Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 600/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 600/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-01-2014 în dosarul nr. 7128/2/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 600
Ședința publică de la 30 Ianuarie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE I. R.
Judecător D. C. V.
Judecător D. G. S.
Grefier M. D.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul-reclamant R. V., împotriva sentinței civile nr. 2299/30.03.2012, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți G. R., M. FINANȚELOR PUBLICE, P. M. BÂRLAD și I. P. JUDEȚULUI V..
La apelul nominal făcut în ședința publică, sunt lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită iar prin cererea de recurs formulată recurentul-reclamant a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Reținând că în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă, Curtea constată îndeplinite disp. art. 150 Cod procedură civilă și reține cererea de recurs spre soluționare.
CURTEA
Prin cererea formulată la data de 05.08.2011, sub nr._ reclamantul, R. V. V., a chemat în judecată pe pârâții Statul Român, G. R., M. Finanțelor, Instituția Primarului și Primăria municipiului Bârlad, Consiliul Local Municipal Bârlad, Instituția P. și Prefectura Județului V., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligate autoritățile administrației publice să își execute lucrările administrative (obligația de „a face" (Art. 580 indice 2-580 indice 5 și Art. 572C.pr.civ.), și să respecte art. 44 coroborat cu art. 136 alin.5 din Constituția R. și celelalte legi referitoare la garantarea dreptului de proprietate, cu aplicarea directă a garanțiilor a Articolului 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția - CEDO, să stabilească responsabilitatea, pentru fiecare instituție în parte, pentru ne-executarea obligației de „a face", acordarea de daune - interese, daune moratorii cu cheltuieli de judecată .
În motivarea acțiunii s-a arătat că aceste entități nu explică, nu justifică, nu dovedesc încălcarea termenelor și termenilor/condițiilor prevăzute de către lege, și nici că își respectă obligațiile statuate prin Lege.
Aceste entități nu pot demonstra depășirea termenului legal de soluționare a Notificărilor, și tocmai de aceea a invocat disp art. 8 din L./262/2007 cu aplicarea disp. Art. 998, 1075, 1082, 1084 și 1088 Cod Civil, și, de asemenea Art. 998 -1000 Cod civil.
Prin sentința civilă nr. 2299/30.03.2012 Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal a respins acțiunea ca inadmisibilă, constatând că reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, conform căruia înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Instanța a mai reținut că aprecierea generală formulată de către reclamant, și anume aceea că cerința plângerii prealabile "a fost îndeplinită cu vârf și îndesat prin toate judecățile desfășurate din anul 2001 și până în prezent" nu poate echivala cu procedura plângerii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
În continuare, instanța a apreciat că, dacă reclamantul se considera lezat de neexecutarea de către pârâți a dispoziției primarului, potrivit textelor de lege mai sus invocate ar fi trebuit să se adreseze acestuia.
Or reclamantul nu a învederat în cuprinsul cererii de chemare în judecată parcurgerea acestei etape prealabile obligatorii, și nici nu au fost anexate acțiunii dovezile din care să rezulte îndeplinirea acesteia față de pârâții.
Reclamantul a declarat recurs împotriva sentinței, invocând textual următoarele argumente:
Nu există, nu motivează instanța inutilitatea ridicarii următoarelor excepții: excepția lipsei capacității procesuale pasive a entități lor administrative pârâte; excepția inadmisibilității acțiunii; excepția lipsei de obiect a acțiunii; din care rezultă încălcarea următoarelor principii; principiul preeminenței dreptului prevăzut în Preambulul Convenției (C.ED.O.): principiul subsidiarității hotărârilor instanțelor naționale, ce contravin prevederilor Convenției (C.ED.O.); - principiul unui proces echitabil (art. 6 al Convenției (C.E.D.O.) ;
Motivând recursul arăt următoarele:
- pe de o parte, instanța de fond, a respins cererea introductivă către instanță, fără a fi fost judecată pricina pe fond;
- pe de altă partea, instanța de fond, respingând cererea introductivă, nu a cercetat toate motivele expuse;
- în fine, instanța de fond, nu a manifestat o conduită activă, și nu a stăruit "prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii fapte și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale" (art. 129 (5) din C.pr.civ.) ; Instanța, nu mi-a cerut explicații, nici oral, nici în scris și nici nu a pus în dezbaterea părților "orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare" (art. 129 alin. (4) din C.pr.civ.).
ar, dispozițiile art. 105 alin. (2) C.pr.civ. sunt imperative și de strictă interpretare:
- "Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule, numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura dec prin anularea lor. In cazul nulității prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie" .
Astfel, au fost încălcate garanțiile art. 6 - privind "proces echitabil" ; art. 13 - "acces la un tribunal” din Convenție (CEDO).
2. Nu poate fi primită susținerea instanței de fond potrivit căreia, prin sentință, în observații se arată că: ,,( .. ) primarul municipiului Bârlad a propus acordarea de compensații ( .. )”.
Or, astfel, hotărârea se dovedește a fi contradictorie în esența sa, câtă vreme noi am fă precizări cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, în concret că contestăm decizia nr. 2454/ 7 mai 2004 emisă de Primarul Mun. Bârlad .
Hotărârea contrazice însăși legea, exonerând de orice răspundere entitățile administrative pârâte concluzionând prin dispozitiv: "Respinge excepția lipsei calității procesuale invocată de pârâții...
Nu justifică Instanța, ce împiedicări a avut, pentru care motiv a dispus respingerea excepțiilor ridicate.
Hotărârea este nemotivată.
Or, instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura, înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății, pronunțând o hotărâre lipsită de temei legal, dată cu încălcarea legii ( Art.304, alin. 1, pct. 8 și 9 din C.pr.civ.)
Sentința pronunțată, nu este motivată - nici în fapt/nici în drept - ( Art.304 alin 1 din C.pr.civ.), deoarece nu cuprinde motivele pe care se sprijină. Sentința nu cuprinde în expunere probele administrate și nici conținutul acestora; simpla afirmație că faptele rezultă din probele dosarului, fără să se arate în ce constau acele probe, constituie o nemotivare.
Or,este de principiu că:
Din considerentele unei hotărâri judecătorești sunt o parte integrantă a acesteia care conțin motivele de fapt și de drept care automat convingerea judecătorilor. Instanța este obligată să justifice în scris de ce s-a oprit la soluția pronunțată;
- pentru ca, în cazul dat, a făcut aplicarea unei norme de drept, sau a normei aplicate, i-a dat o anumită interpretare;
b) arătarea tuturor motivelor care au determinat instanța să pronunțe sentința constituie o obligați principală a judecătorilor, a cărei încălcare atrage nulitatea hotărârii ;
c) obligativitatea motivării, conferă hotărârii eficiență sub următoarele aspecte:
- este o garanție eficientă împotriva arbitrariului ;
- asigură realizarea publicității hotărârii ;
- constituie un element important al asigurării posibilității controlului judiciar de către instanțele ierarhic superioare; motivarea trebuia făcută în concret (nu subînțeleasă, nu în subsidiar).
Considerentele să se întregească reciproc și să tindă în totalitatea lor să demonstreze logica ei aceleiași idei. Contrazicerea între considerentele expuse, echivalează cu nemotivarea hotărârii.
În egală măsură, invoc spre a dovedi principiile aplicării unitare a legii pe teritoriul național al R., potrivit celor înscrise în art. 126, alin. 3, din Legea fundamentală (Constituția R.): Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competențelor sale.";
Acest principiu, fiind reluat și în art. 1 alin. (1) al Legii nr. 304/2004, privind Organizarea Judiciară(M.Of._ Septembrie 2005), unde: "Puterea judecătorească se exercită de Înalta Curte de Casație și Justiție și de celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege".
Mai mult, acest principiu, nu doar că nu contrazice textul legii, nu completează adaugă la lege, ci doar numai complinește textul legii, îl întregește, fără a-I știrbi și rară a-l contrazice, astfel cum rezultă și din decizia nr. 3837/11 Iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care instanța supremă a statuat „ubi . ":
"Hotărârea trebuie să cuprindă, ca o garanție a caracterului echidistant al procedurii judiciare respectării dreptului de apărare a părților, "motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței. precum și cele pentru care s-au Înlăturat cererile părților" (Art. 261, pct. 5 C.pr.civ.),
În speță, decizia pronunțată ( .. ) nu conține argumentele care au justificat adoptarea ei, ci doar prezentarea situației de fapt reținută ( .. ) și criticile formulate ( .. ) in cauză; ( .. ) procedând de această manieră, instanța a încălcat însă, principiul ( .. ) care presupune că, prin nemotivarea propriu - zisă ( .. ) prin raportare la cazul concret ":
"Soluția instanței nu există în sine, în mod separat de considerente, pentru că în absența acestora ea este lipsită de fundament. De aceea, considerentele fac corp comun cu dispozitivul, lămurind și explicându-i înțelesul".
Rezultă că, nemotivarea hotărârii dată în această formă publicității și comunicată părților, se sustrage astfel verificării instanței de controlul judiciar și implicit, acoperirea neregularităților procedurale săvârșite( Decizia nr. 2351 din 14 martie 2007 a ÎCCJ –Secția civilă)
7. Mai mult, instanța încalcă de-a valma atât principiul preeminenței statuat în Preambulul Convenției (C.E.D.O.), cât și dispozițiile exprese, imperative și de Constituției R. (art. 20), unde în alin. 2 este prevăzut că:
- " Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.
Această induce neîncrederea justițiabilului în obiectivitatea / efectivitatea / finalitatea justiției, acesta apare astfel, ca un simplu exercițiu birocratic/steril, lipsit de orice folos. Reprezintă o risipă de fonduri atât pentru individ - ca Entitate Administrativă contribuabilă – cât și pentru Entitatea Administrativă colectoare.
8. Eforturile noastre au fost susținute/intensive/coerente și consecvente în apărarea drepturilor noastre legitime și recunoscute de către lege.
De aceea apar, ca fiind cinice constatările Instanței cuprinse în alin. 38 din pag. 5 al sentinței face a nu înțelege încadrarea obiectului cererii, motivele acțiunii, despre care imobil deși a citat anterior și în pag. 8, acel" obiect", respectiv: " ( ..)Dispoziția Primarului Bârlad nr. 2454/7 Mai 2004 ( .. ) " ;
- pe de o parte, concluzia cuprinsă la finele sentinței atacate cu recurs, iarăși nu poate fi primită câtă vreme pretinde în frauda și disprețul legii/contrar anexelor puse la dispoziția Instanție, toate finalizându-se prin soluții de respingere .
Dovada irefutabilă fiind Hotărârea Curții Europene din 19 Ianuarie 2010 în R. c. România, cererea nr. 6235/04 (se găsește pe sit-urile respective) .
- pe de altă parte, celelalte excepții ridicate reprezintă în egală măsură/pe aceeași lini înregimentare în sistemul consacrat de dispreț în fața legii, dispreț față de justițiabil, dispreț față de normele constituționale/europene de drept, iar pe de altă parte obediența și slugărnicia entităților administrative căIcătoare de lege, pe care instanțele le declară impunitive și enorme să le exonereze de orice răspundere (vezi dispozitivul sentinței, unde îmi sunt respinse cererile mele și admise toate cererile lor) ;
Or, rezultă că soluția dată de către Instanța de Fond, reprezintă un efort concert fraudulos la lege, pentru a impune infracțiunea la lege, numai și numai în inter entităților administrative, mascând astfel denegarea de dreptate.
9. Amintesc în acest sens Hotărârea Curții Europene din 19 Ianuarie 2010 în Cauza R. România, Cererea nr. 6235/04 (se găsește pe sit-urile respective).
Cu atât mai mult, culpa pentru rămânerea în nelucrare a Dosarului, nu ne aparține, de nici un fel nouă în calitate de justițiabili, cât autorităților administrative implicate; cu atât mai mult instanțelor care au provocat această nouă procedură, ulterior Hotărârii C.E.D.O. citate (se găsește pe sit-urile respective)
10. Invoc și disp. art. 21 din L.262/2007, prin mutatis mutandis, deoarece ne aflăm în fața unei hotărâri definitive, pronunțată prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat prin art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituție.
11. Invoc de asemenea și excepția nulității Sentinței pronunțate la data de 30 Martie 2012 Sentinței Civile, pronunțată în acest dosar nr._ al Curții de Apel București a VIII-a deoarece procedura nu a fost îndeplinită cu cerințele legii, instanța a respins cererea fără ca ea să fi fost judecată în fond
12. Mai mult, Instanța se face responsabilă de denegare de dreptate, sancționată de Art.3 Cod civil.
13. Decizia nr. 33, ședința din 9 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție Secțiile Unite - (M.Of. nr. 108/23 februarie 2009) dosar nr. 60/2007 menționează:
Pentru a reține existența unui bun în sensul Convenției, Curtea a atras atenția și "asupra act. lin. (2) din Legea nr. 10/2001 care prevede în mod expres că persoanele proprietare ale unor imobile pe care statul și le-a însușit rară titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar. Prin urmare, nu este vorba de un nou drept, ci de recunoașterea explicită și retroactivă a vechiului drept, mențiunea că legea nu face nicio distincție între situația imobilelor vândute chiriașilor și cea a imobilelor rămase în patrimoniul statului" (Cauza P. contra R., paragraful 84) .
Cu privire la acest aspect se apreciază că, deși Convenția nu impune statelor obligația de a restitui bunurile confiscate și cu atât mai puțin de a dispune de ele, odată adoptată de stat o soluție de restituire a bunurilor confiscate, aceasta trebuie implementată cu claritate și coerență rezonabile, Pentru a evita pe cât posibil insecuritatea juridică pentru subiecții de drept la care se referă măsurile aplicare a acestei soluții.
Pentru cazul în care nu mai este posibilă restituirea în natură a bunului preluat abuziv de stat au fără titlu valabil, pentru că, de exemplu, titlul subdobânditorului nu a fost anulat, iar măsurii reparatorii prevăzute de Legea nr. 1 0/200 I și Legea nr. 247/2005 s unt iluzorii, Curtea a stabilit că urmează să se plătească persoanei îndreptățite despăgubiri bănești actuale și egale cu valoarea de piață imobiliară a bunului.
În plus s-a mai arătat că noua reglementare nu ia în considerare prejudiciul suferit de către persoanele care au fost private de bunurile lor înainte de . legii, din cauza absenței îndelungate a oricărei despăgubiri(Cauza Porteanu Contra R. - paragraful 34).
2 Din cele ce au fost arătate, rezultă că, în mod repetat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a evidențiat că inconsecvențele și deficiențele legislative au generat o practică neunitară și soluții ale instanțelor judecătorești care au atras, în numeroase cauze, condamnarea statului român, pentru încălcarea art, l din Protocolul nr. 1, reținându-se că a avut loc o lipsire de proprietate, reținându-se că a avut loc o lipsire de proprietate, combinată cu absența unei despăgubiri adecvate.
Privarea de bun în absența oricărei despăgubiri constituie, așa cum s-a arătat, o încălcare a din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, or, chiar din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului reiese că, atunci când statul nu mai poate să restituie imobilul în natură, iar măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute de legea internă Sunt încă iluzorii, urmează să Se plătească reclamantului despăgubiri bănești. "
Recursul a fost inițial înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție-Secția C. Administrativ și Fiscal, care prin încheierea de ședință nr. 2291/27.02.2013 a scos cauza de pe rol și a trimis-o spre soluționare la această instanță, constatând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București-Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal sub nr._ .
Analizând actele dosarului în raport cu susținerile recurentului, Curtea constată că niciunul din argumentele expuse în motivarea recursului nu combate raționamentul instanței referitor la neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, Curtea nu poate analiza aceste argumente, care țin de fondul cauzei, ori de alte aspecte formale ale cauzei, câtă vreme recurentul nu a expus nici un motiv care să invalideze concluziile primei instanțe.
Pe de altă parte, Curtea reține că neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de lege are drept consecință inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, sancțiune ce rezultă din aplicarea prevederilor art. 19 C. proc. civ., așa cum corect a apreciat și prima instanță.
Având în vedere considerentele expuse, Curtea constată că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care va respinge ca nefonat recursul, în temeiul art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant R. V., împotriva sentinței civile nr. 2299/30.03.2012, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți G. R., M. FINANȚELOR PUBLICE, P. M. BÂRLAD și I. P. JUDEȚULUI V., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 30 Ianuarie 2014.
Președinte, I. R. | Judecător, D. C. V. | Judecător, D. G. S. |
Grefier, M. D. |
Red. / Tehnored. R.I.
2 ex.
…………………………..
Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal
Judecător: V. D.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 2816/2014. Curtea de... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 8030/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
