Anulare acte administrativ cu caracter normativ. Sentința nr. 1519/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1519/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-05-2014 în dosarul nr. 6814/2/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
Sentința Civilă nr. 1519/2014
Ședința publică din data de 16 mai 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: V. E. C.
GREFIER: B. A. I.
Pe rol se află soluționarea cererii în contencios administrativ formulată de reclamantul I. L. în contradictoriu cu pârâtul G. R. și intervenienții . și MMSC -DEPARTAMENTUL DE APE, PĂDURI ȘI PISCICULTURĂ, având ca obiect anulare act administrativ normativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamantul, personal și asistat de avocat B. R. M., cu împuternicire avocațială la dosar la fila 77 și intervenienta ., prin avocat P. N. T., cu împuternicire avocațială la dosar la fila 78, lipsind pârâtul și intervenientul MMSC - Departamentul de Ape, Păduri și Piscicultură.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Curtea acordă cuvântul în dezbaterea probatoriului.
Apărătorul reclamantului depune certificatul de urbanism nr. 2513/37 din data de 20.10.2008, din care reiese că terenul în cauză nu se află într-o zonă protejată. Reiterează cererea formulată la termenul anterior, în sensul de a se administra proba constând în depunerea unui certificat de urbanism de dată recentă. Arată că reclamantul a solicitat eliberarea unui certificat de urbanism, care urmează a-i fi eliberat în cursul zilei de astăzi, 16 mai 2014.
Apărătorul intervenientei . solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și depune înscrisuri pe care le comunică și părții adverse.
Apărătorul reclamantului solicită ca intervenienta . să depună traducerea înscrisurilor anexate cererii de intervenție depusă la primul termen de judecată.
Apărătorul intervenientei arată că este vorba de o hotărâre a Curții EDO, care este depusă cu titlu de practică. Cu privire la cererea de probe a reclamantului, respectiv solicitarea de amânare a cauzei pentru de a depune un certificat de urbanism nou, arată că nu este o probă necesară soluționării cauzei, prin respectivul certificat neputându-se contrazice dispozițiile legale în vigoare în materie, astfel încât solicită respingerea cererii de amânare a cauzei.
Cu privire la certificatul de urbanism depus de reclamat la prezentul termen, arată că acesta este un înscris depus în dosarul de autorizare nr. 962 din 15.02.2008, dosar care a fost depus de Primăria Sectorului 6 la Tribunalul București, unde s-a dispus anularea autorizației de construire.
Apărătorul reclamantului arată instanței că prin depunerea certificatului de urbanism din anul 2008 urmărește a demonstra că terenul a fost socotit construibil.
Curtea încuviințează pentru partea reclamantă, pentru intervenineta . și pentru pârâtul G. R., proba cu înscrisuri și respinge cererea de amânare a cauzei formulată de către reclamant pentru depunerea noului certificat de urbanism, despre care arată că a fost solicitat Primăriei Sectorului 6 și care avea termen de eliberare astăzi, 16 mai 2014, socotind că depunerea înscrisului nu servește soluționării cauzei, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv anularea în partea a Normelor speciale din 11 august 2005 aprobate prin HG nr.930/2005.
De asemenea, Curtea respinge și cerere de amânare formulată de reclamant pentru ca intervenienta . să depună traducerea hotărârii pronunțată de CJUE în cauza Jacobsson vs. Sweden, întrucât aceasta nu reprezintă un înscris administrat ca probă în dosarul cauzei, ci a fost depus cu titlu de practică judiciară.
Nemaifiind excepții de invocat, alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea cererii de anulare.
Apărătorul reclamantului solicită admiterea cererii și anularea în parte a Normelor speciale din 11 august 2005, care au fost aprobate prin HG nr.930/2005, în sensul înlăturării art. 24 și art. 25 alin. 1 lit. a) din Norme, acestea venind în contradicție cu art. 44 din Constituția R. și cu art. 1 alin. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția EDO, conform cărora nicio persoană nu poate fi lipsită de dreptul de proprietate, decât pentru o cauză de utilitate publică, cu o dreaptă și prealabilă despăgubire.
Reclamantul nu se poate bucura de prerogativele dreptului de proprietate asupra terenului care se află în circuitul civil și nu este considerat un teren agricol. În momentul achiziționării terenului de către reclamant, pe acesta se afla deja edificată o construcție.
În susținerea cererii de chemare în judecată înțelege să invoce și art. 20 din Constituția R., care stabilește modalitatea de aplicare a dispozițiilor privitoare la încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor care trebuie să fie în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului.
De asemenea, situația reclamantului nu poate fi asimilată unei limitări a dreptului de proprietate, deoarece prin dispozițiile HG nr. 930/2005, i se interzice folosința dreptului de proprietate.
Apărătorul intervenientei . solicită amânarea pronunțări în vederea depunerii de concluzii scrise.
Pe fondul cererii de chemare în judecată, având cuvântul, solicită respingerea acesteia, arătând că art. 24 și art. 25 din Normelor speciale din 11 august 2005, ce au fost aprobate prin HG nr.930/2005, nu sunt în contradicție cu prevederile Constituției R.. Conform art. 44 din Constituție, dreptul de proprietate poate fi exercitat în limitele prevăzute de lege. Sarcina impusă proprietarului de a nu construi în zona de protecție sanitară are ca scop protecția interesului general al alimentării cu apă a municipiului București. În scopul protecției acestor instalații, este normal să nu fie permisă construcția. În cazul de față procedura exproprierii nu poate fi aplicată, reclamantul putând ipoteca, vinde sau închiria terenul respectiv.
Hotărârea ce urmează a fi pronunțată în prezenta cauză trebuie să aibă în vedere conformitatea între textul hotărârii și textul Convenției, nepunându-se problema dacă dreptul reclamantului este încălcat sau nu, pentru acesta existând alte căi procedurale de care ar putea uza. De asemenea, hotărârea va avea un caracter normativ, iar dacă se va dispune anularea Normelor, toți operatorii vor fi obligați să emită avize pe terenurile pe care se află apeducte.
Nu este încălcat art. 1 din Protocolul 1 la Convenția EDO. În cauza de față este limitat dreptul de proprietate, însă această limitare este justificată de interesul general.
Hotărârea nr. 101/1997 a prevăzut aceeași interdicție, textul era previzibil și acceptat, reclamantul a dat o declarație, prin care a recunoscut că pe acel teren nu se poate construi și și-a asumat obligația de a nu construi nimic la 10 m de apeduct, cu toate acestea a încălcat această obligație. Cu cheltuieli de judecată, pentru dovedirea cărora depune factura nr. RO C 14-186 N din data de 25 martie 2014.
Apărătorul reclamantului, având cuvânt în replică, arată că art. 24 contestat restricționează orice folosire a terenului.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul C.-SCAF la data de 15 octombrie 2013, reclamantul I. L. a chemat în judecată pe pârâtul G. R., solicitând anularea în parte a Normelor Speciale din 11 august 2005 privind caracterul și mărimea zonelor de protecție sanitară și hidrogeologică, aprobate prin HG nr.930/2005, în sensul înlăturării art. 24 și art. 25 alin. 1 lit. a) din cuprinsul Normelor menționate.
În motivare arată că a executat, în baza a două autorizații de construire succesive (nr. 69/15.05.2008 și nr. 992/27.10.2008) eliberate de Primăria Sectorului 6 București, o construcție S+P+3E+M, pe terenul proprietate personală situat în București, . Sector 6.
În dosarul nr._/3/2010 al Tribunalului București, la cererea . SA, s-a dispus anularea autorizației de construire nr. 369/15.05.2008, iar în dosarul nr._/3/2009 se judecă o a doua cerere formulată de . SA care privește anularea celei de-a doua autorizații de construire.
Argumentele invocate pentru nelegalitatea autorizațiilor de construire se referă la încălcarea zonei de protecție sanitară cu regim sever aferentă apeductului III- Stația R.- Cotroceni Dn 1500 mm, prin raportare în drept la prevederile art. 24 și 25 din Normele speciale aprobate prin HG nr. 930/2005.
Construcția, conform expertizelor efectuate în cele două cauze, încalcă zona de protecție fără să se afle peste apeductul sus-menționat.
În lipsa normelor a căror anulare se solicită în prezenta cauză, . SA nu ar fi putut solicita anularea autorizațiilor de construire.
Cât privește motivele de anulare a art. 24 și art. 25 alin. 1 lit. a) din cuprinsul Normelor, reclamantul arată că acestea vin în contradicție cu art. 44 din Constituție, precum și cu prevederile art. 1 paragraful I din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția EDO, care garantează dreptul de proprietate privată.
Astfel, art. 24 și 25 din Normele speciale aprobate prin HG nr. 930/2005 sunt nelegale câtă vreme prin uzitarea lor se aduce atingere unui drept de proprietate privată.
Potrivit art. 44 alin. 3 din Constituție nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și numai cu dreaptă și prealabilă despăgubire.
În raport de prevederile Normelor citate este evident că exercițiul dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului a devenit atât de restrâns încât se poate afirma că a operat o expropriere a folosinței imobilului, reclamantul neavând dreptul de a edifica pe terenul menționat și nici de a se folosi de acesta, întrucât se află în zona de protecție cu regim sever care poate fi folosită numai pentru asigurarea exploatării și întreținerii sursei, construcției și instalației de alimentare cu apă.
Întrucât zona de protecție cu regim sever este reprezentată de o proprietate privată și nu de una publică, art. 25 din Norme contravine prevederilor art. 44 din Constituție și art. 1 paragraful I din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția EDO.
În drept, sunt invocate dispozițiile art. 4 alin. 4 și 11 alin. 4 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 20 și art. 44 din Constituție, precum și cu art. 1 paragraful I din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția EDO.
Prin întâmpinare, pârâtul G. R. a invocat excepția nulității cererii pentru netimbrare, excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a apărătorului reclamantului, precum și excepția lipsei de interes în formularea cererii.
Cât privește primele două excepții de procedură, ele s-au întemeiat pe o invocată nedepunere la dosarul cauzei a dovezilor timbrării cererii și calității de reprezentant convențional a semnatarului cererii - apărător al părții reclamante.
Cât privește excepția lipsei de interes în promovarea cererii, se arată că trebuie analizate legitimitatea și actualitatea interesului în raport de datele concrete ale speței și că legitimitatea nu există întrucât însăși Legea nr. 107/1996 (prin art. 29 alin. 1, art. 48 alin. 1 lit. b), art. 49 alin. 1 și art. 50) instituie limitări ale dreptului de proprietate pentru protecția lucrărilor hidrotehnice din care fac parte și sistemele de alimentare cu apă. Mai mult, reclamantul a cunoscut și acceptat situația juridică a imobilului teren, aspect care rezultă din titlul de proprietate în baza căruia a dobândit terenul, în care se menționează că a înțeles să dobândească imobilul pe riscul său, cunoscând situația de drept și de fapt a acestuia. Urmărindu-se eludarea unor dispoziții imperativ ale legii, este evident că cererea dedusă judecății este ilicită.
Interesul nu este nici actual întrucât zonele de protecție sunt reglementate direct prin dispozițiile Legii nr. 107/1996, astfel încât anularea art. 24 și 25 alin. 1 lit. a) din Normele speciale aprobate prin HG nr. 930/2005 nu ar putea profita reclamantului.
Pe de altă parte, cele două autorizații de construire au fost anulate prin hotărâri judecătorești care nu mai pot fi schimbate prin anularea HG nr. 930/2005, nici măcar pe calea revizuirii. Prin urmare, prezentul demers judiciar nu poate asigura reclamantului vreun folos practic, construcția fiind edificată ilegal.
Pe fondul cauzei, arată că cererea este neîntemeiată, Executivul adoptând actul administrativ contestat cu respectarea strictă a competențelor sale legale și aplicarea Legii apelor nr. 107/1996. Obligativitatea instituirii zonelor de protecție sanitară cu regim sever sau cu regim de restricții este prevăzută prin dispozițiile art. 5 alin. 1 din Legea nr. 107/1996, ea nefiind reglementată primar prin HG nr. 930/2005.
La data de 14 februarie 2014, . SA a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea pârâtului Guvernului R., solicitând respingerea cererii reclamantului, în principal, ca lipsită de interes și, în subsidiar, ca neîntemeiată.
În susținerea admisibilității cererii de intervenție a arătat că, în calitate de operator al serviciului de alimentare cu apă și a celui de canalizare pentru municipiul București are, potrivit dispozițiilor legale și a celor contractuale, obligația de a asigura menținerea zonei de protecție sanitară liberă de orice fel de construcții, altele decât cele legate strict de întreținerea instalațiilor. În cadrul celor două dosare amintite în cererea introductivă a obținut anularea autorizațiilor de construire pe baza cărora reclamantul a edificat imobilul din București, ., sector 6. Mai mult, anularea dispozițiilor art. 24 și 25 alin. 1 lit. a) din Normele speciale aprobate prin HG nr. 930/2005 ar conduce la apariția unor greutăți serioase în îndeplinirea obligațiilor sale de supraveghere și întreținere a zonelor de protecție sanitară.
Prin urmare, interesul său în sprijinirea apărării pârâtului este evident.
Cât privește lipsa de interes a reclamatului în promovarea cererii, arată că o eventuală anulare pronunțată în cauza de față nu ar avea nici un efect în analiza legalității celor două autorizații de construire.
Cât privește fondul cererii principale, arată că potrivit art. 44 alin. 5 și 7 din Constituție, folosirea de către autoritatea publică a subsolului unei proprietăți private pentru lucrări de interese general, cum este alimentarea cu apă a locuitorilor municipiului București, nu poate fi considerată expropriere.
Atât potrivit Constituției (art. 44 alin. 7), cât și potrivit art. 1 paragraful II din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția EDO, dreptul de proprietate privată nu este unul absolut, ci se exercită în limitele legii și ale interesului general. Or, printre sarcinile pe care proprietarii le au se numără și aceea de a nu construi nimic pe terenul care constituie zona de protecție sanitară severă a instalațiilor de alimentare cu apă, instalații care satisfac un interes public.
Prin urmare, reclamatul se referă greșit la încălcarea prevederilor art. 44 din Constituție și respectiv la instituirea unei interdicții de folosire a terenului, în realitate fiind vorba de limitele legale ale exercitării dreptului de proprietate.
Potrivit jurisprudenței Curții EDO (cauzele Sporrong și Lonnroth împotriva Suediei și Mellacher și alții contra Austriei,) instituirea unor restricții cu privire la folosința terenurilor în vederea satisfacerii unui interes general, chiar dacă are ca efect lipsirea proprietarilor terenurilor de o parte din veniturile imobiliare, constituie o ingerință justificată și conformă cu dispozițiile Convenției, deoarece nu poate fi considerată o expropriere de facto sau de jure, ci doar o modalitate de asigurare a unui control asupra dreptului de proprietate. De asemenea, interdicția de construire, deși interferează cu dreptul proprietarului la liniștita posesie a bunurilor sale, trebuie evaluată în lumina celui de-al doilea paragraf al art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, fiind justificată de interesul general al comunității (cauza Allan Jacobsson contra Suediei ).
La data de 14.02.2014, s-a înregistrat și cererea de intervenție (calificată ca fiind accesorie în favoarea pârâtului G. R.) formulată de M. Mediului și Schimbărilor Climatice- Departamentul de Ape, Păduri și Piscicultură, prin care, în esență, se susțin aceleași apărări cu cele formulate în întâmpinarea Guvernului R. și a primei cereri de intervenție.
Prin încheierea din 28.03.2014,Curtea a admis în principiu cele două cereri de intervenție accesorie, în temeiul art. 64 alin. 2 și art. 61 alin. 1 NCPC, apreciind că există legătură între aceste cereri și cererea principală și că este dovedit interesul intervenienților de a sprijini apărarea pârâtului, în raport de împrejurările invocate în cuprinsul cererilor de intervenție.
Prin aceeași încheiere, Curtea a respins excepțiile de procedură invocate de către pârât (a netimbrării cererii și a lipsei calității de reprezentant, reținând că la dosarul cauzei se regăsesc dovada de achitare taxei judiciare de timbru, în conformitate cu art. 40 din OUG nr. 80/2013 și împuternicirea avocațială a reprezentantului convențional al reclamantului.
Cât privește excepția lipsei de interes în promovarea cererii, Curtea a respins-o ca neîntemeiată, prin aceeași încheiere, reținând că pe lângă justificarea interesului promovării cererii pe considerentul nesoluționării încă irevocabile (la data formulării cererii) a unui dintre litigiile privitoare la anularea autorizației de construire, din cuprinsul cererii introductive rezultă că scopul declarat al acesteia este apărarea dreptului de proprietate al reclamantului, respectiv înlăturarea îngrădirilor impuse în exercițiul acestui drept prin Normele speciale atacate în cauză, care instituie zonele de protecție sanitară cu regim sever. În consecință, reclamantul justifică un interes în promovarea cererii, considerându-se vătămat prin dispozițiile art. 24 și art. 25 lit. a) din HG nr. 930/2005, încadrându-se astfel în prevederile art. 1 alin. 1din Legea nr. 554/2004.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând cererea, Curtea constată următoarele:
Potrivit art. 24 din Normele speciale privind caracterul și mărimea zonelor de protecție sanitară și hidrogeologică, aprobate prin HG nr. 930/2005, Terenurile cuprinse în zona de protecție sanitară cu regim sever vor putea fi folosite numai pentru asigurarea exploatării și întreținerii sursei, construcției și instalației de alimentare cu apă.
Potrivit art. 25 alin. 1 lit. a) din aceleași Norme, În zonele de protecție sanitară cu regim sever instituite pentru captările de ape subterane, precum și în partea de pe mal a zonelor de protecție sanitară cu regim sever instituite pentru sursele de apă de suprafață, sunt interzise toate activitățile prevăzute pentru zona de protecție sanitară cu regim de restricție, precum și:
a)amplasarea de construcții sau amenajări care nu sunt legate direct de exploatarea sursei și a instalațiilor;(…).
Reclamantul solicită anularea dispozițiilor HG nr. 930/2005 anterior citate pe motiv că acestea aduc atingere dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care fac parte, potrivit documentațiilor de urbanism ale unităților administrativ teritoriale, din aceste zone de protecție sanitară cu regim sever, definite și delimitate potrivit HG nr. 930/2005.
Reclamantul invocă în sprijinul cererii sale prevederile art. 44 din Constituție și art. 1 paragraful I din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția EDO.
Însă, potrivit art. 44 alin. 7 din Constituție, Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
Potrivit art. 1 paragrafele I și II din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția EDO, Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.
Din aceste prevederi legale rezultă că interdicția de folosire a terenului în alte scopuri decât exploatarea instalațiilor, ca și interdicția de construire în cadrul zonei de protecție sanitară cu regim sever, reglementate prin art. 24 și art. 25 din HG nr. 930/2005 constituie limitări ale dreptului de proprietate prevăzute de lege și care se încadrează în obligația constituțională de respectare a sarcinilor privind protecția mediului care revin proprietarului, ca și în prevederile de excepție ale Convenției care prevăd dreptul statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general.
Interesul public care a determinat instituirea interdicțiilor este acela menționat în art. 1 din Normele speciale privind caracterul și mărimea zonelor de protecție sanitară și hidrogeologică, aprobate prin HG nr. 930/2005, și anume prevenirea pericolului de alterare a calității surselor de apă.
În concluzie, atât interdicția de folosire cât și cea de construire prevăzute de dispozițiile art. 24 și art. 25 alin. 1 lit. a) din Norme sunt edictate pentru asigurarea interesului general – alimentarea cu apă a populației, în condiții de siguranță, încadrând-se pe de o parte în categoria limitărilor legale ale dreptului de proprietate permise de Constituție și,pe de altă parte, în marja de reglementare permisă statelor de dispozițiile art. 1 paragraful II din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția EDO.
Curtea EDO a reținut în întreaga sa jurisprudență că art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția EDO nu conține numai principiul protecției dreptului de proprietate, ci și alte două principii care constituie limite ale exercițiului acestui drept, respectiv posibilitatea privării de proprietate pentru cauză de utilitate publică și reglementarea exercitării dreptului în conformitate cu interesul general.
Prin prisma acestei jurisprudențe, conformată și prin Hotărârea pronunțată în cauza Allan Jacobsson contra Suediei la data de 25.10.1989, interdicția de folosire ca și aceea de construire, deși constituie limite ale dreptului de proprietate, este justificată prin prisma principiului reglementării exercitării dreptului de proprietate în conformitate cu interesul general de vreme ce interdicțiile menționate care privesc zonele de protecție sanitară cu regim sever ale sistemelor de alimentare cu apă răspund interesului general al societății .
Pentru toate aceste motive, Curtea, primind apărările pârâtului și intervenienților, va respinge cererea reclamantului ca neîntemeiată.
Cât privește cererea intervenientei accesorii A. N. de acordare a cheltuielilor de judecată, Curtea o va respinge, ca neîntemeiată, reținând pe de o parte, că la dosarul cauzei nu s-au depus dovezi cu privire la efectuarea unor astfel de cheltuieli, iar pe de altă parte, că intervenția în proces care urmărește exclusiv apărarea/ întărirea poziției procesuale a uneia dintre părțile litigante este facultativă și nu ar trebui să determine, în principiu, expunerea părții care a pierdut procesul sarcinii de a plăti cheltuielile de judecată pretinse de către intervenient.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul I. L., cu domiciliul procesual ales la SCA B., D. & Asociatii din București, ..19A, ., ., sector 3 în contradictoriu cu pârâtul G. R., cu sediul în sector 1, București, Piața Victoriei - Palatul V., nr. 1 și intervenienții accesorii ., cu sediul în sector 3, București, .. 28 și M. MEDIULUI ȘI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE - DEPARTAMENTUL DE APE, PĂDURI ȘI PISCICULTURĂ, cu sediul în sector 1, București, ., nr. 31 .
Respinge, ca neîntemeiată, cererea intervenientei accesorii A. N. de acordare a cheltuielilor de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 mai 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
V. E. C. B. A. I.
Red. VEC/tehnored. B./6 ex/
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 724/2014. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 8274/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
