Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2199/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2199/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-07-2014 în dosarul nr. 3763/2/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2199
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 21.07.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. M. P.
GREFIER - A. M. C.
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ promovată de reclamanta A. C. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul C. CONCURENȚEI, având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta prin avocat A. S. cu împuternicire avocațială la dosar – fila 3 și pârâtul prin inspector de concurență S. D. care depune delegație de reprezentare la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că, în data de 17.07.2014, prin serviciul registratură, pârâtul a depus un set de înscrisuri în 2 exemplare.
Curtea procedează la comunicarea unui exemplar al înscrisurilor depuse de pârât către apărătorul reclamantei.
Reclamanta prin avocat depune un set de înscrisuri în ședință publică, comunicând un exemplar al acestora și părții adverse. Învederează că înscrisurile pe care le-a depus reprezintă dovezi că a început executarea silită din data de 03.06.2014 și înscrisurile solicitate de instanță, respectiv cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și Decizia nr. 8/2014. La acest termen de judecată arată că înțelege să renunțe la capătul 2 de cerere, astfel încât nu a depus cauțiune.
Curtea solicită reclamantei să precizeze dacă înțelege să-și mențină capătul 1 de cerere astfel cum a fost formulat, respectiv acțiune în constatare, având în vedere dispozițiile art. 35 din noul C.pr.civ., normă similară art. 111 din vechiul C.pr.civ.
Apărătorul reclamantei arată că își menține acest capăt de cerere, având în vedere faptul că există un text normativ care nu are eficiență, respectiv art. 17 și art. 19 din Regulamentul Consiliului Concurenței din 19 august 2011, considerând că aceste articole nu au eficiență efectivă pentru că practic nu se poate beneficia de ocrotirea acestor prevederi mai ales în condițiile de presiune din partea ANAF-ului care a început executarea silită. Își întemeiază acest capăt de cerere pe dispozițiile art. 996 și urm. C.pr.civ. Învederează că renunță la capătul 2 de cerere, dar nu are dovadă că este împuternicit pentru renunțare, dar nu înțelege să depună cauțiune.
Curtea invocă excepția inadmisibilității primului capăt de cerere în raport de dispozițiile art. 35 N.C.pr.civ., o reiterare a vechiului art. 111 C.pr.civ., având în vedere că s-a formulat o cerere în constatarea inexistenței caracterului executoriu, astfel încât se pune problema inadmisibilității unui astfel de capăt de cerere în condițiile în care partea are posibilitatea de a formula acțiune în realizare.
De asemenea, Curtea invocă și excepția inadmisibilității capătului doi de cerere pentru nedepunerea cauțiunii.
Apărătorul reclamantei arată că, în ceea ce privește primul capăt de cerere, a înțeles să formuleze această cerere în constatare în ideea de a obține o hotărâre judecătorească pe care să o folosească ulterior, eventual într-o contestație la executare în cadrul procedurii de executare silită fiscală. Consideră că există aceste două texte normative, art. 17, respectiv art. 19 alin. 3 din Regulamentul Consiliului Concurenței din 19 august 2011, care nu au eficiență juridică în practică și care prevăd că deciziile Consiliului Concurenței capătă caracter executoriu numai în măsura în care nu sunt atacate de către destinatar, respectiv dacă sunt atacate după momentul pronunțării unei hotărâri definitive în cauză, ceea ce este și normal întrucât până la acel moment nu este clară validitatea acelui act normativ. Menționează că nu există nicio aplicabilitate, iar organul emitent, C. Concurenței, nu înțelege să respecte acest regulament care el însuși l-a emis. Din aceste motive, consideră că nu ar avea la dispoziție o acțiune în realizare formulată în conformitate cu dreptul comun, respectiv formulată în conformitate cu legea specială a contenciosului administrativ deoarece practic nu se tinde la același lucru. Reclamanta nu tinde la suspendarea deciziei, ci la a avea posibilitatea de a se constata caracterul executoriu sau neexecutoriu, pentru a se folosi de acest argument în relația cu organul de executare fiscală. Pentru aceste motive, solicită respingerea excepției inadmisibilității.
În ceea ce privește capătul 2 de cerere, reclamanta prin avocat arată că lasă la aprecierea instanței.
Curtea acordă cuvântul în continuare pe fondul cauzei.
Apărătorul reclamantei solicită admiterea cererii, constatarea inexistenței caracterului executoriu temporar al Deciziei nr. 8/2014. Astfel cum prevede Regulamentul Consiliului Concurenței din 19 august 2011, aceste decizii devin executorii după momentul la care se pronunță instanța de judecată într-o eventuală cale de atac împotriva acestora, astfel încât consideră că nu au caracter executoriu până la momentul pronunțării acestei hotărâri. Învederează că a formulat cerere în anularea acestei decizii, primul termen de judecată acordat în cauză fiind data de 16.09.2014 la Curtea de Apel București.
În ceea ce privește capătul 2 de cerere, reprezentantul pârâtului solicită admiterea excepției inadmisibilității pentru neplata cauțiunii având în vedere că art. 49 nu distinge între modalitățile de formulare a suspendării.
În ceea ce privește capătul 1 de cerere, și anume constatarea inexistenței caracterului executoriu al Deciziei nr. 8/2014, solicită admiterea excepției inadmisibilității acestui capăt de cerere având în vedere că o astfel de cerere este inadmisibilă deoarece finalitatea acestei cereri de constatare a inexistenței caracterului executoriu este suspendarea executării deciziei prin constatarea acestui caracter de titlu executoriu. Consideră că măsurile executorii care pot fi dispuse prin ordonanța președințială trebuie să aibă strânsă legătură cu fondul pricinii, iar fondul pricinii în această contestare, în sensul larg al deciziei nr. 8/2014 o reprezintă verificarea legalității care este și obiect al dosarului nr._, astfel cum a precizat partea adversă, cu termen acordat în data de 16.09.2014. Având în vedere că măsurile provizorii de constatare a inexistenței caracterului executoriu nu au legătură cu fondul pricinii, consideră că aceasta este inadmisibilă. Al doilea motiv de inadmisibilitate este văzut prin prisma art. 35 C.pr.civ. având în vedere că partea are două căi pentru realizarea acestui drept, și anume suspendarea în temeiul art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 fiind vorba despre acte administrative unilaterale și contestația la executare prevăzută de dispozițiile C.pr.civ. Având în vedere aceste două posibilități nu poate fi admisă această cerere, astfel încât solicită admiterea excepției inadmisibilității acestui capăt de cerere.
Pe fondul cauzei, învederează că regulamentul invocat de reclamantă trebuie interpretat prin prisma Legii nr. 21/1996, legea concurenței, în baza căreia s-a edictat acest regulament, a C.pr.fisc. și a Legii nr. 554/2004, având în vedere că art. 49 din Legea nr. 21/1996 instituie suspendare la cerere, iar această decizie este un act administrativ cu caracter unilateral ce este titlu executoriu din momentul emiterii sale, din momentul comunicării sale. Faptul că reclamanta are la dispoziție 30 de zile pentru plata benevolă, nu prin executarea silită pe care o face ANAF-ul fiindcă așa dispune legea, nu amână caracterul executoriu al acesteia. După expirarea celor 30 de zile de plată benevolă, C. Concurenței poate trimite de îndată, așa cum precizează legea, către ANAF care este organul de executare, decizia în vederea executării silite a acesteia. Caracterul executoriu nu este afectat din momentul emiterii deciziei de către această posibilitate firească de plată benevolă a amenzii. Tocmai de aceea, solicită respingerea ca nefondată a acțiunii în ceea ce privește constatarea caracterului de lipsă de executorialitate a deciziei.
În replică, apărătorul reclamantei nu înțelege de ce nu s-a corelat legislația emisă de C. Concurenței cu Legea nr. 21/1996 și C.pr.fisc. deoarece există o clară neconcordanță semnalată și de doctrină în acest sens și nu înțelege de ce există această necorelare dacă se spune că există acest caracter executoriu instant al deciziei, de ce în regulamentul emis de C. Concurenței numai după ce se obține o hotărâre definită.
Reprezentantul pârâtului menționează că această prevedere se referă la etapa finală în cazul obținerii suspendării în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004. C. Concurenței trimite, prin direcțiile sale de specialitate, în cazul în care s-a suspendat inițial executarea, hotărârea definitivă către organul de executare, tocmai în ideea de a continua sau nu executarea. Solicită să se aibă în vedere și art. 18 din regulament care este eludat în interpretarea art. 17 și art. 19 din același regulament.
Apărătorul reclamantei învederează că art. 18 se referă la procesele-verbale emise de inspectori, nu de către plenul C. Concurenței, fiind vorba despre altceva.
La solicitarea instanței de a formula concluzii inclusiv cu privire la îndeplinirea sau nu a cerinței prevăzută de prima teză a art. 35 C.pr.civ., apărătorul reclamantei consideră că este îndeplinită deoarece exisă dreptul reclamantei de a fi protejată în acest caz. Consideră că este singura posibilitate pe care o are la dispoziție, s-ar înfrânge accesul la justiție, art. 21 din Constituție. Există un text de lege care este necorelat și care asociază aplicarea normelor de concurență în acest caz.
Reprezentantul pârâtului învederează că numai Legea nr. 21/1996, Legea nr. 554/2004 și C.pr.fisc. în baza cărora s-au edictat regulamentele pot dispune asupra caracterului de titlu executoriu pe care îl au deciziile emise de C. Concurenței. Tocmai de aceea constatarea inexistenței unui caracter executoriu conferit prin lege deciziei, nu poate fi făcută prin această modalitate a ordonanței președințiale. Mai mult decât atât, având în vedere că suspendarea a fost solicitată și a fost respinsă de Curtea de Apel București, consideră că nu a fost încălcat dreptul la apărare sub nicio formă având în vedere că există posibilitatea anulării deciziei pe cale principală.
La întrebarea instanței, dacă în raport de acest aspect, în conformitate cu art. 35 C.pr.civ., putea fi exercitată acțiunea în constatare, reprezentantul pârâtului arată că primul capăt al cererii de chemare în judecată nu satisface această cerință.
În temeiul dispozițiilor art. 394 C.pr.civ., Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 06.06.2014, reclamanta A. C. S.R.L. a solicitat pe calea ordonanței președințială în contradictoriu cu pârâtul C. Concurenței să se dispună:
1.constatarea inexistenței caracterului executoriu al Deciziei Consiliului Concurenței nr. 8/17.03.2014 și, în subsidiar,
2.suspendarea executării Deciziei Consiliului Concurenței nr. 8/17.03.2014.
În drept, au fost invocate prev. art. 996 și urm. din NCPC.
La data de 23.06.2014 pârâtul C. Concurenței a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă iar în subsidiar ca neîntemeiată.
În cauză părțile au depus înscrisuri, pârâtul și documentația ce a stat la baza emiterii deciziei contestate.
Analizând actele dosarului, Curtea constată următoarele:
Asupra cererii de constatare a inexistenței caracterului executoriu al Deciziei Consiliului Concurenței nr. 8/17.03.2014
Excepția inadmisibilității în raport de disp. art. 35 C.pr.civ. (art. 111 din vechiul cod) este întemeiată și urmează a fi admisă, iar capătul de cerere respins în consecință.
Potrivit textul legal evocat:
„Cel care are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice cale prevăzută de lege”.
Reclamanta cere să se constate un fapt, și anume că Decizia nr. 8/2014 emisă de pârât nu are un caracter executoriu, neputând fi pusă în executare fără alte formalități, negând prin urmare implicit competența autorității pârâte de a proceda la începerea executării silite împotriva reclamantei în temeiul acestui act. Contrar textului de lege, reclamanta nu solicită să se constate existența unui drept al său sau inexistența unui drept al pârâtului.
Deopotrivă, cererea nu poate fi primită deoarece este o acțiune în constatare exercitată în condițiile în care partea are deschisă acțiunea în realizare.
Dovadă în acest sens, este formularea celui de-al doilea capăt de cerere.
De asemenea, corect arată pârâtul că reclamanta poate solicita suspendarea executării deciziei în baza art. 14 – 15 din Legea nr. 554/2004, cum de altfel reclamanta a și procedat – a se observa dosarul nr._ al Curții de Apel București (f. 100).
În sfârșit, ca și pârâtul, Curtea constată că reclamanta are posibilitatea de asemenea de a formula, ca și cerere în realizare deci, contestație la executare, neputând fi primită susținerea reclamantei, cu ocazia cuvântului acordat în dezbateri, în sensul că ar urmări să obțină o hotărâre judecătorească pe care să o opună într-o contestație la executare.
De asemenea, nu poate fi primită nici susținerea în sensul că reclamanta nu ar tinde la suspendarea deciziei, ci la a avea posibilitatea de a se constata caracterul executoriu sau neexecutoriu, pentru a se folosi de acest argument în relația cu organul de executare fiscală.
Distincția este formal efectuată de reclamantă pentru a fi apreciată ca admisibilă cererea, finalitatea fiind însă în esență aceeași, respectiv să nu se procedeze la executarea silită a reclamantei în baza Deciziei nr. 8/17.03.2014.
Asupra cererii de suspendare a executării Deciziei Consiliului Concurenței nr. 8/17.03.2014
Excepția inadmisibilității este întemeiată și cu privire la acest capăt de cerere.
Potrivit disp. art. 471 alin. 2 din Legea concurenței nr. 21/1996, în forma în vigoare la data emiterii deciziei contestate:
„Instanța poate dispune, la cerere, suspendarea executării deciziei atacate. În cazul amenzilor, suspendarea se va dispune doar cu condiția plății unei cauțiuni stabilite conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la creanțele bugetare”.
În consecință, potrivit disp. art. 215 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală:
„(1) Introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.
(2) Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei.
(3) În cazul suspendării executării actului administrativ fiscal, dispusă de instanțele de judecată în baza prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, toate efectele actului administrativ fiscal sunt suspendate până la încetarea acesteia”.
Curtea a fixat cauțiune în cuantum de 2% din cuantumul sumei contestate în sarcina reclamantei.
Având în vedere că respectiva condiție legală nu a fost îndeplinită de reclamantă, aceasta necontestând dispoziția instanței în condițiile legii și neformulând cerere de ajutor public judiciar, instanța nu poate analiza pe fond cererea de suspendare, impunându-se respingerea acestei cereri ca fiind inadmisibilă (întrucât nu a fost îndeplinită o condiție anume impusă de lege pentru cercetarea suspendării și anume nu s-a achitat cauțiunea fixată de instanță și necontestată).
Se mai impune în final o ultimă precizare: deși reclamanta a arătat prin avocat la termenul de judecată din 21.07.2014 că înțelege să renunțe la acest al doilea capăt de cerere, nu a fost prezentată procură specială în raport de prev. art. 406 și art. 81 C.pr.civ., astfel că instanța nu a luat act de acest act de dispoziție. De altfel, excepția inadmisibilității pentru neîndeplinirea unei condiții legale pentru exercitarea dreptului la acțiune are prioritate deoarece partea poate renunța numai la o cerere valabil formulată.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepțiile inadmisibilității invocate de pârât și din oficiu.
Respinge acțiunea promovată de reclamanta A. C. S.R.L. cu domiciliul ales în București, .. 69-71, în contradictoriu cu pârâtul C. CONCURENȚEI cu sediul în București, Piața Presei Libere nr. 1, sector 1, ca inadmisibilă.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, care se depune la prezenta instanță, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C..
Pronunțată în ședință publică azi, 21.07.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. M. P. A. M. C.
Red. MMP - 2 ex. – 24.07.2014
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 1502/2014. Curtea de Apel... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8286/2014.... → |
|---|
