Pretentii. Decizia nr. 3814/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3814/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-05-2014 în dosarul nr. 26773/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.3814
Ședința publică de la 15.05.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - G. D.
JUDECĂTOR - A. Ș.
JUDECĂTOR - L. E. F.
GREFIER - C. A.
Pe rol fiind recursul formulat de recurenta pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București pentru fosta Administrație a Finanțelor Publice sector 1 București, împotriva sentinței civile nr.2313/26.04.2013 pronunțate de Tribunalul București – Secția C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul reclamant T. A. B. și intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima strigare, la ordine, cât și la a doua strigare, la sfârșitul ședinței de judecată, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează Curții că prin Serviciul Registratură, prin e-mail și prin poștă, la data de 15.05.2014, intimatul reclamant a depus întâmpinare, părțile solicitând judecarea cauzei și în lipsă conform art.242 alin.2 C.pr.civ.
Curtea constată cauza în stare de judecată și în temeiul art.150 C.pr.civ., o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea inregistrata sub nr._ la Tribunalul București, reclamantul T. A.-B., in contradictoriu cu parata A. F. Publice Sector 1 Bucuresti, a solicitat ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna:
1) obligarea paratei la restituirea sumei de 10.301 lei achitata cu titlu de taxa pe poluare;
2) obligarea paratei la plata dobanzii legale in materie fiscala aferenta sumei anterior mentionate cu incepere de la data efectuarii platii;
3) obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
In aparare, conform prevederilor art. 115 si urm. C.proc.civ., parata a depus intampinare, prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii. Totodata, conform prevederilor art. 60 si urm. C.proc.civ., parata a depus cerere de chemare in garantie a Administratiei F. pentru Mediu (file 52-57).
Chemata in garantie, legal citata, nu s-a infatisat si nu a depus intampinare.
Prin sentința civilă nr. 2313/26.04.2013, prima instanță respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de parata, admite cererea și obliga parata sa restituie reclamantului suma de 10.301 lei incasata cu titlu de taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, cu dobanda legala in materie fiscala, calculata cu incepere din ziua platii taxei si pana la data stingerii obligatiei de restituire; respinge cererea de chemare in garantie formulata de parata ca fiind neintemeiata.
Prima instanta retine urmatoarele:
La data de 27.09.2011, reclamantul a dobandit dreptul de proprietate asupra unui autovehicul marca BMW, inmatriculat pentru prima data in Germania, la data de 30.12.2008 (file 23-31).
La data de 12.03.2012, reclamantul a depus la registratura paratei o cerere prin care a solicitat calcularea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevazuta de Legea nr. 9/2012 pentru autovehiculul cumparat, iar parata a emis, la aceeasi data, Decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._, prin care a stabilit in sarcina acestuia obligatia de plata a sumei de 10.301 lei, cu titlu de taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (fila 21).
La data de 22.03.2012, reclamantul a achitat la unitatea de trezorerie din cadrul paratei suma reprezentand taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (fila 22).
Prin cererea inregistrata la registratura paratei sub nr._/01.06.2012, pentru motive similare celor prezentate in continutul prezentei cereri de chemare in judecata, reclamantul a solicitat paratei restituirea sumei platite cu titlu de taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, conform deciziei mentionate la pct. 2 de mai sus, precum si plata dobanzii fiscale aferente acestei sume (file 13-20).
Prin adresa nr._/11.06.2012, parata a comunicat reclamantului refuzul de solutionare favorabila a cererii anterior mentionate, cu motivarea ca sunt supuse restituirii, potrivit prevederilor art. 117 lit. f) C.proc.fisc., sumele stabilite prin hotarari ale organelor judiciare sau ale altor organe competente, potrivit legii (file 11-12).
Cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, prima instanță reține că în general, calitatea procesuala presupune existenta unei identitati intre persoana reclamantului si persoana care este titular al dreptului incalcat (calitatea procesuala activa) sau intre persoana paratului si cel obligat sa respecte dreptul (calitatea procesuala pasiva).
In cadrul actiunii in contencios administrativ, calitatea procesuala pasiva apartine, potrivit legii (art. 1 alin. 1 rap. la art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 554/2004), autoritatii publice care a emis (adoptat) actul atacat (organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale), indiferent de faptul ca aceasta are sau nu personalitate juridica civila, fiind suficienta capacitatea juridica administrativa.
Capacitatea juridica administrativa a autoritatii publice desemneaza aptitudinea acesteia, prevazuta de lege, de a realiza prerogative de putere publica, asigurand organizarea executarii si executarea in concret a legii, altfel spus, aptitudinea de a participa ca subiect independent in raporturi de drept administrativ, inclusiv in litigiile generate de aceste raporturi juridice.
Desi aceasta notiune nu trebuie confundata cu cea de competenta, este evident ca orice autoritate publica este parte in raporturile de drept administrativ nascute din propriile acte de autoritate emise (adoptate) ca urmare a exercitarii atributiilor sale.
Apoi, in raporturile procedural-fiscale, calitatea de subiect activ revine statului si unitatilor administrativ-teritoriale (art. 17 alin. 1 C.proc.fisc.).
In concret, insa, in raporturile juridice de drept procedural fiscal stau “organele fiscale” determinate potrivit prevederilor art. 17 alin. 3-5 C.proc.fisc., statul fiind reprezentat de Ministerul F. Publice, prin Agentia N. de Administrare Fiscala si unitatile sale subordonate cu personalitate juridica.
Aceste organe au competenta generala privind administrarea creantelor fiscale, astfel ca, ori de cate ori competenta administrarii unor anumite categorii de creante fiscale nu este atribuita printr-un act normativ cu putere de lege altor organe, aceasta competenta apartine organelor fiscale mentionate.
Conform prevederilor art. 5 alin. 1 rap. la art. 2 lit. e) si art. 5 alin. 3 din Legea nr. 9/2012, activitatile privind stabilirea si colectarea taxei sunt in competenta organelor fiscale din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, si anume in competenta organului fiscal teritorial în a cărui evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe.
In cauza, analiza cererii reclamantului, prin prisma motivelor de fapt si de drept invocate, releva faptul ca pretentia concreta principala a acesteia vizeaza un act administrativ asimilat (un pretins refuz nejustificat de restituire a sumei achitate cu titlu de taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, incorporat in adresa mentionata la pct. I.5 de mai sus).
Apoi, potrivit Procedurii de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, aprobata prin Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004, organul fiscal competent sa decida asupra restituirii sumelor nedatorate de catre contribuabili bugetului de stat, prevazute la art. 117 C.proc.fisc., este organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, potrivit prevederilor art. 33 C.proc.fisc.
Cum domiciliul reclamantului este situat pe teritoriul administrativ al sectorului 1 al municipiului Bucuresti, rezulta ca administrarea creantei fiscale constand in taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule pretins nedatorata, a carei restituire formeaza obiectul principal al cererii de chemare in judecata, intra in atributiile paratei.
In mod corespunzator, singurul organ fiscal a carui legitimare procesuala pasiva poate fi justificata . contencios fiscal avand ca obiect obligarea la restituirea sumei reprezentand echivalentul taxei in discutie este parata din prezenta cauza.
Pentru aceste motive, exceptia analizata trebuie respinsa.
Cu privire la fondul cauzei, se reține, cu titlu preliminar, avand in vedere ca raporturile juridice de drept material fiscal s-au nascut la data perceperii taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule in discutie de catre parata, normele juridice aplicabile litigiului, conform principiului tempus regit actum, sunt cele in vigoare la aceste moment.
Taxa in discutie, denumita anterior „taxa pe poluare” a fost introdusa prin O.U.G. nr. 50/2008, care a suferit modificari prin O.U.G. nr. 108/2008, O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 117/2009 si O.U.G. nr. 118/2010.
O.U.G. nr. 50/2008 a fost abrogata prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, act normativ in vigoare la data emiterii deciziei mentionate la pct. I.2 de mai sus, respectiv la data la care reclamantul s-a adresat paratei cu cererea de restituire a taxei mentionata la pct. I.4 de mai sus.
Problema dedusa judecății constă în a lămuri, in raport de datele spetei, dacă taxa instituita prin prevederile legale redate la pct. II.1 de mai sus contravine art. 110 paragraful 1 din T.F.U.E. (ex-art. 90 TCE), urmând ca analiza acestor prevederi să aibe în vedere și dispozițiile art. 11 și art. 148 din Constituția României, precum și jurisprudența Curții Europene de Justiție.
Textul art. 4 din Legea nr. 9/2012 nu face distinctie, sub aspectul existentei obligatiei de plata a taxei, între autoturismele produse în România și cele produse în afara acesteia si nici între autoturismele noi și cele rulate.
Chiar asa fiind, ca urmare a intrarii in vigoare a prevederilor legale redate la pct. II.3 de mai sus, incepand cu data de 31.01.2012 si pana la data de 01.01.2013, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară.
De la 01.01.2007, România este stat membru al Uniunii Europene.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
In acelasi sens sunt si prevederile constitutionale redate la pct. II.7 de mai sus.
Obligatia instanțelor din statele membre de a aplica prioritar T.C.E. a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de C.E.J. în cauzele Flaminio C. vs. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a (9 martie 1978).
Potrivit considerentelor C.E.J., redate în aceste hotărâri, la . T.C.E., acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi si, dacă este necesar, chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prevederile art. 10 din Tratat.
Scopul general al art. 90 din Tratat este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Paragraful 1 al acestui articol interzice discriminarea fiscala intre produsele importate si cele provenind de pe piata interna, de natura similara.
Analizând efectele conjugate ale Legii nr. 9/2012 si O.U.G. nr. 1/2012, in forma activa la data prelevarii taxei in discutie, sub aspectul compatibilitatii cu art. 110 (ex-art. 90) paragraf 1 din Tratat, rezultă că, in perioada 31.01._13, pentru un autoturism produs in România sau in alte state membre U.E. nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Această taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se percepe, insa, pentru autoturismul produs in țară sau în alt stat membru UE, dacă este inmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme rulate deja înmatriculate într-un alt stat membru; cumpărătorii sunt orientați, din punct de vedere fiscal, să achiziționeze autovehicule rulate deja înmatriculate în România.
Prin urmare, legislatia nationala, in forma activa la data perceperii taxei in discutie, este contrară art. 110 (ex-art. 90) din Tratat, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme rulate deja înmatriculate într-un alt stat membru U.E., precum cel din prezenta cauza (Germania), favorizând astfel vânzarea autoturismelor rulate deja înmatriculate în România.
Or, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
In acest sens, in jurisprudenta referitoare la art. 90 (actual art. 110) din Tratat, Curtea de Justitie Europeana a explicat care sunt conditiile in care se poate retine aplicarea acestui text:
a) trebuie sa existe o discriminare intre produsele nationale si produsele importate (hotararea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F. C. Roders BV s.a. c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen);
b) trebuie sa existe o similitudine sau un “raport de concurenta” intre produsele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate (hotararea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Italia);
c) prelevarea fiscala nationala trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar si potential, consumul produselor importate, influentand astfel alegerea consumatorilor (hotararea din 7 mai 1987, afacerea 193/85, Cooperativa Co-Frutta Srl c. Amininistrazione delle finanze dello Stato).
Pe cale de consecinta, atunci cand produsele interne si produsele importate se afla . concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale nationale se creeaza o discriminare intre acestea, astfel incat consumatorii sunt descurajati sa aleaga produsele importate, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala nationala contrara art. 90 trebuie inlaturata de la aplicare.
Reglementarea fiscala interna incidenta in cauza indeplineste toate cele trei criterii mentionate mai sus.
Mai intai, exista o discriminare intre autoturismele rulate inmatriculate deja . al Uniunii Europene (in speta, Germania) si care se inmatriculeaza in Romania (“produsele importate”) si autoturismele rulate deja inmatriculate in Romania (“produsele nationale”), numai primele fiind supuse taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule cu ocazia inmatricularii in Romania.
Apoi, exista un “raport de concurenta” intre produsele importate si produsele nationale. Astfel, in principiu, alegerea consumatorului se poate indrepta fie spre un autoturism rulate deja inmatriculat . membru (asa cum este cazul in speta), fie spre un autoturism rulate deja inmatriculat in Romania.
In fine, taxa in discutie este destinata sa diminueze introducerea in Romania a unor autoturisme rulate deja inmatriculate . membru intrucat, din moment ce este datorata doar pentru “produsele importate”, iar nu si pentru “produsele nationale”, este evident faptul ca obiectivul O.U.G. nr. 1/2012 este diminuarea consumului “produselor importate”. In aceste conditii, alegerea consumatorului este in mod evident influentata din cauza existentei taxei, el fiind inclinat sa achizitioneze un autoturism rulat deja inmatriculat in Romania.
In concluzie, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național incalca principiul libertatii circulatiei marfurilor, dezavantajand, direct sau indirect, produsele provenind din celelalte tari membre U.E. in competitia cu produsele similare autohtone.
In acelasi sens s-a pronuntat si Curtea de Justitie a Uniunii Europene prin hotararea pronuntata la 7 aprilie 2011 in cauza C-402/09 T. c. Romaniei, stabilind ca art. 110 se opune ca un stat membru sa instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor inmatriculari in acest stat membru, daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit incat descurajeaza importul de vehicule de ocazie, fara insa a descuraja cumpararea de vehicule de ocazie avand aceeasi vechime si aceeasi uzura pe piata nationala.
Prin aceasta hotarare Curtea a stabilit cu valoare de principiu ca o reglementare nationala care impune un impozit intern aplicabil vehiculelor de ocazie importate dintr-un alt stat membru trebuie (i) sa nu depaseasca valoarea reziduala a aceleiasi taxe incorporate in valoarea vehiculelor de ocazie similare; si (ii) sa nu aiba o valoare atat de mare, astfel incat, raportat la reglementarile anterioare reglementarii evaluate in dosar descurajeaza importurile fara a descuraja si achizitiile de vehicule de ocazie deja existente pe piata nationala.
De asemenea, in hotararea pronuntata in Cauza C-263/10 N./Directia Generala a F. Publice Gorj, A. F. Publice Targu Carbunesti, A. F. pentru Mediu, CJUE a statuat, raportandu-se la variantele taxei pe poluare aplicabile in perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2010, ca „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat in sensul ca se opune ca un stat membru sa instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor inmatriculari in acest stat membru daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit incat descurajeaza punerea in circulatie in statul membru mentionat a unor vehicule de ocazie cumparate din alte state membre, fara insa a descuraja cumpararea unor vehicule de ocazie avand aceeasi vechime si acceasi uzura de pe piata nationala.”
Interpretarea data de instanta europeana reglementarilor Uniunii Europene, asadar Tratatului de Functionare a Uniunii Europene face corp comun cu aceste reglementari si este obligatorie pentru particulari, pentru instante si pentru organele fiscale. Astfel, dreptul comunitar acorda autoritatilor administrative aceleasi puteri si obligatii pe care le acorda instantelor nationale, autoritatile administrative fiind obligate sa cunoasca si sa aplice dreptul comunitar din oficiu (Cauza C-198/01Consorzie Industrie Fiammeri (C.)/Autorita Garante della Concorenza e del Mercato).
In raport de considerentele mai sus expuse, decizia emisa de parata, mentionata la pct. I.2 de mai sus, este nelegala, astfel ca suma echivalenta taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule contrara dreptului comunitar a fost platita de reclamant ca urmare a aplicarii eronate a prevederilor legale de catre parata, intrand sub incidenta prevederilor art. 117 alin. 1 lit. d) C.proc.fisc.
In consecinta, refuzul paratei de a da curs favorabil cererii reclamantului privind restituirea aceastei sume are caracter nejustificat, in sensul prevederilor art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Asa fiind, vazand si prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanta va admite petitul principal al cererii introductive, urmand a dispune obligarea paratei la restituirea catre reclamant a sumei de 10.301 lei incasata cu titlu de taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Apoi, obligatia de plata a dobanzii legale se circumscrie sferei raspunderii civile delictuale, derivand din incalcarea de catre autoritatile fiscale a obligatiei de a aplica prioritar dreptul comunitar si de a inlatura prevederile legii fiscale interne contrare normelor dreptului comunitar.
Asa cum am mai aratat, obligatia de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabila numai jurisdictiilor ci si executivului, organelor componente ale acestuia, cum sunt organele fiscale.
Imprejurarea ca reclamantul a ales sa faca plata voluntara a obligatiei impusa de lege nu inlatura posibilitatea acesteia de a contesta baza legala in temeiul careia a facut plata, iar in caz de succes sa ceara, apoi, organului fiscal care a incasat respectiva taxa ori jurisdictiei competente sa o restituie, precum si sa il despagubeasca pentru pierderile suferite.
Inclusiv jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului este in acest sens. Astfel, prin hotararea prununtata la 9 martie 2006 in cauza Eko-Etda Avee c. G., Curtea a decis ca refuzul autoritatilor elene de a plati societatii reclamante dobanda legala cuvenita pentru restituirea cu intarziere a unor impozite platite in plus reprezinta o violare a art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la Conventia Europeana a Dreptunlor Omului, care garanteaza dreptul la respectul proprietatii.
In mod evident, prin interpretarea art. 6 (fostul art. F) din Tratatul de la Maastricht, drepturile fundamentale ale omului, precum dreptul la respectul proprietatii, sunt recunoscute in Uniunea Europeana si fac parte integranta, cu titlu de principii generale, din dreptul comunitar.
Pentru aceste motive, parata trebuie obligata si la plata dobanzii legale in materie fiscala aferenta taxei prelevate in mod ilegal.
Cu privire la punctul de plecare in calcularea dobanzii, prin decizia preliminara pronuntata in cauza C-565/11 (M. I. împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației F. pentru Mediu), C.J.U.E. a statuat că: „Dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (O.G. nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”.
Prin aceasta decizie este desființata cu efect ex tunc prevederea internă și se statuează că în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie atât cuantumul acestei taxe cât și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil.
Asa fiind, parata trebuie obligata la plata dobanzii legale in materie fiscala calculata cu incepere din ziua platii taxei si pana la data stingerii obligatiei de restituire.
Cu privire la cererea de chemare in garantie se arată că instituția cererii de chemare în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubire și poate fi formulată nu numai în cazul drepturilor garantate legal ori convențional, care reies din lege sau din contractul încheiat de părți, ci și ori de câte ori partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubire.
Totodată, pretențiile reclamantului împotriva paratului și ale acestuia din urmă împotriva chematului în garanție generează două procese distincte, iar avantajul instituției chemării în garanție este acela al evitării unui proces ulterior, întrucât instanța rezolvă atât cererea principală, cât și cererea de chemare în garanție printr-o singură hotărâre - cu excepția reglementată de art. 63 alin. 2 din Codul de procedură civilă, respectiv atunci când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanție, situație în care instanța poate dispune despărțirea ei spre a fi judecate în mod separat.
In cauza, pretențiile paratei fata de chemata in garantie nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță, deoarece intre cele doua autoritati publice nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire decurgand din prevederile Legii nr. 9/2012.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de O.G. nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
In concluzie, atât timp cât între debitorul obligației de plată deduse judecății și chemata în garanție nu există o obligație de garanție sau de despăgubire, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 60 din Codul de procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București în reprezentarea pârâtei, criticând respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive.
În motivarea respingerii excepției calității procesuale pasive a administrației si a cererii de chemare in garanție, instanța de fond retine faptul ca raportul juridic de drept fiscal s-a născut intre pârâtă si reclamanta, urmare încasării taxei.
Instanța de fond a interpretat greșit textele normative pe care le-a citat în motivare, schimbând sensul juridic al acestora. Astfel, faptul că taxa de poluare se plătește într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu arată clar că titularul contului și în aceiași timp destinatarul direct al taxei de poluare este exclusiv Administrația F. pentru Mediu.
În conformitate cu dispozițiile art.1 alin.2 din Legea nr.9/2012, privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule si Norma metodologică de aplicare a Legii nr.9/2012, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare încasata, astfel că instituția căreia ii revine obligația administrării si gestionarii acestui buget in calitate de titular este, Administrația F. pentru Mediu:
„Art. 1. - (1) Prezenta lege stabilește cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă.
(2) Taxa se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Organului fiscal, respectiv AFP sector 1, revenindu-i numai obligația calculării si încasării acestei taxe prin Trezoreria Statului conform art. 5 din Legea nr.9/2012.
Actul normativ in baza căruia a fost achitata taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule de către petent (respectiv Legea nr.9/2012, prin normele sale de aplicare, arata si expune pe larg in cadrul art.3 alin.5-8 modalitatea in care se transfera suma încasata cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu.
Prin urmare, până nu se stabilește daca s-a născut raportul juridic in temeiul căruia bugetul de stat al României sa fie obligat la restituirea către plătitor a sumei legal plătite cu titlul de taxa de poluare si nu se poate retine ca plata făcuta de reclamant, cu titlu de taxa de poluare, ar fi nedatorata si încasată ilegal, astfel ca instanța de fond nu putea pronunța in mod temeinic si legal sentința recurată.
Din aceleași motive trebuie admisă cererea de chemare în garanție.
Referitor la obligarea la plata dobânzilor, că această cerere ar fi trebuit respinsa ca neîntemeiata în condițiile în care legislația fiscală trebuie aplicată prioritar.
Se mai critică și greșita acordare a cheltuielilor de judecată.
Analizând motivele de recurs, dincolo de întemeierea lor pe o lege neaplicabilă și neaplicată de prima instanță, Curtea constată că în mod corect prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, câtă vreme pârâta recurentă este autoritatea emitentă a deciziei de calcul a taxei de poluare în temeiul căreia a fost efectuată plata, ceea ce atrage răspunderea sa juridică pentru prejudiciul creat prin actul administrativ vătămător; este mai puțin important cui i-au fost virate finalmente sumele încasate, în condițiile în care raportul de drept administrativ fiscal este legat între reclamant și pârâtă, în conformitate cu art. 7 din OG 92/2003.
În ceea ce privește acordarea dobânzii, în cauza M. I. împotriva României, dosar c - 565/2011, CJUE a statuat următoarele:
26. In ceea ce privește principiul efectivității, acesta impune, . restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc in special calculul dobânzilor eventual datorate sa nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvata pentru pierderea suferita prin plata nedatorata a taxei (a se vedea Hotărârea Littlewoods Retail si alții, citata anterior, punctul 29).
27. In speta, trebuie sa se constate ca un regim precum cel in discutie in litigiul principal, care limiteaza dobanzile la cele care curg incepand din ziua care urmeaza datei formularii cererii de restituire a taxei percepute fara temei, nu indeplineste aceasta cerinta.
28. Astfel, aceasta pierdere depinde in special de durata indisponibilizarii sumei platite fara temei cu incalcarea dreptului Uniunii si survine astfel, in principiu, in perioada cuprinsa intre data platii fara temei a taxei in cauza si data restituirii acesteia.
29. Avand in vedere cele de mai sus, trebuie sa se raspunda la intrebarea adresata ca dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul ca se opune unui regim national, precum cel in discutie in litigiul principal, care limiteaza dobanzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu incalcarea dreptului Uniunii la cele care curg incepand din ziua care urmeaza datei formularii cererii de restituire a acestei taxe.
(…)
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declara:
Dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul ca se opune unui regim national, precum cel in discutie in litigiul principal, care limiteaza dobanzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu incalcarea dreptului Uniunii la cele care curg incepand din ziua care urmeaza datei formularii cererii de restituire a acestei taxe.
În fine, potrivit art. 274 C.pr.civ., partea care pierde procesul datorează cheltuielile de judecată avansate de partea adversă, motiv pentru care acestea au fost corect acordate de instanța fondului.
Pe de altă parte, greșit a fost respinsă cererea de chemare în garanție, câtă vreme în cadrul articolul 1 din OUG 50/2008, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare încasată, respectiv cel al Administrației F. pentru Mediu.
Actul normativ în baza căruia a fost achitată taxa de poluare de către petent (respectiv O.U.G nr.50/2008, prin normele sale de aplicare H.G. nr.686/2008) arata si expune pe larg in cadrul art.3 alin.5-8 modalitatea in care se transfera suma încasată cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu.
Prin urmare, Administrația F. Pentru Mediu trebuie să restituie pârâtei sumele încasate ca urmare a actului administrative nelegal al acesteia din urmă, și pe care pârâta a fost la rândul său obligată să le restituie reclamantei, sens în care trebuia admisă cererea de chemare în garanție, raportul de garanție fiind înțeles în sens larg.
Curtea constată că în mod greșit prima instanță a constatat inexistența unei obligații de despăgubire în sarcina chematei în garanție în condițiile în care pârâta este obligată la plata către reclamant a unei sume de bani care a fost plătită din dispoziția sa, dar în contul chematului în garanție. Acesta din urmă este ținut la restituirea către pârâtă a sumei de bani pe care aceasta, la rândul său, o plătește reclamantului (art. 60 alin. 1 C.p.civ.: „partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretențiuni, cu o cerere în garanție sau în despăgubire”).
În baza art. 312 C.pr.civ. va fi admis recursul și modificată parțial sentința cu privire la cererea de chemare în garanție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București pentru fosta Administrație a Finanțelor Publice sector 1 București, împotriva sentinței civile nr.2313/26.04.2013 pronunțate de Tribunalul București – Secția C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul reclamant T. A. B. și intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Modifică în parte sentința în sensul admiterii cererii de chemare în garanție.
Obligă chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu la 10.301 lei și dobânda legală fiscală din data plății taxei și până la stingerea obligației de restituire, către pârâtă.
Menține celelalte dispoziții
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 15.05.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. D. A. Ș. L. E. F.
GREFIER
C. A.
Red. LEF/CA
2 ex.:17.05.2014
Jud. fond – A. C.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8205/2014.... | Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 1001/2014.... → |
|---|
