Pretentii. Decizia nr. 1/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-01-2014 în dosarul nr. 65909/3/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1
Ședința publică de la data de 06.01.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – G. A. F.
JUDECĂTOR - L. E. F.
JUDECĂTOR - H. P.
GREFIER - M. H.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 împotriva sentinței civile nr. 231/18.01.2013 pronunțată de Tribunalul București- Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant T. A., intimatul-pârât S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, ca urmare a OPANAF nr. 1104/2013, dispune rectificarea citativului în sensul că are calitate procesuală activă Administrația Sectorului 2 a Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, succesor în drepturi și obligații al Administrației Finanțelor Publice Sector 2 și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod proc. civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului București Secția de contencios administrativ și fiscal sub nr._, asa cum a fost precizata, pentru motivele de fapt si de drept expuse in cuprinsul acestei cereri (file 5-10 si 36), reclamantul T. A. R., in contradictoriu cu paratele S. R., prin MINISTERUL F. PUBLICE (denumit, in continuare, parata 1), D. G. A F. PUBLICE BUCURESTI (denumita, in continuare, parata 2) si A. F. PUBLICE SECTOR 2 (denumita, in continuare, parata 3), a solicitat instantei ca prin hotararea ce va pronunta sa dispuna:
1) anularea Deciziei de calcul al taxei pe poluare nr._/30.06.2011 emisa de parata 3;
2) obligarea paratelor la restituirea taxei pe poluare in cuantum de 6.731 lei, cu dobanda legala;
3) obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata.
In aparare, conform prevederilor art. 115 si urm. C.proc.civ., parata 2 a depus intampinare, prin care a invocat (i) exceptia lipsei calitatii procesuale pasive si (ii) exceptia inadmisibilitatii capatului de cerere privind obligarea la plata dobanzii legale, iar pe fond a solicitat respingerea cererii (file 43-50).
La randul sau, parata 3 a depus intampinare, prin care a invocat (i) exceptia lipsei calitatii procesuale pasive si (ii) exceptia inadmisibilitatii petitului 2, iar pe fond a solicitat respingerea cererii (file 38-42).
Totodata, conform prevederilor art. 60 si urm. C.proc.civ., parata 3 a depus cerere de chemare in garantie a ADMINISTRATIEI F. PENTRU MEDIU.
Parata 1 si chemata in garantie, legal citate, nu s-au infatisat si nu au depus intampinare.
Prin sentința civilă nr.231 din 18.01.2013 Tribunalul București a respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AFP Sector 2; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Statul Român prin Ministerul F. Publice și D. G. a F. Publice a Municipiului Bucuresti; a admis în parte cererea introductivă de instanță și în consecință, a anulat Decizia de calcul al taxei pe poluare nr._/30.06.2011 emisa de parata A. F. Publice Sector 2 Bucuresti și a obligat parata A. F. Publice Sector 2 Bucuresti sa restituie reclamantului suma de 6.731 lei incasata cu titlu de taxa pe poluare, cu dobanda legala in materie fiscala, calculata cu incepere din ziua imediat urmatoare expirarii termenului de 45 de zile socotit de la data inregistrarii cererii de restituire a sumei achitate cu titlu de taxa pe poluare (16.08.2011) si pana la data stingerii obligatiei de restituire.
A obligat parata A. F. Publice Sector 2 Bucuresti la plata sumei de 443,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata corespunzatoare pretentiilor admise, catre reclamant.
Prin aceeași sentință a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție.
Soluționând cauza, prima instanță reține că la data de 06.06.2011, reclamantul a dobandit dreptul de proprietate asupra unui autovehiculul marca Mercedes-Benz, inmatriculat pentru prima data in Germania, in data de 16.08.2006 (file 77-80).
La data de 29.06.2011, reclamantul a depus la registratura paratei 3 o cerere prin care a solicitat calcularea taxei pe poluare prevazuta de O.U.G. nr. 50/2008 pentru autovehiculul cumparat, iar parata 3 a emis (la data de 30.06.2011) si a comunicat reclamantului (la data de 09.07.2011), Decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._, prin care a stabilit in sarcina acestuia obligatia de plata a sumei de 6.731 lei, cu titlu de taxa pe poluare pentru autovehicule (file 70-74).
La data de 05.07.2011, reclamantul a achitat la Trezoreria Sector 2 suma reprezentand taxa pe poluare pentru autovehicule (fila 20).
Prin cererea inregistrata la registratura paratei 3 sub nr._/16.08.2011, pentru motive similare celor prezentate in motivarea cererii deduse judecatii, reclamantul a solicitat restituirea sumei achitate cu titlu de taxa pe poluare, cu dobanda legala (fila 87).
Prin adresa nr._/30.08.2011, parata i-a comunicat reclamantului refuzul de solutionare favorabila a cererii, cu motivarea, in esenta, ca solicitarea sa nu are temei legal (file 83-84).
Cât privește excepția lispei calității procesuale pasive, tribunalul reține că, în general, calitatea procesuala presupune existenta unei identitati intre persoana reclamantului si persoana care este titular al dreptului incalcat (calitatea procesuala activa) sau intre persoana paratului si cel obligat sa respecte dreptul (calitatea procesuala pasiva).
In cadrul actiunii in contencios administrativ, calitatea procesuala pasiva apartine, potrivit legii (art. 1 alin. 1 rap. la art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 554/2004), autoritatii publice care a emis (adoptat) actul atacat (organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale), indiferent de faptul ca aceasta are sau nu personalitate juridica civila, fiind suficienta capacitatea juridica administrativa.
Capacitatea juridica administrativa a autoritatii publice desemneaza aptitudinea acesteia, prevazuta de lege, de a realiza prerogative de putere publica, asigurand organizarea executarii si executarea in concret a legii, altfel spus, aptitudinea de a participa ca subiect independent in raporturi de drept administrativ, inclusiv in litigiile generate de aceste raporturi juridice.
Desi aceasta notiune nu trebuie confundata cu cea de competenta, este evident ca orice autoritate publica este parte in raporturile de drept administrativ nascute din propriile acte de autoritate emise (adoptate) ca urmare a exercitarii atributiilor sale. Apoi, in raporturile procedural-fiscale, calitatea de subiect activ revine statului si unitatilor administrativ-teritoriale (art. 17 alin. 1 C.proc.fisc.).
In concret, insa, in raporturile juridice de drept procedural fiscal stau “organele fiscale” determinate potrivit prevederilor art. 17 alin. 3-5 C.proc.fisc., statul fiind reprezentat de Ministerul F. Publice, prin Agentia N. de Administrare Fiscala si unitatile sale subordonate cu personalitate juridica.
Aceste organe au competenta generala privind administrarea creantelor fiscale, astfel ca, ori de cate ori competenta administrarii unor anumite categorii de creante fiscale nu este atribuita printr-un act normativ cu putere de lege altor organe, aceasta competenta apartine organelor fiscale mentionate.
Conform prevederilor art. 5 alin. 1 si art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, respectiv art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 686/2008, activitatile privind stabilirea si colectarea taxei sunt in competenta organelor fiscale din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
In cauza, analiza cererii reclamantului, prin prisma motivelor de fapt si de drept invocate, releva faptul ca pretentiile concrete principale vizeaza un act administrativ tipic (decizia mentionata la pct. I.2 de mai sus), respectiv un act administrativ atipic (pretinsul refuz nejustificat de restituire a taxei pe poluare incorporat in adresa mentionata la pct. I.5 de mai sus).
In cadrul unui asemenea litigiu de contencios fiscal, calitatea de parata o va avea autoritatea publica emitenta a actelor administrative atacate, in speta parata 3.
Pe de alta parte, potrivit Procedurii de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, aprobata prin Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004, organul fiscal competent sa decida asupra restituirii sumelor nedatorate de catre contribuabili bugetului de stat, prevazute la art. 117 C.proc.fisc., este organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, potrivit prevederilor art. 33 C.proc.fisc.
Cum domiciliul reclamantului este situat pe teritoriul sectorului 2 al municipiului Bucuresti, iar taxa in discutie a fost achitata de catre reclamant la unitatea trezoreriei din sectorul 2, rezulta ca administrarea creantei fiscale constand in taxa pe poluare pretins nedatorata, a carei restituire formeaza obiectul celui de-al doilea petit al cererii introductive, intra in atributiile paratei 3.
In mod corespunzator, singurul organ fiscal a carui legitimare procesuala pasiva poate fi justificata . contencios fiscal avand ca obiect obligarea la restituirea sumei reprezentand echivalentul taxei in discutie este parata 3.
Pentru aceste motive, in solutionarea exceptiilor analizate, instanta urmeaza a dispune:
- respingerea exceptiei lipsei calitatatii procesuale pasive invocata de parata 3;
- admiterea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive invocata de parata 2 si a exceptiei lipsei calitatii porcesuale pasive a paratei 1, invocata din oficiu, si, in consecinta, respingerea cererii in ceea ce le priveste pe aceste parate ca fiind formulata impotriva unor entitati administrative fara calitate procesuala pasiva.
Cu privire la exceptia inadmisibilitatii petitului 2 din cererea introductiva, instanța apreciază că contestarea sau necontestarea deciziei de calcul nu are absolut nici o înrâurire asupra solicitării adresate instanței de a cenzura un refuz pretins nejustificat al organului fiscal de a soluționa o cerere de restituire a taxei de poluare. Cele două acțiuni operează în planuri diferite, având finalități distincte, prima pentru a înlătura din ordinea juridică un (presupus) act administrativ nelegal, în timp ce cea de-a doua vizează doar simpla restituire a unei taxe de poluare prelevate în mod ilegal; contestarea sau necontestarea deciziei de calcul nu are absolut nicio legătură cu cenzurarea refuzului nejustificat de restituire a unei taxe încasate cu aplicarea eronată a dispozițiilor legale (art. 117 lit. d) C.proc.fisc.).
Procedura prealabila reglementata de dispozitiile art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, art. 205 alin. 1 si art. 218 alin. 2 C.proc.fisc., respectiv art. 2 alin. 1 lit. j), art. 7 alin. 1 si art. 12 din Legea nr. 554/2004 este obligatorie numai in cazul primei categorii de actiuni, in timp ce, pentru a doua, ea nu mai are un astfel de caracter, conform art. 7 alin. 5 din Legea nr. 554/2004.
Asa fiind, exceptia analizata a fost respinsa ca neintemeiata.
Cu privire la cererea introductiva, in rest, tribunalul subliniază că problema dedusa judecății constă în a lămuri, in raport de datele spetei, dacă taxa instituita prin prevederile legale redate la pct. II.1 de mai sus contravine art. 110 paragraful 1 din T.F.U.E. (ex-art. 90 TCE), urmând ca analiza acestor prevederi să aibe în vedere și dispozițiile art. 11 și art. 148 din Constituția României, precum și jurisprudența Curții Europene de Justiție.
Textul art. 4 lit. a) din O.U.G. nr. 50/2008 nu face distinctie între autoturismele produse în România și cele produse în afara acesteia si nici între autoturismele noi și cele folosite (second-hand).
Deoarece ordonanta a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14 alin. 1), rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară.
Pentru corecta interpretare a O.U.G. nr. 50/2008, in sensul identificarii intenției legiuitorului, se impune utilizarea metodei teleologice.
In expunerea de motive care însoțeste proiectul de lege privind aprobarea O.U.G. nr. 50/2008 depus la Parlament sub nr. PL-x 536/10.09.2008 si disponibil pe site-ul Camerei Deputatilor, este menționat în mod expres că dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second-hand cu vechime peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic.
Așadar, s-a vrut ca taxa pe poluare, al cărui scop este, în principiu, corect -“poluatorul plătește” -, să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
De la 01.01.2007, România este stat membru al Uniunii Europene.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
In acelasi sens sunt si prevederile constitutionale redate la pct. II.7 de mai sus.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar T.C.E. a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de C.E.J. în cauzele Flaminio C. vs. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a (9 martie 1978).
Potrivit considerentelor C.E.J., redate în aceste hotărâri, la . T.C.E., acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi si, dacă este necesar, chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prevederile art. 10 din Tratat.
Scopul general al art. 90 din Tratat este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Paragraful 1 al acestui articol interzice discriminarea fiscala intre produsele importate si cele provenind de pe piata interna, de natura similara.
Analizând dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, in forma activa la data prelevarii taxei in discutie, sub aspectul compatibilitatii cu art. 110 (ex-art. 90) paragraf 1 din Tratat, rezultă că pentru un autoturism produs in România sau in alte state membre U.E. nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxă pe poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Această taxă pe poluare se percepe, insa, pentru autoturismul produs in țară sau în alt stat membru UE, dacă este inmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru; cumpărătorii sunt orientați, din punct de vedere fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Prin urmare, O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 110 (ex-art. 90) din Tratat, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru U.E., precum cel din prezenta cauza (Germania), favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România.
Or, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
In acest sens, in jurisprudenta referitoare la art. 90 (actual art. 110) din Tratat, Curtea de Justitie Europeana a explicat care sunt conditiile in care se poate retine aplicarea acestui text:
a) trebuie sa existe o discriminare intre produsele nationale si produsele importate (hotararea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F. C. Roders BV s.a. c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen);
b) trebuie sa existe o similitudine sau un “raport de concurenta” intre produsele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate (hotararea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Italia);
c) prelevarea fiscala nationala trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar si potential, consumul produselor importate, influentand astfel alegerea consumatorilor (hotararea din 7 mai 1987, afacerea 193/85, Cooperativa Co-Frutta Srl c. Amininistrazione delle finanze dello Stato).
Pe cale de consecinta, atunci cand produsele interne si produsele importate se afla . concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale nationale se creeaza o discriminare intre acestea, astfel incat consumatorii sunt descurajati sa aleaga produsele importate, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala nationala contrara art. 90 trebuie inlaturata de la aplicare.
Reglementarea fiscala interna incidenta in cauza indeplineste toate cele trei criterii mentionate mai sus.
Mai intai, exista o discriminare intre autoturismele second-hand inmatriculate deja . al Uniunii Europene (in speta, Germania) si care se inmatriculeaza in Romania (“produsele importate”) si autoturismele second-hand deja inmatriculate in Romania (“produsele nationale”), numai primele fiind supuse taxei pe poluare cu ocazia inmatricularii in Romania.
Apoi, exista un “raport de concurenta” intre produsele importate si produsele nationale. Astfel, in principiu, alegerea consumatorului se poate indrepta fie spre un autoturism second-hand deja inmatriculat . membru (asa cum este cazul in speta), fie spre un autoturism second-hand deja inmatriculat in Romania.
In fine, taxa in discutie este destinata sa diminueze introducerea in Romania a unor autoturisme second-hand deja inmatriculate . membru intrucat, din moment ce este datorata doar pentru “produsele importate”, iar nu si pentru “produsele nationale”, este evident faptul ca obiectivul instituirii taxei este diminuarea consumului “produselor importate”. In aceste conditii, alegerea consumatorului este in mod evident influentata din cauza existentei taxei, el fiind inclinat sa achizitioneze un autoturism second-hand deja inmatriculat in Romania.
In concluzie, taxa pe poluare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național incalca principiul libertatii circulatiei marfurilor, dezavantajand, direct sau indirect, produsele provenind din celelalte tari membre U.E. in competitia cu produsele similare autohtone.
Dealtfel, prin hotărârea preliminară pronuntata de C.J.U.E. în cauza C-402/09, T., taxa reglementata de O.U.G. nr. 50/2008, in versiunea initiala, a fost declarata indirect discriminatorie si deci contrara prevederilor art. 110 T.F.U.E., in masura in care are ca efect descurajarea importului unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, iar prin hotărârea pronunțată în cauza I. N. vs. D.G.F.P. Gorj, A.F.P. Târgu Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu, relevanta in speta, răspunzând unor întrebări preliminare transmise de Tribunalul Gorj, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a decis, analizand variantele taxei pe poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2010, ca „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
In raport de considerentele mai sus expuse, decizia emisa de parata 3, mentionata la pct. I.2 de mai sus, este nelegala, astfel ca suma echivalenta taxei pe poluare contrara dreptului comunitar a fost platita de reclamant ca urmare a aplicarii eronate a prevederilor legale de catre parata, intrand sub incidenta prevederilor art. 117 alin. 1 lit. d) C.proc.fisc. In consecinta, refuzul paratei de da curs favorabil cererii reclamantului privind restituirea aceastei sume are caracter nejustificat, in sensul prevederilor art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Asa fiind, vazand si prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanta va admite in parte cererea introductiva, urmand a dispune anularea deciziei mentionate la pct. I.2 de mai sus si obligarea paratei 3 la restituirea catre reclamant a sumei de 6.731 lei incasata cu titlu de taxa pe poluare pentru autovehicule.
Apoi, obligatia de plata a dobanzii legale se circumscrie sferei raspunderii civile delictuale, derivand din incalcarea de catre autoritatile fiscale a obligatiei de a aplica prioritar dreptul comunitar si de a inlatura prevederile legii fiscale interne contrare normelor dreptului comunitar.
Asa cum am mai aratat, obligatia de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabila numai jurisdictiilor ci si executivului, organelor componente ale acestuia, cum sunt organele fiscale.
Imprejurarea ca reclamantul a ales sa faca plata voluntara a obligatiei impusa de lege nu inlatura posibilitatea acesteia de a contesta baza legala in temeiul careia a facut plata, iar in caz de succes sa ceara, apoi, organului fiscal care a incasat respectiva taxa ori jurisdictiei competente sa o restituie, precum si sa il despagubeasca pentru pierderile suferite.
Inclusiv jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului este in acest sens. Astfel, prin hotararea prununtata la 9 martie 2006 in cauza Eko-Etda Avee c. G., Curtea a decis ca refuzul autoritatilor elene de a plati societatii reclamante dobanda legala cuvenita pentru restituirea cu intarziere a unor impozite platite in plus reprezinta o violare a art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la Conventia Europeana a Dreptunlor Omului, care garanteaza dreptul la respectul proprietatii.
In mod evident, prin interpretarea art. 6 (fostul art. F) din Tratatul de la Maastricht, drepturile fundamentale ale omului, precum dreptul la respectul proprietatii, sunt recunoscute in Uniunea Europeana si fac parte integranta, cu titlu de principii generale, din dreptul comunitar.
Pentru aceste motive, parata 3 trebuie obligata si la plata dobanzii legale in materie fiscala aferenta taxei prelevate in mod ilegal, dobanda determinata potrivit art. 124 alin. (2) si art. 120 alin. (7) C.proc.fisc. Dobanda acordata va fi calculata conform prevederilor art. 124 alin. (1) rap. la art. 70 alin. (1) C.proc.fisc., redate la pct. II.4 de mai sus, respectiv cu incepere din ziua imediat urmatoare expirarii termenului de 45 de zile socotit de la data inregistrarii cererii de restituire a sumei achitate cu titlu de taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (16.08.2011) si pana la data stingerii obligatiei de restituire.
Cu privire la cererea de chemare in garantie, tribunalul reține că instituția cererii de chemare în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubire și poate fi formulată nu numai în cazul drepturilor garantate legal ori convențional, care reies din lege sau din contractul încheiat de părți, ci și ori de câte ori partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubire.
Totodată, pretențiile reclamantului împotriva paratului și ale acestuia din urmă împotriva chematului în garanție generează două procese distincte, iar avantajul instituției chemării în garanție este acela al evitării unui proces ulterior, întrucât instanța rezolvă atât cererea principală, cât și cererea de chemare în garanție printr-o singură hotărâre - cu excepția reglementată de art. 63 alin. 2 din Codul de procedură civilă, respectiv atunci când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanție, situație în care instanța poate dispune despărțirea ei spre a fi judecate în mod separat.
In cauza, pretențiile paratei 3 fata de chemata in garantie nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță, deoarece intre cele doua autoritati publice nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire decurgand din prevederile O.U.G. nr. 50/2008.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de O.G. nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
In concluzie, atât timp cât între debitorul obligației de plată deduse judecății și chemata în garanție nu există o obligație de garanție sau de despăgubire, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 60 din Codul de procedură civilă.
Pentru aceste motive, cererea analizata urmeaza a fi respinsa ca neintemeiata.
In fine, fata de prevederile art. 274 alin. 1 C.proc.civ., instanta va dispune obligarea paratei 3 la plata sumei de 443,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata (onorariul avocatial partial - corespunzator pretentiilor admise -, taxa judiciara de timbru si timbru judiciar - file 4 si 11-15), catre reclamant.
Asadar, in ceea ce priveste diferenta dintre onorariul avocatial achitat de catre reclamant si suma corespunzatoare pretentiilor admise acordata cu titlu de cheltuieli de judecata, cererea dedusa judecatii va fi respinsa ca neintemeiata.
Împotriva sentinței civile anterior menționată a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice Sector 2, reprezentată prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca fiind neîntemeiată.
În motivarea căii de atac, recurenta susține că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Sector 2 precum și cererea de chemare în garanție, cât timp administrația financiară are exclusiv atribuția de colectare a taxei de poluare, taxă ce se face venit la Administrația F. de Mediu.
Recurenta arată că in mod greșit instanța de fond a admis cererea de chemare in judecata si a dispus restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, precizând că plata taxei de poluare a cărei restituire se solicita, a fost efectuată in conformitate cu dispozițiile legale in vigoare, respectiv dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008.
Regimul taxei de poluare pentru autovehicule, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, a înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul Fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31 decembrie 2006.
În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabilă, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere și eliminarea reglementărilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora până la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau în România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani și care aveau o normă de poluare inferioară normei EURO 3. în această situație a fost necesar a se întreprinde unele măsuri pentru evitarea introducerii în România a unui număr exagerat de mare de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor măsuri corespunzătoare în acest sens, ar fi avut drept consecință transformarea în deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora în România, țara noastră urmând să suporte costurile aferente reciclărilor, în locul țărilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Taxa de primă înmatriculare nu intră în categoria taxelor vamale care se percep numai în cadrul relațiilor comerciale dintre țările membre ale Uniunii Europene ci se aplică, tuturor autoturismelor /autovehiculelor înmatriculate în România indiferent dacă provin din producția internă sau din spațiul comunitar.
Față de susținerea reclamantei că taxa ar fi discriminatorie, recurenta afirmă că argumentele care stau la baza acestei afirmații nu pot fi reținute întrucât regimul fiscal este același pentru toate persoanele care înmatriculează autoturisme/autovehicule în România, astfel că în cazul în care suntem în prezenta acelorași specificații tehnice, legislația națională prevede plata unei taxe de înmatriculare în România în același cuantum indiferent dacă este vorba de autoturismele/autovehiculele din producția internă sau din cele produse în spațiul comunitar.
În acest context trebuie menționat și faptul că nici Comisia Europeana nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei. De asemenea, principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează și instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii europene și de altfel 16 state membre ale Uniunii Europene practică o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării.
Prin urmare, existența unei taxe de primă înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxă de înmatriculare.
În ceea ce privește soluția de obligare la plata dobânzii legale, recurenta arată că pretenția reclamantului a fost adresată direct instanței, contrar dispozițiilor art.124 din O.G. nr.92/2003, iar din cuprinsul acelorași dispoziții rezultă că perosana interesată are dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70 după caz.
Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.9 C.proc.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 C.proc.civ., va respinge ca nefondat recursul civil de față, pentru următoarele considerente:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, curtea constată că în conformitate cu prevederile art. 7 din OUG nr.50/2008, stabilirea, verificarea, colectarea si executarea silita, inclusiv solutionarea contestatiilor privind taxa datorata de catre contribuabili, se realizeaza de catre autoritatea fiscala competenta, potrivit prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. În atare context legal, în mod just a respins instanța fondului excepția invocată de recurentă, neavând relevanță faptul că taxa astfel colectată se face venit la AFM ci calitatea recurentei de autoritate fiscală competentă.
În egală măsură, soluția pronunțată de prima instanță cu privire la cererea de chemare în garanție este legală, având în vedere procedura prevăzută de O.G. nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare.
În fond, curtea constată că prima instanța a făcut o corectă dezlegare a compatibilității dispozițiilor art. 4 din O.U.G. nr.50/2008 cu prevederile art.110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene.
În afara celor menționate de tribunal, se impune a fi subliniat că prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, CJUE a reținut că “pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar, având în vedere întrebările instanței naționale și observațiile prezentate în fața Curții, să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008. În continuare, va fi necesar să se examineze neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008”.
Curtea menționează că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.
Din principiile amintite mai sus rezultă că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În continuare, Curtea reține la par.58 din hotărâre că rezultă “fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.”
Aceeași interpretare este dată de CJUE în cauzele C-263/10 N. și cauzele conexate C-29/11 Sfichi și C-30/11 I..
Având în vedere interpretarea dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene ca răspuns la întrebarea preliminară, în sensul că “Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională “, în mod întemeiat a reținut instanța fondului incompatibilitatea prevederilor art. 4 din O.U.G. nr.50/2008 cu prevederile Tratatului, sub aspectul taxării discriminatorii a autovehiculelor rulate.
În egală măsură, considerentele tribunalului cu privire la temeinicia cererii de acordare a dobânzii legale sunt pe deplin valabile, reflectând aplicarea principiului reparării integrale și efective a prejudiciului suferit de reclamant prin impunerea taxei cu încălcarea principiului supremației dreptului comunitar.
În atare context, acțiunea reclamantului intimat, prin care solicită restituirea taxei percepute în baza unui act normativ incompatibil cu legislația comunitară este admisibilă și întemeiată, considerente pentru care recursul civil de față va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 2 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 231/18.01.2013 pronunțată de Tribunalul București- Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant T. A., intimatul-pârât S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.01.2014.
PreședinteJudecător Judecător
G. AttilaFarmathy L. E. F. H. P.
Grefier
M. H.
| ← Litigiu privind regimul străinilor. Sentința nr. 3318/2014.... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 3540/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
