Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8205/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8205/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-11-2014 în dosarul nr. 30201/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.8205
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 06 NOIEMBRIE 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – A. J.
JUDECĂTOR – A. P.
JUDECĂTOR – R. I. C.
GREFIER - G. P.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI – ADMINISTRAȚIA FISCALĂ PENTRU CONTRIBUABILII MIJLOCII, împotriva sentinței civile nr.283 din 16.01.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. G. S.A. și intimata pârâtă chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „pretenții-taxă de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică,în ordinea listei de ședință nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții, faptul că, părțile au solicitat judecarea în lipsă potrivit dispozițiilor art. 411 alin.2 Noul Cod procedură civilă.
Dată fiind lipsa părților la apelul nominal, față de disp. art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, adoptat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, Curtea dispune reluarea dosarului la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care,
Curtea, având în vedere că părțile au solicitat judecarea în lipsă potrivit dispozițiilor art. 411 alin.2 Noul Cod procedură civilă, în conformitate cu prevederile art.494 Noul Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CERERILE
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucuresti-sectia a II-a, la data de 11.09.2013 sub nr._/3/2013, reclamanta .. a solicitat obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii la restituirea sumei de 2.452 lei reprezentând taxa pe poluare pentru autovehicule achitată pentru înmatricularea autovehiculului marca Mercedes Benz Sprinter, categoria N1, an fabricație 1996, norma de poluare E2, . WDB9024221P616873, plus dobânda fiscală de la data plății taxei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în anul 2011 a cumpărat din Germania autovehiculul menționat mai sus, iar în vederea înmatriculării în România a acestuia a fost nevoită să achite o taxă pe poluare pentru autovehicule în cuantum de 2.452 lei, calculată prin decizia de calcul nr. 147240A/28.12.2011 și achitată de reclamantă prin ordinul de plată nr. 730/29.12.2011.
Reclamanta consideră că această taxă este nelegal aplicată, în condițiile în care dispozițiile interne contravin legislației Uniunii Europene, respectiv art. 25, 28 și 90 TCE, astfel că taxa trebuie restituită.
S-au invocat în drept dispozițiile Legii nr. 554/2004, art. 90 TCE.
A atașat înscrisuri, respectiv decizia de stabilire a taxei pe poluare, extras de cont, ordin de plată, cartea de identitate și certificatul de înmatriculare ale vehiculului, actul prin care a dobândit dreptul de proprietate asupra vehiculului, cererea prealabilă de restituire a taxei adresată pârâtei, răspunsul acesteia.
Pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Pârâta a mai formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, întrucât Fondul pentru Mediu administrat de aceasta este beneficiarul real al taxei de poluare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 60, 61, 115-118 C.pr.civ., OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din 5 decembrie 2013 instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, pentru motivele reținute în încheierea de la acel termen. De asemenea, a admis în principiu cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva Administrației F. pentru Mediu.
Tribunalul a încuviințat și administrat părților proba cu înscrisuri. La solicitarea instanței, au fost depuse la dosar actele ce au stat la baza emiterii deciziei de stabilire a taxei pentru emisii poluante.
TRIBUNALUL
Prin sentinta civila nr.283/16.01.2014, tribunalul a admis cererea principală, a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii la restituirea către reclamantă a sumei de 2.452 lei achitată cu titlu de taxă pe poluare pentru autovehicule, la care se adaugă dobânda legală fiscală de la 29.12.2011 până la plata efectivă, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 245,20 lei cheltuieli de judecată, a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva Administrației F. pentru Mediu si a obligat chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu la plata către pârâta Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a sumelor la care aceasta a fost obligată față de reclamantă.
Pentru a pronunta aceasta solutie, tribunalul a retinut urmatoarele:
Reclamanta .. a achiziționat la data de 19.12.2011, din Germania, autoutilitara marca Daimler-Benz, nr. de identificare WDB9024221P616873, data primei înmatriculări în țara de origine 21.11.1996 (filele 47-52 dosar).
În vederea înmatriculării autovehiculului în România, reclamanta a trebuit să achite suma de 2.452 lei cu titlu de taxă pe poluare pentru autovehicule, stabilită, în conformitate cu dispozițiile OUG nr. 50/2008, prin decizia nr. 147240A/28.12.2011 emisă de AFP pentru Contribuabili Mijlocii (f. 44), pe care reclamanta a plătit-o prin ordinul de plată nr. 730/29.12.2011 (f. 9).
Dorind să recupereze suma achitată, reclamanta s-a adresat pârâtei, la data de 11.06.2013, cu o cerere de restituire a acesteia (f. 16-17), ce a primit un răspuns negativ prin adresa nr._/21.06.2013 (f. 18-19).
Tribunalul reține mai întâi, în ce privește admisibilitatea acțiunii în justiție, că potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. În înțelesul prezentei legi, refuzul nejustificat de a soluționa o cerere semnifică exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile (art. 2 alin. 1 lit. i din aceeași lege). Art. 8 alin. 1 teza a doua din Legea contenciosului administrativ prevede, de asemenea, că se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Față de textele de lege citate, tribunalul constată că cererea reclamantului este admisibilă, acesta invocând existența unui refuz nejustificat al pârâtei de a da curs cererii sale de restituire a taxei pe poluare.
De asemenea, având în vedere că reclamanta solicită restituirea unei taxe încasate cu încălcarea dispozițiilor dreptului Uniunii Europene, trebuie avut în vedere că, potrivit principiilor stabilite de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în măsura în care se urmărește repararea prejudiciului cauzat de acțiuni contrare dreptului Uniunii Europene, condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară (cauza C-228/96 Aprile SRL v. Amministrazione delle Finanze dello Stato).
Din analiza hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție în cauzele reunite C-410/98 și C-397/98 Metallgesellschaft și Hoechst rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor. Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
Prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat în același sens, reținându-se că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
În ce privește fondul pretențiilor reclamantei, tribunalul reține că sunt pertinente susținerile acesteia, în sensul că stabilirea taxei pe poluare pentru autovehicule s-a făcut prin încălcarea prevederilor dreptului Uniunii Europene cu incidență în cauză, iar acestea sunt prioritare, ca forță juridică, față de cele naționale. Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Alineatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că, din chiar cuprinsul reglementării interne fundamentale, rezultă nu numai competența, dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
Tribunalul reține că dispozițiile art. 110 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene (anterior, art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) interzic statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul acestei prevederi fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele naționale și produsele importate, având natură similară.
Se observă că dispozițiile OUG nr. 50/2008 impun obligația de plată a taxei pe poluare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate deja în România și care fac obiectul unei vânzări. Ca atare, stabilind taxa pentru autoturismele importate din spațiul Uniunii Europene, prevederile OUG nr. 50/2008 încalcă art. 110 din Tratat, instanța fiind obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil legislației comunitare, principiu statuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu prilejul soluționării cauzei Administrazione delle Finanze dello Stato/Simmenthal, nr. C106/77.
Comparația se face în cazul de față între autoturisme second-hand din străinătate și cele deja înmatriculate în România, pentru cele din cea de-a doua categorie neachitându-se această taxă pe poluare. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta SRL c. Administrazione delle finanze dello Stato). Asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 și C-377/93, F.G. Roders BV s.a., Inspector der Invoerrechten en Accijnzen sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Germania.
În hotărârile T. (nr. C‑402/09, 7 aprilie 2010) și N. (C‑263/10, 7 iulie 2011), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În dreptul intern, discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din cuprinsul OUG nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit realizarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe pe poluare pentru toate autovehiculele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Conferind o forță juridică superioară dispozițiilor OUG nr. 50/2008, prin obligarea reclamantei la plata taxei pe poluare, în vederea înmatriculării autovehiculului achiziționat din Germania, s-au încălcat prevederile art. 110 TFUE, astfel că instanța, în virtutea obligației stabilite prin art. 148 alin. 4 din Constituția României, de a asigura aducerea la îndeplinire a principiului preeminenței prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, principiu enunțat de alineatul 2 al aceluiași articol din Constituția României, va admite acțiunea reclamantei, cu consecința obligării pârâtei la restituirea sumei de 2.452 lei.
În ceea ce privește cererea reclamantei de acordare a dobânzii, tribunalul reține că în această materie dobânda legală este reprezentată de dobânda fiscală, iar potrivit art. 124 alin. 1 Cod procedură fiscală, „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la bugetul de stat contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”, iar art. 70 alin. 1 Cod procedură fiscală prevede „cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare”.
Însă, tribunalul mai reține că prin hotărârea CJUE pronunțată în cauza C‑565/11 (M. I. împotriva Administrația Finanțelor Publice Sibiu și Administrația F. pentru Mediu) s-a statuat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe. Curtea a avut în vedere principiul efectivității care impune, într‑o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei.
Prin urmare, tribunalul va obliga pârâta Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii la plata dobânzii legale în materie fiscală aferentă sumei de 2.452 lei de la data încasării acesteia (29.12.2011) până la plata efectivă.
În aplicarea art. 453 Cod procedură civilă, tribunalul va obliga pârâta, care a pierdut procesul, să plătească reclamantei suma de 245,20 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu, se reține că potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 și H.G. nr. 686/2008, taxa de poluare încasată se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, iar potrivit art. 72 alin. 1 C.pr.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanție sau în despăgubiri.
H.G. nr. 686/2008 privind normele de aplicare a O.U.G nr. 50/2008 reglementează, în cadrul art. 3 alin. 5-8, modalitatea în care se transferă suma încasată cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu, respectiv: Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule",codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice. În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6. sumele colectate în contul prevăzut la alin. 4. Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului. Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. 6, unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule.
Prin urmare, în condițiile în care textele de lege prevăd că taxa de poluare se achită de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, organ fiscal care și stabilește taxa prin act administrativ fiscal, iar ulterior sumele sunt transferate în contul Administrației F. pentru Mediu, rezultă, fără echivoc, atât raporturile fiscale dintre contribuabili și administrațiile finanțelor publice, cât și raporturile juridice dintre acestea din urmă și Administrația F. pentru Mediu. Pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 3 București este îndreptățită a se regresa împotriva Administrației F. pentru Mediu în situația în care este obligată la restituirea taxei de poluare încasate, întrucât potrivit dispozițiilor legale amintite a virat suma respectivă la bugetul F. pentru mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu. Bugetele administrațiilor finanțelor publice fiind distincte, din punct de vedere legal de bugetul F. pentru mediu, este evident că administrațiilor finanțelor publice, în situația în care sunt obligate la restituirea taxei de poluare încasate, se pot îndrepta împotriva Administrației F. pentru Mediu cel puțin pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză.
Pentru aceste considerente, tribunalul va admite cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și va dispune obligarea acesteia la plata către Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a sumelor la care aceasta a fost obligată față de reclamantă.
RECURSUL
Parata Administrația Fiscala pentru Contribuabili Mijlocii a introdus recurs imporiva sentintei de mai sus, afirmand ca instanta de fond trebuia sa admita exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, dat find faptul ca taxa se face vebit la bugetul F. pentru Mediu adminisrat de Administratia F. pentru Mediu.
S-a mai aratat ca cererea privind acrodarea dobanzilor fiscale este inadmisibila, deoarece reclamanta nu a solicitat aceste dobanzi prin cererea depusa la organul fiscal.
In privinta fondului cauzei, recurenta arata ca regimul taxei pe poluare pentru autovehicule a intrat in vigoare de la data de 1 iulie 2008, conform art. 14 din OUG nr. 50 din 21 aprilie 2008, publicata în Monitorul Oficial nr. 327 din 25 aprilie 2008, care stabilește, incepând cu data de 1 iulie 2008, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, cu destinația de venit la bugetul F. pentru mediu fiind gestionata de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării Programelor si proiectelor pentru protecția mediului, reprezentând opțiunea legiuitorului național urmare abrogării art. 2141-2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările si completările ulterioare.
Prin urmare, cata vreme legislația fiscala prevede in mod expres plata taxei pe poluare cu ocazia primei inmatriculari, rezulta ca aceasta este in mod legal datorata.
In ceea ce privește prevederile comunitare reținute de către instanța de fond, se retine ca art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozițiile contrare din legile interne, "cu respectarea prevederilor actului de aderare", iar in conformitate art. 1-33 alin. 1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005 "Legea cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar in ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lasand in același timp autorităților naționale competenta in ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor".
Rezulta ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre numai in privința rezultatului, autoritățile naționale având competenta de a alege forma si mijloacele prin care se asigura obținerea rezultatului.
Astfel, potrivit art. 90 primul paragraf din Tratatul Comunităților (Uniunii) Europene si potrivit art. 111-170 - secțiunea VI -"Dispoziții fiscale" din Tratatul de instituire a Comunității Europene, ratificat prin Legea nr. 157/2005:"Nici un stat membru, nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natura, mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare."
Din jurisprudenta constanta a Curții de Justiție a Comunităților Europene a rezultat ca tratatul nu este incalcat prin instituirea unei taxe pe poluare in momentul primei inmatriculari a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal taxa intra in regimul intern de impozitare, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre.
De asemenea, prin HG nr. 686/2008 nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediu anual si starea generala standard si reprezintă reflecția in plan fiscal a principiului "poluatorul plătește", principiu unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Afirmațiile instanței de fond, precum ca, taxa pe poluarea reglementata prin Ordonanța de Urgenta a Guvernului este ilegala, si discriminatorie nu pot fi reținute intrucat OUG nr. 50/2008 a fost emisa in temeiul art. 115 alin 4 din Constituția României si a fost adoptata: "în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru imbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea in valorile limjtă prevăzute de legislația comunitară in acest domeniu, a ținut cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudentei Curții de Justiție a Comunităților Europene, a avut in vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate in regim de urgentă, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale si a considerat că aceste elemente vizează interesul public și constituie situații de urgență siextraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată.
De asemenea cu privire la legalitatea instituirii taxei pe poluare prin OUG nr. 50/2008 si la respectarea de către aceasta a dispozițiilor art. 148 alin. (4) din Constituție, Curtea Constituționala prin Decizia 802/2009 din_ (definitiva si general obligatorie) publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 428 din_ referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, in ansamblu, și, in special, a celor ale art. 11 din aceeași ordonanță de urgență a statuat:"1. Cu privire la criticile de constituționalitate extrinsecă, și anume pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 115 alin. (4) și (5) din Constituție, se reține că ordonanța de urgență criticată a fost adoptată în contextul în care Comisia Europeană deschisese procedura de infringement împotriva României în temeiul art. 226 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene. Pentru a evita o eventuală procedură în fața Curții de Justiție a Comunității Europene, Guvernul a emis această ordonanță de urgență. în expunerea de motive, pentru a se justifica starea extraordinară, precum și urgența reglementării, se invocă necesitatea adoptării de măsuri pentru a se asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudentei Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Curtea constată că, in conformitate cu dispozițiile art. 148 alin. (4) din Constituție, autoritățile statului român s-au angajat să garanteze ducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din tratatele constitutive ale Uniunii Europene, din reglementările comunitare cu caracter obligatoriu și din actul de aderare. în acest sens, Guvernul este abilitat din punct de vedere constituțional ca, prin mijloacele pe care le are la îndemână, să paranteze indepliniiea obligațiilor României fată de Uniunea Europeană. Astfel, folosirea ordonanțelor de urgentă pentru punerea de acord a legislației naționale cu cea comunitară in situația in care era iminenta declanșarea procedurii de infringement in fata Curții de Justiție este pe deplin constituționala. In aceste condiții, se constata ca ordonanța de urgenta criticata respecta exigentele art. 115 alin. 4 din Constituție.
De asemenea, Curtea reține că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 a fost adoptată in ședința de Guvern din 21 aprilie 2008, depusă spre dezbatere in procedura de urgenta la Senat pe data de 24 aprilie 2008, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008 si a intrat in vigoare la 1 iulie 2008."
Dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene, la care face referire instanța in motivarea hotărârii, nu sunt incidente in cauza, intrucat taxa pe poluare urmează a fi plătită de toti proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări in România.
Astfel, legislația europeana nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede ca nivelul acesteia sa nu fie mai mare decât al taxelor care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare.
In acest context trebuie menționat si faptul ca nici Comisia Europeana nu este împotriva perceperii unei taxe pe poluare cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei.
16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (intre care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).
Prin urmare, existenta unei taxe pe poluare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa pe poluare.
F. de cele menționate mai sus, obligația generica de armonizare a legislației interne cu cea europeana, instituita prin art. 148 alin.2 din Constituție, si cea speciala, prevăzuta de art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, revin exclusiv Parlamentului, nu si instanțelor judecătorești.
Totodată, trebuie reținut si faptul ca nu ne aflam in prezenta unui regim fiscal discriminator, intrucat obligația plații taxei pe poluare exista pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de tara de proveniența a acestora, nefiind deci in prezenta unei ingradiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat in Tratatul Comunității Europene.
Mai mult decât atat, potrivit art.126 alin.2 din Constituția României "Competenta instanțelor judecătorești si procedura de judecata sunt prevăzute numai prin lege." Astfel nici o lege in vigoare nu acorda competenta unei instanțe de drept comun de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu constituția si cu tratatele internaționale.
Aceasta atribuție revine exclusiv Parlamentului si, eventual Curții Constituționale, singurele instituții in măsura sa aprecieze daca legislația referitoare la taxa pe poluare contravine Constituției sau reglementarilor Uniunii Europene si sa adopte hotărâri in consecința.
Totodată, se retine ca instituirea taxei pe poluare prin O.U.G. nr.50/2008 reprezintă opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate sa respecte prevederile art. 13 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata conform cărora "interpretarea reglementarilor fiscale trebuie sa respecte voința legiuitorului, in scopul realizării cerințelor legii", in condițiile in care potrivit dispozițiilor constituționale in vigoare, numai Parlamentul si Guvernul pe baza delegării legislative sunt abilitate sa adopte masuri legislative pentru modificarea si completarea actelor normative interne pentru asigurarea compatibilității acestora cu dreptul comunitar.
Astfel, având in vedere ca taxa pe poluare a fost achitata de intimata-reclamanta in baza unor dispoziții legale in vigoare, respectiv O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, instanța de fond in mod nelegal a dispus anularea Deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule.
Or, in cazul de fata, nu este indeplinita nici una din aceste condiții, taxa pe poluare fiind datorata in temeiul legii.
4. Referitor la obligarea instituției la plata sumei de 245,20 lei reprezentând cheltuieli de judecata, solicita admiterea recursului si respingerea acestui capăt de cerere ca neintemeiat, având in vedere ca nu sunt intrunite condițiile prevăzute de Noul Cod de procedura civila.
Astfel, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute.
Or, in cazul de fata, nu este indeplinita nici una din aceste condiții, taxa pe poluare fiind datorata in temeiul legii.
Astfel, având in vedere ca taxa pe poluare a fost achitata de intimatul-reclamant in baza unor dispoziții legale in vigoare, respectiv O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, instanța de fond in mod nelegal a dispus restituirea taxei pe poluare.
In drept: art.483 si urma. Cod proc. Civ; Legea nr. 554/2004.
Intimata-reclamanta S.C. G. S.A. a depus intampinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neintemeiat.
CURTEA
In ceea ce priveste solutia data de prima instanta asupra exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a paratei, instanta constata urmatoarele:
Este adevarat ca potrivit art.1 din OUG nr.50/2008 taxa se face venit la bugetul F. pentru Mediu, administrat de chematul in garantie Administratia F. pentru Mediu, dar potrivit art.5, alin.1 si 2 din acelasi act normativ, taxa se calculeza, se stabilieste si se incaseaza de catre autoritatea fiscala competenta, adica de parata.
Rezulta astfel, ca parata are calitatea de mandatar legal al Administratiei F. pentru Mediu, putand raspunde fata de reclamant pentru depasirea limitelor mandatului, prin emiterea unor acte nelegale.
In consecinta, instanta de fond a respins in mod legal exceptia ca neintemeiata.
In ceea ce priveste fondul cauzei
Autovehiculul achizitionat de reclamanta a fost inmatriculat pentru prima data in Uniunea Europeana in 21.11.1996.
Ulterior, la inmatricularea acestuia in Romania, reclamanta a fost nevoita sa plateasca taxa pe poluare prevazuta de OUG Nr.50/2008, in cuantum de 2.452 lei, astfel cum a fost stabilita de parata prin decizie.
Instanta constata ca taxa speciala prevazuta de OUG nr.50/2008 aplicata la inmatricularea in Romania, dupa cumparare, a autoturismelor deja inmatriculate . Uniunea Europeana reprezinta o taxa fiscala cu efect echivalent unei taxe vamale de import si care este interzisa in mod expres de art.110 din Tratatul Privind functionarea Uniunii Europene, deoarece incalca principiul fundamental al liberei circulatii a marfurilor in cadrul Uniunii Europene consacrat de acelasi tratat.
Astfel, se constata ca exista o diferenta de tratament fiscal intre autoturismele second-hand importate dintr-un stat membru si care sunt supuse taxei de prima inmatriculare/taxei pe poluare/taxei pe emisiile poluante provenite de la autovehicule si cele second-hand existente deja pe piata interna, de acceasi natura si vechime cu cel importat, si care nu au fost supuse taxei prevazute de OUG nr.50/2008/Legea nr.9/2012, ci taxelor modice existente anterior instituirii acestei taxe prin art.214 1 C.Fiscal.
Sustinerea in sensul daca taxa platita de reclamanta este egala cu valoarea reziduala a taxei pentru un autoturism identic, scos din parcul national auto in aceeasi zi in care reclamanta a solicitat prima inmatriculare, atunci se respecta prevederile Tratatului, este adevarata, insa in speta autovehiculul reclamantei trebuie comparat cu un autoturism second hand identic ca vechime, adica inmatriculat in Romania in data de 21.11.1996 cand a avut loc prima inmatriculare in Uniunea Europeana a masinii reclamantei si care circula deja pe piata interna la data inmatricularii in Romania adica 28.12.2011.
Or, in data de 21.11.1996, in Romania nu exista taxa de prima inmatriculare prevazuta de art.214 1 C.Fiscal, de OUG nr.50/2008 sau de Legea nr.9/2012, ci o taxa modica de inmatriculare, careia nu i se aplica notiunea de „valoare reziduala” cu ocazia revanzarii sau scoaterii din parcul national auto.
Aceasta inseamna ca autovehiculul second-hand aflat deja pe piata interna din Romania la data de 28.12.2011, desi avea aceeasi vechime cu cea a masinii reclamantei (prin ipoteza, ambele fiind inmatriculate in aceeasi zi, 21.11.1996-unul in Romania, iar celalalt in Uniunea Europeana) beneficiaza de un avantaj la o eventuala vanzare, in sensul ca se va vinde mai usor, cu un cost final mai mic (deoarece inmatricularea lui s-a realizat pentru o taxa modica, astfel incat vanzatorul nu a inclus aceasta taxa in pretul de vanzare), in timp ce autovehiculul second-hand adus din Uniunea Europeana se va vinde mai greu, deoarece pe langa pretul lui de vanzare care ar putea fi identic cu cel al vehiculului din Romania, cumparatorul va trebui sa plateasca suplimentar si o taxa semnificativa de inmatriculare/poluare/emisii poluante, ceea ce face ca in final costul total al achizitiei sa fie mai mare.
Rezulta deci ca finalitatea acestei taxe consta in protejarea vanzarii masinilor second-hand aflate deja in circulatie in Romania, in detrimentul celor de aceeasi vechime si tip aflate in circulatie in alte tari UE.
Cum taxa de inmatriculare platibila in Romania in data de 21.11.1996, este evident mai mica decat taxa de 2.452 lei platita de reclamanta, rezulta ca in speta este incalcat Tratatul.
Cum potrivit art.148, alin.2 din Constitutia Romaniei tratatele constitutive si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate fata de dispozitiile interne, instanta urmeaza a inlatura aplicarea art.214 1 C.Fiscal/OUG nr.50/2008/Legea nr.9/2012 si a face aplicarea directa in dreptul intern a prevederilor comunitare de mai sus.
Ramanand lipsita de temei legal, taxa speciala de mai sus este susceptibila de restituire catre reclamanta in baza art.117, alin.1, lit.d C.pr.fiscala, astfel incat in mod legal prima instanta a obligat parata, in baza art.8, alin.1 din Legea nr.554/2004, la restituirea efectiva catre reclamanta a sumei de 2.452 lei achitata cu titlu de taxa.
Potrivit art.124, alin.1 C.pr.fiscala, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă.
Facand aplicarea acestui text legal, in mod corect prima instanta a obligat parata la plata catre reclamanta a dobanzilor prevazute de C.pr.fiscala.
Distinct de cele de mai sus, se constata ca in cuprinsul cererii administrative adresate organului fiscal in data de 11.06.2013 (f.16 fond), reclamanta a solicitat si acordarea dobanzilor calculate potrivit art.124 C.pr.fiscala.
In ceea ce priveste cheltuielile de judecata, potrivit art.453 NCPC acestea sunt datorate de partea care pierde procesul.
Cum pierderea procesului este singura conditie legala pentru obligarea la plata acestor cheltuieli si cum parata-recurenta este cea care a pierdut procesul la fond, rezulta ca aceasta urma a fi obligata la plata acestor cheltuieli, solutia primei instante fiind deci legala.
F. de aceste motive, instanta va respinge recursul ca neintemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI – ADMINISTRAȚIA FISCALĂ PENTRU CONTRIBUABILII MIJLOCII, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr.283 din 16.01.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. G. S.A. cu sediul ales în București, ..1, ..7, sector 5 și intimata pârâtă chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, .. 294 Corp A, sector 6, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. J. A. P. R. I. C.
GREFIER
G. P.
Red A.J. –5 ex./2014
Tribunalul București – Secția a II-a C. – jud. D. Donțete
Comunicat: 3 exemplare la data de
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 1140/2014.... | Pretentii. Decizia nr. 3814/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
