Anulare act administrativ. Decizia nr. 3044/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3044/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-04-2014 în dosarul nr. 2124/122/2012
DOSAR NR._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 3044
Ședința publică din data de 14 aprilie 2014
Curtea constituită din:
Președinte C. P.
Judecător I. C. G.
Judecător C. M. F.
Grefier C. M.
Pe rol soluționarea recursului formulat de pârâta ADMINISTRȚIA FINANȚELOR PUBLICE G. împotriva sentinței civile nr. 488/23.10.2012 pronunțată de Tribunalul G., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant I. N., intimatele – pârâte ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CĂLUGĂRENI și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU G. și intimata – chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul – reclamant I. N., prin avocat B. M. Ș., cu împuternicire avocațială pe care o depune la dosar, lipsind recurenta – pârâtă Administrația Finanțelor Publice G., intimatele – pârâte Administrația Finanțelor Publice Călugăreni și Administrația F. pentru Mediu G. și intimata – chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, față de prevederile O.U.G. nr. 74/2013 și H.G. nr. 520/2013 dispune rectificarea citativului în sensul că recurentă pârâtă este Administrația Județeană a Finanțelor Publice G..
Nemaifiind alte cereri, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimatul – reclamant, prin avocat, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală, cu obligarea recurentei – pârâte la plata cheltuielilor de judecată, conform dovezii pe care o depune la dosar.
CURTEA
Deliberând, constată:
Prin sentinta civilă nr. 488/23.10.2012 pronuntata de Tribunalul G. s-au retinut și dispus următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.08.2012 sub nr._ reclamantul I. N. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice a Mun. G., Administrația Finanțelor Publice Călugăreni și Administrația F. pentru Mediu G., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâtele la restituirea sumei de 7.513,00 lei, conform chitanței . nr._, din data 22.10.2008, reprezentând contravaloarea "taxei de poluare" plătită de acesta; la plata dobânzii legale calculată dobânda la nivelul majorărilor de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală conform art. 124 C p. fisc. începând de la data expirării unui termen de 45 de zile de la "înregistrarea cererii la pârâta Administrația Finanțelor Publice G. (10.08.2012) și până la data restituirii efective a sumei precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, a arătat reclamantul că în cursul anului 2008, a achiziționat un autoturism second-hand, dintr-un alt stat al Uniunii Europene, în speță Bulgaria, marca Opel Vectra - B- C., tipul J96/KOMBI/FJ1 l/Vectra -B-C..
A arătat reclamantul că printre actele și documentele necesare înmatriculării autoturismului, era necesară și achitarea unei "taxe de poluare", document fără de care înscrierea mașinii în circulație nu putea fi finalizată, astfel a achitat această taxă și a finalizat înmatricularea mașinii.
Așadar pentru a înmatricula autovehiculul în România i s-a impus achitarea taxei de poluare prevăzută în OUG nr. 50/2008, iar reclamantul consideră că, întrucât această taxă trebuie plătită la prima înmatriculare în România a unui autoturism, s-ar păstra conceptul de „taxă de primă înmatriculare", instituit inițial prin prevederile art. 2141 -2143 Cod fiscal, prevederi care au fost declarate de instanțele românești ca fiind neconforme cu dispozițiile art. 90 din Tratatul UE.
La fel ca și taxa de primă înmatriculare, taxa de poluare este neconformă cu Tratatul UE, respectiv cu art. 25, art. 28 si art. 90, aceasta pentru că taxa de poluare se percepe numai pentru autoturismele înmatriculate în Uniunea Europeană și reînmatriculate pentru prima dată în România.
A arătat reclamantul că esențială pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății este acceptarea aplicării în cauză a dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. A.. 4 al aceluiași articol prevede că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Diferența de aplicare a taxei introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, astfel protejându-se producția internă de automobile.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, face referiri la supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 par. 1 din Tratatul CE. și conchide că prin OUG nr. 50/2008 și introducerea taxei de poluare ( cât și cea de primă înmatriculare ) pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului. Ca urmare a efectului direct al art. 90, par. 1 din Tratat, pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constate că reglementările OUG nr. 50/2008 sunt contrare art. 90 din Tratat și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismului de către reclamant, a fost încasată în contul bugetului statului cu încălcarea art. 90 par. 1 al Tratatului.
Taxa de poluare care face obiectul prezentei cauze a fost introdusă de OUG 50/2008. Dispozițiile acestei ordonanțe, așa cum erau în vigoare până la data de 15 decembrie 2008, erau în conformitate cu art. 90 din Tratatul Comunității Europene, deoarece determinarea taxei de poluare se făcea pe baza unor criterii obiective (tip motor, capacitate cilindrică, grad de poluare, deprecierea autoturismului). Astfel era asigurată libera circulație a mărfurilor între statele comunitare, rară nici o formă de protecție discriminatorie față de produsele provenite din statele membre U.E.. Modificările aduse de OUG nr. 281/2008 și ulterior de OUG nr. 7/2009 încalcă prevederile din Tratatul de Constituire a Comunității Europene.
Astfel, consideră reclamantul că dispozițiile art. III din OUG nr. 218/2008, instituie o discriminare între o anumită categorie de autovehicule noi, exceptate de la plata taxei, respectiv autovehiculele Ml cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2000 cmc, precum și toate autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează în România pentru prima dată sau în alte state membre ale UE în perioada 15 decembrie 2008 — 31 decembrie 2009, corelativ pentru toate celelalte autovehicule taxa triplându-se, iar prin OUG nr. 7/2009 ajungând la un nivel dublu față de cel inițial.
Astfel, consideră reclamantul că norma internă este incompatibilă cu art. 90 din Tratatul Comunității Europene, efectul acesteia fiind cel de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de liberă circulație a mărfurilor, alegerea consumatorului fiind astfel orientată spre o anumită categorie de produse, respectiv cele exceptate de la plata taxei de poluare.
De altfel, prin minuta încheiată la întâlnirea organizată de Curtea de Apel Alba Iulia potrivit art. 26 ind. 2 din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești de unificare a practicii judiciare, s-a stabilit că prin modificările aduse OUG nr. 50 prin OUG nr. 218/2008 aplicabilă de la data de 15.12.2008, norma internă a devenit discriminatorie și protecționistă, apreciere care se raportează la produsele autohtone, comparativ cu produsele similare de pe piața comunitară și astfel se împiedică libera circulație a mărfurilor ce provin din spațiul comunitar.
Considerând demonstrată încălcarea art. 90 din Tratat prin instituirea taxei de poluare pentru autoturisme, reclamantul a solicitat instanței să admită acțiunea stabilind că taxa a fost ilegal încasată și să oblige pârâta să o restituie.
Reclamantul a arătat că a fost lipsit în mod nelegal de suma amintită mai sus, de la data plății sumei, pârâtele datorează și dobânzile legale aferente, până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat numai în acest fel putând fi reparat integral astfel cum prevăd dispozițiile art. 1531, 1535 cod civil .
În ceea ce privește procedura prealabilă și termenele de prescripție, procedura aplicabilă cererilor de restituire a sumelor de bani încasate în temeiul unui act normativ intern contrar dreptului comunitar este, potrivit principiului autonomiei procedurale a statelor membre UE, cea internă rezervată tuturor acțiunilor în restituirea unei taxe, impozit, etc. fără titlu, întemeiata pe prevederile art. 113 Cod procedură fiscală, iar sub aspectul termenului de prescripție sunt aplicabile prevederile art. 132 Cod procedură fiscală potrivit cărora „Dreptul contribuabilului de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie in termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire". Având în vedere faptul că în cauză nu există act administrativ a cărui anulare să se impună, nu este necesară efectuarea procedurii prealabile prevăzute de art. 7, al. 1 din Legea 554/2004. Pe de altă parte, în cazul atacării refuzului nejustificat, conform art. 7, al. 5 coroborat cu art. 2, al. 2 din Legea 554/2004 nici nu este obligatorie procedura prealabilă. Conform dispozițiilor din capitolul I, pct. 3, al. 1 ale Ordinului nr. 1899/2004 emis de Ministerul Finanțelor Publice nu se cere efectuarea unei proceduri prealabile pentru restituirea sau rambursarea sumelor de la buget, singura condiție fiind depunerea cererii de restituire în cadrul termenului legal de prescripție a dreptului de a cere restituirea, respectiv în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la restituire.
În drept, au fost invocate disp. art. 7, 5,2 din legea 554/2004; art. 148 alin. 2, alin. 4 din Constituția României; art. 90 par. 1 din Tratatul CE; art. 113, 132 Cod procedură fiscală; art. 2141-2143 din Codul fiscal; art. 214"-2143 Cod fiscal; art. 1084 Cod civil raportat la art. 1082 Cod civil, art. 274 Cod procedură civilă ordinul 1899/2004, cap. 1, pct. 3,al.1; Hotărârea Curții de Justiție a UE din 07 aprilie 2011 în cazul T.; Decizia 1CCJ nr.24/14.11.2011.
În susținerea acțiunii reclamantul a depus în copie următoarele înscrisuri: chitanță pentru încasarea de impozite, taxe si contribuții; carte de identitate autovehicul; talon autoturism; notificare prealabilă; decizie de calcul a taxei pe poluare; contracte de vânzare-cumpărare; copie brif după actele din Germania traduse
Reclamantul a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 39 lei și timbru judiciar în valoare de 1,5 lei.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice G. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență generală a instanței de judecată iar pe fond a solicitat admiterea acțiunii în parte, ținând cont de dispozițiile art. 12 din Legea 9/2012.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice G. a formulat de asemenea cerere de chemare în garanție a Administrației F. Pentru Mediu arătând că sumele încasate conform disp. art. 5 din OUG nr. 50/208 sunt virate la bugetul fondului pentru mediu administrat de către pârâta chemată în garanție și în consecință, în eventualitatea admiterii acțiunii reclamantei solicită obligarea pârâtei chemată în garanție la plata sumei de 9.321 lei reprezentând taxă de poluare și dobânda legală aferentă sumei respective.
Analizând probele administrate în cauză instanța a constatat următoarele:
La data 22.10.2008 reclamantul I. N. a achitat suma de 7.513 lei reprezentând taxă de poluare achitată pentru auto marca Opel Vectra – B- C., achiziționat din Uniunea Europeană, cu chitanța . nr._, din aceeași dată.
Tribunalul se va pronunța mai întâi pe excepția de necompetență generală a instanțelor judecătorești invocată de către pârâtă și anume art. 12 din Legea nr. 9/2012, respectiv că, la solicitarea contribuabilului, organul fiscal competent, în măsura în care constată că suma plătită cu titlu de taxă de poluare este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prevederilor acestui act normativ, dispune restituirea diferenței.
Tribunalul în baza art.137 C. pr. civilă va respinge excepția având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, reprezentat de pretenția restituirii integrală a sumei de bani plătită cu titlu de taxă de poluare, reclamanta invocând și considerând că însăși impunerea taxei, indiferent de cuantum este contrară dispozițiilor art. 110 (fost art.90) din Tratatul Comunității Europene, în timp ce Legea nr. 9/2012 invocată de pârâtă în susținerea excepției se referă la restituirea diferenței de taxă plătită conform OUG nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare și taxa rezultată din aplicarea Legii nr. 9/2012, după un altgoritm de calcul stabilit, astfel că, față de aceste aspecte și obiectul litigiului astfel stabilit, în mod evident competența aparține instanțelor judecătorești.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AFP a municipiului G. instanța urmează ca în temeiul art.137 c.pr.civlă să o admită având în vedere că decizia de calcul a taxei de poluare precum și plata acesteia s-a făcut de către și în contul Administrației Finanțelor Publice a comunei Călugăreni, județul G. .
Pe fond, instanța a analizat compatibilitatea normei interne în baza căreia s-a perceput taxa de poluare, respectiv OUG nr. 50/2008 cu legislația comunitară reprezentată de art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene.
Astfel se reține că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate.
Ulterior, prin adoptarea OUG nr. 50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, actul normativ conținând reguli cu privire la autovehiculele ce intră sub incidența acestei taxe cât și a condițiilor de percepere a acesteia.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant și a plății taxei de poluare, respectiv art. 4 lit. a din OUG nr. 50/2008 „Obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România…”
Prin urmare, taxa de poluare pentru autovehicule se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autovehicul. Tribunalul observă că această taxă nu este percepută pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară.
Potrivit dispozițiilor art.148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste.
Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie, aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa de poluare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Astfel, pentru a aprecia asupra incidenței acestui text în privința taxei de poluare, astfel cum a fost aceasta reglementată în legislația națională, se impune mai întâi analiza jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene în cauze privind reglementări similare ale altor state membre (Cauza C-345/93 Nunes Tadeu, Cauza C-393/98 Gomez Valente).
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie și, prin urmare interzisă la impunere în statele membre, în sensul art. 90 paragraful 1 din Tratat, s-a decis, între altele, în cauzele C-290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Németh I. unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât această taxă este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru.
Pentru a verifica compatibilitatea reglementării naționale în materie cu prevederile art. 90 alin. 1 din Tratat, prin prisma jurisprudenței CJCE, trebuie, în concret, să se compare valoarea întreagă a taxei cu valoarea reziduală a aceleiași taxe după trecerea unei perioade de depreciere a autovehiculului.
La o simplă comparație se poate observa că taxa de poluare, astfel cum este stabilită potrivit legislației române, nu doar că nu descrește odată cu deprecierea ei în timp, ci ea crește direct proporțional cu aceasta, ceea ce o face nevalabilă.
Această taxă de poluare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 01.01.2007, fiind percepută exclusiv, pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, ceea ce demonstrează că această taxă se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și este o taxă cu echivalent taxelor vamale la import.
Din această perspectivă, reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare, în astfel de situații, Curtea de Justiție decizând că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art.90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Asupra cererii de chemare în garanție Tribunalul constată că potrivit disp. art. 1 din OUG nr. 50/2008 taxa de poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Conform art. 5 din același act normativ, taxa se calculează de către autoritatea fiscală competentă și se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile trezoreriei statului pe numele Administrației F. pentru Mediu, fapt ce impune admiterea cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
Tribunalul a constatat că, întrucât chemata în garanție a perceput o taxă fără a presta serviciul echivalent, această taxă nu era datorată și ca urmare, în conformitate cu art. 60 Codul procedură civilă va admite cererea de chemare în garanție, obligând Administrația F. pentru Mediu la plata către pârâtă a sumei încasate reprezentând taxă de poluare, în vederea restituirii acesteia către reclamantă.
Tribunalul a respins cererea pârâtei de obligare a chematului în garanție la plata dobânzii legale, având în vedere faptul că virarea sumelor în bugetul F. pentru mediu se face în temeiul OUG nr. 50/2008, neputând fi reținută vreo culpă a chematului în garanție. Suma aferentă taxei pe poluare este virată în contul instituției de către organul fiscal care calculează și încasează taxa în temeiul legii, aceasta nefăcând nici o operațiune legată de acestea.
Prin urmare, Administrația F. pentru Mediu nu este titulara vreunei obligații în raport de contribuabil, astfel încât nu poate fi obligată la plata dobânzi legale
Așa fiind, tribunalul a hotarat urmatoarele:
„Respinge excepția de necompetență generală a instanțelor judecătorești.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice G..
Admite cererea formulată de reclamantul I. N. cu domiciliul în . în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice G. cu sediul în G., ., Județul G., Administrația Finanțelor Publice Călugăreni cu sediul în G., ., ., Administrația F. pentru Mediu G. cu sediul în G. Șos. București, .+B, Județul G. și chemat în garanție Administrația F. pentru Mediu cu sediul în București, Splaiul independenței, nr. 294, Sector 6 și în consecință,
Obligă pârâta Administrația Finanțelor Publice Călugăreni să restituie reclamantului suma de 7.513 lei reprezentând taxă de poluare achitată pentru auto marca Opel cu chitanța . nr._/22.10.2008 plus dobânda legală de la data plății până la data plății efective.
Admite în parte cererea de chemare în garanție.
Obligă pârâta chemată în garanție administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice Călugăreni suma de 7513 lei reprezentând taxă de poluare plătită de reclamant, sumă ce s-a constituit venit la bugetul F. pentru Mediu, conform art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, în vederea restituirii acesteia către reclamant.
Respinge cererea pârâtei AFP Călugăreni de obligare a pârâtei chemate în garanție la plata dobânzii legale.
În baza art. 274 C. pr. civilă obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 1039,30 lei”.
Impotriva sentintei civile mai sus indicata a formulat recurs AFPM G., cu motivarea, in esenta că instanta trebuia sa decline competenta in favoarea organului fiscal, recurenta invocand in acest sens incidente dispozitiilor Legii nr. 9/2012. Apoi, in ceea ce priveste cererea de chemare in garantie organul fiscal recurent arata ca trebuia obligat chematul in garantie si la plata dobanzii legale aferente sumei reprezentand taxa pe poluare.
Nu s-a depus intampinare.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
In ceea ce privește argumentul recurentei in sensul necompetentei generale a instantei si declinarea la organul fiscal, acesta este neîntemeiat, întrucât in speta se contesta refuzul apreciat ca fiind nejustificat de restituire a taxei pe poluare perceputa de organul fiscal, iar potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004 instanta de contencios administrativ este competenta sa analizeze legalitatea unui atare raspuns.
Pe fond, în mod corect prima instanta a admis actiunea reclamantului, aplicand cu prioritate dispozitiile dreptului comunitar incidente in spetă (art. 90 din Tratat, actualmente art. 110 din TFUE) cu referire la art. 148 din Constitutia Romaniei. Chiar dacă statul român a adoptat, prin OUG nr. 50/2008 modif., norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, se constată că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.
Este de menționat si că asupra incalcarii art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferenta de tratament intre produsele interne si cele importate din alte state ale UE, s-a pronuntat Curtea de la Luxembourg prin hotararea din 11 august 1995 cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F.G. Roders BV s.a, c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen( discriminarea intre vinurile din Luxemburg si vinurile din fructe provenite din alte state membre) sau prin hotararea din 7 mai 1987 cauza 184/85 Comisia c.Italia.
Pe cale de consecință, in mod corect a constatat tribunalul că refuzul intimatei de a restitui taxa este nejustificat, astfel că sunt îndeplinite cerințele art. 1 al. 1, 2 al. 2 și 8 al. 1 din Legea nr. 554/2004.
In fine, Curtea remarca faptul ca desi art. 12 din Legea nr. 9/2012 (în vigoare la data de 13.01.2012) prevede ca in cazul in care taxa pe poluare achitata de contribuabili incepand cu 01.07.2008 pana la data intrarii in vigoare a Legii nr. 9/2012 este mai mare decat taxa rezultata din aplicarea prevederilor Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (...) se pot restitui sumele reprezentand diferenta de taxa platita (...), cu toate acestea, Curtea reține că în speță situația de discriminare a existat și a produs efecte vătămătoare chiar la data achitarii taxei de poluare, iar discriminarea nu poate fi înlăturata decât prin restituirea taxei.
Acest raționament rezultă din însuși cuprinsul cauzei T. c. României (Cauza C‑402/09).
Astfel, Curtea Europeana de Justiție a reținut, în mod expres faptul că articolul 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import. În ceea ce privește, mai precis, impozitarea autovehiculelor de ocazie, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
Autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente. Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
În această privință, o reglementare națională care are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație pe teritoriul național a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În plus, în cauza C‑263/10 N. c. României, Curtea Europeană de Justiție a reținut, între altele că (...) toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
În ceea ce priveste dispozitiile Legii nr. 9/2012, contrar argumentelor recurentei, in cauzele conexate C‑97/13 și C‑214/13 (C. si C.) Curtea de la Luxemburg a reținut că asemenea OUG nr. 50/2008, Legea nr. 9/2012 supunea vehiculele de ocazie importate taxei pe poluare. Pe de altă parte, Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă. Trebuie să se constate însă că OUG nr. 1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale avea, asemenea celui instituit prin OUG nr. 50/2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Astfel, OUG nr. 1/2012 prevedea nu numai suspendarea aplicării articolului 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 începând de la 31 ianuarie 2012, ci și restituirea taxei pe poluare percepute în temeiul articolului 4 alineatul (2) menționat în perioada cuprinsă între 13 ianuarie 2012 și 30 ianuarie 2012. În consecință, situația creată retroactiv prin OUG nr. 1/2012 pentru această perioadă era, la rândul său, caracterizată prin aplicarea unui regim care avea un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Prin urmare, articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi restrâns de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Altfel spus, în speță, prin impunerea taxei pe poluare asupra bunului provenit din alt stat membru s-a creat si menținut un regim de impozitare care a descurajat înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce, un vehicul similar celui in litigiu daca ar fi fost pus în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu ar fi fost grevat de o asemenea sarcină fiscală. Aceasta situație de discriminare a existat încă de la data achitarii taxei pe poluare de catre reclamant iar efectele sale nu pot fi anilihate decât prin restituirea taxei, astfel dupa cum a dispus prima instanta.
In fine, in ceea ce priveste cererea de chemare în garanție, criticile recurentei sunt intemeiate. Astfel, potrivit art. 1 din O.U.G. nr.50/2008 și H.G. nr.686/2008, taxa de poluare încasată se constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, iar potrivit art. 60 alin.1 C.pr.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni, cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
H.G. nr.686/2008 privind normele de aplicare a O.U.G nr.50/2008 reglementează, în cadrul art.3 alin.5-8, modalitatea în care se transferă suma încasată cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu, respectiv: Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule",codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice. În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 1. sumele colectate în contul prevăzut la alin. 4. Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului. Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. 6, unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule.
Prin urmare, în condițiile în care textele de lege prevăd că taxa de poluare se achită de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, organ fiscal care și stabilește taxa prin act administrativ fiscal, iar ulterior sumele sunt transferate în contul Administrației F. pentru Mediu, rezultă, fără echivoc, atât raporturile fiscale dintre contribuabili și administrațiile finanțelor publice, cât și raporturile juridice dintre acestea din urmă și Administrația F. pentru Mediu.
Pârâta administratia finantelor publice este îndreptățită a se regresa împotriva Administrației F. pentru Mediu în situația în care este obligată la restituirea taxei de poluare încasate, întrucât potrivit dispozițiilor legale amintite a virat suma respectivă la bugetul F. pentru Mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu. Bugetele administrațiilor finanțelor publice fiind distincte, din punct de vedere legal de bugetul F. pentru mediu, este evident că administrațiilor finanțelor publice, în situația în care sunt obligate la restituirea taxei de poluare încasate, se pot îndrepta împotriva Administrației F. pentru Mediu cel puțin pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză.
Cum în cauză a fost admisă cererea de chemare în judecată, fiind admisă și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, pentru motivele anterior indicate Curtea constata ca se impune obligarea chematului in garantie si la dobanda legala față de specificul cererii de chemare in garantie in litigiul de față. Astfel dupa cum a retinut instanta de recurs anterior, admiterea cererii de chemare in garantie nu este legata indisolubil de culpa chematului in garantie, pe care legiuitorul nici nu o prevede expres (legiuitorul prevazand doar conditia posibilitatii legale de regres a paratului), ci de mecanismul restituirii aplicabil in speta determinat de aceea ca sumele colectate s-au facut venit nu la bugetul paratei care le-a incasat, ci la bugetul chematului in garantie care a beneficiat in mod efectiv de rulajul acestor sume, inclusiv pe perioada in care paratul a fost obligat la dobanda fiscala. O solutie contrara ar conduce la o imbogatire fara justa cauza a chematului in garantie.
Așa fiind, Curtea in temeiul art. 312 C. va admite recursul, va modifica in parte sentinta recurata, va admite in tot cererea de chemare in garantie si va obliga chematul in garantie catre parat si a dobanzii legale fiscale aferente debitului principal reprezentand taxa pe poluare.
De asemenea, în baza art. 274 C. Curtea va obliga recurentul la cheltuieli de judecata către intimatul reclamant in suma de 500 lei din totalul de 1000 lei probati cu chitanta BNS nr. 115/20.03.2014. Cheltuielile de judecata sunt reduse de instanta de recurs fata de complexitatea redusa a dosarului, de faptul ca intimatul reclamant nu a formulat intampinare sau alte acte de procedura, nu a propus probe noi in recurs, apreciind ca fiind rezonabil onorariul de avocat de 500 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta ADMINISTRȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. împotriva sentinței civile nr. 488/23.10.2012 pronunțată de Tribunalul G., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant I. N., intimatele – pârâte ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CĂLUGĂRENI și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU G. și intimata – chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că admite în tot chemarea în garanție și obligă chematul în garanție la plata către pârât și a dobânzii aferente sumei de 7513 lei taxă poluare.
Menține în rest sentința recurată.
Obligă recurentul la cheltuieli de judecată către intimatul - reclamant în sumă de 500 lei onorariu avocat redus.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.04.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. I. C. G. C. M. F.
GREFIER,
C. M.
Red CMF. – 2 ex.
Tribunalul G. – Jud. G. T.
| ← Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 5369/2014.... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 5904/2014.... → |
|---|
