Pretentii. Decizia nr. 1019/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1019/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-02-2014 în dosarul nr. 5080/98/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.1019
Ședința publică din data de 13 februarie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. V.
JUDECĂTOR: D. G. S.
JUDECĂTOR: I. R.
GREFIER: E. Chirănuș
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S. împotriva sentinței civile nr.1094/04.03.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. ANIȘOARA și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „pretenții – taxă de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere că recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 alin.2 C.pr.civ., Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA,
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 19.12.2012 pe rolul Tribunalului Ialomița sub nr. unic_, reclamanta A. A., în contradictoriu cu pârâta A. FINANTELOR PUBLICE S., a solicitat obligarea pârâtei la restituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în sumă de 3.589 lei, sumă actualizată cu dobânda fiscală calculată de la data formulării cererii de returnare la pârâtă, 10.12.2012 până la data plății efective.
Prin sentința civilă nr.1094F/04.03.2013, Tribunalul Ialomița – Secția Civilă a admis cererea, a obligat pârâta A. S. către reclamanta să-i restituie suma de 3.589 lei, reprezentând taxă pentru emisiile poluante provenite de la autoturisme, sumă actualizată cu dobânda fiscală începând cu data de 10.12.2012 și până la plata efectivă a debitului, a admis ca întemeiată cererea de chemare în garanție a Administrației F. Pentru Mediu formulată de pârâta A. S. și a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei suma la care aceasta din urmă a fost obligată către reclamantă prin prezenta hotărâre.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanta a achiziționat un autovehicul second hand marca RENAULT tip SCENIC, nr. identificare-. VF1JAOBO_, înmatriculat anterior într-un stat comunitar, pentru care a fost condiționat să achite, la înmatricularea acestuia în România, suma de 3.589 lei, potrivit chitanței nr._/28.11.2012, cu titlul de taxă de poluare, suma respectivă fiind calculată și percepută potrivit deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule emisă de pârâtă.
Prima instanță a constatat că prin Legea nr.9/2012, O.U.G. nr.50/2008 a fost abrogată, reglementările cuprinse la art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 urmând a elimina taxa discriminatorie cuprinsă în O.U.G. nr.50/2008 și a pune reglementările naționale în concordanță cu art.110 din T.F.U.E. în sensul că obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule există și cu ocazia primei transmiteri a dreptului de proprietate în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu s-a plătit taxa specială pentru autovehicule și autoturisme, conform Legii nr.571/2003 .
Numai că prin O.U.G. nr.1/2012 s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 până la 1 ianuarie 2012, situație în raport de care instanța de fond a considerat că discriminarea constatată de Curtea de Justiție a U.E. în cauza T. contra României și neconcordanțele reglementărilor naționale cu normele europene persistă.
Analizând dispozițiile legale care au stabilit condițiile și modalitățile de percepere a taxei, tribunalul a ajuns la concluzia că între norma de drept intern și cea comunitară, aplicabile în speță, există o stare de incompatibilitate.
Astfel, potrivit dispozițiilor Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru U.E., dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa de poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru; cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România.
Or scopul general al art.110 din T.F.U.E. este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Așa fiind, rezultă că perceperea taxei de emisii poluante, potrivit Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012, este contrară dispozițiilor cuprinse în T.F.U.E. și cum aceste ultime dispoziții au prioritate de aplicare față de dispozițiile interne, refuzul pârâtei de a restitui suma încasată cu titlul de taxă polare este un refuz nejustificat, exercitat cu exces de putere.
S-a reținut că însăși Î.C.C.J., prin plenul ei, a pronunțat decizia nr.24/17 noiembrie 2011, prin care a stabilit că astfel de acțiuni sunt admisibile, decizie obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 Cod procedură civilă.
Pe cale de consecință, constatându-se caracterul discriminatoriu al taxei a dispus anularea deciziei de calcul a acesteia.
Totodată, fiind vorba de restituirea unor sume de la buget, sancțiunea încasării necuvenite a acestor sume și repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamant o reprezintă acordarea dobânzii legale calculată potrivit art.124 și următoarele Cod procedură fiscală, motiv pentru care suma totală a fost actualizată cu această dobândă legală la data plății efective .
Cererea de chemare în garanție a AFM a fost admisă potrivit art. 60C.pr.civ., cererea principală fiind admisă, aceeași a fost soluția și în privința cererii de chemare în garanție.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S..
În motivare, recurenta-pârâtă a arătat că reclamantul a achitat taxa în baza Legii nr.9/2012 care abrogă prevederile OUG 50/2008, condiții în care precizările referitor la practica UE în sensul că OUG nr.50/2008 sunt neconforme cu legislația europeană, nu au suport întrucât acest act normativ a fost abrogat anterior emiterii deciziei de calcul al taxei de poluare.
Pe fondul cauzei, în relație cu art.90 din Tratatul CE, un stat membru are voie să perceapă o taxă de primă înmatriculare a unui autovehicul în statul respectiv, iar instituirea taxei de poluare reprezintă opțiunea legiuitorului național, organele fiscale fiind obligate să respecte prevederile art.13 din OG nr.92/2003 C.proc.fiscală.
În concluzie, solicită admiterea recursului, anularea sentinței atacate iar pe fond, respingerea cererii reclamantei ca fiind nelegală și neîntemeiată.
Intimata-reclamantă A. ANIȘOARA și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU nu au depus întâmpinare.
Analizând probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat.
Prima instanță a reținut în mod corect caracterul discriminatoriu al taxei pe emisiile poluante și faptul că normele care au instituit această taxă contravin art. 110 din TFUE, fostul art. 90 din TCE. Acest fapt este confirmat de hotărârile pronunțate de CJUE în cauzele T. și N.. Așa cum s-a statuat prin aceste hotărârinormele prin care s-au instituit taxa de primă înmatriculare și taxa de poluare sunt de natură să descurajeze importul intracomunitar, și să protejeze piața internă, fapt care contravine articolului menționat.
Situația este identică și în cazul taxei pentru emisiile poluante, în condițiile în care, prin OUG 1/2013 a fost suspendată aplicabilitatea legii 9/2012 în ceea ce privește autovehiculele de pe piața internă, taxa fiind aplicată exclusiv pentru autovehiculele importate.
De asemenea, prima instanță a procedat în mod corect, dând eficiență normelor de drept european și înlăturând normele din dreptul intern care sunt contrare Tratatului, fapt conform cu hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele C. /Enel și Simmenthal.
Jurisprudența Curții de Justiție Europene-cauza C./Enel (1964) a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare în fața dreptului național.
De asemenea, în cazul Simmenthal, CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau unei alte proceduri constituționale.
Ca și calitate procesuală pasivă Curtea constată că restituirea taxei trebuie să se facă de organul care a încasat-o, fiind nerelevant pentru ce instituție a fost încasată respectiva taxă. Actul nelegal emană de la această instituție și vătămarea a fost produsă, în mod direct de către aceasta, repararea prejudiciului, în sensul restituirii taxei, urmând să se realizeze tot de către instituția fiscală care a impus și a încasat taxa de poluare.
În ceea ce privește procedura prealabilă, se constată că această procedură era una ineficientă, normele interne impunând plata taxei iar practica autorităților fiscale fiind în sensul impuneri taxei. Astfel, în cauza Metallgesellschaft și Hoechst CJUE statuat faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor (par. 105 – 106 din hotărârea Curții). Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
În aceste condiții, soluția de obligare a autorității care a încasat taxa nelegală la repararea integrală a prejudiciului, inclusiv a celui produs prin lipsirea pentru o perioadă de timp, de suma de bani plătită, apare ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S. împotriva sentinței civile nr.1094/04.03.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. ANIȘOARA și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 februarie 2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
D. C. VladDaniel G. SeverinIonel R.
GREFIER,
E. Chirănuș
Red.DS, tehnored.MT/2ex.
Tribunalul Călărași - red.M.
| ← Despăgubire. Decizia nr. 810/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Alte cereri. Sentința nr. 2830/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
