Anulare act administrativ. Decizia nr. 1704/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1704/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-03-2014 în dosarul nr. 5091/87/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1704
Ședința Publică din data de 6.03.2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: J. A.
JUDECĂTOR: C. R. I.
JUDECĂTOR: B. M.
GREFIER: I. C. D.
****************
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă B. M. împotriva sentinței civile nr.499/27.03.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți M. ROȘIORI DE VEDE PRIN PRIMAR, N. F. și N. R..
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurenta reclamantă B. M., personal – identificată cu CI . nr._, și asistată de avocat G. T., care depune împuternicire avocațială la dosar, și intimatul pârât M. ROȘIORI DE VEDE PRIN PRIMAR, reprezentat de avocat L. F., care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind intimații pârâți N. F. și N. R..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurenta reclamantă B. M., prin avocat, face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și a timbrului judiciar de 0,30 lei.
Curtea, în ședință publică, procedează la anularea taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar achitate de recurenta reclamantă.
Recurenta reclamantă B. M., prin avocat, învederează instanței faptul că a sesizat faptul că autorizația a fost eliberată fără semnătura Secretarului Primăriei ceea ce conduce la nulitatea actului. Menționează că ulterior, autorizația a fost depusă de pârâtă semnată și Secretar.
Față de aceste aspecte, intimatul pârât M. ROȘIORI DE VEDE PRIN PRIMAR, reprezentat de avocat, învederează că în incinta Primăriei autorizația de construire este semnată neavând cunoștință cum a ajuns în posesia reclamantei în altă formă.
În continuare, recurenta reclamantă B. M., prin avocat învederează că destinația locuinței în cauză reprezintă o anexă în care sunt capetele terminale de apă și canal, iar în interior este o bucătărie. Zidul de la stradă a desprins țevile iar în caz de avarie nu există posibilitatea intervenției, zidul fiind lipit de țevi.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Având cuvântul, recurenta reclamantă B. M., prin avocat, solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate iar pe fond admiterea acțiunii, suspendarea lucrărilor prevăzute în autorizația de construire, anularea autorizației. Solicită acordarea cheltuielilor de judecată. Astfel, arată că sentința atacată este netemeinică și nelegală, instanța apreciind greșit faptul că reclamanta nu a motivat cererea de suspendare a executării lucrărilor și că nu îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr.554/2004. Astfel, arată că reclamanta a sesizat organele de specialitate cu privire la demararea lucrărilor fără autorizație de construire, aceasta fiind obținută ulterior. S-a construit un zid împrejmuitor cu o înălțime de 2,3 m cu încălcarea legii civile care nu trebuie să depășească o înălțime de 2 m. Pericolul iminent rezultă din faptul că locuința era supusă degradării prin construirea în aproprierea zidului locuinței, iar prin săparea fundației aproape de locuință există riscul dărâmării locuinței. Apreciază că în mod nelegal instanța de fond a respins cererea de suspendare a executării lucrărilor, situația prezentată fiind suficientă pentru a se dispune astfel. Mai arată că Primăria a suspendat executarea lucrărilor și deține și a obținut și pe calea ordonanței președințiale suspendarea lucrărilor până la soluționarea dosarului de grănițuire. Susține că prin construirea zidului s-a intrat pe proprietatea reclamantei cu 76 cm.
În continuare învederează că dat fiind lipsa semnăturii Secretarului de pe autorizația de construire inițială aceasta este lovită de nulitate. De asemenea, menționează că reclamanta nu și-a dat acordul pentru executarea construcției având în vedere că era zidul delimita cele două proprietăți.
Pentru motivele arătate solicită admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond suspendarea executării lucrărilor și anularea autorizației de construire. De asemenea solicită acordarea cheltuielilor de judecată, sens în care depune chitanța . nr. 26/19.02.2014. Depune note scrise.
La rândul său, intimatul pârât M. ROȘIORI DE VEDE PRIN PRIMAR, reprezentat de avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală. Astfel, arată că la autorizația de construire s-a avut în vedere Regulamentul Local de Urbanism aferent Planului Urbanistic General al municipiului Roșiorii de Vede conform căruia gardurile dintre proprietate pot fi realizate pe o înălțime de 2,20-2,60 m.
Cu privire la lipsa semnăturii Secretarului de pe autorizație menționează că la dosarul cauzei este depusă autorizația de construire și aceasta este semnată conform dispozițiilor legale, fiind prezentată instanței și în original pentru confruntare. Astfel învederează că nu are cunoștință de împrejurările în care a ajuns vreun exemplar al autorizației în posesia reclamantei nesemnat.
Referitor la acordul vecinilor pentru construire, menționează că acesta nu era necesar întrucât era vorba de un gard.
Pentru motivele arătate solicită respingerea recursului ca nefondat și acordarea cheltuielilor de judecată, sens în care depune la dosar chitanța nr. 55/6.03.2014. Depune concluzii scrise.
În replică reclamanta B. M., prin avocat, învederează că la dosarul cauzei sunt depuse două documente tehnice, respectiv autorizația nr. 33/16.07.2012 la eliberarea căreia stă certificatul de urbanism nr. 4/16.01.2012 conform căruia se solicită construirea unei anexe cu 2 camere, iar prin Certificatul de urbanism nr. 101/27.06.2012 se solicită construirea gardului zidit. Consideră că scopul era acela ca pereții construcției să poarte denumirea de zid, însă ulterior s-a renunțat la construirea anexei. Astfel, în situația în care ulterior se va utiliza gardul zidit pentru construirea anexei apreciază că se va încălca proprietatea recurentei reclamante, cele două construcții fiind prea apropiate una de cealaltă și ar conduce la deteriorarea imobilului său.
De asemenea menționează că nu există autorizația pro cauza în care apare și semnătura Secretarului. Astfel învederează că s-a folosit documentația aferentă Certificatului de Urbanism nr. 4/16.01.2012 pentru obținerea autorizației de construire.
La rândul său, intimatul pârât M. ROȘIORI DE VEDE PRIN PRIMAR, reprezentat de avocat, învederează că o eventuală încălcare a proprietății recurentei reclamante nu are legătură cu prezenta cauză, susținerile fiind nefondate.
Curtea, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CERERILE
La data de 1 noiembrie 2012, prin cererea înregistrată sub nr._, pe rolul Tribunalului Teleorman, reclamanta B. M., a chemat în judecată civila pe pârâții MUINICIPIUL ROȘIORII DE VEDE PRIN PRIMAR, N. F. și N. R. și a solciitat instanței ca prin sentinta ce va pronunța să dispuna:
-suspendarea executării autorizației de construire nr. 33/16.07.2012;
-anularea autorizației de construire nr. 33/16.07.2012 ca netemeinică și nelegala;
-obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea cererii formulate, a motivat:
Vecinii de pe latura de vest a proprietății sale, situată în Roșiori de Vede .. 29, jud. Teleorman, pârâții N. F. și N. R. au început construirea unui gard-zid între proprietăți, prin săparea unui șanț și turnarea fundației. Pârâții au turnat fundația pe proprietatea sa, motiv pentru care s-a adresat instanței de judecată, iar prin sentința civilă nr. 1499/19.06.2012 a fost admisă cererea și s-a dispus sistarea lucrărilor până la soluționarea irevocabilă a raporturilor de vecinătate.
După pronunțarea acestei sentințe pârâții au solicitat autorizația de construire a gardului-zid, iar la data de 16.07.2012 le-a fost emisă de către Primaria Muncipiului Roșiorii de Vede.
La data de 20.07.2012 a formulat contestație la primăria Roșiori de Vede, iar prin adresa nr. 13.052/30.07.201 i s-a răspuns că autorizația de construire a fost emisă anterior formulării plângerii, iar dacă nu rezolvă litigiul cu pârâții pe cale amiabilă, urmează să se adreseze instanței de judecata.
A apreciat ca autorizația de construire nr. 33/16.07 este netemeinică și nelegală în condițiile în care s-a autorizat construirea unui gard-zid cu înălțimea de 2,30 m,, care încalcă dispozițiile art. 662 alin 2 C.civ. potrivit cărora înălțimea zidului comun nu trebuie să depășească 2 m, socotindu-se și coama zidului.
Autorizația de construire a fost semnată doar de primar și arhitectul-șef fără a fi semnată și de secretarul consiliului local, contrar dispozițiilor art. 7 alin 13 din Legea nr. 50/1991.
Din schița cadastrală, în baza căreia s-a acordat numărul cadastral înregistrată la OCPI Teleorman sub nr. 3941/03.07.2001 și care stă la baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1211/07.04.2011 se observă că, la data cumpărării imobilului de către pârâți, latura de est a proprietății acestora avea o lungime de 23,36 Observând schița cadastrală ce a stat la baza emiterii autorizației de construire aceeași latură a proprietății pârâților are lungimea de 23,50 m, prin autorizația de construire latura de est fiind lungită cu 12 cm în favoarea pârâților .
Latura de Sud a proprietății pârâților are o lungime de 3,20 m, iar în schița autorizației de construire aceeași latură are 3,44 m.
Autorizația de construire a gardului-zid dintre proprietăți nu are
acordul său, exprimat în formă autentică și încalcă dispozițiile art.27 alin.l din Ordinul nr.839/12.10.2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a legii nr.50/1991, republicată.
În drept, și –a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1 alin 2 din Legea nr. 554/2004, art. 432 din Legea nr. 50/1991.
În dovedirea cererii formulate a înțeles să se folosească de înscrisuri și orice alte probe ar fi necesare
La data de 27.noiembrie 2012, pârâții N. F. si N. R. au formulat întâmpinare prin care au solicitat instanței respingerea ca nefondata a acțiunii formulată de reclamanta.
În susținerea acesteia au motivat că la obținerea autorizației de construire, specialiștii din cadrul serviciului de specialitate al administrației locale s-au deplasat la domiciliile partilor, și au avut in vedere actele de proprietate au fost efectuate măsurători si respectate dispozițiile Codului civil cât și regulile de urbanism.
În conformitate cu dispozițiile art.662 alin.2 cod civil ,, in lipsa unor dispoziții legale,a regulilor de urbanism sau a obiceiului, locului,inaltimea zidului comun se stabilește de parti,dar fara a depasi 2 metri...
In speța exista reguli de urbanism, iar în conformitate cu Regulamentul Local de Urbanism,aferent Planului Urbanistic General al Municipiului Roșiorii de Vede,, gardurile dintre proprietari pot fi realizate pe o inaltime de 2,20-2,60 m,din materiale corespunzătoare sau din elemente de vegetație.
Concluzia ca ar lipsi semnătura secretarului este nereala iar planul de situație care face parte din documentația tehnica ce a stat la baza emiterii autorizației de construire, este avizat de OCPI,autorizația fiind eliberata pentru hotarul indicat in planul de situație.
Cu privire la acordul reclamantei pentru emiterea autorizației,potrivit art.27 alin.1 din Ordinul nr.839/12.10.2009 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legi nr.50/1991, in cauza nu este vorba de o construcție, in înțelesul acestui act normativ,ci de un gard despărțitor.
La data de 19.01.2013, pârâta M. Roșiorii de Vede, reprezentată prin primar a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanței sa respingă cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta Baltateanu M., susținând că autorizația de construire nr. 33/16.07.2012 a fost emisa de către Primăria municipiului Roșiorii de Vede cu respectarea tuturor prevederilor legale in vigoare care reglementează domeniul.
Astfel, s-a autorizat construirea gardului in conformitate cu prevederile Regulamentului Local de Urbanism, aferent Planului Urbanistic General al municipiului Roșiorii de Vede, care menționează ca " gardurile dintre proprietate pot fi realizate pe o inaltime de 2,20 - 2,60 m din materiale corespunzătoare sau elemente de vegetație in funcție de opțiunile proprietarilor."
Autorizația de construire nr. 33/16.07.2012 a fost semnata cu respectarea cerințelor legale.Acest aspect a putut fi remercat si de către reclamanta Baltateanu M. căreia i s-au pus la dispoziție, ori de cate ori aceasta a solicitat, spre consultare autorizațiile de construire obținute de paratul N. F..
Documentul anexat la cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta Baltateanu M. nu este conform cu originalul .
Planul de situație din cadrul documentației tehnice care a stat la baza emiterii autorizației de construire a fost redactat pe suport topografic avizat de Oficiul de cadastru si Publicitate Imobiliara Teleorman ( proces - verbal de recepție nr. 72/2012 ) conform dispozițiilor legale iar împrejmuirea gardului a fost autorizata pe traseul hotarului indicat in acest plan de situație.
Potrivit art. 561 Cod civi " orice proprietar poate sa isi îngrădească proprietatea, suportând in condițiile legii, cheltuielile ocazionate " astfel ca pentru construirea gardului nu este prevăzut acordul in forma autentica al vecinilor, sintagma "construcții noi" invocate de reclamanta in cererea de chemare in judecata nefacand referire la dreptul de îngrădire.
In drept,și-a intemeiat cererea pe dispozițiile art. 115 si urm C.proc.civ.
În susținerea întâmpinarii formulate a solicitat proba cu inscrisuri si orice alte probe necesare.
TRIBUNALUL
Prin sentinta civila nr.499/27.03.2013, tribunalul a respins actiunea ca neintemeiata si a obligat reclamanta la plata catre paratul M. Rosiorii de Vede a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut urmatoarele:
Cu privire la capătul de cerere privind suspendarea executarii autorizației de construire nr. 33/16.07.2012
Potrivit dispozițiilor art 14 alin 1 din Legea nr. 554/2004,
,, (1) În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
Reclamanta nu și – a motivat cererea de suspendare a executarii autorizației de construire și nu a aratat că sunt întrunite cumulativ condițiile prevazute de art 14, cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.
Din aceste considerente, acest capat de cerere este nefondat.
Cu privire la capatul de cerere, privind anularea autorizației de construire:
În cererea formulată, reclamanta a susținut că autorizația de construire nr. 33/16.07.2012, emisa de către Primaria municipiului Roșiorii de Vede pârâtilor N. F. și N. R. pentru edificarea unui gard zid pe hotarul comun este nelegala și netemeinica.
În susținerea acesteia, a motivat că autorizația de construire a fost emisă cu încalcarea dispozițiilor art 662 alin 2 Cod civil, art 7 alin 13 din Legea nr. 50/1991 și art 27 alin 1 din Ordinul 839/12.10.2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, cât și pe baza unei documentații tehnice ce nu respectă dimensiunile proprietaților.
Susținerile reclamantei sunt lipsite de temei și contrazise de probele administrate în cauza.
Autorizația de construire constituie actul final de autoritate al administrației publice locale pe baza căruia este permisă executarea lucrărilor de construcții corespunzător măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, conceperea, realizarea, exploatarea și postutilizarea construcțiilor și se emite în baza documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, elaborată în condițiile legii, în temeiul și cu respectarea prevederilor documentațiilor de urbanism existente.
Conform art. 1 din Legea nr. 50/1991 republicată în vigoare la data emiterii autorizației a cărei anulare se solicită „ Executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare, emisă în condițiile prezentei legi, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil - teren și/sau construcții - identificat prin număr cadastral, în cazul în care legea nu dispune altfel”
Potrivit art.2 din același act normativ
„(1) Autorizația de construire constituie actul final de autoritate al administrației publice locale pe baza căruia este permisă executarea lucrărilor de construcții corespunzător măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, conceperea, realizarea, exploatarea și post utilizarea construcțiilor.
(2) Autorizația de construire se emite în baza documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, elaborată în condițiile prezentei legi, în temeiul și cu respectarea prevederilor documentațiilor de urbanism, avizate și aprobate potrivit legii.
În temeiul art. 49 alin 1 din Ordinul 839/2009 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrări construcții publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 bis/23.11, autorizația de construire se semnează de primar, secretar și arhitectul-șe responsabilitatea emiterii actului revine tuturor semnatarilor acestuia, potrivit atribi stabilite în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Potrivit alin 2 al aceluiași articol „Lipsa unei semnături atrage nulitatea act
Autorizația de construire nr. 33/16.07.2012 a fost semnată de secretar, așa cum reiese din copia depusa la dosar de către pârâtul M. Roșiorii de Vede, județul Teleorman, copie conforma cu originalul, prezentată de același pârât și reclamantei în fața instanței.
Actul administrativ atacat este legal, cerintele prevazute de Anexa I a Legii nr. 50/1991 pct. 2.5.6 si Anexa II lista B pct. B 4 din Ordinul nr. 1430/2005 nefiind necesare, in sensul de a exista acordul vecinilor exprimat in forma autentica, intrucat gardul ce va delimita proprietăție va fi amplasat pe vechiul amplasament, iar lucrarile noi de construire nu au impus luarea unor masuri de interventie pentru protejarea imobilului apartinand reclamantei.
Se mai arata ca datorita faptului ca locuieste in partea de nord a viitoarei constructii, urmeaza sa i se diminueze vizibilitatea, iar apa de ploaie se va scurge de pe fondul vecin pe fondul proprietatea sa, fiind lipsita de prerogativele conferite de dreptul de proprietate.
In plus, arata ca se impunea obtinerea consimtamantului deoarece constructia, fiind amplasata adiacent locuintei reclamantei, necesita lucrari de interventie, astfel ca nu au fost respectate prevederile Anexei I a Legii nr. 50/1991 lit. a pct. I. 2.5.6.
Nu sunt indeplinite cerintele necesare pentru obtinerea obligatorie a acordului vecinilor, limita de demarcatie a celor doua fonduri si constructia respecta planul urbanistic de detaliu, iar noul gard este ridicat pe acelasi amplasament, nefiind incalcat niciun drept al reclamantei.
În conformitate cu dispozițiile art.662 alin.2 Cod Civil,,, in lipsa unor dispoziții legale,a regulilor de urbanism sau a obiceiului, locului,inaltimea zidului comun se stabilește de parti,dar fara a depasi 2 metri...
Construirea gardului s-a autorizat în conformitate cu prevederile Regulamentului Local de Urbanism, aferent Planului Urbanistic General al municipiului Roșiorii de Vede, care menționează ca " gardurile dintre proprietate pot fi realizate pe o inaltime de 2,20 - 2,60 m din materiale corespunzătoare sau elemente de vegetație in funcție de opțiunile proprietarilor."
Planul de situație din cadrul documentației tehnice care a stat la baza emiterii autorizației de construire a fost avizat de Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Teleorman, conform dispozițiilor legale iar împrejmuirea gardului a fost autorizata pe traseul hotarului indicat in acest plan de situație.
Reclamanta a mai invocat, în concluziile pe fond (oral și scris) aspecte legate de modul de execuție al gardului desparțitor și faptul că prin amplasarea sa afecteaza structura de rezistența a construcției, nerelevante însă în ce privește legalitatea autorizației de construire.
De altfel, aceste aspecte nu au facut obiectul cererii de chemare în judecată și nu au fost puse în discuția parților.
Faptul că pârâtii respectă sau nu autorizația de construire nu conduce la concluzia că aceasta este nelegala, conduita acestora putând fi sancționata contravențional sau putând face obiectul unui alt litigiu.
Din aceste considerente, Tribunalul urmează să respingă ca nefondată acțiunea reclamantei.
În temeiul dispozitiilor art 274 Cod proc civ, Tribunalul urmează să o oblige pe reclamantă să platească pârâtului M. ROȘIORII DE VEDE –PRIN PRIMAR suma de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată,cu titlu de onorariu avocat.
RECURSUL
Reclamanta B. M. a introdus recurs impotriva sentintei de mai sus, afirmand:
Instanța de judecată a interpretat greșit Regulamentul Local de Urbanism aferent P.U.G. al Municipiului Roșiori de Vede (februarie 2000, ultima actualizare), în care se precizează:
Punctul 3.5.3 - împrejmuiri
Pentru realizarea împrejmuirilor se vor respecta de regulă, prevederile art. 35 din Regulamentul General de Urbanism.
Prin detaliere, se pot urmări câteva reguli:
-în cazul clădirilor retrase față de aliniament se recomandă garduri cu partea inferioară plină, de 0.60m, iar cea superioara de 1.80m, dublată spre interior cu gard viu;
-gardurile dintre proprietății pot fi realizate pe o înălțime de 2.20 - 2.60 m, din materiale corespunzătoare sau elemente de vegetație, în funcție de opțiunile proprietarilor.
Din analiza celor două articole se înțelege că doar până la înălțimea de 0.60 m, gardul este plin (beton sau zidărie), restul se construiește din materiale corespunzătoare.
Aceste dispoziții care au fost adoptate prin Hotărârea Consiliului Local nr. 9/18.07.2000, la data -emiterii autorizației respective 16.07.2012, nu mai erau în vigoare, fiind abrogate de dispozițiile art. 230, litera bb, din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Noul Cod Civil, intrat în vigoare la 01.10.2011.
Potrivit art. 662 alin (2), înaltimea zidului comun nu trebuie sa depășească 2m, socotindu-se și coama zidului.
Intrucât dispozițiile HCL nr. 9/2000 cu privire la înălțimea gardului dintre proprietăți/ erau în contradicție cu prevederile Codului civil, acestea au fost abrogate in mod expres prin dispozițiile art. 230 lit b din Legea nr. 71/2011, potrivit cărora " La data intrării în vigoare a Codului civil se abroga orice alte dispoziții contrare, chiar dacă acestea sunt cuprinse de legi speciale"
In memoriul tehnic (arhitectură) se arata că obiectivul, adica imobilul ce trebuie îngrădit se află pe un loc plan cu dimensiunile din Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 562/07.2011.
Alinierea imobilului față de străzile adiacente s-a executat conform Planului urbanistic general și exigențelor prevăzute în această zonă a orașului, terenul se află la 6.50m față de axul străzii Sf. T. - latura nordică.
Deci, imobilul aliniat față de stradă, trebuie să respecte prevederile art 602, alin (2) din Noul cod civil, înălțimea maximă a gardului, inclusiv coama, este de 2m.
In aceasta documentație tehnică realizată de inginerul C. L., pe latura estică este menționat în mod greșit, un alt vecin și nu subsemnata.
Numai dacă imobilul ar fi fost încadrat la categoria retras, ar fi fost legală autorizația de construire nr. 33/16.07.2012, iar gardul zidit se putea ridica la înălțimea de 2.20 - 2.60 m.
În realitate, în acest caz este necesar acordul scris al vecinilor în forma autentică, pentru că fundația gardului are aproximativ 1.40m iar locuința mea are fundația de doar 0.30 m, săpătura pentru fundația gardului se face sub fundația casei mele care se află la o distanță de 0,50 m.
Un motiv de nulitate trecut ușor cu vederea de Instanța de judecată este lipsa semnăturii Secretarului Primăriei Municipiului Roșiorii/de Vede,
Potrivit alin (2) art 49 din Ordinul 839/2009, lipsa unei semnături atrage nulitatea actului. In dosarul cauzei sunt depuse mai multe copiii ale acestei autorizații, iar semnătura într-adevăr lipsește, a se vedea exemplarul depus în ședința cu termenul din 08.10.2012, pentru dosarul nr._ al Judecătoriei Roșiori de Vede. Numai acest exemplar produce adevăratele efecte juridice privind nulitatea autorizației.
Un alt exemplar al autorizației nr. 33/16.07.2012, semnat si de Secretarul Primăriei Roșiori de Vede este depus în dosarul sus numit, dar și în dosarul civil nr._, el este întocmit pro causa.
Planul de situație care face parte din documentația tehnică ce a stat la baza emiterii autorizației de construcție, făcută de inginerul C. L., nu corespunde realității, limitele dreptului de proprietate al pârâților N. sunt depășite, iar Planul de situație nu are nici aprobarea OCPJ - Teleorman. Raportul de expertiză tehnică judiciară topografică întocmit de expertul judiciar G. O. G., el se află depus în dosarul cauzei.
Cu privire la acordul reclamantei pentru obținerea autorizației, potrivit art 27, alin 1 din Normele metodologice emise în baza Ordinului nr. 839/2009 privind autorizarea executării lucrărilor în construcții, acordul vecinilor este obligatoriu în formă autentică, pentru orice construcție ce urmează a fi edificată în apropierea altei construcții deja existentă.
Având în vedere că pentru gardul - zid este nevoie de autorizație de construire, acest gard - zid este o constructie în sensul art 13 din Normele metodologice emise în baza ord. 839/12.10.2009 pentru aplicarea Legii nr. 50/1991.
Toate lucrările care necesită autorizație de construcție, sunt, potrivit legii, construcții.
In momentul în care Primăria Mun. Roșiori de Vede a emis Autorizația de construcție nr. 33/16.07.2012, au fost încălcate mai multe prevederi legale în vigoare, care reglementează acest domeniu (s-au încălcat prevederile Legii nr. 50/1991, Normele metodologice emise în baza Ord. 839/12.10.2009 pentru aplicarea Legii nr. 50/1991, Regulamentul General de Urbanism).
Deși avocatul pârâtei. Primăria Mun. Roșiori de Vede, susține că ori de câte ori s-au solicitat relații referitoare la autorizația vecinilor mei, acestea au fost puse la dispoziție, faptul este nereal.
Recurenta a afirmat ca a solicitat în data de 18.06.2012 doamnei arhitect-șef să-i arate autorizația de construire a gardului - zid emisă soților N., pentru împrejmuirea imobilului deținut în .. 31. A primit răspuns negativ, invocându-se faptul că nu poate să-i comunice date referitoare la autorizație pentru că aceste date sunt socotite secrete, protejate de legislația existentă dar relațiile solicitate se pot obține numai prin avocat. Adevărul este că nici nu se puteau comunica astfel de date privind autorizația nr. 33/16.07.2012, emisă de Primăria Roșiorii de Vede pentru împrejmuirea cu gard - zidit a imobilului din .. 31, întrucât această autorizație nici nu exista, nu fusese emisă încă.
Documentația anexată la Cererea de chemare în judecată a soților N. pentru suspendarea executării și anularea autorizației obținute ulterior demarării construcției gradului - zidit, a îndeplinit inițial condițiile cerute de legislația în vigoare, ea fiind conformă cu originalul.
Pe parcursul desfășurării acțiunilor în instanță, concret între "28.12.2012 și 15.01.2013, o parte, cea mai importantă, a fost falsificată, devalorizată juridic prin retragerea ilegală, ștergerea avizelor, a semnăturilor unor ingineri cadastrali, ștergerea avizelor "conform cu originalul" care au fost apoi deturnate aplicate documentației tehnice întocmite de inginerul cadastral C. L.. Acesta situație a produs efecte juridice grave în desfășurarea acțiunilor de judecată în dosarul nr._ .
Reclamanta nu a mai avut posibilitatea de a folosi pentru apărare o documentație corectă, conformă cu originalul.
In dosarul nr._ aflat pe rolul Tribunalului Teleorman, există două seturi de documentație tehnică care au același număr 33/16.07.2012, un set a fost întocmit de ing. M. M. lon iar celălalt întocmit de ing. C. L..
In cele două documentații tehnice, planurile de situație diferă intre ele:
-în prima documentație, ing. M., prin Certificatul de urbanism nr. 4/16.01.2012 solicită împrejmuirea imobilului pe laturile E, S și V cu stâlpi și plasă de sârmă;
-în a doua documentație, ing. C. L. prevede împrejmuirea imobilului soților N. pe laturile de E, S și V cu gard zidit din fier beton și BCA, înalt de 2.30m, conform Certificatului de urbanism nr. 101/27.06.2012.
Art. 48 alin (5), din Normele metodologice emise în baza Ordinului 839/12.10.2009 pentru aplicarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea construcțiilor, prevede că doar o singură documentații tehnică poate fî vizată cu același număr pe toate piesele componente scrise șau desenate.
În cazul de față avem două documentații tehnice, întocmite de doi ingineri, ambele având același număr 33/16.01.2012 fapt ce încalcă legislația în domeniu.
Art. 48 alin (5): "Documentația tehnică (D.T.A.C.) constituie documentul martor al autorizării, scop în care i se aplică ștampila VIZAT SPRE NESCHIMBARE", pe toate piesele scrise și desenate componente. Un exemplar se restituie solicitantului odată cu autorizația iar al doilea exemplar rămâne în arhiva emitentului autorizației.
La cererea avocatului N. Tunam și a instanței - Judecătoria Roșiori de Vede, Primăria Mun. Roșiori de Vede a înaintat în copie documentația de autorizare a lucrărilor de construire, acestea având și Avizul OCPI - Teleorman cu nr. de Proces-Verbal de recepție 72/2012.
Prin adresa nr. 24 436/27.11.2012, emisa de Direcția Arhitect - Șef din cadrul Primăriei Mun. Roșiori de Vede, se comunicau Instanței și avocatului apărării toate piesele scrise și desenate componente ale D;T. întocmite de ing. M. M. I.
a)Proces-Verbal de recepție nr. 72/2012, întocmit la 30.03.2012, privind lucrarea nr. 4366/24.02.2012;
b)Memoriul tehnic, executat de ing. Cadastral M. M. I.;
c)Planul topografic necesar întocmirii documentației de autorizare a lucrărilor de construire, scara 1:500, executat de ing. M.;
d)Planul de încadrare în zonă, scara 1:1000, avizat OCPI - Teleorman, cu parafa Conformitate cu originalul din documentația de arhivă.
Pe fiecare din cele patru file este aplicată ștampila "Vizat spre neschimbare" și semnătura Doamnei Arhitect-Șef C. Tetici, ca reprezentant legal al Instituției Arhitect-Șef.
La această documentație de patru file se adaugă și Autorizația de construire nr. 33/16.07.2012 (trei file numerotate cu 10, 11, 12).La cererea de chemare în judecată formulată în dosarul_, aflat pe rolul Tribunalului Teleorman, reclamanta a atașat și această adresă nr. 24 436/27.11.2012, însoțită de cele patru file ale documentației ce a stat la baza emiterii Autorizației de construire nr. 33/16.07.2012.
Prin "întâmpinarea" depusă în 17.01.2013 în dosarul_ /2013, avocata L. F., reprezentanta Primăriei, a solicitat Instanței - Tribunalului Teleorman, secția C. să observe că documentația anexată de reclamanta la cererea de chemare in judecată a Primăriei Mun. Roșiori de Vede, nu este conformă cu originalul, considerând că este necesar ca Instanța de judecată să cerceteze circumstanțele în care reclamanta utilizeaza un document neconform, cerând Instanței anularea Autorizației de construire.
Toate însemnele cu valoare juridică din documentația ing. M. M. I. fuseseră retrase ilegal, șterse din documente și transferate documentației tehnice întocmite de ing. C. Li viu.
Afirmația prezentă în Sentința 499/27.03.2013 că reclamanta a folosit un document neconform, devine astfel nereală, documentul depus a fost în mod intenționat devalorizat juridic.
Planul de situație din documentația tehnica întocmită de ing. C. L. nu beneficiază de Avizul OCPI - Teleorman, acordat în baza Procesului - Verbal de recepție nr. 72/2012.
Planul de încadrare în zonă de asemenea lipsește. In documentația întocmită de ing. C. L. este prezentat un extras din Planul urbanistic general al Mun. Roșiori de Vede și se prezintă rețeaua stradală a orașului.
Amplasarea obiectivului, imobilul ce trebuie înconjurat cu gard nu este realizată prin acest extras decât în mod general, fără a arăta un plan cu dimensiuni și fără a preciza ce construcții sunt în zonă, dacă este posibilă construcția gardului - zid înconjurător pentru imobilul proprietatea fam. N..
Prin Certificatul de urbanism nr. 101/27.06.2012 nu a fost elaborat un Plan urbanistic de detaliu, conform art. 35, lit. Ii și alin (2) lit. D (plan urbanistic de detaliu).
Art. 19, alin (1), pct 2 din Normele metodologice emise în baza Ord. 839/2009, prevede că între documentele necesare pentru emiterea certificatului de urbanism pentru imobilele înscrise în evidențele de cadastru și publicitate imobiliară, un extras din planul cadastral de pe ortofotoplan, actualizat la zi și un extras de carte funciară pentru informare, de asemenea actualizat la zi. Nu au fost folosite în documentația ing. C. L. extrase la zi, actualizate, ci unele neconforme, învechite.
Pentru emiterea certificatului de urbanism nr. 101 din 27.06.2012, organul emitent nu a fost respectat nici prevederile art. 12, alin (1) lit. E și F.
Concluzia este că probele depuse la dosar de pârâți sunt rezultatul unor modificări, practic documentația tehnică întocmita de ing M. M. I. a fost preluată, falsificată, transferată, deturnată și adaptată noilor interese ale pârâților, semnată apoi de ing. C. L. (ștampile, semnături, avizul spre neschimbare, avizul de conformare cu originalul, etc.) schimbându-se și modelul gardului propus la solicitarea noua a pârâților.
Tribunalul a apreciat greșit că nu se impune suspendarea executării lucrărilor de construire conform autorizației nr. 33/16.07.2012, considerând că nu s-a motivat și nu s-a arătat că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea 554/2004.
Se impunea suspendarea executării lucrării conform autorizației nr 33/16.07.2012, pentru că pârâții turnau beton-armat în fundația aflată pe terenul reclamantului, creând un prejudiciu atât pentru aceasta prin acapararea unei suprafețe de teren de la ea, cât și pentru ei, betonul turnat trebuind apoi înlăturat.
In prezent (09.05.2013), exista pe rolul judecătoriei Roșiori Vede un proces de grănițuire între mine și pârâții N., pentru imobilul din .. 31 (dosar_ ).
Prin sentința civila nr. 1499/19.06.2012, Judecătoria Roșiorii de Vede a admis pe calea Ordonanței Președințiale cererea de suspendare a executării de lucrări conform autorizației nr. 33/16.07.2012, până la rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței din procesul de grănițuire. Din păcate pârâții nu au respectat prevederile Sentinței 1499/19.06.2012 și au lucrat în continuare o fundație pentru gardul - zid, o fundație și o platformă de egalizare pentru o eventuală construcție.
Instanța, în mod greșit a respins capătul de cerere privind anularea autorizației nr. 33/16.07.2012 bazându-se pe actele contrafăcute depuse la dosar de pârâți, obținute prin fals și uz de fals.
Pârâții N. au executat lucrările pentru o bună parte, aproape 75%, fără a deține autorizația de construcție.
După ce reclamanta a sesizat instanța de judecată (19.06.2012) pârâții au făcut demersuri pentru a obține autorizația iar aceasta a fost făcută pro - cauza, după ce s-au săpat fundațiile și s-au trasat gardul și platforma de beton, încălcându-se prin toate aceste fapte prevederile art. și art. 2 din legea nr. 50/1991.
Documentația tehnică întocmită de ing. C. L. nu respectă dreptul reclamantei de proprietate, acaparând terenul din proprietatea sa, conform raportului de expertiză judiciară topo depus la dosarul cauzei.
Amplasarea și realizarea construcției nu respectă planul cadastral care însoțește actul de proprietate asupra imobilului de către pârâți N..
Avizarea prin Procesul - Verbal de recepție nr. 72/2012 al OCPJ - Teleorman nu este valabilă pentru documentația tehnică întocmită de ing. C. L. întrucât acest Proces - Verbal face referire la certificatul de urbanism nr. 4 din 16.01.2012 și nu la certificatul de urbanism nr. 101 din 27.06.2012 folosit în documentația sa de ing C. L..
Deși au fost abrogate normele metodologice emise în baza Ord. 1430/2005 pentru aplicarea legii 50/1991, prin . normelor metodologice noi emise în baza Ord. 839/12.10.2009 privind aplicarea legii nr. 50/1991 publicate în Monitorul Oficial al României, partea I nr. 797 bis din 23.11.2009, Instanța de Judecată, Tribunalul Teleorman, secția C., a ținut cont în continuare de normele abrogate, respingându-se pe această bază acțiunea.
In prezent trebuiesc folosite normele metodologice emise în baza ord. 839/12.10.2009 pentru aplicarea legii 50/1991 care introduc obligativitatea acordului autentic al vecinilor (art. 27, alin (1), lit a și alin (2)).
Gardul zidit așa cum este el proiectat în autorizația nr. 33/16.07.2012, nu este amplasat pe vechiul hotar, pe locul vechiului gard din scândură (conform raportului de expertiză judiciară topo realizată de expertul G. O. G., în dosarul nr._ al judecătoriei Roșiori de Vede).
Necesitatea executării de lucrări și măsuri pentru protejarea locuinței reclamantei care va avea de suferit în urma construcției gardului - zid se stabilește prin legea construcțiilor nr. 50/1991 prin prevederile noi din Normele metodologice publicate ulterior pe care specialiștii, experții judiciari în construcții trebuie să le cunoască și să le aplice.
Pentru emiterea autorizației nr. 33/16.07.2012 nu a fost elaborat un plan urbanistic de detaliu care să se refere la măsurile de intervenție, pentru protejarea locuinței. Acest plan era obligatoriu în documentația necesară pentru acordarea certificatului de urbanism nr. 101/27.06.2012. Autorizația nu a fost verificată de un verificator autorizat conform art. 34, alin. I lit. F din normele metodologice emise pe baza ordinului 839/12.10.2009 pentru aplicarea legii nr. 50/1991.
Având în vedere art. 46 din ord. sus amintit, structurile de specialitate din cadrul primăriilor au obligația de a verifica daca documentația este completă, să constate dacă certificatul de urbanism este valabil iar scopul eliberării corespunde cu obiectul cererii pentru autorizare precum și dacă există referate de verificare emise în baza legislației în| vigoare.
Nu au fost respectate prevederile art. 32 din ord. 839/2009 privind "cerințele urbanistice pentru eliberarea unui certificat de urbanism, cerințe tehnice ce trebuiesc respectate de noul amplasament ce trebuie autorizat". Deși în "planul de încadrare în zonă" este prevăzută existența locuinței reclamantei, pentru emiterea certificatului de urbanism nr. 101/27.06.2012, reprezentantul emitentului Primăria Roșiori de Vede nu a respectat prevederile legii 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare, pentru elaborarea unui plan urbanistic de detaliu (PUD) în baza unui aviz prealabil de oportunitate întocmit și aprobat în condițiile legii, în certificatul de urbanism nr. 101/27.06.2012 trebuie să se facă mențiunea că documentația tehnică (DTAC) ce urmează să fie întocmită de ing. C. L. se va putea realiza numai după aprobarea acestei documentații urbanistice de detaliu și cu obligativitatea respectării prevederilor acesteia.
Deși în Sentința 499/27.03.2013 dată de Tribunalul Teleorman, secția C., fila 6, se arată că viitorul gard zidit respectă planul urbanistic de detaliu, în realitate, viitorul gard nu respectă nici vechiul amplasament, nici condițiile tehnice de amplasare, invocându-se faptul că nu sunt cerințele necesare pentru obținerea obligatorie a acordului vecinilor.
Art. 72, alin.(2) din Normele metodologice emise in baza ord. 839/12.10.2009 pentru aplicarea Legii 50/1991,1 prevede necesitatea controlului coroborat cu revederile art. 27, alin.(l) și alin. (2) și cu Legea 215/2001 privind administrația publică locala urmărind in esență respectarea disciplinei în construcții în unitățile administrativ - teritoriale în care își desfășoară activitatea.
În drept: art. 299, 304, alin, 8 și 9, Cod de procedură civilă. Legea 50/1991, Normele metodologice emise in baza ord. 839/2009. Probe: înscrisuri precum și orice altă probă admisă de lege.
Intimatul-parat M. Roșiorii de Vede a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca neintemeiat.
CURTEA
In ceea ce priveste nesemnarea autorizatiei de construire nr.33/16.07.2012 de catre secretarul unitatii administrativ-teritoriale, instanta observa ca, . de reclamanta la actiunea introductiva nu poarta aceasta semnatura, in timp ce exemplarul depus de parati contine semnatura, ceea ce dovedeste ca semnarea de catre secretar s-a facut dupa ce autorizatia a fost comunicata partilor, deci dupa ce a intrat in circuitul juridic.
Lipsa semnaturii reprezinta insa o neregularitate care poate fi complinita si dupa emiterea actului administrativ, ea echivaland cu o ratificare a efectelor produse pana in acel moment si reprezentand deci o modalitate de indreptare a neregularitatii in alt mod decat prin anularea actului.
Autorizatia de construire nr.33/16.07.2012 a fost emisa in baza certificatului de urbanism nr.101/27.06.2012 emis de Primaria municipiului Rosiorii de Vede.
Ca atare, referirile recurentei la certificatul de urbanism nr.4/16.01.2012 nu prezinta nicio relevanta.
Potrivit autorizatiei, imprejumuirea autorizata vizeaza laturile de est, sud si vest ale terenului paratilor si este descrisa in cadrul documentatiei tehnice concepute de ., in luna iunie 2012.
Potrivit acestei documentatii, gardul va avea o inaltime de 2,30 m, avand fundatie si stalpi din beton armat, iar umpluturile vor fi din zidariae BCA de 15 cm (f.178 fond).
In ceea ce priveste schitele folosite pentru autorizare, curtea constata:
Terenul din ..31 a facut obiectul unei documentatii cadastrale intocmite in anul 2001 de catre un expertul autorizat P. G. L., la solicitarea unor proprietari mai vechi ai imobilului, lucrarea fiind receptionata de Oficiul judetean de cadastru si publicitate imobiliara Telorman sub nr.3941/03.07.2001 (f.67).
Din planul de amplasament al imobilului, realizat la scara 1/500, rezulta ca in coltul de sud-est, terenul paratilor descrie o linie franta de 3,20 m.
Ulterior, in urma achizitionarii terenului de catre parati, acestiau au realizat o noua documentatie cadastrala, prin intermediul expertul autorizat M. M.I., documentatia avand nr.4366/24.02.2012 fiind receptionata de Oficiul judetean de cadastru si publicitate imobiliara Telorman sub nr.72/2012 (f.41).
Din planul de amplasament al imobilului, realizat la scara 1/500, rezulta ca in coltul de sud-est, terenul paratilor descrie o linie franta de 3,44 m (f.43).
Aceasta ultima documentatie cadastrala a fost utilizata in vederea obtinerii autorizatiei de construire nr.33/16.07.2012.
Pe baza acestui ultim plan de amplasament al imobilului, ., prin intermediul sefului de proiect C. L. si al arhitectului D. G., au evidentiat traseul viitorului gard, fara a modifica nimic din planul de baza.
Ca atare, nu a existat nicio „preluare, insusire, etc.” a planului de amplasament intocmit de expertul M. I., de catre expertul C. L. si ca nu era absolut deloc necesara inca o receptie cadastrala a „noului plan” intocmit de C. L., pentru simplul motiv ca nu era vorba de un nou plan, ci s-a folosit vechiul plan intocmit de M. I., plan ce fusese deja receptionat cadastral.
Nemultumirea reclamantei este data de faptul ca paratii au folosit noua documentatie cadastrala (cu referire speciala la noul plan de amplasament) in locul vechii documentatii cadastrale, considerand ca noua documentatie este gresita, deoarece mareste coltul terenului paratilor de la 3,20 m la 3,44 m cu consecinta diminuarii proprietatii ei.
Instanta invedereaza faptul ca, atat timp cat este receptionata de catre Oficiul judetean de cadastru si publicitate imobiliara, o documentatie cadastrala beneficiaza de prezumtia relativa de adevar, astfel incat atat autoritatile administrative, cat si instanta de judecata, sunt obligate sa tina seama de ea.
Desigur, partea interesata poate face dovada contrara unei astfel de documentatii, insa numai in cadrul unei actiuni in revendicare, actiune care nu face obiectul cauzei de fata.
Ca atare, instanta retine ca folosirea acestei documentatii cadastrale nu reprezinta un motiv de nelegalitate a autorizatiei.
In privinta inaltimii gardului, instanta retine ca potrivit pct.3.5.3., paragraful 2, subpunctul 2, din regulamentul local de urbanism aferent PUG-ului municipiului Rosiorii de Vede, gardurile dintre proprietati pot fi realizate pe o inaltime de 2,20-2,60 m, inaltime respectata de gardul paratilor care are o inaltime de 2,30 m (f.158 fond).
Reclamanta conditioneaza aplicarea subpunctului 2 al textului de mai sus, de subpunctul 1 care mentioneaza ca „in cazul cladirilor retrase fata de aliniament, se recomanda garduri cu partea plina de 0,60m, iar cea superiora de 1,80m…”.
Curtea retine insa ca subpunctul 1, redat mai sus, se refera numai la gardul dinspre . gardurile dintre proprietati.
Chiar daca acest lucru nu rezulta expres din textul subpunctului 1, el rezulta din faptul ca subpunctul 2, care reglementeaza gardurile dintre proprietati, nu face nicio distinctie dupa cum cladirile sunt retrase sau nu de la aliniament, referindu-se la toate gardurile dintre proprietati.
Ca atare, si aceasta critica a reclamantei este neintemeiata.
In ceea ce priveste necesitatea respectarii art. 662 alin (2) Noul Cod Civil, instanta retine ca textul este citat incomplet de reclamanta si intepretat eronat.
Astfel, potrivit acestui text, . comun se stabileste de parti, dar fara a depasi 2 metri, socotindu-se si coama zidului, insa aceasta „in lipsa unor dispozitii legale, a regulilor de urbanism sau a obiceiului locului”.
Ca atare, in cazul in care exista un regulament de urbanism, acesta va prevala in fata Codului civil, si aceasta nu pentru ca ar avea o forta juridica superioara, ci pentru ca insusi Codul civil prevede ca protectia pe care el o ofera este una subsidiara, care are rolul de a suplini lipsa altei protectii.
In ceea ce priveste necesitatea obtinerii acordului vecinilor, instanta retine ca potrivit art 27, alin 1 din Ordinul nr. 839/2009 emis de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei, acesta este necesar „pentru constructiile noi, amplasate adiacent constructiilor existente sau in imediata lor vecinatate - si numai daca sunt necesare masuri de interventie pentru protejarea acestora”.
Or, chiar daca gardul edificat de parati ar putea fi considerat o constructie noua, amplasata in imediata vecinatate a casei reclamantei, in speta nu s-a dovedit necesitatea luarii unor masuri de interventie pentru protejarea casei reclamantei.
Aceasta a invocat doar una din ipotezele care ar putea atrage o astfel de necesitate, respectiv faptul ca fundatia gardului este mai adanca decat fundatia casei sale (fara a exista dovezi in acest sens), insa trebuie precizat ca astfel de ipoteze nu atrag automat si cu necesitate luarea unor masuri de protectie, textul art.27, alin.2 din acelasi ordin continand doar o enumerare exemplificativa a unor „posibile cauze”, acestea trebuind insa verificate de la caz la caz, in functie de particularitatile fiecarei situatii.
In plus, din fotografiile depuse la dosar rezulta ca sapatura pentru fundatia gardului a fost deja realizata, fiind inserata si armatura acesteia, fara a exista vreo dovada a afectarii stabilitatii casei reclamantei, nemultumirea acesteia fiind generata, in realitate, de faptul ca spatiul ce va ramane intre gard si casa va fi foarte mic si ca, pe o anumita portiune a gardului, acesta intra pe proprietatea sa.
In ceea ce priveste lipsa unui extras de carte funciara, actualizat, din documentatia tehnica pentru obtinerea autorizatiei de construire, curtea retine ca, daca ar fi adevarata, aceasta lipsa nu o vatama pe reclamanta.
Curtea invedereaza ca un act administrativ poate fi atacat de catre un tert numai in privinta acelor elemente care il vatama in mod direct, nu si in privinta tuturor posibilelor cauze de nelegalitate.
F. de cele de mai sus, instanta va respinge recursul ca neintemeiat.
Pe cale de consecinta, in baza art.274 C.pr.civila, instanta va obligă recurenta la plata către intimatul M. Roșiorii de Vede a cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 lei, constand in onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta reclamantă B. M. împotriva sentinței civile nr.499/27.03.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți M. ROȘIORI DE VEDE PRIN PRIMAR, N. F. și N. R., ca nefondat.
Obligă recurenta la plata către intimatul M. Roșiorii de Vede a cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 6.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
J. A. C. R. I. B. M.
GREFIER,
I. C. D.
Red. J.A./2 ex.
Tr. Teleorman. S C. – I. T.
← Pretentii. Sentința nr. 339/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Conflict de competenţă. Sentința nr. 94/2014. Curtea de Apel... → |
---|