Anulare act administrativ. Decizia nr. 8537/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 8537/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-11-2014 în dosarul nr. 26378/3/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI-SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 8537

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 18.11.2014

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE: H. P.

JUDECĂTOR: A. M. G.

JUDECĂTOR: O. S.

GREFIER: E. S. M.

Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de recurentul-reclamant P. M. BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 3619/15.05.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimații-pârâți P. G. AL M. BUCUREȘTI și D. G., având ca obiect „anulare act administrativ.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc la termenul de judecată din data de 11.11.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 18.11.2014.

CURTEA,

deliberând în raport de prevederile art. 499 din Codul de procedură civilă, potrivit cu care „Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare”, constată:

Prin sentința civilă nr.3619/15.05.2014, Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, a respins ca nefondată cererea de anulare a Dispoziției nr._/29.10.2012, emisă în baza Legii nr.10/2001 de P. general al M. București în favoarea domnului D. G., formulată de P. M. București.

Împotriva acestei sentințe, la data de 7 iulie 2014, a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiat pe dispozițiile art.488 pct.8 din Codul de procedură civilă, recurentul a arătat că în mod eronat prima instanță a apreciat că dispoziția atacată a fost emisă cu respectarea prevederilor legale.

Aceasta întrucât, în conformitate cu prevederile art.23 din Legea nr.10/2001, „actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluționării notificării”, iar notificările nr.2753 și 537/2001, emise de intimatul pârât D. G., au fost soluționate prin dispoziția nr.425/04.05.2005, necontestată, prin care i s-au acordat măsuri reparatorii pentru cota de ½ din terenul în suprafață de 296 mp. din ..27 (fost Raionul 23 August) sector 3, imposibil de restituit în natură.

Cum în această dispoziție nu se precizează că notificările ar fi fost soluționate parțial, emiterea unei noi dispoziții, prin acordarea de măsuri reparatorii și pentru cealaltă cotă de ½ de teren, în baza actelor depuse anexat cererii înregistrate la Primăria M. București sub nr._/2008 – certificat de calitate nr.275/2008 și certificat de moștenitor nr.297/2007, este nelegală, documentele fiind depuse tardiv.

Intimatul pârât D. G. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că întreaga cerere de recurs reprezintă un cumul de afirmații nesusținute faptic sau juridic, fără a fi indicate normele de drept material ce ar fi fost încălcate și modalitatea în care s-a realizat pretinsa încălcare, pentru a putea fi verificată incidența în cauză a .prevederilor art.488 pct.8 din Codul de procedură civilă.

Arată intimatul că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, actul administrativ atacat fiind emis cu respectarea tuturor dispozițiilor legale, atât în ceea ce privește cadrul juridic specific dat de prevederile Legii nr.10/2001 și de Normele metodologice de aplicare unitară a acesteia, aprobate prin HG nr.250 din 7 martie 2007, cât și în ceea ce privește dispozițiile normative de drept administrativ încorporate în cuprinsul Legii nr.340/2004 și ale Legii nr.554/2004.

Aceasta întrucât Dispoziția nr.4527/04.05.2005 a soluționat numai parțial solicitările formulate prin cele două notificări depuse în baza Legii nr.10/2001, fiind stabilită valoarea despăgubirilor pentru cota de ½ din terenul vizat, rămânând în lucru cererea de acordare a măsurilor reparatorii pentru cealaltă cotă de ½, aspect ce rezultă din chiar cuprinsul dispoziției nr.4527/2005 în care nu se menționează că s-ar respinge cererea de acordare a măsurilor reparatorii pentru această cotă.

Dispoziția nr._/29.10.2012 nu este emisă în soluționarea vreunei noi notificări, aspect ce rezultă expresis verbis din chiar preambulul acestei dispoziții, ce a fost dată tot în dosarul vechi, 874, conexat cu dosarul nr._ și nu într-un dosar nou constituit.

În drept au fost invocate dispozițiile art.205 – art.208, art.483 și urm. Din codul de procedură civilă raportate la cele ale Legii nr.10/2001, Legii nr.340/2004, Legii nr.554/2004, OUG nr.184/2002, HG nr.250/2007 și HG nr.361/2007.

Și intimatul-pârât P. G. al M. București a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, arătând că recurentul reclamant s-a aflat în eroare cu privire la legalitatea actului administrativ contestat întrucât domnul D. G. nu avea nici un interes să conteste dispoziția nr.4527/2005, ci să solicite Primăriei soluționarea notificării și pentru cea de a doua cotă de ½ din imobil, astfel cum a procedat, fiind emisă Dispoziția nr._/2012.

În drept au fost invocate dispozițiile art.205 – art.208 din Codul de procedură civilă.

Răspunzând celor două întâmpinări, recurentul reclamant a reluat susținerile din cererea de recurs.

În recurs nu s-au administrat probe noi.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea constată recursul nefondat întrucât, astfel cum rezultă din actele dosarului administrativ, deși dosarele formate în baza notificărilor depuse de intimatul pârât D. G. au fost conexate, prin dispoziția nr.4257/04.05.2005 a fost soluționat „dosarul întocmit în baza Notificării nr.2753/2001”, aspect menționate expres atât în referatul întocmit de Comisia pentru Aplicarea Legii nr.10/2001, cât și în raportul intern de evaluare estimativă ce au stat la baza Dispoziției (file 102 -105 dosar fond).

Despre notificarea nr.537/2001 se face vorbire numai în raportul ce stă la baza Dispoziției nr._/29.10.2012 (file 82-84 dosar fond), astfel că nu s-ar putea reține, după cum susține recurentul reclamant, că au fost încălcate dispozițiile art.23 din Legea nr.10/2001 prin primirea de acte doveditoare ulterior soluționării notificării, această a doua dispoziție fiind emisă cu respectarea prevederilor Legii nr.10/2001, în soluționarea celei de a doua notificări formulate de intimatul pârât D. G. în anul 2001 și nu a unei cereri depuse în anul 2008.

În consecință, în temeiul art. 496 alin.1 din Codul de procedură civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, fiind nefondat, recursul formulat de recurentul-reclamant P. M. BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 1, Piața Presei Libere, nr. 1, . sentinței civile nr. 3619/15.05.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimații-pârâți P. G. AL M. BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței, nr. 291-293 și D. G., cu domiciliul în București, sector 3, ., nr. 14, ., .,.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.11.2014.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

H. P. A.M. G. O. S. E. S. M.

Red./th.red. AMG

5 ex. – 12.01.2015

Jud.fond. S. V.

Tribunalul București -SCAF

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Decizia nr. 8537/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI