Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Sentința nr. 936/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 936/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-03-2014 în dosarul nr. 42/2/2014
ROMÂNIA
C. DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.936
Ședința publică de la 20 martie 2014
C. constituită din:
PREȘEDINTE: judecător B. C.
GREFIER: C. M.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulate de reclamantul INSTITUȚIA PRIMARULUI COMUNEI IZLAZ în contradictoriu cu pârâtele C. DE C. A ROMÂNIEI - CAMERA DE C. TELEORMAN, având ca obiect „litigii C. de C. – Legea nr.94/1992 – încheierea nr.17/19.12.2013”.
În cadrul amânărilor fără discuții, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pârâta C. de C. prin consilier juridic P. A., care depune la dosar împuternicire.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează: pricina se află la primul termen de judecată; prin rezoluție s-a stabilit în sarcina părții pârâte obligația de a depune actul litigios, respectiv Încheierea nr.17/19.12.2013 a Curții de C.; la 19.02.2014, pârâta a depus întâmpinare la dosar; reclamanta a formulat cerere de conexare, depusă la dosar la 19.03.2014.
Pârâta prin consilier juridic arată că a solicitat dosarul pe lista de amânări fără discuții, observând omisiunea de înaintare a documentației de către C. de C. Teleorman. Cu toate acestea, deși nu a invocat prin întâmpinare excepția necompetenței materiale, apreciază că revine tribunalului Tribunalului Teleorman – Secția de contencios administrativ, competența de soluționare a cauzei de față, sens în care invocă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, în raport de disp. art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 dat fiind că decizia contestată a fost emisă de o structură teritorială a Curții de C. și dată fiind soluția de principiu a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de C. Administrativ și Fiscal privind stabilirea competenței de judecată în astfel de cazuri ce a determinat și modificarea în mod corespunzător a Regulamentului Curții de C..
C. dispune reluarea dosarului la ordine pentru soluționarea excepției de necompetență materială, ce se impune a fi lămurită prioritar față de disp. art. 131 și art. 248 alin. 1 NCPC.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordinea listei de ședință, sunt lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
C. reține cauza spre pronunțare cu privire la excepția necompetenței materiale.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată la data de 06.01.2014 pe rolul Curții de Apel București Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal, sub dosarul nr._, partea reclamantă INSTITUȚIA PRIMARULUI COMUNEI IZLAZ a solicitat în contradictoriu cu pârâtele C. DE C. A ROMÂNIEI - CAMERA DE C. TELEORMAN anularea Încheierii nr. 17 din 19.12.2013 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de C..
În motivarea cererii, în esență, partea reclamantă a arătat că a fost emisă Decizia nr. 116/2013 de C. de C. – Camera de C. Teleorman privind înlăturarea deficiențelor constatate și consemnate în procesul-verbal de constare nr. 905/2012 din 06.11.2013, respectiv măsurile dispuse la cap.I, pct. 1-5 din dispozitivul Deciziei nr. 28/2012 prin care au fost în mod eronat obligați la diferite măsuri.
Arată partea reclamantă că a fost contestată această decizie, fiind pronunțată încheierea menționată mai sus, dar în mod eronat au fost respinse argumentele sale.
În drept, au fost invocate Legea nr. 84/2012, Legea nr. 188/1999 rep., Codul muncii actualizat, noul Cod de procedură civilă.
La data de 19.02.2014, partea pârâtă C. de C. a României a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii. În sinteză, s-a contestat validitatea argumentelor expuse de partea reclamantă în susținerea acțiunii.
La termenul de judecată din data de 20.03.2014, pârâta C. de C. a României a invocat excepția de necompetență materială.
Analizând înscrisurile atașate la dosar, în raport de excepția necompetenței materiale, ce se impune a fi soluționată cu prioritate față de disp. art. 248 alin. 1 N.C.pr.civ., C. reține următoarele:
Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Încheierii nr.17/19.12.2013 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de C. a României și, în consecință, a Deciziei nr.116/2013 emisă de Camera de C. Teleorman.
Potrivit art.2 alin.1 lit. c) din Legea nr.554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art.2 alin.1 lit.c) menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.
Potrivit dispozițiilor pct. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de C., precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr.130/2010 publicată în M.Of. al României nr.832 din 13.12.2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația”.
În raport de dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării, este decizia structurii Curții de C., acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art.2 alin.1 lit.c) din Legea nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Regulamentul menționat cuprinde și procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de C., prevăzându-se la pct.223 lit. e) că „în cazul încheierilor pronunțate, ca urmare a soluționării contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise la nivelul camerelor de conturi județene și a municipiului București, conducătorul entității verificate se poate adresa secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în raza căruia se află sediul entității verificate; în cazul încheierilor pronunțate, ca urmare a soluționării contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise de structurile centrale ale Curții de C., competența revine secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel în raza căreia se află sediul entității verificate”.
Referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004, prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
În concluzie, față de argumentele expuse, C. de Apel, ținând seama de dispozițiile art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004 și art.95 și 96 N.C.pr.civ., apreciază că, în cazul în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei structurii Curții de C., revine competența materială de soluționare a cauzei tribunalului – secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură echivalentă celei județene a Curții de C., acesta fiind cel susceptibil a produce efecte juridice împotriva părții vizate și care recurge la mecanismul procesual.
În sensul celor de mai sus este și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de C. administrativ și fiscal, care prin soluția de unificare a practicii judiciare adoptată în ședința judecătorilor secției din 20.02.2012 a stabilit: „Litigiu având ca obiect: (1) anularea încheierii emise de C. de C. a României în soluționarea contestației administrative formulate împotriva măsurilor prevăzute prin decizia emisă de Camera de C. Județeană; (2) anularea deciziei emisă de Camera de C. Județeană; (3) anularea procesului-verbal de constatare încheiat de Camera de C. Județeană. Litigiul se soluționează, în primă instanță, de Secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.”.
Cum în cauză, este necontestat că a fost respinsă contestația împotriva Deciziei nr.116/2013 a Camerei de Teleorman prin Încheierea nr.17/19.12.2013 de C. de C. a României, instanța apreciază că revine competența de soluționare a cauzei Tribunalului Teleorman, instanța în a cărei circumscripție teritorială se află atât sediul părții reclamante, cât și cel al structurii de nivel echivalent celui județean a Curții de C. de la care emană actul administrativ litigios, adică Decizia nr. 116/2013 a Camerei de C. Teleorman, față de disp. art. 10 alin. 1 și alin. 3 din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, observând dispozițiile exprese ale art. 131 N.C.pr.civ. care îl obligă pe judecător să își verifice competența la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, C., în raport de art. 129 alin. 2 pct. 2 și art. 130 alin. 2 N.C.pr.civ., constatând că în cauză, chestiunea necompetenței materiale este de ordine publică, va admite excepția invocată, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, date fiind și disp. art. 132 N.C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtă.
Declină competența de soluționare a cauzei privind cererea formulată de reclamanta Instituția Primatului Comunei Islaz cu sediul în ., în contradictoriu cu pârâtele CAMERA DE C. TELEORMAN - C. DE C. A ROMÂNIEI cu sediul în A., .. 53, județ Teleorman, respectiv în București, .. 22-24, sector 1, în favoarea Tribunalului Teleorman – Secția de C. Administrativ.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.03.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. C. C. M.
Red.tehnored.jud.BC/5ex./20.03.2014
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 5294/2014. Curtea de Apel... | Excepţie nelegalitate act administrativ. Decizia nr. 823/2014.... → |
|---|
