Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2638/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2638/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-04-2014 în dosarul nr. 5778/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2638
Ședința publică din data de 3 aprilie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - C.-M. C.
JUDECĂTOR - G. G.
JUDECĂTOR - O. D. P.
GREFIER - R. O.
Pe rol soluționarea recursului civil declarat de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice sector 2 reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București, împotriva sentinței civile cu nr. 2237/23.04.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul cu nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant N. M. G. și cu intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cererea de chemare în judecată având drept obiect pretenții/taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică părțile nu se prezintă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care,
În temeiul O.U.G. 74/2013, a H.G. 520/2013 și a Ordinului Președintelui A.N.A.F. cu nr. 2211/2013, Curtea dispune rectificarea citativului, cu modificările care se impun și în sistemul Ecris, în sensul că are calitate de recurentă pârâtă Administrația sector 2 a Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și apreciază procedura de citare legal îndeplinită la termenul de față având în vedere data citării acestor părți în cauză, anterioară datei intrării în vigoare a actelor normative sus indicate.
Constatând faptul că se solicită judecarea cauzei în lipsă, Curtea reține recursul spre deliberare.
CU R T E A,
Prin sentința civilă nr. 2237/23.04.2013, Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal a admis acțiunea formulată de către reclamantul N. M. G., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S. 2 BUCUREȘTI reprezentată de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU.
A anulat decizia nr._/16.07.2008, a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice S. 2 să restituie reclamantului suma în cuantum de 6276 lei actualizata cu dobanda prevăzută de art. 124 C. proc. fiscală, în termenul prevăzut de art. 117 C.proc. fiscală și a obligat pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 39,30 lei.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta a achiziționat dintr-o țară membră U.E. un autoturism, achitând cu prilejul înmatriculării în România suma de 8544 lei cu titlu de taxă pe poluare, în temeiul OUG nr.50/2008.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Alineatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că din chiar cuprinsul reglementării interne fundamentale rezultă nu numai competența dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
Instanța reține că dispozițiile art. 110 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană interzic statelor membre să aplice direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Se observă că prevederile OUG nr.50/2008 impun taxa de primă înmatriculare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate sau care au fost anterior înmatriculate în România și apoi reintroduse în țară.
Stabilind taxa de primă înmatriculare pentru autoturismele importate din spațiul Uniunii Europene, este evident că prevederile OUG nr.50/2008 încalcă art. 110 din Tratatul C.E., instanța fiind obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil legislației comunitare, principiu statuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu prilejul soluționării cauzei Administrazione delle finanze dellostato/Simmenthal, nr.c106/77.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice S. 2, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.p.civ.
A invocat disp. art.1-33 din Legea 157/2005, disp. art. 148 alin.2 din Constituție susținând că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, dar autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Recurenta apreciază că art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene nu se aplică în cauză, întrucât taxa de poluare urmează a fi plătită conform art.4 din OUG 50/2008, iar reclamanta nu se încadrează în situațiile prev. de art. 3 alin.2 din această ordonanță.
Potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art. 110 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene la care se face referire, este încălcat atunci când taxa aplicata produselor importate si taxa aplicata produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, atât tratatul menționat mai sus, cat si alte acte adoptate de instituții si organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, ci doar nasc discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe. In susținerea acestui punct de vedere invocă si prevederile art. 33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată - baza unitară de stabilire, care reglementează: "Fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei directive nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și, în general, orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri". Menționează că această directiva a fost adoptata de Consiliul Comunităților Europene având in vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, precum si avizele Parlamentului European si Comitetului Economic si Social.
De asemenea, precizează ca principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează si instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene și că 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (intre care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).
Mai mult decât atât, se are in vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de poluare, in prezent, fiind in discuție la nivelul Comisiei Europene, un proiect de directive in acest sens, proiect care, după aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.
De esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale este discriminarea sau nu a unor mărfuri naționale sau străine pentru ca acestea trec o frontiera, in cazul taxei speciale pentru prima înmatriculare a autovehiculului in România aceasta discriminare nefiind fundamentata prin nici un argument de către reclamanta.
Așadar, taxa se aplica tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate in România, fie romanești, fie străine. Prin modificările aduse Codului fiscal de către Legea nr. 343/2006 s-a respectat principiul neretroactiovitatii legii, întrucât aceste acte normative nu puteau dispune referitor la autovehiculele anterior înmatriculate in România. In acest caz, legislația arătata se aplica, iar taxa este perceputa, pentru o prima înregistrare a autovehiculului in tara si pentru utilizarea pe teritoriul statului si nu pentru ca acesta tranzitează o frontiera.
In aceeași ordine de idei, învederează instanței ca la data de 26.06.2009, Comisia Europeana a emis o scrisoare de punere in întârziere prin care insista ca România sa modifice aceste prevederi controversate.
La data de 28.09.2009, autoritățile romane au răspuns printr-o scrisoare in care își exprimau poziția fata de chestiunea in discuții si, la data de 12.01.2010, au informat comisia cu privire la existenta OUG nr. 117/2009 de abrogare, cu începere de la 01.01.2010, a scutirii acordate in temeiul OUG nr. 218/2008.
În acest context, departamentul responsabil al Comisiei Europene este de părere că autoritățile romane au luat masurile necesare pentru a asigura respectarea legislației comunitare si, in momentul de fata, legislația romana privind taxa de înmatriculare a autovehiculelor este conforma cu art. 110 din TFUE.
Recurenta a mai arătat că restituirea solicitată nu se încadrează în niciuna dintre situațiile stabilite de art. 117 lit. a-h din OG 92/2003, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege, iar reclamantei nu îi sunt aplicabile disp. art. 8 și art. 9 din OUG 50/2008.
Recurenta a formulat critici și cu privire la obligarea la plata dobânzii legale până la data plății efective, precizând că sunt aplicabile în speță disp. art. 124 alin.1 din OG 92/2003.
A mai fost criticată și soluția de obligare la plata cheltuielilor de judecată, întrucât nu se află în culpă procesuală, nu a determinat aceste cheltuieli prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, neputând fi reținute în sarcina sa aspecte privind reaua credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor personale.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a disp. art. 3041 C.pr.civ., Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod corect a reținut instanța de fond că dispozițiile interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare contravin Tratatului Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
În acest sens, Curtea are în vedere faptul că potrivit art.267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene(TFUE), Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor.
Prin Hotărârea din 07.07.2011, CJUE s-a pronunțat în cauza C-263/10 I. N. asupra interpretării art.110 TFUE(fostul art.90 din TCE) statuând că acesta trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
S-a apreciat că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 prin OUG 208/2008, OUG 218/2008, OUG 7/2009 și OUG 119/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
CJUE a reținut că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa de poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
CJUE a arătat că art. 110 TFUE se opune unui regim de impozitare precum cel instituit prin OUG 50/2008 și a apreciat că nu este necesar să fie limitate în timp efectele acestei hotărâri deoarece din datele prezentate de Guvernul României nu s-a putut concluziona că economia românească riscă să fie serios afectată de repercusiunile acestei hotărâri, Guvernul menționând că există un număr mare de cereri de rambursare a taxei de poluare.
Art. 110 TFUE a fost interpretat în același sens de CJUE și în Hotărârea pronunțată la 07.04.2011 în cauza T. C 402/2009 în care s-a precizat că acest articol obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie națională și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare, OUG 50/2008 având ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărare în alte state membre.
Astfel, taxa de poluare instituită de OUG 50/2008 contravine art. 110 TFUE, reclamantul fiind îndreptățit la restituirea acesteia.
Potrivit art. 148 alin.2 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Instanța are, așadar, obligația de a aplica cu prioritate normele comunitare în cazul în care există contradicție între acestea și normele interne.
Faptul că reclamantului nu îi sunt aplicabile disp. art. 8 și art. 9 din OUG 50/2008 nu constituie un argument în soluționarea favorabilă a recursului, din moment ce restituirea taxei de poluare a fost solicitată având în vedere încălcarea normelor comunitare de către actul normativ intern care reglementează această taxă și nu în raport de împrejurarea că se încadrează în prevederile art.8 și art. 9 din ordonanță.
Critica referitoare la acordarea dobânzii este nefondată, având în vedere Hotărârea CJUE din 18.04.2013, pronunțată în cauza C-565/11, care privește interpretarea dreptului Uniunii în raport cu un regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei respective.
CJUE a stabilit că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
În acest sens s-a reținut că principiul efectivității impune, într-o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei.
Astfel, această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia.
Nefondată este și critica referitoare la obligarea la plata cheltuielilor de judecată, în mod corect instanța de fond făcând aplicarea disp. art. 274 alin.1 C.pr.civ. potrivit cărora partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Singura condiție reglementată de acest text de lege pentru ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată este aceea ca partea să cadă în pretenții, adică să piardă procesul, condiție îndeplinită în speță.
Culpa procesuală la care se referă recurenta este dedusă din expresia „partea care cade în pretenții”, aceasta aflându-se la baza obligației de plată a cheltuielilor de judecată, și nu aspectele privind reaua credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale, aspecte invocate în cererea de recurs.
Față de aceste considerente, constatând că sentința este legală, nefiind incident motivul de recurs prev. de art.304 pct.9 C.pr.civ. invocat de recurentă, Curtea, în temeiul art. 312 alin.1 C.pr.civ va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă Administrația sector 2 a Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, împotriva sentinței civile cu nr. 2237/23.04.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul cu nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant N. M. G. și cu intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 3.04.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C.-M. C. G. G. O. D. P.
GREFIER,
R. O.
Red./tehnored./ 2 ex./ C.M.C./
Tehnored. R.O./22.04.2014
Tribunalul București – Secția a IX-a C.
Judecător de fond: S. V.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1975/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 3568/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
