Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 772/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 772/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-02-2014 în dosarul nr. 25156/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 772
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 03.02.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. M. P.
JUDECĂTOR - M. D.
JUDECĂTOR - A. V.
GREFIER - A. M. C.
Pe rol se află soluționarea recursului promovat de recurenta pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 împotriva sentinței civile nr. 658/07.02.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ /CA/2012 în contradictoriu cu intimatul reclamant V. I.-Ș. intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect contestație act administrativ fiscal – taxa de poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, a răspuns intimatul reclamant prin avocat Chitea S. cu împuternicire avocațială la dosar – fila 11, lipsind celelalte părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă și prin serviciul registratură, în data de 09.01.2014, intimatul reclamant a depus împuternicire avocațială și întâmpinare în 3 exemplare.
Apărătorul intimatului reclamant învederează că a solicitat cauza în cadrul amânărilor fără discuții pentru a pune foarte scurte concluzii.
Curtea dispune reluarea cauzei la ordine.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la reluarea cauzei, se constată aceeași prezență.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Ca urmare a intrării în vigoare a dispozițiilor OUG nr. 74/2013, Curtea constată că a intervenit subrogarea legală în drepturile și obligațiile legale a Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București în Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București și în consecință, dispune rectificarea inclusiv în sistem ECRIS cu privire la denumirea corectă a acestei instituții.
De asemenea, dispune rectificarea în sistem ECRIS a denumirii corecte și în ceea ce privește Administrația Finanțelor Publice Sector 6 în Administrația Sectorului 6 a Finanțelor Publice.
Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe noi de administrat în faza recursului, Curtea acordă cuvântul pe fondul recursului.
Apărătorul intimatului reclamant solicită respingerea recursului ca neîntemeiat având în vedere concluziile evidențiate pe larg în cuprinsul întâmpinării. Arată că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, face referire la prioritatea aplicării dreptului comunitar cu privire la aplicabilitatea normelor în materia taxei de poluare. Contrar susținerilor recurentei, apreciază că are acest drept de a se pronunța cu privire la compatibilitatea dreptului comunitar raportat la cel intern. De asemenea, nu este necesar ca normele la care se referă instanța de fond ca fiind incorect aplicate să fi fost și abrogate, este adevărat că sunt în vigoare, a fost achitată taxa de poluare în temeiul acestor norme, însă în realitate, deși nu a fost abrogată, instanța de fond a observat că aceste norme în vigoare au fost incorect aplicate. De asemenea, contrar recurentei se poate demonstra în cuprinsul plângerii adresate administrației financiare, reclamantul a solicitat anularea deciziilor, cât și restituirea cuantumului taxelor de poluare, nicidecum numai restituirea sumelor achitate astfel cum eronat a susținut recurenta.
Cu privire la plata dobânzii legale în temeiul C.pr.fisc. și această solicitare este perfect valabilă, legală astfel cum a decis și instanța de fond. Cererea de restituirea adresată recurentei a vizat inclusiv această plată a dobânzii legale, nicidecum cum susține eronat și încearcă probabil să inducă instanța în eroare, nu a fost adresată numai instanței, ci și organului fiscal competent. Cu privire la plata cheltuielilor de judecată și această afirmație este eronată, nu trebuie ca reclamantul să fi câștigat irevocabil procesul pentru ca la fond să fie obligată recurenta la cheltuieli de judecată, astfel cum s-a și pronunțat instanța. Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
În temeiul art. 150 C.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 658/07.02.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosar nr._, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de DGFPMB pentru AFP Sector 6.
Pe fondul cauzei, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul V. I.-Ș. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 prin Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București, în sensul că au fost anulate deciziile de calcul al taxei nr._/29.08.2008, nr._/13.05.2010 și nr._/19.11.2010 și obligată pârâta AFP Sector 6 la restituirea către reclamant a sumei de totale de 8315 lei achitată cu titlu de taxă pe poluare și a dobânzii calculată de la data formulării cererii de restituire și până la data restituirii efective, precum și la plata către reclamant a sumei de 1117,9 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
De asemenea, prin aceeași sentință, a fost admisă cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU, în sensul că a fost obligată chemata în garanție la plata către pârâta AFP Sector 6 a sumei de 8315 lei și a dobânzii calculată de la data formulării cererii de restituire de către reclamant.
A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Administrației F. pentru Mediu.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a achiziționat în anul 2008 un autoturism second-hand marca Opel, an de fabricație 2003, ce fusese înmatriculat prima dată în data de 25.04.2003, astfel cum rezultă din decizia de calcul de la fila 14, iar pentru înmatricularea acestuia în România a plătit la Administrația Finanțelor Publice Sector 6, taxa pe poluare în cuantum de 5620 lei conform chitanței . nr._/29.08.2008, fila 14 verso.
Reclamantul a achiziționat în anul 2010 un autoturism second-hand marca Seat, an de fabricație 1994, ce fusese înmatriculat prima dată în data de 24.08.1994, astfel cum rezultă din decizia de calcul de la fila 10, iar pentru înmatricularea acestuia în România a plătit la Administrația Finanțelor Publice Sector 6, taxa pe poluare în cuantum de 923 lei conform chitanței . TS3A nr._/14.05.2010, fila 11.
Reclamantul a achiziționat în anul 2010 un autoturism second-hand marca Ford, an de fabricație 1996, ce fusese înmatriculat prima dată în data de 12.03.1996, astfel cum rezultă din decizia de calcul de la fila 21, iar pentru înmatricularea acestuia în România a plătit la Administrația Finanțelor Publice Sector 6, taxa pe poluare în cuantum de 1772 lei conform chitanței . nr._/19.11.2010, fila 22.
Ulterior, reclamantul s-a adresat pârâtei AFP Sector 6 cu cerere de restituire a taxei, fila 34, însă aceasta i-a comunicat că taxa a fost legal achitată, fila 45, fapt pe care îl consideră ca reprezentând un refuz nejustificat de soluționare a cererii sale conform art. 2 alin. 1 lit. c) din legea nr. 554/2004.
Având în vedere situația de fapt reținută, tribunalul a considerat că refuzul pârâtei AFP Sector 6 de a restitui taxa este nejustificat.
În acest sens, tribunalul a constatat că problema dedusă judecății constă în a lămuri dacă taxa de poluare, a cărei plată este prevăzută ca obligatorie de dispozițiile OUG nr. 50/2008, contravine Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene-art. 90, paragraful 1, urmând ca analiza acestor dispoziții, privitoare la problema dedusă judecății, să aibă în vedere și dispozițiile art. 11 și 148 din Constituția României, Legii nr. 157/2005 și jurisprudenței Curții de Justiție Europene.
Astfel, se constată că, în reglementarea internă, taxa de poluare a fost introdusa prin OUG nr. 50/2008 cu modificările ulterioare și din analiza acestor dispoziții rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe această taxă pe poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să reducă introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cumpărătorii fiind astfel orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule deja înmatriculate în România, iar aceasta tendință este cu atât mai evidență cu cât, prin adoptarea OUG nr. 218/2008, a fost înlăturată taxa pe poluare pentru autoturismele noi Euro 4, capacitate cilindrică mai mică de 2000 cm cubi, fiind cunoscut faptul că în România se fabrică autoturisme cu aceste caracteristici, dacă acestea se înmatriculează aici pentru prima dată în perioada 15.12._09, protejându-se astfel producția internă de automobile.
Totodată, tribunalul a constatat că în conformitate cu art. 90 par. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
S-a constatat de asemenea, că normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 alin. 1 și 2 din Constituție, „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 ”.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Chiar dacă statul român a adoptat, prin OUG nr. 50/2008 modif., norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, se constată că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiul, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CJE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.
Este de menționat și că asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferența de tratament între produsele interne și cele importate din alte state ale UE, s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995 cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F.G. Roders BV s.a, c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen (discriminarea între vinurile din Luxemburg și vinurile din fructe provenite din alte state membre) sau prin hotărârea din 7 mai 1987 cauza 184/85 Comisia c. Italia.
În aceste condiții, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare în România contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că refuzul de a restitui taxa este nejustificat, astfel că sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin. 1 și art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, republicată, pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea anulării actului vătămător, recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând și prevederile art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 republicată, a fost admisă acțiunea, dispunându-se anularea deciziilor de calcul al taxei nr._/29.08.2008, nr._/13.05.2010 și nr._/19.11.2010 și obligarea pârâtei AFP Sector 6 la restituirea către reclamant a sumei de totale de 8315 lei achitată cu titlu de taxă pe poluare și a dobânzii calculată de la data formulării cererii de restituire și până la data restituirii efective.
Față de disp. art. 274 C.pr.civ., a fost obligată pârâta AFP Sector 6, căzută în pretenții, la plata către reclamant a sumei de 1117,9 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Față de împrejurarea că potrivit art. 5 alin. 4 din OUG nr. 50/2008 taxa de poluare se „plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu” și potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008 aceasta se ”constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu”, tribunalul a apreciat că cererea de chemare în garanție formulată de pârâta AFP Sector 6 este întemeiată astfel că a admis-o și, pe cale de consecință, a obligat chemata în garanție AFM să plătească pârâtei AFP Sector 6 suma de 8315 lei achitată cu titlu de taxă pe poluare și a dobânzii calculată de la data formulării cererii de restituire și până la data restituirii efective.
Tribunalul a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Administrației F. pentru Mediu, deoarece reclamantul nu a dovedit cu înscrisurile depuse la dosar că ar fi achitat vreo sumă de bani cu titlu de taxă pe poluare acesteia sau că i s-ar fi adresat cu vreo cerere de restituire a vreunei sume achitate dar nedatorate.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Direcția Generala a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 6 prin care a învederat următoarele:
Regimul taxei de poluare pentru autovehicule, care a intrat în vigoare începând ou data de 1 iulie 2008, a înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul Fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat pana la data de 31 decembrie 2006.ln condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere și eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana până la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau în România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani și care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. În aceasta situație a fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii în România a unui număr exagerat de mare de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare în acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea în deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora în România, tara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, în locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
F. de prevederile constituționale ale art. 148 precizam următoarele:
Potrivit art.l-33 din Legea nr.157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Ceha, Regatul Danemarcei, Republica Federala Germania, Republica Estonia, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungara, Republica Malta, Regatul Tarilor de Jos, Republica Austria, Republica Polona, Republica Portugheza, Republica Slovenia, Republica Slovaca, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeana, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005:" Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competenta în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor."
Totodată, prin alin.2 al art. 148 din Constituția României se instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezulta faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte. Cu privire la prevederile art.9 alin.1 din Tratatul Comunității Europene s-a precizat ca acestea se refera la interzicerea taxelor vamale la import și la export și la alte taxe cu efect echivalent, or, taxa de prima înmatriculare nu intra în aceasta categorie nefiind o taxa vamala care se percepe numai în cadrul relațiilor comerciale dintre tarile membre ale Uniunii Europene ci se aplica, tuturor autoturismelor/autovehiculelor înmatriculate în România indiferent daca provin din producția interna sau din spațiul comunitar.
Totodată, fata de susținerea reclamantei ca taxa de prima înmatriculare auto, din România este discriminatorie s-a apreciat ca argumentele care stau la baza acestei afirmații nu pot fi reținute întrucât regimul fiscal este același pentru toate persoanele care înmatriculează autoturisme/autovehicule în România.
De asemenea, în măsura în care suntem în prezenta acelorași specificații tehnice, legislația prevede plata unei taxe de înmatriculare în România în același cuantum indiferent daca este vorba de autoturismele/autovehiculele din producția interna sau din cele produse în spațiul comunitar. Astfel, argumentele invocate sunt neîntemeiate, întrucât legislația europeana nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede ca nivelul acesteia sa nu fie mai mare decât al taxelor care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin urmare, instanța ar trebui sa stabilească prin mijloace procedurale specifice daca taxa achitata în concret de reclamant este sau nu mai mare decât nivelul taxelor achitate direct sau indirect pentru produsele interne similare.
În acest context trebuie menționat și faptul ca nici Comisia Europeana nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei. De asemenea, precizam ca principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează și instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii europene. De asemenea, 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (intre care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru). Prin urmare, existenta unei taxe de prima înmatriculare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de înmatriculare. De altfel, a institui obligativitatea plații taxei de prima înmatriculare numai în cazul importului de autoturisme/autovehicule ar putea fi considerat la rândul sau un regim fiscal discriminatoriu intre persoanele care importa bunuri și cele care aduc în tara bunuri din spațiul comunitar. Față de cele menționate mai sus, s-a învederat că obligația generica de armonizare a legislației interne cu cea europeana, instituita prin art. 148 alin.2 din Constituție, și cea speciala, prevăzuta de art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, revin exclusiv Parlamentului, nu și instanțelor judecătorești. Totodată, trebuie reținut și faptul ca nu ne aflam în prezenta unui regim fiscal discriminator, întrucât obligația plații taxei de prima înmatriculare exista pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de tara de proveniența a acestora, nefiind deci în prezenta unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat în Tratatul Comunității Europene. Mai mult decât atât potrivit art. 126 alin.2 din Constituția României "Competenta instanțelor judecătorești și procedura de judecata sunt prevăzute numai prin lege."
Nicio lege în vigoare nu acorda competenta unei instanțe de drept comun de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu constituția și cu tratatele internaționale. Aceasta atribuție revine exclusiv Parlamentului și, eventual Curții Constituționale, singurele instituții în măsura sa consecința. Având în vedere că taxa de primă înmatriculare a fost achitată de reclamant în baza unor dispoziții legale în vigoare la data plății, respectiv art. 2141 Cod fiscal, suma nu poate fi restituită.
Potrivit dispozițiilor art. 205 Cod procedură fiscală, împotriva actelor administrative-fiscale, reclamantul poate formula contestație la organul administrativ fiscal emitent al actului. De asemenea teza finala a articolului sus menționat arata ca formularea contestației nu înlătura dreptul la acțiune în condițiile legii, direct în fata instanței.
Astfel ca pentru contestarea actelor administrativ fiscale exista doua căi:
- fie petentul se adresează cu o contestație organelor administrativ - fiscale în condițiile arătate de art. 205-209 Cod procedura fiscala, iar daca este nemulțumit de modalitatea de soluționare a contestației poate ataca în fata instanței de contencios administrativ competente decizia de soluționare a contestației;
- fie, daca nu optează pentru formularea unei contestații în fata organului fiscal atacata în fata instanței de contencios administrativ actul administrativ fiscal considerat nelegal sau netemeinic, cu respectarea insa a dispozițiilor legii nr. 554/2004, inclusiv în ceea ce privește dispozițiile art. 7 care impun efectuarea procedurii prealabile."
Or, reclamantul nu a urmat niciuna dintre cele doua cai arătate anterior.
Acesta a solicitat doar restituirea taxei de poluare, fără a ataca insa actul administrativ - fiscal prin care a fost stabilita aceasta taxa, respective Decizia de calcul a taxei de poluare. Corespondenta adresata instituției recurente reprezintă o modalitate de exprimare a nemulțumirilor reclamantului cu privire la legalitatea perceperii taxei de poluare fără a indica în mod concret actul administrativ fiscal considerat nelegal, pentru care sa fie solicitata anularea.
În situația în care instituția nu ar fi emis decizia de calcul a taxei de poluare și ar fi încasat taxa de poluare fără existenta unui act administrativ fiscal care sa o stabilească se putea ataca în fata instanței de contencios refuzul de restituire a sumei.
În prezenta speța exista un act administrativ fiscal, reclamantul neputând primi suma decât daca anulează actul de impunere. În ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, în completarea celor de mai sus s-a reiterat ca restituirea de sume de la buget la cerere se realizează în condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările și completările ulterioare. Or, restituirea solicitata nu poate fi încadrata în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc.). Totodată, din textul O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se retine ca este vorba de restituirea taxei de poluare numai în anumite condiții, condiții reglementate în art.8 din OUG nr.50/2008, astfel:
"(1) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduală a taxei, calculată în raport cu prevederile legale în vigoare la momentul înmatriculării autovehiculului în România, potrivit prevederilor alin. (2).
(2) Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național.
(3) Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în baza următoarelor documente:
a)documentul care atestă că solicitantul a fost ultimul proprietar al autovehiculului scos din parcul auto național;
b)dovada radierii din circulație a autovehiculului;
c)documentul care atestă faptul că autovehiculul a fost transferat în alt stat membru sau declarația vamală de export, după caz;
d)certificatul de distrugere a vehiculului, după caz.
(4) Cererea de restituire se depune la autoritatea fiscală competentă.
Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art.9 din OUG nr.50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările și completările ulterioare, rezulta fără dubii ca reclamantul nu se regăsește în niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care s-a solicitat să se considere taxa de poluare achitata de reclamant ca legal datorata, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În ceea ce privește obligarea la plata dobânzii legale pana la data plații efective, s-au învederat următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art.3 alin.3 din O.G. nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, potrivit cărora:
"(3) În toate celelalte cazuri dobânda legala se stabilește la nivelul dobânzii de referința a Băncii Naționale a României, diminuat cu 20%".
Aceste prevederi nu se aplica în prezenta speța, având în vedere dispozițiile art.10 din O.G. nr.9/2000 potrivit cărora:
"Dobânzile percepute sau plătite de Banca Naționala a României, de banei, Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C.-SA, de organizațiile cooperatiste de credit și de Ministerul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementari specifice".
În acest sens, potrivit art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările și modificările ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Dispozițiile art.9 din O.G. nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, sunt aplicabile în prezenta speța, potrivit cărora: "Dobânzile percepute sau plătite de Banca Națională a României, de instituțiile de credit, de instituțiile financiare nebancare și de Ministerul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice".
Astfel, niciuna dintre condiții nu este îndeplinita în cauza, respectiv cererea nu a fost adresata organului fiscal, ci direct instanței de judecata, iar instanța nu s-a pronunțat pe capătul de cerere principal, neexistând nici titlul de creanța.
În ceea ce privește capătul de cerere privind cheltuielile de judecata, conform prevederilor art.274 din Codul de procedura civila, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle în culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli. O alta condiție care trebuie îndeplinită pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat în mod irevocabil procesul, or în situația de fata nu ne încadram în aceasta categorie. De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute în sarcina recurentei pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Or, în cazul de fata, nu este îndeplinita niciuna din aceste condiții, actele atacate de către reclamanta fiind temeinic și legal întocmite.
F. de argumentele prezentate, s-a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.
În drept, au fost invocate disp. art. 304 pct. 9 și 3041 din Codul de procedura civila, O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea a termenului legal, O.M.E.F. nr. 418/2007 pentru aprobarea Procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, Legea nr. 157/2005, Constituția României.
Prin întâmpinare intimatul reclamant V. I.-S. a solicitat respingerea ca neîntemeiat a recursului invocând în drept disp. art.308-312 C.P.C, art. 117 alin. 1 și art.124 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările și completările ulterioare, O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule; Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, art.90 din Tratatul Constituirii Comunității Europene și Legea 157/2005 pentru ratificarea tratatului de aderare a României la U.E.
În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.
Examinând recursul promovat, raportat la dispozițiile art. 304 și 3041 Cod procedură civilă, având în vedere și materialul probator administrat în faza procesuală a recursului,
Curtea observă motivele invocate pe fond în susținerea cererii de chemare în judecată, motivele reținute de tribunal și motivele expuse de recurenta pârâtă, iar în ce privește aceste din urmă motive constată că în esență se pune problema compatibilității prevederilor OUG nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE.
În raport de acestea, dar și de soluția instanței de anulare a Deciziei nr._/29.08.2008 și de restituire a sumei achitată cu titlu de taxă pe poluare, aferentă menționatei decizii, instanța reține următoarele:
Problema dedusă judecății constă în a lămuri, în raport de datele spetei, dacă taxa instituita prin disp. OUG nr. 50/2008 (în forma în vigoare în luna august 2008 – respectiv momentul emiterii deciziei de calcul al taxei pe poluare ca și moment al nașterii raportului juridic de drept material fiscal) contravine art. 110 paragraful 1 din T.F.U.E. (fost art. 90 TCE), urmând ca analiza acestor prevederi să aibă în vedere și dispozițiile art. 11 și 148 din Constituția României, precum și jurisprudența Curții Europene de Justiție.
Textul art. 4 lit. a) din O.U.G. nr. 50/2008 nu face distincție între autoturismele produse în România și cele produse în afara acesteia și nici între autoturismele noi și cele second-hand.
Deoarece ordonanța a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14 alin. 1), rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară.
Pentru corecta interpretare a O.U.G. nr. 50/2008, în sensul identificării intenției legiuitorului, se impune utilizarea metodei teleologice.
În expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea O.U.G. nr. 50/2008 depus la Parlament sub nr. PL-x 536/10.09.2008 si disponibil pe site-ul Camerei Deputaților, este menționat în mod expres că dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second hand cu vechime peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic.
Așadar, s-a vrut ca taxa pe poluare, al cărui scop este, în principiu, corect – „poluatorul plătește” -, să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
De la 01.01.2007, România este stat membru al Uniunii Europene.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
In același sens sunt și prev. art. 11 alin. 1 și 2 și art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României.
Argumentul în sensul că hotărârea preliminară CJUE în baza art. 267 TFUE ar fi obligatorie numai pentru instanța de trimitere și numai în privința litigiului în cadrul căruia a fost formulată chestiunea prejudicială este neîntemeiat de moment ce obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar T.C.E. a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de C.E.J. în cauzele Flaminio C. vs. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a (9 martie 1978).
Potrivit considerentelor C.E.J., redate în aceste hotărâri, la . T.C.E., acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi si, dacă este necesar, chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prevederile art. 10 din Tratat.
Scopul general al art. 90 din Tratat este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Paragraful 1 al acestui articol interzice discriminarea fiscala intre produsele importate și cele provenind de pe piața internă, de natură similară.
Analizând dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 sub aspectul compatibilității cu art. 90 paragraf 1 din Tratat, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxă de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Această taxă de poluare se percepe, însă, pentru autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Prin urmare, O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratat, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru U.E., precum cel din prezenta cauza, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România.
Or, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
În acest sens, in jurisprudența referitoare la art. 90 din T.C.E., Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text:
a) trebuie sa existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate (hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F. C. Roders BV s.a. c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen);
b) trebuie sa existe o similitudine sau un “raport de concurenta” intre produsele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate (hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Italia);
c) prelevarea fiscala națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (hotărârea din 7 mai 1987, afacerea 193/85, Cooperativa Co-Frutta Srl c. Amininistrazione delle finanze dello Stato).
Pe cale de consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare între acestea, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala națională contrară art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.
Reglementarea fiscală internă incidentă în cauză îndeplinește toate cele trei criterii menționate mai sus.
Mai întâi, există o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România (“produsele importate”) și autoturismele second-hand deja înmatriculate în România (“produsele naționale”), numai primele fiind supuse taxei de poluare cu ocazia înmatriculării în România.
Apoi, există un „raport de concurență” între produsele importate și produsele naționale. Astfel, în principiu, alegerea consumatorului se poate îndrepta fie spre un autoturism second-hand deja înmatriculat într-un alt stat membru (așa cum este cazul în speță), fie spre un autoturism second-hand deja înmatriculat în România.
În fine, taxa în discuție este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru întrucât, din moment ce este datorată doar pentru “produsele importate”, iar nu și pentru “produsele naționale”, este evident faptul că obiectivul instituirii taxei este diminuarea consumului “produselor importate”. În aceste condiții, alegerea consumatorului este în mod evident influențată din cauza existenței taxei, el fiind înclinat să achiziționeze un autoturism second-hand deja înmatriculat în România.
În concluzie, taxa pe poluare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național încalcă principiul libertății circulației mărfurilor, dezavantajând, direct sau indirect, produsele provenind din celelalte țări membre U.E. în competiția cu produsele similare autohtone.
De altfel, prin hotărârea preliminară pronunțată de C.J.U.E. în cauza C-402/09, T., taxa reglementata de O.U.G. nr. 50/2008, în versiunea inițială (incidentă în speța de față, de altfel), a fost declarată indirect discriminatorie și deci contrară prevederilor art. 110 T.F.U.E., în măsura în care are ca efect descurajarea importului unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, iar în cursul prezentei proceduri, prin hotărârea pronunțată în cauza I. N. vs. D.G.F.P. Gorj, A.F.P. Târgu Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu, răspunzând unor întrebări preliminare transmise de Tribunalul Gorj, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis, analizând variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2010 (perioada relevantă în speță), că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Dar Curtea apreciază ca fiind legală și temeinică și soluția instanței de fond, de anulare și a Deciziilor nr._/13.05.2010 și nr._/19.11.2010, precum și de restituire a sumelor achitate cu titlu de taxe pe poluare stabilite prin acestea.
Raportul juridic de drept fiscal dintre părți este guvernat, de această dată, de forma modificată a OUG nr. 50/2008, formă care realizează, de asemenea, un tratament discriminatoriu între autovehiculele importate dintr-un stat membru și autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, sub aspectul taxei de poluare percepute.
Astfel, reținând data emiterii acestor din urmă decizii de calcul, precum și că OUG nr. 50/2008 a fost modificată prin OUG nr. 218/2008 - publicata in Monitorul Oficial in data de 11.12.2008 și prin OUG nr. 7/2009 - publicată în Monitorul Oficial din 19.02.2009, Curtea constată faptul că plata taxei a avut loc după data modificării OUG nr. 50/2008 prin cele două acte normative menționate.
În consecință, pentru Deciziile nr._/13.05.2010 și nr._/19.11.2010, compatibilitatea OUG nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente trebuie analizată prin raportare la modificările aduse formei inițiale a ordonanței.
Analiza trebuie efectuată în primul rând prin relevarea scopului urmărit de către Guvernul României prin adoptarea celor doua ordonanțe de urgență. Astfel, în preambulul OUG nr. 218/2008 se prevede faptul ca adoptarea acesteia a fost necesara având in vedere: „concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională precum și faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare”.
Este lipsit de echivoc faptul ca intenția legiuitorului nu mai are nicio legătură cu scopul declarat al adoptării OUG 50/2008, care potrivit enunțului din preambulul acestui act normativ urmărea inițial „asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale”.
Schimbarea de intenție declarată expres de către legiuitor nu lasă loc vreunei interpretări. Astfel, de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, scopul declarat al OUG nr. 50/2008 s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate in producția de autovehicule.
Intenția legiuitorului nu a suferit vreo modificare prin OUG nr. 7/2009 sub aspectul protejării industriei interne de autoturisme, ci acest ultim act normativ are un declarat caracter reparatoriu, propunându-și înlăturarea discriminărilor intre contribuabilii care au achitat taxa de poluare anterior si ulterior datei de 15 decembrie 2008, data intrării in vigoare a OUG nr. 218/2008. Impactul negativ în plan social enunțat în preambulul ordonanței a fost înlăturat printr-o ajustare a nivelului taxei, însă acest fapt nu a produs nicio modificare cu privire la scopul declarat al OUG nr. 218/2008, anterior analizat.
Trebuie enunțat în acest context și faptul că, deși inițial taxa pe poluare era datorată la prima înmatriculare a autoturismelor în România, indiferent dacă este vorba despre autoturisme noi sau second hand, prin modificările OUG 50/2008, o anumita categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare. Astfel „autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor OUG OOOOOOOOOOOOOOOOOOnr. 50/2008”. . întâmplător, categoria de autoturisme exceptată de la plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse în România, o nouă dovadă a intenției clare de protejare a industriei interne în detrimentul produselor importate. Pentru aceste argumente, prin ultimele modificări aduse OUG nr. 50/2008, taxa de poluare încălcă prev. art. 90 (devenit art. 110) din Tratatul de Instituire a Comunităților Europene.
Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 90 (devenit art. 110) din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeana a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. In consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați sa aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala națională contrara art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.
In urma modificărilor aduse prin OUG nr. 218/2008 si OUG nr. 7/2009, norma internă îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 (ulterior art. 110) din Tratatul CE. Astfel, există atât o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja . al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second hand deja înmatriculate în România și mai mult, exista și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi, cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de liberă circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului. Exista desigur un raport de concurență între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientată spre o anumită categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.
Este aplicabilă pe deplin hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcția G. a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului.
În urma acestei decizii a dispărut cu efect retroactiv temeiul juridic în baza căruia taxa pe poluare a fost percepută reclamantului iar actul anterior enunțat este total lipsit de un temei legal. Trebuie precizat în acest context faptul că C.J.U.E. nu limitează efectele deciziei analizate doar pentru viitor, iar în lipsa oricărei precizări și limitări în timp a efectelor acestei decizii, consecințele se răsfrâng și pentru trecut (ex tunc), încă de la momentul adoptării actului normativ.
Subsecvent dispariției temeiului juridic în baza căruia taxa a fost percepută, în baza obligațiilor asumate prin aderarea României la Uniunea Europeană, taxa trebuie restituită de către Statul Român prin instituțiile finanțelor publice ca orice taxă nedatorată, însoțită de către despăgubirea corespunzătoare, deoarece taxa a fost percepută în baza unui act normativ prin care legiuitorul a încălcat obligațiile comunitare asumate de România prin aderarea la acest spațiu.
În lipsa unei reacții a legiuitorului la decizia pronunțată în cauza nr. C - 402/09 T. împotriva României, reacție prin care să fie armonizată taxa de poluare cu concluziile Curții de Justiție a Uniunii Europene, judecătorul național nu are la îndemână criteriile în baza cărora să aprecieze care ar fi cuantumul care trebuie restituit din taxa percepută și care ar fi cuantumul care poate fi menținut fără riscul de a afecta libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar. Orice apreciere în acest moment ar fi una pur subiectivă care ar afecta previzibilitatea actului de justiție, iar în lipsa unor repere obiective care nu pot fi trasate decât de legiuitor taxa trebuie restituită integral.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 (fost art. 90) din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea aplicată în speță produce efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Curtea apreciază deopotrivă ca fiind neîntemeiat motivul de recurs referitor la pretinsa neîndeplinire a unei proceduri prealabile de către reclamant, potrivit disp. art. 205 – 209 C.pr.fisc. sau art. 7 din Legea nr. 554/2004.
În acest sens, este avută în vedere în primul rând Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2011 prin care Înalta Curte de Casație și Justițiea admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și a stabilit că:
„1. Acțiunea având ca obiect obligarea instituției prefectului, prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, și fără parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzută de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, este admisibilă.
2. Procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod”.
Decizia pronunțată în interesul legii este obligatorie din momentul publicării în Monitorul Oficial potrivit art. 3307 alin. 4 C.pr.civ.
Față de aceste împrejurări, soluția tribunalului, de restituire a taxei de poluare astfel încasată, apare ca temeinică și legală. Suma echivalentă taxei pe poluare contrară dreptului comunitar a fost plătită de reclamant ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale de către recurenta pârâtă, intrând sub incidența prevederilor art. 117 alin. 1 lit. d) C.proc.fisc., iar refuzul de a da curs favorabil cererii reclamantului privind restituirea acestei sume are caracter nejustificat, în sensul prevederilor art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Recurenta pârâtă critică deopotrivă soluția primei instanțe referitoare la dobândă.
Curtea observă că reclamantul a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata dobânzii fiscale de la data perceperii fiecărei taxe și până la data efectuării plății integrale.
Soluția primei instanțe de admitere a acestui capăt de cerere, astfel cum a fost formulat, corespunde pe deplin principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat reclamantului prin perceperea unei taxe în mod nelegal, dar și soluției pronunțate de Curtea de la Luxemburg din cauza C – 565/11 M. I. împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației F. pentru Mediu.
Soluția primei instanțe este, în fine, legală și temeinică și în ceea ce privește obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în mod corect constatându-se că acestei părți îi revine culpa procesuală în sensul disp. art. 274 C.pr.civ., demersul judiciar al reclamantului fiind necesar, consecință a conduitei pârâtei, și întemeiat, fiind admisă acțiunea astfel cum a fost formulată.
Susținerea recurentei în sensul că acordarea cheltuielilor de judecată ar fi condiționată de câștigarea irevocabilă a procesului nu poate fi reținută în soluționarea favorabilă a recursului, de moment ce pe fondul problemelor de drept ridicate calea de atac se dovedește a fi, prin soluția pronunțată, nefondată.
Pentru aceste considerente, reținând și motivele expuse în sentința recurată, întrucât nu există în cauză niciunul dintre motivele prev. de art. 304 coroborat cu art. 3041 C.pr.civ., Curtea constată că recursul pârâtei este nefondat, astfel că, în temeiul art. 312 C.pr.civ. acesta va fi respins ca atare, menținându-se hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul recursului promovat de recurenta pârâtăDIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTIîn reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 6 A FINANȚELOR PUBLICEcu sediul în București, .. 13, sector 2,împotriva sentinței civile nr. 658/07.02.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant V. I.-Ș. cu domiciliul procesual ales la C.. Av. Chitea S. - București, Calea 13 Septembrie nr. 57, .. 2, ., sector 5, intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, Corp A, sector 6 și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIUcu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, Corp A, sector 6, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.02.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. M. P. M. D. A. V.
GREFIER
A. M. C.
Red./Dact. MMP
2 ex – 06.05.2014
Tribunalul București - Secția a IX-a C.
Jud. Fond D. S.
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... | Pretentii. Decizia nr. 3117/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
