Pretentii. Decizia nr. 1568/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1568/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-03-2014 în dosarul nr. 1353/87/2013
DOSAR NR._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI F.
DECIZIA CIVILĂ NR. 1568
Ședința publică din data de 3 martie 2014
Curtea constituită din:
Președinte C. P.
Judecător I. C. G.
Judecător C. M. F.
Grefier C. M.
Pe rol soluționarea recursului formulat de pârâtul S. F. MUNICIPAL ROȘIORII DE VEDE împotriva sentinței civile nr. 987/11.06.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și F., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă S.C. C. & C. S.R.L. și intimata – chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și, având în vedere că recurentul - pârât a solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa de la dezbateri, conform art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, o reține spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 987 din 11.06.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman – SCMASCAF în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta . împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Roșiori de Vede și a fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 7.478 lei, achitată cu titlu de taxă pe emisii poluante cu chitanța . nr._/09.05.2012 și la plata dobânzii calculată potrivit art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (r3), cu modificările și completările ulterioare.
Prin aceeași sentință a fost respinsă ca nefondată cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
În motivarea sentinței, Tribunalul a reținut următoarele:
Cu privire la excepția inadmisibilității invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Roșiorii de Vede pe considerentul că în cauză nu a fost urmată procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, reclamanta necontestând în termenul legal de 30 de zile decizia de calcul prin care a fost stabilită contravaloarea taxei de poluare, Tribunalul, în raport de decizia nr. 24/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, apreciază că este neîntemeiată, prin decizia anterior menționată stabilindu-se că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
Prin aceeași decizie, pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a hotărât că parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
În raport de aceste considerente și în condițiile în care din actele dosarului rezultă că, anterior sesizării instanței, reclamanta a solicitat pârâtei restituirea taxei, însă solicitarea sa nu a primit o rezolvare favorabilă, Tribunalul a respins ca nefondată excepția inadmisibilității.
Referitor la fondul cauzei, tribunalul constată acțiunea întemeiată pentru considerentele:
Taxa de poluare a fost introdusă prin OUG nr. 50/2008 și se percepe, potrivit dispozițiilor acesteia, doar pentru autoturismele produse în țară sau în alt stat membru U.E., dacă sunt înmatriculate pentru prima dată în România .
Actul normativ menționat exceptează de la plata taxei de poluare, autoturismele produse în România sau în alte state membre UE, dacă au fost anterior înmatriculate tot în România .
Reglementată în acest mod, OUG nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, cum este și autoturismul reclamantului pentru care s-a achitat taxa de poluare, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second – hand deja înmatriculate în România și după adoptarea OUG nr. 218/2008, vânzarea autoturismelor noi produse în România.
Ori, art. 90 paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, interzice statelor membre de a aplica direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin urmare, după aderarea României la UE, când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, nu este admisibil ca norma fiscală națională să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze consumul produselor importate și să influențeze, din punct de vedere fiscal, achiziționarea autovehiculelor deja înmatriculate, deoarece în raport de dispozițiile art. 11 alin. 1 și 2, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului dreptului comunitar conform căruia orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Legea nr. 9/2012, privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, ce a stat la baza deciziei contestate implica o discriminare între mașini identice, în funcție de locul unde a avut loc prima înmatriculare, neținând cont de jurisprudența Curții Europene, întrucât, prin aceasta ordonanța se încalcă principiul interzicerii taxelor cu efect echivalent, încălcându-se astfel art. 23 și art. 25 din tratatul Comunității Europene.
O taxa, pentru a fi legala, trebuie conceputa astfel încât sa excludă discriminarea, iar produsele importate nu trebuie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale. Daca nu se respecta acest principiu prin noua taxa, se încalcă principiul nediscriminării produselor importate față de cele interne.
Noua taxă introdusă prin Legea nr. 9/2012, privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, are o sferă de aplicabilitate restrânsă și taxează poluarea produsă doar de autoturismele înmatriculate în România după data de 01.07.2008, deși este evident că poluează în aceeași măsură și autoturismele înmatriculate anterior acestei date.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CJE în cauzele Flaminio C. v.Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Pe de altă parte, în condițiile în care această taxă nu este percepută persoanelor care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008, data intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, deși este evident că și autoturismele acestei categorii de persoane poluează, iar din preambulul OUG 50/2008 rezultă că prin adoptarea acestui act normativ s-a urmărit realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, Tribunalul constată că față de scopul urmărit prin adoptarea OUG 50/2008, potrivit principiului „poluatorul plătește”, o astfel de taxă de poluare trebuia instituită pentru toate autoturismele aflate în trafic și nu doar pentru cele înmatriculate după data de 1 iulie 2008.
În consecință, constatând că taxa pe emisii poluante achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene precum și faptul că începând cu data de 1.01.2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană, reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 11 alin. 1 și 2, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție și din prevederile Legii 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, instanța apreciază acțiunea întemeiată, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor .
Este de menționat și că asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferența de tratament între produsele interne și cele importate din alte state ale UE, s-a pronunțat Curtea de la Luxembrug prin hotărârea din 11 august 1995 cauzele reunite C – 367/93 la C – 377/93, F.G. Roders BV s.a., c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen (discriminarea între vinurile din Luxemburg și vinurile din fructe provenite din alte state membre) sau prin hotărârea din 7 mai 1987 cauza 184/85 Comisia c. Italia.
În raport de cele expuse, instanța apreciază acțiunea întemeiată, motiv pentru care se va obliga pârâta să restituie reclamantei suma de 7478 lei, achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante cu chitanța ., nr._/09.05.2012 și la plata dobânzii calculată potrivit art. 124 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.
Soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
În fine, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
De altfel, această problemă a fost tranșată de Înalta Curte de Casație prin decizia nr. 24/2011 prin care s-a stabilit că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
Cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București a fost respinsă ca nefondată întrucât deși, potrivit art. 5 alin. 4 din OUG nr. 50/2008 taxa de poluare se plătește în numele Administrației F. pentru Mediu, aceasta se calculează și se încasează de către autoritatea fiscală competentă, în cauză de către Administrația Finanțelor Publice a municipiului Roșiorii de Vede, situație ce rezultă din chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții.
Ca atare, se apreciază că în prezenta acțiune al cărei obiect îl reprezintă restituirea taxei de poluare, calitate procesuală nu poate avea decât autoritatea fiscală care a stabilit și încasat taxa, respectiv Administrația Finanțelor Publice a municipiului Roșiorii de Vede și nu Administrația F. pentru Mediu.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Roșiori de Vede (devenită ulterior S. F. Municipal Roșiori de Vede) solicitând modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, recurenta-pârâtă arată că hotărârea pronunțată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 din Codul de procedură civilă).
Recurenta susține că taxe pentru emisiile poluante este reglementată de Legea 9/2012 fiind instituită pentru finanțarea programelor și proiectelor pentru protecția mediului, reprezentând opțiunea legiuitorului național, urmare abrogării OUG nr. 50/2008.
S-a mai arătat că din jurisprudența constată a Curții de Justiție a Comunităților Europene a rezultat că tratatul nu este încălcat prin instituirea taxei pentru emisiile poluante în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal intră în regimul intern de impozitare, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre.
Prin întâmpinarea depusă la data de 04.10.2013, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește criticile privind conformitatea taxei de poluare reglementată de Legea 9/2012 cu normele comunitare, Curtea reține că aprecierile primei instanțe sunt întemeiate.
În acest sens trebuie avută în vedere interpretarea dată de Curtea Europeană de Justiție în cauzele T. c. României și N. c. României care a stabilit că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În considerentele cauzei N. c. României, Curtea Europeană de Justiție precizează că OUG nr. 50/2008 cu modificările aduse prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și OUG nr. 117/2009, menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Față de cele reținute de Curtea Europeană de Justiție în cauzele de mai sus, instanța de recurs apreciază că taxa pentru emisiile poluante achitată de reclamantă în baza Legii 9/2012 contravine art. 110 din TFUE care interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, întrucât taxa de poluare este percepută, cu prilejul primei înmatriculări în România, doar autoturismelor înmatriculate anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene, nu și autoturismelor înmatriculate deja în România și pentru care nu s-a achitat taxa de poluare la momentul primei înmatriculări.
În acest sens, Curtea reține că autoturismul reclamantei are data primei înmatriculări la 01.01.2002, dată la care în România nu se percepea vreo taxă pentru înmatricularea autoturismelor, astfel că autoturismele similare cu ale reclamantei înmatriculate anterior anului 2007 în România și aflate pe piața națională nu sunt supuse taxei achitată de reclamantă, de unde rezultă caracterul discriminatoriu al acestei taxe.
De altfel, art. 4 din Legea 9/2012 prin care se introducea taxa pentru emisiile poluante și pentru autoturismele înmatriculate anterior în România fără plata taxei de poluare și care ar fi înlăturat discriminarea, a fost suspendat până la 01.01.2013 prin OUG nr. 1/2012.
Curtea reține și că instanțele judecătorești au competența de a stabili conformitatea unei legi naționale cu legislația europeană, având în vedere dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României potrivit cărora „prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare” precum și alin. 4 al aceluiași articol care prevede că „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).”
Față de cele arătate mai sus, Curtea apreciază că motivele de recurs invocate de recurentă sunt nefondate, astfel că, în temeiul art. 496 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâtul S. F. MUNICIPAL ROȘIORII DE VEDE împotriva sentinței civile nr. 987/11.06.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și F., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă S.C. C. & C. S.R.L. și intimata – chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3.03.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. I. C. G. C. M. F.
GREFIER,
C. M.
Red./Dact. GIC - 2 ex.
Jud. fond M. N.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2726/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 3123/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
