Conflict de competenţă. Sentința nr. 724/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 724/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-03-2014 în dosarul nr. 19398/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ /C./2012
SENTINȚA CIVILĂ NR. 724
Ședința din Camera de Consiliu din data de 03.03.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – judecător B. C.
GREFIER - C. M.
Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Sectorului 3 București – Secția civilă și Tribunalul București – Secția a IX-a C. administrativ și fiscal, privind cererea formulată de reclamanta societatea H. I. SRL (fosta Perlant Impex SRL) în contradictoriu cu pârâta MFP – ANAF – Garda Financiară – Comisariatul General.
Dezbaterile au avut loc în ședința de la termenul din data de 20.02.2014, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 27.02.2014, respectiv 03.03.2014.
CURTEA
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:
- Prin sentința civilă nr. 7657/27.04.2012 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Sectorului 3 București – Secția civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – Secția a IX-a C. administrativ și fiscal.
În motivarea sentinței, s-a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta S.C. PERLANT IMPEX S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul M. FINANȚELOR PUBLICE – AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – GARDA FINANCIARĂ – COMISARIATUL GENERAL, formulând contestație împotriva procesului-verbal încheiat la data de 20.01.2012 de către comisarii Gărzii Financiare – Comisariatul General, prin care solicită anularea acestui proces-verbal și anularea debitelor stabilite în Cap.III – Prejudiciul evaluat, adică: TVA – 212.732 lei și impozit pe profit – 142,921 lei, în total 355.653 lei. În drept au fost invocate dispozițiile OG nr.92/2003, rep., Legea nr.82/1991, Legea nr.573/2007 și OUG nr.91/2003, rep.
A mai reținut Judecătoria că la data de 16.03.2012, reclamanta a depus precizări prin care a solicitat, alături de anularea procesului-verbal contestat și a debitelor stabilite în Capitolul III, ridicarea sechestrului asigurator până la soluționarea unui control efectuat de Administrația Finanțelor Publice Sector 3, în temeiul art.581 C.pr.civ.
GARDA FINANCIARĂ – COMISARIATUL GENERAL a formulat întâmpinare la cererea introductivă prin care a invocat excepția necompetenței materiale a judecătoriei, excepția prematurității și inadmisibilității acțiunii și a solicitat respingerea acesteia.
Cu privire la excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 3 București, a reținut instanța respectivă că pentru determinarea instanței competente în soluționarea unui litigiu ceea ce trebuie stabilit este obiectul acțiunii, adică dreptul sau interesele ce se urmăresc a fi protejate prin recurgerea la calea justiției, pretenția concertă a reclamantului.
În cauză, obiectul acțiunii îl reprezintă anularea procesului-verbal încheiat în data de 20.01.2012 de către comisari ai Gărzii Financiare – Comisariatul General, anularea debitelor stabilite la Capitolul III – Prejudiciul Evaluat și ridicarea sechestrului asigurător până la soluționarea unui control efectuat de Administrația Finanțelor Publice Sector 3, acțiunea fiind întemeiată pe disp. art. 581 Cod procedură civilă.
Instanța mai constată că reclamanta a intitulat acțiunea sa „plângere”, iar nu „plângere contravențională”.
OG nr. 2/2001 stabilește competența specială a judecătoriei în materia plângerii împotriva unei categorii determinate de acte administrative, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, competența de drept comun în materia contenciosului administrativ revenind, potrivit art. 2 pct.1 lit. d, tribunalului. Ca orice normă de excepție, OG nr. 2/2001 trebuie interpretat restrictiv, în sensul că judecătoria este competentă a soluționa exclusiv plângerile contravenționale, iar nu plângeri împotriva actelor administrative.
Conform art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004 actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, iar potrivit art. 9 alin. 4 din HG nr. 1324/2009 la constatarea împrejurărilor privind săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul financiar-fiscal, organele Gărzii Financiare întocmesc procese-verbale prin care stabilesc implicațiile fiscale ale acestora, în baza cărora sesizează organele de urmărire penală competente și dispun, în condițiile OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, rep., instituirea măsurilor asigurătorii ori de câte ori există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să risipească averea. De asemenea, instanța reține că potrivit art. 11 alin. 3 din HG nr. 1324/2009 procesele-verbale prevăzute la art. 9 alin. 4 și 5 pot cuprinde evaluări ale prejudiciului fiscal, pe baza stabilirii implicațiilor fiscale determinate de sustragerea de la plata impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume de natură fiscală datorate bugetului general consolidat, fără calcularea de obligații accesorii acestora și nu constituie titluri de creanță fiscală.
Față de aceste dispoziții legale, instanța apreciază că procesul verbal încheiat la data de 20.01.2012 de pârâtă reprezintă un act administrativ prin care se evaluează prejudiciul fiscal datorat de reclamantă la o valoare de 355.653 lei.
Potrivit art. 581 alin. 2 C.pr.civ. cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe asupra fondului, reținând Judecătoria totodată și disp. art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, sens în care arată că acest din urmă text instituie criterii pentru stabilirea competenței materiale pentru judecarea în fond a cauzelor: a) criteriul poziționării autorității emitente în sistemul autorităților publice (sau rangul autorității emitente) și b) criteriul valoric.
Potrivit criteriului valoric litigiile privind actele administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.
Având în vedere că prin procesul-verbal încheiat la data de 20.01.2012 de pârâtă se evaluează prejudiciul fiscal datorat de reclamantă la o valoare de 355.653 lei (din care 142.921 lei reprezintă profit, iar 212.732 lei TVA), instanța constată că nu este competentă să soluționeze litigiul dedus judecății, în baza art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, sens în care declină competența de soluționare în favoarea Tribunalului București.
II. Prin sentința civilă nr. 4947/15.10.2013 pronunțată în dosar nr._ /CA/2012, Tribunalul București – Secția a IX-a C. administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, după care constatând conflict negativ de competență, a înaintat cauza Curții de Apel București pentru soluționarea conflictului de competență.
În motivarea sentinței, a arătat Tribunalul că obiectul pricinii îl reprezintă anularea procesul-verbal încheiat la data de 20.01.2012 de Garda Financiară – Comisariatul General cu privire la verificarea relațiilor comerciale desfășurate în perioada 2010-2011 de societatea reclamantă cu alți operatori economici, din punct de vedere al respectării prevederilor Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal referitoare la impozitul pe profit și TVA, respectiv a prevederilor Ordinului nr.3512/2008 privind documentele financiar – contabile și ale Ordinului nr.575/2006 privind stabilirea condițiilor și declararea contribuabililor inactivi. Prin acest proces-verbal au fost constatate cheltuieli și TVA nedeductibile fiscal și un prejudiciu evaluat la 355.653 lei reprezentând impozit pe profit și TVA, pe care reclamanta îl contestă.
De asemenea, prin cererea depusă la data de 16.03.2012, reclamanta a solicitat ridicarea sechestrului asigurator până la soluționarea unui control efectuat de organul fiscal competent.
În opinia tribunalului, soluția de declinare dată de judecătorie este criticabilă sub două aspecte: calificarea precizărilor reclamantei din data de 16.03.2012 ca fiind o cerere completatoare în ceea ce privește temeiul juridic al acțiunii privite în întregime și aplicarea criteriului valoric de determinare a competenței în litigiile privind actele administrative.
Astfel, sub primul aspect, cererea de anulare a procesului-verbal sus-menționat este în mod evident o acțiune de fond, anularea unui act fiind în toate cazurile o măsură definitivă, nu una vremelnică ce ar putea fi circumscrisă dispozițiilor art.581 C.pr.civ. Mai mult decât atât, din motivarea pe care reclamanta o aduce în cuprinsul „precizărilor” formulate reiese intenția acesteia de a-și întemeia cererea pe dispozițiile art.581 C.pr.civ. numai în ceea ce privește contestarea măsurilor asiguratorii întreprinse de pârâtă, în legătură cu care susține că sunt abuzive și păgubitoare și o pun în imposibilitate de a-și desfășura activitatea curentă, dat fiind faptul că nu poate plăti furnizorii, ratele la împrumuturile bancare și impozitele. În acest context invocă reclamanta îndeplinirea condițiilor urgenței, neprejudecării fondului și prevenirii unei pagube iminente care nu s-a putea repara.
Sub cel de-al doilea aspect, tribunalul are în vedere că procesul-verbal contestat nu are trăsăturile caracteristice ale unui act administrativ, susceptibil de a fi atacat la instanța specializată, deoarece acesta nu naște raporturi juridice de sine stătătoare, ci constituie un act premergător emiterii unui act administrativ-fiscal de către organele în drept (prin efectuarea unui raport de inspecție fiscală care va sta la baza emiterii deciziei de impunere).
Din toate apărările formulate în cauză de emitentul actului reiese că procesul-verbal atacat a fost întocmit dându-se eficiență prevederilor art.6 alin.7 din OG nr.91/2003, respectiv art.9 alin.4 din HG nr.1324/2009 privind organizarea și funcționarea Gărzii Financiare.
Potrivit art.11 alin.3 din aceeași hotărâre de guvern, procesele-verbale prevăzute la art.9 alin.4 și 5 pot cuprinde evaluări ale prejudiciului fiscal, pe baza stabilirii implicațiilor fiscale determinate de sustragerea de la plata impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume de natură fiscală datorate bugetului general consolidat, fără calcularea de obligații accesorii acestora, și nu constituie titluri de creanță fiscală. A..5 al aceluiași articol prevede că valorificarea constatărilor privind starea fiscală, înscrise în procesele-verbale, se face în condițiile stabilite prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, un exemplar al procesului-verbal fiind comunicat organului fiscal competent în gestionarea dosarului fiscal al contribuabilului.
Așa cum arată aceste dispoziții, procesul-verbal încheiat de Garda Financiară nu are drept efect juridic stabilirea unui raport obligațional între contribuabilul controlat și bugetul de stat, ci se referă la stabilirea unor fapte și împrejurări din activitatea operatorului economic, în vederea valorificării lor ulterioare de către organele competente.
În materia impunerii, legiuitorul a prevăzut prin OG nr.92/2003, rep., cu modificările și completările ulterioare, în mod expres și limitativ categoriile de acte administrativ-fiscale prin care se stabilesc obligații bugetare suplimentare. Procesul-verbal dedus judecății nu face parte dintre acestea și nu poate face obiectul contenciosului fiscal.
De asemenea, art.18 alin.2 din Legea nr.554/2004 prevede competența instanței de contencios administrativ de a se pronunța și asupra legalității operațiunilor administrative care stau la baza emiterii actului supus judecății. Formularea textului legal este explicită și nu lasă loc de interpretare în ceea ce privește extinderea procedurii de contestare în contencios administrativ și asupra actelor/operațiunilor premergătoare, respectiv numai în măsura în care obiectul principal al litigiului este dat chiar de actul administrativ pe care acestea l-au fundamentat. Numai în această ipoteză controlul instanței poate fi extins și asupra actelor prealabile.
Așa fiind, întrucât actul contestat nu este susceptibil a face el însuși obiectul unui litigiu de contencios administrativ, stabilirea competenței de soluționare ratione materiae potrivit criteriului valoric prevăzut de art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004 este lipsită de temei legal, știut fiind faptul că procedura contenciosului administrativ și fiscal este una derogatorie de la dreptul comun.
Cât privește capătul de cerere având ca obiect ridicarea măsurilor asiguratorii, tribunalul reține că în mod corect reclamanta a sesizat judecătoria ca instanță competentă să se pronunțe asupra fondului dreptului, conform art.581 alin.2 C.pr.civ.
Instituirea măsurilor asiguratorii de către pârâtă are la bază prevederile art.9 alin.4 din HG nr.1324/2009, așa cum este indicat și în întâmpinare. Dată fiind trimiterea expresă făcută de această normă legală, rezultă că măsurile contestate sunt dispuse în condițiile OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Potrivit art.129 alin.6 din OG nr.92/2003, rep., cu modificările și completările ulterioare, măsurile asigurătorii dispuse potrivit alin.2, precum și cele dispuse de instanțele judecătorești sau de alte organe competente se duc la îndeplinire în conformitate cu dispozițiile referitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător.
Art.172 alin.1 din Codul de procedură fiscală prevede că persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență (alin.4).
Conform dispozițiilor art.400 și art.373 alin.2 C.pr.civ., care completează O.G. nr.92/2003 în baza art.2 alin.3 din aceasta, contestația se introduce la instanța de executare, care este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.
Actele de executare silită nu fac obiectul contenciosului fiscal, procedură în care controlul de legalitate se exercită asupra titlului de creanță și a altor acte administrative-fiscale.
Pentru aceste considerente, în baza art.158, art.159 alin.1 pct.2, art.1591 alin.2 și 4 C.pr.civ., tribunalul admite excepția necompetenței materiale și declină competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București. Constatând ivit conflict negativ de competență, se înaintează dosarul Curții de Apel București pentru soluționarea acestuia, conform art.22 alin.2 C.pr.civ.
III. Primind dosarele înregistrate sub nr._ și_ /C./2012 și față de cele arătate în precedent, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal constată:
Potrivit disp. art. 20 pct. 2 C.pr.civ.(1865), există conflict de competență când două sau mai multe instanțe s-au declarat necompetente de a judeca aceeași pricină.
D. fiind că Judecătoria Sectorului 3 București și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, care la rândul lui și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, Curtea constată în cauză existența unui conflict negativ de competentă ivit între cele două instanțe, deoarece acestea și-au repudiat reciproc competența materială de judecare, acceptându-se incidența disp. art. 20 și urm. C.pr.civ. (1865) – aplicabil față de disp. art. 24 – 25 N.C.pr.civ. și art. 3 din Legea nr. 76/2012, respectiv data introducerii acțiunii, 01.02.2012.
Asupra acțiunii de față, astfel cum a fost formulată și completată, Curtea apreciază că în determinarea instanței competente material se impun a fi reținute următoarele:
Obiectul cererii de chemare în judecată, prin care a fost învestită prima instanță, îl reprezintă anularea procesul-verbal încheiat la data de 20.01.2012 de Garda Financiară – Comisariatul General cu privire la verificarea relațiilor comerciale desfășurate în perioada 2010-2011 de societatea reclamantă cu alți operatori economici, din punct de vedere al respectării prevederilor Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal referitoare la impozitul pe profit și TVA, respectiv a prevederilor Ordinului nr.3512/2008 privind documentele financiar – contabile și ale Ordinului nr.575/2006 privind stabilirea condițiilor și declararea contribuabililor inactivi, respectiv anularea debitelor stabilite. Prin acest proces-verbal au fost constatate cheltuieli și TVA nedeductibile fiscal și un prejudiciu evaluat la 355.653 lei reprezentând impozit pe profit și TVA, pe care reclamanta îl contestă.
De asemenea, prin cererea depusă la data de 16.03.2012, reclamanta a mai solicitat și ridicarea sechestrului asigurator instituit, până la soluționarea unui control efectuat de Administrația Finanțelor Publice Sector 3.
Față de cele arătate în precedent, Curtea apreciază că acțiunea exercitată conține în fapt două capete de cerere, dintre care unul privește anularea procesului-verbal din 20.01.2012 al Gărzii Financiare și a debitelor stabilite, iar cel de-al doilea contestarea măsurii sechestrului asigurător, ce rezultă a fi fost instituit prin Decizia înregistrată sub nr._/20.01.2012 de MFP – ANAF – Garda Financiară – Comisariatul General (filele 74-75 din dosarul judecătoriei), adusă la îndeplinire potrivit notificării nr._/30.01.2012 emisă de MFP – ANAF – DGFPMB – AFP Sector 3 (filele 76-77 din dosarul judecătoriei).
În legătură cu acest din urmă capăt de cerere, Curtea reține că potrivit art. 129 C.pr.fiscală (forma în vigoare la data învestirii instanței) “(1) Măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun și se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organele fiscale competente. (2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. (…) (11) Împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestație în conformitate cu prevederile art. 172”.
Art. 172 C.pr.fiscală prevede că “(1) Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. (2) Dispozițiile privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanță președințială prevăzute de art. 403 alin. 4 din codul de procedură civilă nu sunt aplicabile. (3) Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. (4) Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.”.
Mai reține Curtea că art. 400 alin. 1 C.pr.civ. (1865) dispune “Contestația se introduce la instanța de executare”, definită de art.373 alin.2 C.pr.civ.(1865) ca fiind “judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”.
Or, prin decizia nr. XIV/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a dispus că “Judecătoria în circumscripția căreia se face executarea este competentă să judece contestația, atât împotriva executării silite înseși, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală de a îndeplini un act de executare în condițiile legii, cât și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege”.
Totodată, art. 581 C.pr.civ.(1865) prevede că se va introduce la instanța competentă să se pronunțe asupra fondului dreptului cererea de ordonanță președințială.
În acest context normativ, față de disp. art. 22 alin. 5 C.pr.civ. (1865), Curtea va stabili competența de judecare a capătului de cerere privind ridicare sechestru asigurător în favoarea Judecătoriei Sector 3 București. Mai reține Curtea că acest capăt de cerere nu are în logica acțiunii formulate un caracter accesoriu sau incidental, pentru a deveni aplicabil art. 17 C.pr.civ.(1865), ci este unul de sine stătător, având natura juridică a unui capăt principal de cerere, astfel încât atrage o competență materială de judecare proprie.
În ce privește capătul de cerere privind anulare proces-verbal încheiat la 20.01.2012 de Garda Financiară – Comisariatul General și anulare debite, Curtea apreciază că revine Tribunalului București – Secția de contencios administrativ și fiscal competența materială de judecare.
Astfel, potrivit art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 (forma în vigoare la data formulării acțiunii) „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”, iar potrivit art. 2 alin. 1 lit. f) din același act normativ prin contencios administrativ se înțelege activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
În cauza de față, prin acțiunea formulată se contestă un proces - verbal întocmit de Garda Financiară – Comisariatul General prin care, în urma verificării relațiilor comerciale desfășurate în perioada 2010-2011 de societatea reclamantă cu alți operatori economici, din punct de vedere al respectării prevederilor Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal referitoare la impozitul pe profit și TVA, respectiv a prevederilor Ordinului nr.3512/2008 privind documentele financiar – contabile și ale Ordinului nr.575/2006 privind stabilirea condițiilor și declararea contribuabililor inactivi, s-au constatat cheltuieli și TVA nedeductibile fiscal și un prejudiciu evaluat la 355.653 lei reprezentând impozit pe profit și TVA.
Pe cale de consecință, actul litigios evaluează în mod direct taxe și impozite, respectiv 142.921 lei impozit pe profit și 212.732 lei taxă pe valoare adăugată, în legătură cu activitatea desfășurată de partea reclamantă.
În acest context, Curtea apreciază că revine tribunalului competența materială de judecare a unui asemenea capăt de cerere în anularea actului prin care au fost evaluate respectivele taxe și impozite, chestiunea stabilirii naturii juridice a actului menționat fiind un aspect subsecvent, iar nu preliminar determinării competenței materiale de judecată.
Altfel spus, revine judecătorului specializat în materia contenciosului administrativ și fiscal să analizeze actul contestat de partea interesată, prin prisma obiectului acestuia, respectiv evaluarea unor taxe și impozite într-un cuantum inferior plafonului de 500.000 lei (dincolo de care devenea incidentă competența de judecare în primă instanță a curții de apel), iar în cursul analizei să procedeze la calificarea actului respectiv din perspective naturii sale de act administrativ – fiscal sau simplă operațiune administrativă, cu consecințele corespunzătoare asupra admisibilității și temeiniciei cererii de chemare în judecată.
În acest context, față de disp. art. 22 alin. 5 C.pr.civ. (1865), Curtea va stabili competența de judecare a capătului de cerere privind anulare proces-verbal încheiat la 20.01.2012 de Garda Financiară – Comisariatul General și anulare debite în favoarea Tribunalului București – Secția de contencios administrativ și fiscal.
Mai reține Curtea că ambele capete de cerere, în raport de care a stabilit competența materială de judecată, prezintă natură juridică de cerere principală, neidentificându-se vreun temei de prorogare de competență, astfel încât doar judecătoria sau doar tribunalul să analizeze ansamblul acțiunii formulate și completate. De altfel, analiza textului art. 164 C.pr.civ.(1865) denotă că nu pot fi conexate două cereri atunci când competența de soluționare a fiecăreia este absolută, revenind unei anumite instanțe. Pe cale de consecință, câtă vreme curtea de apel este învestită doar în limita soluționării conflictului negativ de competență intervenit între instanțele ierarhic inferioare din circumscripția sa teritorială, revine primei instanțe învestite, căreia i se va restitui dosarul, să ia măsurile necesare în vederea continuării judecății fiecăruia capăt de cerere, inclusiv prin disjungerea și constituirea unui dosar corespunzător care să fie înaintat Tribunalului București – Secția de contencios administrativ și fiscal aferent capătului de cerere privind anulare proces-verbal întocmit la 20.01.2012 de Garda Financiară – Comisariatul General și anulare debite, rămânând în competența Judecătoriei Sector 3 București doar capătul de cerere privind ridicare sechestru asigurător.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art.22 alin.5 C.pr.civ. (1865) stabilește competența de soluționare a capătului de cerere privind ridicare sechestru asigurător formulat de reclamanta . (fosta .) prin lichidator judiciar CII B. S. cu sediul în București, .. 2, ., ., în contradictoriu cu pârâta MFP – ANAF – Garda Financiară – Comisariatul General, cu sediul în București, Piața A. I., nr. 6, ., în favoarea Judecătoriei Sector 3 București.
În temeiul art.22 alin.5 C.pr.civ. (1865) stabilește competența de soluționare a capătului de cerere în anulare proces-verbal încheiat la 20.01.2012 de Garda Financiară – Comisariatul General și anulare debite formulat de reclamanta . (fosta .) prin lichidator judiciar CII B. S. cu sediul în București, .. 2, ., ., în contradictoriu cu pârâta MFP – ANAF – Garda Financiară – Comisariatul General, cu sediul în București, Piața A. I., nr. 6, ., în favoarea Tribunalului București – Secția de contencios administrativ și fiscal.
Dispune restituirea dosarului către Judecătoria Sectorului 3 București pentru luarea de măsuri în vederea continuării judecății fiecărui capăt de cerere de către instanța stabilită ca fiind competentă.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.03.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. C. C. M.
Red.tehnored.jud.BC/4ex./aprilie 2014
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 1239/2014. Curtea de... | Anulare acte administrativ cu caracter normativ. Sentința nr.... → |
|---|
