Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4002/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2014

Decizia nr. 4002/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-05-2014 în dosarul nr. 9172/3/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._ /C./2012

DECIZIA CIVILĂ NR.4002

Ședința publică din data de 19.05.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – B. C.

JUDECĂTOR – V. H.

JUDECĂTOR – O. D. P.

GREFIER – C. M.

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta - pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 6 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.3923 din 04.09.2013 pronunțate de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ având ca obiect „contestație act administrativ fiscal - taxa de poluare”, în contradictoriu cu intimata - reclamantă S.C. T. M. PRESTARI SERVICII S.R.L. și intimata - chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.

La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, nu se prezintă părțile.

Față de lipsa părților la apelul nominal, date fiind dispozițiile art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, Curtea dispune reluarea cauzei la sfârșitul listei de ședință.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează: recursul se află la primul termen de judecată.

Părțile fiind lipsă, Curtea rămâne în pronunțare asupra recursului, în baza înscrisurilor de la dosar.

CURTEA,

Asupra recursului în contencios administrativ fiscal de față:

Prin sentința civilă nr.3923 din 04.09.2013 pronunțate de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , s-a dispus respingerea ca inadmisibilă, a cererii de anulare chitanță.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta . Servicii SRL, cu sediul ales la CA C. din Calea Moșilor nr. 235, ., ., București, în contradictoriu cu pârâta A. Finantelor Publice Sector 6 prin Direcția Generala a Finanțelor Publice a Municipiului Bucuresti, cu sediul ales în București, .. 13, sector 2.

A fost anulată decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule nr._/07.02.2012.

A fost obligată pârâta A. Finantelor Publice a S. 6 București la restituirea către reclamantă a sumei de 2526 lei reprezentând taxa de poluare, la care se adaugă dobânda legală în materie fiscală ce va fi calculată de la data de 09.02.2012 până la data restituirii efective.

A fost admisă cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu Bucuresti, cu sediul în .. 294, Corp A, sector 6.

A fost obligată chemata în garanție A. F. pentru Mediu cu sediul în București, Splaiul Independentei, nr. 294, . 6 la plata către pârâta A. Finantelor Publice a S. 6 București a sumelor ce fac obiectul cererii principale.

Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal la data de 23.03.2012, sub numărul de mai sus, reclamanta . Servicii în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a S. 6 București, a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea deciziei de calcul nr._/07.02.2012, anularea chitanței de plată cu ./_, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2526 lei plătite, reprezentând taxă de poluare pentru autovehicule, la care se adaugă dobânda legală, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat în esență că această taxă este nelegal aplicată, în condițiile în care dispozițiile interne contravin legislației Uniunii Europene, astfel că taxa trebuie restituită, cu atât mai mult cu cât aceasta a condiționat înmatricularea autoturismului în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate anterior în România.

2. Poziția procesuală a pârâtei

Pârâta Administrația Finanțelor Publice a S. 6 București, deși legal citată, a formulat întâmpinare prin care a invocat inadmisibilitatea cererii având ca obiect anulare chitanță. A mai formulat cerere de chemare în garanție.

3. Aspecte procesuale

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată.

Instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri.

4. Starea de fapt

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut că reclamanta a achiziționat în anul 2011 un autovehicul folosit, marca Ford, având număr de identificare WF0AXXGAJA1A50259, autoturism importat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, respectiv din Austria, achitând cu prilejul înmatriculării suma de 2526 lei, prin chitanța de la fila 16, taxă de poluare ce a fost stabilită în temeiul legii nr.9/2012.

5. Asupra admisibilității acțiunii

Tribunalul a reținut că Decizia de calcul nr._/06.04.2012 este un act administrativ-fiscal, chiar dacă nu reprezintă un titlu de creanță, apt de a fi pus în executare, deoarece produce efecte juridice (imposibilitatea înmatriculării vehiculului fără plata taxei), astfel că instanța este competentă să se pronunțe asupra cererii de față, conform art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004.

În măsura în care se urmărește repararea prejudiciului cauzat de acțiuni contrare dreptului Uniunii Europene, condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară (cauza C-228/96 Aprile SRL v. Amministrazione delle Finanze dello Stato).

Din analiza hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție în cauzele reunite C-410/98 și C-397/98 Metallgesellschaft și Hoechst rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor. Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.

Prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat în același sens, reținându-se că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.

Tribunalul a respins capătul de cerere având ca obiect anularea chitanței ca inadmisibil, având în vedere că respectiva chitanță nu reprezintă un act administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004, ci un simplu înscris probator al plății.

6. Asupra capetelor de cerere având ca obiect anularea deciziei de calcul și restituirea taxei de poluare

Asupra fondului acțiunii, instanța a apreciat că stabilirea taxei de poluare s-a făcut prin încălcarea prevederilor legale comunitare cu incidență în cauză, iar în condițiile în care acestea sunt prioritare, ca forță juridică celor naționale, rezultă că decizia de stabilire a taxei de poluare este nelegală și urmează a fi anulată, urmând să se dispună și restituirea acestei taxe reclamantului, pentru motivele ce vor fi menționate în continuare.

Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că, din chiar cuprinsul reglementării interne fundamentale, rezultă nu numai competența, dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.

Tribunalul a reținut că dispozițiile art. 110 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene (anterior, art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) interzice statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul acestei prevederi fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele naționale și produsele importate, având natură similară.

Se observă că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 impun taxa de poluare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate sau care au fost anterior înmatriculate în România și apoi reintroduse în țară.

Ca atare, stabilind taxa de poluare pentru autoturismele importate din spațiul Uniunii Europene, este evident că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 încalcă art. 90 din Tratatul C.E., instanța fiind obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil legislației comunitare, principiu statuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu prilejul soluționării cauzei Administrazione delle Finanze dello Stato/Simmenthal, nr. C106/77.

Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Or, același regim a fost menținut și prin Legea nr. 9/2012, din moment ce aplicarea art. 4 alin. 2 a fost suspendată până în data de 01.01.2013.

7. Asupra cererilor accesorii

7.1. În ceea ce privește dobânda legală, tribunalul a constatat că reclamanta pretinde un drept de creanță accesoriu, fundamentându-și pretențiile pe lipsirea sa o perioadă de timp de folosința sumei de bani plătite cu titlu de taxă de poluare și pe întârzierea restituirii acesteia. Încadrarea juridică trebuie realizată de către judecătorul cauzei (iura novit curia), având la dispoziție obiectul și motivele de fapt.

Potrivit dispozițiilor art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget):

„(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.

(2) Dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori”.

Conform art. 70 din același act normativ (Termenul de soluționare a cererilor contribuabililor):

„(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.

(2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate”.

Prevederile art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 reprezintă o excepție de la regula instituită de dispozițiile art. 994 C.civ. din 1864 și sunt incidente chiar și în cazul în care sumele de bani de restituit au fost „plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”, astfel cum prevede art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2003, respectiv și atunci când cel ce a primit plata a fost de rea-credință, cum este cazul Statului român, care prin autoritățile sale – legislativ și executiv – a instituit o taxă neconformă cu Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene.

Având în vedere posibilitatea reglementării de către statele membre ale Uniunii Europene a unor proceduri de restituire a taxelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar, cu respectarea principiului echivalenței și a principiului efectivității, aceasta presupune aplicarea dispozițiilor legale cu caracter special în materie fiscală.

Potrivit art. 9 din O.G. nr. 13/2011, dobânzile percepute sau plătite de Ministerul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice.

Dobânda legală în materie fiscală este mai mare decât dobânda legală în materie civilă, astfel că dispozițiile în cauză sunt mai favorabile contribuabilului-creditor, cu condiția ca acesta să fie diligent și să solicite restituirea taxelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.

În ceea ce privește exigibilitatea dobânzii legale, tribunalul a reținut că prin Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C‑565/11 s-a statuat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe. Curtea a avut în vedere principiul efectivității care impune, într‑o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei.

Prin urmare, tribunalul a obligat pârâta la plata dobânzii legale în materie fiscală corespunzătoare sumei de 2526 lei, ce va fi calculată potrivit art. 124 alin. 2 C.pr.fisc. și art. 371² alin. 2 C.pr.civ., de la data de 09.02.2012 până la data restituirii efective.

9. Asupra cererii de chemare în garanție

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 și H.G. nr. 686/2008, taxa de poluare încasată se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, iar potrivit art. 60 alin. 1 C.pr.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni, cu o cerere în garanție sau în despăgubire.

H.G. nr. 686/2008 privind normele de aplicare a O.U.G nr. 50/2008 reglementează, în cadrul art. 3 alin. 5-8, modalitatea în care se transferă suma încasată cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu, respectiv: Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule",codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice. În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria S. 6. sumele colectate în contul prevăzut la alin. 4. Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului. Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. 6, unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule.

Prin urmare, în condițiile în care textele de lege prevăd că taxa de poluare se achită de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, organ fiscal care și stabilește taxa prin act administrativ fiscal, iar ulterior sumele sunt transferate în contul Administrației F. pentru Mediu, rezultă fără echivoc, atât raporturile fiscale dintre contribuabili și administrațiile finanțelor publice, cât și raporturile juridice dintre acestea din urmă și Administrația F. pentru Mediu. Pârâta Administrația Finanțelor Publice este îndreptățită a se regresa împotriva Administrației F. pentru Mediu în situația în care este obligată la restituirea taxei de poluare încasate, întrucât potrivit dispozițiilor legale amintite a virat suma respectivă la bugetul F. pentru mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu. Bugetele administrațiilor finanțelor publice fiind distincte, din punct de vedere legal de bugetul F. pentru mediu, este evident că administrațiilor finanțelor publice, în situația în care sunt obligate la restituirea taxei de poluare încasate, se pot îndrepta împotriva Administrației F. pentru Mediu cel puțin pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză.

Pentru aceste considerente, tribunalul a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a dispus obligarea acesteia la plata către Administrația Finanțelor Publice a S. 6 București a sumelor care fac obiectul cererii principale.

Împotriva acestei sentințe judecătorești, pârâta Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice București in reprezentarea Administrației S. 6 a Finanțelor Publice a formulat recurs pentru următoarele motive:

După ce a prezentat istoricul cauzei, a arătat că hotărârea este in parte netemeinica si nelegala fiind data cu aplicarea greșita a legii (art. 304 pct. 9 Cod Procedura Civila).

1. In ceea ce privește fondul cauzei, arăta ca instanța de fond in mod nelegal a admis acțiunea, având in vedere considerentele următoare:

Astfel, arată ca urmare solicitării reclamantului, in temeiul Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, A. Finantelor Publice Sector 6 a procedat in baza datelor inscrise in cartea de identitate a autovehiculului, la calcularea si emiterea Deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/07.02.2012, pentru suma de 2526 lei, taxa ce a fost calculata in raport de documentele din care rezulta dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului si elementele de calcul a taxei, depuse de către acesta.

Asa cum s-a observat, reclamantul nu contesta modalitatea de calcul al taxei pentru emisiile poluante prevăzută in Legea nr. 9/2012, ci faptul ca legislația naționala contravine prevederilor legislației Uniunii Europene.

Insa arată ca prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule s-a reglementat eliminarea oricăror forme de discriminare a plații taxei:

Astfel, potrivit dispozițiilor cuprinse in actul normativ menționat:

Art. 4. „(1) Obligația de plată a taxei intervine:

a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România si atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;

b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;

c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.

(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietare, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.

Astfel, regimul taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a intrat in vigoare de la data de 13.01.2012, potrivit prevederilor Legii nr. 9/2012 si care stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei, cu destinația de venit la bugetul F. pentru mediu fiind gestionata de Administrația F. pentru Mediu, in vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului, reprezentând opțiunea legiuitorului național.

Prin urmare, cata vreme legislația fiscala prevede in mod expres plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule cu ocazia înmatriculării autovehiculului pentru prima data in România, rezulta ca această taxă este legal datorata.

Arată ca prin Legea nr. 9/2012 ce a intrat in vigoare începând cu data de 13.01.2012 s-a reglementat eliminarea oricărei forme de discriminare a plații taxei pentru autovehicule in conformitate cu dispozițiile art. 4.

Mai mult, arată ca prin Legea nr. 9/2012 a fost creat cadrul legal si respectiv obligația plații taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ce se inmatriculeaza pentru prima data in România, cat si pentru cele pentru care se realizează prima transcriere a dreptului de proprietate pentru autovehiculele pentru care nu a fost achitata taxa de poluare potrivit O.U.G. nr. 50/2008, respectiv taxa speciala potrivit art. 214 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.

De asemenea, trebuie să se aibă in vedere faptul ca ceea ce se restituie este numai diferența dintre taxa pe poluare pentru autoturisme si autovehicule plătită in temeiul O.U.G. nr. 50/2008 si taxa pentru emisiile poluante, in conformitate cu prevederile art. 12 alin. 1 din Legea nr. 9/2012, respectiv: "(1) în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România."

Astfel, având in vedere ca taxa pentru emisiile poluante a fost achitata de reclamantul-intimat in baza unor dispoziții legale in vigoare, respectiv Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, considera ca suma nu poate fi restituita.

Si cu privire la obligarea la plata dobânzii legale in materie fiscala, calculate de la data de 09.02.2012 si pana la data restituirii efective, sentința este netemeinica si nelegala.

In conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. 3 din O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, "(3) In toate celelalte cazuri dobânda legala se stabilește la nivelul dobânzii de referința a Băncii Naționale a României, diminuat cu 20%".

Considera ca aceste prevederi nu se aplica in prezenta speța, având in vedere dispozițiile art. 10 din O.G. nr. 9/2000 potrivit cărora:

"Dobânzile percepute sau plătite de Banca Naționala a României, de banci, Casa de Economii si Consemnatiuni C.E.C.-SA, de organizațiile cooperatiste de credit si de Ministerul Finatelor Publice, precum si modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementari specifice".

Potrivit art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, dupa caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".

Prin urmare, fata de textul legal invocat, rezulta ca in cauza nu este indeplinita condiția prevăzuta pentru acordarea acestora.

F. de argumentele prezentate, solicita instanței admiterea recursului astfel cum a fost formulat si modificarea sentinței recurata, in sensul respingerii acțiunii ca neintemeiata.

In drept, a invocat art. 304. pct. 9 Cod Procedura Civila.

Solicitam judecarea si in conformitate cu prevederile art. 242 pct. 2 din Codul de Procedura Civila.

Intimații nu au formulat întâmpinare, deși aveau această obligație procesuală.

În recurs, nu s-a administrat proba cu înscrisuri noi, conform art.305 Cod procedură civilă, părțile neformulând propuneri concrete în acest sens.

Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art.3 și 299 Cod procedură civilă, precum și ale art.20 din Legea nr.554/2004.

Examinând în continuare, sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, în limitele cererii de recurs, potrivit art. 316 Cod procedură civilă în referire la art. 295 din același act normativ, dar și sub toate aspectele de drept și de fapt ale cauzei, potrivit art. 304¹Cod procedură civilă, Curtea apreciază recursul promovat, ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, Curtea constată că în Cauza T. c. România, C-402/09, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că taxa de poluare instituită prin OUG nr.50/2008 (versiunea în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare de către intimatul reclamant) este contrară art. 110 din T.F.U.E. în privința autovehiculelor second hand cumpărate în alte state membre ale U.E. Astfel, răspunzând întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat, fără echivoc, că ,,articolul 110 din T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.

De asemenea, prin Ordonanța Curții (Marea Cameră) din 3 februarie 2014, pronunțată în cauzele conexate C-97/13 (cauza C.) și C-214/13(cauza C.), s-a arătat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit (prin Legea nr.9/2012), apoi restrâns de reglementarea națională în discuție în litigiile principale(prin O.U.G. nr.1/2012), prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, rară însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Practic, prin Ordonanța Curții (Marea Cameră) din 3 februarie 2014, pronunțată în cauzele conexate C-97/13 (cauza C.) și C-214/13(cauza C.), s-a statuat că regimul taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, instituit prin Legea nr.9/2012, apoi restrâns de O.U.G. nr.1/2012, este similar celui instituit prin O.U.G. nr.50/2008, fiind, deci, valabile toate concluziile enunțate în paragraful anterior.

Rezultă, deci, că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, instituită prin Legea 9/2012, ridică probleme din perspectiva respectării art. 110 din T.F.U.E, în măsura în care regimul acestei taxe este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Or, în perioada de referință, ca urmare a suspendării dispozițiilor alin.2 ale art. 4 din lege, prin O.U.G. nr.1/2012, taxa pentru emisiile poluante este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele care au fost deja înmatriculate în România și care sunt deja în circulație.

În acest sens, se reține că, potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (în continuare TFUE) " nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natura, mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect produselor naționale similare". Scopul general al art. 110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, cu referire la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală consistentă produselor provenind din alte state membre, prin comparație cu produsele interne.

În conformitate cu dispozițiile art. 148 din Constituție, în cauza sunt aplicabile direct normelor comunitare, care au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Așadar, instanța va analiza compatibilitatea dreptului intern cu cel comunitar în materie fiscală.

Prin urmare, Legea nr. 9/2012 (forma în vigoare pe perioada incidenței O.U.G. nr.1/2012) este contrară art. 110 din TFUE, fiind destinată să diminueze introducerea în țară a unor autoturisme deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul de față. Or, după aderarea României la UE, aceasta soluție nu este admisibilă, întrucât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze consumul produselor importate, influențând astfel decizia consumatorilor.

Cu alte cuvinte,Tratatul CE (actualmente, TFUE) a consacrat principiul liberei circulații a mărfurilor, ceea ce presupune că mărfurile pot fi transportate fără impedimente în interiorul comunității și toate obstacolele ce stau în calea acestui demers trebuie eliminate. În acest sens, art. 110 din TFUE interzice impunerea, asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplică produselor naționale similare precum și taxele interne de natură să protejeze indirect alte produse. Articolul vizează să asigure libera circulație a mărfurilor între statele membre, în condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre.

Prin urmare, chiar dacă taxa pentru emisiile poluante nu reprezintă o taxă vamală directă, față de caracterul său special și aplicabilitatea discriminatorie între autoturismele second-hand deja înmatriculate în România și cele cu proveniența din alte state, este evident caracterul său echivalent al unei taxe vamale.

În concluzie, constatând și împrejurarea că judecătorul național este obligat să aplice cu prioritate dreptul comunitar, atunci când constată necorelarea sa cu dreptul intern, obligație dedusă din prevederile exprese ale art.148 al.2 și 4 din Constituție, Curtea apreciază că solicitarea intimatei reclamante de restituire a taxei pentru emisiile poluante este întemeiată. De altfel, obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.

De asemenea, nu poate fi reținută apărarea recurentei în sensul lipsei culpei sale pe motiv că taxa pe poluare a fost încasată în temeiul legii, deoarece dreptul U.E., conform art.148 al.2 și 4 din Constituție, se aplică direct și în mod prioritar față de toate normele interne, iar respectarea acestor principii incumbă tuturor autorităților și instituțiilor publice, inclusiv recurentei.

Totodată, trebuie precizat faptul că în cauză nu sunt incidente prevederile din Legea nr.9/2012 ( versiunea în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare de către intimata reclamantă) invocate de recurentă, deoarece acele articole au în vedere cazuri de restituire, în parte, a taxei de poluare legal plătită (conformă inclusiv, cu dreptul comunitar), situație care nu se regăsește în prezenta speță, în care este vorba despre o taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule încasată în temeiul unui act normativ cu caracter fiscal care este neconform legislației comunitare, deci în mod nelegal.

În privința criticilor legate de dobânda legală fiscală imputată, Curtea observă următoarele:

Conform disp. art. 70, art.117 alin.1 lit. d) și alin.2 și art.124 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată (versiunea în vigoare la data la care s-a solicitat restituirea sumelor):

„ART. 70

Termenul de soluționare a cererilor contribuabililor

(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.

(…)

ART. 117

Restituiri de sume

(1) Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:

(…)

d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;

(…)

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.

(…)

ART. 124

Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget

(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.

Din analiza acestor dispoziții legale rezultă, indubitabil, pe de o parte, că Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată (versiunea în vigoare la data la care s-a solicitat restituirea sumelor), act normativ cu caracter special în raport cu O.G. nr.9/2000 sau O.G. 13/2011, reglementează exhaustiv drepturile părților raportului de drept fiscal în privința sumelor ce le au de primit în virtutea acestui raport, iar pe de altă parte, că pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul doar la dobânda prevăzută de Codul de Procedură Fiscală, iar nu la dobânda legală prevăzută de O.G. nr.9/2000 sau O.G. 13/2011.

În acest context, trebuie observat că prin cererea introductivă, s-a solicitat acordarea dobânzilor, iar din cuprinsul acțiunii rezultă, fără echivoc, că ele sunt aferente unei sume a cărei restituire se solicită în „condițiile art. 117 lit. d din O.G. nr.92/2003”, astfel că, deși este lipsit de acuratețe juridică, capătul de cerere trebuie înțeles că se referă la dobânda prevăzută de legea specială, recte art.124 alin.2 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată (versiunea în vigoare la data la care s-a soluționat cererea de restituire a sumelor).

Cu alte cuvinte, trebuie precizat faptul că deși prin cererea intimatei reclamante, formulată fără acuratețe juridică, s-a solicitat acordarea dobânzilor, dispoziția instanței de fond se referă la dobânda prevăzută de legea specială (care este o dobândă legală lato sensu), recte art.124 alin.2 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată (versiunea în vigoare la data la care care s-a soluționat cererea de restituire a sumelor), dându-se o interpretare solicitării intimatei reclamante în sensul în care produce efecte juridice, conform principiului actus interpretandus est potius ut valeat, quam ut pereat, astfel că este neîntemeiată critica recurentei sub acest aspect.

Pe de altă parte, este adevărat că din analiza acestor dispoziții legale interne rezultă că dobânda fiscală se datorează de la momentul punerii în întârziere și deoarece în acest caz, este vorba despre o restituire care se efectuează la cerere, data punerii în întârziere ar echivala cu data expirării termenului prevăzut de lege pentru soluționarea ei, dar aceste prevederi au fost înlăturate parțial, pentru ipotezele în care sumele sunt reținute în temeiul unui act normativ fiscal neconform cu legislația comunitară, precum în speță, prin Hotărârea C.J.U.E. din 18 aprilie 2013, pronunțată în cauza C-565/11, conform căreia „dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul ca se opune unui regim national, precum cel in discutie in litigiul principal, care limiteaza dobanzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu incalcarea dreptului Uniunii la cele care curg incepand din ziua care urmeaza datei formularii cererii de restituire a acestei taxe”.

Cu alte cuvinte, dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (OUG nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.

Practic, Hotărârea C.J.U.E. din 18 aprilie 2013, pronunțată în cauza C-565/11, desființează parțial (doar sub aspectul datei și pentru ipotezele indicate mai sus), cu efect ex tunc, prevederea internă și statuează că în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie atât cuantumul acestei taxe cât și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil.

Prin urmare, dobânzile solicitate de intimata reclamantă, aferente sumei reținute în temeiul unui act normativ care este neconform legislației comunitare, curg, în principiu, de la data plății sumei de către contribuabil.

Totodată, aspectul că art.124 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată, prevede că dobânzile se acordă „la cererea contribuabililor” nu poate fi interpretat în sensul restrictiv propus de recurentă (respectiv, că solicitarea acordării dobânzilor trebuie adresată, exclusiv, organului fiscal competent), deoarece legea nu prevede o astfel de distincție (or, ubi lex non distinquit nec nos distinquere debemus). De altfel, chiar dacă legea ar fi făcut distincția invocată, ea ar fi privit doar ipoteza solicitării dobânzilor pe cale principală, iar nu și situația solicitării dobânzilor odată cu debitul principal, când se aplică principiul accesorium sequitur principale, în caz contrar încălcându-se principiile generale de drept.

Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art.312 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat, recursul promovat, reținând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre judecătorească legală, motivele de recurs invocate nefiind fondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta - pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 6 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.3923/04.09.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal (în prezent, Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal) în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata - reclamantă S.C. T. M. PRESTARI SERVICII S.R.L. și intimata - chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19.05.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

B. C. V. H. O. D. P.

GREFIER,

C. M.

Red./Tehnored. Jud. V.H. /2 ex.

Judecător fond: P. G. / Tribunalul București - SCAF

← Despăgubire. Decizia nr. 8467/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Anulare act administrativ. Sentința nr. 1723/2014. Curtea de... →

Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4002/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4002/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI