Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8286/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8286/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-11-2014 în dosarul nr. 7017/3/2013
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A-VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.8286
Ședința publică de la 10.11.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE I. C. G.
JUDECĂTOR C. M. F.
JUDECĂTOR C. P.
GREFIER N. GRAȚIELA S.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.3832/23.05.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr.2_, în contradictoriu cu intimata-reclamantă . SRL și intimatul - chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-reclamantă . SRL prin avocat V. G. care depune la dosarul cauzei împuternicirea avocațială ._ din 2014, lipsind recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 BUCUREȘTI și intimatul - chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Intimata-reclamantă . SRL, prin avocat, depune la dosarul cauzei întâmpinare, învederând instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul pe cererea de recurs.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimata-reclamantă . SRL, prin avocat, solicită respingerea recursului astfel cum a fost formulat și motivat de recurenta-pârâtă, menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
Curtea, după deliberare, reține recursul în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 3832/23.05.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive și a fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta . SRL împotriva pârâtei AFP Sector 4 București și obligată pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 14.714 lei reprezentând taxă de poluare, la care se adaugă dobânda legală de la data plății până la data restituirii efective. A fost obligată pârâta și la plata către reclamantă a sumei de 43,6 lei cheltuieli de judecată.
Prin aceeași sentință a fost admisă cererea pârâtei de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a fost obligată chemata în garanție la plata către pârâtă a sumelor ce fac obiectul cererii principale.
În motivarea sentinței, Tribunalul a reținut următoarele:
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive
Tribunalul reține că pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 4 București este o autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b din legea nr. 554/2004, care a perceput taxa și a emis actele administrativ-fiscale pentru perceperea acesteia, neavând relevanță în privința răspunderii sale modul de utilizare ulterioară a banilor în stabilirea calității procesuale.
Art. 17 din O.G. nr. 92/2003 (având denumire marginală „Subiectele raportului juridic fiscal”) prevede că Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile subordonate acesteia, precum și compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale sunt denumite în prezentul cod organe fiscale.
Potrivit prevederilor art. 2 din OMFP nr. 1899/2004, restituirea sumelor plătite ca si obligații fiscale, cum sunt si cele solicitate de reclamant în prezenta cauză, se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii si înregistrării cererii acestuia la organul fiscal căruia îi revine competenta de administrare a creanțelor bugetare, potrivit art. 33 din O.G. nr. 92/2003, în speță acesta fiind Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 4 București.
Totodată, tribunalul reține că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 și H.G. nr. 686/2008, taxa de poluare încasată se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, motiv pentru care se reține și calitatea procesuală pasivă a chematei în garanție în raporturile procesuale incidentale.
Asupra admisibilității acțiunii
Tribunalul reține că refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri este asimilat unui act administrativ potrivit art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 554/2004. Din coroborarea prevederilor art. 8 alin. 1 și ale art. 19 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, rezultă că acțiunea în pretenții este admisibilă și atunci când se contestă un act administrativ asimilat.
Potrivit art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanței de contencios administrativ cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său ori prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri. Într-o asemenea situație, procedura prealabilă nu este obligatorie, conform art. 7 alin. 5 din raportat la art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
În plus, în măsura în care se urmărește repararea prejudiciului cauzat de acțiuni pretins contrare dreptului Uniunii Europene, condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară (cauza C-228/96 Aprile SRL v. Amministrazione delle Finanze dello Stato).
Din analiza hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție în cauzele reunite C-410/98 și C-397/98 Metallgesellschaft și Hoechst rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor. Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
Prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat în același sens, reținându-se că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Asupra cererii de restituire a taxei de poluare
Tribunalul apreciază că stabilirea taxei de poluare s-a făcut prin încălcarea prevederilor legale comunitare cu incidență în cauză, iar în condițiile în care acestea sunt prioritare, ca forță juridică celor naționale, rezultă că decizia de stabilire a taxei de poluare este nelegală, fiind emisă ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, astfel că urmează să se dispună restituirea acestei taxe reclamantei, pentru motivele ce vor fi menționate în continuare.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că, din chiar cuprinsul reglementării interne fundamentale, rezultă nu numai competența, dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
Tribunalul reține că dispozițiile art. 110 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene (anterior art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) interzic statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Conform acestui articol din Tratatul de instituire a Comunității Europene „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare", scopul acestei prevederi fiind acela de a interzice discriminarea fiscală intre produsele naționale și produsele importate, având natura similară.
Se observă că prevederile O.U.G. nr. 50/2008, impun taxa de poluare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate sau care au fost anterior înmatriculate în România și apoi reintroduse în țară.
Ca atare, stabilind taxa de poluare pentru autoturismele importate din spațiul Uniunii Europene, este evident că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 încalcă art. 90 din Tratatul C.E., instanța fiind obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil legislației comunitare, principiu statuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu prilejul soluționării cauzei Administrazione delle Finanze dello Stato/Simmenthal, nr. C106/77.
Comparația se face în cazul de față între autoturisme second-hand din străinătate și cele deja înmatriculate în România, pentru cele din cea de-a doua categorie nu se achită această taxă de poluare. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE (sau asimilate acestora în temeiul convențiilor internaționale enumerate anterior), atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor, (hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta SRL c. Administrazione delle finanze dello Stato).
Asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 și C-377/93, F.G. Roders BV s.a., Inspector der Invoerrechten en Accijnzen sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Germania.
În hotărârile T. (nr. C‑402/09, 7 aprilie 2010) și N. (C‑263/10, 7 iulie 2011), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În dreptul intern, discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși în preambulul O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit realizarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Conferind o forță juridică superioară dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008, modificată, prin obligarea reclamantului la plata taxei de poluare, în vederea înmatriculării autoturismului menționat, s-au încălcat prevederile art. 110 TFUE, astfel că instanța, în virtutea obligației stabilite prin art. 148 alin. 4 din Constituția României, de a asigura aducerea la îndeplinire a principiului preeminenței prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, principiu enunțat de alineatul 2 al aceluiași articol din Constituția României, va admite acțiunea reclamantei, cu consecința obligării pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 4 București la restituirea sumei de 14.714 lei.
Asupra cererilor accesorii
În ceea ce privește dobânda legală, tribunalul constată că reclamanta a indicat expres actul normativ, O.G. nr. 92/2003 (dobânda legală în materie fiscală).
În cauză, reclamanta pretinde un drept de creanță accesoriu, fundamentându-și pretențiile pe lipsirea sa o perioadă de timp de folosința sumei de bani plătite cu titlu de taxă de poluare și pe întârzierea restituirii acesteia.
Tribunalul constată că potrivit art. 994 C.civ., când cel ce a primit plata a fost de rea-credință, este dator a restitui atât capitalul, cât și interesele sau fructele din ziua plății.
Or, precum în speța de față, s-a reținut de către Curtea de Justiție în cauzele conexate Brasserie du pêcheur și The Queen că instanța națională nu poate, în cadrul legislației naționale pe care o aplică, să condiționeze repararea prejudiciului de existența unei culpe cu prevedere sau neglijență în cazul organismului de stat căruia îi este imputabilă încălcarea, fără a lua în considerare dacă aceasta este suficient de gravă.
Prevederile art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală reprezintă o excepție de la regula instituită de dispozițiile art. 1088 C.civ. 1864, potrivit cărora: „la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept”.
Art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 instituie acel caz prevăzut de lege când dobânda curge de drept, din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz.
Textul nu poate fi interpretat în defavoarea persoanei îndreptățite la dobânda legală ce curge de la o dată anterioară, cum este cazul plății nedatorate, atunci când accipiens-ul este de rea-credință (art. 994 C.civ. din 1864), cum este cazul Statului român, care prin autoritățile sale – legislativ și executiv – a instituit o taxă neconformă cu Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene și a perceput ilegal sumele pe care este obligat să le restituie.
Prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a reținut, cu referire la hotărârile pronunțate în cauzele C-68/1979 - Hans J. I c. Ministerului danez al impozitelor și accizelor și C-229/1996 Aprile - S.R.L., că posibilitatea reglementării de către statele membre ale Uniunii Europene a unor proceduri de restituire a taxelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității. Or, aceasta presupune aplicarea dispozițiilor de drept comun favorabile persoanei îndreptățite (art. 994 C.civ. 1864), iar nu înlăturarea acestora pe baza unui text de lege instituit pentru cazul în care persoana îndreptățită nu ar fi beneficiat de vreo dispoziție care să prevadă punerea de drept în întârziere a autorităților.
În data de 18.04.2013, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în cauza C-565/11, M. I. c. Administrației Finanțelor Publice Sibiu și a Administrației F. pentru Mediu, statuând că dreptul Uniunii se opune unui regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Instanța va acorda reclamantei dobânda legală în materie fiscală, în cuantumul prevăzut de art. 124 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 (la nivelul majorării de întârziere), dar cu începere de la data încasării taxei, deoarece raportul juridic dedus judecății este de natură fiscală, iar principiul echivalenței și principiul efectivității, interpretate prin prisma hotărârii din cauza I.,impun ca părțile să beneficieze de același cuantum al dobânzii, cu singura distincție că punerea în întârziere în cauza de față a intervenit de drept, prin faptul încălcării cu rea-credință a dreptului Uniunii Europene, la data perceperii taxei.
Prin urmare, instanța va obliga pârâta la plata dobânzii legale, în materie fiscală, corespunzătoare sumei de 14.714 lei de la data încasării până la plata efectivă, urmând a fi calculată potrivit art. 3712 alin. 2 C.pr.civ.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța constată că pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 4 București a căzut în pretenții, motiv pentru care se va face aplicarea dispozițiilor art. 274 C.pr.civ. și va obliga pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în valoare de 43,6 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Asupra cererii de chemare în garanție
Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 și H.G. nr. 686/2008, taxa de poluare încasată se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, iar potrivit art. 60 alin. 1 C.pr.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni, cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
H.G. nr. 686/2008 privind normele de aplicare a O.U.G nr. 50/2008 reglementează, în cadrul art. 3 alin. 5-8, modalitatea în care se transferă suma încasată cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu, respectiv: Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule",codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice.În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6. sumele colectate în contul prevăzut la alin. 4. Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului.Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. 6, unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule.
Prin urmare, în condițiile în care textele de lege prevăd că taxa de poluare se achită de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, organ fiscal care și stabilește taxa prin act administrativ fiscal, iar ulterior sumele sunt transferate în contul Administrației Finanțelor Publice a Sectorului 4 București, rezultă, fără echivoc, atât raporturile fiscale dintre contribuabili și organele fiscale, cât și raporturile juridice dintre acestea din urmă și Administrația F. pentru Mediu. Pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 4 București este îndreptățită a se regresa împotriva Administrației F. pentru Mediu în situația în care este obligată la restituirea taxei de poluare încasate, întrucât potrivit dispozițiilor legale amintite a virat suma respectivă la bugetul F. pentru mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu. Bugetele administrațiilor finanțelor publice fiind distincte, din punct de vedere legal de bugetul F. pentru mediu, este evident că administrațiilor finanțelor publice, în situația în care sunt obligate la restituirea taxei de poluare încasate, se pot îndrepta împotriva Administrației F. pentru Mediu cel puțin pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză.
Pentru aceste considerente, tribunalul a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a dispus obligarea acesteia la plata către Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 4 București a sumelor ce fac obiectul cererii principale.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Administrația Sectorului 4 a Finanțelor Publice prin DGRFP București solicitând modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar, pe fond, ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, recurenta-pârâtă susține că în mod nelegal instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Sector 4, deși taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci la bugetul fondului pentru mediu administrat de AFM.
Cu privire la fondul cauzei, recurenta susține că taxa de poluare a fost percepută legal reclamantei și nu este neconformă normelor comunitare, având la bază principiul poluatorul plătește unanim acceptat la nivelul UE, fără a introduce un regim fiscal discriminatoriu și existând în alte 16 state membre ale UE.
A mai arătat că restituirea taxei de poluare nu se încadrează în prevederile art. 117 din Codul de procedură fiscală și nici ale art. 8 din OUG nr. 50/2013.
Recurenta critică și soluțiile date pe capetele accesorii referitoare la dobânzi și cheltuieli de judecată, susținând că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 124 din Codul de procedură fiscală, respectiv ale art. 274 din Codul de procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă de intimata-reclamantă s-a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și în limitele prevăzute de art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține că recursul este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 4 București, Curtea o apreciază ca neîntemeiată având în vedere că litigiul dedus judecății vizează refuzul nejustificat de restituire a taxei pe poluare solicitată pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 4 București, prin cererea formulată de reclamantă și înregistrată de pârâtă sub nr._ din data de 17.01.2012. De asemenea, taxa pe poluare a cărei restituire se solicită a fost calculată și încasată de Administrația Finanțelor Publice Sector 4, în temeiul O.U.G. nr. 50/2008, astfel că acestei autorități îi revine obligația de restituire a sumei încasată cu acest titlu. Împrejurarea că sumele reprezentând taxă pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu nu este de natură să lipsească organul fiscal de calitate procesuală pasivă în cauză.
Curtea apreciază că este neîntemeiată și critica recurentei privind soluția dispusă de instanța de fond pe cererea de restituire a sumei de 14.714 lei reprezentând taxă de poluare, întrucât această taxă a fost percepută reclamantei potrivit OUG nr. 50/2008, cu încălcarea art. 110 din TFUE.
În acest sens trebuie avută în vedere interpretarea dată de Curtea Europeană de Justiție în cauzele T. c. României și N. c. României care a stabilit că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În considerentele cauzei N. c. României, Curtea Europeană de Justiție precizează că OUG nr. 50/2008 cu modificările aduse prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și OUG nr. 117/2009, menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Față de cele reținute de Curtea Europeană de Justiție în cauzele de mai sus, instanța de recurs apreciază că taxa de poluare percepută reclamantei în baza prevederilor OUG nr. 50/2008 contravine art. 110 din TFUE care interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, întrucât taxa de poluare este percepută, cu prilejul primei înmatriculări în România, doar autoturismelor înmatriculate anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene, nu și autoturismelor înmatriculate deja în România și pentru care nu s-a achitat taxa de poluare la momentul primei înmatriculări.
În acest sens, Curtea reține că autoturismul reclamantei are data primei înmatriculări la data de 13.12.2002, dată la care în România nu se percepea vreo taxă pentru înmatricularea autoturismelor, astfel că autoturismele similare cu ale reclamantei înmatriculate anterior anului 2007 în România și aflate pe piața națională nu sunt supuse taxei achitată de reclamantă, de unde provine caracterul discriminatoriu al acestei taxe.
Curtea reține și că instanțele judecătorești au competența de a stabili conformitatea unei legi naționale cu legislația europeană, având în vedere dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României potrivit cărora „prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare” precum și alin. 4 al aceluiași articol care prevede că „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).”
De asemenea, Curtea reține că restituirea taxei de poluare întemeiată pe neconcordanța legii române cu legislația comunitară se încadrează în prevederile art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală potrivit căruia „se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”, acest aspect rezultând și din cuprinsul deciziei nr. 24 din 14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii.
În ceea ce privește soluția dată cererii de acordare de dobânzi, Curtea apreciază că aceasta este corectă întrucât instanța de fond a acordat dobânda legală din materie fiscală, ce se calculează potrivit art. 124 raportat la art. 117 din Codul de procedură fiscală și ținând cont de decizia CJUE în cauza I. potrivit căreia „dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”.
În ceea ce privește soluția de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, Curtea o apreciază ca întemeiată întrucât pârâta este cea care a căzut în petenții și trebuie să suporte cheltuielile de judecată potrivit art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Față de toate cele arătate mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.3832/23.05.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr.2_, în contradictoriu cu intimata-reclamantă . SRL și intimatul - chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I. C. G. C. M. F. C. P.
GREFIER
N. G. S.
Red.jud.I.C.G.
Tehnored.
2 ex./.........................
Tribunalul București – Secția a II a C. Administrativ și Fiscal
Judecător – I. M.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2199/2014. Curtea de... | Anulare acte administrative emise de C.N.V.M. Hotărâre din... → |
|---|
