Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6099/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 6099/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-09-2014 în dosarul nr. 2909/3/2013

ROMÂNIA

DOSAR NR._

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 6099

Ședința publică de la 08.09.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - P. C.

JUDECĂTOR - D. D. M.

JUDECĂTOR - J. A.

GREFIER - A. P.

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant C. A. I., împotriva sentinței civile nr. 2503/03.04.2014 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și intimata-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, având ca obiect „contestație act administrativ fiscal - taxa de poluare – pretenții – obligația de a face ”.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că părțile au solicitat judecata în lipsă, după care,

Nefiind cereri prealabile formulate, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cererea de recurs în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CERERILE

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucuresti-sectia de contencios administrativ si fiscal, la data de 25.01.2013 sub nr._ reclamantul C. A. I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 4 anularea actului administrativ-fiscal emis la data de 06.12.2012 si obligarea paratei la restituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule in cuantum de 5539 lei, la care se adaugă si rata dobânzii legale calculata de la data plații si pana la momentul restituirii acesteia, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că a solicitat Agenției Naționale de Administrare Fiscala-Administratia Finanțelor Publice a Sectorului 4 București, calcularea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, in condițiile prevăzute de art 4 din Legea 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule pentru autovehiculul Marca CITROEN Tip C5, Categoria auto Ml Norme Poluare E4, Număr Identificare VF7RDHRH54043643 An fabricație 2008 . auto J_ Data primei înmatriculări 15 IULIE 2009. In urma înregistrării cererii sub numărul_ din data de 05.12.2012, organul fiscal a dispus prin decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, din data de 06.12.2012, in sarcina sa obligația achitării sumei de 5539 lei, cu titlu de taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule. In data de 13.12.2012 a achitat la Trezoreria Sectorului 4 suma de 5539 lei, eliberandu-se in acest sens chitanța cu . numărul_. Din punctul sau de vedere taxa perceputa este ilegala in raport de dispozițiile art. 90 par. 1 din Tratatul CE si de jurisprudenta relevanta a Curții de Justiție Europeana (in special hotărârile din 5 octombrie 2006, Nadasdi si N., respectiv din 18 ianuarie 2007, Brzezinski).Cu privire la neindeplinirea procedurii administrative prealabile invoca Recursul in interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe langa înalta Curte de Casație si Justiție publicat in Monitorul Oficial al României, partea 1, nr.l din 3 ianuarie 2012 (Decizia nr. 24/2011) prin care s-a dispus ca -."Acțiunea având ca obiect obligarea instituției prefectului, prin serviciul de specialitate, la inmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, far a plata taxei de poluare prevăzuta de Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 50/2008, apobata prin Legea nr. 140/2011 si fara parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzuta de art 7 din OG nr 50/2008 aprobata prin legea nr. 140/2011 este admisibila." Pentru a justifica solicitarea sa reclamantul a mentionat următoarele motive: 1. Taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule prevăzuta de art. 214l - 2143 C.fisc.este contrara art. 90 din Tratatul CE, intrucat discriminează autoturismele second-hand provenind din alte state membre ale Uniunii Europene. In același sens s-a pronunțat recent

si Curtea de Justiție Europeana, in cauze contra Ungariei {Nadasdi si N., hotărârea din 5.10.2006) si Poloniei {Brzezinski, hotărârea din 18.01.2007), iar Comisia Europeana a atenționat România la data de 21.03.2007 ca aceasta taxa este ilegala. 2.Dupa cum a precizat adeseori Curtea de Justiție Europeana: statele membre trebuie sa isi exercite competena fiscala cu respectarea dreptului comunitar. Aceasta obligație revineatat autorității legiuitoare, cat si organelor fiscale si instanțelor judecătorești. In cazul in care o anumita stare de fapt este reglementata atat de dreptul comunitar, cat si de cel național, se pune problema prevalentei uneia dintre categoriile de norme cu care intra in coliziune. Pentru asigurarea aplicării si valabilității unitare a dreptului comunitar pe intreg teritoriul Uniunii Europene, este de importanta vitala aplicarea dreptului comunitar cu prioritate fata de dreptul național. 3.Curtea de Justiție Europeana a pus bazele principiului rangului prioritar al dreptului comunitar (in speța, art. 90 par. 1 din Tratatul CE) fata de dreptul național (in speța, art.214i - 2143 C.fisc), in hotărârea C. c. ENEL din 1964. Ulterior, in cadrul afacerii Internationale Handelsgesellschaft, Curtea a accentuat acest principiu si a indicat ca in fata dreptului comunitar nu beneficiază de prioritate nici măcar normele de drept constituțional naționale. Curtea de Justiție Europeana a repudiat o . taxe similare in baza următoarelor considerente: 4.In esența, acestea au fost si argumentele pe baza cărora Comisia Europeana a declanșat oacțiune in constatarea incalcarii obligațiilor asumate de România prin ratificarea tratatelor comunitare. Pentru conformitate, iata textul integral al notificării: In ciuda unor discuții intense cu autoritățile romane, Comisia considera in continuare ca legislația privind taxa auto din România nu este in conformitate cu Tratatul CE. In temeiul legislației romane, taxa aplicata autovehiculelor uzate nu este redusa proporțional cu valoarea de depreciere reala a unor autovehicule similare deja înmatriculate pe piața naționala. Dimpotrivă, valoarea taxei creste numai pe baza vechimii autovehiculului. Având in vedere ca taxa de înmatriculare auto din România este perceputa numai la . din România, autovehiculele cele mai impozitate sunt, implicit, autovehiculele la mana a doua importate, inclusiv cele din alte state membre. In opinia Comisiei, asemenea modalități de aplicare a taxei sunt contrare articolului 90, astfel cum a fost interpretat de Curtea de Justiție Europeana. De asemenea, Comisia considera ca sistemul de impozitare contestat din România nu reușește sa răspundă preocupărilor legate de protecția mediului. Numai factorul referitor la vechime nu reușește ss reflecte in mod corespunzstor performanta ecologica a diferitelor autovehicule si spor sete exclusiv taxa aplicabila autovehiculelor uzate care provin din alte state membre. In temeiul dreptului comunitar, statele membre pot încuraja acțiunile care conduc la o mai buna protecție a mediului. Cu toate acestea, criteriile aplicate in acest sens trebuie sa fie obiective si pertinente pentru a evita orice discriminare împotriva mărfurilor care provin din alte state membre. Legislația romana privind taxa de înmatriculare auto nu reușește sa îndeplinească standardul de neutralitate complet si, astfel, trebuie modificat pentru a fi in conformitate cu Tratatul CE. Desi notificarea a fost transmisa autorităților romane la 21 martie 2007, pana in prezent nu s-a reușit reglementarea taxei de prima inmatriculare/de poluare . sa nu constituie o incalcare a dreptului comunitar. Oricum, chiar in ipoteza in care legiuitorul ar fi modificat sau ar intenționa sa modifice Codul fiscal, taxele speciale colectate pana la data la care survin modificările trebuie restituite, intrucat ele au fost percepute cu încălcarea dispozițiilor art. 90 par. 1 din Tratatul CE. Cererea de restituire a taxei de poluare pentru autovehicule este legala si indreptatita intrucat asa cum rezulta din jurisprudenta comunitara, legiuitorul si organele fiscale din România trebuie sa tina cont, atunci cand reglementează in materie fiscala sau cand fac aplicarea normelor fiscale naționale, de un alt aspect: întotdeauna, impozitele si taxele prelevate ilegal, cu încălcarea dreptului comunitar, trebuie restituite. Curtea de Justiție Europeana a consacrat de altfel, in afaceri precum SpA San Giorgio sau Weber s Wine World Handels GmbH, o jurisprudenta in materia îmbogățirii fara justa cauza la nivel european. Pe baza acestei teorii, statul roman poate fi obligat, de pilda, sa restituie contribuabililor taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prelevată ilegal, in cazul in care Curtea ar constata faptul ca art. 214l C.fisc. este incompatibil cu art. 90 din Tratatul CE. Pe fondul problemei, taxa ar trebui restituita si in baza următoarelor argumente: 1) Principiul de drept al mediului care spune ca "poluatorul plătește" duce imediat cazul consumatorului adică al proprietarului sau utilizatorului unei mașini, in zona de lipsa arăspunderii pentru orice poluare intrucat acest consumator nu poate fi acuzat de faptul ca el poluează pentru ca noxele sunt generate de motor si de părțile componente ale unei mașini care nu este produsa de el ci de către fabricantul masinii.Consumatorul roman nu are nici o vina si nu poate fi ținut sa plătească taxa de poluare, in condițiile in care el, pur si simplu, nu poate, la acest moment, sa găsească pe piața o mașina care sa aiba un motor nepoluant, deci culpa nu ii aparține si taxa ar trebui sa fie plătită de către fabicantul mașinii.2)In baza aceluiași principiu de drept, consumatorul nu poate sa fie ținut răspunzător financiar nici pentru cea de-a doua sursa de poluare generata de o mașina, si anume folosirea unor combustibili poluanți, aceștia fiind produși de către firmele de prelucrare a petrolului, si faptul ca ele nu produc si nu comercializează combustibili nepoluanti nu poate fi imputata consumatorului roman.Alături de restituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule achitata de subsemnatul, Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 4 București trebuie sa fie obligata si la suportarea prejudiciului cauzat prin imposibilitatea folosirii sumei respective pentru perioada cuprinsa intre data efectuării plații si data restituirii acesteia.

In drept au fost invocate dispozițiile art. 16, 148 al. 2 din Constituția României ,art. 90 par. 1 si art. 234 din Tratatul privind instituirea Comunit ii Europene, Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, art. 274 C. proc. Civ.

Reclamantul a solicitat judecarea in lipsa.

Pârâta AFP Sector 4, prin DGFPMB, a depus întâmpinare prin care a invocat exceptia lipsei calității sale procesuale pasive față de dispoz.art.1 și 3 din Legea nr.9/2012. Pe fond pârâta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată fata de dispozitiile art.4 al.1 din Legea nr.9/2012, arătând că în cauză nu există nicio diferență de restituit conform art.12 al.1 din Legea nr.9/2012. Referitor la cheltuielile de judecata, pârâta a menționat că nu sunt îndeplinite condițiile art.274 C.. Parata a formulat si cerere de chemare in garantie a Administratiei F. pentru Mediu.

În drept au fost invocate dispoz. art.60-61, 115-118 C.p.civ, OG nr.92/2003, Legea nr.9/2012.

Parata a solicitat judecarea in lipsa.

Reclamantul a depus la dosar în fotocopii următoarele înscrisuri: carte de identitate, chitanta . nr._/13.12.2012, decizie privind stabilirea taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule nr._/06.12.2012, carte de identitate a vehiculului emisa de autoritatile romane, certificat de autenticitate, certificat de atestare fiscala, contract de vanzare-cumparare pentru un vehicul folosit din data de 13.11.2012, certificat de inmatriculare a vehiculului emis de autoritatile germane, factura nr.669/03.11.2012, CMR.

Pârâta a depus dosarul administrativ întocmit în cauză.

TRIBUNALUL

Prin sentinta civila nr.2503/03.04.2014, tribunalul a respins actiunea ca neintemeiata si cererea de chemare in garantie ca ramasa fara obiect.

Pentru a pronunta aceasta solutie, tribunalul a retinut urmatoarele:

Prin contractul de vanzare-cumparare pentru un vehicul folosit din data de 13.11.2012 (fila 17) reclamantul a achizitionat autoturismul marca CITROEN Tip C5, Categoria auto Ml Norme Poluare E4, Număr Identificare VF7RDHRH54043643, iar pentru inmatricularea in Romania a fost nevoit sa plateasca o taxa pentru emisii poluante in cuantum de 5539 lei astfel cum rezulta din chitanta . nr._/13.12.2012 (fila 9). Vehiculul a fost inmatriculat pentru prima data in Germania la 15.07.2009, astfel cum rezulta din decizia privind stabilirea taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule nr. nr._/06.12.2012 emisa de Administratia Finantelor Publice Sector 4 (fila 10) si din certificatul de inmatriculare a vehiculului emis de autoritatile germane (fila 18).

Astfel cum a precizat reclamantul si in cererea de chemare in judecata, acesta nu a formulat cerere de restituire a taxei adresata organului fiscal.

Instanța constată că refuzul pârâtei de a restitui reclamantului suma solicitata, reprezentand contravaloarea taxei de poluare incasata este justificat.

Art.7 al.1 din Legea nr.554/2004 prevede ca „Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”. De asemenea, tribunalul retine si incidenta prevederilor art.7 al.5 din Legea nr.554/2004, care mentioneaza „În cazul acțiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenția Națională a Funcționarilor Publici sau al celor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, precum și în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) („Se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal”) și la art. 4 nu este obligatorie plângerea prealabilă”.

Pe de alta parte, art.205 al.1 din OG nr.92/2003 prevede ca „ Împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii”.

Desi tribunalul apreciaza ca reclamantul avea doua posibilitati juridice: sa solicite anularea actului administrativ fiscal (decizia de calcul a taxei privind emisiile poluante) sau sa solicite restituirea taxei pentru emisii poluante apreciata ca fiind achitata nelegal in temeiul art.117 al.1 lit.d din OG nr.92/2003 („(1) Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: (...) d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”), din actele depuse la dosar rezulta ca prealabil formularii cererii de chemare in judecata reclamantul nu a solicitat paratei AFP Sector 4 restituirea taxei sau anularea deciziei privind stabilirea taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule nr._/21.02.2012.

Reclamantul a apreciat ca fata de mentiunile din decizia nr.24/2011 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, pronuntata in recursul in interesul legii, procedura prealabila nu era obligatorie.

Tribunalul retine ca aceasta decizie se refera la plingerea prealabila indreptata impotriva deciziei de calcul al taxei de poluare, plingere care nu este obligatorie, si nu la cererea de restituire prevazuta imperativ de art.117 din OG nr.92/2003.

De asemenea, tribunalul retine ca pct.2 Cap.1 din Ordinul MFP nr.1899/2004 prevede ca „Restituirea se efectueaza la cererea contribuabilului, in termen de 45 de zile de la data depunerii si inregistrarii acesteia la organul fiscal caruia ii revine competenta de administrare a creantelor bugetare, potrivit prevederilor art. 33 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, republicata, denumit in continuare organul fiscal competent”.

Avind in vedere ca nu este indeplinita conditia premisa a formularii unei cereri de restituire, tribunalul apreciaza ca nu se poate retine existenta unui refuzul nejustificat al pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 4 de a restitui taxa, astfel că nu sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin.1 si 2 alin.2 și art.8 alin.1 din Legea nr.554/2004, republicată, pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.

In consecinta, nu se impune nici analizarea pretentiei reclamantului prin raportare la dispozitiile art.110 TCE (fost art.90) si la jurisprudenta Curtii Europene de Justitie.

Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând și prevederile art.18 alin. 1 din Legea nr.554/2004 republicată, tribunalul va respinge ca neintemeiata cererea principala și constata ca cererea de chemare in garantie formulata de parata a ramas fara obiect.

RECURSUL

Reclamantul a introdus recurs impotriva sentintei de mai sus, afirmand ca in privința neindeplinirii procedurii administrative prealabile a invocat Recursul in interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe langa înalta Curte de Casație si Justiție publicat in Monitorul Oficial al României, partea 1, nr.l din 3 ianuarie 2012 (Decizia nr. 24/2011) prin care s-a dispus ca: "Acțiunea având ca obiect obligarea instituției prefectului, prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fara plata taxei de poluare prevăzuta de Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr.50/2008, apobata prin Legea nr.140/2011 sifara parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzuta de art 7 din OG nr 50/2008 aprobata prin legea nr.140/2011 este admisibila."

Deasemenea, Decizia de calcul numărul_/06.12.2012, este un act administrativ-fiscal, chiar daca nu reprezintă un titlu de creanța, apt de a fi pus in executare, deoarece produce efecte juridice ( imposibilitatea inmatricularii vehiculului fara plata taxei), astfel ca instanța este competenta sa se pronunțe asupra cererii conform art. 1 si art. 8 din Legea nr. 554/2004.

In măsura in care se urmărește repararea prejudiciului cauzat de acțiuni contrare dreptului Uniunii Europene, condițiile impuse de dreptul comunitar in astfel de situații sunt, conform jurisprudentei Curții Europene de Justiție, respectarea principiului echivalentei ( care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor sa nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern ) si a principiului eficientei, care impune ca aceste reglementari sa nu faca imposibila sau excesiv de dificila exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridica comunitara ( cauza C-228/96 Aprile SRL v. Amministrazione delle Finanze dello Stato ).

Din analiza hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție in cauzele reunite C-410/98 si C-397/98 Metallgesellschaft si Hoechst rezulta faptul ca restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționata de contestarea reglementarii la momentul efectuării plații, mai ales atunci cand practica administrativa era in sensul respingerii contestațiilor contribuabililor. Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul ca autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, in condițiile in care ele insele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.

Deasemenea, in ceea ce privește excepția inadmisibilitatii acțiunii pentru neparcurgerea procedurii prealabile, invocata de instanța de fond, obiectul cererii a fost obligarea paratei la restituirea taxei de poluare achitata, taxa perceputa in mod nelegal. Temeiul de drept al acestei cereri, calificat astfel de catre instanța, este art. 117 lit. d din OG nr. 92/2003, subsemnatul pretinzând restituirea unei taxe pretins percepute nelegal de catre organul fiscal.

Astfel, se contesta de plano legalitatea taxei de poluare. In ceea ce privește procedura prealabila, in jurisprudenta Curții se statuează ca particularii au dreptul la rambursarea impozitelor naționale aplicate cu incalcarea dreptului Uniunii Europene ii revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuția de a desemna instantele competente si de a stabili modalitățile procedurale aplicabile in materie. Totodată, condițiile impuse de dreptul comunitar in astfel de situații sunt, conform jurisprudentei Curții de Justiție, respectarea principiului echivalentei (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor sa nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) si a principiului eficientei, care impune ca aceste reglementari sa nu faca imposibil sau excesiv de dificil exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridic comunitara.

Or, reglementarea procedurii de incasare a taxei pe poluare, astfel cum este prevăzuta de Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 50/2008 si de Codul de procedura fiscala este aplicabila si in cazul contestării modului de stabilire a celorlalte impozite interne, fiind respectat principiul echivalentei. Principiul eficientei nu este insa respectat, in condițiile in care organul fiscal, in toate cazurile, considera ca taxa a fost legal perceput, fiind conform dreptului UE si nici măcar nu soluționează cererea contribuabilului, printr- o decizie, in sensul art. 210 din Codul de procedura fiscala, decizie care sa poată fi atacta in contencios administrativ, raspunzandu-se, de regula, in sens negativ, printr-o simpla adresa (cu indicația, in majoritatea cazurilor, ca petentul-contribuabil sa se adreseze instanței de judecata).

In aceste condiții nefiind respectat principiul eficientei procedurii prealabile, instanța, ar fi trebuit sa respingă excepția inadmisibilitatii acțiunii, constatând din cele mai sus menționate faptul ca reclamantul poate solicita restituirea sumei de 5539 ron plătită cu titlu de taxa de poluare, daca taxa a fost plătită contrar dreptului comunitar si nu sunt îndeplinite condițiile de restituire prevăzute de OUG nr. 50/2008.

In continuare, recurentul a facut referiri la fondul cauzei.

In drept, recurentul a invocat art. 304 pct. 9 si art. 304 indice 1 din Codul de procedura civila si Constituția României.

Intimata-parata nu a depus intampinare.

CURTEA

Decizia nr.24/2011 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, in interesul legii, stabileste clar mijloacele procesuale prin care platitorul taxei se poate adresa instantei de judecata, prevazand, in cazul ambelor modalitati, obligatia parcugerii unei proceduri administrative care poate consta fie in contestarea administrativa a deciziei de stabilire a taxei, fie in depunerea unei simple cereri administrative de restituire a taxei.

Se constata ca reclamantul nu a urmat niciuna din cele doua modalitati alternative.

Curtea retine ca cerinta impusa de dreptul intern, cea a depunerii unei cereri administrative de recunoastere a dreptului subiectiv pretins, catre autoritatea publica competenta, nu contravine principiului efectivitatii si nici nu ingradeste accesul la justitie al celui interesat, fiind de esenta contenciosului administrativ ca rolul instantelor de judecata este acela de a verifica comportamentul autoritatilor administrative.

O astfel de verificare insa presupune sine qua non investirea prealabila a autoritatilor administrative cu o cerere referitoare la un drept sau interes legitim al unei persoane.

Cum o astfel de investire nu a avut loc, rezulta ca intre reclamant si autoritatea parata nu exista nicun raport juridic, astfel incat lipseste obiectul cenzurii instantei de contencios administrativ.

F. de cele de mai sus, curtea va respinge recursul ca neintemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant C. A. I. cu dom. ales la . în sector 6, București, ., . civile nr. 2503/03.04.2014 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în sector 6, București, Splaiul Independenței, nr. 294, . intimata-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI cu sediul în sector 3, București, .. 13, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 08.09.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

P. C. D. D. M. J. A.

GREFIER

A. P.

Red/thred. AJ/ 4 ex./

Jud. fond: I. S., Tribunalul București

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6099/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI