Constatare calitate lucrător/colaborator securitate. OUG nr.24/2008. Sentința nr. 1096/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 1096/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-04-2014 în dosarul nr. 6771/2/2011*

DOSAR NR._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR.1096

Ședința publică de la 02 aprilie 2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: D. A. L.

GREFIER: B. ANIȘOARA

Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul C. NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII în contradictoriu cu pârâtul F. G., având ca obiect „constatare calitate colaborator al securității”.

La apelul nominal făcut în ședința publică, pe ordinea înscrisă pe lista de ședință, a răspuns reclamantul reprezentat de consilier juridic V. R., cu delegație de reprezentare pe care o depune la dosar, lipsind pârâtul.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare și faptul că pârâtul a înaintat la dosar, prin serviciul registratură, în data de 2.04.2014, cerere precizatoare prin care înțelege să-și mențină concluziile de la prima fază procesuală a cauzei, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru motivele arătate, precum și judecarea cauzei în lipsă potrivit art.242 alin.2 Cod procedură civilă.

Reprezentantul reclamantului solicită încuviințarea probei cu înscrisurile administrate anterior cauzei și precizează că nu mai are alte cereri de formulat.

Curtea încuviințează proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei și ia act că înscrisurile au fost administrate prin depunerea lor la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri pentru susținerile pe fond.

Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii, apreciind că în cauză au fost îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege în vederea constatării calității de colaborator al Securității în privința pârâtului, urmând a se avea în vedere și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție privind aspectele ce vor fi analizate de instanța de fond după trimiterea cauzei spre rejudecare. Mai depune la dosar practică judiciară în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Curtea constată dezbaterile închise și reține cauza în vederea soluționării.

CURTEA

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 25.07.2011 pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a de C. Administrativ și Fiscal, sub nr._ , reclamantul C. Național pentru Studierea Arhivelor Securității a chemat în judecată pe pârâtul F. G., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că paratul este membru al Consiliului Local al comunei Dîrlos, județul Sibiu, aflându-se sub incidența dispozițiilor art. 3 lit. g) coroborat cu art. 5 alin. 1 teza II din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008.

S-a mai arătat că din cuprinsul Notei de constatare DI/I/359/16.02.2011 rezultă că pe durata studiilor liceale la Liceul Agroindustrial din Dumbrăveni, pârâtul a fost sursă a Inspectoratului Județean Sibiu, purtând numele conspirativ „P. A.", potrivit consemnărilor ofițerului din Adresa datată 26.03.1982, identificată în dosarul fond rețea nr. R 1824 (cotă C.N.S.A.S.), al cărui titular este pârâtul; totodată că in anul 1982 - pe perioada efectuării stagiului militar, pârâtul a colaborat cu Direcția a IV a - Biroul Contrainformații al U.M._ lași, sub numele conspirativ „D.", iar în perioada 1983 -1989, după încheierea stagiului militar obligatoriu și stabilirea domiciliului în ., pârâtul a fost recrutat ca informator de Securitatea Municipiului Mediaș în problema „Evaziune" și în scopul supravegherii informative a locuitorilor din comună; la data de 02.02.1984, a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ „A. P.".

Astfel s-a solicitat a se constata calitatea de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul F. G. potrivit art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008.

S-au apreciat relevante atât notele informative furnizate de către pârât Securității, dar și documentele ofițerilor ce consemnează relatările verbale ale acestuia, cu privire la numita B.A.M. și la întâlnirea efectuată în data de 08.11.1988 cu privire la persoana C.I.

S-a susținut că exprimarea liberă a oricărei stări de nemulțumire în acea epocă era considerată un „potențial pericol" la adresa regimului totalitar, la fel și denunțarea unor persoane ce desfășurau activități religioase.

Invocându-se textele legale, s-a precizat că legiuitorul a dat o forță probantă egală atât notelor olografe provenite de la persoana verificată, cât si relatărilor verbale consemnate de lucrătorii Securități.

În concluzie, s-a susținut că informațiile furnizate de paratul F. G. au vizat îngrădirea dreptului la viață privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice.

Prin întâmpinarea depusă, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării pârâtul a arătat că, din interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. b din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea 293/2008, rezultă că faptele sesizate de colaborator trebuie să vizeze activități potrivnice regimului totalitar comunist, astfel de activități fiind cele la care face referire Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Chiar dacă nu au fost luate astfel de măsuri, cele relatate de colaborator ar trebui să fie susceptibile de a atrage aplicarea unei pedepse calificate a avea caracter politic sau a unei alte măsuri asimilate unei astfel de pedepse.

Or, arată pârâtul, tocmai acest aspect nu poate fi reținut față de cele invocate de reclamant. Dimpotrivă, relatările atribuite pârâtului sunt laudative la adresa persoanelor respective sau cel puțin neutre.

În ce privește starea de nemulțumire a numitei B.A.M., aceasta nu poate fi calificată drept o acțiune potrivnică regimului totalitar comunist, fiind în realitate o banală stare de nemulțumire care este puțin probabil a avea ca obiect statul.

Referitor la relatările atribuite pârâtului care îl vizează pe C.I., se poate observa că este vorba de o activitate publică, cu caracter religios. Împrejurarea că nu s-a luat nicio măsură împotriva celor care participau la astfel de adunări este o dovadă clară că nici statul din perioada respectivă nu le considera ca periclitând regimul totalitar comunist.

În ce privește susținerea reclamantului în sensul că în perioada studiilor liceale pârâtul ar fi fost sursă a Inspectoratului Județean de Miliție Sibiu, se arată că a absolvit liceul în anul 1981, astfel că adresa din data de 23 martie 1982 nu este relevantă sub acest aspect.

Precizează reclamantul că în perioada stagiului militar, și anume în anul 1982, era întrebat doar despre chestiuni care erau de notorietate, iar persoanele cu care discuta nu își declinau identitatea.

Referitor la perioada 1983-1989, arată că era întrebat uneori despre persoanele din comună, însă, așa cum rezultă din chiar nota întocmită de reclamant, el a încercat mereu să ajute aceste persoane, iar nicidecum să furnizeze date care să conducă la persecutarea lor. În realitate, toate aspectele consemnate de către ofițerii de securitate erau fapte cunoscute de toată lumea, fiind de notorietate.

Mai arată pârâtul că nu cunoaște unele dintre persoanele despre care se face referire în anumite note.

La dosar au fost depuse înscrisuri.

Prin Sentința nr. 7210 din 30 noiembrie 2011 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul F. G., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție Curtea a constatat că acțiunea reclamantului nu este întemeiată, apreciindu-se că nu reprezintă un denunț referitor la activități sau atitudini potrivnice regimului comunist informațiile „din auzite” oferite de către pârât lucrătorilor Securității, informații referitoare la intenția unei persoane de a recurge la acțiuni protestatare pentru faptul că nu a primit postul de vânzătoare la bufetul din . cele referitoare la adunările religioase desfășurate la domiciliul unei alte persoane care s-ar fi convertit la secta creștină adventistă.

S-a mai apreciat că, în condițiile în care nu există dovezi că acțiunile protestatare ori adunările religioase ar fi avut un conținut anti-comunist, nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008 pentru a putea fi considerat drept colaborator al Securității.

Prin Decizia nr. 6716/15.11.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis recursul declarat de C. Național pentru Studierea Arhivelor Securității, s-a casat sentința nr. 7210/30.11.2011 și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București – Secția a VIII-a de C. administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a constatat că prima instanță nu a examinat în cuprinsul hotărârii recurate relevanța împrejurărilor și argumentelor expuse în concret, în speță, de către reclamant și pârât, raportat la dispozițiile art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008.

In acest sens, s-a reținut că instanța de fond a motivat generic în sensul că nu există dovezi că acțiunile protestatare ori adunările religioase ar fi avut un conținut anti – comunist, fără însă a se analiza in concret notele furnizate de către sursa P. A. aflate la filele 52 -72, dosar fond.

În speța de față, instanța de control judiciar a considerat că hotărârea recurată nu îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă și art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât instanța de fond nu a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale. O asemenea modalitate de abordare a motivării unei sentințe echivalează cu necercetarea fondului cauzei, ceea ce impune, în temeiul art. 312 alin. 5 teza I Cod procedură civilă admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

S-a dispus ca la rejudecare, după casare, instanța fondului să examineze îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008 pentru constatarea calității unei persoane de colaborator al Securității, raportat la argumentele părților și având în vedere și practica în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

După trimiterea spre rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a de C. administrativ și fiscal sub nr._ .

În dovedirea pretențiilor și în apărare, părțile au solicitat administrarea probei cu înscrisuri, respectiv cele deja depuse la dosar în primul ciclu procesual, probă încuviințată de instanță ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de temeiurile de drept incidente în cauză, Curtea reține următoarele:

Din Nota de Constatare nr. DI/I/359/16.02.2011 (filele 35-44 din dosarul_ ), întocmită de C. Național pentru Studierea Arhivelor Securității - Direcția Investigații în temeiul art. 3 lit. g) și art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, rezultă că pe durata studiilor liceale la Liceul Agroindustrial din Dumbrăveni, pârâtul a fost sursă a I.J. Sibiu, purtând numele conspirativ „P. A.", potrivit consemnărilor ofițerului din Adresa datată 26.03.1982, identificată în dosarul fond rețea nr. R 1824 (cotă C.N.S.A.S.), al cărui titular este pârâtul; totodată că in anul 1982 - pe perioada efectuării stagiului militar, pârâtul a colaborat cu Direcția a IV a - Biroul Contrainformații al U.M._ lași, sub numele conspirativ „D.", iar în perioada 1983 -1989, după încheierea stagiului militar obligatoriu și stabilirea domiciliului în ., pârâtul a fost recrutat ca informator de Securitatea Municipiului Mediaș în problema „Evaziune" și în scopul supravegherii informative a locuitorilor din comună.

În ce privește recrutarea pârâtului, din raportul cu propuneri de recrutare în calitate de informator a acestuia, din 10.12.1983 (filele 77-80) rezultă că selectarea acestuia s-a realizat întrucât în . rețea informativă suficientă care să furnizeze date privind problema „Evaziune”, precum și despre unele persoane care intenționau să treacă în mod fraudulos frontiera de stat, care aveau o atitudine reacționară, protestatară, întrețineau legături cu postul de radio Europa liberă sau se dedau la acțiune de calomniere a realităților din țară.

De asemenea, din raportul privind modul cum a decurs recrutarea ca informator în problema „Evaziune” a pârâtului Fețean G. din 03.02.1984 (filele 99-100) rezultă că acestuia i s-a luat angajamentul de colaborare sinceră și organizată cu organele de securitate, fiind instruit în legătură cu comportamentul său ulterior pentru a nu se deconspira.

Potrivit înscrisului depus la fila 101 din dosarul_, la data de 02.02.1984, pârâtul a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ „A. P.". Din acest angajament reiese că acesta a acceptat colaborarea în secret cu organe ale Securității statului în direcția informării asupra problemelor care interesau această structură a statului.

Din nota de reinstruire din 03.08.1987 (fila 116) rezultă că pârâtul a fost instruit să obțină informații privind: persoanele avertizate, amendate contravențional, condamnate pentru intenții de evaziune ori pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei, persoane care au reușit să treacă în mod fraudulos frontiera de stat și s-au reîntors în țară, persoane care au rude plecate legal sau ilegal din țară, persoane care nu desfășoară activitate utilă și refuză sistematic să se încadreze în muncă, persoane cărora li s-au respins cererile de plecare definitivă ori de căsătorie și sunt preocupați de a părăsi țara în mod ilegal, străini aflați temporar în . preocupări de a scoate ilegal persoane din țară. De asemenea, alte categorii de informații care trebuiau furnizate priveau starea de spirit a populației și acțiuni sau fapte care ar aduce prejudicii economiei naționale, persoane care au manifestări sau amenință cu acțiuni de atentat sau terorism, starea de spirit în rândul navetiștilor.

Din documentele identificate în materialul arhivistic, rezultă că ulterior recrutării pârâtul a furnizat 29 de materiale – note și rapoarte informative (potrivit opisului de la filele 47-48), 24 dintre acestea fiind depuse la filele 49-72 din dosarul_ .

Dispozițiile art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008 definesc noțiunea de colaborator al Securității ca fiind „persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”.

În cauză, în nota informativă din 02.02.1986, întocmită olograf de către pârât și semnată cu numele conspirativ „P. A.” (fila 72), acesta a relatat despre numita S.R. că are un unchi sau un frate care a plecat ilegal din țară și s-a stabilit în R.F.G, pe nume Hantz. A mai arătat că numita S.R. este cunoscută ca o femeie de moravuri ușoare, că a frecventat destul de des discotecile din Mediaș și îi place să participe la chefuri. Referitor la această notă, ofițerul operativ din cadrul Securității a stabilit că informațiile au fost comunicate de pârât în cadrul sarcinilor trasate, numita S.R. fiind în atenția organelor Securității; pe cale de consecință, pârâtul a fost instruit să comunice informații dacă aceasta este vizitată la domiciliu de cetățeni străini și în special de arabi, precum și despre anturajul pe care îl are.

În nota informativă din 06.04.1987, întocmită olograf de către pârât și semnată cu numele conspirativ „P. A.”, înregistrată sub nr. 8147/009/06.04.1987 (fila 67), acesta a relatat despre numita B.A.M., telefonistă la PTTR Dîrlos, că intenționa să recurgă la acțiuni de protest pentru faptul că nu a primit postul de vânzătoare pe care l-a solicitat la bufetul din comună. A mai arătat că, întrucât numita B.A.M are majoritatea vecinilor de naționalitate germană, intră în relații cu acești cetățeni. Referitor la această notă, ofițerul operativ din cadrul Securității a stabilit că informațiile au fost comunicate de pârât în cadrul sarcinilor trasate, numita B.A.M fiind în atenția organelor Securității; pe cale de consecință, pârâtul a fost instruit să discute cu aceasta în continuare pe diferite teme pentru a informa autoritățile despre concepțiile sale, dacă mai are nemulțumiri, modul de comportare și relațiile pe care le are.

Potrivit raportului informativ din 08.06.1988 (fila 58), informatorul P. A. a relatat despre numitul Z.I. că acesta se laudă cu un frate al său care a trecut fraudulos frontiera de stat și care s-a stabilit în RFG. Ofițerul operativ l-a instruit pe informator să discute în continuare cu numitul Z.I. despre concepțiile sale, modul de comportare, anturajul său și în special cetățenii străini cu care intră în contact.

Din raportul informativ din 17.07.1988 (fila 57), rezultă că informatorul P. A. a relatat despre numitul G.G. că este prieten foarte bun cu S.M care în urmă cu aproximativ 6 ani a plecat ilegal din țară și care a venit în vizită. Informatorul a fost instruit să discute în continuare cu numitul G.G. despre concepțiile sale, modul de comportare în familie, societate, anturajul său și dacă intenționează să treacă în mod ilegal frontiera.

În raportul informativ din 27.08.1988 s-au consemnat relatările verbale ale informatorului P. A. despre numitul B.A., preot al bisericii luterane din Mediaș, care organizează diferite chefuri, dar cu o nuanță religioasă și care întreține legături cu cetățeni străini, în majoritate plecați legal din țară. În baza acestui raport, informatorul a fost instruit să afle dacă numitul B.A. este vizitat de cetățeni străini și dacă desfășoară activități potrivnice statului.

De asemenea, din raportul informativ întocmit la data de 08.11.1988 de un ofițer operativ ca urmare a consemnării relatărilor verbale ale pârâtului (fila 55) rezultă că acesta din urmă a comunicat organelor Securității că numitul C.I., lucrat în mapa de verificări în problema „culte-secte”, s-a pocăit și a început să țină adunări religioase la domiciliul său; a mai arătat că acesta frecventează cu regularitate biserica penticostală din Mediaș. Față de informațiile furnizate, pârâtul a fost instruit să afle dacă „obiectivul” mai este vizitat la domiciliul său de membrii sectei respective, dacă le mai pune la dispoziție locuința sa și dacă are manifestări dușmănoase.

În raportul informativ din 01.06.1989 (fila 49), s-a consemnat că persoana de sprijin P. A. a relatat că numitul U.G. că își dorește să ajungă pe orice cale în Occident, că acesta are o soră în R.F.G. care a plecat în mod legal și care i-a promis tot sprijinul. Nota ofițerului operativ a fost în sensul că numitul U.G. este lucrat în mapa de verificări în problema „Evaziune”, persoana de sprijin fiind îndrumată să stabilească persoanele din anturajul acestuia, intențiile de viitor și dacă este vizitat la domiciliu de cetățeni străini și care sunt aceștia.

Relevante sunt și notele de analiză a activității informative desfășurate de pârât, din care rezultă că acesta s-a încadrat în obiectivele stabilite de Securitate.

Astfel, în nota de analiză din data de 15.05.1986, întocmită de ofițerul operativ din cadrul Ministerului de Interne – Inspectoratul Județean Sibiu - Serviciul III (filele108-109), s-au consemnat următoarele: „colaboratorul a furnizat materiale informative despre numiții S.R, V.S., B.G., L.A., C.E., F.V.”, elemente în atenția organelor Securității. De asemenea, s-a menționat că „la întâlnirile planificate s-a prezentat cu regularitate și cu sarcinile trasate rezolvate.”

Din nota de analiză întocmită la data de 03.08.1987 (filele 114-115), reiese că de la ultima analiză din 15.05.1986 și până la 03.08.1987 acest colaborator a fost dirijat și folosit pe lângă următoarele elemente ce se aflau în atenția Securității: C.C., F.C., B.A.M., L.M., L.A. S-a menționat din nou că informatorul „P. A.” s-a prezentat cu regularitate la întâlnirile planificate și și-a îndeplinit sarcinile trasate. Pe cale de consecință, s-a concluzionat în sensul că este utilă menținerea sa în rețeaua informativă.

În mod similar, în nota de analiză a activității desfășurate de pârât, întocmită la data de 08.08.1988 (filele 119-120), s-a consemnat: „De la ultima analiză și până în prezent a furnizat un număr de 10 materiale informative privind unele persoane aflate în baza de lucru.”

Din notele informative întocmite de pârât și analizate mai sus, reiese că prima condiție impusă de dispozițiile legale menționate este îndeplinită, pe parcursul colaborării cu organele de Securitate, pârâtul furnizând informații despre atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Astfel, este bine cunoscut faptul că în epoca respectivă autoritățile încercau să descurajeze și să limiteze prin toate mijloacele manifestările religioase, apreciindu-le potrivnice regimului comunist. Această împrejurare este dovedită și prin faptul că Securitatea avea sub supraveghere persoanele implicate în astfel de activități și solicita colaboratorilor săi comunicarea în continuare a informațiilor privind aceste acțiuni. Pe cale de consecință, furnizarea unor informații de această natură, se referă la activități îndreptate împotriva regimului comunist.

De asemenea, nemulțumirile exprimate de o persoană care se considera nedreptățită de autorități în ce privește ocuparea unui loc de muncă, și care intenționa să recurgă la acțiuni de protest, au prezentat interes pentru Securitate în cadrul informărilor privind acțiunile/atitudinile potrivnice regimului. Dovadă în acest sens este chiar faptul că pârâtului i s-a solicitat să discute cu persoana respectivă în continuare pe diferite teme pentru a informa autoritățile despre concepțiile sale, dacă mai are nemulțumiri, modul de comportare și relațiile pe care le are.

În același context trebuie subliniat și faptul că în acea perioadă era considerată potrivnică sau ostilă regimului totalitar comunist intenția de a părăsi teritoriul României, realitate dovedită și prin faptul că, spre exemplu, Securitatea recruta informatori în aceste scop. Prin urmare, furnizarea unor informații de această natură, se referă la activități îndreptate împotriva regimului comunist.

Curtea apreciază că și cea de-a doua condiție prevăzută de art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008 este îndeplinită, informațiile cuprinse în notele informative întocmite de către pârât, respectiv în rapoartele informative întocmite pe baza relatărilor sale verbale, fiind de natură să aducă atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, prevăzute în Constituția României de la acea dată.

Astfel, ca urmare a semnalării intenției numitei B.A.M. de a recurge la acțiuni de protest s-a dispus supravegherea în continuare a acesteia pentru ca autoritățile să fie informate despre concepțiile sale, dacă mai are nemulțumiri, modul de comportare și relațiile pe care le are, urmând ca ulterior să se efectueze propuneri concrete.

Referitor la activitățile numitului C.I., colaboratorul a fost instruit „să afle dacă „obiectivul” mai este vizitat la domiciliul său de membrii sectei respective, dacă le mai pune la dispoziție locuința sa și dacă are manifestări dușmănoase.

De asemenea, în ce privește celelalte informații furnizate privind legăturile persoanelor aflate în atenția organelor Securității cu cetățeni străini, respectiv cu persoane aflate în afara granițelor țării, s-a dispus supravegherea în continuare a acestora pentru a afla dacă intenționează să treacă în mod ilegal frontiera, intențiile de viitor, dacă sunt vizitați de cetățeni străini, care sunt aceștia etc.

Curtea reține astfel că, prin informațiile furnizate, pârâtul a îngrădit dreptul la viață privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice și dreptul la libertatea de exprimare și libertatea de opinie prevăzut de art. 28 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice.

Față de cele expuse anterior, Curtea constată că în cauză nu pot fi reținute susținerile pârâtului în sensul că prin notele informative date nu a oferit informații de natură să dăuneze persoanelor urmărite.

În acest context trebuie subliniat și faptul că nicio dispoziție din cuprinsul O.U.G. nr. 24/2008 nu impune condiția ca activitățile denunțate să se încadreze în cele la care face referire legea nr. 221/2009, așa cum susține în mod nejustificat pârâtul.

Pe de altă parte, instanța reține că pârâtul nu a contestat faptul că a comunicat informații organelor Securității și nici veridicitatea Angajamentului asumat în acest sens, limitându-se doar să afirme că datele comunicate nu întrunesc condițiile stabilite de dispozițiile art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008.

Dispozițiile legale menționate prevăd că este colaborator persoana care a furnizat informații indiferent sub ce formă, precum note, rapoarte scrise și relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Ca atare, pentru constatarea calității de colaborator în accepțiunea O.U.G. nr. 24/2008, nu prezintă relevanță durata sau modalitatea colaborării cu Securitatea sau dacă există o singură notă sau mai multe înscrisuri semnate de pârât prin care a furnizat informații, fiind relevant aspectul că prin furnizarea de informații s-a vizat încălcarea drepturilor sau libertăților fundamentale ale persoanei urmărite.

Așa cum s-a reținut anterior, informațiile furnizate de pârât întrunesc condițiile cerute de lege, respectiv prin acestea se denunțau activitățile și atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În consecință, având în vedere toate aceste argumente, Curtea va admite acțiunea și va constata calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamantul C. NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII, cu sediul în București, .. 55-57, sector 3, în contradictoriu cu pârâtul F. G., cu domiciliul în ., nr. 152, Județul Sibiu.

Constată calitatea pârâtului F. G. de colaborator al Securității.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 02.04.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. A. L. B. ANIȘOARA

Red.jud. D.A.L/4ex./07.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Constatare calitate lucrător/colaborator securitate. OUG nr.24/2008. Sentința nr. 1096/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI