Anulare act administrativ. Decizia nr. 211/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 211/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-01-2014 în dosarul nr. 7839/2/2011*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 211
Ședința publică din 16.01.2014
Curtea constituită din:
Președinte: S. D. G.
Judecător: R. I.
Judecător: I. M. C.
Grefier: T. M.
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurentul-reclamant D. E. F. și recurentul-pârât B. G. (fostul ministru al MAI) împotriva sentinței civile nr.124/11.01.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII a C. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul-pârât MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că R. S., ministrul Afacerilor Interne a depus prin registratură, la data de 10.01.2014, întâmpinare la recursul recurentului-reclamant D. E. F. (în 2 exemplare) și că recurentul-reclamant D. E. F. a depus tot prin registratură, la data de 15.01.2014, cerere prin care a invocat excepții (în 2 exemplare), după care:
Constatând cauza în stare de judecată și observând că s-a solicitat judecarea în lipsă, Curtea o reține spre soluționare.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, Secția a VIII a C. la data de 06.09.2011 sub nr._, reclamantul D. E. F., în contradictoriu cu pârâtul M. Administrației și Internelor, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate inexistența Ordinului nr. 400/2004 privind cercetarea disciplinară a personalului din MAI, emis de pârât, precum și obligarea acestuia la plata sumei de 1 leu pentru daunele morale provocate pentru nerespectarea dreptului de acces neîngrădit la informații de interes public, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.124 din 11.01.2012, Curtea de Apel București – Secția a VIII a C. a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministrului Administrației și Internelor, ca neîntemeiată; a respins excepția inadmisibilității acțiunii, ca neîntemeiată; a respins excepția prematurității, ca neîntemeiată și pe fond, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Administrației și Internelor a fost respinsă ca neîntemeiată întrucât pârâtul este autoritatea publică emitentă a ordinului contestat, situație în care se justifică calitatea procesuală pasivă a acestuia.
Excepția inadmisibilității acțiunii a fost respinsă de asemenea ca neîntemeiată având în vedere că prin acțiune, reclamantul a invocat neefectuarea unei operațiuni administrative ulterioare emiterii Ordinului nr. 400/2004, respectiv nepublicarea actului.
Această operațiune nu se circumscrie noțiunii de legalitate a actului administrativ pentru că motivele de nelegalitate trebuie să fie concomitente cu emiterea actului, în sensul că acesta să nu fi fost corespunzător cu actul normativ superior în baza căruia a fost emis. Neîndeplinirea obligației de publicare nu atrage sancțiunea anulării actului, ci, eventual, pe aceea a inexistenței, cu consecința inopozabilității acestuia.
În ceea ce privește excepția prematurității pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, instanța de fond a respins-o tot ca neîntemeiată, întrucât în conformitate cu art.7 din Legea nr.554/2004, procedura prealabilă este obligatorie numai în cazul acțiunilor în anularea unui act administrativ. Or în cauza dedusă judecății nu se solicită anularea Ordinului nr.400/2004 ci constatarea inexistenței acestui act, nefiind obligatorie efectuarea procedurii prealabile.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că Ordinul nr.400/2004 este un act normativ intern aplicabil personalului M.A.I. din domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale.
La data emiterii, acest ordin se încadra între situațiile exceptate de la regula publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, prevăzute de dispozițiile Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, aprobat prin H.G. nr. 555/2001.
Astfel, conform art.27 alin.3 din actul normativ menționat, „nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională.”
Dispozițiile H.G. nr.555/2001 referitoare la nepublicarea unor acte normative în Monitorul Oficial al României, au fost preluate integral în H.G. nr. 50/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative, la art. 35 alin.3 din Anexa la H.G. nr.50/2005 republicată, menționându-se că sunt exceptate de la regula publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională, dacă legea nu dispune altfel.
Prin urmare, întrucât nu există o lege specială care să dispună în alt mod decât cele referitor la actele exceptate de la regula publicării, prima instanță a constatat că Ordinul nr.400/2004, aplicabil personalului M.A.I. din domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale, se încadrează în excepțiile prevăzute de textul legal menționat, nefiind supus regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
În consecință, nu s-a putut reține nelegalitatea procedurii de sancționare ce a stat la baza emiterii actelor administrative individuale ce îl privesc pe reclamant, ca urmare a nepublicării Ordinului nr. 400/2004 în Monitorul Oficial, Partea I.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la plata daunelor morale provocate pentru nerespectarea dreptului de acces neîngrădit la informațiile de interes public, a fost respins de instanța de fond având în vedere că Ordinul nr. 400/2004 a fost transmis structurilor M.A.I. interesate în aplicarea acestuia, în baza unei note de difuzare, astfel încât, personalul din cadrul ministerului a avut acces neîngrădit la actele normative interne ale instituției, prin consultarea acestora la sediul unității în care își desfășoară activitatea.
Împotriva sentinței civile nr.124/11.01.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII a C. în dosar nr._ a declarat recurs G. B. și reclamantul D. E. F..
Ambele recursuri au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 14.03.2012 sub același număr de dosar_ .
În motivarea recursului declarat, G. B. critică sentința recurată ca fiind netemeinică și nelegală, apreciind că instanța de fond a respins în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive pe care a invocat-o reținând că „pârâtul este autoritate publică emitentă a ordinului contestat”.
În raport de prevederile art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004, solicită să se constate că reclamantul nu a chemat în judecată o autoritate care acționează în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes public ci o persoană fizică aflată în raporturi de funcție cu Ministerul Administrației și Internelor. Astfel, o persoană fizică, deși îndeplinește o funcție în cadrul unei autorități public, nu poate avea calitate procesuală pasivă într-un litigiu de contencios administrativ care are ca obiect actele instituției pe care această persoană o conduce.
Mai arată și că legiuitorul a stabilit în mod imperativ posibilitatea chemării în judecată a funcționarului public pretins vinovat, numai printr-un capăt de cerere accesoriu, subsecvent unei acțiuni principale, introdus împotriva autorității publice, situație care nu se circumscrie litigiului dedus judecății.
Pentru motivul prevăzut de art.304 pct.7 coroborat cu art.312 alin.3 C., solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate, cu consecința admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a ministrului administrației și internelor.
În motivarea recursului declarat, reclamantul D. E. F. apreciază că instanța de fond a depășit puterile autorității judecătorești, nesocotind grav prevederile art.124 din Constituția României; a încălcat prevederile art.4 alin.2 din Legea 24/2000 potrivit căruia clasificarea actelor normative se face doar prin Constituției și prin lege; totodată a interpretat incorect prevederile art.27 alin.3 din Regulamentul aprobat prin HG 555/2001 în sens contrar prevederilor Legii 24/2000 care are forță juridică superioară.
În consecință, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecarea fondului pricinii.
Prin încheierea de ședință de cameră de consiliu din 27.02.2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a preschimbat termenul din oficiu și potrivit dispozițiilor art. XXIII alin.2 și 4 din Legea nr.2/2013, a scos cauza de pe rol și a trimis dosarul pe cale administrativă Curții de Apel București – Secția de C. Administrativ și Fiscal devenită competentă să judece recursul.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei secții la data de 14.03.2013 sub nr._ .
M. Afacerilor Interne, R. S. a depus întâmpinare la 10.01.2014 prin care a solicitat respingerea recursului recurentului-reclamant D. E. F. și menținerea ca temeinică și legală a soluției pronunțată pe fondul cauzei.
Curtea,
În ceea ce privește recursul formulat de recurentul pârât G. B., constată că acesta este lipsit de interes în condițiile în care acțiunea a fost respinsă.
În ceea ce privește recursul recurentului reclamant D. E. F., Curtea constată că acesta este nefondat, soluția primei instanțe fiind temeinică și legală dar pentru alte motive decât cele reținute de instanța de fond.
Prin acțiunea sa reclamantul a solicitat să se constate inexistența Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. 400/2004 privind cercetarea disciplinară a personalului din MAI și obligarea pârâtului la plata de daune morale în cuantum de 1 leu pentru nerespectarea dreptului neîngrădit la informații de interes public.
Potrivit art. 1 alin. 1 din legea 554/2004” Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public”.
Așadar contestarea unui act administrativ se poate face doar în condițiile în care acest act administrativ a produs părții o vătămare. Este nerelevant dacă sancțiunea este nulitatea actului în sens restrâns sau nulitatea lui în sens mai larg, incluzând, aici și inexistența înțeleasă ca lipsă a efectelor unui act datorită unor vicii atât de mari încât nu există nici o aparență de act administrativ. În toate situațiile, persoana care contestă actul trebuie să dovedească existența unei vătămări produse de acel act.
În speță reclamantul nu a invocat și nu a probat existența unei vătămări decurgând din actul despre care pretinde că este lovit de vicii de formă care atrag inexistența lui.
Nu trebuie să se facă confuzie între vătămarea produsă de un act și vătămarea produsă de lipsa accesului la o informație privind acel act. În acțiunea sa reclamantul a solicitat și daune morale în cuantum de 1 leu datorită îngrădirii accesului său la informații de interes public pe motiv că,prin nepublicarea actului nu a avut posibilitatea să ia cunoștință de el. Această vătămare nu decurge din actul atacat ci dintr-o conduită a autorității exterioară actului astfel încât această vătămare nu poate fundamenta acțiunea pe fond îndreptată împotriva unui act administrativ.
Cât privește cel de al doilea capăt de cerere, Curtea constată că situația încălcării dreptului la informații de interes public este reglementată de legea 544/2001, iar pentru repararea prejudiciilor cauzate prin încălcarea acestui drept se prevede o procedură pe care reclamantul nu a urmat-o, procedură ce presupune, cel puțin, formularea unei cereri de comunicare a informației. În lipsa unei astfel de cereri nu se poate vorbi de un refuz nejustificat de furnizare a unei informații de interes public, situație în care nu se poate pune problema plății de daune morale.
Față de aceste considerente Curtea va respinge recursul recurentului pârât G. B. ca lipsit de interes iar recursul recurentului reclamant D. E. F. ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul G. B. ca lipsit de interes.
Respinge recursul formulat de recurentul D. E. F. împotriva sentinței civile nr.124/11.01.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII a C. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații-pârâți MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR și B. G. (fostul ministru al MAI), ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.01.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
S. D. G. R. I. I. M. C.
GREFIER,
T. M.
Red. Jud. SDG
Tehnored. TM/2ex./2014
Curtea de Apel București, Secția a VIII-a C.
Jud. fond, M. I.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 8030/2014. Curtea de Apel... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 1149/2014.... → |
|---|
