Repistrul-inventar (miiloace fixe, obiecte de inventar etc), sunt incluse în venitul brut.
In cazul în care bunurile din patrimoniul afacerii trec în patrimoniul personal, din punct de vedere fiscal se considera o înstrăinare, evaluarea urmând a se face la preturile practicate pe piața, iar suma reprezentând contravaloarea acestora se include în venitul brut al afacerii."
Arată recurenta că în privința regimului bunurilor în situația asocierii a două birouri notariale publice, a fost solicitat punctul de vedre al direcțiilor de specialitate din ANAF/MFP, care au comunicat că „chiar daca legea fiscala nu prevede expres speța la care se face referire in adresa dvs, aplicarea legii se face dupa principiul general, deoarece situația prezentata nu se circumscrie excepțiilor limitativ menționate de lege."
Prin adresele nr._/18.03.2009 si nr._/26.08.2009 (comunicate la data de 19.02.2010 de Direcția generala de soluționare a contestațiilor din cadrul ANAF), Direcția Generala Legislație Impozite Directe din cadrul MEF a comunicat Secretariatului tehnic al Comisiei Fiscale Centrale faptul ca "nu este oportuna înscrierea spetei pe agenda de iucru a Comisiei Fiscale Centrale", cauza fiind reglementata prin HG nr. 44/2004, cu modificările si completările ulterioare: "Astfel, in conformitate cu prevederile punctului 36 din Normele metodologice date in aplicarea art. 48 din Codul fiscal, în cazul încetării definitive a activității sumele obținute din valorificarea bunurilor din patrimoniul afacerii, inscrise in Registrul inventar, cum ar fi mijloace fixe, obiecte de inventar si alte asemenea, precum si stocurile de materii prime, materiale si produse finite si mărfuri rămase nevalorificate sunt incluse in venitul brut.In cazul in care bunurile din patrimoniul afacerii trec in patromoniul personal al contribuabilului, din punct de vedere fiscal se considera o înstrăinare, iar suma reprezentând contravaloarea acestora se include in venitul brut al afacerii.
Nu constituie venit brut următoarele:
-aporturile in numerar sau echivalentul in lei al aporturilor in natura făcute la începerea unei activități sau in cursul desfășurării acesteia;
-sumele primite sub orice forma de credite bancare ori de împrumuturi de la
persoane fizice sau Juridice;
-sumele primite ca despăgubiri;
-sumele ori bunurile primite sub forma de sponsorizări, mecenat sau donații."
Se menționează ca, potrivit OMFP nr. 877/2005 privind constituirea si atribuțiile Comisiei fiscale centrale, respectiv OMFP nr. 1318/2008 si OMFP nr. 183/2010, Comisia emite decizii pentru problemele de natura fiscala, pentru care se impune o soluționare unitara în vederea eliminării interpretărilor diferite în aplicarea legislației.
La rândul său, în urma numeroaselor reveniri ale recurentei la organele în drept pentru lămurirea situației juridice create, Direcția Generala Legislație Impozite Directe din cadrul M.F.P. a comunicat că "schimbarea formei de organizare a activității independente era considerata, potrivit actelor normative în vigoare la acea data, numai din punct de vedere al tratamentului fiscal aplicabil, ca o încetare definitiva a activității respective; 2. prevederile art. 48 alin. 2 lit.c, a sa cum au fost modificate prin ordonanța de urgenta menționata mai sus au schimbat tratamentul fiscal aplicabil pentru operațiunile respective si nu au fost adoptate pentru clarificarea prevederii anterioare."
Pentru perioada 01.01._01, organele de control ale Administrației Finanțelor Publice sector 1 au efectuat verificarea evidentei contabile puse la dispoziție de doamna C. M., concluziile si masurile stabilite fiind cuprinse în raportul de inspecție fiscala nr._/28.05.2007 în baza căruia s-a emis sub nr._/31.05.2007, Decizia de impunere privind impozitul pe venit stabilit suplimentar de plata pe anul 2001, prin care s-a stabilit in plus o diferența de impozit pe venitul anual in suma de 35.030 lei si majorări de întârziere aferente in suma de 45.480 lei.
Diferența de impozit pe venit a rezultat din reîntregirea venitului brut al anului 2001, în baza art.16 din Normele metodologice pentru aplicarea O.G. nr.73/1999 privind impozitul pe venit, cu suma de 87.576 RON, reprezentând valoarea bunurilor din patrimoniul Biroului notarial individual "C. M.", evaluata la data de 31.10.2001, in baza Raportului de evaluare întocmit de S.C. VALOR S.A.
Având în vedere dispozițiile legale invocate, nu pot fi reținute în soluționarea favorabila a cauzei niciunul dintre argumentele reclamantei cu privire la acest capăt de
cerere, motiv pentru care, rezulta ca, in mod corect, organul de inspecție fiscala a procedat la reîntregirea veniturilor contribuabilei cu suma de 87.576 RON, pentru anul 2001, considerând ca in speța este vorba de o încetare definitiva a activității biroului notarial individual si începerea unei noi activități in cadrul Societății „Societatea Civila LIBRA Birou Notarial - Notari Asociați".
De altfel, si din modul de întocmire a Contractului de Asociere - Societatea Civila LIBRA Birou Notarial - Notari Asociați rezultă ca odată cu înființarea societății evidenta contabila se tine în comun pentru cei doi notari publici asociați, onorariile provenite din încasări si cheltuielile Biroului notarial - Notari Asociați vor fi împărțite în părți egale, registrele notariale vor fi comune pentru notari asociați, iar impozitele si taxele către stat, U.N.N.P., Camera Notarilor Publici București, precum si toate datoriile către persoanele fizice sau juridice romane vor fi suportate in parti egale de notarii publici asociați si nu individual pentru fiecare birou in parte.
Până la data de 31.10.2001, Biroul notarial individual "C. M." a fost luat in evidenta fiscala cu cod fiscal_ iar dupa data înființării Societății Civile LIBRA i-a fost atribuit cod fiscal_.
Arată recurenta, referitor la afirmația reclamantei cu privire la continuitatea neîntrerupta a activității din anul 1995 pana in prezent, că acest lucru nu are relevanță în susținerea cauzei, întrucât prin actul de impunere organul fiscal nu a considerat încetarea activității notariale, ci încetarea din punct de vedere fiscal a formei de organizare a activității notariale, actul notarial fiind un act de autoritate publica și fiecare notar răspunde individual pentru actele pe care le îndeplinește in exercitarea atribuțiilor conferite de lege.
Referitor la afirmația potrivit căreia raportul de evaluare a fost solicitat de membrii inspecției fiscale si nu de către aceasta, arată recurenta că aceasta nu are relevanță în susținerea cauzei, întrucât evaluarea patrimoniului, în toate cazurile, se face la preturile practicate pe piața sau stabilite prin expertiza tehnica. In acest sens organul fiscal a aplicat prevederile legale cu privire la evaluarea patrimoniului.
Inadvertențele invocate cu privire la cunoașterea insuficienta a legii care statuteaza organizarea si funcționarea activității notariale si încadrarea forțată in sistemul agenților economici statutata de Legea nr.31/1990, nu sunt concludente in admiterea acțiunii, intrucat organul fiscal a invocat atât in raportul de inspecție fiscala nr._/28.05.2007 cat si in Decizia de impunere nr._/31.05.2007, ca temei de drept, art.16 din H.G. nr. 1066/1999 privind Normele metodologice de aplicare a O.G. nr.73/1999 privind impozitul pe venit, iar nu Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale.
In acest sens art. 15 alin.(l) si alin.(3) din O.G. nr.73/1999 privind impozitul pe venit precizează ce reprezintă veniturile din profesii liberale, astfel că nu poate fi reținuta in soluționarea favorabila a cauzei concluzia instanței de fond referitoare la necunoașterea legii. Organul fiscal a invocat corect prevederile O.G.nr.73/1999, aplicabila in anul 2001, in baza căreia se impuneau veniturile din profesii liberale, in speța veniturile obținute din exercitarea profesiei de notar.
2/ Recursul recurenților pârâți F. I. D. și C. M.:
Recurenții arată că în mod eronat instanța de fond a respins excepțiile invocate prin întâmpinare.
În acest sens, în privința excepției lipsei calității procesuale pasive, instanța de fond a reținut că funcționarul public poate avea calitate procesuala distincta de parat in litigiile de contencios administrativ care privesc actele administrative ale autoritatilor sau institutiilor publice prin care s-au vatamat drepturi subiective sau interese legitime ale unor persoane; funcționarul public poate avea calitate procesuala pasiva numai in acțiunea in despăgubiri, indiferent de faptul ca aceasta acțiune se promoveaza odata cu acțiunea principala sau se introduce separat, ulterior anularii actului administrativ ilegal sau a refiizului nejustificat de soluționare a cererii; funcționarul public răspunde fata de particulari numai pentru prejudiciile cauzate printr-un act ilegal sau refuz nejustificat de elaborarea caruia se face vinovat, nu si pentru prejudiciile cauzate prin acte legale ale organelor administrative, a căror reparare este in sarcina exclusiva a statului si a unitatilor administrativ-patrimoniale; funcționarul public răspunde solidar cu autoritatea publica, legea oferind posibilitatea celui prejudiciat in drepturile sau interesele sale legitime printr-un act administrativ ilegal sau printr-un refuz nejustificat de a solicita despăgubiri, la alegerea sa, fie autoritatii publice, fîe acestuia si funcționarului public vinovat de producerea pagubei.
A reținut instanța de fond că existența răspunderii funcționarului nu este incompatibila cu dreptul recunoscut contribuabilului care se considera prejudiciat in drepturile sau interesele sale legitime printr-un act administrativ ilegal, potrivit prevederilor art. 16 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, de a alege sa solicite obligarea in solidar a autoritatii publice si a funcționarului public vinovat de producerea pagubei la plata despăgubirilor.
Arată recurenții - pârâți că, în opinia lor, calitatea procesuala pasiva nu se stabilește exclusiv prin prisma dispozițiilor art. 16 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, facand abstractie de dispozițiile exprese ale art. 76 alin. 3 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicata si ale art. art. 227 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata.
Este adevarat ca, potrivit art. 16 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, acțiunile în justitie se pot formula si personal împotriva persoanei care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului ori, dupa caz, care se face vinovata de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, daca se solicita plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere.
Însă aceasta dispoziție trebuie corelata cu dispozițiile din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala si din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, ca legi speciale în materie, în virtutea principiului de drept unanim recunoscut specialia generalibus derogant, non generalia specialibus.
Cum recurenții au fost învestiți cu exercițiul autorității publice si beneficiază de protectie potrivit legii, avand calitatea de funcționari publici, acestora le sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 76 din Legea nr. 188/1999, republicata, care stipuleaza că acțiunile împotriva funcționarilor publici pot fi introduse doar ca accesorii acțiunii principale, fiind necesar ca în prealabil sa existe o acțiune principala care sa vizeze actul administrativ, instanta de judecata urmând sa aprecieze întâi asupra actului administrativ contestat si numai dupa aceea sa se pronunțe cu privire la gradul de vinovăție al funcționarului public si la eventuala sa tragere la răspundere materiala.
Astfel, pentru a putea fi considerați vinovați și pentru a putea sta în judecată în calitate de pârâți, trebuie presupus că acestei vinovății îi corespunde măcar implicit și o culpă "în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea", așa cum rezultă din dispozițiile coroborate ale Legii nr. 554 privind contenciosul administrativ, Legii nr. 188 privind statutul funcționarului public și cele ale Codului de procedură fiscală.
A accepta o alta interpretare ar însemna o deturnare de la scopul si esența legii, întrucât ar conduce la considerarea oricărui funcționar public care a contribuit, într-un fel sau altul, la emiterea actului administrativ atacat în contencios ca fiind vinovat a priori^ institutionalizându-se practic o prezumție de vinovăție contrara dispozițiilor si principiilor constitutionale.
De asemenea, trebu9ie avute în vedere dispozițiile Legii nr. 554/2004, ale Legii nr. 188/1999. Răspunderea funcționarului public poate fi diferită ca natură juridică după cum el este un funcționar al regimului contractual - cazul celor angajați cu contract de muncă, sau un funcționar al regimului legal - cazul celor care sunt numiți în funcție.
În consecință, calitatea procesuală în care pot fi chemați recurenții în instanță, prevăzută de art. 227 C.pr.fisc., este una specială, derogatorie de la dispozițiile precizate anterior și adaptată specificului relațiilor de muncă la nivelul acestor organe.
Legiuitorul a înțeles să acorde o protecție funcționarilor din administrația fiscală, cu atât mai mult cu cât nici unul dintre celelalte acte normative enumerate nu conține o dispoziție similară art. 227 alin. 2 C.pr.fisc. A admite contrariul înseamnă că fie textul Codului de procedură fiscală s-ar fi mulțumit să includă o normă de trimitere la Legea 188/1999, fie că nu ar fi menționat nimic, iar în tăcerea" normei speciale” s-ar fi aplicat dreptul comun.
Și practica judiciară dar și Curtea Constituționala prin Decizia nr. 431/2012 au reținut că „potrivit art. 76 alin. (1) și (2) din Legea nr. 188/1999, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim se poate adresa instanței judecătorești, în condițiile legii, împotriva autorității sau instituției publice care a emis actul sau care a refuzat să rezolve cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, iar, în cazul în care acțiunea se admite și se constată vinovăția funcționarului public, persoana respectivă va fi obligată la plata daunelor, solidar cu autoritatea sau instituția publică."
Față de aceste aspecte, solicită recurenții admiterea recursurilor și, în aplicarea art. 304/1 C.pr.civ, constatarea lipsei calității procesuale pasive și, pe cale de consecință, modificarea hotărârii instanței de fond în aceasta privința.
Intimata- reclamantă C. M. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Arată intimata că legea in genere și în mod particular legea fiscala, nu definesc încetarea fiscala a activității ca și element de drept producător de efecte juridice fiscale.
În niciun act normativ invocat de recurenta nu se indică vreun text de lege care sa reglementeze încetarea fiscala a activității unui notar public.
In speță, sunt incidente dispozițiile pct. 1 al Normelor metodologice de aplicare a art. 16 din OG 73/1999 in care se vorbește expresis verbis de "incetarea definitiva a activitatii" si nu de incetarea din punct de vedere fiscal a activitatii.
Or, in speța, trebuie avute in vedere condițiile speciale de încetare a activității notarului public prevăzute de Legea nr. 36/1995.
Arată intimata că în mod corect instanța de fond a apreciat în soluționarea cauzei asupra intervenirii sau neintervenirii încetării definitive a activității notarului public si nicidecum asupra intervenirii sau neintervenirii încetării fiscale a activității notarului public. Mai mult, nefiind expres reglementata aceasta instituție a încetării fiscale a activității, ea nici nu poate fi definita pe criterii obiective si previzibile pentru contribuabil.
Încetarea fiscala a activitatii pare sa fie doar o consecința a unei opinii a inspectorului fiscal, fără a fi însă o împrejurare de fapt reglementata cu claritate în drept.
Mai arată intimata că, și dacă s-ar aprecia că ar fi avut loc o încetare fiscală a activității si ca aceasta ar fi echivalentul încetării definitive a activitatii notarului public, actele administrative atacate si anulate in fond tot ar fi nelegale întrucat pentru a se aprecia asupra impozitării sumelor ce reprezintă valoarea bunurilor din patrimoniul afacerii ar trebui ca acestea sa fie ""obtinute din valorificarea bunurilor" - expresis verbis pct. 1 al Normelor metodologice de aplicare a art. 16 din OG 73/1999.
Or, in speța nu s-a făcut dovada "valorificării bunurilor" impozitate. Prin valorificare se intelege un transfer de proprietate contra cost. Numai in acest fel se poate vorbi despre o valorificare de bunuri. Așadar, nici sub acest aspect recursul nu poate fi fondat intrucat condiția expresa a valorificării bunurilor nu exista.
Mai arată intimata că recurenta a făcut vorbire despre un transfer al bunurilor din patrimoniul afacerii in patrimoniul personal, dar, astfel cum s-a probat în speță, bunurile nu au trecut niciodată din patrimoniul afacerii (patrimoniul Notarului Public ca si forma de desafasurare a activitatii profesionale) in patrimoniul personal al lui C. M..
Bunurile au fost si inca sunt in patrimoniul Notarului Public Corlei M. ele fiind folosite in comun in cadrul birourilor asociate de către toti notarii asociați.
La rândul lor, intimații – pârâți G. M. și S. M. au formulat întâmpinare, solicitând admiterea recursului și respingerea contestației împotriva Deciziei de impunere nr_/_ emisa de AFP sector 1 București.
Cenzura făcută de către superiorii ierarhici care au decis emiterea deciziei de impunere nr517720/31.05.2007 este dovada indubitabila a îndeplinirii întocmai a atribuțiilor de serviciu.
Arată intimații că în calitatea lor de funcționari le sunt aplicabile dispozițiile O.G.nr 92/2003 privind Codul de procedura fiscala si cele ale Legii nr 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici, iar conform art. 76 alin 3 din Legea nr 188/1999 răspunderea juridica a funcționarului public nu se poate angaja dacă acesta a respectat prevederile legale si procedural administrative aplicabile autorităților sau instituției publice in care își desfășoară activitatea.
In consecința, arată intimații că nu dețin calitate procesuala pasiva pentru a figura ca pârâți în litigiu.
Din oficiu, suplimentar, a fost invocat ca motiv de ordine publică lipsa calității procesuale pasive a persoanelor fizice pe cererea având ca obiect anularea actelor administrativ fiscale contestate.
Analizând cererile de recurs prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea prin raportare la dispozițiile art. 312 și art. 304/1 și art. 304 pct. 9 C. urmează a le respinge ca nefondate, pentru următoarele considerente:
reține următoarele:
1/ Recursul formulat de recurenta pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI (fostă Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București):
În legătură cu această cerere de recurs, Curtea va constata că recurenta a invocat ca motiv de recurs greșita interpretare și aplicare a legii de către instanța de fond, în ceea ce privește efectul asocierii Biroului Notarial „C. M.” cu N. Public L. M. G., respectiv cu privire la situația juridică a Biroului Notarial C. M. în urma acestei asocieri, de natură a determina și situația bunurilor aparținând Biroului Notarial în urma acestei asocieri și, implicit, incidența prevederilor OG nr. 73/1999 privind impozitul pe venit.
Acest motiv de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. și urmează a fi înlăturat de instanța de recurs, ca nefondat.
Se reține că, astfel cum în mod corect a constatat și instanța fondului, Decizia de impunere contestată are ca obiect modificarea bazei de impunere referitoare la impozitul pe venitul net anual, aferent anului 2001, ca efect al valorificării bunurilor din patrimoniul Biroului Notarial C. M., în urma asocierii cu doamna notar L. M. G..
În acest sens, s-a avut în vedere de către organul fiscal faptul că, în baza contractului de asociere nr._/21.11.2001, intervenit între N. Public C. M. și N. public L. M. G., a luat ființă Societatea Civilă a Notarilor Publici „LIBRA – Birou Notarial – Notari Asociați”, ocazie cu care fostul Biroul Notarial C. M., cu personalitate juridică distinctă, și-a încetat existența, astfel că valoarea bunurilor proprietatea Biroului Notarial trebuie inclusă în venitul anual brut al intimatei – reclamante.
Fiind vorba despre un act juridic civil de asociere între două birouri notariale, Curtea va avea în vedere faptul că aplicabile, cu privire la regimul juridic al asocierii cât și cu privire la regimul juridic al asociaților sunt dispozițiile Legii nr. 36/1995, în forma în vigoare la acea dată.
Astfel, Curtea va constata că în cauză sunt incidente prevederile art.14 alin 1 și 2 din Legea nr. 36/1995 (forma inițială, în vigoare în anul 2001), care menționează că: „Activitatea notarilor publici se desfășoară în cadrul unui birou, în care pot funcționa unul sau mai mulți notari publici asociați, cu personalul auxiliar corespunzător. Prin asociere, notarul public nu-și pierde dreptul de birou notarial individual”, precum și dispozițiile art. 14 alin 4 și art. 23 din același act normativ, care dispus că:
-Art.14 alin 4: „Evidența birourilor de notari publici și lucrările privind numirea și încetarea funcției notarilor publici se întocmesc de personalul de specialitate notarială din Ministerul Justiției”
-Art. 23 Calitatea de notar public încetează:
a) la cerere;
b) prin pensionare sau în cazul constatării incapacității de muncă, în condițiile legii;
c) prin desființarea biroului notarului public, urmată de neexercitarea fără justificare de către titularul acestuia a profesiei, în condițiile legii, într-un alt birou de notar public, în termen de 6 luni;
d) prin excluderea din profesie, dispusă ca sancțiune disciplinară, în condițiile prezentei legi;
e) în cazul văditei sale incapacități profesionale, constatată în urma unor inspecții repetate;
f) în cazul condamnării definitive pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni grave sau care aduce atingere prestigiului profesiei;
g) în cazul în care notarul public nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de art. 16 lit. a), d) și f).
Încetarea calității de notar public se constată sau se dispune, după caz, de ministrul justiției”.
Există așadar stabilită prin lege procedura în care se dispune încetarea funcției notarilor publici și, în același timp, dispoziție expresă cu privire la aceea că, atunci când intervine asocierea, notarul public nu-și pierde dreptul de birou notarial individual.
În aceste condiții, Curtea va reține că în mod eronat organele fiscale au reținut că, la momentul asocierii, Biroul individual al Notarului Public C. M. și-a încetat activitatea, niciuna dintre dispozițiile menționate neprecizând un astfel de efect specific al asocierii ci, dimpotrivă, recunoscând continuarea dreptului la biroul individual și ulterior asocierii.
Pe de altă parte, se mai reține din analiza contractului de asociere dintre cele două Birouri că părțile nu au făcut nicio referire cu privire la transferul proprietății bunurilor aparținând Biroului Notarial C. M. în patrimoniul asocierii, prezumția operând în favoarea concluziei că aceste bunuri au continuat să rămână în patrimoniul Biroului Notarial C. M..
Referitor la faptul că documentele contabile ale societății fac dovadă cu privire la încetarea activității biroului individual, ca efect al asocierii, Curtea va înlătura aceste concluzii ale organelor fiscale, având în vedere că acestea nu au fost în măsură să producă vreo dovadă ori să indice vreun text incident în susținerea încetării definitive a activității.
Organele fiscale au avut în vedere dispozițiile art. 16 din HGR nr. 1066/29.12.1999, care prevăd că „în cazul încetării definitive a activității, sumele obținute din valorificarea bunurilor din patrimoniul afacerii sunt incluse în venitul brut. În cazul în care bunurile din patrimoniul afacerii trec în patrimoniul personal, din punct de vedere fiscal se consideră o înstrăinare, evaluarea urmând a se face la preturile practicate pe piață, iar suma reprezentând contravaloarea acestora se include în venitul brut al afacerii”.
Curtea va reține însă că textul este destul de clar în sensul că includerea valorii bunurilor în venitul brut este condiționată de încetarea definitivă a activității.
Cu privire la această noțiune a „încetării definitive a societății” au existat numeroase nelămuriri care au impus solicitarea de interpretări de către organele fiscale de la Comisia Fiscală Centrală, răspunsurile comunicate nefiind însă întrutotul relevante.
Susținerea comunicată de Direcția G. Legislație Impozite Directe cu privire la aceea că anterior intrării în vigoare a OUG 109/2009 „schimbarea formei de organizare a activității independente era considerată, potrivit actelor normative de la acea dată, numai din punct de vedere al tratamentului fiscal aplicabil ca o încetare definitivă a activității” nu poate fi reținută de instanță, în primul rând datorită ambiguității formulării, care face trimitere la actele normative aplicabile, fără a indica care anume sunt aceste acte și, mai ales, datorită faptului că se face o distincție între încetarea definitivă a activității, din punct de vedere fiscal, și încetarea activității din punct de vedere juridic, fără ca pentru o astfel de distincție, în cazul de față, să existe suport legal.
Faptul că Normele Metodologice de aplicare a OG nr. 73/1999 privind impozitul pe venit nu includ, în categoria excepțiilor (a elementelor care nu constituie venit brut) veniturile ce fac obiectul analizei, nu poate conduce la concluzia îmbrățișată de organul fiscal, în sensul că acestea în mod automat fac parte din categoria veniturilor impozabile.
De altfel, în același sens, situația a fost clarificată chiar de legiuitor, prin adoptarea OUG nr. 109/2009, când a modificat art. 48 alin 2 lit. c din Codul fiscal arătând că sunt incluse în venitul brut „câștigurile din transferul activelor din patrimoniul afacerii, utilizate într-o activitate independentă, inclusiv contravaloarea bunurilor rămase după încetarea definitivă a activității, cu excepția reorganizărilor, când se păstrează destinația bunurilor". Anterior, prin HGR nr. 44/2004, se prevedea că venitul brut cuprinde „câștigurile din transferul activelor din patrimoniul afacerii utilizate într-o activitate independentă, inclusiv contravaloarea bunurilor rămase după încetarea definitivă a activității”
Textele fac așadar referire exclusiv la situația transferului activelor după încetarea definitivă a activității, excluzând situația reorganizărilor, fără a face vreo referire la încetarea activității din punct de vedere fiscal.
Ori, conform dispozițiilor art. 13 C.pr. Fisc, „interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului astfel cum reiese din lege”, iar voința legiuitorului a fost expres clarificată prin adoptarea OUG nr. 109/2009, care nu justifică în vreun mod necesitatea schimbării abordării anterioare, ceea ce conduce la prezumția că abordarea nu a fost în fapt modificată.
Aplicarea unor criterii aleatorii, neprevăzute de lege, pentru determinarea situației juridice fiscale (spre exemplu aceea că modificarea formei de organizare conduce la încetarea definitivă a activității din punct de vedere fiscal) nu este conformă principiului certitudinii impunerii, care implică elaborarea unor norme clare, care să nu conducă la interpretări arbitrale.
Pe cale de consecință, în lipsa oricăror elemente certe de natură a conduce la concluzia că, odată cu asocierea celor două birouri notariale, a intervenit încetarea definitivă a activității Biroului Notarial C. M. și în lipsa oricăror dovezi cu privire la aceea că bunurile au trecut din patrimoniul afacerii în patrimoniul Asocierii ori în patrimoniul personal al intimatei- reclamante, Curtea va constata că Tribunalul în mod corect a apreciat că organul fiscal a realizat o greșită aplicarea a dispozițiilor art. 16 din OG nr. 73/1999 și art. 16 din Normele Metodologice de aplicare a acestui act normativ, care nu sunt incidente în speță.
Se constată așadar că în speță nu sunt incidente prevederile art. 304 pct. 9 C., instanța de fond în mod legal și temeinic constatând nelegalitatea actelor administrativ fiscale contestate și dispunând anularea acestora.
2/ Recursurile recurenților – pârâți F. I. D. și C. M.
Astfel cum se constată din cuprinsul celor două cereri de recurs, acestea se rezumă în principal la criticarea soluției instanței de fond cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive și, în subsidiar, la soluția asupra fondului.
Cu privire la soluția instanței de fond asupra legalității actelor contestate Curtea nu va mai reveni, analiza realizată anterior fiind valabilă și în ceea ce privește recursurile pârâților – persoane fizice.
Cu privire la modalitatea în care a fost soluționată excepția lipsei calității procesuale pasive, se reține că recurenții au înțeles să invoce incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C., și anume greșita interpretare și aplicare de către Tribunal a dispozițiilor Legii nr. 554/2004 și ale Legii nr. 188/1999, rep.
Suplimentar, va fi avut în vedere și motivul de recurs de ordine publică privind lipsa calității procesuale a pârâților persoane fizice, exclusiv cu privire la cererea de anulare a actelor administrativ fiscale, ce se circumscrise, de asemenea, prevederilor art. 304 cpt. 9 C..
Referitor la acest motiv de recurs de ordine publică, invocat de către instanță, Curtea va constata că deși reclamanta nu a făcut distincție între pârâți în funcție de capetele din cererea introductivă, în realitate aceasta a înțeles să-i cheme în judecată pe funcționarii publici semnatari ai actelor administrative contestate doar pe cererile având ca obiect plata despăgubirilor, nu și pe cererea de anulare a acestor acte.
Aceste aspecte rezultă atât din motivarea cererii de chemare în judecată, cât și din precizările expuse verbal în fața instanței de recurs de apărătorul recurentei- reclamante.
Pe de altă parte, Curtea va mai avea în vedere și aceea că reclamanta a înțeles să solicite în instanță și plata de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin emiterea actelor contestate, iar în acest sens, dispozițiile art. 16 din legea nr. 554/2004 prevăd că „cererile în justiție prevăzute de prezenta lege pot fi formulate și personal împotriva persoanei care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului (…), dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere”
Pe cale de consecință, în raport de întregul obiect al cererii de chemare în judecată, Curtea urmează a constata că motivul de recurs privind lipsa calității procesuale pasive pe cererea în anulare este neîntemeiat, urmând a fi respins în consecință.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a recurenților F. I. D. și C. M. pe cererile în despăgubire, Curtea urmează a constata că soluția adoptată de instanța de fond este una legală și temeinică și urmează a fi menținută.
În mod corect a constatat Tribunalul aplicabilitatea dispozițiilor art. 16 din legea nr. 554/2004, expuse anterior, coroborate cu prevederile art. 76 din Legea nr. 188/1999, rep., reținând că funcționarul public are calitate procesuală pasivă în litigiile în care se contestă legalitatea actelor înfăptuite de acesta și care au produs prejudicii ce se solicită a fi reparate, precum și separat, în acțiunile în despăgubiri, indiferent dacă în același timp nu se promovează și cerere în anulare.
Protecția legii la care fac referire recurentele, garantată de art. 227 C.pr.fisc, nu este de natură a înlătura de la aplicare dispozițiile art. 16 din legea nr. 554/2004, aceasta referindu-se doar la situația în care actele întocmite în exercitarea atribuțiilor de serviciu sunt emise în conformitate cu prevederile legale. De asemenea, protecția poate consta și în posibilitatea chemării în garanție a organului ierarhic superior, care a dispus emiterea actelor în raport de care se invocă nelegalitatea.
Prevederile art. 227 C.pr.fisc nu pot fi însă interpretate în sensul că orice act al funcționarului public, emis în orice condiții, îl ferește pe acesta de răspundere în fața persoanei prejudiciate de acest act. Funcționarul public, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, este în solidar răspunzător cu autoritatea pe care o reprezintă în fața terților, pentru modul în care interpretează și aplică legea, iar acest lucru este expres prevăzut de art. 16 alin 1 din legea nr._.
Toate susținerile recurenților- pârâți cu privire la lipsa culpei, cu privire la aceea că au acționat la dispoziția organului ierarhic superior, nu prezintă relevanță din punctul de vedere al calității procesuale pasive, acestea fiind avute în vedere cu ocazia soluționării fondului cererii în despăgubire, când existența culpei este esențială pentru activarea răspunderii.
În concluzie, Curtea va reține că soluția Tribunalului, de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a recurenților-pârâți, este una legală și temeinică, instanța de fond realizând o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept la care s-a făcut referire anterior.
În cauză nu este incident așadar motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C., rap la art. 304/1 C..
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 C., Curtea urmează a respinge toate cele trei cereri de recurs, ca nefondate, menținând hotărârea Tribunalului ca legală și temeinică. Va constata că intimata- reclamantă nu a solicitat plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererile de recurs declarate de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, recurentele-pârâte C. M. și F. I. D. și recurenta-pârâtă DGFPMB - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 împotriva sentinței civile nr. 785/24.02.2012 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. M. și intimatul-intervenient S. NAȚIONAL AL FUNCȚIONARILOR PUBLICI, precum și intimații-pârâți S. M. și G. M., ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 2.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. P. C. R. I. J. A.
GREFIER
P. M.
Red/tehn. A.P./ 2 ex – 31.10.2014
Jud. fond: A. C. – Tribunalul București SCAF
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 3394/2014. Curtea de Apel... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 188/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
