Anulare act administrativ. Decizia nr. 947/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 947/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-02-2014 în dosarul nr. 35398/3/2010

DOSAR NR._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 947

Ședința publică de la 10.02.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE N. V.

JUDECĂTOR I. M. C.

JUDECĂTOR S. O.

GREFIER M. G.-D.

. . . . . . . . . . . . . . . . . .

Pe rol este soluționarea recursului formulat de recurentul-reclamant G. N., împotriva sentinței civile nr. 235/19.01.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ CA/2010, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, având ca obiect „anulare act administrativ”.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-reclamant, personal,lipsind intimata-pârâtă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că în cauză nu s-a mai efectuat niciun act de procedură de la data de 3.09.2012, după care:

Recurentul-reclamant, personal, depune la dosar precizări, într-un singur exemplar.

Curtea invocă din oficiu excepția perimării recursului și reține cauza în pronunțare pe această excepție.

CURTEA,

Deliberând asupra excepției de perimare a recursului invocată din oficiu, reține următoarele:

Prin sentința nr. 235/19.01.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ CA/2010, s-a respins cererea formulată de reclamantul G. N., în contradictoriu cu pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs la data de 27.02.2012, reclamantul G. N., cererea sa fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, sub nr._ .

Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că instanța de recurs a dispus suspendarea cauzei la data de 3.09.2012, în conformitate cu dispozițiile art.242 pct.2 C.pr.civilă, după care pricina a rămas în nelucrare mai mult de un an, din vina părților, care nu au făcut cerere de redeschidere a judecății.

La data de 10.02.2014, Curtea a invocat din oficiu excepția perimării cererii de recurs.

În conformitate cu dispozițiile art.248 alin.1 C.pr.civilă, orice cerere de chemare în judecată, apel, recurs, se perimă de drept chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art.252 C.pr.civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.

Față de aceste împrejurări și de faptul că în cauză nu sunt incidente cauzele de întrerupere sau suspendare a cursului perimării prevăzute de lege, urmează ca - în baza art.312 raportat la art.252 C.pr.civ. – Curtea să constate perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată perimat recursul formulat de recurentul-reclamant G. N., împotriva sentinței civile nr. 235/19.01.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ CA/2010, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.02.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

N. V. I. M. C. S. O.

GREFIER

M. G.-D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Decizia nr. 947/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI