Anulare act administrativ. Decizia nr. 8087/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8087/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-11-2014 în dosarul nr. 5083/87/2012*
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.8087
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 03.11.2014
CURTEA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE M.-C. I.
JUDECĂTOR L. - G. Z.
JUDECĂTOR C. - F. P.
GREFIER D. Ș.
Pe rol se află spre soluționare recursurile formulate de recurenții pârâți ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN în nume propriu și pentru SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL ROȘIORII DE VEDE, ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN în nume propriu și în numele DIRECȚIEI GENERALE REGIONALE A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI împotriva sentinței civile nr.209/24.03.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman în contradictoriu cu intimatul reclamant B. E. și intimatul chemat în garanție M. P. ȘI MEDIULUI-ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul reclamant B. E. personal, lipsind recurenții pârâți ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN în nume propriu și pentru SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL ROȘIORII DE VEDE, ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN în nume propriu și în numele DIRECȚIEI GENERALE REGIONALE A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI și intimatul chemat în garanție M. P. ȘI MEDIULUI-ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții că intimatul reclamant a fost citat cu un exemplar al motivelor de recurs și că la data de 30.10.a depus întâmpinare în 2 exemplare.
Curtea procedează la identificarea intimatului reclamant B. E. care se legitimează cu CI . 412 213 domiciliat în com. Calmatuiu, . Teleorman.
Curtea pune în discuția intimatului reclamant excepția tardivității în ceea ce privește cererea de recurs depusă de Administrația Finanțelor Publice a Județului Teleorman la 15.07.2014 și acordă cuvântul asupra acestei excepții.
Intimatul reclamant B. E. personal arată că lasă la aprecierea instanței excepția invocată. Totodată învederează că nu mai sunt alte cereri de formulat.
Curtea reține excepția tardivității spre soluționare și nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul recursului declarat în termen.
Intimatul reclamant B. E. personal solicită respingerea recursului declarat în termen ca fiind nefondat și menținerea sentinței pronunțate de Tribunalul Teleorman ca fiind legală și temeinică.
Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin sent.civ. nr. 209&24.03.2014, Tribunalul Teleorman, secția de lit.mun. și de cont.adm.fisc., a admis acțiunea formulată de reclamantul B. E. în contradictoriu cu pârâții Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman și chematul în garanție M. P. și Mediului – Administrația Fondului pentru Mediu.
A obligat pe pârâți și chematul în garanție să restituie reclamantului suma de 5162 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisiile poluante cu plata dobânzii fiscale calculată de la data introducerii cererii până la data plății efective și a obligat pe pârâți la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în sumă de 63 lei.
.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că Art. 110 versiunea consolidată a Tratatului Comunității Europene reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din statele membre.
Aceasta nu înseamnă că statele membre ale Uniunii Europene trebuie să adopte un anume regim fiscal ci impune acestora ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminarea produselor similare importate.
Tratatul interzice taxele vamale la import și la export, precum și taxele cu efect echivalent iar aceste din urmă prevederi ar fi lipsite de conținut dacă produsele străine ar putea fi supuse unui regim fiscal mai sever față de produsele interne ulterior traversării frontierei statului membru a acestor produse, dezavantajându-se prin acest procedeu produsele importate aflate în raport de concurență cu produsele indigene. Art.110 TFUE are tocmai rolul de a împiedica acest aspect, în doctrină arătându-se faptul că această normă impune o neutralitate totală a fiscalității interne în cea ce privește produsele naționale și cele importate.
Instanța de la Luxemburg a reiterat faptul că, în ceea ce privește serviciile fiscale aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie, rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri.
Astfel de aprecieri, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare trebuie să fie lipsite de efectul mai sus descris.
În jurisprudența Curții Europene de Justiție noțiunea de „impozit intern” are accepție diferită de cea din dreptul intern deoarece Curtea Europeană de Justiție a statuat că sistemul general de taxe interne trebuie să fie aplicat sistematic diferitelor categorii de produse cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor iar criteriul primei înmatriculări nu poate fi o cerință pe deplin obiectivă deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor ci duce în anumite cazuri la discriminări între produsele naționale și produsele importate cu scopul declarat de protejare a industriei naționale și locurilor de muncă.
Începând cu 1 ianuarie 2007 până la 31 iunie 2008 dispozițiile art.214/1 Cod fiscal au instituit taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxă datorată ca urmare a primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Unul dintre principalele aspecte problematice ale acestei taxe a fost faptul că aceasta se aplică autovehiculelor second-hand importate fără a se aplica și autovehiculelor aflate pe piața internă.
Comisia Europeană a demarat etapele inițiale a procedurii de infringement față de statul român ca urmare a nerespectării dispozițiilor art. 110 TFUE, Guvernul adoptând o nouă reglementare respectiv OUG nr.50/2008 instituirea taxei de poluare pentru autovehicule.
Art. 3 pct.1 și art. 4 lit. a din OUG nr. 50/2008 prevăd că autovehiculele din categoriile M1 – M 3 și N 1 – N 3, cu ocazia primei înmatriculări în România, li se aplică taxa de poluare.
Art. 3 pct. 1 și art. 4 lit. a din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehiculele din categoriile M 1 – M 3 prevăd că obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca textul să facă distincția între autovehiculele produse în România și cele din afara acesteia sau între autoturismele noi și cele second-hand.
Astfel, taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară.
Conform art. III al O.U.G. nr. 218/2008 pentru modificarea O.U.G. nr. 50/2008, autovehiculele cu norma de poluare Euro 4 sau Euro 3, a căror capacitate cilindrică nu depășește 2000 cmc precum și toate autovehiculele M 1 cu norma de poluare Euro 4 sau Euro 3 care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în state membre ale UE în perioada 15.12.2008 – 15.12.2009 inclusiv se exceptează de la obligația de plată a taxei de poluare pentru autovehicule stabilită potrivit OUG 50/2008.
Autovehiculele M 1 cu norma de poluare Euro 4 sau Euro 3, a căror capacitate cilindrică nu depășește 2000 cmc precum și tuturor autovehiculelor M 1 cu norma de poluare Euro 4 sau Euro 3 înmatriculate pentru prima dată în afara Uniunii Europene și care se înmatriculează în România, li se aplică taxele prevăzute în anexele 1 și 2.
În noua reglementare, O.U.G. nr. 50/2008 modificată prin O.U.G. 218/2008 rezultă că diferența plătită în plus, sub incidența Codului Fiscal – art. 2141 – 2143, se restituie contribuabilului.
În această modalitate de reglementare, prin modul în care este formulată legislația românească, se urmărește un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi.
În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții de Justiție Europene, statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale.
În urma cerinței de „primă înmatriculare” toate mașinile noi înmatriculate în perioada 15.12._09 care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din România, circulă fără să fie impuse taxei de poluare.
Pe de altă parte, autovehiculele de o calitate asemănătoare care urmează să fie înregistrate în România, în aceeași perioadă, dar nu pentru prima dată și care intră în concurență directă cu produsele naționale, vor fi supuse unei taxe substanțiale.
OUG nr. 50/2008 îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 110 din Tratatul Comunității Europene. Astfel, există o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al UE și care se înmatriculează în România și autoturismele second-hand deja înmatriculate în România precum și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare creată de legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de liberă circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului din cadrul Uniunii Europene .
Ulterior pronunțării hotărârii preliminare de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C 402/09, I. T. contra Statului Român prin care instanța de contencios european a statuat că reglementarea internă în vigoare la acel moment(respectiv OUG nr.50/2008) este contrară art.110 TFUE, jurisprudența constantă a fost a reținerii caracterului contrar a OUG nr.50/2008 față de art.110 TFUE.
La data de 6 ianuarie 2012 a intrat în vigoare Legea nr.9/2012. Deși inițial destinată a se aplica și la înmatricularea autovehiculelor naționale cu privire la care nu s-a achitat taxa specială prevăzută de art.214/1 Cod fiscal sau taxa de poluare prevăzută de OUG nr.50/2008, norma care prevedea aplicarea taxei pentru emisiile poluante și cu privire la autovehiculele naționale aflate în situația menționată a fost suspendată prin OUG nr.1/2012 până la data de 1 ianuarie 2013.
În această perioadă, între reglementarea anterioară (OUG nr.50/2008 modificată prin OUG nr.218/2009) și Legea nr.9/2012 nu există o diferență de natură juridică.
Potrivit Legii nr.9/2012 tranzacțiile de autovehicule interne sunt favorizate față de importuri atâta timp cât cele interne care privesc autovehiculele pentru care nu s-a achitat nicio taxă de poluare pot efectua cu ușurință transferul de proprietate astfel ca și taxa să fie achitată în defavoarea autovehiculelor importate pentru care actele de transfer de proprietate nu se pot ocoli în mod legal.
La data de 1 ianuarie 2013 au reintrat în vigoare dispozițiile suspendate ale Legii nr.9/2012 care prevedeau faptul că obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule prevăzute de art.214/1 Cod fiscal și nici taxa de poluare prevăzută de OUG nr.50/2008 cu modificările ulterioare.
Din considerentele ce preced rezultă caracterul și efectul discriminator a reglementării interne în raport de produsele importate precum și corelativul efect favorizant al produselor interne în raport de produsele importate.
Reclamantul B. E. a achiziționat din Germania un autoturisml la mâna a doua marca WOLKSWAGEN-VW tip GOLF, categoria auto M1, norma de poluare Euro 4, . WVWZZZ1KZ9W150531, . auto J455640, an fabricație 2009, data primei înmatriculări 06.01.2009, și a solicitat înmatricularea pentru prima dată în România a acestui autoturism, fiind emisă decizia de calcul pentru suma de 5162 lei reprezentând taxa pentru emisii poluante pentru autovehicule, sumă achitată de reclamant conform chitanței . nr._ din 17.09.2012.
Prevederile legale în vigoare la data la care reclamantul a solicitat și efectuat înmatricularea erau dispozițiile Legii nr. 9/2012.
Față de considerentele de fapt și de drept expuse, prin care se reține încălcarea prevederilor art. 110 din Tratatul Comunității Europene, rolul judecătorului național fiind acela de a aplica normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne (potrivit art. 148 din Constituție), acțiunea formulată de reclamantul B. E. în contencios administrativ conform art. 1 și 18 din Legea nr. 554/2004 a fost admisă cu consecința obligării pârâților și chematului în garanție să restituie reclamantului suma de 5162 lei, achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante conform chitanței . nr. nr._/17.09.2012 și la plata dobânzii calculată potrivit art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (r), cu modificările și completările ulterioare calculată de la data plății la data restituirii efective.
.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 7.08.2014, prin care a formulat, în esență, următoarele critici:
1) Decizia anulată în mod nelegal de prima instanță a fost emisă în concordanță cu dispozițiile Legii nr. 9/2012, dispoziții care, la rândul lor, sunt în concordanță cu dispozițiile dreptului european, nefiind discriminatorii;
2) Se critică greșita obligare a recurentei la plata dobânzii, care nu este datorată decât în condițile Codului de procedură fiscală (art. 117, art. 124);
2) Se critică greșita obligare a recurentei la plata taxei judiciare de timbru, învederându-se lipsa culpei procesuale a recurentei, ținută să aplice legea.
Ca urmare, se impune admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și pe fond respingerea cererii, ca neîntemeiată.
Intimatul B. E. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Curtea va admite excepția tardivității, în ce privește cererea de recurs depusă de Administrația Finanțelor Publice a Județului Teleorman la 15.07.2014, constatând că sentința Tribunalului a fost comunicată recurentei la 25.06.2014, iar cererea suplimentară de recurs din data amintită este formulată peste termenul legal de 15 zile prev. de art. 20 din Legea contenciosului administrativ.
Analizând actele dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Curtea are în vedere în primul rând decizia nr. 24/2011 adoptată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că procedura de contestare reglementată de art. 7 din OUG nr. 50/2008 aprobată prin legea nr. 140/2011, raportat la art. 205- 218 C.p.fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Pe fond, Curtea constată că în mod corect Tribunalul a procedat la admiterea acțiunii introductive, față de constatarea încălcării dispozițiilor tratatelor europene de către legislația internă.
Prin OUG nr.1/2012 s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 până la 1 ianuarie 2012, situație în care instanța de fond a apreciat în mod corect că discriminarea constatată de Curtea de Justiție a U.E. în cauza T. contra României și neconcordanțele reglementărilor naționale cu normele europene persistă.
Astfel, potrivit art. 4 din Legea nr. 9/2012, „(1) Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
În mod corect s-a reținut că prin reglementările sale, Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012, este contrară art.110 din T.F.U.E, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un stat membru U.E., precum cel pentru care s-a calculat taxa de poluare în litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Ori, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărâre din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co – Frutta SRL c. Amministrazione delle finanze dello stato – în speță, taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia) .
Prin Hotărârea pronunțată de CJUE la data de 07.07.2011 în cauza N. împotriva României în care s-au reținut următoarele:
„Este cert că, din punct de vedere formal, regimul de impozitare în cauză în acțiunea principală nu face deosebire nici între autovehicule, în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale”. (Hotărârea din 5 octombrie 2006, Nádasdi și Németh, C 290/05 și C 333/05, R.., p. I_, punctul 47).
În ceea ce privește o taxă precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, este necesar, astfel cum Curtea a arătat deja la punctul 38 din Hotărârea din 7 aprilie 2010, T. (C 402/09), să se examineze neutralitatea taxei în cauză, în special între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a acestei taxe.
Desigur, astfel cum a subliniat guvernul român, articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente (Hotărârile Nádasdi și Németh, punctul 49, și T., punctul 50, citate anterior).
În plus și cu siguranță, atunci când un stat membru introduce o nouă lege fiscală, acesta stabilește aplicarea legii respective începând de la o anumită dată. Prin urmare, taxa aplicată după . acestei legi poate fi diferită de taxa fiscală în vigoare anterior. Această din urmă împrejurare nu poate, prin ea însăși, să fie considerată ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme (Hotărârea T., citată anterior, punctul 51).
Cu toate acestea, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată. Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale (Hotărârea T., citată anterior, punctul 52 și jurisprudența citată).
În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, este cert că vehiculele prezente pe piață într-un stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și cu aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate de pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre constituie produse concurente (Hotărârea T., citată anterior, punctul 55 și jurisprudența citată).
Rezultă că, în pofida constatărilor efectuate la punctele 21 și 22 din prezenta hotărâre, articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare (Hotărârea T., citată anterior, punctul 56).
Astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (Hotărârea T., citată anterior, punctul 60).
Având în vedere considerațiile care precedă, se reține că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Nu pot fi primite nici criticile privitoare la acordarea dobânzii legale, întrucât prin Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C‑565/11 s-a statuat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe. Curtea a avut în vedere principiul efectivității care impune, într‑o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei.
În fine, vădit nefondată este critica referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, în condițiile în care recurenta a aplicat greșit normele obligatorii și direct aplicabile ale dreptului Uniunii Europene, formulând apărări nefondate în fața primei instanțe, de unde urmează că se află în culpă procesuală.
Având în vedere aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 C.p.civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția tardivității, în ce privește cererea de recurs depusă de Administrația Finanțelor Publice a Județului Teleorman la 15.07.2014.
Respinge această cerere, ca tardiv formulată.
Respinge recursul declarat în termen de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN în nume propriu și pentru SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL ROȘIORII DE VEDE împotriva sentinței civile nr.209/24.03.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman în contradictoriu cu intimatul reclamant B. E. și intimatul chemat în garanție M. P. ȘI MEDIULUI-ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU , ca nefondat.
Respinge cererea intimatului având ca obiect plata cheltuielilor de judecată, în recurs, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M.- C. I. L.-G. Z. C.-F. P.
GREFIER
D. Ș.
Jud fond Tribunalul Teleorman
L. Z.
Red.L.G.Z/2 ex
| ← Refuz soluţionare cerere. Încheierea nr. 11/2014. Curtea de... | Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 8096/2014.... → |
|---|
