Obligaţia de a face. Decizia nr. 8030/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 8030/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-10-2014 în dosarul nr. 22988/3/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR.8030

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 31.10.2014

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: V. D.

JUDECĂTOR: U. D.

JUDECĂTOR: B. V.

GREFIER: B. C.

Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurentul reclamant Ș. N. G. M., împotriva sentinței civile nr. 2188/24.03.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu intimații pârâți U. S. HARET BUCUREȘTI și M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE.

La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, NU au răspuns părțile

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită și că recurentul reclamant nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei, mențiune cu care legal a fost citat pentru acest termen de judecată.

Totodată, se mai învederează și faptul că recurentul reclamant, prin cererea de recurs a solicitat și judecarea în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă și că intimata pârâtă U. S. Haret București, a depus la dosar întâmpinare și un set de înscrisuri, la data de 25.08.2014, prin intermediul Serviciului registratură al secției, după care:

Curtea, din oficiu, invocă excepția netimbrării cererii de recurs și în temeiul art. 150 Cod procedură civilă declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare pe această excepție.

După reținerea cauzei în pronunțare pe excepția netimbrării cererii de recurs invocată din oficiu, dar mai înainte de ridicarea ședinței de judecată, se depune la dosar, prin intermediul Serviciului registratură al secției, dovada achitării de către recurentul reclamant a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în cuantumul investit.

Curtea, ia act că recurentul reclamant a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și a timbralului judiciar în valoare de 0,15 lei, constatându-se legal investită cu soluționarea prezentei cauze și, constatând că recurentul reclamant, prin cererea de recurs a solicitat judecarea în lipsă conform art. 242 din Codul procedură civilă, apreciază cauza în stare de judecată și în temeiul art. 150 Cod de procedură civilă, constată dezbaterile închise și reține recursul spre soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București la data de 06.12.2012 sub nr._, reclamantul Ș. G. M. a chemat în judecată pârâții M. Educației Naționale și U. S. Haret (USH), solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța sa oblige parata USH să îi elibereze diploma de licență și a suplimentului de diplomă iar pârâtul MEN la tipărirea formularului de diplomă de licență.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat în esență că a absolvit Facultatea de D. si Administrație Publica din cadrul USH, forma de învatamant ID, promoția iulie 2009. În urma promovării examenului i-a fost eliberată adeverința nr. 5046/09.07.2009. A arătat că pârâtele nu și-au îndeplinit obligațiile ce le reveneau potrivit contractelor de studiu încheiate astfel încât solicită admiterea acțiunii asa cum a fost formulată

Au fost depuse înscrisuri.

La data de 19.12.2012, pârâta MEN a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată

La data de 20.12.2012 pârâta USH a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. La aceeași dată, pârâta USH a formulat și cerere de chemare în garanție prin care a solicitat obligarea pârâtului MEN să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență pentru reclamant.

La dosar au fost depuse înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 713/15.02.2013, Curtea de Apel București Secția a VIII-a C. a admis excepția necompetenței materiale și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București Secția a II-a C. fostă Secția a IX-a unde a fost înregistrată la data de 26.06.2013 sub nr._

Prin sentința civilă nr. 2188/24.03.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul Ș. G. M..

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut următoarele:

În conformitate cu adeverința nr. 5046/09.07.2009, reclamantul a a absolvit în iulie 2009 cursurile Facultății de D. și Administrație Publică București, studii universitare de licență, în sistem Bologna.

Reclamantul a urmat forma de învățământ ID, aspect care reiese din contractele de studii anexate la dosar.

Ulterior promovării examenului de licență, reclamantului i s-a emis de către Universitate, adeverința anterior menționată. Aceste înscrisuri sunt însușit exclusiv de conducerea universității și de cea a facultății absolvite, reproducându-se totodată, în cuprinsul său, dispozițiile art. 60 alin 1 din Legea 84/1995 republicată.

Expirând perioada de valabilitate a respectivei adeverințe, reclamanta s-a adresat Universității S. Haret, solicitând eliberarea diplomei de licență.

Pârâta USH a răspuns cererii afirmând, în esență, că nu i-a eliberat diploma de licență din cauza faptului că cererea de trimitere de formulare de diplomă nu a fost onorată de reprezentanții MEN decât parțial. S-a adăugat că, în ciuda demersurilor constante ale Universității cât și a întâlnirilor repetate ale reprezentanților acesteia cu structurile abilitate ale MEN, până la acea dată, instituția de învățământ nu a intrat în posesia unui număr suficient de formulare de diplomă de licență.

Din înscrisurile depuse la dosar de către Universitate reiese faptul că, în temeiul art. 7 din Ordinul 2284/2007, MEN a avizat în parte cererea Universității de aprobare a tipăririi formularelor de diplomă de licență, respectiv numai pentru facultățile și specializările acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, refuzând a da aprobările de eliberare a tipizatelor pentru specializările neacreditate.

În analiza îndreptățirii reclamanților la emiterea diplomei de licență, tribunalul pleacă de la prevederile art. 5 alin. 1 din Ordinul 2284/2007 care dispune în sensul că „Instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, denumite în continuare instituții, pot gestiona, completa sau elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii".

Astfel, U. S. Haret nu poate fi obligată decât la eliberarea unui act de studii prin care poate atesta parcurgerea de către persoana titulară a unei forme de învățământ pe care instituția de învățământ avea dreptul de a o organiza, respectiv pentru care avea acreditare sau autorizare provizorie.

În acest sens, Tribunalul reține că această universitate a fost înființată prin Legea 443/2002. Conform art. 2 din lege ”instituția se înființează cu următoarele facultăți și specializări acreditate: c) facultatea de drept, specializarea drept, cu predare în limba română.”

Pentru forma de învățământ ID a Facultății D. și Administrație Publică București, la data înmatriculării reclamantei, această unitate nu avea o acreditare specială, acesta fiind și motivul pentru care în adeverința eliberată, unitatea a simțit nevoia de a cita prevederile art. 60 din Legea 84/1995. În esență, U. apreciază că este îndreptățită să elibereze diplome pentru persoane care i-au urmat cursurile de drept, în forma ID, pentru simplul motiv că instituția deja avea o acreditare pentru această specializare, în forma la zi de învățământ.

Tribunalul nu poate îmbrățișa acest punct de vedere, el fiind într-o flagrantă și vădită discordanță cu legislația în vigoare referitoare la procesul de acreditare a formelor de învățământ precum și cu spiritul în care trebuie să fie interpretată ordonanța care reglementează asigurarea calității educației.

Astfel, raportându-ne la legislația în vigoare la momentul la care au început studiile la această unitate de învățământ, remarcăm faptul că potrivit art. 60 din Legea 84/1995 republicată și modificată: „Activitatea didactica se poate organiza in urmatoarele forme: de zi, seral, cu frecventa redusa si la distanta. Formele de invatamant seral, cu frecventa redusa si la distanta pot fi organizate de institutiile de invatamant superior care au cursuri de zi.

Prin HG 1011/2001 s-a reglementat organizarea și funcționarea învățământului la distanță și a învățământului cu frecvență redusă în instituțiile de învățământ superior. Conform art. 3 din acest act normativ: „Sunt abilitate sa organizeze invatamant la distanta si invatamant cu frecventa redusa instituțiile de invatamant superior acreditate, in specializările universitare autorizate provizoriu sau acreditate conform Legii nr. 88/1993 privind acreditarea institutiilor de invatamant superior si recunoașterea diplomelor, republicata.”

Din cuprinsul capitolului IV al acestei hotărâri de Guvern, reiese cu claritate faptul că programele de învățământ la distanță sunt supuse ele însele procedurii de evaluare academică, conform legii 88/1993 republicată.

Norma prevăzută la art. 60 alin 1 din Legea învățământului în vigoare la data la care reclamanta a început studiile, nu poate fi interpretată în sensul dorit de Universitate, respectiv în sensul că odată dobândită acreditarea pentru forma de învățământ la zi, automat, instituția putea, pentru aceeași specializare, să organizeze și forma de învățământ ID.

Nicio prevedere legală anterior menționată nu poate duce la concluzia unei acreditări ope legis a universității în cauză, pentru alte forme de învățământ pentru care nu a urmat procedura de evaluare academică.

În opinia tribunalului, articolul 60 alin 1 din Legea 84/1995 poate fi interpretat în sensul că oferă o vocație, o posibilitate, pentru universitățile acreditate pentru o specializare, la zi, de a organiza în cadrul facultăților forme de învățământ la distanță, la seral ori cu frecventă redusă. Ceea ce legiuitorul a dorit să exprime în acest text legal este faptul că nu ar putea fi conceput ca o instituție care nu are acreditare sau autorizare provizorie pentru o formă de învățământ la zi să poată organiza, pentru aceeași specializare, învățământ FR sau ID.

Sub nicio formă această dispoziție legală nu ar putea fi interpretată în sensul înlăturării unui întreg proces de evaluare academică, astfel cum este el prevăzut de art. 3 din HG. nr. 1011/2001 raportat la dispozițiile Legii nr. 88/1993 și de OUG 75/2005.

În argumentarea acestui punct de vedere, tribunalul mai are în vedere și dispozițiile art. 29 alin. 1 din OUG nr. 75/2005 privind asigurarea calității în educație, în conformitate cu care „Orice persoană juridică, publică sau privată, interesată în furnizarea de educație se supune procesului de evaluare și acreditare, în condițiile legii” și art. 29 alin. 3 din același act potrivit cărora „În învățământul superior evaluarea și acreditarea se fac la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență, care duce la o calificare universitară distinctă.”

Coroborând disp. art. 3, art. 17 din HG nr. 1011/2011, prev. art. 60 alin. 4 din Legea nr. 84/1995 și disp. art. 3, art. 4 din OUG nr. 75/2005, se constată că Guvernul aprobă prin hotărâre structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior de stat și particulare.

Necesitatea unei astfel de aprobări rezultă și din dispozițiile Legii nr. 443/2002 privind înființarea Universității S. Haret București, potrivit cărora, după . menționatei legi, în structura Universității vor intra și facultățile, colegiile și specializările, altele decât cele menționate în art. 2, acreditate sau autorizate provizoriu.

La data înscrierii reclamantei în anul I de studiu era în vigoare HG nr. 410/2002 privind structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior, hotărâre modificată în anexele 1 – 3 prin HG nr. 1609/2004 și HG nr. 916/2005, potrivit cărora Facultatea de de D. si Administrație Publica, specializare urmată de reclamanți în cadrul Universității S. Haret, a fost autorizată să funcționeze provizoriu pentru forma de învățământ „zi”, nu și pentru forma de învățământ urmată efectiv de acesta – ID.

Nici analiza dispozițiilor pertinente din HG nr. 676/2007, nr. 635/2008 nu duc la o altă concluzie.

Atât legea învățământului în vigoare la data faptelor cât și legea de înființare a Universității „S. Haret” anterior menționată arată că nomenclatorul specializărilor și al grupelor de specializări se stabilește de MEN, în temeiul cererii și a dosarului de evaluare întocmite de fiecare instituție de învățământ superior, elaborându-se un act normativ prin care se stabilesc specializările care pot funcționa în fiecare instituție. Prin urmare, lipsa mențiunii privind respectivul program de studii în cadrul unei specializări, în raport de forma de organizare, nu dă dreptul instituției respective să organizeze și să desfășoare activitate la acea specializare, în respectiva formă de învățământ.

Procedura autorizării de funcționare provizorie și ulterior a acreditării presupune parcurgerea mai multor etape, autorizarea unor forme de învățământ fiind determinată de îndeplinirea condițiilor din OUG nr. 75/2005.

La autorizarea provizorie se analizează îndeplinirea criteriilor prevăzute în actul normativ sus menționat pentru fiecare formă de învățământ (personal didactic, conținutul învățământului, bază materială, activitate de cercetare și activitate financiară, structuri instituționale, administrative și manageriale).

Este cert faptul că autorizarea specializării, forma de învățământ zi nu este suficientă pentru exercitarea acesteia prin forma ID sau FR, cerințele legale fiind necesare a fi îndeplinite pentru fiecare formă de învățământ (vezi art. 29 din OUG 75/2005). U. S. Haret nu a depus vreo dovadă că a formulat o cerere de acreditare pentru învățământul FR și nici că s-a supus unei evaluări conform OUG 75/2005 și HG 1011/2001, în specializarea în cauză, forma FR.

În consecință, reclamanta nu a parcurs o formă de învățământ superior într-o specializare care să fi fost acreditată ori autorizată provizoriu conform legii.

Prin urmare, nu este îndreptățită a obține diploma de licență și suplimentul la diplomă, la fel cum nici U., potrivit art. 32 alin 2 din OUG 75/2005, nu este îndreptățită să emită astfel de acte, iar MEN nu este obligat să aprobe tipărirea tipizatelor.

Conform Regulamentului, actele de studii sunt documente oficiale de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate și titluri sau calități dobândite.

Fără îndoială că aceste acte sunt acte administrative ce nu pot fi emise decât spre executarea ori organizarea executării legii, respectarea principiului legalității impunându-se în cazul lor, ca în situația oricărui alt act administrativ.

Or, învestită cu o cerere având ca obiect tocmai obligarea unei instituții la emiterea sa, instanța nu se poate limita doar la aprecieri pur formale ci trebuie să cerceteze dacă într-adevăr reclamantul este îndreptățit la eliberarea acelui act și dacă pârâta este „competentă” să îl elibereze. Instanța nu ar putea obliga U. la emiterea actului decât dacă ar constata îndeplinite toate cerințele prealabile eliberării sale, respectiv parcurgerea de către reclamant a unei forme de învățământ acreditate, recunoscute de către autoritățile statului ca făcând parte din sistemul național de învățământ.

Simplul fapt că U. a emis adeverințe provizorii care atestă parcurgerea de către aceasta a unei forme de învățământ, nu naște pentru beneficiarul acesteia, automat, un drept la emiterea diplomei de studii. Conform art. 2 din Ordinului 2284/2007 actele de studii sunt de tip diplomă, certificat, atestat. D. acestea sunt documente oficiale de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate și titluri și calități dobândite.

Conform art. 2 alin 2 din Ordinul 2284/2007 doar actele de studii conferă titularilor acestora drepturile și obligațiile care decurg din Legea învățământului.

Adeverința eliberată nu este un act de studii, este un act eliberat prin voința unilaterală a Universității, care nu a fost recunoscut de MEN, putând naște un raport juridic doar între acest emitent și beneficiarul său. Această adeverință nu poate naște drepturi pe care actul principal, la baza căruia teoretic ar trebui să stea, nu le poate naște, așa cum s-a menționat anterior. Adeverința a fost eliberată pe baza raporturilor contractuale între reclamanți și universitatea pârâtă, în sensul executării obligațiilor contractuale din partea instituției.

Pretinsa inducere în eroare a absolvenților cu privire la acreditarea instituției de învățământ absolvite, reprezintă un aspect ce poate fi valorificat pe temeiul răspunderii contractuale și nu poate naște în sarcina unui terț, respectiv a MEN, obligația corelativă de emitere a unui act de studii.

Din simplul fapt că legea stabilește un termen de valabilitate redus al acestei adeverințe, respectiv maxim 12 luni (art. 38 din Ordinul 2284/2007) se poate deduce că operațiunea ulterioară de emitere a diplomei, nu a fost concepută de legiuitor drept o operațiune automată și care să aibă sensul unei simple confirmări a conținutului și efectelor juridice ale adeverinței. Prin urmare, între perioada emiterii adeverinței și cea a emiterii diplomei, însușite de MEN, autoritățile statului sunt obligate să efectueze verificări, inclusiv referitoare la forma de învățământ parcursă de titular.

Nici necontestarea pe cale principală a acestei adeverințe nu poate duce la concluzia că reclamanta ar fi îndreptățită la emiterea unei diplome, având în vedere că instanța poate face aprecieri referitoare la legalitatea acestui act, pe cale incidentală, neputând ignora efectele reale pe care un astfel de act le poate în mod obiectiv să le producă.

Deși instanța nu a fost investită cu o cerere expresă privind legalitatea acreditării formelor de învățământ derulate de U. S. Haret, acest fapt nu poate să nu facă obiectul unei cercetări incidentale, în cadrul prezentului litigiu, având în vedere că îndreptățirea sau nu a reclamantului la eliberarea unei diplome universitare presupune cu necesitate verificarea formei de învățământ parcurse de acesta. Eliberarea diplomei nu reprezintă un act autonom, separat de procesul de învățământ derulat anterior, ci o încununare a acestuia, o confirmare oficială a studiilor parcurse.

S-a mai susținut că lipsa de reacție a MEN în sensul efectuării de verificări din oficiu cu privire la activitatea desfășurată de U. S. Haret, ar reprezenta un fel de aprobare tacită a modalității în care această instituție a înțeles să aplice dispozițiile art. 60 de Legea învățământului. Din punctul de vedere al instanței, neexercitarea corespunzătoare a atribuțiilor legale din partea MEN, care a dus în final la înmatricularea unui număr important de studenți în aceste forme de învățământ nu duce la înlăturarea concluziei potrivit căreia reclamantul a urmat o formă neacreditată de învățământ.

Nu au fost administrate probe în prezenta cauză din care să reiasă faptul că omisiunea acestui Minister de a controla U., ar putea fi interpretată în sensul unei aprobări tacite a legalității actelor întreprinse de Universitate sau, mai mult, drept o complicitate la inducerea în eroare a studenților.

Analizând prezenta acțiune din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, instanța reține că în temeiul art. 2 din Primul Protocol adițional la Convenție (la semnarea căruia România a formulat o rezervă cu privire la finanțarea învățământului privat), statele membre nu sunt obligate la organizarea unui anumit tip de invatamant, cu atât mai puțin la recunoașterea unor forme private de invatamant. Formularea negativa a articolului indicat anterior se interpetează în sensul că statele au mai degrabă o obligație negativă și nu una pozitivă, aceea de a pune la dispoziția persoanelor un anumit tip de învățământ.

În esența, sub articolul anterior menționat, statele au obligația de a nu îngrădi accesul persoanelor la formele de invățământ deja existente, in condițiile deja prescrise de lege. Prin însăși natura sa, acest drept este supus unei reglementări naționale, în această materie, statelor recunoscându-li-se o mare marjă de apreciere (a se vedea cauza Affaire « relative à certains aspects du régime linguistique de l’enseignement en Belgique » c. Belgiei și Adnan KARAİSMAİLOĞLU c. Turciei).

Or, in speța, statul nu a recunoscut niciodata forma de invatamant aleasa, hotărârile de guvern emise fiind clare sub aspectul formei de învățământ acreditate. Prin urmare, pe calea prezentei acțiuni, instanța nu poate obliga statul sa recunoască efectul util al unor studii, respectiv recunoașterea unei diplome, atât timp cat forma de învățământ parcursa nu este ea însăși recunoscuta.

Nimic nu împiedica pe reclamanți să urmeze aceeași specializare, în aceeași formă de învățământ, respectiv FR, la o unitate care beneficia de acreditare.

Un eventual argument - error communis facit ius, (bună credință la momentul începerii studiilor și că această eroare i-a fost întreținută de către autorități care nu au afirmat în mod clar nelegalitatea formei de învățământ FR) nu subzistă.

Fără a ignora multitudinea situațiilor în care acest principiu a reușit să creeze drept, instanța atrage totuși atenția asupra faptului că de fiecare dată aplicarea sa, ulterior analizei întrunirii sau nu a condițiilor sale cumulative, s-a făcut în urma unui riguros examen de proporționalitate și echitate în privința soluției juridice care ar trebui să fie recunoscute, în detrimentul alteia.

Astfel, cu titlu de principiu, a reținut instanța faptul că efectele bunei credințe sunt mult mai întinse decât cele prevăzute în codul civil, numai atunci când eroarea scuzabilă individuală este unită cu eroarea comună. Aceasta din urmă poate fi definită drept convingerea lipsită de îndoială pe care și-a format-o marea majoritate a oamenilor (a membrilor unei colectivități) că o anumită persoană este titularul unui drept, pe când în realitate acea persoană nu este titularul dreptului respectiv.

Cu privire la atitudinea subiectivă,a reținut instanța că acesteia erau pe deplin accesibile dispozițiile legale în baza cărora s-au înscris la U. pârâtă, respectiv HG 916/2005, HG 676/2007 sau HG 635/2008. La o simplă lectură a acestora se poate lesne observa, chiar și de către o persoană fără studii juridice, faptul că în cadrul acestei universități existau acreditate/autorizate provizoriu doar anumite specializări la forma de învățământ ID. Cea urmată nu apărea printre acestea. Prin urmare, în mod legitim, se putea naște cel puțin o îndoială cu privire la legalitatea formei de învățământ urmate.

Mai mult, actele normative adoptate ulterior înscrierii la studii (care au beneficiat și ele de o largă popularizare) și care se coroborează cu prevederile art. 67 alin. 2 din Legea nr. 84/1995, potrivit cărora, prin finalizarea studiilor se înțelege și examenul de licență, conturează ideea potrivit căreia o astfel de aparență a dreptului bazată pe o eroare comună nu ar putea fi susținută. Reține instanța faptul că art. 3 din OG nr. 10/2009 are în vedere pe studenții ciclului universitar de licență înmatriculați în anul I, în perioada 2005 – 2008, la specializări/programe de studii organizate la forma de învățământ ID/FR, care nu au finalizat studiile prevăzându-se posibilitatea acestora de a le continua la specializări/programe autorizate sau acreditate potrivit metodologiei. Același drept îl are în vedere și Ordinul M. nr. 5202/2009 pentru studenții înmatriculați la U. S. Haret, iar din economia acestor acte normative rezultă că sunt asimilate persoanelor care nu au finalizat studiile universitare și acele persoane care au urmat cursuri neautorizate sau neacreditate.

Tribunalul nu a apreciat ca fiind fondat un astfel de argument, nici prin prisma principiului echității, în măsura în care prin el se tinde chiar la obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ pe care nu are dreptul, conform celor anterior menționate, să îl emită. Buna credință a reclamantei ar putea fi valorificată în sfera răspunderii civile contractuale, fără ca aceasta să conducă automat la o reparare în natură a prejudiciului produs, respectiv emiterea diplomei, putându-se evalua oportunitatea acordării de daune, pe această cale.

Făcând un examen de proporționalitate între dreptul concurente, respectiv dreptul individual al reclamantei și interesul public aferent efectelor recunoașterii unei diplome universitare, instanța apreciază că acesta din urmă trebuie să prevaleze. Nu trebuie ignorată răspunderea statului pentru asigurarea unei anumite calități a pregătirii profesionale a celor pe care îi lansează pe piața muncii, prin recunoașterea studiilor. Dând aceleași drepturi titularilor, diplomele emise la nivelul întregii țări trebuie să asigure un caracter unitar al cunoștințelor acumulate, aspect asigurat tocmai prin organizarea sistemului de acreditare.

În acest context, instanța a mai reținut că reclamantei i-a fost și îi este în continuare deschis accesul la urmarea unei forme de învățământ, la aceeași specializare, într-un cadru acreditat/autorizat.

Nici argumentul reținut și derivat din principiul nediscriminării (față de fluctuațiile de jurisprudență internă) nu poate fi reținut în cauză ca fiind creator de drept, în condițiile în care prezenta hotărâre reprezintă o interpretare pertinentă a dreptului intern aplicabil, în condițiile respectării dreptului la un proces echitabil al reclamantei.

Instanța a recunoscut faptul că, în principiu, calitatea sistemului judiciar se vede atât în claritatea legilor dar și în coerența cu care se exercită puterea de interpretare a acestora. Din perspectiva Curții de la Strabourg, noțiunea de divergență de jurisprudență prezintă interes în măsura în care aceasta, în cazurile concrete, poate afecta dreptul la un proces echitabil a reclamantului, drept garantat de art. 6 din CEDO. S-a interpretat astfel că principiul securității juridice garantează, inter alia, o stabilitate de interpretare juridică și contribuie la încrederea publicului în instanțe. Persistența hotărârilor judecătorești neunitare poate crea o stare de incertitudine juridică în măsură să scadă încrederea publicului în sistemul judecătoresc, în vreme ce această încredere este evident una dintre componentele esențiale ale unui stat de drept (P. c. României, 1 decembrie 2005 și Vinčić și alții c. Serbiei 1 decembrie 2009).

Totodată, trebuie conștientizat că activitatea de judecată reprezintă, cu precădere, un proces de evaluare și argumentare, o aplicare concretă a dispozițiilor legale unor situații particulare. Oricât de clară și precisă ar fi norma legală, ea are eminamente un caracter general, revenind judecătorului sarcina să identifice multitudinea situațiilor faptice pe care aceasta le poate sau nu acoperi și în ce măsură. Prin urmare, principiul securității juridice nu este lezat ori de câte ori două hotărâri judecătorești definitive prezintă două puncte de vedere diferite asupra unei situații de fapt similare.

Cu titlu de principiu, Curtea a recunoscut că pronunțarea unor soluții jurisprudențiale diferite este un aspect inerent oricărui sistem juridic bazat pe un ansamblu de instanțe competente să soluționeze în fond, într-o anumită jurisdicție teritorială (Santos Pinto împotriva Portugaliei, 20 mai 2008).

Mai mult, s-a admis că interpretări diferite pot apărea chiar și în cadrul aceleiași jurisdicții, aspect care nu poate constitui, în sine, o încălcare a Convenției.

Principiul securității nu se opune nici schimbărilor jurisprudențiale. Curtea a statuat foarte clar că dispozițiile art. 6 din CEDO nu garantează un drept la consecvența jurisprudenței (Unédic c. Franței, 18 decembrie 2008).

Evoluția jurisprudenței nu este, în sine, contrară bunei administrări a justiției dat fiind că eșecul menținerii unei abordări dinamice și progresive ar risca să împiedice reforma sau ameliorarea (Atanasovski c.Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, 14 ianuarie 2010).

Regula de la care Curtea Europeană pleacă în această materie este aceea că ei nu-i revine sarcina de a cerceta erori de fapt sau de drept prezumtiv comise de o instanță națională, decât dacă și în măsura în care acestea ar fi putut încălca drepturi și libertăți protejate prin convenție (García Ruiz c. Spaniei, 21 ianuarie 1999). De asemenea, ei nu îi revine nici competența, cu excepția cazurilor de arbitrariu evident, să compare hotărâri diferite ale instanțelor naționale, chiar și pronunțate în acțiuni similare în aparență. Din perspectiva care ne interesează la acest moment, principiul subsidiarității înseamnă că instanța europeană nu poate fi tratată ca o instanță de control judiciar, superior ierarhică instanțelor naționale și nici ca o autoritate competentă să unifice într-un anumit fel jurisprudența instanțelor naționale.

Curtea a mai subliniat că, în exercitarea acestei competențe, independența instanțelor naționale trebuie respectată (Ādamsons c. Letoniei, 24 iunie 2008).

Recent, o hotărâre de M. Cameră (Nejdet Șahin și Perihan Șahin c. Turciei, 20 octombrie 2011) a tranșat rolul Curții cu privire la numărul din ce în ce mai mare a cererilor individuale care pun problema încălcării dreptului la un proces echitabil din pricina unor orientări jurisprudențiale divergente, la nivel intern. În esență, instanța europeană a apreciat că simpla existență a unei jurisprudențe divergente naționale nu o obligă să intervină în sensul condamnării statului pentru încălcarea art. 6 din CEDO, o astfel de stare nefiind incompatibilă per se cu garanțiile Convenției. Dimpotrivă, hotărârea statuează că autorităților naționale le revine în primul rând responsabilitatea de a asigura o coerență a jurisprudenței interne, conform mecanismelor legale iar, intervenția instanței de la Strasbourg trebuie să aibă un caracter excepțional. S-a apreciat astfel că dreptul la recurs individual nu poate fi utilizat ca un mecanism de tratare sau soluționare a divergențelor de jurisprudență care pot apărea la nivel național și nici ca un mecanism de control care să se substitue incoerențelor decizionale ale instanțelor interne.

Circumstanțele excepționale care mai pot justifica intervenția Curții, după pronunțarea acestei hotărâri, se referă la existența, într-o speță concretă, a unor decizii interne, în mod evident arbitrare, fie din cauza absenței motivării lor, a unor motivări absurde sau în ipoteza nerespectării garanțiilor esențiale ale dreptului la un proces echitabil.

per a contrario, în situația în care hotărârea internă definitivă invocată de reclamant a fost corespunzător motivată, denotând o interpretare rezonabilă a legii naționale pe care instanța sesizată a ales să o dea, și a fost pronunțată la finalul unei proceduri contradictorii în care a părțile au avut ocazia să își prezinte punctele de vedere, simplul fapt că ea este diametral opusă față de soluțiile pronunțată de alte instanțe sesizate cu cereri similare, nu conduce la încălcarea principiului securității raporturilor juridice.

Nu sunt de neglijat numeroasele decizii de inadmisibilitate pronunțate în cursul anului 2012 și 2013, în care s-a apreciat că statul Român nu a încălcat art. 6 rap la art. 14 din Convenție, cu privire la pretinsa jurisprudență neunitară și că mecanismul intern de unificare este unul funcțional (T. și alții c. România, 13 noiembrie 2012, F. și alții c. România 7 februarie 2012 și S. Neghea și alții c. România 11 septembrie 2012, I. R. și alții c. României, 11 septembrie 2012, A. și alții c. României, 10 mai 2012, D. B. c. România 29 mai 2012).

Cert, în măsura în care la nivelul instanțelor superioare se remarcă o astfel de jurisprudență, diligența acestora impune declanșarea unicului sistem legal de unificare a practicii, respectiv recursul în interesul legii.

Față de toate argumentele anterior menționate, tribunalul a constatat că acțiunea formulată nu este fondată.

MEN are obligația aprobării de formulare tipizate de unitatea special desemnată către instituțiile învățământ superior numai în limita numărului de absolvenți ai facultăților sau specializărilor acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii. Corespunzător, U. S. Haret are dreptul și obligația de a gestiona, completa și elibera numai actele de studii pentru facultățile sale acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, iar absolvenții unei facultăți neacreditate ori neautorizate nu sunt îndreptățiți a le obține.

Cu alte cuvinte, în măsura în care U. S. Haret nu era acreditată/autorizată provizoriu pentru specializarea urmată de reclamantă, forma de învățământ FR, iar la momentul încheierii contractului cu reclamanta aceasta nu îi putea elibera acestuia în mod valabil o diplomă de licență producătoare de efecte juridice, în condițiile legii, recunoscută de MEN, această posibilitate legală nu există nici în prezent.

Pentru toate considerente, în temeiul disp. art. 1 Legea nr. 554/2004 instanța a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, reținând că U. S. Haret nu era autorizată să organizeze pentru specializarea urmată de reclamantă cursuri de FR, așa încât refuzul de eliberare a actelor solicitate nu poate fi apreciat ca fiind nejustificat. Similar, nici refuzul MEN de a aproba tipărirea tipizatelor nu poate fi apreciat ca fiind nejustificat.

Având în vedere soluția pronunțată cu privire la cererea de chemare în judecată, instanța a respins cererea de chemare în garanție a MEN ca fiind neintemeiata.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești în termen legal a formulat recurs recurentul reclamant Ș. N. G. M., criticând-o sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei.

În motivare, recurentul reclamant arată că a urmat cursurile organizate de pârâtă și este licențiată în drept, motiv pentru care este îndreptățită la admiterea diplomei de licență.

Mai arată că, este întemeiată în parte cererea de chemare în garanție întrucât pentru tipărirea diplomelor de licență instituția de învățământ are nevoie de avizul MEN, acesta asigurând punerea în executare a obligației pârâtei de eliberare a diplomelor de licență.

F. de cele prezentate solicită admiterea cererii de recurs așa cum a fost formulată și în rejudecare admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formuloată.

In drept, art. 304 ind.1 și art. 304 pct.9 C.p.c.

Prin întâmpinarea formulată, intimata pârâtă U. S. Haret solicită ca în cazul în care se va admite recursul promovat de Ș. N. G. M. solicită admiterea si a cererii sale de chemare in garanție a Ministerului Educației Naționale (MECTS) pentru urmatoarele considerente:

Asa cum a remarcat si subliniat înalta Curte de Casație si Justitie acest drept nu poate fi afectat si cu atat mai puțin suprimat,in fapt sau in drept, de divergentele ce au aparut în decursul timpului intre U. "S. Haret" si M. Educației pe seama valabilitatii inițierii si desfasurarii formei de invatamant la distanta,pentru specializările la care se organizau si cursuri de zi acreditate/autorizate, atata timp cat M. Educației sau Agenția R. de Asigurarea Calitatii in Invatamantul Superior(ARACIS), infiintata in baza O.U.G. nr.75/2005, nu au demarat si nu au finalizat vreo procedura administrative care sa conducă la concluzia ca subscrisa a actionat in afara cadrului legal,in condițiile in care,in principiu,Ministerului Educației i se recunoștea, prin art.6 din Legea nr.443/2002,dreptul de a "propune încetarea activitatii de invatamant si desființarea prin lege a universitatii".

Având in vedere aceste considerente, solicita a se constata cadrul legal in care a functionat, ca și-a îndeplinit obligațiile legale fata de reclamant, in sensul in care, dupa finalizarea completa a studiilor si susținerea examenului de licența, la cererea acestuia, a eliberat Adeverințele de absolvire a studiilor, potrivit Metodologiei organizarii si desfasurarii examenelor de finalizare a studiilor, emisa de către subscrisa sub nr. 1405/ 21.05.2009 si cu prevederile art. 20 si art. 38 din Ordinul MECTS nr.2284 din 28 septembrie 2007 .

Iar in vederea eliberării diplomei de licența a făcut demersurile legale către M. Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului ,in sensul in care a comunicat necesarul de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților anului 2009, in vederea aprobarii acestora si spre a emite mai departe comanda de tipărire la ..

Astfel, s-a adresat Ministerului, prin adresele nr.385/06.04.2009; nr.769/25.08.2009;nr.31/21.06.2010;nr.557/12.10.2010;nr.569/18.10.2010;nr.573/26.10.2010;nr.1054/03.02.2011; nr.960/08.10.2009, nr.278/05.08.2010, a solicitat aprobarea pentru a putea tipării formularele tipizate la . absolvenții anului 2009, dar nu a primit un răspuns oficial din partea autoritatii administrative.

Prin urmare, chematul in garanție MEN (MECTS), in temeiul prerogativelor cu care a fost investit, trebuia sa o avertizeze ca furnizor de educație, daca ar fi constatat ca nu sunt îndeplinite standardele de calitate, sa procedeze la aducerea activitatii educaționale la nivelul standardelor de calitate, urmând ca in cazul in care si al treilea raport de evaluare ar fi fost nefavorabil. M. Educației trebuia sa elaboreze si sa promoveze,dupa caz,hotarare de guvern sau lege,decizia prin care inceteaza definitiv școlarizarea in cadrul respectivului program.

Aprobarea in parte a tipizării formularelor de diploma echivaleaza cu recunoașterea din partea METCS, ca a functionat ., care i-a permis sa organizeze formele de invatamant cu frecventa redusa sau invatamant la distanta.

Învederează faptul ca și-a îndeplinit obligația legala de a emite Adeverința de studii pentru reclamant si am făcut demersuri către M. Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului in vederea comunicării necesarului de materiale tipizate pentru actele de studiu destinate absolvenților pentru anul 2009, spre a putea comanda la societatea de tipărire . formulare, in scopul livrării lor.

Precizează ca adeverința de licentiat a recurentului reclamant exista, este in flinta si constituie un act administrative nerevocat sau anulat in vreun mod de către instantele de judecata. In incercarea de a-si justifica poziția MECTS isi circumscrie apararile pe aspecte legate de acreditarea sau neacreditarea formei de invatamant, aparari ce nu se circumscriu obiectului acțiunii reclamantului.

A motivat solicitarea de admitere a cererii de chemare in garanție pe imposibilitatea efectiva de a emite reclamantului diploma de licența atata vreme cat MECTS nu va aproba tiparirea formularelor pentru anul 2009, fiind pusi astfel in imposibilitatea de a executa hotararea daca se va admite cererea reclamantului, cata vreme dreptul absolvenților nu poate fi realizat fara concursul efectiv al chematului in garanție, care, in calitate de autoritate publica gestioneaza materialele si tipizatele cu regim special necesare pentru a se elibera diploma sau alte acte de studii. Existând o interdependent intre cele doua cereri obligația pârâtei de a elibera diplomele de licența fiind subsidiara si indisolubil legata de acordul chematului in garanție MECTS in vederea tipăririi acestor formulare.

In raport de cele aratate, solicită ca in cazul admiteri recursului promovat de reclamant, a se admite si cererea de chemare in garanție formulata de pârâtă, iar pe fond obligarea chematului in garanție M. Educației Naționale (MECTS) să aprobe tiparirea formularelor cu regim special si procedând astfel prin hotararea pronuntata se va asigura o temeinica si legala soluționare, in temeiul careia, reclamantul recurent, va avea posibilitatea valorificării drepturilor lui, asa cum este firesc . drept.

In temeiul art.274 Cod proc.civ. solicita cheltuieli de judecata (onorariu avocat) asa cum rezulta din documentele atașate (extras de cont, contract de asist. jurid.)

Probe: înscrisuri.

Deși a fost legal citat, intimatul chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE nu a formulat întâmpinare în cauză.

Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 304 ind.1 Cod pr. civ., Curtea a reținut următoarele:

Reclamantul-recurent a urmat cursurile Universității S. Haret si a promovat examenul de licența, fiind eliberata o adeverința care atesta faptul ca este absolvent al acestei facultăți si licențiat. In acest context, reclamantul a făcut demersurile necesare in fata paraților pentru eliberarea diplomei, parata U. S. Haret comunicând acesteia ca pana la data solicitării reclamantei, comanda de formulare de diplome nu a fost onorata decât parțial.

Parata U. S. Haret a fost infiintata prin Legea 443/5.07.2002 ca persoana juridica de drept privat si de utilitate publica, parte a sistemului național de invatamant, iar prin HG nr 693/2003 si HG nr 676/2007 au fost acreditate sau autorizate sa funcționeze provizoriu, pentru forma de invatamant la zi, domeniile de licența drept, sociologie, psihologie, management, științe ale educației, informatica si altele.

In aplicarea dispozițiilor Legii 84/1995, M. Educației a emis la 7.03.2006 Ordinul nr 3404, in cuprinsul căruia se stabilește la art 2 ca „Admiterea in invatamantul superior public si particular se organizează pe domenii de studiu de licența, pe baza metodelor stabilite de fiecare universitate" iar la art. 8 se prevede ca „Formele de invatamant cu frecventa redusa sau invatamant la distanta pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, in domeniile respective si dispun de departamente specializate"

Specializările urmate de reclamanta respectiv Administrație Publică la forma de invatamant FR, au fost confirmate de MECTS prin emiterea formularelor cu sigla acestui minister pana in anul 2009, data de la care s-a refuzat eliberarea acestora.

Prin urmare, prevederile legale in vigoare in acea perioada permiteau paratei U. S. Haret sa organizeze formele de invatamant cu frecventa redusa sau invatamant la distanta, pentru domeniile pentru care era acreditata/autorizata sa organizeze cursuri de zi, deci si pentru specializarea urmata de reclamanta, aceasta tinand de exercițiul autonomiei universitare, garantate de Constituție si de lege.

Reclamantului i-a fost eliberata adeverința care atesta faptul ca a obținut titlul de licențiata, adeverința care a intrat in circuitul civil, nefiind revocata sau anulata de instanța de judecata sau de o autoritate administrativa.

Neconstatarea unor nereguli semnificative in procesul educațional privind pe parata U. S. Haret

Astfel, OUG nr 75/2005 obliga pe furnizorii de educație ca, dupa obținerea acreditării sa transmită anual ARACIS rapoarte anuale de evaluare interna. M. Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului trebuia sa avertizeze pe furnizorul de educație, daca ar fi constatat ca nu sunt indeplinite standardele de calitate, sa procedeze la aducerea activității educaționale la nivelul standardelor de calitate, urmând ca in cazul in care si al treilea raport de evaluare ar fi fost nefavorabil, M. Educației sa elaboreze si sa promoveze, dupa caz, hotărâre de guvern sau lege, decizia prin care inceteaza definitiv școlarizarea in cadrul respectivului program.

Este important de subliniat aspectul ca nici dupa incheierea perioadei de monitorizare, prevăzuta de art 8 din Legea nr 443/2002, si nici dupa emiterea HG nr 676/2007 si a HG nr 635/2008, precum si nici dupa . OUG nr 75/2005 privind asigurarea calității educației, factorii de decizie din sistemul de invatamant nu au sesizat nereguli semnificative in procesul de organizare si desfășurare a procesului educațional la nivelul paratei, nu a fost demarata si finalizata vreo procedura administrativa care sa conducă la concluzia ca universitatea a acționat in afara cadrului legal, cu precizarea ca, in conformitate cu prevederile art 6 din Legea 443/2002, ministerul de resort avea inclusiv dreptul de a propune incetarea activității de invatamant si desființarea prin lege a acestei instituții de invatamant superior.

Înalta Curte de Casație si Justiție în considerentele Deciziei nr.2874/1 iunie 2010, a reținut ca finalizarea cursurilor universitare organizate de U. S. Haret, in cadrul formei de invatamant la distanta, prin susținerea examenului de licența si obținerea in urma acestuia a unei diplome ,,presupune in fapt recunoașterea formei de invatamant urmata de către M. Educației Cercetării si Inovării", menționatul refuz neputand acoperi lipsa de acțiune a instituției publice cu atributiuni in domeniul asigurării calității educației, in condițiile in care OUG nr.75/2005 obliga pe furnizorii de educație ca dupa obținerea acreditării, sa transmită anual A.R.A.C.I.S rapoarte anuale de evaluare interna iar pe instituția de interes public național menționata sa avertizeze pe furnizorul de educație, atunci cand ar fi constatat ca nu sunt indeplinite standardele de calitate, sa procedeze la aducerea activității educaționale la nivelul standardelor de calitate, urmând ca in cazul in care si al treilea raport de evaluare ar fi nefavorabil, M. Educației sa elaboreze si sa promoveze, dupa caz, hotărâre de guvern sau lege, decizia prin care inceteaza definitiv școlarizarea in cadrul respectivului program .

Acest refuz este nejustificat, in sensul art 2 alin (1) lit i) din Legea nr 554/2004, cu modificările si completările ulterioare, intrucat Ordinul nr 3404/2006 recunoaște posibilitatea organizării de către universitățile acreditate la formei de invatamant „la distanta", pentru domeniile in care acestea erau autorizate sa organizeze cursuri de zi, deci si pentru domeniile urmate de reclamant.

Acest refuz constituie un exces de putere, in condițiile in care in perioada 2005-2009 M. Educației sau Agenția R. de asigurare a Calității in învățământul Superior (ARACIS) nu au derulat nicio procedura administrativa in urma căreia sa se constate funcționarea in afara cadrului legal a Universității S. Haret, pasivitatea factorilor de decizie din sistemul național de educație neputand fi imputata reclamanților care au acționat cu buna-credinta.

Pe de alta parte, potrivit art 20 din Ordinul ministrului educației si cercetării nr 2284/2007, „Titularii sau imputemicitii acestora au dreptul sa solicite eliberarea actelor de studii completate, dupa termenul aprobat de senatul instituției, care poate fi de cel mult 12 luni de la finalizarea studiilor, respectiv de doua luni de la confirmarea titlului științific de doctor".

Cata vreme au fost respectate dispozițiile legale aplicabile, dreptul reclamantei la obținerea actului de recunoaștere al studiilor este un drept câștigat, opozabil oricărui subiect de drept. Pe de alta parte, nu se pot face discriminări intre reclamanta si alti absolvenți, cata vreme in cazul tuturor au fost respectate dispozițiile aplicabile formei de invatamant urmate. Nu este posibila crearea unei situații discriminatorii, atata vreme cat pentru alti absolvenți MECTS a aprobat formularele tipizate de diploma. Finalizarea cursurilor universitare organizate de U. S. Haret București, in cadrul formei de invatamant la distanta, prin susținerea examenului de licența si obținerea in urma acestuia a unei diplome, este o consecința a recunoașterii formei de invatamant urmata, de catre M. Educație, Cercetării, Tineretului si Sportului.

De altfel, MECTS invocându-si in aparare propria culpa, in sensul ca in anul 2009 a refuzat eliberarea de formulare tipizate, a adoptat OG nr.10/2009, pe care insa prin legea nr.1/2011-Legea Educației Naționale a abrogat-o, si oricum nu putea sa retroactiveze conform art.15 alin 2 din Constituția României. Prin urmare, apare evident ca MECTS nu are argumente de natura legala sa împiedice USH sa-si valorifice dreptul derivat din „Regulamentul privind regimul actelor de studii in sistemul de invatamant "aprobat prin Ordinul nr.2284/2007 M.Of._, art 7, si ca atare, trebuie sa aprobe formularele, sens in care MECTS trebuie sa respecte dreptul absolvenților din anul 2009.

În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului la aprobarea tipizării formularelor de diplomă de licență, Curtea reține că este neîntemeiat pentru următoarele considerente: în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului educației nr. 2284/2007, formularele actelor de studii se achiziționează de la unitatea de specialitate producătoare, pe baza comenzilor transmise anterior acesteia, de către delegați ai instituțiilor de învățământ superior acreditate. Predarea-preluarea formularelor se efectuează în baza unui proces-verbal încheiat între delegatul instituției și reprezentantul unității de specialitate producătoare, în care sunt trecute toate datele de identificare a formularelor, inclusiv seriile și numerele.

Rectorul instituției de învățământ superior este responsabil pentru organizarea și desfășurarea activității de gestionare, completare și eliberare a actelor de studii de către instituție.

Procedura de eliberare a avizelor necesare pentru formularele-tipizate este o procedură care implică numai instituțiile de învățământ superior particulare acreditate, M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și ROMDIDAC S.A. - Compania de Material Didactic, nicidecum absolvenții universităților respective.

Așa fiind se va respinge acțiunea formulată față de pârâtul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului ca neîntemeiată.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, Curtea reține că este întemeiată, cu următoarea motivare: intimata U. S. Haret, a fost înființata prin Legea nr.443/5 iulie 2002, ca persoana ca persoana juridica de drept privat si de utilitate publica, parte a sistemului național de invatamant, care a funcționat ., fiind un furnizor de programe educaționale de studii recunoscut pe plan național.

Prevederile legale la momentul înscrierii reclamanților la cursurile USH, îi obliga sa obțină acreditare numai pe specializările (facultățile) existente in cadrul Universității S. Haret si nicidecum pe formele de invatamant.

În baza art.60 alin. 1 din Legea nr.84/1995 (in vigoare pe intreaga perioada de școlarizare a reclamanților) activitatea didactica se poate organiza in următoarele forme:de zi, seral, cu frecventa redusa si la distanta.

Formele de invatamant seral, cu frecventa redusa si la distanta pot fi organizate de instituțiile de invatamant superior care au cursuri la zi.

Ca atare, singura condiție pentru desfășurarea formei de invatamant la distanta era ca specializarea sa fie acreditata sau autorizata sa funcționeze provizoriu si sa aiba forma de invatamant la zi.

In acest sens legiuitorul a avut in vedere faptul ca evaluarea si acreditarea se fac doar la nivelul programelor de studii, care duc la o calificare universitara distincta.si nu la nivelul formelor de invatamant.

Programa de studii este cea care susține calificarea distincta indiferent de forma de invatamant absolvita (zi,seral,frecventa redusa sau invatamant la distanta).

Actul normativ care reglementa procedura de acreditare si autorizare provizorie a organizațiilor furnizoare de educație si a programelor de studiu la momentul începerii studiilor de către recurentul reclamant era OUG nr.75/2005 privind asigurarea calității educației.

Potrivit prevederilor art.29 alin.3 si 4 din acest act normativ „in invatamantul superior evaluarea si acreditarea se face la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licenta, care duce la o calificare universitara distincta. Acreditarea presupune parcurgerea a doua etape succesive:

a)autorizarea de funcționare provizorie, care acorda dreptul de a desfășura procesul de invatamant si de a organiza, dupa caz, admiterea la studii

b)dreptul de a emite diplome, certificate studii recunoscute de M. Educației si organiza, dupa caz, examen de absolvire, doctorat."

Dispozițiile art.29 din OUG nr.75/2005 nu conduc la concluzia necesitații unei acreditări distincte pentru fiecare forma de invatamant doar pentru fiecare program din ciclul de licența care conduce la o calificare universitara distincta.

Noțiunea de "program de studii" a fost definita in cuprinsul Metodologiei aprobate prin HG nr. 1418/2006 ca fiind totalitatea activităților de proiectare, organizare, conducere si realizare efectiva a predării, invatarii si cercetării dintr-un domeniu care conduce la obținerea unei calificări universitare.

Din coroborarea disp. art.29 din OUG nr.75/2005 cu dispozițiile art.60 alin.3 din Legea nr.84/1995 (in vigoare la data promovării examenului de licența), diplomele si certificatele de studii eliberate de instituțiile de invatamant superior în condițiile legii, pentru aceeași specializare sunt echivalente, indiferent de forma de invatamant absolvita, se poate desprinde concluzia ca nu forma de invatamant absolvita, zi, frecventa redusa, invatamant la distanta) este cea care duce la o calificare universitara ci specializarea aleasa si urmata.

Mai mult art.4 din HG nr.535/2009 arata ca autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea se acorda pentru formele de invatamant de zi. Specializările autorizate sau acreditate, care funcționează la forma de invatamant de zi, pot funcționa si la forma de invatamant seral sau fara frecventa, fara a fi necesara îndeplinirea procedurii de autorizare distincta, de funcționare provizorie sau acreditare de către Consiliul N. de Evaluare Academica si Acreditare a institutiilor de invatamant superior.

Învățământul deschis la distanta beneficiază de o reglementare distincta la art.5 din același act normativ "învățământul deschis la distanta, similar cu învățământul fara frecventare poate organiza numai In cadrul instituțiilor de invatamant superior care au urmat procedura de autorizare prevăzuta de lege". Prin art,5 din HG 916/2005 se arata ca:

"(1) Structurile si specializările prevăzute in anexele nr.1 si 2 funcționează începând cu anul universitar 2005/2006, pentru anul întâi de studii.

(2) Specializările prevăzute in anexele nr.1-3 la Hotărârea Guvernului nr.410/2002 privind structurile si specializările acreditate sau autorizate sa funcționeze provizoriu din Instituțiile de invatamant superior, cu modificările si completările ulterioare,care nu se regăsesc in anexa nr.3 la prezenta hotararejntra in lichidare incepand cu anul universitar 2005/2006."

U. S. Haret este cuprinsa in anexa acestui act normativ.

Potrivit prevederilor art.6 din HG 676/2007"specializarile (nu formele) ale căror denumiri au fost adaptate la nomenclatorul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.916/2005 privind structurile instituțiilor de invatamant superior acreditate sau autorizate sa funcționeze provizoriu si a specializărilor din domeniile studiilor universitare de licența si prin Hotărârea Guvernului nr.1.175/2006 privind organizarea studiilor universitare de licența si aprobarea listei domeniilor si specializărilor (nu formelor) din cadrul acestora cu modificările ulterioare, care funcționează începând cu anul 2005-2006 si care se regăsesc in prezenta hotărâre isi continua activitatea".

Prin art.1 din HG nr.1175/2006 a fost aprobat nomenclatorul domeniilor de studii universitare de licența si a specializărilor din cadrul acestora al specializărilor reglementate sectorial si/sau general. Din lecturarea textelor legale, evocate mai sus, se poate observa ca a funcționat ..

In aceste condiții de reglementare si in raport de conduita adoptata de organul de specialitate al administrației publice centrale, chemat sa organizeze si sa conducă sistemul național de educație, aprobarea de către U. "S. Haret" din București a admiterii la forma de invatamant la distanta, pentru specializările acreditate/autorizate, corespunzătoare formei de pregătire prin cursuri de zi, tine de exercițiul autonomiei universitare, garantate prin art.32 alin.6 din Constituția României si Legea nr.84/1995 in vigoare la momentul înscrierii reclamanților la Facultate.

Recunoașterea, prin chiar art.8 din Ordinul nr.3404/2006, emis de către ministrul educatiei a posibilității organizării de către universitățile acreditate a formei de invatamant la distanta pentru domeniile in care acestea erau autorizate sa organizeze cursuri de zi confera reclamanților dreptul de a cere sa li se elibereze Diploma de licenta însotita de Suplimentul la Diploma,drept recunoscut de pct.VII din Metodologia organizării si desfășurării examenelor de finalizare a studiilor, aprobata de Senatul Universității "S. Haret" la data de 13 mai 2009, act de reglementare ce a fost inregistrat sub nr.1405 din 21.05.2009.

În vederea eliberării diplomei de licența, U. S. Haret a făcut demersurile legale către M. Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului, in sensul in care au comunicat necesarul de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților anului 2009, in vederea aprobării acestora si spre a emite mai departe comanda de tipărire la ..

Astfel, s-au adresat Ministerului, prin adresele nr.385/06.04.2009; nr:769/25.08.2009; nr.31/21.06.2010; nr.557/12.10.2010; nr.569/18.10.2010, nr. 573/26.10.2010, nr. 1054/3.02.2011, nr. 960/8.10.2009, nr. 278/5.08.2010, au solicitat sa le fie data aprobarea pentru a putea tipării formularele tipizate la . absolvenții anului 2009, dar nu au primit un răspuns oficial din partea autorității administrative.

Față de considerentele de fapt și de drept reținute mai sus, instanța reține că recursul este fondat, astfel că în baza art. 304 ind.1 și art. 312 Cod pr. civ., îl va admite și va modifica sentința civilă recurată în sensul că va admite cererea de chemare în judecată față de pârâta U. S. Haret București.

Va obliga pe pârâta U. S. Haret București să elibereze reclamantului diploma de licență și suplimentul de diplomă în termen de 60 de zile de la pronunțarea hotărârii.

Va respinge acțiunea față de pârâtul MEN ca nefondată.

Va admite în parte cererea de chemare în garanție.

Va obliga pe chematul în garanție MEN să aprobe tipizarea formularelor tipizate de diplomă de licență și suplimentului de diplomă pentru reclamant, în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii.

Va respinge celelalte capete de cerere ale chemării în garanție ca nefondate.

Având în vedere că intimatul MEN este în culpă procesuală, în temeiul art.274 C. va fi obligat să plătească recurentului suma de 4,30 lei cheltuieli de judecată și va obliga intimatul MEN să plătească intimatei pârâte U. S. Haret București, suma de 620 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de recurentul reclamant Ș. N. G. M., împotriva sentinței civile nr. 2188/24.03.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu intimații pârâți U. S. HARET BUCUREȘTI și M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE.

Modifică sentința civilă recurată în sensul că admite cererea de chemare în judecată față de pârâta U. S. Haret București.

Obligă pe pârâta U. S. Haret București să elibereze reclamantului diploma de licență și suplimentul de diplomă în termen de 60 de zile de la pronunțarea hotărârii.

Respinge acțiunea față de pârâtul MEN ca nefondată.

Admite în parte cererea de chemare în garanție.

Obligă pe chematul în garanție MEN să aprobe tipărirea formularelor de diplomă de licență și suplimentul de diplomă pentru reclamant, în 30 de zile de la pronunțarea hotărârii.

Respinge celelalte capete de cerere ale chemării în garanție ca nefondate.

Obligă intimatul MEN să plătească recurentului suma de 4,30 lei cheltuieli de judecată.

Obligă intimatul chemat în garanție MEN să plătească intimatei pârâte U. S. Haret București, suma de 620 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 31.10.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

V. D. U. D. B. V.

GREFIER

B. C.

Tribunalul București

Secția a II a C.

Administrativ și Fiscal

Jud. fond C. A. B.

Red. jud. UD./2 ex.

Tehnodact. C.D.D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Decizia nr. 8030/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI