Despăgubire. Decizia nr. 8287/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8287/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-11-2014 în dosarul nr. 3493/2/2014
ROMANIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.8287
Ședința publică din data de 10.11.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE I. C. G.
JUDECĂTOR C. M. F.
JUDECĂTOR C. P.
GREFIER N. GRAȚIELA S.
Pe rol soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuenții N. C. și D. M. împotriva deciziei civile nr. 4516/28.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ *, în contradictoriu cu intimatul C. N. PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns revizuenții N. C., personal și asistată de avocat G. D. E. ce depune la dosar delegația de substituire dată de avocatul titular V. Z., cu împuternicire avocațială la fila 10 dosar și D. M., G. D. E. ce depune la dosar delegația de substituire dată de avocatul titular V. Z., cu împuternicire avocațială la fila 10 dosar, lipsind intimata C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin serviciul „registratură” la data de 06.11.2014 revizuentele au depus concluzii scrise iar la data de 07.11.2014 intimata C. Națională pentru Compensarea Imobilelor a depus note de ședință.
Curtea acordă cuvântul pe cererea de conexare a cauzei de față cu cauza ce face obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul acestei instanțe.
Revizuentele, prin avocat, solicită admiterea cererii de conexare astfel cum a fost formulată și motivată întrucât în opinia lor, între cele două cauze există o strânsă legătură și pentru o judecată unitară trebuie soluționate împreună.
Curtea, având în vedere că există o strânsă legătură între cele două cereri de revizuire, pentru o mai bună înfăptuire a justiției dispune conexarea dosarului nr._ al acestei secții la dosarul nr._ .
Revizuentele, prin avocat, învederează instanței că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul pe cererea de revizuire.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, acordă cuvântul pe cererea de revizuire.
Revizuentele, prin avocat, solicită admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată și motivată, cerere întemeiată pe dispozițiilor art. 322 pct.10 C.pr.civ.
Curtea reține cererea de revizuire în pronunțare.
CURTEA
Deliberând, constată:
- Decizia instantei de recurs și sesizarea Curtii Constituționale
Prin decizia civila nr. 4516/28.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ * s-au retinut si dispus urmatoarele:
In raport de disp. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea de apel a constatat invocarea în fața sa a unei excepții de neconstituționalitate a disp. art. 4 și art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, față de prevederile art. 15 alin. 2, art. 16, art.21 alin.1, 2 și 3 și art. 53 alin.2 din Constituția României.
În drept, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 rep., „(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale (…)”.
Astfel, în cauză Curtea de apel apreciază ca fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate: 1) excepția este ridicată în fața unei instanțe de judecată, respectiv Curtea de Apel București; 2) excepția de neconstituționalitate are legătură cu soluționarea cauzei, disp. Legii nr. 165/2013 fiind reținute de instanța de recurs în scopul judecării cauzei de față; 3) excepția este invocată de o parte, respectiv intimatele reclamante; 4) excepția de neconstituționalitate privește o lege în vigoare; 5) nu rezultă că prevederile contestate de partea recurentă-reclamantă ar fi fost declarate neconstituționale de Curtea Constituțională printr-o decizie anterioară.
În ce privește punctul de vedere al instanței asupra excepției, Curtea de Apel a apreciat că acesta este obligatoriu față de disp. art. 29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992 rep. doar în măsura în care excepția de neconstituționalitate ar fi fost invocată de oficiu, pentru motivarea încheierii de învestire, iar în celelalte ipoteze, anume atunci când titularul excepției este una dintre părțile litigante, instanța de judecată are facultatea de a prezenta o opinie.
În cauza de față, Curtea a apreciat că excepția este întemeiată în parte, reținând că prin prevederea că ele se aplică și în cadrul unui proces în curs, normele criticate impun aplicarea retroactivă a termenelor procedurale prevăzute de art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, fiind de natură să aducă atingere principiului consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituția României.
Față de cele expuse, Curtea a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 și art. 33-35 din Legea nr. 165/2013.
În ceea ce privește cererea intimatelor reclamante de suspendare a judecării cauzei în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ.(1865), până la soluționarea excepției, Curtea a respins-o, având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile reglementate de acest text de lege.
Mai mult, dispozițiile art. 29 alin. 5 din Legea 47/1992, care stabileau că pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate judecarea cauzei se suspendă, au fost abrogate, în prezent instanța nefiind obligată să dispună suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției.
Un alt argument pentru respingerea cererii de suspendare a judecării cauzei îl reprezintă și disp. art. 322 pct. 10 C.pr.civ.(1865) potrivit cărora, revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă, după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională legea, ordonanța ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță care a făcut obiectul acelei excepții ori alte dispoziții din actul atacat, care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare.
În al doilea rând, trebuie precizat că în ceea ce privește critica vizând excepția prematurității cererii de chemare în judecată, raportat la disp. OUG nr.4/2011 și disp. Legii nr. 165/2013, Curtea reține că aceasta este neîntemeiată.
Referitor la prematuritatea cererii față de disp. OUG nr.4/2012, Curtea a reținut că potrivit prevederilor acestui act normativ de laintrării sale în vigoare șipână la data de 15 mai 2013 a intervenit o suspendare a procedurilor de evaluare, respectiv de emitere a titlurilor de despăgubire, prev de Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Cu toate acestea, obligația autorității pârâte de a urma întocmai etapele instituite de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 s-a născut anterior adoptării și intrării în vigoare a OUG nr. 4/2012. Din acest motiv, analiza incidenței actului normativ invocat poate prezenta relevanță cât privește fondul cauzei, nefiind un aspect care să afecteze caracterul actual al dreptului invocat.
În mod similar, în ceea ce privește prematuritatea cererii față de dispozițiile Legii nr.165/2013, care a instituit un termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a legii pentru soluționarea dosarelor de despăgubire înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale, Curtea a reținut că actualitatea dreptului material la acțiune se apreciază, așa cum în mod constant s-a stabilit în doctrină și în practică, prin raportare la momentul formulării cererii de chemare în judecată și nu la momente ulterioare acestuia. Atât timp cât cererea de chemare în judecată a fost formulată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, rezultă că cererea nu este prematur formulată, urmând a se analiza relevanța noului act normativ în privința fondului cauzei.
Cu privire la fondul cauzei, reține Curtea publicarea în Monitorul Oficial nr.278/17.05.2013 a Legii nr. 165/2013, intrată în vigoare la data de 20.05.2013, act normativ în raport de ale cărui dispoziții măsurile de remediere solicitate de intimații-reclamanți nu mai pot fi validate în conformitate cu vechea lege.
Astfel, în esență, sub aspectul incidenței actului normativ menționat asupra cauzei de față, se vor avea în vedere disp. art. 4 din Legea nr. 165/2013, conform cărora „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.”
În consecință, se constată că aceste dispoziții legale au devenit aplicabile inclusiv situației intimatelor-reclamante, cărora li se impune respectarea unei alte proceduri administrative de soluționare.
De asemenea, urmează a fi avute în vedere și dispozițiile art. 41 din legea menționată, care prevăd că „plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de . prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014. (…) (5) Obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21.”. Analizând textul de lege, Curtea reține că, și în cazul existenței unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a dispus deja obligarea CCSD la emiterea titlului de despăgubire, executarea acesteia are loc tot în condițiile art.21 deci, cu atât mai mult, în cazul în care nu există o hotărâre irevocabilă procedura din art.21 se impune cu necesitate.
Or, art. 21 alin. 5 – 9 din Legea nr. 165/2013 prevede că „(5) Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante. (6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu. (7) Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6). (8) Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, C. Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7). (9) În cazul validării deciziei entității învestite de lege, C. Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv”.
Se observă, deci, că a fost introdusă o nouă etapă - a verificării dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului, iar etapa evaluării se realizează într-o procedură diferită de cea anterioară și s-a introdus obligativitatea validării și a stabilirii punctajului și, tot cu titlu de noutate, se emite decizie de compensare prin puncte.
Prin urmare, în speță, chiar dacă instanța de fond a constatat existența dreptului intimatelor reclamante, cel puțin parțial, Curtea a constatat in recurs că nu se mai poate reține refuzul nejustificat de soluționare a dosarului administrativ din partea recurentei pârâte, având în vedere noile etape ce trebuie parcurse în viitor și în privința cărora nu se poate considera că a fost depășit un termen rezonabil.
Pe calea contenciosului administrativ (intimatele reclamante s-au adresat instanței de contencios administrativ, întemeindu-și, deci, acțiunea pe Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, iar nu pe Codul civil), spre deosebire de dreptul comun, pot fi soluționate doar trei categorii de litigii: cele prin care se atacă un act administrativ propriu-zis; cele care privesc nesoluționarea în termen a unei cereri; cele care privesc un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri sau de efectuare a unei anumite operațiuni administrative.
Cauza prezentă se încadrează, indubitabil, în ultima categorie de litigii, invocându-se prin cererea introductivă, refuzul recurentei pârâte de a realiza pretențiile intimatelor reclamante privind soluționarea dosarului administrativ în discuție.
Or, în raport de noile etape administrative ce trebuie parcurse în viitor și în privința cărora nu se poate considera că a fost depășit un termen rezonabil, Curtea constată că refuzul manifestat de recurenta pârâtă în realizarea pretențiilor intimatelor reclamante nu mai poate fi considerat unul nejustificat.
Totodată, Curtea a mai reținut că Legea nr. 165/2013 nu este abrogată la data pronunțării și nici declarată neconstituțională, producând astfel efecte juridice obligatorii, după cum nu incumbă Curții de apel atribuția de a cenzura constituționalitatea legii menționate, competență ce revine exclusiv Curții Constituționale în acord cu disp. art. 146 lit. d) din Constituția României revizuită.
Nici raportarea la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului nu conduce la concluzia înlăturării efectului Legii nr. 165/2013 prin intermediul art. 20 alin. 2 din Constituția României.
În acest din urmă sens Curtea de apel a reținut considerentele din paragrafele 235 – 236 ale hotărârii CEDO M. A. și alții c. România din 12 octombrie 2010 (cererile nr. 30.767/05 și 33.800/06), în care se arată: « (235) În același timp, Curtea apreciază că alte exemple de bune practici și de măsuri de modificare legislativă, ce respectă principiile impuse de Convenție și de protocoalele sale, oferite de alte state semnatare ale Convenției, ar putea constitui o sursă de inspirație pentru guvernul pârât (a se vedea în special cauzele Broniowski și Wolkenberg, …). Astfel, refacerea totală a legislației, care să conducă la reguli de procedură clare și simplificate, ar face sistemul de despăgubire mai previzibil în aplicarea sa, spre deosebire de sistemul actual, ale cărui prevederi sunt dispersate în mai multe legi, ordonanțe și hotărâri. Plafonarea despăgubirilor și eșalonarea lor pe o perioadă mai lungă ar putea să reprezinte, de asemenea, măsuri capabile să păstreze un just echilibru între interesele foștilor proprietari și interesul general al colectivității. (236) Ținând cont de numărul mare de persoane vizate și de consecințele importante ale unui astfel de dispozitiv, al cărui impact asupra întregii țări este considerabil, autoritățile naționale rămân suverane pentru a alege, sub controlul Comitetului Miniștrilor, măsurile generale ce trebuie integrate în ordinea juridică internă pentru a pune capăt încălcărilor constatate de Curte ».
De asemenea, la punctele 6 și 7 din dispozitivul hotărârii CEDO din cauza M. A. și alții c. România se prevede: „ 6. hotărăște ca statul pârât să ia măsurile care să garanteze protecția efectivă a drepturilor enunțate de art. 6 § 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1, în contextul tuturor cauzelor similare cu cauza de față, conform principiilor consacrate de Convenție (paragrafele 229-236 de mai sus). Aceste măsuri vor trebui să fie puse în practică în termen de 18 luni de la data la care prezenta hotărâre va rămâne definitivă;
7. hotărăște să suspende pentru o perioadă de 18 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri analiza tuturor cererilor rezultate din aceeași problematică generală, fără a prejudicia posibilitatea Curții de a declara inadmisibilă oricare dintre cauzele de acest tip sau de a lua act de o soluționare amiabilă la care vor fi ajuns eventual părțile, în aplicarea art. 37 sau art. 39 din Convenție”.
Rezultă, deci, că Legea nr. 165/2013 reprezintă, în esență, o măsură directă, adoptată de statul român, prin puterea legislativă, de remediere a deficiențelor constatate prin hotărârea CEDO din cauza M. A. și alții c. România, în cadrul mecanismului creat prin această din urmă hotărâre, mecanism ce instituie unele reguli speciale și complexe (cum ar fi cele ce decurg din „plafonarea despăgubirilor și eșalonarea lor pe o perioadă mai lungă”și din necesitatea păstrării unui just echilibru între interesele foștilor proprietari și interesul general al colectivității), astfel că eventuale interferențe multiple (de natura hotărârilor judecătorești cu soluții particularizate la cazurile individuale) în privința acestui mecanism riscă să producă efecte contrare rațiunii pentru care a fost instituit sau să-i afecteze grav aplicarea coerentă, ceea ce ar reprezenta o încălcare nemijlocită a chiar hotărârii CEDO în discuție, fapt inacceptabil. De aceea, din punct de vedere logic și practic, singurul remediu eficient pentru înlăturarea justă a eventualelor deficiențe din cuprinsul unei astfel de legi rămâne cel instituit prin art. 146 lit. d) din Constituția României revizuită. Or, până la data pronunțării prezentei hotărâri, Curtea Constituțională nu a constatat neconstituționalitatea Legii nr. 165/2013 ori a unor dispoziții din această lege.
Pe cale de consecință, față de prevederile art.312 alin 1,2,3 în referire la art. 304 pct.-ul 9 și art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea a admis recursul și a modificat sentința civilă recurată în sensul că se a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Totodata, a dispus sesizarea Curtii Constitutionale cu exceptia de neconstituționalitate a dispozitiilor art. 4, art. 31-35 din Legea nr. 165/2013.
- Decizia/deciziile Curtii Constituționale
Dupa pronuntarea deciziei mai sus mentionate, Curtea Constituționala a pronuntat Decizia nr. 88/27.02.2014 prin care a admis exceptia de neconstituționalitate a art. 4 teza a 2a (cu raportare la art. 33) din Legea nr. 165/2014 și Decizia nr. 269/07.05.2014 prin care, intre altele, a admis exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 teza a 2-a din Legea nr. 165/2013 in masura in care termenele prevazute la art. 34 alin. 1 din aceeasi lege nu se aplica si cauzelor in materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instantelor la data intrarii in vigoare a legii.
- Cererea de revizuire - analiza admisibilitatii si temeiniciei acesteia
Ulterior publicarii deciziilor Curtii Constitutionale mai sus indicate partea recurenta a formulat cerere de revizuire a deciziei pronuntate in recurs, in temeiul art. 322 pct. 10 din vechiul Cod de procedura civila.
Analizand admisibilitatea cererii, Curtea retine ca fiind indeplinite conditiile art. 322 pct. 10, in sensul ca dupa pronuntarea deciziei irevocabile in recurs, Curtea Constituționala s-a pronuntat asupra exceptiei de neconstitutionalitate invocate in acea cauza (sau ., insa cu acelasi obiect de neconstituționalitate ca și litigiul in care s-a invocat exceptia). Totodata, cererea de revizuire a fost formulata cu respectarea termenului de 3 luni de la data publicarii hotararii Curtii Constituționale in Monitorul Oficial al Romaniei.
Analizând temeinicia cererii de revizuire și rejudecand recursul Curtea reține:
Conform prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.”.
Cu privire la prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 raportat la termenele prevăzute de art. 33 și art. 34 din același act normativ, Curtea reține, astfel cum anterior a motivat, că au fost pronunțate de către Curtea Constituțională deciziile nr. 88/27.02.2014 și nr. 269/7.05. 2014, reținându-se că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 și art. 34 alin.(1) nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflat pe rolul instanțelor de judecată la data intrării în vigoare a legii.
În consecință, în soluționarea prezentei cauze, instanța nu poate avea în vedere termenul stabilit de art. 34 alin.(1) din Legea nr. 165/2013 pentru soluționarea de către C. N. pentru Compensarea Imobilelor (in continuare, abreviat „CNCI”) a prezentului dosar.
Mai departe, Curtea reține că Legea nr. 165/2013 prevede o procedură administrativă de soluționare a dosarului reclamantului diferită de cea prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Astfel, art. 21 alin. 5 – 9 din Legea nr. 165/2013 prevede că „(5) Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante. (6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu. (7) Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6). (8) Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, C. Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7).”
Față de aceste prevederi legale, Curtea reține că nu mai poate fi menținută soluția instantei de recurs. Având în vedere noua reglementare introdusă prin Legea nr. 165/2013, Curtea reține că soluția de pronunțat în prezenta cauză este aceea a obligării CNCI să-și îndeplinească obligația de emitere a unei decizii de compensare sau de invalidare a deciziei entității învestite de lege, în conformitate cu procedura prevăzută de art. 21 din Legea nr. 165/2013.
În privința termenului în care CNCI trebuie să-și îndeplinească obligația mai sus-menționată, Curtea reține că potrivit art. 32 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 persoanele îndreptățite au posibilitatea completării dosarelor depuse la entitățile învestite cu înscrisuri în termen de 120 de zile de la data care li se comunică in scris documentele necesare, iar conform alin. (2) termenul poate fi prelungit pentru o perioadă de 60 de zile.
În consecință, față de aceste termene, pentru a fi pe deplin asigurată în beneficiul părții reclamante posibilitatea remedierii anumitor deficiențe de ordin probatoriu identificate de partea pârâtă, Curtea apreciază că un termen de 9 luni este rezonabil și suficient pentru ca intimata CNCI să-și îndeplinească obligația prevăzută la art. 21 din Legea nr. 165/2013.
Va mentine in rest celelalte dispozitii ale sentintei recurate (privind respingerea cererii de suspendare a cauzei).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite cererea de revizuire formulată de revizuentele N. C. și D. M. împotriva deciziei civile nr. 4516/28.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ *, în contradictoriu cu intimatul C. N. PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR.
Anulează decizia recurată și în rejudecarea recursului:
Admite recursul.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Admite în parte acțiunea.
Obligă pârâta CNCI să soluționeze dosarul de despăgubire privind pe reclamant,prin emiterea unei decizii de compensare sau decizii de invalidare, în termen de 9 (nouă) luni de la data pronunțării prezentei decizii.
Menține în rest celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I. C. G. C. M. F. C. P.
GREFIER
N. G. S.
Red.jud.C.M.F.
Tehnored.
2 ex./.........................
Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal
Judecător – V. H.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 8537/2014. Curtea de Apel... | Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 2487/2014. Curtea de... → |
|---|
