Anulare act administrativ. Decizia nr. 3540/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3540/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-05-2014 în dosarul nr. 4829/2/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /2012
DECIZIA CIVILĂ NR.3540
Ședința publică de la 05.05.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - O. D. P.
JUDECĂTOR - B. C.
JUDECĂTOR - V. H.
GREFIER - C. A.
Pe rol fiind contestația în anulare formulată de contestatorul R. I. C. R., împotriva deciziei civile nr.2784/17.06.2013 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimații I. G. al Poliției de Frontieră și M. Afacerilor Interne ( fost M. Administrației și Internelor).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul prin avocat C. G. care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care contestatoarea, prin avocat, depune la dosar dovada achitării taxei de timbru de 15 lei și timbru judiciar de 2 lei.
Curtea constată îndeplinită obligația de timbrare a cererii de recurs, procedând la anularea chitanței și a timbrelor ce reprezintă taxa judiciară de timbru de 15 lei și timbru judiciar de 2 lei.
Contestatoarea, prin avocat, arată că nu mai are de formulat cereri prealabile judecății.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea contestației în anulare.
Contestatoarea, prin avocat, solicită admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată, conform motivelor expuse pe larg în conținutul contestației în anulare. Nu solicită obligarea intimatei pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces. Solicită amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.
Curtea, în temeiul art. 150 C.pr.civ., reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.2784/17.06.2013 Curtea de Apel București – Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal a admis recursul formulat de recurentul pârât I. G. AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ împotriva sentinței civile nr.5884/18.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în contradictoriu cu intimatul reclamant R. I.C. și intimatul pârât M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, a modificat în parte sentința, în sensul că a respins acțiunea în contradictoriu cu pârâtul IGPFR ca neîntemeiată. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
În considerentele hotărârii pronunțate, Curtea a reținut următoarele:
Critica privind greșita reținere a nelegalității Dispoziției nr._/22.08.2011 este întemeiată, având în vedere că această dispoziție privește încetarea raporturilor de serviciu ca urmare a stabilirii faptului că reclamantul a fost încadrat în mod fraudulos în poliție.
Dispoziția nu se referă la neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 10 lit.b din Legea nr. 360/2002 privind inexistența antecedentelor penale, astfel cum a considerat în mod restrictiv instanța de fond, ci la neîndeplinirea cumulativă a tuturor condițiilor necesare pentru încadrarea directă prevăzută de art. 10.
Ori, atât art. 10 lit.c din Legea nr. 360/2002, cât și art. 18 lit. h din OMAI nr. 300/21.06.2004 emis în aplicarea Legii nr. 360/2002, prevăd expres ca o condiție specială ce trebuie întrunită cumulativ ca persoana recrutată în vederea încadrării directe să aibă un comportament corespunzător cerințelor de conduită admise și practicate în societate.
Curtea a apreciat că, sub aspectul analizării condiției mai sus menționate, nu puteau fi ignorate săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și tentativă de fraudă pentru care a existat o condamnare definitivă, neanulată până în prezent (chiar dacă ar fi intervenit reabilitarea) și nici atitudinea lipsită de etică a reclamantului de a omite voit să arate aceste aspecte necesare pentru aprecierea îndeplinirii condiției privind comportamentul corespunzător.
Împotriva acestei decizii Contestatorul R. I. C. R., a formulat contestație în anulare, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 09.07.2013, sub nr._, pentru motivele prevăzute de art. 317 alin. 2, C.pr.civ., constând in aceea ca Instanța de recurs nu a fost competenta material sa soluționeze recursul formulat in cauza de IGPFR.
Temeiurile de drept invocate au fost art. 317 alin. 1 punctul 2 Cod procedura civila, respectiv, „când hotărârea a fost data de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publica privitoare la competenta". Potrivit art. 317 alin. 1 punctul 2 Cod procedura civila, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare daca acestea au fost date de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publica privitoare la competenta.
A arătat că pentru a se putea, invoca acest motiv de contestație este necesar ca în fata instanței a cărei hotărâre se ataca sa nu se fi ridicat si respins excepția de necompetenta. Noua formă a art. 109 din Lg. 188/1999 prevede fără echivoc că .procesele ce au ca obiect raporturi de serviciu ale funcționarului (public sunt de competența secției de contencios administrativ șj fiscal a tribunalelor, cu excepția situațiilor când este stabilită (expres prin lege competența altei instanțe. S-a urmărit prin această dispoziție degrevarea Secției de contencios administrativ și fiscal a ÎCCJ in materia judecării recursului în această materie, având in vedere că forma anterioară a prevederilor art. 19 alin 4 și, respectiv art.31 alin 6 din Legea 21/1996 dădea aceste cauze în competența in primă instanță a Curții de apel București și a recursului în competența Secției de contencios administrativ a ICCJ.
Dispozițiile art. XXIII din Legea 2/2013 au determinat trimiterea pe cale administrativă a cauzelor aflate în curs de soluționare la I.C.CJ.-Secția de contencios administrative și fiscali la curțile de apel și respectiv de la curțile de apel la tribunale, daca potrivit dispozițiilor noii legi instanța inițial investită a devenit necompetentă potrivit legii noi.
Potrivit prevederilor art.24 din noul Cod de procedură civilă dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după . iar potrivit ait.25 procesele in curs de judecată începute sub legea vechea rămân supuse legii vechi iar procesele în curs de judecată la data, schimbării competențelor instanțelor legal investite vor continua săi fie judecate de aceleași instanțe, potrivit legii sub care au început. Mai mult prin legea de degrevare a instanțelor se ajunge de fapt, in| (materia contenciosului administrativ și fiscal, la atribuirea unor, competențe in plus tribunalelor în cauze ce reveneau anterior competența curților de apel, dar și curților de apel în cauze ce reveneau anterior în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Astfel articolul 109 din Legea nr. 188/1999 privind statul funcționarilor publici, republicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, cu modificările si completările ulterioare, se modifica si va avea următorul cuprins: cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competenta secției de contencios administrativ si fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilita expres prin lege competenta altor instanțe.
In alta ordine de idei, a arătat că apreciază că nu este posibil ca fondul cauzei sa fie soluționat de Curtea de Apel București ca instanța competenta la data formulării cererii si tot aceeași instanța de același grad sa judece si recursul formulat de IGPFR .
Aceasta concluzie a fost motivată pe considerentul ca aceeași instanța de fond, nu poate fi si instanța de control judiciar.
A arătat că soluția in cauza, in cazul de fata, era eventual admiterea recursului ,devolutiv de alt fel, casarea hotărârii si trimiterea cauzei tribunalului București spre rejudecare, instanța competentă sa judece pe fond cererea reclamantului, deși susține si punctul de vedere descris mai sus si anume a necompetenței materiale a Curții in soluționarea acestui recurs. A solicitat admiterea contestației si anularea hotărârii atacate. De asemenea, a arătat că urmează ca intimata parata sa fie obligata sa plătească cheltuielile de judecata pe care le va face cu acest proces.
In drept au fost invocate dispozițiile art. 317 al 1, pct. 2, C.proc.civ. și dispozițiile Legii 2/2013.
Intimații, legal citați, nu au depus întâmpinare.
Deliberând asupra contestației în anulare de față, Curtea reține următoarele:
Conform art. 317 alin.(1) pct.2 Cod proc.civ. (1865), hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine privitoare la competență.
Contestatorul a susținut că decizia civilă nr. 2784/17.06.2013 pronunțată de Curtea de Apel București a fost pronunțată de o instanță necompetentă material să soluționeze recursul promovat împotriva sentinței civile nr. 5884/18.10.2012, pronunțată în dosarul nr._ de Curtea de Apel București.
Curtea reține că susținerile contestatorului sunt nefondate.
În acest sens, Curtea reține că prin art. IV Legea nr. 2/2013, a fost modificat art. 109 din Legea nr. 188/1999, acesta având următorul conținut „Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal al tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.”
Totodată, conform prevederilor art. XXIII Legea nr. 2/2013,
„(1) Procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi.
(2) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel se trimit la curțile de apel”
În cauză, cererea de chemare în judecată a avut ca obiect anularea dispoziției nr._/22.08.2011 emisă de I. G. al Poliției de Frontieră prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu al recurentului-reclamant, litigiul intrând astfel sub incidența prevederilor art. 109 Legea nr. 188/1999, ceea ce a atras aplicarea normelor de competență mai sus menționate.
Având în vedere că prezenta cauză se afla în faza soluționării căii de atac la momentul schimbării normelor de competență conform legii nr. 2/2013, competența materială a soluționării căii de atac, respectiv a recursului, a revenit Curții de Apel București – Secția C. Administrativ și Fiscal, cauza fiind corect trimisă de către Înalta Curte de Casație și Justiție pe cale administrativă acestei instanțe.
Prin urmare, conform prevederilor legale menționate, competența soluționării recursului soluționat prin decizia civilă nr. 2784/17.06.2013 revenea Curții de Apel București – Secția C. Administrativ și Fiscal, decizia contestată fiind pronunțată cu respectarea normelor de competența.
Argumentul contestatorului privind art. 24 din Noul Cod de procedură civilă conform căruia procesele începute sub legea veche rămân supuse legii vechi, nu poate fi reținut, Cod de procedură civilă conținând norme generale de competență, de la care legiuitorul poate deroga, caz în care devine incidentă norma specială, respectiv Legea nr. 2/2013 în cauza de față. Susținerile contestatorului în sensul că nu este posibil ca atât fondul cauzei cât și recursul să fie soluționat de aceeași instanță și că prin legea de degrevare a instanțelor s-a ajuns în materia contenciosului administrativ la atribuirea unor competențe în plus tribunalelor și curților de apel, nu pot fi reținute, fiind lipsite de relevanță criticile privind legea aplicabilă în cauză cât timp aceasta este în vigoare, iar prevederile sale nu au fost declarate neconstituționale.
Cât privește susținerea în sensul că soluția ar fi fost aceea de admitere a recursului și a trimiterii cauzei spre rejudecare la Tribunalul București, Curtea reține că și aceasta este neîntemeiată, prevederile legale mai sus enunțate fiind clare în sensul judecării căilor de atac de către instanțele devenite competente, indiferent dacă se ajunge la situația ca aceeași instanță să judece atât fondul cauzei cât și calea de atac.
Față de cele expuse, Curtea va respinge contestația în anulare, ca nefondată..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul R. I. C. R., împotriva deciziei civile nr.2784/17.06.2013 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimații I. G. al Poliției de Frontieră și M. Afacerilor Interne ( fost M. Administrației și Internelor), ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 05.05.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
O. D. P. B. C. V. H.
GREFIER
C. A.
Redactat/tehnoredactat/P./2 ex/17.07.2014
| ← Pretentii. Decizia nr. 1/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2505/2014.... → |
|---|
