Despăgubire. Decizia nr. 810/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 810/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-02-2014 în dosarul nr. 5585/2/2012*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 810
Ședința publică din 06.02.2014
Curtea constituită din:
Președinte: P. O. D.
Judecător: C. C. M.
Judecător: G. G.
Grefier: T. M.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă COMISIA NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR (succesoare în drepturi și obligații a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor) împotriva sentinței civile nr.6164/31.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și intimatul-reclamant D. D. având ca obiect „despăgubire”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art.242 C., după care:
Față de lipsa părților, Curtea dispune lăsarea dosarului pentru următoarea strigare.
La al doilea apel nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
În temeiul art.17 alin.2 și art.18 alin.1 și 3 din Legea nr.165/17.04.2013, Curtea constată că în prezenta cauză, calitate de recurentă-pârâtă are Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (continuatoare în drepturi și obligații a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor), operând transmiterea calității procesuale de la CCSD la CNCI și ia act de rectificarea citativului în sensul menționat și în sistemul ECRIS.
Curtea constată cauza în stare de judecată și reținând că s-a solicitat judecarea în lipsă, o reține spre soluționare inclusiv pe incidența în cauză a Legii 165/2013.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 6164/31.10.2012, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal a admis excepția prematurității invocată de pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.
A respins ca prematur capătul de cerere referitor la obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de plată și la efectuarea operațiunilor de plată, respectiv la emiterea titlului de conversie.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamantulD. D. în contradictoriu cu pârâțiiS. R. reprezentat prin COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR și A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR.
A obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire în dosarul administrativ nr. 9411/CC, după expirarea perioadei de suspendare a procedurilor de evaluare și de emitere a titlurilor de despăgubire și a respins, în rest, acțiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că în conformitate cu prevederile art. 18 ale Titlului VII al Legii nr. 247/2005, emiterea titlurilor de plată/conversie se face după emiterea titlurilor de despăgubire, în baza acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite iar plata în numerar se realizează în baza titlului de plată.
Or, în cazul de față, s-a constatat că nu a fost parcursă procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedură finalizată cu emiterea de către pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a deciziei reprezentând titlu de despăgubire.
Prin urmare, dreptul reclamantului la emiterea unui titlu de plată/conversie se naște după emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, etapă care în cazul de față nu a fost parcursă.
Pe de altă parte, s-a reținut că potrivit prevederilor art. alin.1 din Ordonata de Urgență a Guvernului nr.62/30.06.2010 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din Titlul VII din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a ordonanței amintite, se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute de Titlul VII din Legea nr.247/2005, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, pe perioada de suspendare, valorificarea titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală, se va face doar prin conversia în acțiuni emise de Fondul Proprietatea, corespunzător sumei pentru care s-a formulat opțiunea.
În consecință, Curtea a constatat că solicitarea reclamantului de emitere a titlului de plată/conversie este prematură în condițiile în care nu este beneficiarul unui titlu de despăgubire iar solicitarea de plată în numerar este prematură, în condițiile în care nu există un titlu de plată în temeiul căruia să se poată efectua o plată a despăgubirilor bănești.
S-a reținut așadar, că în procedura administrativă reglementată de Legea nr. 247/2005, etapele emiterii titlului de plată/conversie și de plată în numerar sunt subsecvente etapei finalizate cu emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, etapă care în cazul de față nu a fost parcursă integral.
Din aceste considerente, Curtea a admis excepția prematurității capătului de cerere privind obligarea pârâtei A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR la emiterea titlului de plata/conversie și la efectuarea plății și, pe cale de consecință, a respins acest capăt de cerere ca fiind prematur.
Referitor la cererea formulată în contradictoriu cu pârâta COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, Curtea a reținut că prin Dispoziția nr. 2011/30.12.2004, emisă de Primăria Municipiului Bârlad (filele 14-15 dosar), s-a propus acordarea către persoana îndreptățită, G. A., de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Bârlad, ..
Dispoziția a fost înaintată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, constituindu-se dosarul nr. 9411/CC, în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor și acordării acestora, conform dispozițiilor Titlului VII din Legea nr.247/2005.
Prin contractul de cesiune de drepturi autentificat sub nr. 467/09.03.2011 de BNPA G. B. și A. B. (filele 29-31) persoana îndreptățită a cesionat toate drepturile ce îi revin în baza Dispoziției nr. 2011/30.12.2004, emisă de Primăria Municipiului Bârlad în favoarea reclamantului D. D., acesta subrogându-se în toate drepturile și acțiunile cedentului în faza în care se aflau.
S-a constatat că, deși în cadrul procedurii administrative reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, a fost parcursă inclusiv etapa evaluării, fiind întocmit, la data de 09.09.2011, de către societatea de evaluatori . BACĂU, Raportul de evaluare, potrivit căruia imobilul are o valoare de 276.000 lei, nici până în prezent nu a fost emisă decizia reprezentând titlu de despăgubire.
Având în vedere că dispozițiile speciale ale Legii nr. 247/2005, Titlul VII se completează, în ceea ce privește procedura administrativă reglementată, cu dreptul comun în materia contenciosului administrativ, respectiv Legea nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Curtea a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin 1 teza a doua din acest act normativ, „De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative.”
Curtea a mai reținut că, în cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, sunt parcurse mai multe etape – etapa transmiterii și înregistrării dosarului, etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei centrale sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării, etapa evaluării și etapa finală constând în emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire și valorificarea acestui titlu.
Din analiza înscrisurilor probatorii, s-a constatat că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a finalizat, până în prezent, procedura administrativă prin emiterea titlului de despăgubire, deși au trecut cca. 8 ani de la data înregistrării dosarului.
Este adevărat că Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen limită în care să fie parcursă întreaga procedură, finalizată prin emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire dar această împrejurare nu trebuie interpretată în sensul că autoritatea competentă poate amâna nejustificat efectuarea demersurilor necesare, în condițiile în care nu există niciun impediment care să reprezinte un motiv obiectiv de amânare.
Pe de altă parte, Curtea a avut în vedere și împrejurarea că, în lipsa unui termen stabilit de lege, decizia reprezentând titlu de despăgubire trebuie emisă într-un termen rezonabil care se calculează însumând durata procedurilor administrative care trebuie parcurse de reclamante, or, în cazul de față, având în vedere că notificarea a fost formulată în anul 2001, cu atât mai mult apare ca nejustificată întârzierea pârâtei în finalizarea procedurii, prin emiterea actului administrativ.
În ceea ce privește argumentul pârâtei, în sensul că lipsa de cvorum a împiedicat continuarea procedurii, acesta nu poate fi primit, întrucât persoana îndreptățită la despăgubiri nu trebuie să suporte consecințele deficiențelor de ordin organizatoric și funcțional ale autorităților publice implicate în această procedură, imposibilitatea întrunirii cvorumului fiind o împrejurare independentă de vreo culpă a reclamantului.
Având în vedere faptul că notificarea a fost formulată în anul 2001 și că, până în prezent, nu a fost emisă decizia reprezentând titlu de despăgubire, deși dreptul reclamantului a fost recunoscut prin dispoziția emisă în anul 2004, Curtea a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative a încălcat principiul termenului rezonabil, conduita pârâtei neputând fi justificată de faptul că Legea nr. 247/2005 nu prevede expres un termen pentru derularea etapelor procedurii reglementate.
Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen de finalizare pentru fiecare etapă a procedurii administrative nu îndreptățește autoritatea să determine în mod discreționar acest interval de timp, întrucât aceasta ar însemna a impune reclamantului o sarcină disproporționată și excesivă care încalcă justul echilibru între interesul general și imperativul apărării dreptului reclamantului la respectarea bunurilor sale, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
Constatând așadar, că acțiunea reclamantului este întemeiată în parte, în privința solicitărilor formulate în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Curtea a admis-o ca atare și a obligat pârâta să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire.
În ceea ce privește executarea de către pârâtă a obligațiilor impuse de instanța de judecată, se impune precizarea că, la data de 15 martie 2012 a intrat în vigoare OUG nr. 4/2012 alineatul (1) al articolului unic din actul normativ prevăzând că, la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005.
În consecință, ținând cont de măsura dispusă prin actul normativ menționat, Curtea a dispus ca pârâta să-și îndeplinească obligațiile dispuse, după expirarea perioadei de suspendare a procedurilor privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri.
Din aceleași considerente ce țin de suspendarea procedurii de emitere a titlurilor de despăgubire, dar și în raport de faptul că, la acest moment, nu se poate prezuma că pârâta nu-și va îndeplini obligația, după ce hotărârea va rămâne irevocabilă, Curtea a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului de obligare la plata de penalități de întârziere, după împlinirea a 10 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu mențiunea că, în ipoteza neexecutării hotărârii, reclamantul are la îndemână procedura prevăzută de art. 24 și urm. din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta C.C.S.D. invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.p.c.
În motivarea cererii de recurs a arătat că instanța de fond în mod greșit a reținut că nu a fost respectat termenul rezonabil de soluționare a dosarului de despăgubire a reclamantului.
În speță au fost parcurse primele două etape ale procedurii administrative reglementate de Titlul VII al Legii 247/2005, constatându-se că dosarul este complet.
De asemenea, a fost întocmit raportul de evaluare care urmează a fi supus atenției în următoarea ședință a C.C.S.D.
În ședințele din datele de 14.12.2011 și 9.03.2012 nu s-a întrunit cvorumul cerut de dispozițiile art. 14 alin. 2 teza a II-a din Titlul VII al Legii 247/2005, neexistând pasivitate în soluționarea dosarului de despăgubire nr. 9411/CC, acesta aflându-se pe agenda de lucru a C.C.S.D. la datele de 14.12.2011 și 9.03.2012.
Recurenta a mai precizat că verificarea raportului de evaluare de către personalul specializat al autorității nu conduce la aprobarea acestuia de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, deoarece autoritatea nu se pronunță cu privire la valoarea stabilită prin raport, ci doar atestă faptul că evaluatorul a respectat Standardele Internaționale de Evaluare.
Potrivit acestor Standarde, valoarea de piață se definește ca fiind suma estimată pentru care un activ ar putea fi schimbat la data evaluării, între un cumpărător hotărât și un vânzător hotărât, într-o tranzacție nepărtinitoare, după un marketing adecvat și în care părțile au acționat fiecare în cunoștință de cauză, prudent și fără constrângere.
Raportul de evaluare întocmit în această speță la nivelul anului 2011 poate să nu mai reflecte valoarea de piață la această dată a imobilului evaluat, fapt pentru care este necesar, fie să se solicite opinia unui evaluator cu privire la valabilitatea valorii de piață opinate inițial, fie să se efectueze un nou raport de evaluare care să stabilească o nouă valoare de piață cât mai apropiată de data la care urmează a se acorda despăgubirile.
S-a mai făcut referire la suspendarea dispusă prin O.U.G. 4/2012, aprobată prin Legea 117/2012, prin care nu s-a urmărit doar amânarea momentului la care se vor emite titlurile de despăgubire, ci și blocarea acestor operațiuni pentru intervalul de timp necesar atât pentru reformarea legislației în acest domeniu, cât și pentru găsirea resurselor financiare necesare plății acestor despăgubiri.
În privința resurselor financiare, respectiv cele prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, pentru plata despăgubirilor nu mai există în prezent, după cum rezultă și din nota de fundamentare a O.U.G. nr. 4/2012.
Astfel, Fondul Proprietatea s-a epuizat în proporție de peste 99 %, iar plata în numerar a fost amânată timp de 2 ani datorită lipsei fondurilor necesare în acest sens. În aceste condiții, emiterea titlurilor de despăgubire nu ar avea o acoperire, fiind necesară găsirea altor resurse financiare aferente plății acestor despăgubiri.
Pentru plata despăgubirilor în numerar, ca urmare a suspendării plății timp de 2 ani prin O.U.G. nr. 62/2010, practica judiciară a statuat cu caracter de principiu că emiterea titlurilor de plată apare ca prematură, până la expirarea acestui termen, astfel că, pentru identitate de rațiune, această soluție poate fi aplicată și în spețe de genul celei deduse judecății în prezenta cauză, pentru emiterea titlului de despăgubire ca urmare a adoptării O.U.G. nr. 4/2012.
Pe de altă parte, prin hotărârea pronunțată în cauza pilot M. A. împotriva României s-a recomandat o reformare a legislației în domeniu, atât în privința despăgubirilor acordate efectiv, cât și a mecanismului de acordare a acestora, pentru a ajunge la situația în care legislația internă să reglementeze o despăgubire certă, sigură și posibil a fi plătită. Așa cum rezultă și din nota de fundamentare a O.U.G. nr. 4/2012, în intervalul de timp de 6 luni urmează a fi adoptat un act normativ, ceea ce justifică, încă o dată, oprirea procedurilor de acordare a despăgubirilor, respectiv pentru a avea o imagine de ansamblu a numărului de persoane cărora trebuie să le fie plătite despăgubiri, persoane aflate în aceeași situație, asupra posibilelor resurse existente și a cuantumului acestor despăgubiri posibil a fi achitate în mod real, așa cum recomandă hotărârea CEDO amintită.
Prin încheierea nr. 4654/26.03.2013, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția C. Administrativ și Fiscal a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea dosarului pe cale administrativă la Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, având în vedere disp. Legii 2/2013 .
În cauză s-a dispus citarea în calitate de recurentă a C.N.C.I., având în vedere dispozițiile art. 17 alin. 2 și art. 18 alin. 1 și 3 din Legea 165/2013.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304 1 C.p.c., Curtea apreciază că recursul este fondat, față de următoarele considerente:
Prin prezenta acțiune, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei C.C.S.D. la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire în limita sumei de 276.000 lei, să se ia act de opțiunea sa de transformare a titlului de despăgubire în titlu de plată; obligarea A.N.R.P., prin Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, la efectuarea operațiunilor de plată, iar în subsidiar, emiterea titlului de conversie, prin conversia în acțiuni la Fondul Proprietatea sau plata în alt echivalent până la concurența sumei de 276.000 lei.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii 247/2005 și Legea 554/2004.
Deși acesta este cadrul legislativ în vigoare la data sesizării instanței, la soluționarea pe fond a cauzei reținându-se incidența acestuia, Curtea apreciază că la acest moment nu mai subzistă temeiurile legale invocate de parte și reținute de instanța de fond.
Potrivit disp. art. 4 din Legea nr. 165/2013:
„Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Prin urmare, acest act normativ este pe deplin aplicabil și în speța de față, iar, prin voința legiuitorului, pârâta nu mai poate pune în executare obligația trasată în sarcina sa întrucât nu mai există cadrul legal și factual pentru a proceda la desemnarea unui evaluator, iar mai apoi la emiterea titlului de despăgubire.
Etapele de parcurs conform Legii nr. 247/2005 nu mai subzistă în noua reglementare, tot astfel nici procedura evaluării imobilului de către un evaluator căruia pârâta îi trimite dosarul și respectiv emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire.
Potrivit disp. art. 21 din Legea nr. 165/2013: „(1) În vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate.
(2) Deciziile entităților învestite de lege vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare totală sau parțială a unor alte imobile/bunuri/servicii disponibile deținute de entitatea învestită de lege.
(3) Dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile.
(4) Comisiile județene de fond funciar și Comisia de Fond Funciar a Municipiului București pot propune Comisiei Naționale soluționarea cererilor de retrocedare prin acordare de măsuri compensatorii potrivit prezentei legi numai după epuizarea suprafețelor de teren agricol afectate restituirii în natură, identificate la nivel local.
(5) Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante.
(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.
(7) Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6).
(8) Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, Comisia Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7).
(9) În cazul validării deciziei entității învestite de lege, Comisia Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv”.
De asemenea, potrivit disp. art. 17 alin. 1 lit. a din același act normativ:
„În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare Comisia Națională, care funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru și are, în principal, următoarele atribuții: validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii”.
Se observă, deci, un ansamblu de obligații în sarcina recurentei pârâte în vederea punerii în executare a dispozițiilor legale, dar și în vederea soluționării pretențiilor reclamanților, care nu au fost avute în vedere la soluționarea pe fond a cauzei, dar de care nu se poate face abstracție cu ocazia soluționării prezentului recurs.
Curtea reține dispozițiile art. 34 alin. 1 din Legea nr. 165/2013 prin care se prevede obligația Comisiei Naționale de soluționare a dosarelor de despăgubire înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale într-un termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a noii legi.
Astfel, conform prevederilor legale invocate: „Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni”.
În raport de aceste aspecte, reținând așadar că prin voința legiuitorului nu mai subzistă cadrul legal necesar executării obligațiilor fixate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 247/2005, se impune admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca fiind neîntemeiată.
Nu ar putea fi pronunțată o soluție de admitere în parte a cererii de chemare în judecată în sensul obligării pârâtei la soluționarea dosarului reclamantului, cu respectarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 165/2013, pe de o parte, întrucât nu a fost formulată o astfel de cerere de către reclamant, soluția contravenind principiului disponibilității, iar pe de altă parte, procedând astfel, instanța de recurs ar schimba obiectul și cauza cererii deduse judecății.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 și 3 C.p.c., Curtea va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată în sensul că va respinge cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D. ca neîntemeiată, menținând în rest sentința recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă COMISIA NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR (succesoare în drepturi și obligații a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor) împotriva sentinței civile nr.6164/31.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și intimatul-reclamant D. D..
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Respinge cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, ca neîntemeiată.
Menține în rest sentința recurată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.02.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
P. O. D. C. C. M. G. G.
Grefier,
T. M.
Red. Jud. CCM
Tehnored. R.O./2 ex/3.03.2014
Curtea de Apel București, Secția a VIII a C.
Jud. fond, P. C.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 4746/2014. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 1019/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
