Pretentii. Decizia nr. 1055/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1055/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-02-2014 în dosarul nr. 370/98/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1055
Ședința publică de la 13.02.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. Ș.
JUDECĂTOR: L. E. F.
JUDECĂTOR: G. D.
GREFIER: ANIȘOARA N.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA, împotriva sentinței civile nr. 1253/13.03.2013 pronunțate de Tribunalul Ialomița, Secția civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. V. și cu intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, în cauza având ca obiect pretenții – taxă de poluare.
La primul apel nominal făcut în ședință publică, la ordine, părțile nu au răspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dată fiind lipsa părților la apelul nominal, față de dispozițiile art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, adoptat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, Curtea dispune reluarea dosarului la sfârșitul ședinței de judecată.
La al doilea apel nominal făcut în ședință publică, la sfârșitul ședinței de judecată, părțile nu au răspuns.
Curtea, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către recurenta-pârâtă, declară închise dezbaterile și reține recursul spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița, la data de 30.01.2013, sub nr._, reclamantul P. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE Slobozia obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2608 lei, încasată nelegal cu titlu de taxă de poluare, împreună cu dobânda legală până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1253/13.03.2013, Tribunalul Ialomița a admis în parte cererea formulată de reclamantul P. V. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice Slobozia, a obligat pârâta AFP Slobozia către reclamant să-i restituie suma de 2608 lei, reprezentând contravaloarea taxei de poluare pentru autovehicule, încasată necuvenit, sumă actualizată cu dobânda fiscală aferentă începând cu data de 21.01.2013 și până la data restituirii efective, a admis ca întemeiată cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de pârâta AFP Slobozia, a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei suma la care aceasta din urmă a fost obligată către reclamant prin prezenta hotărâre și a obligat pârâta către reclamant la plata sumei de 39,3 lei cheltuieli de judecată.
În considerente, instanța de fond a reținut că, potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei rezultă că reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, din Germania, marca Opel, nr. identificare WOLOAHL_, data primei înmatriculări 22.11.2005 și că, pentru a fi înmatriculat din nou în România, i s-a calculat și perceput taxa pentru emisii poluante în sumă de 2608 lei, potrivit deciziei emisă de pârâta A.F.P. Slobozia, taxă achitată la data de 13.08.2010 cu chitanța . nr._.
Potrivit O.U.G. nr. 50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru vehicule, se datorează această taxă pentru cele din categoriile M(1) – M3 și N(1)-N (3), cel deținut de reclamantă fiind de categoria M1 și neîncadrându-se în excepțiile prevăzute de art. 3 alin. 2 și art. 9 alin. 1.
Art. 4 lit. a din O.U.G. nr. 50/2008 prevede că obligația de plată intervine cu ocazia primei înmatriculări, fără ca textul să facă distincția între cele produse în România și cele în afara acesteia și nici între autoturismele noi și cele second – hand.
Pentru că O.U.G. nr. 50/2008 a intrat în vigoare la 1 iulie 2008 rezultă că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară.
Potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Comunității Europene, niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Coroborând textele de lege cuprinse în dreptul intern și cele din dreptul comunitar în raport de Constituția României și Jurisprudența Curții Europene de Justiție, instanța a constatat că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar, care are prioritate față de dreptul național.
Astfel, Constituția României, în art. 148, prevede urmare a aderării la Uniunea Europeană prevederile tratatelor constitutive precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin. 2) iar Parlamentul, Președintele, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinirea obligațiilor, din actul de aderare asumate prin Legea 157/2005 de ratificare a tratatului.
Prin decizia în cauza C./ENEL (1964), Curtea de Justiție Europeană a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior.
De asemenea, în cauza SIMMENTHAL (1976) Curtea de Justiție Europeană a statuat că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte procedură constituționale.
Din analiza dispozițiilor legale care au stabilit condițiile și modalitățile de percepere a taxei de poluare, tribunalul a ajuns la concluzia că între norma de drept intern și cea comunitară, aplicabile în speță, există o stare de incompatibilitate.
Astfel, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008, cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru U.E., dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România.
Ca urmare a adoptării O.U.G. nr.218/2008, intenția legiuitorului de a influența alegerea cumpărătorului a devenit și mai evidentă prin aceea că a fost înlăturată taxa de poluare pentru autoturismele noi, EURO 4, capacitate cilindrică mai mică de 2.000 cm3 care se înmatriculează pentru prima dată în România în perioada 15.12._09, astfel încât cumpărătorii sunt direcționați fie spre un autoturism nou, fie spre un autoturism second – hand deja înmatriculat în România.
Se protejează astfel producția internă, aspect care rezultă și din preambulul actelor normative emise în acest domeniu, din care reiese că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt patru locuri de muncă în industria furnizoare.
Pe de altă parte, potrivit art.110 din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede că „Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Scopul general al art.110 din T.F.U.E. este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Prin reglementările sale, O.U.G. nr.50/2008 este contrară art.90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un stat membru U.E., precum cel pentru care s-a calculat taxa de poluare în litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Ori, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărâre din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co – Frutta SRL c. Amministrazione delle finanze dello stato – în speță, taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia).
Asupra încălcării art.110 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C – 377/93, F.G. Roders BV ș.a. x. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen ( discriminare între vinurile din Luxembourg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia C. Italia ( bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia ).
De altfel, în mod concret, cu privire la faptul dacă prevederile O.U.G. nr.50/2008 încălca sau nu normele comunitare a avut a se pronunța Curtea de la Luxembourg în cauza C-402/09, cauza T. contra Statului R., când pronunțând o hotărâre preliminară a statuat prin hotărârea din 7 aprilie 2011, pct.61, că instituirea taxei de poluare cu ocazia înmatriculării numai asupra autovehiculelor second – hand achiziționate dintr-un stat membru U.E. nu și a autovehiculelor similare achiziționate de pe piața națională se opune prevederilor art.110 TFUE, întrucât regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor autovehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Totodată, fiind vorba de restituirea unor sume de la buget, sancțiunea încasării necuvenite a acestor sume și repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamant o reprezintă acordarea dobânzii legale calculată potrivit art. 124 și următoarele Cod procedură fiscală, motiv pentru care suma totală va fi actualizată cu această dobândă legală la data plății efective. Potrivit art. 70 al. 1 din C.pr.fisc (la care face trimitere art. 124), cererile depuse de către contribuabil se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare. Cum cererea de restituire a taxei de poluare a fost soluționată de către pârâtă în aceeași zi în care a fost depusă (înainte de împlinirea termenului de 45 de zile avut la dispoziție de pârâtă), instanța apreciază că dobânda fiscală i se cuvine, potrivit art. 124 de la data soluționării cererii de restituire.
Cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.F.P. Slobozia împotriva A.F.M. este întemeiată, fiind îndeplinite condițiile art. 60 alin. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit cu care partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea sa se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții.
Ori, potrivit O.U.G. nr. 50/2008, cât și potrivit art. 1 alin. 2 din legea nr. 9/2012, taxa încasată se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Mai mult decât atât, potrivit art. 13 din Legea nr. 9/2012, cheltuielile bănești stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile în sarcina statului, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de executarea silită se suportă din taxa încasată în conturile organului fiscal competent sau din taxa virată la bugetul F. pentru mediu, după caz.
Împotriva sentinței instanței de fond a formulat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a la 24.04.2013, solicitând admiterea recursului, anularea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, s-a arătat că reclamantul P. V. a solicitat stabilirea taxei de poluare pentru autovehicule, în vederea înmatriculării autoturismului proprietate personală. Potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008, pe baza documentelor anexate cererii de stabilire a taxei de poluare, inspectorii din cadrul Administrației Finanțelor Publice Slobozia, au emis Decizie de Calcul al taxei de poluare pentru autovehicule pe numele P. V. care reprezintă, potrivit Codului de procedură fiscală, act administrativ.
Reclamantul solicită ulterior restituirea respectivei taxe, însă a primit răspuns negativ, deoarece conform dispozițiilor art. 117 alin. 1 lit. a) „se restituie la cerere debitorului, sumele plătite fără existența unui titlu de creanță”. Însă, în acest caz există titlu de creanță, anume Decizia de calcul a taxei de poluare în baza căreia, reclamantul a achitat taxa de poluare în vederea înmatriculării autovehiculului respectiv.
Prin acțiunea formulată, reclamantul P. V., solicită restituirea taxei de poluare, în sumă de 2.608 lei pe motiv că dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, privind taxa pe poluare, sunt nelegale și neconforme cu prevederile Tratatelor Uniunii Europene.
Arată că reclamantul, în tot cuprinsul acțiunii, face referire la obligativitatea respectării tratatelor europene, însă dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 sunt recunoscute de Uniunea Europeană, concludentă în acest sens fiind Comunicarea către membrii transmisă de Comisia pentru Petiții din C. Parlamentului European, potrivit căreia dispozițiile O.U.G. nr. 117/2009 pentru aplicarea unor măsuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule, și care completează dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, sunt conforme cu dreptul comunitar, iar motivele care au stat la baza procedurii de încălcare au încetat să existe și cazul a fost închis.
Mai mult decât atât, arată că taxa de poluare este stabilită prin emiterea unei decizii, care reprezintă un act administrativ al organului fiscal unde își are domiciliul fiscal contribuabilul, în speță P. V.. În aceste condiții, consideră că încasarea taxei de poluare are la bază un act administrativ fiscal și nu un act normativ, ca în cazul taxei de primă înmatriculare, situație în care consideră inutilă referirea la Tratatele Europene, făcută atât de reclamantă cât și de instanța de fond.
Dacă s-ar păstra aceeași doctrină cu privire la obligativitatea respectării tratatelor Uniunii Europene și la celelalte acte administrative emise de organul fiscal, consideră că s-ar ajunge în situația în care orice taxă sau impozit ar putea fi contestată în instanță și câștigată, motivat fiind de faptul că în țările Uniunii Europene, nu sunt obligatorii.
Din Jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene a rezultat că tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniul exercitat prerogativelor suverane ale statelor membre.
În relație cu art. 90 din Tratatul CE, se observă că un stat membru are voie să perceapă o taxă de primă înmatriculare a unui autovehicul în statul respectiv, cu condiția ca taxa să fie conformă cu art. 90 din tratat, ceea ce înseamnă că prin taxa respectivă să nu fie defavorizate produse din alte state membre.
În ce privește O.U.G. nr. 50/2008, consideră că art. 4 face distincție între autovehiculele noi, la care, potrivit anexei taxa de poluare este integrală și autoturismele vechi, second-hand, înmatriculate pentru prima dată în România, pentru care taxa de poluare se plătește în procent, diminuat procentual progresiv în funcție de vechimea autovehiculului.
De asemenea, din H.G. nr. 686/2008 rezultă că nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediu anual și starea generală standard și reprezintă reflecția în plan fiscal a principiul poluatorul plătește principiu unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Mai mult decât atât, susține că instituirea taxei de poluare reprezintă opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate să respecte prevederile art. 13 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală conform căruia: „interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată în lege”.
În drept, recurenta-pârâtă a invocat dispozițiile art. 299 și art. 304 pct. 9 din codul de procedură civilă și art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Analizând actele depuse la dosar, motivele de recurs și dispozițiile legale aplicabile în materie, Curtea constată că recursul nu este fondat.
În mod corect prima instanță a procedat la admiterea acțiunii, reținând încălcarea normelor de drept comunitar în ce privește obligația plății taxei de primă înmatriculare prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008.
Această soluție este confirmată de Hotărârea pronunțată de CJUE la data de 07.07.2011 în cauza N. împotriva României în care s-au reținut următoarele:
„Este cert că, din punct de vedere formal, regimul de impozitare în cauză în acțiunea principală nu face deosebire nici între autovehicule, în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale”. (Hotărârea din 5 octombrie 2006, Nádasdi și Németh, C 290/05 și C 333/05, R.., p. I_, punctul 47).
În ceea ce privește o taxă precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, este necesar, astfel cum Curtea a arătat deja la punctul 38 din Hotărârea din 7 aprilie 2010, T. (C 402/09, nepublicată încă în Repertoriu), să se examineze neutralitatea taxei în cauză, în special între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a acestei taxe.
Desigur, astfel cum a subliniat guvernul român, articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente (Hotărârile Nádasdi și Németh, punctul 49, și T., punctul 50, citate anterior).
În plus și cu siguranță, atunci când un stat membru introduce o nouă lege fiscală, acesta stabilește aplicarea legii respective începând de la o anumită dată. Prin urmare, taxa aplicată după . acestei legi poate fi diferită de taxa fiscală în vigoare anterior. Această din urmă împrejurare nu poate, prin ea însăși, să fie considerată ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme (Hotărârea T., citată anterior, punctul 51).
Cu toate acestea, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată. Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale (Hotărârea T., citată anterior, punctul 52 și jurisprudența citată).
În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, este cert că vehiculele prezente pe piață într un stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și cu aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate de pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre constituie produse concurente (Hotărârea T., citată anterior, punctul 55 și jurisprudența citată).
Rezultă că, în pofida constatărilor efectuate la punctele 21 și 22 din prezenta hotărâre, articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare (Hotărârea T., citată anterior, punctul 56).
Astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (Hotărârea T., citată anterior, punctul 60).
Având în vedere considerațiile care precedă, se reține că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Curtea constată că în mod corect s-a reținut în fond că repararea prejudiciului produs prin încălcarea dreptului comunitar trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității, având în vedere Hotărârea pronunțată de CJUE în cauza I. C-565/11: „ In plus, trebuie amintit ca, atunci cand un stat membru a incasat taxe cu incalcarea normelor dreptului Uniunii, justitiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fara temei, ci si a sumelor platite acestui stat sau retinute de acesta in legatura directa cu taxa respectiva. Aceasta cuprinde si pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilitatii premature a taxei.”
„In aceasta privinta, Curtea a statuat deja ca, in absenta unei reglementari a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecarui stat membru atributia de a prevedea conditiile in care se impune acordarea unor astfel de dobanzi, in special rata si modul de calcul al acestor dobanzi. Aceste conditii trebuie sa respecte principiile echivalentei si efectivitatii, ceea ce inseamna ca nu trebuie sa fie mai putin favorabile decat cele aplicabile unor cereri similare intemeiate pe dispozitii de drept intern si nici concepute astfel incat sa faca in practica imposibila sau excesiv de dificila exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridica a Uniunii.”
„In ceea ce priveste principiul efectivitatii, acesta impune, . restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu incalcarea dreptului Uniunii, ca normele nationale care privesc in special calculul dobanzilor eventual datorate sa nu aiba ca efect privarea persoanei impozabile de o despagubire adecvata pentru pierderea suferita prin plata nedatorata a taxei.”
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că Tribunalul a pronunțat o sentință temeinică și legală, recursul urmând a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA, împotriva sentinței civile nr. 1253/13.03.2013 pronunțate de Tribunalul Ialomița, Secția civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. V. și cu intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.02.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, A. Ș. L. E. F. G. D.
GREFIER,
ANIȘOARA N.
Red. A.Ș./A.N.
2 ex./22.04.2014
Jud. fond T.I.: I. M.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 188/2014. Curtea de Apel... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 5294/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
