Anulare act administrativ. Decizia nr. 5398/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5398/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-06-2014 în dosarul nr. 8253/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 5398
Ședința publică de la 26 iunie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: S. D. G.
JUDECĂTOR: R. I.
JUDECĂTOR: V. D. C.
GREFIER: F. V. M.
Pe rol soluționarea recursurilor formulate de recurentul pârât P. G. L M. BUCUREȘTI și recurentul reclamant P. M. BUCUREȘTI împotriva Sentinței civile nr. 4585/01.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații pârâți T. V., P. E. prin mandatar P. G., O. A., T. și T. E..
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 12.06.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta Decizie civilă când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 19.06.2014 și apoi la 26.06.2014, când a hotărât următoarele:
CURTEA
P. cererea formulată la data de 16.03.2012, reclamantul P. M. BUCUREȘTI a solicitat în contradictoriu cu pârâtii P. G. AL M. BUCURESTI, T. I., T. V., P. E., O. A. și T. E. anularea Dispoziției nr.6669/31.10.2006 modificata prin Dispozitia nr._/13.07.2011 emise in baza Legii nr.10/2001.
In motivarea cererii reclamantul a arătat că urmare a exercitării dreptului de control a aplicării fazei administrative a Legii nr.10/2001, potrivit art.19 alin.1 litera e) din Legea nr.340/2004, republicată, actele administrative de putere menționate, au fost emise cu încălcarea prevederilor imperative ale legii. Aceste acte administrative au soluționat notificarea nr.2575/2001, depusă de notificatorii T. I., T. V., P. E., O. A. și T. M., acordându-li-se beneficiul Legii nr.10/2001 cu încălcarea prevederilor art.3 si 4 si art.23 din Legea nr.10/2001 rep.si HG 250/2007.
P. sentința civilă nr. 4585/01.10.2013 Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal a admis în parte acțiunea, în sensul că a anulat dispozitia nr.6669/31.10.2006 emisa de P. G. al M. Bucuresti, ca nelegala.
Instanța a reținut că P. dispoziția nr. nr. 6669/31.10.2006 fila 20 s-a dispus acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru suprafața de 1221,95 mp teren și construcție demolată.
P. dispoziția nr._/13.07.2011 fila 15 a fost modificată prima dispoziție, în sensul că se acordă despăgubiri prin echivalent pentru diferența dintre suma încasată și valoarea de piață pentru imobilul compus din 1173,14 mp și construcție în suprafață desfășurată de 48,81 mp.
Cu privire la prima dispoziție, instanța a apreciat că în realitate autorii persoanelor care au formulat notificarea în baza Legii nr. 10/2001 au deținut în total suprafața de 1173,14 mp, din care suprafața de 48,81 mp erau ocupați de o construcție.
Curtea a înlăturat susținerile reclamanților cu privire la suprafața de teren deținută de autorii beneficiarilor, reținând că din documentele care vizează exproprierea rezultă trecerea în patrimoniul statului a unei suprafețe de 1173,14 mp și nu de 950 mp, așa cum susține reclamantul.
Împotriva sentinței au declarat recurs atât reclamantul cât și pârâtul.
În recursul său, reclamantul arată că persoanele care au formulat notificarea nu au făcut dovada dreptului de proprietate decât pentru 950 mp., deși le revenea sarcina probei pentru întreaga suprafață cu privire la care au făcut notificarea.
Recurentul P. G. AL M. BUCUREȘTI arată că dosarul administrativ nr._, privind imobilul situat în București ., sector 3 soluționat prin Dispoziția Primarului G. nr.6669/31.10.2006 prin care s-au acordat masuri reparatorii prin echivalent pentru teren in suprafața de 1221,95 si construcție demolata. Urmare a adreselor Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, Dispoziția Primarului G. nr. 6669/31.10.2006 a fost modificata prin emiterea Dispoziției Primarului G. nr_/13.07.2011.2006, prin care s-au acordat masuri reparatorii prin echivalent pentru teren in suprafața de 1173,14mp si construcție demolata in suprafața construita desfășurata de 48,81 mp suprafețe ce se afla in Decretul de expropriere nr. 406/1967.
Analizând actele dosarului, Curtea constată că ambele recursuri sunt nefondate, pentru considerentele de mai jos.
În ce privește recursul reclamantului, Curtea are în vedere dispozițiile art. 23 și urm. din Legea nr. 10/2001, texte cu următorul conținut.
Art. 23
Actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluționării notificării.
Art. 24
(1) În absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
(2) În aplicarea prevederilor alin. (1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.
Interpretarea logică a celor două texte validează raționamentul primei instanțe, în sensul că trebuie să se dea eficiență celor consemnate în decretul de expropriere, in absența unor probe contrare, respectiv a unor acte din care să reiasă că diferența de teren a aparținut altor persoane decât autorii notificatorilor.
Concluzia se impune și din faptul că alin. 2 al art. 24 instituie o prezumție legală simplă, în sensul că persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar. P. urmare, este nerelevant că autorii notificărilor dețin titlu doar pentru o parte di suprafața revendicată, câtă vreme textul citat mai sus le prezumă dreptul de proprietate pentru întreaga suprafață expropriată, în lipsa unei probe contrare. Or, așa cum s-a arătat, proba contrară în sensul legii nu poate fi decât un titlu de proprietate deținut de o altă persoană, alta decât expropriatorul, pentru suprafața ce a făcut obiectul notificării sau penrtu o parte din aceasta. Cum în speță nu există o astfel de probă contrară, instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept aplicabile, pronunțând o hotărâre legală și temeinică.
În ce privește recursul declarat de P. G. AL M. BUCUREȘTI, Curtea constată că acesta nu conține nicio critică concretă la adresa raționamentului primei instanțe.
Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea constată că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care va respinge ca nefondate recursurile, în temeiul art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de recurentul pârât P. G. L M. BUCUREȘTI și recurentul reclamant P. M. BUCUREȘTI împotriva Sentinței civile nr. 4585/01.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații pârâți T. V., P. E. prin mandatar P. G., O. A., T. și T. E., ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 26.06.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
S. D. R. I. V. D.
G. C.
GREFIER,
F. V. M.
Red RI/2ex
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6831/2014.... | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 8598/2014. Curtea de... → |
|---|
