Anulare act administrativ. Sentința nr. 2816/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2816/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-10-2014 în dosarul nr. 2822/2/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI-SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2816
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 21.10.2014
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: H. P.
GREFIER: E. S. M.
Pe rol se află pronunțarea cererii de contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul M. M. ȘI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE în contradictoriu cu pârâta S. S. LIDER AL CONSORȚIULUI S. S., CEMAGREF, HYDRATEC, GINGER, MEMORIS, ODISEEA CONSULTING, având ca obiect – „anulare act administrativ-hotărâre arbitrală nr. 38/11.03.2014”.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la termenul de judecată din data de 23.09.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la datele de 30.09.2014, 07.10.2014, 14.10.2014 și 21.10.2014, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Asupra cauzei civile de față, constată că prin cererea înregistrată la această instanță cu nr._ reclamantul M. M. ȘI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE a soliictat în contradictoriu cu pârâta S. S. LIDER AL CONSORȚIULUI S. S., CEMAGREF, HYDRATEC, GINGER, MEMORIS, ODISEEA CONSULTING, anularea sentinței arbitrale nr.38/11.03.2014 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.
Reclamanta apreciază sentința arbitrală ca fiind nelegală și netemeinică, arătând că:
1. Curtea de Arbitraj a respins în mod eronat și nejustificat excepția inadmisibilități cererii de arbitraj, încălcând art.40 din contract.
Reclamanta a înaintat cererea de arbitraj Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României fără a parcurge etapa concilierii prevăzută de art. 40 din Contractul PHARE nr. 2005/_ „Contribuții la dezvoltarea Strategiei de gestionare a riscului de inundații".
Probatoriul pe care își sprijină reclamantul acțiunea, atașat cererii de arbitrare și bazat integral pe o corespondență între părți, creează aparent senzația că procedura de conciliere inițiată de acesta stabilește termenii și condițiile în care se desfășoară. Analizând întreaga corespondență și în lipsa unui proces verbal de conciliere agreat și semnat de către părți, constatăm că este destul de dificil de apreciat dacă o astfel de corespondență consfințește în sens juridic o astfel de conciliere, în egală măsură fiind greu de stabilit chiar și eventualul moment de la care ar fi început să curgă presupusa conciliere înțeleasă de Reclamant și, implicit de Curte.
Dacă ne raportăm la înțelesul art. 40 din "Condițiile generale" ale Contractului - Soluționarea Litigiilor-coroborat cu art. 11 din "Condițiile Speciale" vom observa că niciuna din clauzele inserate cu privire la cererea de soluționare pe cale amiabilă, la care părțile ar fi trebuit să răspundă în termen de 30 de zile, precum și perioada de soluționare ulterioară acestei cereri de 120 de zile, nu a fost respectată, motiv pentru care procedura de conciliere nu a fost parcursă.
2. Acest contract nu a fost realizat în totalitate de către consultant, motiv pentru care Raportul Final a fost avizat și aprobat de către Autoritatea de Implementare cu reținerea sumei revendicate în cadrul arbitrajului.
I. Referitor la îndeplinirea sarcinilor de către consultant, au fost estimate rezultatele îndeplinirii acestora, după cum urmează:
Sarcina 1. Stabilirea Strategiei de gestionare a riscurilor de inundații pe termen mediu si lung si a Planului de Acțiune
Activitatea 1.1. Evaluarea preliminară a riscului de inundații la nivel național
Rezultat estimat: Evaluarea preliminară a riscului de inundații la nivel național - sarcină integral îndeplinită
Activitatea 1.2. Analiza critică a sistemului existent de protecție împotriva inundațiilor: diagnostic, propuneri de măsuri și acțiuni pentru reducerea riscului de inundații
Rezultate estimate:
•evaluarea din punct de vedere tehnic și funcțional a sistemului existent de protecție împotriva inundațiilor - rezultat integral realizat
•elaborarea unui diagnostic al stării tehnice și de funcționare a sistemului existent de protecție împotriva inundațiilor și al parametrilor de rentabilitate - rezultat integral realizat
•elaborarea unor propuneri clare de îmbunătățire a protecției teritoriului împotriva inundațiilor - rezultat integral realizat
Activitatea 1.3 - Elaborarea Strategiei de gestionare a riscurilor de inundație pe termen mediu și lung.
Rezultat estimat: Obținerea unei Strategii de gestionare a riscurilor de inundații pe termen mediu și lung aprobată de AAMGA - rezultat integral realizat
Activitatea 1.4 - Elaborarea Planului de Acțiune pentru punerea în aplicare a Strategiei de gestionare a riscurilor de inundație
Rezultat estimat: Elaborarea de către Consultant și aprobarea de către MMGA a unui Plan de Acțiune pentru punerea în aplicare a Strategiei de gestionare a riscurilor de inundație - integral realizat
Sarcina 2. Elaborarea metodologii lor de întocmire a hărților privind inundațiile si riscurile de inundație
Activitatea 2.1. Analizarea metodologii lor de întocmire a hărților privind inundațiile și riscurile de inundație existente în țările cu experiență relevantă în acest domeniu
Rezultate estimate:
•o sinteză a metodologii lor de întocmire a hărților de inundații și a hărților de riscuri de inundație - integral realizat
•recomandări clare privind cea mai adecvată metodologie care să fie utilizată pentru întocmirea hărților de inundații și hărților de riscuri de inundații - integral realizat
Activitatea 2.2. Stabilirea conținutului minim al hărții inundațiilor și al hărții riscurilor de inundație
Rezultat estimat: stabilirea conținutului minimal al hărților de inundații și al hărților de riscuri de inundații - integral realizat
Activitatea 2.3. Stabilirea metodologiei de întocmire a hărților de inundații și a hărților de riscuri de inundații
Rezultat estimat: elaborarea metodologiei de întocmire a hărților de inundații și a hărților de riscuri de inundații și aprobarea ei de către MMGA - integral realizat
Sarcina 3. Dezvoltarea unei metodologii pentru evaluarea daunelor fizice directe produse de inundații receptorilor de risc la inundații.
Activitatea 3.1. Prezentarea conceptului de evaluare a daunelor fizice directe produse de inundații și a principalelor metodologii internaționale din acest domeniu
Rezultat estimat: Prezentarea sintezei conceptului de evaluare a daunelor fizice directe produse de inundații - integral realizat
Activitatea 3.2. Dezvoltarea unei metodologii de evaluare a daunelor fizice directe produse de inundații
Rezultat estimat: obținerea unei metodologii de evaluare a daunelor fizice directe produse de inundații elaborată și aprobată - integral realizat
Sarcina 4. Propunerea unui standard pentru determinarea riscului social acceptabil pentru așezările umane, unitățile economico-sociale. sistemele de transport, terenuri si alții Activitatea 4.1. Analiza critică a standardului român STAS 4273/83 (Clasificare pe baza categoriilor de importanță).
Rezultat estimat: recomandările pentru îmbunătățirea sau modificarea standardului emis - integral realizat
Activitatea 4.2. Elaborarea unei propuneri de standard de determinare a riscului social acceptat la inundații
Rezultat estimat: Standardul pentru determinarea riscului la inundații social acceptat aprobat de MMGA - integral realizat
Sarcina 5. Proiectarea unui sistem unitar de informare si educare a populației din zonele cu risc potențial de inundație
Activitatea 5.1. Dezvoltarea unui sistem unitar de informare și educare a populației ș^ definirea responsabilităților actorilor implicați (ministere, direcții de gospodărire a apelor, consilii locale, etc.).
Rezultat estimat: Un sistem unitar de informare și educare a populației elaborat - integral realizat
Activitatea 5.2. Elaborarea unui Ghid privind campania națională de sensibilizare și Planul de Acțiune aferente punerii în aplicare a sistemului unitar elaborat în cadrul activității 5.1, destinate zonelor cu risc potențial de inundație
Rezultate estimate:
•Ghidul privind campania națională de informare - integral realizat
•Un Plan de Acțiune pentru punerea în aplicare a sistemului unitar de informare și educare în zonele cu risc de inundații elaborat - integral realizat
Sarcina 6. Evaluarea si gestionarea inundațiilor în bazinul hidrografic inferior și mijlociu al Șiretului (bazinul pilot)
Activitatea 6.1. Elaborarea unor studii privind inundațiile pentru celei trei cursuri de apă din cadrul bazinului hidrografic pilot
Rezultat estimat: obținerea studiilor privind inundațiile pe râurile Siret, T. și B. care să identifice zonele inundabile și receptorii riscurilor din sectoarele nominalizate - integral realizat
Activitatea 6.2. întocmirea hărților inundațiilor și a hărților privind riscurile de inundație pe râul Șiret pe sectoarele definite în Activitatea 6.1
Rezultat estimat: obținerea hărților de inundații și a hărților de riscuri de inundație pe râurile Șiret, T. și B. în sectoarele menționate la Activitatea 6.1 - integral realizat
Activitatea 6.3. Elaborarea a 3 cereri de finanțare din Fondul de Coeziune pentru proiecte de investiții în domeniul prevenirii riscului de inundație - neîndeplinită integral
Sub-activitatea 6.3.1 - Elaborarea Planului mașter 2006 - 2015 pentru sistemul integrat de gestionare a riscului de inundații (proiecte investiționale de infrastructură pentru prevenirea inundațiilor)
Rezultat estimat: Planul Mașter prezentat Beneficiarului Final și aprobat de acesta - integral realizat
Sub-activitatea 6.3.2 - Elaborarea Studiului de Fezabilitate pentru proiectele de infrastructură prioritare ce urmează să fie incluse în Cererea de finanțare
Rezultat estimat: Studiul de Fezabilitate prezentat Beneficiarului Final și aprobat de acesta - integral realizat
Sub-activitatea 6.3.3 - Efectuarea analizei economico-financiare
Rezultat estimat: nu s-a realizat integral
Sub-activitatea 6.3.4 - Elaborarea evaluării impactului asupra mediului (EIM)
Rezultat estimat: nu s-a realizat integral
Sub-activitatea 6.3.5 - Elaborarea cererilor de co-finanțare de la UE Rezultat estimat: obținerea a trei Cereri de co-finanțare din Fondul de Coeziune pentru:
>un proiect pe râul Șiret pe sectorul dintre amontele gurii de vărsare a râului T. și avalul confluenței cu Dunărea - nu s-a realizat integral
>un proiect pe râul T. - nu s-a realizat integral
>un proiect pe râul B. pentru bazinul superior și mijlociu (cu avalul limitat de secțiunea Măgura) - nu s-a realizat integral
Sarcina 7. Comunicarea rezultatelor proiectului si schimbul de experiență
Activitatea 7.1 - Comunicarea informațiilor privind Strategia de gestionare a riscurilor de inundație, Planul de Acțiune, metodologia de întocmire a hărților de inundații și de riscuri de inundații și a sistemului informatic unitar
Rezultat estimat:
•100 de părți interesate informate cu privire la rezultatele proiectului – realizat integral
•80 de exemplare ale Strategiei de gestionare a riscurilor de inundații pe termen mediu și lung elaborate și distribuite - realizat integral
Activitatea 7.2 - S. de prezentare a modalității în care funcționează sistemul unitar de informare și educare a populației
Rezultat estimat: Modul de funcționare al sistemului unitar de informare și educare a populației prezentat - realizat integral
Consultantul și-a îndeplinit misiunea în mod substanțial până la 31.5.2009 dar trebuie să continue:
- să înglobeze ultimele comentarii primite privitoare la analiza economică și analiza financiară;
- să înglobeze autorizația autorităților de mediu responsabile în documentele justificative ale cererii de finanțare, în ceea ce privește procedura EIM
- să finalizeze cele 3 Cereri de finanțare de la Fondul de Coeziune, inclusiv cele două rezultate finale de mai sus.
S-a considerat că prezentarea produselor finale stipulate în Contractul de asistență tehnică până la 31.05.2009 nu a îndeplinit până la 4,27% din valoarea Contractului.
II. Referitor la suma care trebuia plătită consultantului
Conform „NOTEI DE EVALUARE TEHNICĂ Șl FINANCIARA privind realizarea obiectivului general al proiectului și durabilitatea rezultatelor proiectului Phare 2005/_ „CONTRIBUȚII LA DEZVOLTAREA STRATEGIEI DE GESTIONARE A RISCULUI DE INUNDAȚII, „pentru a calcula suma ce trebuie plătită Consultantului, s-a ținut seama de următoarele ipoteze pe baza experienței Ministerului M. și Schimbărilor Climatice în domeniu:
1. Suma medie ce urmează să fie plătită pentru elaborarea Cererii de finanțare din FS(C) se poate considera ca având valoarea de 300.000 euro + TVA.
2.Volumul de muncă dedicat elaborării Planului Mașter (inclusiv studiilor privind( inundațiile, hărților de inundații și hărților de riscuri de inundație) aferent proiectelor investiționale în domeniul mediului este de 40% din volumul total de muncă necesar pentru a elabora Cererea de finanțare de la Fondul de Coeziune, ceea ce înseamnă că valoarea acestei munci este de 120.000 euro + TVA
3.Volumul de muncă dedicat elaborării Studiului de Fezabilitate aferent proiectelor investiționale în domeniul mediului este de 30% din volumul total de muncă necesar pentru a elabora Cererea de finanțare de la Fondul de Coeziune, ceea ce înseamnă că valoarea acestei munci este de 90.000 euro + TVA
4.Volumul de muncă dedicat elaborării Analizei economico-financiare aferent proiectelor investiționale în domeniul mediului este de 18% din volumul total de muncă necesar pentru a elabora Cererea de finanțare de la Fondul de Coeziune, ceea ce înseamnă că valoarea acestei munci este de 54.000 euro + TVA
5.Volumul de muncă dedicat elaborării EIM aferent proiectelor investiționale în domeniul mediului este de 6% din volumul total de muncă necesar pentru a elabora Cererea de finanțare de la Fondul de Coeziune, ceea ce înseamnă că valoarea acestei munci este de 18.000 euro + TVA
6. Volumul de muncă dedicat elaborării Formularului de cerere de finanțare aferent proiectelor investiționale în domeniul mediului este de 6% din volumul total de muncă necesar pentru a elabora Cererea de finanțare de la Fondul de Coeziune, ceea ce înseamnă că valoarea acestei munci este de 18.000 euro + TVA.
După analizarea volumul de muncă depusă, conform capitolului 2 al Notificării, a rămas de efectuat următorul volum de muncă, cu următoarele rezultate care trebuiau avute în vedere:
a)înglobarea ultimelor comentarii primite cu privire la analiza economică și la analiza financiară: mai rămâne de efectuat 20% din volumul total de muncă, cu o valoare de 10.800 euro + TVA;
b)înglobarea autorizației autorităților de mediu responsabile alături de documentele justificative ale cererii de finanțare a asistenței în domeniul procedurii EIM: mai rămâne de efectuat 25% din volumul total de muncă, cu o valoare de 4.500 euro + TVA
c)finalizarea celor 3 cereri de finanțare de la Fondul de Coeziune, inclusiv a celor două rezultate finale de mai sus: mai rămâne de efectuat 50% din volumul total de muncă, cu o valoare de 9.000 euro + TVA.
Se poate concluziona că valoarea muncii care mai rămâne de efectuat pentru 1 Cerere de finanțare de la Fondul de Coeziune are valoarea de 24.300 euro + TVA și, ca atare, valoarea muncii care urmează să mai fie efectuată pentru a obține integral rezultatele estimate stipulate în Contract este de 72.900 euro + TVA.
Soldul estimat care urmează să fie achitat Consultantului conform Condițiilor Speciale ale Contractului este de: 609.522,70 euro (fără TVA)."
În admiterea pretențiilor societății reclamante în cadrul procedurii de arbitraj arbitrii nu au luat în considerarea argumentele expuse anterior, fundamentându-și decizia pe faptul că o cheltuială neeligibilă în sensul memorandumului de finanțare s-ar regăsi de drept în sarcina autorității de implementare.
Această argumentare încalcă termenii memorandumului de finanțare și contravine principiilor răspunderii contractuale: dacă firma consultant este în culpă pentru neîndeplinirea în totalitate a obligațiilor contractuale, nici obligațiile corelative de plată ale autorității contractante nu trebuie îndeplinite în totalitate. Pe de altă parte, nu s-a ținut cont de faptul că acest contract este de tipul ,,global price", care condiționează plata finală de îndeplinirea în totalitate a indicatorilor și obiectivelor contractului.
Referitor la alăturarea de către instanța arbitrala a noțiunilor ,,exigibilitate" și ,,eligibilitate", facem următoarele precizări:
Creanța a cărei plată s-a solicitat nu era exigibilă deoarece plata acesteia nu era în sarcina autorității contractante, respectiv autorității de implementare, deoarece plata finală era condiționată de îndeplinirea în totalitate a indicatorilor și obiectivelor contractului, aspect care nu s-a realizat exclusiv din culpa consultantului.
De asemenea, o cheltuială care nu este eligibilă nu înseamnă că aceasta este de drept în sarcina autorității contractante, respectiv a autorității de implementare.
Referitor la motivarea Curții de Arbitraj, apreciem că aceasta este nefondată, Autoritatea contractantă plătește ceea ce excede memorandumului de finanțare și îi este imputabil, iar contractantul suportă cheltuielile care îi sunt imputabile.
3. Referitor la stabilirea cheltuielilor de judecată și de arbitraj, acestea au fost stabilite în mod subiectiv, disproporționat în raport cu valoarea pretențiilor obiectului dedus judecății.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 608 privind C. proc. Civ. și Regulamentul privind organizarea și funcționarea Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.
Atașat acțiunii în anulare, reclamanta a anexat sentința arbitrală nr38/11/03.2014; Contractul PHARE 2005/_.01 Europe Aid/12 3064/D/SER/RO, alte înscrisuri.
Prin întâmpinare, pârâta S. S. LIDER AL CONSORȚIULUI S. S., CEMAGREF, HYDRATEC, GINGER, MEMORIS, ODISEEA CONSULTING a solicitat respingerea acțiunii în anulare ca inadmisibilă și în subsidiar ca neîntemeiată.
Analizând excepția de inadmisibilitate, cu precădere, în raport cu prevederile art.248 din Codul de procedură civilă, Curtea o apreciază ca fiind neîntemeiată, întrucât acțiunea în anulare este întemeiată pe dispozițiile art.608 alin.1 lit.a și h din Codul de procedură civilă, respectiv litigiul nu era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului și că hotărârea arbitrală încarcă ordinea publică, bunele moravuri și dispozițiile imperative ale legii, prin urmare este încadrată pe dispozițiile legale incidente, împrejurarea dacă în cauză sunt îndeplinite aceste condiții fiind o chestiune de fond.
Pe fond Curtea constată acțiunea în anulare ca fiind neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Prin cererea adresată Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, petenta S. S., a solicitat recuperarea sumei de 72.900 euro, precum și a dobânzii de întârziere de 13.122 euro datorată pentru întârzierea plății acestei sume, în total 86.022 euro.
Prin Sentința arbitrală nr.38/11.03.2014 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în Dosarul nr. 94/2013 s-a admis în parte acțiunea arbitrală prin care consorțiul S. S., Cemagref, Hydratec, Ginger, memoris și Odiseea Consulting, în calitate de reclamantă, prin liderul consorțiului S. S. a cerut obligarea la plata unor sume de bani a pârâtelor Ministerul Finanțelor Publice - Oficiul de Plăți și Contractare PHARE, M. M. și Schimbărilor Climatice - DG AM POS Mediu și ANAR și a obligat M. M. si Schimbărilor Climatice, în calitate de autoritate de implementare "la plata către reclamantă a sumei de 62.527,17 EURO corespunzător lucrărilor aferente și nerambursate conform contractului de servicii încheiat intre părți PHARE 2005/_ și a sumei de 14.276,42 EURO, reprezentând dobânda legală aferenta.
De asemenea, a obligat DG AM POS Mediu, structură fără personalitate juridică din cadrul Ministerului M. și Schimbărilor Climatice, la plata către reclamantă a sumelor de 150 EURO taxă de înregistrare dosar, 9.228,39 EURO taxa arbitrală pro rata, 9.477,59 EURO cheltuieli cu onorarii avocațiale pro rata, cu titlu de cheltuieli de arbitrare."
Așa cum s-a reținut, reclamanta a formulat acțiune în anulare, împotriva Hotărârii arbitrale nr.38/11.03.2014 a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României invocând dispozițiile art.608 alin.1 lit. a și h din Codul de procedură civilă, respectiv litigiul nu era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului și că hotărârea arbitrală încarcă ordinea publică, bunele moravuri și dispozițiile imperative ale legii.
În ceea ce privește primul motiv, respectiv litigiul nu era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului, Curtea reține că, Ministerul Finanțelor Publice-Oficiul de Plăți și Contractare PHARE(M. Economiei și Finanțelor), în calitate de Autoritate Contractantă, M. M. și Schimbărilor Climatice, DG AM POS Mediu (M. M. și Dezvoltării Durabile), în calitate de autoritate de implementare și Administrația Națională Apele Române, în calitate de Beneficiar și Consorțiul format din S. S., CEMAGREF, HYDRATEC, GINGER, MEMORIS și ODISEEA CONSULTING au încheiat în data de 31.11.2007 contractul de servicii :"Contribution to the development of the Flood Risck management Strategy", cu număr de identificare PHARE 2005/_.
Reclamanta a înaintat cererea de arbitraj Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie o cerere solicitând obligarea pârâtelor la plata sumei de 89.545 Euro reprezentând pretenții rezultând din executarea contractului și 21.954,46 Euro, cheltuieli de judecată, în temeiul clauzei compromisorii prevăzută de art.40 din contract, clauză agreată de părți conform art.11.2 din Contract, clauză conformă cu Acordul cadru de implementare din 12.03.1991 încheiat între Comisia Comunităților Europene și România cu privire la Programul de asistență PHARE, astfel încât, în raport de dispozițiile europene aplicabile contractului, litigiul fiind dedus corect judecății Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.
În ceea ce privește al doilea motiv, respectiv că hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri și dispozițiile imperative ale legii, Curtea constată că reclamanta nu invocă nici un motiv de încălcare a ordinii publice, bunelor moravuri și dispozițiilor imperative ale legii, reclamanta criticând modul de interpretare a clauzelor contractuale pe fond de către Curtea de Arbitraj, motive care nu pot constitui o încălcare a ordinii publice, bunelor moravuri și dispozițiilor imperative ale legii, ci critici legate de valoarea muncii care trebuia plătită și lipsa exigibilității și eligibilității creanței.
Or, din acest punct de vedere Tribunalul arbitral a făcut aplicarea Anexei A, Titlul I art. I din Acordului Cadru, care stabilesc în sarcina autorităților române cheltuielile neeligibile, pe de o parte și a avut în vedere faptul că lucrările din contract au fost realizate în proporție 99,392%
Nici modul de realizare a procedurii concilierii nu poate fi reținut ca un argument de încălcare a dispozițiilor imperative ale legii, întrucât s-a reținut că între părți pe o perioadă de 3 ani s-a derulat o corespondență, despre care, deși Tribunalul arbitral reține că conține destule neajunsuri, se lasă la aprecierea instanței arbitrale dacă se impune ca acțiunea reclamantului să fie respinsă ca inadmisibilă, reținându-se că ne aflăm în faza unei clauze compromisorii și că în procedura arbitrală nu este neapărat necesar să se respecte o anumită formă.
Din acest punct de vedere, Curtea reține că aplicarea art.40 din Condițiile generale, coroborate cu art.11 din Condițiile speciale, în ceea ce privește condiția concilierii nu au caracterul prevăzut de art.7 din Legea nr.554/2004, întrucât ne aflăm în procedura arbitrală, și pe teritoriul Acordului Cadru, iar în lipsa unei sancțiuni exprese, nu se poate susține că instanța arbitrală trebuia să sancționeze cu inadmisibilitatea modul de realizare a concilierii de către părți.
Prin urmare, nu se poate susține că au fost încălcate dispoziții imperative ale legii cu privire la soluționarea acestei probleme de drept și nici cu privire la acordarea cheltuielilor arbitrale, de altfel reclamanta nemotivându-și această critică.
Față de aceste considerente, Curtea va respinge acțiunea în anulare ca neîntemeiată și, față de dispozițiile art.453 din Codul de procedură civilă, întrucât reclamantul a pierdut procesul, va fi obligat către pârâta la plata sumei de 2000 euro, plătibilă în lei la cursul BNR din ziua plății cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cererea va fi încuviințată doar în parte, având în vedere art.451 alin.2 din Codul de procedură civilă, apreciind că suma de 4.820 Euro, este vădit disproporționată în raport de circumstanțele speței, munca depusă de avocat și complexitatea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția de inadmisibilitate.
Respinge acțiunea în anulare formulată de reclamantul M. M. ȘI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE în contradictoriu cu pârâta S. S. LIDER AL CONSORȚIULUI S. S., CEMAGREF, HYDRATEC, GINGER, MEMORIS, ODISEEA CONSULTING, ca nefondată.
Obligă reclamantul către pârât la plata sumei de 2000 euro, plătibilă în lei la cursul BNR din ziua plății cu titlu de cheltuieli de judecată admise în parte.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.10.2014.
Președinte, Grefier,
H. P. E. S. M.
Red. H.P./4 ex.
← Anulare act administrativ. Sentința nr. 2814/2014. Curtea de... | Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 600/2014. Curtea de Apel... → |
---|