Anulare act administrativ. Sentința nr. 1275/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 1275/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-04-2014 în dosarul nr. 5210/2/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința 1275

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 16.04.2014

CURTEA CONSTITUITĂ DIN :

PREȘEDINTE N. V.

GREFIER M. G.-D.

Pe rol este acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta .., în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ ȘI PESCUIT, având ca obiect „anulare act administrativ”.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 9.04.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea a amânat pronunțarea pentru datele de 14.04.2014 și pentru azi, 16.04.2014.

CURTEA,

Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.unic_ pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, la data de 23.07.2013, reclamanta .., în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ ȘI PESCUIT, a formulat contestație împotriva Deciziei de soluționare a Contestației FN/2013 formulata de reclamantă, și înregistrată la A.P.D.R.P. sub nr._/07.05.2013 cu privire la contractul de finanțare nr. C312C_/02.03.2011 emisa de pârâtă, solicitând admiterea contestației si anularea deciziei contestate. A solicitat reclamanta, de asemenea, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, a arătat că, prin Decizia de soluționare a Contestației FN/2013 formulata de ., jud. G., si înregistrata la A.P.D.R.P. sub nr._/07.05,2013, a fost respinsa contestația societății reclamante împotriva Procesului Verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare incheiat la data de 25.03.2013 de A.P.D.R.P.

Apreciază reclamanta că Decizia contestata este netemeinica. Astfel, prin Procesul Verbal Procesul Verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare, încheiat la data de 25.03.2013 s-a constatat o neregula în ceea ce privește procedura de achiziție a unui buldoexcavator, deoarece: „una dintre societățile care au emis oferta tehnico-financiara, respectiv S.C. AHM Grand _ Construct S.R.L. menționează ca in data de 19.04.2011 nu a emis către .. nicio oferta de pret pentru un buldoexcavator Case 580 Super R".

Comisia de soluționare a contestației, apreciază in mod greșit faptul ca declarația numitului H. A. T. nu contrazice aspectele inițiale, respectiv faptul ca S.C. AHM Grand Construct S.R.L. nu a emis la data de 19.04.2011 către .. nicio oferta de pret pentru un buldoexcavator Case 580 Super R.

Comisia nu citează, si nici nu ia in calcul un aspect foarte important, respectiv inexistenta unui registru scriptic de corespondenta de intrări ieșiri pentru ofertele emise de către terți, în cadrul S.C. AHM Grand Construct S.R.L..

Numitul H. nu infirma în niciun fel emiterea ofertei de către S.C. AHM Grand Construct S.R.L., ci pur si simplu, declara faptul ca nu a avut cunoștința, nefiind obligat ca in calitatea sa, sa fie la curent cu absolut toate ofertele emise către terți, fiecare angajat fiind însărcinat cu anumite atribuțiuni.

Din contra, din declarația data, se trage concluzia ca motivul pentru care nu a avut cunoștința a fost acela al inexistentei unui registru scriptic de corespondenta intrări ieșiri pentru ofertele emise către terți.

Mai mult decât atat, comisia de soluționare a contestației, nu dorește sa retina un alt aspect esențial declarat sub imperiul infracțiunii de fals in declarații, respectiv faptul ca: motivul pentru care in luna ianuarie 2013 S.C. AHM Grand Construct S.R.L. a răspuns negativ către A.P.D.R.P., in sensul ca oferta din data de 19.04.2011 nu le aparține, a fost calitatea precara a documentului transmis, neputandu-se identifica ștampila societății si semnatura emitentului.

Comisia motivează neretinerea acestor relatări prin faptul ca oferta trasmisa era de o calitate buna si prin diferența de semnaturi constatata intre invitația de participare la ofertare nr. 18/08.04.2011 si oferta S.C. AHM Grand Construct S.R.L. din data de 19.04.2013. Nu înțelege reclamanta, in primul rand, calitatea comisiei de a analiza similitudinea dintre doua semnături si nici relevanta semnăturii de pe invitația de participare la ofertare din data de 09.04.2011, atat timp cat neregula constatata se presupune a fi neemiterea ofertei din data de 19.04.2011 de către S.C. AHM Grand Construct S.R.L..

Comisia mai motivează respingerea contestației prin presupusa încălcare a art. 1 (3) si art. 1 (4) din Anexa I „Prevederi Generale" la contractul de finanțare.

In acest sens, reclamanta a acționat cu maxim de profesionalism in implementarea proiectului, neputand insa sa fie răspunzătoare de o deficienta interna a unuia dintre ofertanți.

De asemenea, nu s-a încălcat nici alin. 17 din Anexa, asa cum Comisia sugerează, nedovedindu-se în niciun fel faptul ca cele declarate pe propria răspundere de reprezentanții . nu corespund realitatii, sau ca documentele depuse in vederea obținerii finanțării sunt false/neadevarate/expirate/etc. Oferta emisa de S.C. AHM Grand Construct S.R.L a fost trimisa de aceștia către societatea noastră, fara a trezi nicio urma de îndoiala.

Numitul A. P. a relatat reclamantei ca este probabil ca oferta din data de 19.04.2011 sa emisă de către dansul, in calitate de reprezentant al S.C. AHM Grand Construct S.R.L, insa, fiind efectuata în urma cu aproximativ 2 ani de zile, nu isi mai poate aduce aminte cu exactitate.

A precizat de asemenea faptul ca a emis zeci de oferte către diverse societăți in calitatea sa de reprezentant al S.C. AHM Grand Construct S.R.L, fara a fi înregistrate ..

Societății reclamante nu i se poate retine nicio cupla referitoare la procedura de achiziție, odată de a avut la dosar: o invitație de participare ce poartă număr de înregistrare, semnătură și ștampilată de către reprezentantul S.C. AHM Grand Construct S.R.L.; o ofertă pentru un „buldoexcavator Case 580 Super R” emisă, semnată și ștampilată de către reprezentantul S.C. AHM Grand Construct S.R.L.; certificat constatator în original al S.C. AHM Grand Construct S.R.L..

Oferta S.C. AHM Grand Construct S.R.L. a fost primită la societatea reclamantă la fel ca orice altă ofertă, netrezind niciun fel de suspiciune în sensul că ar putea fi inexactă sau emisă în mod fraudulos.

Oferta S.C. AHM Grand Construct S.R.L. din data de 19.04.2011 a existat la dosarul de achiziție, reclamanta respectând pe deplin această procedură.

În concluzie, reclamanta nu a încălcat procedura de achiziție și contractul de finanțare, neputând fi răspunzătoare de o eventuală lipsă de organizare internă a unui ofertant.

Din întregul probator administrat până în prezent, nu există nicio dovadă a vinovăției societății reclamante în ceea ce privește încălcarea prevederilor referitoare la procedura de achiziție.

Din declarația notarială autentificată sub nr. 734/26.04.2013, rezultă motivul răspunsului S.C. AHM Grand Construct S.R.L. către pârâtă, în sensul că nu a emis oferta din data de 19.04.2011 este reprezentat de calitatea foarte proastă a ofertei transmise prim email, neputându-se identifica ștampila societății și semnătura emitentului.

În prezenta cauză nu poate fi reținută culpa reclamantei, sau cel mult, există un dubiu în ceea ce privește vinovăția.

În lumina principiilor prezumției de nevinovăție și „in dubio pro reo”, consideră reclamanta că nu se poate lua o nicio sancțiune împotriva sa.

Pentru aceste considerente, a solicitat reclamanta anularea titlului de creanță și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În faza scrisă prealabilă judecății, la data de 1.10.2013, pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ ȘI PESCUIT a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Având în vedere că neregula produsă în cadrul procedurii de achiziții,

respectiv prezentarea unor oferte despre care există indicii că sunt falsificate,

neregulă care afectează 29,96% din cheltuielile decontate de APDRP, conform

prevederilor O.U.G. 66/ 2011, APDRP a propus sesizarea DLAF și inițierea procedurii

de recuperare a debitului aferent achiziției afectate de neregulă conform principiului

proporționalității.

În ceea ce privește declarația autentificată sub nr. 734/26.04.2013 a domnului H. A. T., în calitate de fost asociat unic și administrator al . SRL, declarație anexată drept probă atât la nivelul depuneri la contestația formulată de ., a precizat pârâta că domnul H. A. T. a declarat faptul că "în luna aprilie 2011 la societatea al cărei administrator eram (...), era angajat numitul A. P., având funcția de agent vânzări, care ia vremea respectivă ar fi putut să emită oferta din data de 19.04.2011 către ., (...) ofertă de care nu am avut cunoștință (...)". Prin această declarație domnul H. A. T. menționează posibilitatea emiterii ofertei în cauză de către agentul de vânzări A. P., fără a confirma emiterea ofertei de către . SRL și fără a contrazice/retracta aspectele comunicate APDRP de . SRL prin adresa nr. 01/08.01.2013, înregistrată la APDRP cu nr. 671/10.01.2013, respectiv că . SRL "în data de 19.04.2011 nu a transmis către . nicio ofertă de preț pentru un buldoexcavator Case 580 Super R".

Declarația domnului H. A. T. potrivit căreia "motivul pentru care, în luna ianuarie 2013, am răspuns negativ instituției APDRP, în sensul că oferta din data de 19.04.2011 nu ne aparține, aceasta fiind transmisă prin email de către APDRP către . SRL, este următorul: oferta era de o calitate precară, neputând identifica ștampila societății și nici semnătura emitentului" nu poate fi reținută deoarece, în cadrul verificărilor efectuate de APDRP în speță, modalitatea de transmitere a ofertei din data de 19.04.2011 către . SRL, în vederea recunoașterii autenticității acesteia, este prin poștă, sub forma unei scrisori recomandate cu confirmare de primire, și nu prin email. în acest sens, la dosarul cazului, există confirmarea de primire a scrisorii datată 18.12.2012, purtând semnătura și ștampila destinatarului . SRL.

În vederea confirmării autenticității ofertei din data de 19.04.2011 pentru buldoexcavator Case 580 Super R, APDRP a transmis . SRL o copie a acesteia în forma în care a fost prezentată de beneficiar în dosarul de achiziții, purtând o semnătură lizibilă, ce se presupune că aparține domnului A. P..

A precizat pârâta că, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din OUG nr.

66/2011 cu modificările și completările ulterioare, prin adresele nr. 4551/15.02.2013 și

4583/15.02.2013, APDRP a informat Departamentul pentru Lupta Antifraudă, precum și

Direcția Națională Anticorupție, referitor la concluziile verificărilor pe care le-a efectuat,

aceste instituții fiind cele abilitate să desfășoare astfel de investigații (declarații pe propria

răspundere, expertize grafologice și grafoscopice etc.) și să stabilească

vinovăția/nevinovăția factorilor implicați.

Fată de cele menționate mai sus, rezultă că derularea procedurii de achiziție a buldoexcavatorului CASE 580 SUPER R este incorectă deoarece oferta financiara, prezentată ca fiind emisa de către . SRL, nu este însușită de ofertantul câștigător fapt ce transformă aceasta cheltuială în neeligibilă.

Având în vedere cele prezentate, apreciem că justificările beneficiarului sunt nerelevante și nu sunt susținute de probe care să infirme neregulile constatate, drept pentru care aceste argumente nu au putut fi reținute de către echipa care a procedat emiterea deciziei; de soluționare a contestațiilor nr._ din data de 04.06.2013 si astfel măsura constituirii debitului în cuantum de 236.521.60 lei este temeinică și legală.

Emiterea procesului verbal de constatare nr. 8.556/26.03.2012, titlu de creanță executoriu, precum si decizia de soluționare a contestațiilor nr. 16.610 din data de 04.06.2013. potrivit OUG nr. 66/2011 si Normelor Metodologice de aplicare, aprobate prin H.G. nr. 875/2011, nu reprezintă consecința voinței unilaterale a A.P.D.R.P., ci este rezultatul conduitei defectuoase a reclamantei în derularea contractului de finanțare nr. C312C_8/02.03.2011 care nu a respectat obligațiile pe care si ie-a asumat prin semnarea acestui contract.

A invocat pârâta dispozițiile articolului 16 - Neregularități din ANEXA I - PREVEDERI GENERALE la contractul de finanțare; art. 2 punctul 7 din Regulamentul nr. 1083/2006; al treilea și al cincilea considerent ale Regulamentului nr. 2988/95 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene; art. 21 alin. 2 din HG nr. 224/2008. cu modificările și completările ulterioare.

Conform art. 11(3) din Anexa I la Contractul de finanțare. Autoritatea Contractantă poate suspenda sau înceta valabilitatea contractului dacă se constată o neregulă cu privire la încheierea sau executarea contractului. Acest aspect, coroborat cu prevederile art. 1(3) din Anexa I la Contractul de finanțare, dar si cu faptul că de această neregulă a beneficiat în mod direct reclamanta, atrage responsabilitatea beneficiarului de a se supune prevederilor contractuale referitoare la înapoierea sumelor primite ca finanțare nerambursabilă în cazul con stat prii unei nereguli ce produce prejudicii.

În accepțiunea contractului de finanțare intervenit între părți, beneficiarul este în mod direct răspunzător de cunoașterea condițiilor de acordare a finanțării nerambursabile și de solicitare a finanțării în concordanță cu aceste condiții, A.P.D.R.P. având un rol de supraveghere a procesului de implementare a unui proiect, cu toate etapele pe care le presupune, prin diferite niveluri de verificare și proceduri acreditate de Comisia Europeană. în conformitate cu prevederile contractului de finanțare și anexele la acesta, beneficiarul este singurul răspunzător în fața autorității contractante pentru implementarea proiectului, incluzând aici și modul de desfășurare a procedurilor de achiziții, beneficiarul trebuind să se asigure de corectitudinea desfășurării acestora în condițiile în care societățile ofertante au fost invitate de acesta la selecțiile de oferte.

Beneficiarul este responsabil de a se asigura ca toate documentele utilizate în cadrul implementării proiectului sunt autentice, legale și complete în concordanță cu condițiile de accesare a finanțării nerambursabile astfel cum acestea sunt prevăzute în contractual de finanțare, Ghidul Solicitantului, legislația națională și europeană.

La data de 18.10.2013, a depus răspuns la întâmpinare reclamanta ., prin care a solicitat înlăturat apărările din întâmpinare.

A arătat reclamanta că întâmpinarea depusă nu aduce nicio apărare nouă, fiind reluată practic motivarea din Decizia de Soluționare a contestației atacate în prezenta cauză.

Așa cum s-a arătat pe larg în contestația ce face obiectul prezentului dosar, apreciază reclamanta că nu i se poate reține nicio culpă referitoare la procedura de achiziție.

Analizând cererea de chemare în judecată, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea reține următoarea situație de fapt:

Între părți a fost încheiat, la data de 02.03.2011, Contractul de Finanțare nr. C 312C_/2011, pentru acordarea unei finanțări nerambursabile de către Autoritatea Contractantă pentru implementarea proiectului cu titlul „Achiziție de utilaje pentru prestări servicii în construcții de către ., localitatea P., județul G.."

Implementarea proiectului finanțat prin FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală) se face prin încheierea de către Beneficiarul ajutorului financiar nerambursabil (în speță S.C. D.N.R.GROUP S.R.L.) cu terțe firme prestatoare, adjudecatare a unor contracte de achiziție beneficiarul având, în cadrul acestui proces complex de achiziții, calitatea de autoritate contractantă în raport cu partenerii săi contractuali, adjudecatari ai licitațiilor.

Potrivit art. 5 alin. (3) lit. f) din OUG nr. 13/2006, pârâta APDRP are în atribuții efectuarea de controale, ori de câte ori se consideră necesar, la beneficiarii proiectelor finanțate prin SAPARD și FEADR, după efectuarea plății, pentru a stabili dacă eligibilitatea și condițiile acordării ajutorului financiar nerambursabil continuă să fie respectate.

Prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la 25.03.2013 de APDRP, s-a constatat că reclamanta .. datorează autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene suma de_,60 lei pentru neregulile constatate în derularea proiectului „Achiziție de utilaje pentru prestări de servicii în construcții de către .., în localitatea P., județul G.”.

La baza constatării a stat faptul că în verificarea respectării criteriilor de eligibilitate și de selecție, ulterior efectuării ultimei plăți de către APDRP către reclamanta beneficiară, Direcția Control și Antifraudă a efectuat verificări privind realizarea procedurii de achiziție.

Din corespondența purtată cu ofertanții necâștigători participanți la selecțiile de oferte organizate de .. a reieșit că societatea AHM GRAND CONSTRUCT S.R.L. nu a emis către reclamantă vreo ofertă de plăți pentru un buldoexcavator Case 580 Super R, fapt ce constituie neregulă, fiind încălcate prevederile anexei IV la Contractul de finanțare „Instrucțiuni de achiziții pentru beneficiarii privați ai PNDR”, respectiv au fost prezentate oferte despre care există indicii că sunt falsificate.

Contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal de nereguli a fost respinsă prin Decizia nr._/4.06.2010.

Prin prezenta acțiune, reclamanta contestă această decizie și implicit procesul-verbal de constatare a neregulilor pe care le critică pentru netemeinice, afirmând că nu a fost apreciată corespunzător declarația numitului H. A. T..

Astfel, acesta a declarat că nu a avut cunoștință și nu că nu ar fi emis societatea sa oferta din 19.04.2011.

Susținerea este neîntemeiată, având în vedere declarația martorului audiat de instanță, P. A. R., care nu a fost în măsură să confirme veridicitatea ofertei purtând pretinsa sa semnătură, precum și de diferențele - evidente și pentru instanța de judecată - dintre semnăturile de pe declarațiile martorului date în fața instanței (fila 163) și respectiv, la DLAF (filele 117, 118), și semnătura pretins aparținând martorului de pe oferta în cauză (fila 58).

Reclamanta mai afirmă că nu s-a ținut seama nici de aspectul inexistenței unui registru scriptic de corespondență de intrări/ieșiri pentru ofertele emise către terți în cadrul . SRL, aspect relevat în declarația administratorului H. A. T..

Și această afirmație este contrazisă de declarația martorului audiat de instanță, care a arătat că nu are cunoștință de existența unui registru propriu-zis de înregistrare a ieșirilor de oferte, ci doar de existența unui tabel de care, însă, nu se ocupa el.

În sfârșit, reprezentantul reclamantei a susținut că nu poate fi reținută culpa sa în încălcarea art. 1 alin. 3 și art. 1 alin. 4 și 17 din Anexa I „Prevederi generale” la Contractul de finanțare.

Curtea apreciază că recuperarea cheltuielilor ca urmare a constatării neregulilor nu depinde de existența culpei beneficiarului față de prevederile imperative ale Contractului-cadru de finanțare (art. 8 alin. 5 din Anexa I la contract) care impun autorității contractante recuperarea integrală sau parțială, după caz, a ajutorului financiar nerambursabil în cazul nerespectării condițiilor de implementare sau neîndeplinirii de către beneficiar a obiectivelor proiectului.

Beneficiarul "va fi singurul răspunzător în fața Autorității Contractante pentru implementarea proiectului" și "trebuie să implementeze proiectul cu maximum de profesionalism, eficiență și vigilență în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat și în concordanță cu acest contract", stipulează art. 1(3) și 1(4) din Anexa I "Prevederi generale" la Contractul de finanțare.

Depunerea în dosarul procedurii de achiziție organizate de reclamanta beneficiară a unor documente prezentând indicii de fraudă (oferta . SRL ce apare ca fiind falsă) conduce la încălcarea art. 4.1. „Prevederi Generale" din Anexa IV "Instrucțiuni de achiziții pentru beneficiarii privați ai PNDR" la Contractul de finanțare, ceea ce reprezintă neregulă în sensul prevederilor art. 17(1) din Anexa I „Prevederi Generale" la contractul de finanțare.

Conform art. 11(3) din Anexa I la contractul de finanțare, „în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea Contractului (...), precum și în situația în care Autoritatea Contractantă constată că cele declarate pe proprie răspundere de beneficiar, prin reprezentanții săi, nu corespund realității sau documentele/ autorizațiile/ avizele depuse în vederea obținerii finanțării nerambursabile sunt constatate ca fiind neadevărate/ false/ incomplete/ expirate/ inexacte/ nu corespund realității, Autoritatea Contractantă poate suspenda sau înceta valabilitatea Contractului, de plin drept (...). în aceste cazuri, beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanțare nerambursabilă, împreună cu dobânzi și penalități în procentul stabilit conform dispozițiilor legale în vigoare, în conformitate cu prevederile art. 17 din prezenta Anexă."

Prevederile acestui articol coroborate cu principiul proporționalității impus de art. 2(1), lit. n din OUG 66/2011 și cu prevederile art. 17(4) din Anexa I la Contractul de finanțare care stipulează că "în cazul înregistrării unei nereguli, definite la alin. 1, beneficiarul va restitui în conformitate cu prevederile art. 8(5), valoarea finanțării necuvenite primite din partea Autorității Contractante (...)" au condus la constituirea în sarcina beneficiarului a unui debit reprezentând contravaloarea buldoexcavatorului Case 580 Super R decontată de APDRP, ținând cont de faptul că neregula constatată a afectat investiția realizată prin proiect în proporția reținută.

În aceste condiții, Curtea constată că nu există motive de nelegalitate a Decizia nr._/4.06.2010 și, cu atât mai puțin a Procesului verbal de constatare a neregulilor.

Față de aceste împrejurări de fapt și de drept, în baza art. 18 raportat la art.8 din Legea nr. 554/2004, va respinge acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta .., cu sediul in ./1 (camera mansarda din Complex Sărbători Festive), jud. G., înregistrata la Registrul Cornetului sub nr. J_, CUI:_, cu sediul ales la Cabinet Individual de Avocat „lonescu M. A.", cu sediul in mun. București, ., ., ., sect. 1, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ ȘI PESCUIT, cu sediul în .. 43, sector 1, București, cod fiscal_, ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.04.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER, N. V. M. G.-D.

Red. V.N./Tehnodact. M.G.D. (4 ex.)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 1275/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI