Litigiu privind regimul străinilor. Sentința nr. 3318/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3318/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-12-2014 în dosarul nr. 1167/2/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3318
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 05.12.2014
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: V. D.
GREFIER: B. C.
MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de doamna procuror Băjenar A..
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul P. N., în contradictoriu cu pârâtul I. G. PENTRU IMIGRĂRI – DIRECȚIA MIGRAȚIE, având ca obiect„litigiu privind regimul străinilor-anulare act”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, din oficiu, invocă excepția perimării acțiunii și acordă cuvântul reprezentantului Ministerului P. pe această excepție.
Reprezentantul M. P., luând cuvântul, solicită instanței să se admită excepția perimării și să se constate perimată acțiunea.
Curtea reține cauza spre soluționarea acestei excepții.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.02.2013, sub nr._ reclamantul P. N. în contradictoriu cu pârâtul I. G. Pentru Imigrări - Direcția Migrație a formulat contestație împotriva actului decizional adoptat la data de 20.12.2012 prin care i-a fost respinsă cererea pentru acordarea dreptului de ședere pe termen lung în România.
În drept: art.74 alin.4 din OUG nr.194/2002.
Legal citat, pârâtul a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondate.
Examinând cu prioritate excepția perimării, în conformitate cu prevederile art. 248 Cod pr. civ., instanța a reținut următoarele:
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 12.04.2013, când cauza a fost suspendată în temeiul art. 155 indice 1 Cod pr.civ., până la îndeplinirea de către reclamant a obligației stabilită prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 01.03.2013.
Văzând că, în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata din oficiu.
Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării pricinii, de mai mult de un an, în baza art.248 C.p.civ., urmează a constata perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării.
Constată perimată acțiunea formulată de reclamantul P. N., cu reședința în . de Jos, județul V., în contradictoriu cu pârâtul I. G. PENTRU IMIGRĂRI – DIRECȚIA MIGRAȚIE, cu sediul în București, .-5, sector 5.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi 05.12.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
V. D. B. C.
Red. Jud. DV
Tehnored. CB
2 ex./04.02.2015
← Anulare act administrativ. Decizia nr. 8078/2014. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 1/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|