Anulare act administrativ. Decizia nr. 4794/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4794/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-06-2014 în dosarul nr. 10346/2/2011*
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 4794
Ședința publică de la 12.06.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE F. L. E.
JUDECĂTOR D. G.
JUDECĂTOR Ș. A.
GREFIER M. LUCREȚIA
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul - reclamant Z. N. împotriva sentinței civile nr.362 / 26.04.2013 pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimații – pârâți M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, I. G. AL JANDARMERIEI ROMÂNE și I. DE J. JUDEȚEAN G. „ G. DE DIVIZIE Ș. Ș.” U.M. 0329 G..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: recurentul – reclamant – prin avocat Silberman R., cu împuternicire avocațială la dosar, intimații – pârâți M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, actualmente M. AFACERILOR INTERNE – prin consilier juridic N. C., cu delegație de reprezentare la dosar, I. DE J. JUDEȚEAN G. „ G. DE DIVIZIE Ș. Ș.” U.M. 0329 G. – prin consilier juridic N. C. F., cu împuternicire la dosar, lipsind intimatul – pârât I. G. AL JANDARMERIEI ROMÂNE.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, chiar în ziua ședinței, întâmpinare formulată de intimatul – pârât M. AFACERILOR INTERNE, la recursul ce face obiectul pricinii dedusă judecății.
Curtea, studiind conținutul întâmpinării depusă de intimatul M. AFACERILOR INTERNE, având în vedere deopotrivă și dispozițiile art. 137 alineat 1 C.pr.civ. pune în discuție, cu prioritate, excepția nulității recursului, pentru nemotivarea sa în termen, astfel cum a fost invocată de autoritatea publică mai sus menționată și acordă cuvântul pe acest aspect.
Apărătorul recurentului – reclamant depune la acest moment motivele de recurs și, având cuvântul pe excepția nulității recursului, precizează că abia ieri a primit citația de la clientul său în cauza de față iar astăzi a depus motivele de recurs. Solicită instanței respingerea excepției nulității.
Reprezentanții intimaților – pârâți M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, actualmente M. AFACERILOR INTERNE și I. DE J. JUDEȚEAN G. „ G. DE DIVIZIE Ș. Ș.” U.M. 0329 G. formulează concluzii de admitere a excepției, urmând a se constata nulitatea recursului și anularea sa, nefiind motivat în termenul legal.
Curtea, având în vedere dispozițiile art. 137 alineat 1 C.pr.civ. reține cauza pentru a se pronunța cu prioritate pe excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinarea depusă de intimatul – pârât M. AFACERILOR INTERNE, excepție ce poate face de prisos analizarea pe fond a pricinii.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București la data de 06.12.2011, reclamantul Z. N. N. a chemat în judecată pârâții M. Administrației și Internelor, I. G. al Jandarmeriei Române și I. de J. Județean G. „G. de Divizie Ș. Ș.” - U.M. 0329 G., pentru ca, prin hotărâre judecătorească, să se constate nulitatea măsurii punerii la dispoziție a reclamantului începând cu data de 15.06.2011, nulitatea absolută a masurilor premergătoare trecerii reclamantului în rezervă, respectiv examinarea orala denumită „interviu" în vederea accesării funcțiilor vacante; nulitatea absoluta a Ordinului de trecere in rezerva nr._/14.09.2011 emis de Inspectorul Sef al Inspectoratului de J. Județean G..
Pe cale de consecință, a solicitat repunerea în situația anterioara emiterii Ordinului de trecere in rezerva nr._/14.09.2011, atât în ceea ce privește repunerea in funcția deținuta anterior, respectiv subofițer operativ principal, dar si drepturilor materiale restante si efective, cuprinzând diferența norma de hrana, norma de echipare, solda de grad si funcție, diferența de solda de 25% reținuta pe perioada determinata, care ulterior a fost reținuta pe perioada nedeterminata, de la data trecerii in rezerva si pana la reîncadrarea sa efectiva, cu cheltuieli de judecata
Prin cerere completatoare reclamantul a solicitat instanței să constate nulitatea absolută a Ordinului MAI nr. I/654/10.06.2011, a Ordinului IGJR nr._/10.06.2011, a ordinului de punere la dispoziție și a ordinului de trecere în rezervă, motivat de faptul că emitenții semnatari ai ordinelor au fost împuterniciți retroactiv prin Ordinul MAI nr. S/205/21.09.2011.
În motivarea cererii completatoare a arătat că a fost trecut în rezervă deoarece la nivelul MAI s-a dispus disponibilizarea unui număr important de persoane, disponibilizare care trebuie dispusă numai prin hotărâre a Guvernului, or Ordinul MAI nr. I/654/10.06.2011 modifică HG 416/2007 care reglementează numărul posturilor pe timp de pace și mobilizare. Prin cele două acte administrative emise de autoritățile publice centrale s-a încălcat Legea 80/1995 deoarece punerea la dispoziție și trecerea în rezervă s-au dispus fie prin adăugare la lege, dar și prin nerespectarea în mod deliberat a drepturilor ce se cuvin cadrelor militare în rezervă, fiind emise prin exces de putere.
Au mai fost încălcate disp. Legii 24/2000, Legii 202/1998, prin secretizarea actelor în mod excesiv și nepublicarea lor, iar HG 656/2011 vizează alte categorii de personal din cadrul MAI, nu jandarmii sau personalul ISU.
Pârâtul I. G. al Jandarmeriei Române a formulat întâmpinare la acțiune prin care a invocat excepția lipsei procedurii prealabile în raport de capetele 1 și 2 din cererea de față ( nulitatea măsurii punerii la dispoziție începând cu data de 15.06.2011, respectiv nulitatea absolută a măsurilor premergătoare trecerii în rezervă - examinarea orală denumită „interviu" în vederea accesării funcțiilor vacante) arătând că potrivit prevederilor art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, „înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept ai său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, in termen de 30 de zile de la data comunicanți actului, revocarea, in tot sau in parte, a acestuia ". Ori, reclamantul din cauză a depus plângere prealabilă în data de 10.10.2011 ( la aproximativ 4 luni de la data la care a fost pus la dispoziție prin actul administrativ emis de către inspectorul șef al Inspectoratului de J. Județean G.). Așa cum recunoaște și reclamantul, acesta a fost pus la dispoziție în data de 15.06.2011. Ori, prin plângerea prealabilă formulată în data de 10.10.2011 acesta solicită anularea tuturor actelor prealabile emise înaintea Ordinului de trecere în rezervă cu nr._/14.09.2011. Astfel, se poate observa că plângerea prealabilă este formulată in termen numai in privința revocării ordinului de trecere în rezervă cu nr._.09.2011 nu și în privința Ordinului de punere la dispoziție care a fost emis cu 4 luni înainte.
Pe fondul cauzei, pârâtul solicită respingerea acțiunii.
Prin întâmpinare, pârâtul M. Administrației și Internelor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive deoarece în situația de față este vorba despre anularea unui act administrativ emis de șeful I.J.J. G., instituție cu personalitate juridică potrivit art. 6 alin. (4) din Legea nr. 550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române. Astfel, la momentul emiterii actelor administrative atacate, între reclamant și M. Administrației și Internelor nu s-a născut niciun raport juridic de drept administrativ, întrucât nu această instituție a emis respectivele acte. Participarea instituției pârâte în acest litigiu nu se justifică nici prin prisma faptului că I.J.J G. este o unitate subordonată I.G.J.R. care, la rândul său este o instituție din subordinea Ministerului Administrației și Internelor, întrucât, la momentul emiterii actelor atacate, conducerea I.J.J. a beneficiat de competență deplină, nefiind necesară aprobarea sau avizarea acestora de către M. Administrației și Internelor.
În aceste condiții, în considerarea aspectelor prezentate, urmează să se constate că în cauză nu poate fi stabilită îndeplinirea cumulativă a celor trei condiții - calitate procesuală, capacitate procesuală și existența unui interes, neexistând identitate între pârâtul M.A.I. și persoana pretinsă a fi obligată în raportul juridic dedus judecății.
Pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii.
Aceleași apărări le-a formulat prin întâmpinare și pârâtul I. de J. Județean G..
Prin sentința civilă nr. 4852/11.09.2012 Curtea a disjuns soluționarea capetelor de cerere având ca obiect Ordinul MAI nr. I/654/10.06.2011 și Ordinul IGJR nr._/10.06.2011 și a admis excepția necompetenței materiale cu privire la celelalte capete de cerere, declinând competența de soluționare a acestora în favoarea Tribunalului G. - Secția C. Administrativ și Fiscal, în raport la disp. art. 158 alin.1 și art. 159 pct. 2 C.pr.civ.
La data de 25.10.2012 cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului G. sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 362/2013/26 aprilie 2013, tribunalul respinge acțiunea reclamantului, astfel cum a fost completată, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a avut calitatea de plutonier major în cadrul Inspectoratului Județean de J. G. UM 0329.
Prin Ordinul nr._/14.09.2011 al Inspectorului Șef al Inspectoratului de J. Județean G., s-a dispus trecerea în rezervă începând cu data de 15.09.2011 a reclamantului, aflat la dispoziția IJJ G. în vederea încadrării, ca urmare a reorganizării inspectoratului și a reducerii unor funcții din statul de organizare al IJJ G., neexistând posibilitatea numirii lui în altă funcție în cadrul inspectoratului sau a celorlalte structuri ale MAI. Ordinul este justificat prin invocarea prevederilor art. 85 lit. e din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, ale OUG nr. 54/2011 și ale Ordinului MAI nr. 600/2005.
Potrivit art. 85 lit. e din Legea nr. 80/1995: ofiterii, maistrii militari si subofiterii in activitate pot fi trecuti in rezervă sau direct in retragere, după caz, in următoarele situatii: (…) e) când, in urma reorganizării unor unități si a reducerii unor funcții din statele de organizare, nu sunt posibilități pentru a fi incadrați in alte funcții sau unități, precum si pentru alte motive sau nevoi ale Ministerului Apărării Național.
Potrivit dispozițiilor art. 4 lit. a din Legea nr. 80/1995 are calitatea de cadru militar activ și cadrul militar pus la dispoziție în vederea încadrării sau trecerii în rezervă. Având calitatea generică de cadru militar în activitate, reclamantul putea face obiectul măsurii prevăzute la art. 85lit. e din lege, fiind fără relevanță situația sa specifică de punere la dispoziție în vederea încadrării sau a trecerii în rezervă.
Din probele administrate în cauză de către pârâți a rezultat că cele trei condiții stipulate de art. 85 lit. e sunt îndeplinite pentru a se putea dispune trecerea în rezervă a reclamantului prin ordinul menționat. Astfel, a avut loc o reorganizare a IJJ G., ca urmare a aprobării noilor organigrame potrivit Ordinului M.A.I. nr. I/654/10.06.2011 și Ordinului Inspectorului general al I.G.J.R. nr._/10.06.2011, noul stat de organizare al IJJ G. intrat în vigoare la 15.06.2011 având cu 42 de posturi mai puțin. Din analiza extraselor de stat aflate la dosar rezultă că la data de 1.04.2011 la Detașamentul 2 J. (subunitate unde era încadrat reclamantul) erau prevăzute 75 de funcții de subofițer operativ, iar la data de 15.05.2011 (după . Ordinului Inspectorului G. al Jandarmeriei Române nr._/10.06.2011) mai erau prevăzute în statul de organizare 61 de funcții de subofițer operativ, rezultând astfel o reducere de 14 posturi doar în cadrul Detașamentului 2 J. al IJJ G..
Faptul că IJJ G. a fost supus unui proces de reorganizare și de reducere de posturi rezultă și din planul de măsuri prin care I. G. al Jandarmeriei Române a ordonat IJJ G. punerea în aplicare a statului de organizare propriu, ca urmare a aprobării noilor organigrame.
De asemenea, din apărările și adresele formulate de pârâți rezultă că la nivelul MAI, implicit la nivelul IJJ G., nu au fost identificate posturi compatibile cu specializarea ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor din jandarmeria română afectați de procesul punerii la dispoziție și disponibilizare în care reclamantul să poată fi încadrat.
Nici susținerea reclamantului referitoare la nelegalitatea examenelor de departajare nu este întemeiată deoarece pârâtul a aplicat pentru departajarea subofițerilor care trebuia reîncadrați pe un număr de posturi mai mic decât numărul cadrelor prevederile art. 5 alin. (1) din OMAI nr. 665/2008 mai sus invocat se prevede faptul că: " Ocuparea posturilor vacante se realizează prin repartiția absolvenților instituțiilor de învățământ ale Ministerului Internelor și Reformei Administrative, ai altor instituții de învățământ care au pregătit personal pentru nevoile Ministerului Internelor și Reformei Administrative, precum si în ordine, prin: a) promovare; b) mutare, în interesul serviciului; c) transfer; d) concurs sau examen, după caz ".
Din cuprinsul ordinului invocat rezultă că prima etapă ce trebuie aplicată, în ordine, pentru ocuparea posturilor devenite vacante după punerea la dispoziție a tuturor subofițerilor în vederea reîncadrării conform art. 4 din Legea nr. 80/1995, este promovarea, următoarea etapă este mutarea în interesul serviciului și, abia ultima etapă este concursul. Astfel, având în vedere faptul că posturile erau vacante prin punerea la dispoziție a reclamantului, ocuparea posturilor respective s-a făcut prin promovare și mutare în interesul serviciului a cadrelor militare în activitate.
Procedura de ocupare a posturilor vacante prin modalitățile prevăzute la art. 5 alin. (1) lit a) - d) din actul normativ intern mai sus invocat este prevăzută la art. 6 alin. (1) din același Ordin nr. 665/2008 potrivit căruia:
„Modalitățile de ocupare a posturilor prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a-d se realizează pe baza următoarei proceduri:
a) se realizează recrutarea și selecția din rândul personalului unității care poate fi promovat pe postul vacant".
b) în situația în care, după realizarea etapei prevăzute la lit. a), postul nu este ocupat, se realizează recrutarea și selecția din rândul personalului unității care corespunde cerințelor postului și are potențial de dezvoltare profesională, prin mutare pe postul respectiv;
Tribunalul constată deci că dispozițiile art.34 din Ordinul MAI nr. 665/2008 care se referă la concursurile pentru ocuparea posturilor vacante și probele în care acestea constau, nu au fost aplicate în cauză, în mod legal, întrucât posturile au fost ocupate în totalitate în urma aplicării, în ordine a primele două etape, și anume promovarea și mutarea în interesul serviciului, fără a mai fi nevoie de recurgerea a concurs. Având în vedere modalitățile de selecție în vederea încadrării, care nu a inclus și concursul, nu sunt aplicabile nici prevederile art. 26 din ordinul menționat referitoare la anunțul privind concursul.
De asemenea, se constată că modalitatea de departajare în cadrul activității de selecție aplicate (promovare/mutare) corespunde dispozițiilor Ordinului MAI nr. 665/2008, care prevede la art. 6 alin. 3 că în situațiile în care au fost identificate mai multe cadre militare cu potențial de dezvoltare profesională, departajarea acestora în vederea promovării/mutării se face prin interviu pe subiecte profesionale, astfel că și sub acest aspect, susținerea reclamantului privind nelegalitatea examenelor de departajare este nefondată.
Ca efect al respingerii cererii principale se impune și respingerea cererilor de obligare a pârâților la plata drepturilor bănești. Astfel drepturile bănești aferente normei de hrană, normei de echipare se acordă în limita fondurilor bugetare aprobate cu această destinație, conform art. 22 alin.1 din O.U.G. nr.30/2007 privind organizarea si funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora „Fondurile necesare desfășurării activităților în M. Internelor și Reformei Administrative se asigura de la bugetul de stat (...)" și ale art. 22 alin.(l) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, din cuprinsul cărora rezultă faptul că I. G. al Jandarmeriei în calitate de ordonator de credite, are obligația doar de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituției și cu respectarea tuturor dispozițiilor legale.
In ceea ce privește cererea de acordarea diferența de soldă de 25% aceasta este neîntemeiată deoarece categoria de personal din care face parte reclamantul a intrat sub incidența dispozițiilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, lege publicată în Monitorul Oficial nr. 441/30 iunie 2010 și intrată în vigoare potrivit art. 11 alin. 1 din Legea nr. 24/2000, în sensul diminuării cuantumului brut al drepturilor salariale/soldei lunare cu 25%. În decizia nr. 1250/07.10.2010 a Curții Constituționale se arată că ordonatorii de credite trebuie să respecte legea chiar dacă aceasta ar avea drept consecință pentru viitor modificarea unor clauze din contractele de muncă individuale sau colective ale personalului plătit din fondurile publice. Singura situație permisă de ordinea de drept ca o dispoziție legală internă să nu fie aplicată este atunci când acea dispoziție intră în contradicție cu norma constituțională sau nu este în concordanță cu declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte, situație în care au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile ( art. 20 din Constituția României ).
Cu privire la constituționalitatea Legii nr.118/2010 Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Deciziile nr. 872 și 874 din 25 iunie 2010. S-a reținut, în esență, că dreptul la salariu se include în dreptul la muncă, drept complex protejat de art. 41 din Constituție și că diminuarea salariului se poate constitui într-o veritabilă restrângere a exercițiului dreptului la muncă, ca drept constituțional. O atare măsură însă, se poate realiza numai în condițiile strict și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție
În concret, Curtea Constituțională a reținut că situația de criză economico-financiară mondială reprezintă în continuare o amenințare la adresa stabilității economice a țării și, deci, implicit la adresa securității naționale, iar una dintre măsurile care se impun pentru combaterea acestei amenințări de către guvern o reprezintă reducerea cheltuielilor bugetare, măsură concretizată, printre altele, în diminuarea cuantumului salariilor, indemnizațiilor sau soldelor cu 25%. Cu privire la proporționalitatea situației care a determinat restrângerea, Curtea a constatat că există o legătură de proporționalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului, indemnizației sau soldei) și scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare și reechilibrarea bugetului de stat) și că există un echilibru echitabil între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului. De asemenea, Curtea a constatat că măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar în același cuantum și mod. În sfârșit, Curtea a reținut că legea criticată nu aduce atingere substanței dreptului din moment ce sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 53 din Constituție analizate anterior. În acest sens, Curtea a observat că măsura criticată are un caracter temporar ( până la 31 decembrie 2010 ) tocmai pentru a nu se afecta substanța dreptului constituțional protejat, aceasta menținându-se atât timp cât se menține amenințarea în considerarea căreia această măsură a fost luată.
Verificând compatibilitatea măsurii reducerii soldei reclamantului, prin prisma respectării art. 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție, tribunalul reține că potrivit acestuia: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adapta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor”.
Dispozițiile convenției nu conferă un drept de a primi un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea cauza Vilho Eskelinen și alții c. Finlandei, hotărârea din 19 aprilie 2007, nr._/00, par. 94, și mutatis mutandis, cauza Kjartan Ásmundsson c. Islandei, hotărârea din 12 octombrie 2004, nr._/00, par. 39). Edificatoare în acest sens este și hotărârea Marii Camere în cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei din 19 aprilie 2007 în care reclamanții susțineau că au dreptul la un supliment bănesc, care însă fusese abrogat. Curtea a statuat că pretenția poate fi considerată bun dacă este suficient de determinată și fundamentată legal în dreptul intern ( de ex. când există o jurisprudență constantă care să recunoască acel drept ). Curtea a reținut că reclamanții nu aveau o speranță legitimă de a primi un spor la salariu individual din moment ce schimbându-se condițiile pentru acordarea lui, dreptul la acel spor a încetat.În mod similar și în speța Bahceyaka c/ Turciei din 13 iulie 2006 unde Curtea reiterează faptul că un venit viitor poate fi considerat „bun” numai dacă venitul a fost câștigat sau dacă există un titlu executoriu cu privire la acel venit. Prin urmare, revine statului, să stabilească, de o manieră discreționară, ce beneficii trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare (cauza Ketchko c. Ucrainei, hotărârea din 8 noiembrie 2005, nr._/00, par. 23). Totuși, atunci când o dispoziție legală este în vigoare și prevede plata anumitor beneficii, iar condițiile stipulate sunt respectate, autoritățile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atâta timp cât dispozițiile legale rămân în vigoare. În mod similar, un reclamant poate invoca o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor sale, în ce privește salariile, atunci când a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătorească dreptul la o creanță suficient de bine determinată împotriva statului pentru a fi exigibilă (cauza M. c. României, hotărârea din 15 iunie 2010, nr._/05, par. 26).
Prin urmare, conform jurisprudenței C.E.D.O., instanța constată că statul are posibilitatea să reducă salariile personalului bugetar prin modificări legislative pe care le adoptă, iar Convenția nu conferă dreptul de a continua să primești un salariu într-un anumit cuantum, ci doar dreptul la salariu, ceea ce nu este identic cu cuantumul salariului. Dacă am raționa în sens contrar, adică în sensul că salariile bugetarilor nu pot fi diminuate nici printr-o lege edictată de stat în condițiile în care există o criză economică mondială, fiind în pericol stabilitatea economică a statului și am accepta că, cuantumul salariului este protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție s-ar ajunge la situația în care, în virtutea Convenției statele nu ar mai putea legifera în viitor asupra diminuării cuantumului sau eliminării unor beneficii sociale, indiferent de situația economică sau socială concretă și asta în condițiile în care C.E.D.O. nu a reglementat expres acest domeniu
Excepția lipsei procedurii prealabile în raport de capetele 1 și 2 din cererea de față (nulitatea măsurii punerii la dispoziție începând cu data de 15.06.2011, respectiv nulitatea absolută a măsurilor premergătoare trecerii în rezervă - examinarea orală denumită „interviu" în vederea accesării funcțiilor vacante) nu este întemeiată deoarece reclamantul a formulat plângere prealabilă la care a primit și răspunsul prin adresa nr._/4.11.2011 a Inspectoratului de J. Județean G. (fila 11 dosar C.), anterior sesizării instanței, solicită anularea tuturor actelor prealabile Ordinului de trecere în rezervă cu nr._/14.09.2011, precum și revocarea acestuia.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul.
Recursul este nul.
Potrivit art. 303 alin. 1 și 2 C.pr.civ. recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.
Termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.
Potrivit art. 306 C.pr.civ. recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin. 2.
Față de aceste dispoziții, depunerea motivelor de recurs la 12.06.2014, la mai mult de 7 luni de la data comunicării hotărârii (31.10.2013) și de la data declarării recursului, în condițiile în are termenul de declarare și de motivare a recursului este același, de 15 zile de la comunicare, este evident tardivă și atrage sancțiunea de mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite excepția nulității.
Constată nul recursul declarat de recurentul - reclamant Z. N. împotriva sentinței civile nr.362 / 26.04.2013 pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimații – pârâți M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, actualmente M. AFACERILOR INTERNE, I. G. AL JANDARMERIEI ROMÂNE și I. DE J. JUDEȚEAN G. „ G. DE DIVIZIE Ș. Ș.” U.M. 0329 G..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.06.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, F. L. E. D. G. Ș. A.
GREFIER
M. LUCREȚIA
Redactat/tehnoredactat – jud.L.F.
JUD. FOND F. R. - Tribunalul G. -
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2355/2014.... | Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului.... → |
|---|
